Se afișează postările cu eticheta Poezii si sfaturi de la Preot Ioan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poezii si sfaturi de la Preot Ioan. Afișați toate postările

5 august 2024

..EXISTENȚA SUFLETULUI..

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


🙏🏽 Bucuria mea, în Biblie, omul este numit de multe ori "SUFLET": "Iar sufletele care au intrat cu Iacob în Egipt și care au ieșit din coapsele lui, au fost toate 66 de suflete, afara de femeile feciorilor săi" (Facerea 46:26). Iată că Biblia îl numește pe om "SUFLET". De ce? Pentru valoarea inestimabilă pe care o are sufletul față de trup. Dar, poate cineva să-i spună sufletului, om? Nuuu, doar omul poate fi numit suflet, în timp ce sufletul nu poate fi numit om. Pentru că sufletul are fire nevăzută, iar trupul are fire văzută și simțită, și doar când acestea se unesc într-un ipostas, atunci se cheamă om.
Sufletul este REAL (adică există), RAȚIONAL (adică gândește), IMATERIAL (adică este duh), VEȘNIC (adică nemuritor), ca un glob de lumină, foarte frumos fiindcă este din insuflarea lui Dumnezeu (Apocalipsa 2:10).

Sufletul are o existență proprie, și din faptul că nu se vede cum iese din trup, în clipa morții, este greșit să spunem că a încetat să mai existe, fiindcă, nici vocea, nici mirosul, nici vântul nu se văd, ci, se constată cu alte simțuri. După cum existența lui Dumnezeu o înțelegem din măreția operei sale, tot aşa și existența sufletului o înțelegem din sentimentul religios, rațiune, voință, înțelepciune, virtuți, însușiri care îl ridică pe om către Dumnezeu și arată că sufletul este nemuritor și va merge de unde a venit.
Așadar, frate drag și soro dragă, "Pregătește-te să te întâlnești cu Dumnezeul tău!" (Amos 4:12) fiindcă, NU CONTEAZA DECÂT UNDE PUNE DUMNEZEU SUFLETUL NOSTRU DUPĂ CE MURIM și de aceea: TOATĂ VIAȚA NOASTRĂ LUI HRISTOS DUMNEZEU SĂ O DĂM!

                                                                                                           Amin și Aliluia!
                                                                                                       Preot Ioan 🛎️.


31 iulie 2024

.MESAJELE DUHOVNICESTI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..


Bucuria mea, omul se va infatisa la Judecata lui Dumnezeu, cu cele intiparite in suflet in timpul vietii pamantesti. De aceea cu ajutorul lui Dumnezeu, cu mare drag, cu mare bucurie iti trimit mesaje duhovnicesti, care, desi, dupa ce le citesti, ti se pare ca le-ai uitat, insa, mereu, mereu, putin cate putin, ELE SLEFUIESC SUFLETUL TAU, ii adauga “stropi de Lumina”. Si daca unele sfaturi, indemnuri s-au repetat, sa te bucuri, fiindca, nu este usor sa se intipareasca in suflet, fiindca, VINE DUHUL LUMII CARE VREA SA LE STEARGA. Cuvantul de invatatura este “viu”, el lucreaza in sufletul tau. Se spune asa: “Cuvintele dainuiesc mai mult decat statuile!”. Asadar, sa le citesti, sa le salvezi undeva, in telefon tau celular, la Note, in computer, sau sa le scrii pe caiet, apoi sa le recitesti si, daca va trebui, sa le trimiti si altor crestini ortodocsi spre intarire in credinta si spre mantuire sufleteasca. Ai toata binecuvantarea mea si chiar te rog sa le impartasesti si altora aceste invataturi. Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze. NOAPTE BUNA! SOMN USOR! ODIHNA PLACUTA! 

                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                                Preot Ioan

14 martie 2023

SĂ NU VĂ IMPUTINATI CU SUFLETUL SI SĂ NU VĂ TEMETI! ...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE... 


   Sfantul Parinte, Efrem Filotheiul ne indeamna asa: "Cu ostenelile si suferintele de aici zidim palatul nostru cel din Ceruri. Acum nu se vede nimic." Iar Sfantul Parinte, Iustin Popovici zice asa: "Bogatia noastra nemasurata si nesecata este credinta noastra Crestin Ortodoxa. Prin ea se intaresc toate cerurile, toate ale lui Dumnezeu sunt ale noastre si ceea ce e mai pretios decat orice – insusi Preadulcele nostru Domn Iisus Hristos, iar impreuna cu El toate fericirile si bucuriile vesnice.”

Si inca un lucru minunat de stiut, marturisit de Sfantul Parinte, Iosif Isihastul: "Mai afla si aceasta: cu dragoste pentru Hristos si pentru Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu dobandesti privegherea si contemplatia mai repede decat cu multe lupte. Si cand imbratisezi icoana Maicii Domnului, cea plina de viata si o saruti cu lacrimi fierbinti, sa spui: “

Maica Domnului, Preasfanta Fecioara, scapa-ma, fiindca, ma pierd daca ma lasi! Doamne Dumnezeul meu, miluieste-ma pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor Sfintilor Tai!

” Sfantul Parinte, Nectarie din Eghina ne indeamna asa: "Incredintati-va lui Dumnezeu cel bun, cel tare, cel viu si El o sa va povatuiasca la odihna. Dupa incercari urmeaza bucuria duhovniceasca. Domnul ia aminte la cei ce rabda incercarile si intristarile pentru dragostea Sa. Asadar, nu va imputinati cu sufletul si nu va temeti!" 

                                                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                                                      Preot Ioan 🔔.

14 august 2022

CREDINTA - NECREDINTA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


https://babylenuta.blogspot.com/

Bucuria mea, daca vei intalni un ateu, tu sa nu-l judeci pentru necredinta lui, ci, sa te rogi pentru el, fiindca, EL ESTE IN INSELARE! Sa te rogi pentru el, fara sa te mandresti cu credinta ta, pentru ca spune Sfantul Apostol Pavel: “Cine crede ca sta (adica, este puternic in credinta crestin ortodoxa), sa ia aminte sa nu cada (sa nu se lepede de credinta si sa treaca la sectanti)!” Sa nu ne batem cu pumnul in piept, plini de mandrie in ceea ce priveste credinta noastra, amintindu-ne ca, pana si Sfantul Apostol Petru s-a lepadat de trei ori. 
De aceea zice poetul Vasile Militaru: “Despre Dumnezeu zic unii, Avand mintea intunecata: Nu e Dumnezeu, ca nimeni, Nu L-ar fi vazut vreodata. Auzindu-le cuvantul, Strig acelorasi minti strambe: Nici a florilor mireasma, Nu se vede, dar se simte!” 

Insa, Sfantul Parinte, Maxim Marturisitorul ne invata asa: “Cel ce crede, SE TEME; cel ce se teme, SE SMERESTE; cel ce se smereste, SE IMBLANZESTE; cel bland, PAZESTE PORUNCILE; cel ce pazeste poruncile SE LUMINEAZA; cel luminat se impartaseste de tainele Cuvantului dumnezeiesc”. Asadar CREDINTA (Crestin Ortodoxa), HAR (din Sfintele Taine) si Fapte bune (cat mai multe). 

                                                                                                                         Amin si Aliluia!
                                                                                                                          Preot Ioan .

22 martie 2022

T A N G U I R E A

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


In Cetatea zisa Sfanta, de prooroci ucigatoare, 
Cine striga cu durere, cine n-are alinare? 
Cine pasii isi indreapta spre Golgota insangerata, 
Unde Fiul ei, pe umeri, tot pacatul lumii poarta. 

E Maria, Maica vietii, Porumbita cea Aleasa, 
Si cu lacrima durerii fata ei se-nroureaza, 
Cand, privind indurerata, Fiul ce povara-si duce,
 Il vazu lovit cu pietre, il vazu cazut sub Cruce!

 Ii vazu inalta-i frunte, ce era ca albii crini, 
Inrosita, sfasiata de cununa cea de spini, 
Ochii Lui ce altadata, bland priveau cu-nduiosare,
 Sunt inchisi sa nu mai vada ura tuturor cea mare.

 Istovit il vede Maica si cazut sub greul Crucii,
 Cate mame mai sunt astazi ca sa-si vada astfel pruncii? 
Care mama-n lumea asta chiar de pruncul i-a murit, 
La vazut cazut sub cruce, l-a vazut batjocorit. 

Care pictor poate prinde cu penelul sau usor, 
Sfanta lacrima ce-i curge, plansul ei sfasietor, 
Ce poet ar fi in stare ca sa scrie-n a sa carte, 
Suferinta Sfintei Mame, drumul Fiului spre moarte?

 Cine poate sa socoata, lacrimile care-au curs?
 Cine poate sa asculte hohotele ei de plans, 
Numai Fiu' al carui suflet, jalea ei o simte-ntruna, 
Si a lor inimi se-mpreuna si-amandoua bat in una! 

,,Fiul meu ! Īl striga Maica, cat de mult azi patimesti,
 Pentru marea Ta iubire... ce osanda grea primesti! 
Pentru mila Ta cea mare, cu spini Te-au incununat,
 Tu le-ai dat din Apa vie, ei cu otet te-au imbiat!" 

Si durerea ei tot creste si in brate vrea a-L strange.. S
i ar vrea sa fie acolo, langa Fiul ei, pe Cruce... 
Dar cunoaste Prea Curata, vrerea Domnului de Sus, 
Ca s-aduca impacarea, moare Fiul ei, Iisus.
 
Preot Ioan.

16 martie 2022

CUVANT DESPRE NECAZURI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE... 

             Bucuria mea, necazul este o neplacere, o mahnire, o stramtorare, un impas. Necazuri au si cei credinciosi sau virtuosi, ca si cei rai si nedrepti. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, desi nu a avut absolut nici-un pacat, a patimit multe necazuri si suferinte. De aceea ii indeamna pe cei care vor sa-L urmeze: “In lume, necazuri veti avea, dar indrazniti Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). El ne-a prevenit ca vom fi prigoniti pentru numele Lui si ne-a asigurat ca vom fi fericiti prin acele necazuri. “Domnul n-a promis, Cer mereu albastru, Flori in calea noastra, Viata ca un vis, Domnul n-a promis, Senin fara nori, Ras fara tristete, Pace fara fiori, Dar El ne-a promis, Putere sa traim, Odihna dupa truda, Lumina pe cale, Har in incercari, Ajutor de sus, Mila neclintita, Iubire nesfarsita”. Fiecare om poarta in el pofta, o poarta ca pe un arc, ce se intinde din cand in cand dupa placere. Pricina primordiala si directa a caderii omului, nu este fuga de durere, ci cautarea placerii. Cu placerea trebuie data lupta. O istorioara minunata, ne spune ca atunci cand Dumnezeu a facut lumea, a facut și necazul. Altfel, viata ar fi fost prea usoara si oamenii ar fi uitat de Dumnezeu. Ziditorul lumii mai avea insa, mult de lucru si ca sa aiba mainile libere, a pus necazul pe un pietroi. Dar pietroiul s-a facut praf intr-o clipa. Atunci l-a pus pe un copac, dar copacul, indata s-a uscat. Vazand asa, Dumnezeu a luat necazul si l-a pus pe umerii omului. Si “omul l-a adus”. Fiecare dintre noi isi va duce necazul pe umeri, cu ajutorul lui Dumnezeu! Rostul necazurilor poate fi diferit. Ele se trimit, ori pentru taierea raului, ori pentru inteleptire, ori pentru mai multa slava in viata viitoare, ori ca pedeapsa pentru pacatele savarsite mai inainte. Toti isi poarta crucea lor, asa cum si tu iti porti cruciulita... Necazurile puternice, sunt intotdeauna semnul Harului lui Dumnezeu si trebuie doar sa rabdam! 
                                                                Asa ne trebuie pentru pacatele noastre! 
                                                                     Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.

22 iunie 2021

Vorbe de duh despre mântuire

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Vorbe de duh despre mântuire
       ► Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi a mântuirii, nu este liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia...“(Petre Ţuţea).
► Acest cuvânt tainic, „mântuire“, este întâlnit de foarte multe ori în Vechiul Testament, în Noul Testament şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, aşa cum decurge din următoarele exemple.
►  „Scopul suprem al Sfintei Biserici Ortodoxe este recâştigarea oilor pierdute, pacea universală şi mântuirea tuturor (Sfântul Nil Athonitul).
► „Trebuie să avem o încredere neclintită că Dumnezeu are cu fiecare suflet un plan de mântuire“ (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
 „Dacă vrei să fii mântuit, trebuie să fii pentru lume ca un mort, adică dacă te vor ocărî oamenii să nu te mâhneşti, nici dacă te vor lăuda cinstindu-te, să nu te înalţi“.
► „Mare este mulţimea păcatelor mele, Născătoare de Dumnezeu, curată, la tine alerg având trebuinţă de mântuire“ (Rugăcine din Rânduiala Sfintei Împărtăşanii).
► „Că nu vrei, Stăpâne, să pierzi făptura mâinilor tale, nici nu voieşti pierderea oamenilor, « ci vrei ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vin㻓 (Rugăciune a Sfântului Vasile cel Mare).
► „...Doamne, învredniceşte-mă prin împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine să dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiţi“ (Rugăciune a Sfântului Simeon Metafrastul).
► „Doamne, Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta...“ (Rugăciunea Antifonului al doilea - Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur).
► „Pe Acesta (Iisus Hristos),Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a înălţat Stăpânitor şi Mântuitor...“ (Faptele Apostolilor 5:31).
 „...noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii (Ioan 4:42).
► „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu; Nu din fapte ca să nu se laude cineva“ (Efeseni 2:8-9).
► „Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte“ (Psalm 50:13).
► „Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui“ (Matei 10:22).
► „Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei“ (Efeseni 1:13).
► „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre“ (Din rugăciunile începătoare).
► „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema“ (Psalm 115:3-4).
► „Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o“ (Evrei 2:3).
► „Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron“ (Apocalipsa 7:10).
 La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat; iată acum este vremea potrivită, iată acum este ziua mântuirii (2 Corinteni 6:2).
► „Iar noi, fraţilor, iubiţi de Domnul, datori suntem totdeauna să mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfinţirea duhului şi întru credinţa adevărului“ (2 Tesaloniceni 2:13).

21 iunie 2021

SALUTUL CRESTINESC ..

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                      

Bucuria mea, sa stii ca in primele trei secole, atunci cand se intalneau crestinii, se salutau zicand: "SLAVIT SA FIE DOMNUL!" (salutul a fost luat din Psalmul 69:5), celalalt raspunzand: "IN VECI. AMIN!". 

Unii mai evlaviosi, ziceau in continuare, celui ce salutase primul: "SI MAICUTA DOMNULUI!", fiindca pe Dumnezeu il ADORAM, pe Maica Domnului O VENERAM, iar pe Sfinti ii CINSTIM. Tare frumos si foarte corect! 

       De la Inviere pana la Inaltare, salutul crestinilor ortodocsi se cuvine sa fie: “Hristos a inviat!”; “Adevarat a inviat!”. Iar de la Inaltare pana la Rusalii: “Hristos s-a inaltat!”; Adevarat s-a inaltat!” Slavindu-L si marturisindu-L pe Dumnezeu chiar si numai prin aceste saluturi, El ne trimite cate un inger pazitor sa ne pazeasca in toata ziua si in tot lucrul mainilor noastre. Astazi, cei mai multi oameni cand se intalnesc isi spun: "O zi buna!", sau " Pupici!", 

"Hai, sa traiesti!", "Salut!", "Buna!", "Hai noroc!", "O zi minunata!"... Ziua va fi buna si chiar minunata, dar, numai daca ne binecuvanteaza Dumnezeu, fiindca El ne-a avertizat: "FARA MINE, NIMIC NU PUTETI FACE" (Ioan 15:5). Pana in 1947, asa scria pe dunga banilor de metal din tara noastra: NIHIL SINE DEO" (adica, NIMIC FARA DUMNEZEU!).

     Ce minunat spuneau batranii: "Fara Dumnezeu, sa nu treci pragul casei!" (adica, atunci cand pleci dimineata la servici, sa nu iesi din casa, sa nu treci pragul casei fara sa spui mai intai, RUGACIUNILE DIMINETII) 

Asadar: SLAVIT SA FIE DOMNUL! IN VECI AMIN! SI MAICUTA DOMNULUI!
                                                                                                                              Preot Ioan .

13 aprilie 2021

VINE SFANTUL PASTI IN GRABĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

"Vine Sfantul Pasti in graba,
Toata lumea se agita.
Cheltuieste mult, alearga,
Se-noieste-i fericita.
Curtea, casa e curata,
Gardul este iar vopsit,
Si masina e spalata,
Totul este curatit.
Doar un lucru iar ramane,
Iar si iar necuratit,
Stiti cu totii, stiti prea bine:
SUFLETUL NESPOVEDIT".
"Sunt om cu suflet, cu moarte si Inviere,
Am strans necaz si straiul mi-e patat,
In suflet am doar cioburi si durere,
Si trupu-mi, e cetate de pacat.
De pe Golgota glasul Lui ma cheama,
Ma cheama suferinta lui Hristos,
Sa imi arate spinii din coroana,
Si biciul ce-L loveste dureros.
Ma plange Domnul, ma plange Vesnicia,
Pacatul tuturor, din veac l-a plans,
La fel a plans cu Marta si Maria,
Si pentru Lazar lacrima i-a curs.
Ma striga Cerul, ingerii ma cheama,
In haina pocaintei sa ma-mbrace,
Si in genunchi se-aseaza Sfanta Mama,
Pe Fiul, pentru mine sa il roage".
Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze. O, Doamne, miluieste! O, Doamne, sporeste! Sanatate trupului si bucuria mantuirii sufletului, sa-ti dea Dumnezeu.

Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.

19 ianuarie 2021

Sunt om cu suflet

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


  Sunt om cu suflet, Cu moarte si-nviere,
Am strans necaz si straiu-mi-e patat,
 In suflet am doar cioburi si durere,
Si trupu-mi-e cetate de pacat.

De pe Golgota, glasul lui ma cheama,
Ma striga suferinta lui Hristos,
Sa imi arate spinii din coroana,
 Si biciul ce-L loveste dureros.

 Ma plange Domnul, ma plange
Vesnicia, Pacatul tuturor din Veac l-a plans,
 La fel a plans cu Marta si Maria,
 Cand in mormant la Lazar a patruns.

 Ma striga Cerul, ingerii ma cheama,
 In haina pocaintei sa ma-mbrace,
Si in genunchi se-aseaza Sfanta Mama,
 Pe Fiul pentru mine sa il roage.

Iubitii mei frati si surori, sa stiti ca de ori cate ori pacatuim in viata (ma refer la pacatele grele, in trup), Iisus Hristos ne intreaba de pe Sfanta Cruce (dar noi nu avem urechi de auzit): Prietene (prietena), cu ce ti-am gresit Eu tie de ma rastignesti din nou? Prin pacatele tale bati in cuie, ranile ma dor si curge sangele siroi... 
                                                                                                                 Preot Ioan.

28 octombrie 2020

CALUGARUL si MUSULMANUL

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


   Bucuria mea, se spune ca un judecator musulman, a invitat odata la el acasa un calugar ortodox. Era vremea cinei si, dupa ce familia magistratului islamic s-a asezat la masa impreuna cu oaspetele lor, judecatorul l-a intrebat pe calugarul crestin ortodox: “Te rog, omule bun, luminea­za-ma! Eu sunt musulman si caut sa-mi traiesc viata dupa legea religiei mele. Judec cu dreptate, pe cat este posibil omeneste, nu primesc mita, ii hranesc pe cei saraci, ma rog si postesc dupa puterile mele. In tot ce fac, incerc sa-mi  traiesc viata  onest si conform vointei  lui Dumnezeu. Daca voi merge pe linia aceasta, voi mosteni Imparatia Cerurilor?” 

Calugarul, uimit de virtutile musulmanului, l-a intrebat: “Judecatorule, ai copii?” “Am!”, a raspuns magistratul. “Dar servitori, ai in casa ta?” “Da, desigur, am si servitori” “Te rog sa-mi spui care dintre ei, copiii sau slugile tale, te asculta  mai mult?” “Servitorii, bineinteles. Ei sunt atenti la cea mai mica dorinta a mea si sunt gata s-o implineasca fara cracnire.

 Dar copiii mei sunt uneori neascultatori si  incapatanati; cateodata nu ma inteleg cu ei, fiindca, ies din voia mea, spuse zambitor omul legii. “Cu toate astea, atunci cand vei imbatrani si  va trebui sa parasesti acest pamant, cine te va mosteni, copiii sau slugile tale?” continua calugarul cu intrebarile lui. “Fara indoiala, odraslele mele”, a exclamat musulmanul. “Vezi, judecatorule, la fel este si  cu Imparatia Cerurilor.

 Poti fi un servitor, o sluga exemplara, dar numai fiii sunt mostenitorii. Si singura cale pentru a dobandi infierea cea duhovniceasca este prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria, prin vointa Tatalui. Fiindca, scrie Apostolul Pavel in Epistola catre  Galateni, spunand: „Acum nu mai esti rob, ci fiu, iar daca  esti  fiu, esti si mostenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Galateni 4:7).

   🙏 O, Stapane Doamne, lisuse Hristoase, Cela Ce esti Capul Sfant al Bisericii Tale Crestin Ortodoxe, invredniceste-ne si pre noi a fi madulare cinstite ale Preacuratului Tau Trup in veci. Fiindca, numai Tie se cuvine pururi toata inchinarea, multumirea si slava. Amin si Aliluia!
                                                                                                                              Preot Ioan 🛎.

22 mai 2020

CREDINTA, NADEJDE si DRAGOSTE,

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Binecuvantarea Domnului sa fie peste tine, acolo sau Har si cu a Sa iubire de oameni, in toata ziua tot lucrul tau. Si, il mai rog pe Dumnezeu sa-ti dea, “armele luminii”: CREDINTA, NADEJDE si DRAGOSTE, fiindca, fara acestea, mintea omului nu poate sa opreasca cele rele si nici sa izbandeasca in cele bune. Azi, si in fiecare zi a vietii tale, roaga-te cat mai mult, fiindca, este TIMPUL MANTUIRII SUFLETULUI TAU. Bucuria mea, la Dumnezeu, nu exista SPATIU si TIMP, fiindca, El este INFINIT si VESNIC (desigur si NECREEAT). Asadar, SPATIUL si TIMPUL, le-a creat Dumnezeu pentru OM, creatura Sa, pe care o iubeste nespus de mult. Deci, ne este clar ca, TIMPUL si SPATIUL, sunt dimensiuni ale existentei, cadre firesti al vietii omului. Iata, ce zice Fericitul Augustin: “Lumea n-a fost facuta in timp, ci, odata cu timpul”. Stiind acestea, sa nu uitam indemnul Sfantului Apostol Pavel: “Rascumparati timpul!” (1 Tesaloniceni 5:17).

                                                                                                                              Amin Și Aliluia
                                                                                                                                 Preot Ioan 🛎

29 aprilie 2020

B I N E C U V A N T A R E

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


   Bucuria mea, dupa cuvantul Sfantului Parinte, Serafim de Sarov, scopul vietii   crestinului ortodox este dobandirea Duhului Sfant, adica, mantuirea sufletului.

Sfintitul Parinte, Arhimandritul Sofronie Saharov, ne spune ca: "Nu exista alta cale de mantuire decat prin Hristos."

 Si intrucat in lucrarea de mantuire, Maica Domnului este marea mijlocitoare, dupa cuvantul de invatatura al Sfantului Ierarh Serafim Sobolev, facatorul de minuni din Sofia: "Sa alergam la acoperamantul şi mijlocirea rugaciunilor Preacuratei Maici a Domnului

. Si cu cat ne vom ruga ei mai mult, cu atat mai mult vom simti in viata noastra acoperamantul ei si ea va fi pentru noi rugatoare neadormita inaintea Domnului nostru Iisus Hristos."

   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze!
                                                                                      Preot Ioan .

27 februarie 2020

CREDETI IN HRISTOS ...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Bucuria mea, cat de minunat a grait Sfantul Parinte, Profesor, Dumitru Staniloae: „Credeti in Hristos, ca sa aveti un sens in viata!” Daaa, sa crezi, dar in credinta crestin ortodoxa, fiindca, si sectantii spun ca ei cred in Iisus Hristos, dar ratacirea lor le este spre osanda. Sfantul Parinte, Iustin Parvu, unul din “stalpii” ortodoxiei din tara noastra zice: "Sufletul simte cui trebuie sa i se incredinteze, fiindca, Dumnezeu este Cel Care pune in inima, dragostea fata de cel caruia ti-a randuit sa ii urmezi." Sfintitul Parinte, staretul Iachint de la Putna, ne spune asa: "Lupta-te dupa putere si roaga-te neincetat. De calatoresti, daca esti in ascultare, daca esti la masa, daca vrei sa te odihnesti, sa nu incetezi a spune Rugaciunea lui Iisus, macar pe scurt: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! 

Lupta-te ca inainte de culcare sa citesti macar un verset“. Sfantul Parinte, Ignatie Briancianinov ne indeamna sa nu rugam dimineata asa: "Doamne, da-mi puterea sa port osteneala zilei de astazi si toate intamplarile din vremea ei. Calauzeste-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert”. Un alt Sfant Parinte, Adrian Fageteanu, ne indeamna sa cautam smerenia, fiindca: ”Smerenia este cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Sa aveti smerenie si jertfelnicie. Iar daca ati suparat pe cineva, sa va para rau si sa va impacati cu el.” Sfantul Parinte, Ioan Gura de Aur ne indeamna asa: "Iubitilor, rogu-va pe voi, unul pe altul indemnati-va spre pocainta, ca toti sa intampinam fata lui Dumnezeu, prin marturisirea noastra. Dumnezeului nostru, slava!" Amin si Aliluia!
                                                                                                                                          Preot Ioan 🛎.

13 februarie 2020

RUGACIUNE PENTRU IMPLINIRE SUFLETEASCA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                 “Doamne, Dumnezeul meu, invredniceste-ma sa fiu unealta pacii Tale, ca SĂ ADUC DRAGOSTE, acolo unde este ura, SĂ IERT, acolo unde se face suparare, SĂ FAC UNIRE, acolo unde se isca cearta, SĂ SPUN ADEVARUL, unde domneste inselarea, SĂ INALT CREDINTA, acolo unde apasa indoiala, SĂ TREZESC NĂDEJDEA, intru cei munciti de deznadajduire, SĂ ADUC LUMINA, acolo unde este intuneric, SĂ PRICINUIESC BUCURIE, acolo unde salasluiste amaraciunea.

              Doamne, Dumnezeul meu, invredniceste-ma ca nu eu sa fiu mangaiat, ci, SĂ ADUC MANGAIERE, nu eu sa fiu inteles, ci, SĂ-I INTELEG PE ALTII, ca nu eu sa fiu iubit, ci, SĂ-I IUBESC PE ALTII, fiindca, CEL CE DĂ, acela primeste, CEL CE SE UITĂ PE SINE, acela se gaseste, CEL CE IARTĂ, acela va fi iertat, CEL CE MOARE PENTRU DUMNEZEU, acela se trezeste la viata vesnica”.

Dumnezeule milostiveste-Te spre noi și ne binecuvanteaza, lumineaza fata Ta peste noi si ne mantuieste. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                 Preot Ioan .

1 februarie 2020

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI--DESPRE PACE

                        CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI--DESPRE PACE
FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....


                                                                                                                           Preot Ioan

                                                               Iubiţi credincioşi,

Pacea ar putea fi definită ca starea unor comunităţi sau ţări care nu sunt în război.

În „Noul Testament“ termenul este folosit mai ales privind liniştea sufletească, dar sunt şi texte care se referă la pacea lumii sau a unor popoare. Cu înţelesul de raporturi între oameni se vorbeşte de pace ca de o virtute, ca de o înţelegere cordială: „Trăiţi în pace unii cu alţii“ (Marcu 9:50). Îngerii au adus mesajul păcii pe pământ la naşterea Domnului Iisus Hristos: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“ (Luca 2:14). Pacea apare însă în gradul cel mai mare ca darul lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, ca darul împăcării popoarelor între ele şi a oamenilor cu Dumnezeu. Căci aducându-se jertfă Tatălui şi luând asupra Sa păcatele lumii, Hristos S-a făcut pacea noastră (Efeseni 2:14). Sfântul Apostol Pavel spune: „Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus“ (Filipeni 4:7). Hristos este numit şi „Împărat al păcii“ (Evrei 7:2), iar cei care caută împărăţia lui Dumnezeu au viaţă şi pace, „căci El (Hristos) este pacea noastră“ (Efeseni 2:14). Pacea s-a binevestit ca ceva obiectiv, ca darul de sus şi ca întrupată sau personificată în Hristos, Care a vestit „Evanghelia păcii“ (Fapte 10:36). Pacea este şi o binecuvântare, o urare sau o rugăciune şi chiar formulă de salut cu care se încheie sau încep epistolele Sfinţilor Apostoli, după cum îi învăţase Mântuitorul: „Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia“ (Luca 10:5). Pacea fiind un dar de sus, Dumnezeu o poate lua când voieşte, dacă lumea n-o merită. Aşa s-a descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul, care scrie: „Şi a ieşit alt cal, roşu ca focul, şi celui ce şedea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, ca oamenii să se junghie între ei; şi o sabie mare i s-a dat“ (Apocalipsa 6:4).

                                                                   Pacea şi războiul

Măreţia creaţiei lui Dumnezeu se poate întrevedea şi din faptul că omul este unic şi irepetabil. Viaţa socială este unul din cele mai preţioase daruri ale lui Dumnezeu, Care încă de la Creaţie a constatat că singurătatea şi izolarea nu sunt folositoare omului: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el“ (Facerea 2:18). De aceea, omul este o fiinţă comunitară, trăieşte în societatea oamenilor pe care o influenţează, contribuie la ridicarea societăţii şi în felul acesta îşi împlineşte rostul său cu care a fost trimis de Dumnezeu. Fiind înzestraţi cu înclinaţii spre diferite activităţi, oamenii produc bunuri materiale şi spirituale necesare lor, semenilor şi omenirii în general. Viaţa omenească trebuie lăsată să se dezvolte liber, în pace, pentru că fiecare om reprezintă un moment unic în istorie, fiecare suflet aduce cu sine un gând al lui Dumnezeu pe care el l-a avut în sine din veşnicie.

Pacea a făcut parte întotdeauna din comoara bunurilor spirituale ale omenirii, deoarece ea creează condiţiile prielnice pentru bunul mers al vieţii în diferitele ei manifestări. Numai în pace oamenii se pot folosi liniştiţi, de bucuriile vieţii. Bunul vieţii este aşa de mare, încât în lucrurile pământeşti şi muritoare nu se obişnuieşte să se audă ceva mai fermecător, nici să se dorească ceva mai mult, nici să se descopere ceva mai bun decât pacea.De asemenea, pacea este graniţa armoniei şi a frumuseţii universale. Popoarele, oraşele, armatele, familiile, căsătoriile, comunităţile se conservă prin pace şi pier prin discordie. Războiul şi pacea sunt două noţiuni care exprimă două realităţi total opuse. Dacă războiul este expresia celor mai mari rele fizice şi morale, pe care le poate trăi omul, pacea este expresia supremului bine, bunul cel mai de preţ al omenirii din toate timpurile, parte integrantă şi temelie a vieţii omului, a omului de ieri, de astăzi, de mâine, de totdeauna. Războiul este rodul urii, este tatăl dezastrului şi al morţii, este o nenorocire obştească ce depăşeşte în dureri nenorocirile personale. Dacă războiul este rod al urii, pacea, dimpotrivă, este rod al dragostei. Cultivarea dragostei produce pacea şi o menţine. Pacea este dorită, este cultivată, este slăvită, reprezintă însăşi viaţa. Războiul şi pacea sunt realităţi pe care omenirea le-a trăit de când există. Le trăieşte şi astăzi. Acestea au preocupat spiritul omenesc în decursul timpurilor. În timp de pace, viaţa îşi urmează cursul ei firesc: artele, cultura, educaţia etc. se dezvoltă în mod armonios. Teama, groaza, trăite în timpul războiului au efecte negative asupra copiilor:anumite metehne sufleteşti se întipăresc în fiinţa lor plăpândă şi nu-i mai părăsesc toată viaţa.

În concluzie se poate spune că pacea este starea de linişte trupească şi sufletească, familială şi socială, starea de netulburare a vieţii din pricina pizmei, a certurilor, dar mai ales a războaielor. Ea a fost, întotdeauna, visul de aur al omenirii şi de aceea omenirea a luptat şi luptă pentru pace, pentru sălăşluirea ei pe pământ, pentru ca pământul să nu mai fie udat de sânge omenesc vărsat de mâna ucigaşă a omului frate.

                                                      Legătura dintre morală şi pace

Pacea creează condiţiile necesare şi prielnice pentru dezvoltarea culturii şi civilizaţiei, pentru progresul omenirii în orice privinţă. Ea este creatoare de condiţii prielnice îmbunătăţirii morale a omului, este necesară în procesul dezvoltării sale în orice domeniu de activitate. Pacea, maica tuturor bunurilor, temei al bucuriei, este intim datorată şi legată de speţa umană, deoarece făcea parte din starea paradisiacă şi de aici suspinul de totdeauna al omului cinstit după pace. Totuşi nu de pace s-a bucurat omenirea în cea mai mare parte a istoriei sale. Mândria, invidia, egoismul, dorinţa de acaparare a bunurilor străine şi de exploatare a semenului au tulburat şi întrerupt mereu pacea, dezlănţuind războaie pustietoare de viaţă şi de muncă omenească.

Privită în funcţie de condiţiile externe în continuă fluctuaţie, pacea nu poate fi stabilită o dată pentru totdeauna, ca o stare definitivă, ci ea se cere creată necontenit ca un echilibru necesar al vieţii sociale, în neîncetată mişcare. Ceea ce asigură păcii o slujire devotată şi permanentă sunt virtuţile morale. De aceea, fără a neglija condiţiile externe ale păcii, trebuie cunoscute şi valorificate condiţiile ei interne, morale. Miezul învăţăturii creştine se cuprinde în cuvântul „IUBIRE“ şi, din acest motiv, creştinismul a fost numit „RELIGIA IUBIRII“. Sfânta Scriptură ne spune că „DUMNEZEU ESTE IUBIRE“ (1 Ioan 4:8), iar Domnul Iisus Hristos a arătat că învăţătura Sa se cuprinde în porunca: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău, cu toată inima ta şi din tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Matei 12: 37-39). Din iubire izvorăsc ca razele soarelui celelalte virtuţi creştine:pacea, dreptatea, bunăstarea, răbdarea, iertarea şi altele.

Aşadar, acolo unde domneşte iubirea există şi pacea cu multipla ei înfăţişare. Privind imaginea alăturată, putem să avem o idee clară asupra celor patru valenţe ale păcii: Pacea cu Dumnezeu atotcuprinzătoare, pacea cu tine însuţi, cu cei

dimprejur şi pacea între popoare. Dacă nu suntem în pace cu noi înşine nu suntem în pace nici cu semenii şi cu atât mai puţin cu Dumnezeu. Dacă nu suntem în pace cu semenii, nu suntem în pace nici cu noi şi cu atât mai puţin cu Dumnezeu. Dacă nu suntem în pace cu Dumnezeu sub nici o formă nu putem fi în pace nici cu semenii şi nici cu noi înşine. Dacă nu e pace între popoare, nu este pace nici cu Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă învăţă că omul se naşte cu un anumit rost, că Dumnezeu îl trimite în lume cu un anumit mesaj pe care are datoria să-l împlinească. De asemenea omul trebuie să se îngrijească de mântuirea sufletului său.

Privită din perspectiva creştină, viaţa pământească este pregătirea pentru cea veşnică: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie“ (Evrei13:14). Dacă prin uciderea unui om, omenirea se lipseşte de realizările lui materiale sau spirituale, cu atât mai grav este când omul n-a avut putinţa să se dezvolte din punct de vedere duhovnicesc, ca să-şi poate mântui sufletul. Este o crimă să ridici viaţa unui om, dar cu atât mai mare este această crimă când omului i s-a luat putinţa să lucreze pentru mântuirea sufletului său.Oamenii au primit porunca divină să stăpânească pământul şi nu să se stăpânească şi să se înrobească unii pe alţii. Cei ce nesocotesc ordinea, disciplina şi pacea în lume se împotrivesc lui Dumnezeu şi rânduielilor lui. Aceştia nu trebuie să se lase amăgiţi ca triumfători, pentru că: „Dumnezeu nu se lasă batjocorit“ (Galateni 6:7) şi„Domnul nostru este şi foc mistuitor“ (Evrei 12:29). În apărarea şi consolidarea păcii în lume sunt importante susţinerea şi dezvoltarea prieteniei şi încrederii între oameni şi între popoare. Dar cum prietenia şi încrederea sunt forţe morale, Sfintei Biserici îi revine datoria de a promova aceste forţe morale în viaţa omenirii. De aceea, se poate spune că pacea se dobândeşte pe căi morale, drumul spre pace şi vieţuirea în pace este un drum al creşterii morale.

                                                       Mărturii din „Vechiul Testament“

Prezenţa cuvântului „Pace“ în cărţile „Vechiului Testament“ pune în evidenţă importanţa şi valoarea păcii în preocupările Sfinţilor Părinţi inspiraţi de Dumnezeu. În limba ebraică, cuvântul „Pace“ (Şalom) are un înţeles foarte cuprinzător: integritate, sănătate, plinătate, lucru desăvârşit, linişte, salvare, mântuire, prosperitate, fericire, binele în general. În sens restrâns, el avea înţelesul de lipsă a oricărei pricini de tulburare, fie dinlăuntru, fie din afară şi liniştea unui popor care trăieşte în bună pace, în bună vecinătate cu alte popoare, deci cuprinde toate bunurile vieţii: linişte, sănătate, prosperitate, fericire, mântuire.

Pacea, era nota caracteristică a Paradisului unde prima pereche de oameni ducea o viaţă fericită, lipsită de orice tulburare cu Dumnezeu, cu sine şi cu natura înconjurătoare şi regnul animal. Omul avea să se bucure de această pace profundă atât timp cât avea să păstreze legătura firească cu Creatorul său, supunându-i-se Lui şi păzind porunca ascultării. Fratricidul lui Cain inaugurează lupta dintre oameni, care nu s-a sfârşit până astăzi, sub înrâurirea diavolului care dintru început: „a fost ucigător de oameni“ (Ioan 8:44). Astfel armonia şi pacea paradisiacă au dispărut, pofta păcătoasă constituind izvorul tulburării păcii şi al suferinţelor de tot felul în lume. În cărţile „Vechiului Testament“, urarea păcii este folosită ca urare de întâmpinare sau de despărţire: „Pace ţie!“(Judecători 6:23), „Mergi în pace!“ (1 Regi 20:42), „Pace ţie! Pace casei tale! Pace la toate ale tale!“ (1 Regi 25:6).

                                                 Mărturii din „Noul Testament“

În „Noul Testament“, care este continuarea şi împlinirea „Vechiului Testament“, găsim de 86 de ori cuvântul „Pace“. În diferite perioade de timp, profeţii au subliniat importanţa păcii în viaţa religios-morală a poporului evreu. Din cauza imperfecţiunii omului, pacea a fost de multe ori încălcată şi, în felul acesta, s-a întinat legământul dintre poporul ales şi Dumnezeu. Dacă mântuirea este împăcarea omului cu Dumnezeu, pe drept cuvânt Mântuitorul este Domnul păcii, căci el a săvârşit această lucrare. Instaurarea păcii pe pământ are loc ca urmare a venirii în lume a Domnului păcii, Mesia cel vestit de profeţi şi aşteptat de toate popoarele. Cântarea îngerească cu care este întâmpinat Mântuitorul arată că bucuria este atât în cer cât şi pe pământ, pentru că pacea este adusă tuturor oamenilor. Bătrânul Simeon, bucuros că a prins vremea împlinirii nădejdii atâtor generaţii, cere de la Dumnezeu sfârşitul lin care se cuvine drepţilor: „Acum slobozeşte pe robul tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace“ (Luca 2:29). Toate învăţăturile Mântuitorului s-au axat pe propovăduirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi-a început misiunea în lume spunând: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu“ (Marcu 1:15). Când o mulţime de oameni vroiau să-L ţină , ca să nu plece de la ei, El le-a zis: „Trebuie să binevestesc Împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis“ (Luca 4:43). „Şi după aceea Iisus umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi binevestind Împărăţia lui Dumnezeu şi cei doisprezece erau cu El“ (Luca 8:1). Pentru toate vremurile, Domnul a poruncit ucenicilor săi: „Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă“ (Luca 12:31). Sfântul Apostol Pavel a exprimat esenţa mesajului Împărăţiei lui Dumnezeu prin cuvintele: „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14:17). Fiindcă Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie a iubirii, a dreptăţii şi a păcii, Mântuitorul, prin faptele Sale, a învăţat oamenii cum să devină cetăţeni ai acestei Împărăţii. Mântuitorul a concentrat toată legea şi proorocii în iubirea de Dumnezeu şi iubirea de om (Luca 10:27). Aşadar, iubirea faţă de Dumnezeu nu poate fi concepută fără iubirea de aproapele: „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unul pe altul cum v-am iubit Eu pe voi“ (Ioan 15:12). Numai iubind, omul este capabil de jertfă: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are ca sufletul lui să şi-l pună pentru semenii săi“ (Ioan 15:13).

Deosebit de semnificativă este porunca Mântuitorului pe care ne-o dă în ceea ce priveşte iubirea aproapelui în parabola samarineanului milostiv şi în cuvântarea Sa asupra iubirii vrăjmaşilor. Prin iubirea vrăjmaşilor, oamenii se dovedesc a fi urmaşii lui Dumnezeu Care: „face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“ (Matei 5:45). Invidia, mânia, ura, vrăjmăşia, răzbunarea, omorul sunt la antipodul iubirii de aproapele şi sunt combătute cu toate prilejurile de Mântuitorul Iisus Hristos, care socoteşte nevrednic de Împărăţia lui Dumnezeu chiar şi pe cel care are un cât de mic acces de mânie împotriva semenului său.

Fără iubire nu este cu putinţă să se ajungă la dreptate şi pace. Dreptatea din Împărăţia lui Dumnezeu este o lege nouă, nu deosebită de cea iudaică, dar desăvârşită: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc“ (Matei 5:17). Spre deosebire de cea a fariseilor, dreptatea Împărăţiei lui Dumnezeu este o dreptate a inimii, bazată pe simplitate, sinceritate, şi cinste. Expresia „Pace vouă“ (Luca 24:36) este salutul cu care Mântuitorul îşi întâmpină de obicei discipolii. Pe aceştia îi îndeamnă, ca în misiunea lor, întrând într-o casă să zică: „Pace casei acesteia“ (Luca 10:5). Salutul exprimă simplu şi generos gândurile bune ce le nutresc slujitorii lui Hristos faţă de gazdele sale ocazionale.

Sfinţii Apostoli nu aveau în cingătorile lor aur, argint şi bani pentru a răsplăti bunătatea gazdei. Ei au fost instruiţi de Domnul Iisus Hristos să se răscumpere cu darul cel mai de preţ (PACEA), pentru ca toate să le fie din plin în această viaţă. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că, atunci când Domnul îi întâmpină de trei ori cu salutul „Pace vouă“, El oferă din însăşi Sfânta Treime darul complet al păcii. Trăiţi în pace unii cu alţii(Marcu 10:50) le spune El ucenicilor Săi şi prin aceştia creştinilor de pretutindeni şi dintotdeauna. În rostirea fericirilor din „Predica de pe munte“, Mântuitorul arată că, pentru realizarea păcii, trebuie cultivate toate virtuţile. Faptul că fericirea făcătorilor de pace este a şaptea îşi are un sens şi o explicaţie, căci ordinea în careMântuitorul a rostit fericirile nu-i fără rost. Această ordine corespunde etapelor succesive pe care le parcurge, în mod firesc şi logic, un creştin spre a ajunge la desăvârşirea vieţii sale morale. Virtutea precizată în întâia Fericire nu este pacea şi nici iubirea, ci smerenia pentru că ea constituie condiţia principală, pe lângă harul divin, de care depinde începutul vieţii morale. Fără sărăcia cu duhul, smerenia faţă de Dumnezeu şi de semeni, nu-i posibilă pacea nici cu Dumnezeu, nici pacea cu semenii.

Pentru menţinerea înţelegerii între oameni, Mântuitorul ne cere să ne împăcăm degrabă cu fraţii noştri, înainte de a aduce darul nostru la altar: „Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind adu darul tău“ (Matei 5:24). Pentru evitarea conflictelor primejdioase, Mântuitorul cere lepădarea de sine: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt.„Celui ce voieşte să se judece cu tine şi-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două“ (Matei 5:39-41). De asemenea în „Predica de pe munte“ (Matei 5:25-26),Mântuitorul ne atrage atenţia că acum, cât suntem în viaţă să ne împăcăm cu pârâşul nostru (adică cu conştiinţa noastră) mergând să ne spovedim păcatele, ca nu cumva conştiinţa să ne dea pe mâna judecătorului (Iisus Hristos), acesta să ne dea pe mâna temnicerului (adică pe mâna diavolului), iar acesta să ne arunce în temniţă (focul iadului), fiindcă nu vom ieşi de acolo până ce nu vom plăti cel din urmă bănuţ (adică toate păcatele). Fiindcă pacea este urmarea împlinirii tuturor datoriilor ce decurg din iubirea de Dumnezeu şi a aproapelui, Mântuitorul nu a găsit să lase discipolilor Săi alt Testament decât acela al păcii: „Pace las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze“ (Ioan 14:27). Mântuitorul prezintă, aici, deosebirea dintre pacea exterioară pe care oamenii pot s-o impună, uneori, din afară şi pacea lăuntrică a credinciosului pe care El a adus-o pe pământ şi care se poate păstra dacă omul voieşte, împotriva oricăror piedici. Pacea pe care Mântuitorul o numeşte „Pacea Mea“ (Ioan 14:27), este darul dumnezeiesc al împăcării pământului cu cerul, care s-a revărsat în lume prin coborârea Fiului lui Dumnezeu printre oameni şi din care izvorăşte pacea în suflete, pacea între oameni, pacea cu Dumnezeu. Chiar şi în zguduitoarea clipă a încheierii activităţii Sale pământeşti, Mântuitorul îndeamnă la pace:„Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi“ (Ioan 16:33).

După Sfânta Înviere, ori de câte ori apare în mijlocul Sfinţilor Săi Apostoli, li se adresează cu expresia: „Pace vouă“(Luca 24:36).

Prin viaţa şi activitatea Sa, Mântuitorul a dorit să aducă pace între popoare, chiar şi între poporul evreu şi păgâni, arătând că toate popoarele, toţi sunt chemaţi să se mântuiască. Deşi iudeii s-au cutremurat de naşterea lui Hristos, împăratul Irod a pus mâna pe sabie, ca să se apere de Împăratul Păcii, în timp ce păgânii I s-au închinat ca unui Împărat şi Dumnezeu şi I-au adus, prin cei trei magi, aur, smirnă şi tămâie.

                                         Pacea în predica şi în scrierile apostolice

Pentru Sfântul Apostol Pavel, pacea este dar al Duhului Sfânt: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare...“ (Galateni 5:22). În epistolele sale arată că fiecare creştin, întreaga creştinătate, toţi oamenii trebuie să susţină tot ceea ce slujeşte păcii: „Drept aceea să urmărim cele ale păcii şi cele ale zidirii unuia către altul“ (Romani 14:19). Ideea de împăcare a omenirii cu Dumnezeu este înfăţişată în Epistola către Romani: „Deci, fiind îndreptaţi în credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos“ (Romani 5:1). Pentru a întări această idee, Sfântul Apostol Pavel adaugă în continuare: „Căci dacă, pe când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui“ (Romani 5:10). Pacea este temei de rânduială, temei al ordinii, al înţelegerii între oameni şi popoare: „Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii“ (Corinteni 14:33). Mai lămurit se înfăţişează această idee în versetul: „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14:17).

În epistolele pauline găsim multe îndemnuri adresate creştinilor de a trăi în bună înţelegere cu semenii lor:„Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţii oamenii“ (Romani 12:18);„Căutaţi pacea cu toţi, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul“ (Evrei 12:14).

Dumnezeul păcii


Iată ce ne mărturiseşte Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu în cartea sa „Dumnezeu şi savanţii“, despre Dumnezeul păcii: «Iuri Gagarin a afirmat, după întoarcerea din spaţiul cosmic, că n-a întâlnit pe Dumnezeu, nici pe Sfinţi, dar el nu ştia că îl pierduse din suflet. Însă Dumnezeu se face cunoscut în viaţa noastră, a pământenilor, în momente de mare cumpănă. Mă aflam la Vancouver pe ţărmul Oceanului Pacific. Interesant este că, pe malul apei fiind, mi-am amintit un eveniment petrecut cu ani în urmă, legat de Oceanul Pacific. Era prin anul 1978, când lumea de pe planetă era alarmată de pericolul unui război nuclear. În toate continentele şi ţările aveau loc mitinguri şi se făceau manifestaţii cu strigăte de pace. La vremea aceea şi noi preoţii din Episcopia Romanului şi Huşilor, am fost convocaţi într-o adunare de către Prea Sfinţitul Episcop Eftimie al Romanului şi Huşilor. A avut loc o conferinţă la Vaslui, numai cu preoţii din judeţ. Am luat şi eu parte. Tema conferinţei nu putea fi decât problema actuală care se impunea: pacea în lume şi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru pace. Citisem în revista „Ştiinţă şi Tehnică“, publicată în ţară, despre un fapt miraculos.

În Oceanul Pacific, în zona Insulelor Filipine, apăruse o mână mare, puternică şi care ţinea în ea chipul unei femei. Această mână imensă a apărut timp de trei zile. Observatorii, printre care şi cei sovietici, în uimirea lor sondau în jurul ei, în adâncul oceanului să descoperă cine o provoacă. Nu s-a putut descoperi nimic artificial. În revistă erau interpretări diferite: ale unor experţi în ştiinţă, psihologi, observatori diferiţi. Însă mare lucru nu spunea nimeni. Am luat şi eu cuvântul şi miam permis să dau o explicaţie acestui fapt misterios: omenirea e alarmată de pericolul unui război nuclear. Se impune, din partea oamenilor competenţi, în sarcina cărora cade răspunderea, să găsească soluţii de a aduce speranţa pentru înlăturarea pericolului şi pentru stabilirea păcii în lume. Dumnezeu ridică şi El mâna şi zice: „Am şi Eu ceva de spus“. Prin ridicarea mâinii, ne dă răspunsul. „Mâna mea este puternică. În mâna Mea este pacea. Eu sunt Oceanul Păcii“. Vorbea din Oceanul Pacific. În mână ţinea chipul unei femei asiatice. Femeia reprezintă viaţa. „În mâna Mea este viaţa voastră. Nu vă temeţi!“ Nu au mai avut loc alte comentarii, vocile din surdină spuneau că este o interpretare interesantă. Aşa ne explicăm, fără nici o îndoială, că Dumnezeu e cu noi, El este în viaţa noastră: „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră“.

Paradoxul vremurilor noastre este că:


● Vorbim de pace şi ne pregătim de război.

● Avem clădiri mari, dar suflete mici.

● Avem autostrăzi largi, dar minţile înguste.

● Cheltuim mult, dar avem mai puţin.

● Cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm de mai puţin.

● Avem case mari, dar familii mici.

● Avem accesorii, dar mai puţin timp.

● Avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte.

● Avem mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată.

● Avem mai multă medicină, dar mai puţină sănătate.

● Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim nesăbuit, zâmbim prea puţin, conducem prea repede, ne enervăm prea tare.

● Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi.

● Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.

● Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.

● Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des.

● Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să trăim o viaţă, am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.

● Am ajuns până pe lună şi înapoi, dar avem probleme când trebuie să traversăm strada ca să facem cunoştinţă cu un vecin.

● Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior.

Am făcut lucruri mari, dar nu mai bune.

● Am curăţat aerul, dar am poluat solul.

● Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre.

Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.

● Plănuim multe, dar realizăm mai puţine.

● Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm.

● Am construit calculatoare să deţină mai multe informaţii, să producă mai multe copiii ca niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai puţin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete, a oamenilor mari şi a caracterelor meschine, a profiturilor rapide şi a relaţiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar mai multe divorţuri, case mai frumoase, dar cămine destrămate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale şi pastile care induc orice stare de la bucurie la linişte şi la moarte. Sunt vremuri în care sunt prea multe în vitrine, dar nimic în interior.

Mitropolitul de Smolensk şi Kaliningrad, Kiril, în soborul popular mondial rusesc din primăvara anului 1988 (în Mănăstirea „Sfântul Danilov“) a întrebat cum ar fi posibil să oprim lumea de la folosirea descoperirilor ştiinţifice în ţeluri diabolice?

Răspunsul a fost acesta: ori progresul ştiinţei şi tehnicii va fi însoţit de progresul moral al omenirii, ori omenirea va fi lipsită de şansa de a supravieţui.

Altă cale nu este posibilă. În faţa acestui pericol apocaliptic, ştiinţa şi religia nu au alt drum decât dialogul şi colaborarea. Einstein spunea că:

„ŞTIINŢA FĂRĂ RELIGIE E INCOMPLETĂ, IAR RELIGIA FĂRĂ ŞTIINŢĂ E OARBĂ“.

Aminteşte-ţi...


► Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.

► Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine.

► Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că acesta este singura comoară pe care o poţi oferi din inimă şi nu te costă nimic.

► Aminteşte-ţi să spui Te iubesc partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales, să o spui din inimă. O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere.

► Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi, acea persoană nu va mai fi lângă tine. Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai. Sunt vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi tu poţi decide, fie să împărtăşeşti aceste puncte de vedere, fie să ştergi acest mesaj.

                                                                  Pronia dumnezeiască

Am cerut de la Dumnezeu să-mi dea putere, dar el mi-a dat nenumărate greutăţi ca să le trec. I-am cerut înţelepciune, dar El mia dat situaţii grele ca să învăţ să le rezolv. I-am cerut pace în suflet, dar El m-a lăsat să mă lupt cu patimile. I-am cerut bunăstare, dar El mi-a dat minte şi pricepere ca să lucrez. I-am cerut curaj, dar El mia dat primejdii ca să le înfrunt. I-am cerut dragoste, dar El mi-a dat persoane cu nenumărate probleme ca să le ajut. I-am cerut înlesniri, dar El mi-a dat prilejuri ca să le dobândesc. Din toate câte I-am cerut, nu am primit nimic. Le-am 14 primit însă pe toate cele care cu adevărat îmi trebuiau. Aşadar, rugăciunile mele au fost ascultate. Îţi mulţumesc, Doamne!

                                                                         Iubiţi credincioşi,

Hristos a venit în lume să aducă pacea, să mântuiască lumea.

El a suferit pentru pace, a fost răstignit pentru pace. Ne-a lăsat pacea ca moştenire, ne-a dat-o ca pe un zid al Bisericii, ne-a aşezat-o ca pe un scut şi sabie împotriva diavolului, a statornicit-o ca pe un port liniştit pentru credincioşi, ca pe o împăcare cu Dumnezeu şi ca pe o iertare a păcatelor.

                         
Din această cateheză se desprind următoarele concluzii:

1. În nicio altă religie nu există o concepţie atât de înaltă despre iubire ca în cea creştină, în care iubirea este considerată însăşi esenţa divinităţii: „Dumnezeu este iubire“ (Ioan 4:16). După această concepţie, a cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a iubi, a trăi în iubire, a inspira în adâncul fiinţei tale iubirea, care este însăşi esenţa divinităţii.

2. Iubirea lui Dumnezeu şi a semenilor rămâne de-a pururi, cea mai importantă datorie a creştinului şi reprezintă temelia puternică ce asigură împlinirea tuturor celorlalte datorii.

3. Acolo unde există iubire, acolo există şi pace: PACEA CU SINE ÎNSUŞI, PACEA CU APROAPELE ŞI PACEA ÎNTRE POPOARE, care laolaltă aduc PACEA CU DUMNEZEU.

4. Pacea şi viaţa sunt daruri dumnezeieşti, izvorâte din însăşi iubirea lui Dumnezeu şi dăruite omului.

5. Fiind daruri dumnezeieşti, omul are datoria să le păstreze, să le ocrotească, să le cultive şi să se bucure de roadele lor în veci.

6. Pacea trebuie menţinută cu toată puterea, pentru că ea este condiţia necesară bunei desfăşurări a vieţii sub toate aspectele ei.

7. Creştinismul este religia păcii. Creştinismul înfăţişează pacea ca reflectare a păcii dumnezeieşti intratrinitare asupra oamenilor.

8. Biserica a propovăduit întotdeauna pacea, buna înţelegere între popoare. Aceasta a fost misiunea ei de-a lungul veacurilor şi aşa va fi şi în viitor.

9. Înţelegerea răspunderii permanente, personale a fiecărui om în menţinerea păcii ne cheamă, pe fiecare dintre noi, la luptă hotărâtă împotriva răului şi la înfăptuirea reală a misiunii creştinului de a fi făcător de pace. Această răspundere este ancorată, pe de-o parte în apartenenţa fiecărui creştini la un anumit popor şi stat, iar pe de altă parte în înrudirea de sânge cu Adam, primul părinte al tuturor popoarelor lumii.

10. Nu se poate justifica indiferenţa şi nelucrarea unui creştin pentru răspândirea păcii pe pământ sau chiar pentru o atitudine necreştină în această problemă.

11. Pacea nu poate să nu fie o preocupare permanentă a omului, deoarece Dumnezeu s-a îngrijit de la început să sădească în noi puterea de a iubi, precum şi dorul după bucurie şi pace, după care veşnic însetează firea noastră.

12. Pacea este, şi astăzi, aspiraţia permanentă a popoarelor către o existenţă cu adevărat frăţească.

13. Şi astăzi, Biserica Ortodoxă adresează întregii omeniri chemarea biblică: „Alege viaţa ca să trăieşti şi tu şi urmaşii tăi“ (Deuteronom 30:19) şi militează pentru o lume în care: „Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul“ (Isaia 2:4), ci toţi vor păzi unitatea Duhului, trăind „întru legătura păcii“ (Efeseni 4:3).

Pentru a ne lămuri pe deplin cât de importată este pacea cu noi, cu cei dimprejurul nostru, pacea cu Dumnezeu să ne gândim cât de tulburat este un părinte al cărui copil nu-l mai ascultă, s-a obrăznicit, a luat-o pe căi lăturalnice, într-un cuvânt a fost pierdut de sub control. În sufletul părinţilor a dispărut pacea. Nimic nu-i mai poate mângâia, nici mâncarea, nici băutura şi nici banii... Poate aţi văzut vreodată un criminal. După săvârşirea omorului, indiferent de motiv, făptuitorul nu mai are pace nici cu sine, nici cu cel pe care l-a ucis şi cu atât mai puţin cu Dumnezeu. Faţa îi este schimbată, ochii obosiţi, parcă injectaţi cu sânge, mereu trist şi obosit din cauza coşmarurilor din timpul nopţii. Din această stare sufletească insuportabilă nu-l poate salva decât iertarea din partea lui Dumnezeu pe care o poate obţine numai prin mărturisirea păcatului cu căinţă sub epitrahilul preotului duhovnic. Cel care a omorât un om şi nu este descoperit de organele de poliţie, în clipa morţii nu-şi dă sufletul până când nu mărturiseşte crima făcută, dacă nu preotului, cum ar fi corect, măcar unui om oarecare.


Pacea este o mare binecuvântare pentru casa fiecăruia dintre noi




Unde-i credinţă, acolo-i dragoste,
Unde-i dragoste, acolo-i pace,
Unde-i pace, acolo-i binecuvântare,
Unde-i binecuvântare, acolo-i Dumnezeu,
Unde-i Dumnezeu, acolo nu lipseşte nimic.

Străduieşte-te pe cât poţi să ai pace sufletească, căci se spune despre omul lui Dumnezeu: „În pace este locul Lui“. Aceasta înseamnă că Dumnezeu Însuşi locuieşte în acel om care are o inimă împăcată. În general să te consideri mai rău decât toţi şi nu căuta dragostea, nici cinstea de la nimeni, ci pe acestea să le ai tu însuţi faţă de toţi şi astfel vei dobândi pacea. Dacă ai să cauţi să te aprecieze ceilalţi ca să-ţi descoperi vrednicia şi câteva virtuţi, atunci pierzi pacea sufletească.

Fiul meu, tu orişiunde şi oricând putea-vei face
Fă de-a pururi numai pace
Ca pe toţi acei ce pacea
Vor iubi şi-o vor lucra
Spus-a Domnul că de-a pururi

Fiii lui se vor chema
Pacea lumii fiul meu,
E-n război cu Dumnezeu
Lumea dacă nu te place
Tu atunci cu El ai pace
Tu să cauţi iubitul meu

Să te-mpaci cu Dumnezeu
Căci apoi de s-ar scula
Toată lumea contra ta
Nu te poate vătăma.

Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994;

Preot Ioan Iovănel Ciocan, Pacea în Noul

şi în Vechiul Testament (Teză de licenţă), Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologi

Ortodoxă, Craiova, 2000; Episcopul Nicolae Velimirovici, Războiul şi Biblia, Editura Sofia,

Bucureşti, 2002;

Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti,

1995;

Arhimandrit Mina Dobzeu, Dumnezeu şi savanţii, Editura Golia, 2004.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ