Se afișează postările cu eticheta RUGĂCIUNE DE LAUDĂ CĂTRE MAICA DOMNULUI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta RUGĂCIUNE DE LAUDĂ CĂTRE MAICA DOMNULUI. Afișați toate postările

23 octombrie 2024

BUCHET DE RUGĂCIUNI LA MAICA DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                         


1. RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI
 
Pantanassa, Izbăvitoarea de cancer

RUGĂCIUNEA ÎNTÂI
 
Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic ca să intru sub acoperământul tău. Ci ca ceea ce ești milostivă Maica Dumnezeului celui milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu și trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate, adu-mi biruință, roagă-te pentru mine ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

RUGACIUNEA A DOUA

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ți privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad înaintea sfintei tale icoane cu credință. Şi precum pasărea îşi acoperă cu aripile cuibul cu pui, aşa acoperă-ne și tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc în care nădejdea se subțiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici unde grijile amare ne copleșesc, dă-ne răbdare și odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei słabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
*****

2. RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI MILOSTIVĂ ȘI IZBĂVITOARE
 
O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare! Cu frică, cu credință și cu dragoste căzând înaintea sfintei tale icoane, te rugăm: Nu întoarce fața ta de la noi, cei ce ne închinăm ție, Maică milostivă, roagă pe Fiul tău şi Domnul Dumnezeul nostru, lisus Hristos, să dăruiască pace țării noastre. Sfânta Sa Biserică să o păzească neclintită de necredință, de eresuri şi de dezbinare, căci nu avem alt ajutor, nici altă nădejde afară de tine, Născătoare de Dumnezeu. Tu ești Ajutătoarea şi Apărătoarea cea atotputernică a neamului creştinesc. Izbăveşte pe cei care se roagă ție de căderea în păcat, de asuprirea oamenilor răi, de toată nevoia şi ispita, de tot necazul şi de moartea cea năprasnică. Dăruieşte-ne nouă duhul smereniei, inimă înfrântă, curăția cugetelor, ca laudând cu mulțumire măreția ta să ne învrednicim toți de Împărăţia Cerurilor și acolo împreună cu toți Sfinții să preamărim Preacinstitul şi de mare cuviință Nume al Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin!
*****

3. RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI PENTRU FERIRE DE BOALĂ ȘI PRIMEJDIE
 
O, Preasfântă Fecioară, Maica lui Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru, ascultă suspinele noastre cele din adâncul inimilor, caută din înălțimea cerurilor spre noi cei ce cu credinţă şi cu dragoste ne închinăm preacuratei icoanei tale celei făcătoare de minuni. Că iată tulburați de grijile vieții și cufundați în păcate, privim la chipul tău, și ca și cum ai fi de față, îți aducem rugăciunile noastre. Caută din cer şi ne mântuieşte de toată reaua întâmplare, de orice boală şi primejdie şi de toată bälântuiala duhului celui rău. Păzește-ne tari în credință, să nu ne clatine furtunile acestei lumi. Că n-avem alt ajutor şi altă mijlocitoare, nici mângâiere, ci numai pe tine Maica tuturor scârbiților şi a celor împovărați de greutățile şi necazurile acestei vieți. Ajută-ne nouă neputincioşilor, alină durerile şi scârbele noastre, pe cei rătăciți povățuiește-i la calea cea dreaptă care duce la mântuire, vindecă inimile noastre cele bolnave şi mântuiește pe cei deznădăjduiți. Dăruiește-ne nouă ca să trăim restul vieții noastre în pace şi întru pocăinţă. De sfârşit crestinesc ne fă parte, iar la înfricoşătoarea Judecată a Fiului tău și Dumnezeului nostru, fii nouă mijlocitoare ca să fim socotiți întru cei de-a dreapta Sa, ca totdeauna să te cântăm și să te slăvim ca pe bună Apărătoarea neamului creştinesc, împreună cu cei ce bine au plăcut lui Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin!
*****

4. RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI PENTRU UMILINȚĂ
 
O, Preabinecuvântată, Preacurată Doamnă Stăpână Născătoare de Dumnezeu Fecioară, primeşte aceste rugăciuni pe care cu lacrimi le aducem ție noi, nevrednicii robii tăi, alergând cu umilință la chipul tău cel feciorelnic, că tu însăți fiind de față şi auzind rugăciunile noastre ne împlineşti cererile, fiecăruia după credința lui. Tu uşurezi necazurile celor scârbiți, neputincioşilor le dai sănătate, pe cei slabi şi bolnavi îi vindeci, pe cei demonizați îi izbăveşti de puterea duhurilor necurate, pe cei asupriți îi izbăveşti de asuprire, pe cei împilați îi mântuieşti, pe păcătoşii care se pocăiesc îi ierți, pe cei leprosi îi curățești, pe prunci îi miluieşti, pe cei închişi în legături și în temniţe îi slobozeşti şi toate patimile le vindeci! Ție Stăpână, Preasfântă Doamnă Născătoare de Dumnezeu, toate îți sunt cu putință, prin mijlocirea ta către Fiul tău. O, Preabună Maică, Preasfântă Fecioară Maria nu înceta a te ruga pentru toți arhiereii şi preoții țării noastre, pentru părinți, copii, pentru toate rudeniile noastre, pentru cei vii şi răposați. Roagă-te, Stăpână, şi pentru întreaga noastră țară, România, conducătorii ei şi pentru noi, nevrednicii robii tăi, care te slăvim, te cinstim şi ne închinăm Preacuratului tău chip, având nădejde şi credință neîndoielnică în tine, ceea ce ești Pururea Fecioară, Preaslăvită și Prealăudată, acum şi pururea și în vecii vecilor, amin!
*****

5. RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI MIJLOCITOARE
 
Preasfântă Fecioară, Împărăteasă Cerească care ai născut pe Fiul lui Dumnezeu, priveşte cu milă spre noi care ne aflăm pururi în scârbe, boli, necazuri şi nevoi. Prin păcatele noastre cele multe și grele am mâniat pe Împăratul Slavei şi sufletul ne este tulburat. Unde să alergăm şi la cine ne vom duce? Doar la tine avem nădejde, că tu ești mijlocitoarea neamului omenesc. Știm că rugăciunea ta de Mamă mult poate spre milostivirea Fiului şi nimeni din cei ce te-au chemat în ajutor nu a rămas fără răspuns. De aceea ne plecăm genunchii rugându-te să nu ne părăseşti pentru păcatele noastre cele multe şi grele ci ajută-ne să ne îndreptăm viața, acoperă-ne cu sfântul tău Acoperământ, dă-ne putere să putem birui uneltirile vrăjmaşilor văzuți și nevăzuți. Dă-ne sănătate să putem lucra cele de folos spre mântuire. Mijlocește la Stăpânul cerului şi al pământului să ne dăruiască timp de pocăinţă şi virtuțile creştineşti, pentru ca să umplem candelele sufleteşti asemeni fecioarelor celor înţelepte şi să putem intra înăuntru cămării Mirelui Ceresc, iar acolo bucurându-ne veşnic să slăvim pe Dumnezeul nostru. Amin!
*****

6. RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI A CELOR NECĂJIȚI
 
O! Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Ceea ce ești mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiți; dă-ne mângâiere și nouă celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine, altă scăpare și ajutor nu avem. Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre și, ca Maica lui Dumnezeu si Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poți să ne ajuți nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ție cu credință nu este ruşinat.
Auzi-ne și acum în ziua necazului nostru, pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ție. Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viață şi, prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie, întru Împărăția Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin




9 iulie 2016

RUGACIUNE CATRE MAICA DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

ASTAZI 9 IULIE PRAZNUI DOUA ICOANE ALE MAICII DOMNULUI ,


Preasfinta Stapina de Dumnezeu Nascatoare spre tie imi indrept gindul,inima si toate simturile si te rog cu lacrimi:
Pina cind Maicuta a milostivirii va fi aceasta durere necontenita pe pamint?
Pina cind vrajmasii nevazuti ai neamului omenesc vor da lovituri atit de puternice bietilor oameni?
Pina cind vor pingari si vor necinsti trupurile,sufletele si vietile lor?Inselindu-i ca sa nu cunoasca adevarul,sa nu indeplineacsa poruncile divine si sa nu dea slava si cinste pururi maritului Dumnezeu Cel in Treime inchinat:Tatal,Fiul si Duhul Sfint?
Ridica-te Stapina Atotbuna si zdrobeste pe vrajmasii nostri si ai Fiului tau iubit IIsus Hristos ingrozindu-i cu nebiruita-ti sfintenie indreptindu-ne pe cararile mintuirii,ca sa dam mereu marire lui Dumnezue.Roaga-te Fecioara pentru Sfinta Biserica pentru propavaduirea Evangheliei pe intreg pamintul,pentru poporul acesta,conducatorii lui,rudele mele,pentru vaduve,pentru orfani,bogati,saraci, necajiti, bolnavi,pentru cei prigoniti,pentru credinta,pentru salvarea celor care au ratacit la secte,pentru cei raposati.Ajuta-ne sa ne pocaim toti oamenii de pacatele noastre,sa iubim Biserica,sa ne spovedim adesea,sa renuntam la pacate,vicii si necredinta.Ajuta-ne sa nu fim insensibili la chemarea divina a blindului tau Fiu care a venit sa sufere chinuri barbare pentru bietele oite ranite atit de mult de vrajmas.
Roaga-te Maicuta Sfinta si pentru aceste nevoi ale mele(rostesti necazurile care le ai dorintele pe care sa ti le implineasca Maica Domnului)
Slava Tatului si Fiului si Sfintului Duh in vecii vecilor.Amin.

sursa
https://www.facebook.com/macarie.nicolae



23 februarie 2015

RUGĂCIUNE DE LAUDĂ CĂTRE MAICA DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...





Veniti să ne adunăm într-un gând si să slăvim pe Maica Luminii, pe Ceea Ce cu darul Său a făcut să se minuneze cetele îngerilor, că nimeni dintre cei care vietuiesc pe pământ si în cer nu au fost vrednici a sluji Împăratului slavei precum Dânsa. Iară noi, covârsiti de nepricepere si cu minti întinate de păcat, strigăm către Ea: bucură-Te, slava Bisericii, Ceea Ce fără ispită bărbătească ai născut pe Cel mai presus de ceruri si ocara noastră o ai sters cu lacrimile vărsate la răstgnirea Fiului Tău pe Cruce.
Bucură-Te, cortul mântuirii, marea milostivirii, casa Împăratului a toate, scaunul Focului, calea dreptilor, muntele întelepciunii, grădina păcii, Raiul veseliei vesnice, icoana smereniei negrăite, soarele întelegător al oamenilor, vasul darurilor ceresti, nu ne lăsa pe noi departe de a Ta ocrotire.
Bucură-Te, scara Vietii, lumina mintii, vasul de aur al darurilor Cuvântului, izvorul nedesertat al întelepciunii, oglinda Raiului, adâncul nemăsurat al iubirii de oameni, mângâierea scârbitilor, apărătoarea celor prigoniti, întărirea celor bântuiti de necazuri, luminarea celor din întunericul întristării, veselia celor acoperiti de norul mâhnirii, trandafir necules de mână omenească, palatul Adevărului, poarta cea de aur a cerului, norul cel cuvântător luminat de Soarele slavei, întinde peste tot pământul acoperământul Tău si ne păzeste pe noi de fulgerele ispitelor, ca în fapte bune să petrecem noaptea cea grabnic trecătoare a acestei viesi si să ajungem la lumina zilei celei nesfârsite întru Împărătia fiului Tău.
Bucură-Te, Preacurată, nădejdea păcătosilor, scăparea noastră în primejdii, odihna celor necăjiti, mângâierea dreptilor, scutul monahilor, bucuria dreptilor, căutarea celor întristati, bucuria celor care prin Tine află usa mântuirii, cu mâna Ta cea tare ne ridică pe noi din groapa păcatelor la lumina cunostintei de Dumnezeu.
Mireasma rugăciunii Tale cuprinde tot pământul, iar lacrimile Tale pentru mântuirea lumii care zace în robia păcatului mai multe sunt decât apele mărilor. Ce răspuns vom da noi, cei nemultumitori, care nu am arătat roditoare spre pocăintă rugăciunile Tale cele pentru noi, ci ne-am cufundat si mai mult în adâncul patimilor ? După dreptate suntem lepădati de la fata Domnului ca niste nevrednici si mai păcătosi decât toti fiii oamenilor, pentru că nu am pus pază gurii noastre, ci cele desarte am grăit si în desert ne-am mărit. Cu sabia osândirii i-am rănit pe frati, neluând aminte la multimea rănilor din păcate care au cuprins sufletele noastre. Cu minciunea si cu toată răutatea ne-am acoperit, Maică a Adevărului, dar plecăm genunchii inimii noastre către Tine si dintru adâncul sufletului strigăm: Iartă-mă pe mine, păcătosul, care nu Te-am cinstit pe Tine după vrednicie, fiind eu pururea cu mintea răpită de vârtejul desertăciunilor lumesti. Nu iau seama la ceasul mortii si al judecătii si trăiesc ca un fără de minte, punând înainte numai pe cele stricăcioase si grabnic trecătoare în locul celor vesnice. Vai mie, căci nebunia sufletului meu pare fără de vindecare. De aceea, Te rog pe Tine, Stăpână, să Îti întorci fata Ta spre mine si să nu mă lasi pe mine să fiu înghitit de prăpastia deznădăjduirii. Risipeste cursele vrăjmasilor văzuti si nevăzuti si toate cele de folos mi le rânduieste, păzindu-mă cu mâna Ta cea tare de loviturile vrăjmasilor văzuti si nevăzuti, ca să Te măresc pe Tine cu multumire în veci. Amin.
Doamne, Cel Ce locuiesti întru cele înalte si pleci privirea Ta spre inimile celor smeriti curătite prin gânduri de pocăintă, caută cu milostivire si spre mine, robul Tău, si mă scoate din prăpastia păcatelor mele. Nu mă lăsa să pier întru multele necazuri, ci alungă de la mine toată tulburarea vrăjmasilor si mă arată nerănit de sabia întristării. Dă-mi coiful rugăciunii, care să mă păzească de săgetile celui viclean si să mă poarte către limanurile întelepciunii.
Ridică-mă pe mine din adâncul păcatelor si mă arată străin de toată iubirea de cele desarte, ca întru umilinta inimii să aduc tie jertfa rugăciunii curate. Alungă de la mine norul ispitelor si cu fulgerul dreptătii tale alungă duhurile cele rele care caută în toată vremea să mă arunce spre adâncul patimilor. Corabia mântuirii îndreptează-mi Doamne, căci nu am altă scăpare fără nu mai pe Tine, Cel Ce îndreptezi pasii omului spre limanul pocăintei. Curgerile patimilor mele le usucă cu căldura iubirii Tale de oameni si ne îndreptează pe toti către adâncul nepătimirii, ca să lăudăm prea sfânt numele Tău în veci. Amin.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ