Și demonul se pleacă în fața credinței

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



A susține existența lui Dumnezeu, era foarte dificil în acele momente, a face cunoscut pe Dumnezeu. A fost o situație când conștiința mea a fost trezită. Eram în celula închisorii Aiud. Este o închisoare veche în care românii noștri au suferit enorm, încă din timpul Mariei Tereza. Această închisoare a fost renovată și utilizată de politicieni în acele timpuri moderne ale istoriei noastre. Ea deținea aproximativ 2.700 deținuți, și arăta ca un mare ”T”.

Din când în când, autoritățile întrebau pe fiecare deținut ce profesie avea, și dacă le spuneai că ești preot se opuneau și te tratau cum mare sălbăticie. Te batjocoreau și te torturau. Puteai spune orice, dar când auzeau că ești preot îți întindeau o mulțime de curse și farse.

Și ajunge la mine și mă întreabă: ”Ce meserie ai făcut?”. Eu atunci, știind ce mă așteaptă, și crezând că scap de cazne, zic: ”Agricultor”. ”Agricultor? Ți-oi da eu ție...” Și, spre surpriza mea, mă izbește de perete, măi frate, de parcă au sărit plămânii din mine, că nu m-am așteptat, m-a luat prin surprindere; atunci când te aștepți să iei o lovitură, te pregătești, dar așa e mai dificil. Și au trecut ani și ani și eu am rămas cu mustrarea asta de conștiință că atunci nu am avut tăria să recunosc.

Și apoi a venit timpul reabilitării mele. A fost o ieșire din celule. Ceea ce vreau să spun e că ne-au scos din celule în formație, în curtea interioară a închisorii, pe toți cei 70-80 membri din celulă într-un balcon mare. Ei au făcut aceasta ca să ne pregătească pentru scoaterea la muncă: la canal, la mină sau la construcții.

Aceasta, pentru că în acel timp, oamenii din Occident, în special Europa Liberă, un post de radio din Occident, au aflat despre torturarea violentă a deținuților politici români. (...)

Oamenii din vest au început să protesteze puternic. Aveau informație precisă despre intenția de a extermina deținuții politici, că ceea ce ei făceau [conducătorii comuniști n.n.] era dezvăluit și atunci autoritățile au decis să ne scoată în alte locuri la muncă.

Și aici, în această adunare de prizonieri, prima întrebare a fost: ”Cine crede încă în Dumnezeu? Cine crede încă în această tâmpenie?”

Și, știți, am simțit o puternică revoltă interioară. Am realizat că acesta e momentul, indiferent de ceea ce putea să mi se întâmple, chiar dacă mă trimiteau înapoi în celulă, sau într-un lagăr de muncă. Regimul era diferit: într-un lagăr de muncă - era mai ușor, chiar dacă te exterminau în ambele locuri.

Când am auzit întrebarea, eu am sărit. Eu eram în spatele acestei adunări de aproximativ 120 de bărbați. Am ieșit în față, sprijinit de alții. Toți eram slăbiți, eram niște umbre, niște fantome. Am ieșit în față. Omul a spus: ”Vino aici” - arătându-mi stânga lui. ”Cine altcineva crede, ca acesta?”. Numai 7 au stat la locurile lor - oamenii lor - informatorii, care intraseră printre noi și își trădau colegii. M-au izolat 9 zile și mi-au dat porția de mâncare cunoscută: câte 200 de grame de apă sărată, seara, și o bucățică de pâine de 100 de grame. După ce acest tratament diabolic s-a terminat, ceilalți m-au întrebat: ”De ce ai spus că ești preot?”

Cum aș mai fi putut spune că sunt altceva? - Îmi ajungea mustrarea pentru cedarea anterioară. De data asta ar fi fost posibil să declar altă meserie doar dacă renunțam la Hristos.

Cine spune adevărul poate să piardă azi, dar să câștige pentru totdeauna, fiindcă nimic nu se face fără știința lui Dumnezeu; în toate e o încercare și o dovadă de dragoste a lui Dumnezeu.

Eu nu m-am refăcut foarte bine psihic, dar mi-am răscumpărat păcatul anterior. Nu vreau să spun că acesta a fost un act de curaj din partea mea, cât că un rezultat al acestei acțiuni a fost că păcatul a fost ispășit. Eu am spus: ”Doamne, iartă-mă. Păcătuisem și am vrut să mă dărui Ție în acel moment periculos”. Toți m-au observat și, să știți că gardienii, ofițerii și întregul lagăr au avut un respect special pentru mine. Ei încă mă batjocoreau, dar am observat că mai puțin. Peste ani am avut ocazii de a mă reabilita în pușcărie.

Și am văzut cum și un demon poate fi supus de puterea credinței.

Pr. Justin Pârvu - Părintele Justin Pârvu și bogăția unei vieți dăruită lui Hristos, Vol. I, Editura Credința Strămoșească, Iași, 2006, pp. 104-107
sursa text https://doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/demonul-se-pleaca-fata-credintei
sursa foto https://ro.pinterest.com/pin/590604938607187025/

ÎNCEPE POST DE POCĂINȚĂ!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

de Preot Sorin Croitoru

Cu cât mai mult în mreaja lumii
În viața asta te încurci,
Cu-atât mai greu va fi, creștine,
La moartea ta spre cer să urci!

Tu crezi că-i glumă, dar în clipa
Când sufletul îți va ieși,
Din toate părțile spre tine
Vrăjmașii diavoli vor veni

Și fiecare va începe:
"Acesta e al meu, al meu,
Că-n viață m-a slujit pe mine,
Nu L-a slujit pe Dumnezeu!"

Și cu o spaimă necuprinsă,
Atunci tu îți vei aminti
De mreaja lumii cea întinsă
Din care n-ai putut ieși..

Dar îți vei aminti și șoapta
Ce-n viață te-nsoțea mereu
Când prea urâtă ți-a fost fapta:
"Întoarce-te la Dumnezeu!"

Atunci îți vei aduce-aminte
De orice vorbă, orice gând
Ce ți-a trecut cândva prin minte,
Pe care l-ai respins, râzând:

"De ce n-am ascultat povața
Pe care mi-o dădea de zor,
Dorind să îmi salveze viața,
Preablândul înger păzitor?

De ce zâmbeam făcând păcate,
Văzându-mi liniștit de drum,
Când el striga la mine: "Frate,
Te rog, oprește-te acum!"?..

Da, înfiorătoare vreme
Cândva te-așteaptă, dragul meu,
Și-ar fi mai bine a te teme
De drumul către Dumnezeu,

Căci s-ar putea să te oprească
Cei răi 'nainte ca să-L vezi
Și s-ar putea să te răpească
În iadu-n care azi nu crezi..

Să fugi cât poți de-a lumii mreajă
Căci nu vei mai putea ieși,
Atras de-a demonilor vrajă,
Atunci când poate vei dori..

Ascultă glasul ce te ceartă,
Că-i sfântul înger păzitor,
Iar el e milostiv și iartă,
E bun și-i tare răbdător,

Dar fii atent la ce te-ndeamnă,
Căci el nu ceartă în zadar,
Iar dacă-i supărat, înseamnă
Că te-ai îndepărtat de Har.

Începe Post de pocăință,
O altă șansă-n viață ai
Ca, întărindu-te-n credință,
Să faci un pas micuț spre Rai!

CREDETI IN HRISTOS ...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Bucuria mea, cat de minunat a grait Sfantul Parinte, Profesor, Dumitru Staniloae: „Credeti in Hristos, ca sa aveti un sens in viata!” Daaa, sa crezi, dar in credinta crestin ortodoxa, fiindca, si sectantii spun ca ei cred in Iisus Hristos, dar ratacirea lor le este spre osanda. Sfantul Parinte, Iustin Parvu, unul din “stalpii” ortodoxiei din tara noastra zice: "Sufletul simte cui trebuie sa i se incredinteze, fiindca, Dumnezeu este Cel Care pune in inima, dragostea fata de cel caruia ti-a randuit sa ii urmezi." Sfintitul Parinte, staretul Iachint de la Putna, ne spune asa: "Lupta-te dupa putere si roaga-te neincetat. De calatoresti, daca esti in ascultare, daca esti la masa, daca vrei sa te odihnesti, sa nu incetezi a spune Rugaciunea lui Iisus, macar pe scurt: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! 

Lupta-te ca inainte de culcare sa citesti macar un verset“. Sfantul Parinte, Ignatie Briancianinov ne indeamna sa nu rugam dimineata asa: "Doamne, da-mi puterea sa port osteneala zilei de astazi si toate intamplarile din vremea ei. Calauzeste-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert”. Un alt Sfant Parinte, Adrian Fageteanu, ne indeamna sa cautam smerenia, fiindca: ”Smerenia este cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Sa aveti smerenie si jertfelnicie. Iar daca ati suparat pe cineva, sa va para rau si sa va impacati cu el.” Sfantul Parinte, Ioan Gura de Aur ne indeamna asa: "Iubitilor, rogu-va pe voi, unul pe altul indemnati-va spre pocainta, ca toti sa intampinam fata lui Dumnezeu, prin marturisirea noastra. Dumnezeului nostru, slava!" Amin si Aliluia!
                                                                                                                                          Preot Ioan 🛎.

Rugaciune pentru omul bolnav

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...Lumină Lină

 

Preaputernice si slavite Doamne Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit in lume sa tamaduiesti neputintele oamenilor, Care nu ai venit sa chemi la pocainta pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, si ai pri­mit moarte pe cruce pentru mantuirea noas­tra! Din adancul inimii Te rog sa primesti sme­rita mea nevointa si aceasta mica rugaciune a mea pentru cel incercat de boala!
Mantuieste-l, Doamne, precum stii, ca un bun si iubitor de oameni, si randuieste Tu toate spre fo­losul sau. Ca noi neputinciosi suntem si nu il pu­tem ajuta daca nu ne vei lumina cu harul Tau.
De e voia Ta, il poti pedepsi precum se cade pentru pacatele sale, tamaduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, pre­cum vei vrea.
Dar cazand inaintea Ta Te rog, indura-te de robul Tau, potoleste-i fierbinteala, alina-i sufe­rinta, ridica-l din patul durerii.
Sa ii fie aceasta incercare prin care trece spre indreptarea vietii, spre inceput bun mantuirii si spre iertarea pacatelor.
Si daca ii e de folos sa duca mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, dupa voia Ta, nu dupa voia noastra. Daruieste-i lui rabdare si liniste, alungand de la el toata frica si toata deznadej­dea, ca sa nu fie ingenuncheat de durere si sa carteasca sau sa cada in patima maniei.
Ajuta-l, Iubitorule de oameni, ca vazand el mila Ta sa cada la picioarele Tale cu lacrimi de po­cainta si de multumire, ca sa se invredni­ceasca sa auda glasul Tau cel sfant: "Iertate iti sunt pacatele!" Amin.

NUMAI FAPTA MÂNTUIEȘTE!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



De Preot Sorin Croitoru
"Calea către iad este pardosită cu bune intenții" (proverb)

Fapta bună mântuiește,
Nu intenția de-a face;
Nu primește loc în ceruri
Cel ce în visare zace..

Nu se cucerește Raiul
Cu "Aș vrea, dar azi nu pot..",
Gândul nu se socotește
Faptă, după cum socot!

Da, intenția-i motivul
Ce urnește spre lucrare,
Însă de lipsește fapta..
Nici o importanță n-are.

Toți am auzit zicala
Că "intenția contează",
Dar aceasta-i pentru omul
Care fapta o lucrează

Și dorind să se implice,
Se întâmplă să nu poată,
Nu e pentru omul care
Nu ajută niciodată!

Fiți atenți, deci, la proverbe,
Căci sunt toate foarte bune,
De vom căuta în ele
Miezul plin de-nțelepciune..

Dacă ne ascundem lenea
Și greșit le folosim,
Nu scăpăm de chinul veșnic..
Oricâte proverbe știm!

Singura cale mântuitoare

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că:

      Singura cale mântuitoare pentru oameni[2] este credinţa în Sfânta Treime, în opera şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată[3]; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi"[4]. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup"[5], sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului[6], nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime.
De două mii de ani, Biserica întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas statornică şi neclintită în Adevărul mântuitor învăţat de Hristos, predat de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Nu a fost îngenuncheată de cumplitele prigoane ale iudeilor, iniţial, şi ale închinătorilor la idoli, mai apoi, în primele trei secole; a arătat o mulţime de martiri şi a ieşit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască. După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât Biserica... Dacă porţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă porţi război împotriva Bisericii, vei fi învins fără să te dumireşti, căci Dumnezeu este mai tare decât toate"[7].

După încetarea prigoanelor şi triumful Bisericii asupra vrăjmaşilor din afară, adică a iudeilor şi a închinătorilor la idoli, s-au înmulţit şi s-au împuternicit vrăjmaşii dinăuntru ai Bisericii. Au apărut diferite erezii, care au încercat să perimeze (răstoarne) şi să falsifice credinţa predanisită, aşa încât credincioşii să fie zăpăciţi şi să slăbească încrederea lor în adevărul evanghelic şi în cele încredinţate. Marele Vasilie schiţând situaţia bisericească, creată de erezia lui Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani şi administrativ, zice: „Dogmele Părinţilor sunt dispreţuite, predaniile apostolice sunt socotite de nimic, invenţiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii are întâietate îndepărtând lauda Crucii. Păstorii sunt izgoniţi, iar în locul lor sunt introduşi lupi grei care sfârtecă turma lui Hristos"[8].

Ce s-a întâmplat cu vrăjmaşii din afară, religiile, s-a întâmplat şi cu cei din interior, ereziile. Biserica - prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a definit şi a îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale referitoare la anumite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) asupra întregului de teme al credinţei. Suntem mai siguri când îi urmăm pe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi" şi „Nu muta hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri" constituie o linie sigură de drum şi supapa de siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodoxe. Prin urmare punctele de bază ale mărturisirii noastre sunt următoarele:

1. Păzim neclintite şi nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate câte ei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-au condamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei care inovează în chestiunile credinţei. Noi nici nu adăugăm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria deja în Epistola sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunţă împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ţi fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor". Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât aţi primit, să fie anatema", observă că Apostolul „nu a zis că dacă propovăduiesc împotrivă sau leapădă totul, ci chiar şi ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă de întâmplare vor fi mişcaţi, anatema să fie"[9]. Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor către clericii din Constantinopol, scrie: „Am urmat Predaniei Bisericii Universale şi nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ci învăţându-ne apostoliceşte, ţinem Predaniile pe care le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeauna câte Sfânta Biserică Universală de la începutul vremurilor a primit oral şi prin scris... Căci adevărata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legilor părinteşti şi primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau a împuţina cu ceva"[10].
Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Sinoade lepădăm şi anatematizăm toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, care supravieţuiesc până azi, condamnăm arianismul (supravieţuieşte la minciuno-martorii lui Iehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihie şi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform hotărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şi învăţăturii hristologice a marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi a imnelor din cult.

2. Proclamăm că papismul (romano-catolicismul - n.tr.) este pântecele ereziilor şi al rătăcirilor. Învăţătura despre „Filioque", adică a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, este contrară celor pe care Însuşi Hristos le-a învăţat despre Sfântul Duh. Întreaga ceată a Părinţilor - şi în sinoade şi în parte - consideră papismul ca erezie, pentru că în afară de Filioque, a introdus o mulţime de alte rătăciri, precum primatul şi infailibilitatea papei, azima, focul curăţitor, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu, graţia creată, răscumpărarea iertărilor (indulgentiae); a schimbat aproape toată învăţătura şi practica în legătură cu Botezul, Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie şi celelalte taine şi a transformat Biserica într-un stat lumesc.
Papismul actual s-a abătut mult mai mult decât papismul medieval de la învăţătura Bisericii, aşa încât el nu mai constituie continuarea vechii Biserici Apusene. A introdus o mulţime de noi exagerări în „mariologie", precum învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu ca „împreună-mântuitoare" (corredemptrix) a neamului omenesc. A încurajat „Mişcarea Harismatică" a grupărilor protestante, chipurile pnevmato-centrice. A înfiat metode spirituale orientale de rugăciune şi meditaţie. A introdus noi inovaţii în dumnezeiescul cult, precum corurile şi orgile muzicale. A prescurtat şi distrus cu totul Dumnezeiasca Liturghie. În spaţiul Ecumenismului a pus bazele religiei mondiale (pan-religia), recunoscând prin Conciliu II Vatican „viaţa duhovnicească" a celor de alte religii. Minimalismul dogmatic a condus şi la o împuţinare a cerinţelor morale, dată fiind legătura dintre dogmă şi morală, având ca urmare căderile morale ale înalţilor prelaţi şi dezvoltarea între clerici a deviaţiilor morale ale homosexualităţii şi ale pedofiliei[11]. Continuând să susţină „Uniaţia", această caricatură a Ortodoxiei, prin care ca printr-un cal troian îi înşeală şi îi atrage pe credincioşi, torpilează dialogul şi demistifică aşa-numitele sincere dispoziţii pentru unire.
În general, există o schimbare radicală a papismului şi o întoarcere spre protestantism după Conciliul II Vatican, precum şi o înfiere a unor diferite mişcări „spirituale" ale „Noii Ere".
Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului - Mistagogul, papismul a a provocat Bisericii cea mai mare stricăciune din câte au provocat toate ereziile şi schismele împreună. Noi ortodocşii avem comuniune cu papii dinainte de schismă şi pe mulţi papi îi sărbătorim ca sfinţi. Papii după schismă sunt eretici; au încetat să mai fie succesori în tronul Romei, nu au succesiune apostolică, pentru că nu au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Din acest motiv, pe orice papă „nu doar că nu-l avem în comuniune, dar îl numim şi eretic". Din cauza blasfemiei împotriva Sfântului Duh prin învăţătura despre Filioque, L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar toate la ei sunt lipsite de har. Nici o taină a lor nu este validă după Sfântul Simeon. „Deci blasfemiază inovatorii şi departe de Duhul sunt, blasfemiind împotriva Duhului Sfânt, şi cu desăvârşire nu este întru ei Duhul Sfânt; pentru care şi cele ale lor sunt fără har, după cum harul Duhului l-au nesocotit şi l-au subminat... pentru care şi Duhul Sfânt nu se află întru ei, şi nimic duhovnicesc întru ei şi toate cele de la ei sunt goale şi noi şi contrarii Predaniei dumnezeieşti"[12].

3. Aceleaşi sunt valabile, într-un mai mare grad, pentru Protestantism, care ca un copil al papismului a moştenit multe erezii, iar pe de altă parte a adăugat mult mai multe; respinge Predania, acceptând doar Sfânta Scriptură (sola Scriptura), pe care o răstălmăceşte; desfiinţează Preoţia ca Har tainic special, cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor; subestimează persoana Născătoarei de Dumnezeu; respinge monahismul; din Sfintele Taine acceptă doar Botezul şi Dumnezeiasca Euharistie, denaturând şi în acestea învăţătura şi practica Bisericii; învaţă predestinaţia absolută (calvinism) şi îndreptarea (mântuirea) doar prin credinţă, iar, în cele din urmă, partea lui „progresistă" a introdus preoţia femeilor şi căsătoria homosexualilor, pe care îi primeşte şi în Preoţie. Însă, în principal, este absentă eclesiologia, pentru că nu există sensul de Biserică, aşa cum îl deţine Predania Ortodoxă.

4. Unica modalitate de restabilire a comuniunii noastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ceea ce-i priveşte şi pocăinţa, aşa încât să fie o adevărată unire şi pace; unire cu adevărul şi nu cu rătăcirea şi cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în Biserică, acrivia canonică pretinde primirea lor prin Botez. „Botezul" lor anterior, săvârşit în afara Bisericii, fără întreita afundare şi ridicare a celui ce se botează în apa sfinţită printr-o rugăciune specială şi de către un preot neortodox, nu este botez. Sunt lipsiţi de Harul Sfântului Duh, care nu există în cadrul schismelor şi ereziilor, şi, prin urmare, nu avem nimic comun care să ne unească, precum zice Marele Vasile: „Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii...cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut"[13].
Pentru aceasta este netemeinică şi nesigură noua încercare a ecumeniştilor de a impune concepţia că avem botez comun cu ereticii, şi pe inexistenta unitate baptismală să susţină unitatea Bisericii, care există - chipurile - acolo unde există botezul[14]. Însă cineva intră în Biserică şi devine membru al ei, nu prin orice botez, ci prin singurul şi unicul Botez săvârşit de preoţii care au Preoţia Bisericii.

5. Atâta vreme cât ereticii continuă să rămână în rătăcire, respingem comuniunea cu ei, şi în mod deosebit rugăciunile în comun. Sfintele Canoane, în întregul lor, interzic nu doar coliturghisirile şi rugăciunile în comun în biserici, ci şi simplele rugăciuni în comun în spaţii private. Poziţia severă a Bisericii vis-a-vis de eretici provine dintr-o adevărată iubire şi dintr-un sincer interes pentru mântuirea lor şi dintr-o grijă pastorală ca nu cumva credincioşii să fie atraşi în vreo erezie. Cine iubeşte, arată adevărul, nu-l lasă pe celălalt în minciună; altfel, iubirea, concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şi false. Există un război bun şi o pace rea. „Căci mai vrednic de laudă este un război decât o pace care desparte de Dumnezeu" - spune Sfântul Grigorie Teologul[15]. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte... netrădând nicidecum adevărul". Iar în altă parte recomandă accentuând: „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii"[16]. Această poziţie a Părinţilor şi-a însuşit-o şi marele luptător şi mărturisitor al Credinţei Ortodoxe înaintea latinilor, Sfântul Marcu al Efesului Evghenicul, care îşi încheie propria Mărturisire de Credinţă la Florenţa prin următoarele cuvinte: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Sinoadele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne sfătuiesc să fugim de cei cu cugetă diferit (cu alte credinţe) şi a sta departe de împărtăşirea cu ei. Deci, să dispreţuiesc eu toate acestea, şi să urmez celor care sub pretenţiozitatea unei păci fabricate poruncesc unirea? Celor care au violat sfântul şi dumnezeiescul Simbol şi Îl introduc pe Fiul ca a doua cauză a Sfântului Duh? Căci celelalte ale dezaxaţiilor lor le las, avându-le pe cele de acum, dintre care şi un singur lucru era suficient, ca noi să ne fi despărţit de ei. Să nu pătimim aceasta niciodată, Mângâietorule Bune, şi fă să nu mă depărtez niciodată de credinţa faţă de care sunt dator, ci, ţinând învăţătura Ta şi a fericiţilor bărbaţi insuflaţi de Tine, să mă adaug părinţilor mei, ducând de aici, dacă nu altceva, măcar buna-cinstire"[17].

6. Până la începuturile secolului XX, Biserica a avut în mod ferm şi constant o poziţie de respingere şi de osândire în faţa tuturor ereziilor, precum este clar formulată în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citeşte în Duminica Ortodoxiei. Se anatematizează ereziile şi ereticii, fiecare în mod particular; iar ca să nu rămână niciuna în afara anatemei, la sfârşit există o anatematismă generală: „Tuturor ereticilor anatema".
Din păcate, această poziţie unică, fermă şi neoscilantă a Bisericii de până la începutul secolului XX a început treptat să fie abandonată, după Enciclica emisă de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni", care, pentru prima oară, caracterizează în mod oficial ereziile ca biserici, care nu sunt înstrăinate de Biserică, ci sunt casnice (intime) şi rude. Recomanda „să se reaprindă şi să se întărească înainte de toate iubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pe altele ca străine şi ale celorlaţi, ci rudenii şi apropiate (casnice) în Hristos şi împreună-moştenitoare şi in corpore ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos"[18].
Se deschise deja drumul pentru înfierea, constituirea şi dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului, această panerezie, iniţial o invenţie protestantă, iar acum avizată şi de catolici, erezie care înfiază şi legiferează toate ereziile ca biserici şi atacă dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mai mult, a fost dezvolată, se învaţă şi se impune de către Patriarhi şi episcopi o noua dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie. Conform acesteia, nici o Biserică nu este îndreptăţită să-şi revendice exclusiv pentru ea caracterul de Biserică universală şi adevărată. Fiecare este un fragment, o parte, dar nu Biserica întreagă. Toate împreună constituie Biserica.
Toate hotarele (definiţiile) pe care le-au pus Părinţii au căzut; nu mai există nici o linie de definire şi de demarcaţie între erezie şi Biserică, între adevăr şi rătăcire. Şi ereziile sunt biserici, şi desigur multe, precum cea papală (catolică), se consideră acum ca biserici surori, cărora împreună cu noi Dumnezeu le-a încredinţat grija pentru mântuirea oamenilor[19]. Există şi în cadrul ereziilor harul Atotsfântului Duh, drept pentru care şi botezul lor, precum şi toate celelalte taine sunt valide. Toţi câţi s-au botezat, oricărei erezii ar aparţine, sunt mădulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Blestemele şi anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile şi trebuie radiate din cărţile liturgice. Ne-am adăpostit în „Consiliul Mondial al Bisericilor" şi ne-am vândut substanţial - şi aceasta doar prin aderarea noastră - propria conştiinţă de sine eclesiologică. Am desfiinţat dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) credinţă, un (singur) Botez"[20].

7. Acest sincretism intercreştin, a fost dezvoltat acum şi într-un sincretism interreligios, care pune semnul egal între toate religiile şi theosevia, cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperită în Hristos, cunoştinţa dumnezeiască şi viaţa în Hristos. Este atacată, în consecinţă, nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în relaţie cu ereziile, ci şi dogma de căpetenie despre unica Revelaţie în lume şi unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos în relaţie cu religiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea mai mare erezie din toate veacurile.

8. Noi credem şi mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea mântuirii. Religiile lumii şi ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareţ Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru falsele biserici ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia[21].
Această panerezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahi şi laici dintre ortodocşi. O învaţă „cu capul descoperit", a aplică şi o impun în practică, împărtăşindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugăciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pastorale, aşezându-se radical pe ei înşişi în afara Bisericii. Poziţia noastră inspirată de hotărârile canonice sinodale şi de exemplul Sfinţilor este evidentă. Fiecare trebuie să-şi ia în serios responsabilităţile sale.

9. Desigur că există şi responsabilităţi colective, iar în principal cele ale Ierarhilor şi teologilor noştri cu mentalitate ecumenistă în faţa pleromei ortodoxe şi a turmei lor. Acestora le declarăm întru frica lui Dumnezeu şi cu iubire că această poziţie a lor şi deschiderile lor în activităţile ecumeniste sunt condamnabile din orice parte am privi, pentru că:

a) pun la îndoială realmente Credinţa şi Predania noastră ortodox-patristică;
b) seamănă îndoială în inimile turmei şi îi clatină pe mulţi, conducându-i spre divizare şi schismă şi
c) atrag o parte a turmei în rătăcire şi prin aceasta într-un dezastru duhovnicesc.

Proclamăm, aşadar, că din aceste motive, cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, oricare ar fi poziţia pe care o ocupă în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, sunt în opoziţie cu ei.

De aceea, poziţia lor trebuie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhilor şi al poporului credincios.

PE DUMNEZEU, IUBESTE-L, SI IUBESTE-L SI IUBESTE-L,

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

    ... CU TOATA INIMA TA!

   Bucuria mea, cat de adevarat si de minunat ne sfatuieste Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul: "Omule, viata ta este in Cer, incepi sa o traiesti de aici de pe pamant. Mergand pe calea Sfintel Biserici Crestin Ortodoxe, mergem fericiti pe calea lui Dumnezeu, spre Ceruri."

Sfantul Parinte, Nicolae Velimirovici, completeaza sfatul Sfantului Paisie, cand zice: "Poti trai fara orice si oricine, numai fara Dumnezeu, nu poti trai! Tovarasia cu El este mai insemnata si mai vrednica de iubit, decat orice tovarasie de pe pamant. Lui slujeste-i, cu El intovaraseste-te; Lui tamaiaza-i, de El indulceste-te; Lui vorbeste-I; despre El graieste; pe El iubeste-L, si iubeste-L, si iubeste-L  cu toata inima, cu toata puterea, cu toata mintea ta!" 

Iar Sfantul Parinte, Serafim de Sarov, ca un corolar al celorlalti doi Sfinti Parinti, ne spune: “Eu m-am incredintat Celui ce este adevarat doctor, al sufletului si al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos si Preacuratei lui Maici”. In Psalmul 50, asa se ruga proorocul si imparatul David: “Inima curata zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele” (Psalm 50:11).

Si tu, tot asa sa te rogi, mereu, sa spui mereu aceasta rugaciune, si Dumnezeu iti va darui inima curata si vazatoare, dreapta socoteala si vei vedea intelesul tuturor lucrurilor si intamplarilor!

                                                                                                                     Amin si Aliluia!
                                                                                                                        Preot Ioan .

RUGACIUNE PENTRU IMPLINIRE SUFLETEASCA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                 “Doamne, Dumnezeul meu, invredniceste-ma sa fiu unealta pacii Tale, ca SĂ ADUC DRAGOSTE, acolo unde este ura, SĂ IERT, acolo unde se face suparare, SĂ FAC UNIRE, acolo unde se isca cearta, SĂ SPUN ADEVARUL, unde domneste inselarea, SĂ INALT CREDINTA, acolo unde apasa indoiala, SĂ TREZESC NĂDEJDEA, intru cei munciti de deznadajduire, SĂ ADUC LUMINA, acolo unde este intuneric, SĂ PRICINUIESC BUCURIE, acolo unde salasluiste amaraciunea.

              Doamne, Dumnezeul meu, invredniceste-ma ca nu eu sa fiu mangaiat, ci, SĂ ADUC MANGAIERE, nu eu sa fiu inteles, ci, SĂ-I INTELEG PE ALTII, ca nu eu sa fiu iubit, ci, SĂ-I IUBESC PE ALTII, fiindca, CEL CE DĂ, acela primeste, CEL CE SE UITĂ PE SINE, acela se gaseste, CEL CE IARTĂ, acela va fi iertat, CEL CE MOARE PENTRU DUMNEZEU, acela se trezeste la viata vesnica”.

Dumnezeule milostiveste-Te spre noi și ne binecuvanteaza, lumineaza fata Ta peste noi si ne mantuieste. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                 Preot Ioan .

Icoana Maicii Domnului Plansul la Cruce

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Înţelepciune, Maică sfântă,

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Înţelepciune, Maică sfântă,
ce-mi îndrumezi cărarea mea,
rămâi de mine mai aproape
când munţii-s nalţi, iar noaptea-i grea!

Învaţă-mă că nu-s pe lume
comori mai mari şi mai de preţ
ca cele ce le dă credinţa
smeritei şi-nfrânatei vieţi.

Învaţă-mă să n-am prieteni
mai buni şi mai aleşi ca cei
ce n-au nici duhul linguşirii,
nici pofta laudei în ei.

Învaţă-mă că nu-i cunună
mai scumpă ca un cuget drept,
nici tron mai nalt ca umilinţa,
nici dar ca sfatul înţelept.

Învaţă-mă nu după vorbe
pe cei ce-i văd să-i preţuiesc,
să-i simt, prin duh, în adâncime
şi, prin tăcere, ce gândesc.

Învaţă-mă ca părtăşia
să nu mi-o dau oricui uşor,
să-i cred pe toţi după măsura
răbdării-n încercarea lor.

Învaţă-mă ca Adevărul
să-l recunosc şi să-l pătrund,
să-l îndrăgesc şi când mă mustră,
să-l apăr şi când nu răspund.

– Înţelepciune, Maică Sfântă,
învaţă-mă s-aleg de-acum
comorile de aur veşnic,
nu cele de-amăgiri şi fum! T.D

Rugăciune către Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Pe cea care ne-a adus bucurie în locul întristării, pe salvatoarea noastră, care a născut în chip tainic pe Fiul lui Dumnezeu, unind fecioria cu naşterea să o lăudam noi credincioşii şi văzând cât de grabnic ne ascultă rugăciunile şi ne ajută în nevoile noastre, înaintea ei să aducem cu închinare toate ale noastre, să le prefacă Fiul său aşa cum Însusi ştie, ca un Dumnezeu, în prinos de bună mireasmă spre sfin?irea sufletelor noastre. Arată-ne, Fecioară, rostul Dumnezeiesc al încercărilor ce ne învaluie ca sa-mplinim voia Dumnezeiescului tău Fiu. Ca o stea luminoasă ai venit în negura vremurilor pline de păcat, să ne aduci Lumina lumii, întrupată din trupul tău cel fecioresc, şi luminându-ne să ne suim la cer. Pentru aceasta te rugăm să ne aju?i să urcăm spre înviere, ca ajungând în Raiul cel dorit să-?i cântam cu ingerii: Bucură-te Cea plină de dar, Domnul este cu tine! Aliluia!

Rugăciune către Măicuta Domnului...

Prea Curată Maică, Pururea Fecioară,
Sufletul din mine nu-l lăsa să moară,
Ci revarsă, Sfântă, peste el, de sus,
Mila Ta cea mare, mila lui Iisus!...

Îngeri împrejuru-mi fă să se adune,
Să-mi arate calea către cele bune,
Să-mi îndrepte paşii pe cărarea milei,
La-nceputul nopţii, la-nceputul zilei!...

Să gonească toate duhurile rele,
Ce pândesc în drumul vieţuirii mele,
Bietului meu suflet să-i dea viaţă nouă,
Să răsfrângă cerul ca un bob de rouă!...

Frânt de umilinţe, cu adânci suspine,
Sufletul la Tine vine să se-nchine:
Mila Ta din ceruri peste el coboară,
Maică Prea Curată, pururea Fecioară!

De ce m-a părăsit Dumnezeu?"

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Un om a fost un mare credincios și a crezut că ar trebui să aibă o iluminare care să-i arate pe ce cale să urmeze. În fiecare noapte înainte de culcare, se roagă la Dumnezeu să-i trimită un semn despre cum să-și trăiască viața. Așa că a petrecut câteva săptămâni într-o stare semi-Mystic, așteptând semnul divin să apară.

Într-o zi, în timp ce mergea prin pădure, a văzut un bebeluș mic întins pe pământ rănit, cu piciorul rupt. În timp ce el se întreba ce să facă, dintr-o dată a apărut o puma. Omul s-a speriat atât de tare. El și-a imaginat deja bestia care atacă și mănâncă animalul neajutorat. A rămas să se uite speriat pentru că nu a vrut ca puma să-l atace și pe el. El a văzut-o cum se apropie de animalul rănit. Apoi s-a întâmplat ceva uimitor. În loc ca puma să mănânce srnčeto, a început să-i lingă rănile.

Apoi s-a dus și s-a întors cu ramuri umede în gură și le-a pus aproape de cabană, ca să poată bea apă. Apoi a plecat din nou și s-a întors cu iarbă proaspătă pe care a lăsat-o lângă el să mănânce. Omului nu-i vine să creadă în ochii lui. A doua zi s-a întors în același loc. A a fost din nou acolo, iar puma l-a hrănit și i-a lins rănile. Apoi omul a spus: " Acesta este semnul pe care l-am aşteptat şi este complet clar că înseamnă, " Dumnezeu va avea grijă de tot ce are nevoie în viaţă." Nu ar trebui să ne facem griji cu privire la faptul că noi înşine."
Așa că s-a întors acasă, s-a așezat la ușă și a așteptat pe cineva să-i aducă mâncare și apă. Două, trei, șase ore, o zi, două zile, trei zile au trecut... dar nimeni nu i-a dat nimic. Oamenii au trecut pe lângă el, iar el avea o privire tristă pe față, încercând să-l imite pe iubita rănită, dar nimeni nu s-a oferit să-i dea nimic. Într-o zi, un bătrân a trecut pe lângă el în sat, iar omul disperat l-a întrebat:

" Dumnezeu m-a mințit, mi-a spus că lucrurile merg într-un fel, și de fapt lucrează la altul. De ce ai făcut asta? Sunt un mare credincios...

Omul i-a spus povestea din pădure, iar bătrânul i-a răspuns:

" Sunt, de asemenea, foarte pios și vreau să știți că Dumnezeu nu trimite semne în zadar. Dumnezeu ţi-a trimis acest semn ca să te înveţe.

Omul l-a întrebat: " De ce m-a părăsit Dumnezeu?"

Atunci bătrânul i-a răspuns: " De ce, tu, care ești puternic și capabil să te lupți cu o puma, ajungi la un animal neajutorat? Misiunea ta este să găsești pe cineva care este așa rănit și să-l ajuți, pentru că nu va avea puterea să se descurce singur cu problemele."

· De privesc la răsărit,

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

De privesc la răsărit,
Te văd, pe tine Maica mea,
De privesc la asfințit,
Mi te văd alăturea.

De privesc la nord,sau sud,
Văd ,aceeași frumusețe,
Pe Fecioara cu Iisus,
Pace,liniște, blândețe.

De ridic ochii spre cer,
Sus pe boltă te zăresc,
Si-n pământ dacă privesc,
Tot pe tine te zăresc.

Ești în toate, peste tot,
Alături de Fiul Tău,
Mulțumesc că-mi stați alături,
Mulțumesc lui Dumnezeu.

Niculina Feștila 3 02 2020

FIII LUMINII

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

de Preot Sorin Croitoru

Prefer să spun că lumea-i bună, deși eu știu că lumea-i rea,
Dar nu mi-e dat ca să o judec, ci să mă mântuiesc în ea,
Căci și Stăpânul vieții mele, în anii Lui de pe pământ,
N-a vrut să judece pe nimeni, plinindu-Și scopul Său cel sfânt.

Prefer să spun că lumea-i bună, deși eu știu că nu-i așa,
Dar dacă mintea mea-i curată, pe toate bune le-oi vedea,
Căci dacă inima din mine se face tron lui Dumnezeu,
Lumina-n care El mă-mbracă va străluci și-n jurul meu..

Da, noi suntem lumina lumii, prin harul Domnului Hristos,
Și rostul nostru pe pământ e să îl facem mai frumos,
Acolo unde e-ntuneric, să încercăm să luminăm,
Acolo unde e durere, să încercăm s-o alinăm,

Acolo unde e furtună, noi să aducem timp senin,
Acolo unde e răceală, să încălzim măcar puțin,
Acolo unde nu e zâmbet, să încercăm să-l ducem noi
Și pajiște de flori să facem acolo unde-i doar noroi!

De-aceea, chiar de lumea asta e egoistă și e rea,
Nu-mi place mie să o judec și nici să mă feresc de ea,
Ci unde-mi poartă pașii viața, de stau pe loc ori de mă plimb,
Îmi place să-L imit pe Domnul și lumea-n bine să o schimb!

Spovedania

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

      Nu este pacat sau faradelege pe lume pe care sa nu o fi iertat bunul Dumnezeu unui suflet care se caieste.Sa nu amanam marturisirea pacatelor dintr-un post in altul,din an in an,si sa luam aminte la ce spune un invatat,despre asemenea crestini nepasatori:"Ei sunt asemenea celor nebuni,care stau intr-o camera plina de fum si de necuratie,si in loc sa deschida o usa sau o fereastra,ei lasa sa-i innabuse fumul".

Sa ne apropiem de Domnul,deschizand usa si geamul sufletului nostru incarcat de pacate,fara sa amanam marturisirea,fara a ne teme de multimea pacatelor,fie ele la numar ca perii capului sau ca nisipul marii.Marturisirea pacatelor trebuie sa intruneasca niste elemente foarte importante:parere de rau,cainta si pocainta,si angajamentul duhovnicesc de a nu mai repeta pacatele savarsite.Pregatirea pentru Spovedanie mai are doua aripi:POSTUL si RUGACIUNEA.

Dupa Spovedanie,penitentul primeste un canon de indreptare,un fel de medicament spiritual!

De ce crestinilor li se spune ca li se iarta pacatele la sfarsitul Spovedaniei?   

  Sfanta Taina a Spovedaniei,nu a fost instituita de oameni,ci de Insusi Fiul lui Dumnezeu prin cuvintele:"Oricate veti lega pe pamant vor fi legate si in cer,si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in cer".Dupa Invierea Sa din morti,cand le spune apostolilor:"Pace voua!

Precum M-a trimis pe Mine Tatal,va trimit si eu pe voi.Si,zicand aceasta,a suflat asupra lor si a spus:Luati Duh Sfant,carora le veti ierta pacatele,le vor fi iertate,si carora le veti tine,tinute vor fi!".Cui a dat aceasta putere de a ierta?

Unor oameni,simpli pescari..Ei au lasat acest Har urmasilor lor,episcopilor si preotilor.Dar cel care iarta pacatele este insusi Mantuitorul,prin lucrarea harica a preotiei.

ACATISTUL INTAMPINĂRII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Condacul 1

Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Icosul 1

Cetele cerești, plecate spre pământ, văd pe Cel Unul Născut, pe Făcătorul lor și Stăpânul a toată făptura, în brațele feciorești ale Maicii celei neispitite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc, și bucurându-se, cântă Lui și Împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:
Vino, Împăratul cerului și al pământului, în cetatea Marelui Împărat, Sionul cel sfânt;
Vino, Dumnezeule Preaînalt, din înălțimile cerești în biserica pământească și făcută de mâini;
Vino, Fiule Unule Născut, și Te sălășluiește cu oamenii pe pământ;
Vino, Mielul Cel nevinovat și dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel din ceruri;
Vino, Preacurată Porumbiță, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh;
Vino, Mielușea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos;
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl;
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a întregii lumi;
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Condacul al 2-lea

Preasfânta Fecioară pe sine s-a văzut fiind curată după Nașterea lui Iisus și nu i-a trebuit curățire, pentru că Hristos a trecut precum o rază de soare printr-un diamant, nestricând curăția feciorească a Preacuratei Maicii Sale. Totuși, fiind smerită și nemândrindu-se de neprihănirea curăției Sale, atunci când s-au împlinit zilele legiuite de curățire, a plecat de la Betleem, împreună cu Sfântul Iosif, logodnicul, și au adus pe dumnezeiescul Prunc, la Ierusalim, înaintea Domnului și împreună I-au cântat cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Văzându-te pe tine, printre veacuri, Fecioară, că porți în mâinile tale pe Dumnezeu întrupat, Isaia proorocul a glăsuit: „Domnul va ședea pe nor ușor”. Iar tu, o, Maică a lui Dumnezeu, mergând la Ierusalim și purtând dumnezeiescul Prunc în brațele tale, cugetai: „Cum, fiind mamă, am rămas fecioară?”. Totuși, văzând că această naștere a fost mai presus de fire, cu cutremur ai grăit întru sine: „Cum să Te numesc pe Tine, Fiul meu? Dacă Te numesc om, văd că ești mai presus decât omul, fecioria mea păstrând-o nestricată, pentru că zămislirea Ta a fost dumnezeiască. Dacă Te numesc Dumnezeu, văd că întru toate ești asemenea omului, afară de păcat. Pentru aceasta Te propovăduiesc pe Tine Dumnezeu adevărat și om adevărat”. Noi însă, întâmpinând venirea Ta, Hristoase, pe cea Curată o cinstim cântând așa:
Vino, Curată Fecioară, că ai născut curat pe Curatul Dumnezeu;
Vino, maică fără bărbat a lui Emanuel, care nu a cunoscut nunta;
Vino, ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii, că de a ta curăție s-a minunat Gavriil;
Vino, ceea ce ești mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, că ție ți s-a închinat firea îngerilor;
Vino, țarină nesemănată, că ne-ai răsărit nouă Spicul Vieții;
Vino, rug nears, că întru Naștere nu te-a ars focul dumnezeirii;
Vino, încăpere neîncăpută la care nu pot să privească cei cu câte șase aripi și cei cu ochi mulți;
Vino, masă cu chip de foc, pe care pământenii nu se pricep să te laude după cuviință;
Vino. Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 3-lea

Fiind purtată de putere dumnezeiască ai venit la Sfânta cetate, Ierusalim, Preasfântă Fecioară, ca o zi luminoasă, arătându-L întregii lumi pe Hristos, Soarele Dreptății. Pentru aceasta în chip vădit te-ai arătat prestol de Heruvimi, înălțat prin fecioreasca slavă, căci în mâna ta porți pe Împăratul Slavei, în fața Căruia stau în chip nevăzut Serafimii cei cu câte șase aripi, împreună cu toate puterile cerești cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având Fecioara pântece primitor de Dumnezeu, a venit la biserică, ținând în mâna sa pe dumnezeiescul Prunc Hristos, și, plecând genunchii înaintea Domnului, cu bucurie și cu bună-cuviință a grăit: ,,O, Părinte Preaveșnic, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis să Se întrupeze dintru mine pentru mântuirea oamenilor. Acesta este Rodul pântecelui meu, zămislit întru mine prin Duhul Tău cel Sfânt. Acesta este întâiul meu Născut. Primește Cuvântul Tău cel Întrupat dintru mine, primește de la mine pe Fiul Tău, pe Care Ți-L aduc, ca prin Trupul și Sângele Lui, primit de la mine, să răscumpere neamul omenesc”. Iar noi pricepând această tainică rugăciune, Preacurată, cântăm Fiului Tău și Dumnezeului nostru așa:
Vino, Preadulce Iisuse, pogorând pe pământ blând și smerit precum ploaia pe pământ curat;
Vino, Viață Preadulce, precum picătura ce picură pe pământ, arătându-Te nevăzut în Întruparea Ta;
Vino, Mântuitorule atotmilostiv, să cauți și să mântuiești pe cei pierduți;
Vino, Păstorule preabun, Cel ce ai voit să porți pe umerii Tăi oile rătăcite;
Vino, Doctorul celor fără de nădejde, Cel ce ai binevoit să porți bolile și neputințele noastre;
Vino, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai voit să iei asupră-Ți toate păcatele lumii;
Vino, Domnul Slavei, purtat pe nor ușor, că ai gonit ademenirile întunericului;
Vino, Împăratul păcii, Cel ce șezi pe tronul lui David, a Cărui împărăție nu este din lumea aceasta;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 4-lea

Având întru sine furtună de gânduri îndoite marele arhiereu al lui Dumnezeu, Zaharia, s-a tulburat văzând pe Sfânta Fecioară cu Pruncul la un loc cu femeile necurate, înaintea ușilor bisericii, cerând curățirea cea după lege; a dus-o în Sfânta Sfintelor și a înțeles cu duhul că această Maică și după naștere este Fecioară Curată. Pentru aceasta a așezat-o în locul fecioarelor, unde femeilor având bărbat nu li se cuvine să stea, și, întâmpinând-o, cu frică și cu bucurie a cântat lui Dumnezeu Cel ce S-a arătat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind Zaharia minunatele tale cuvinte în fața lui Dumnezeu, Preacurată, și văzând că așezi copilul tău preaiubit în brațele lui de arhiereu al lui Dumnezeu, precum în înseși mâinile lui Dumnezeu, și împreună cu acesta aduci jertfă, după cum spune legea, doi pui de porumbel, s-a umilit cu inima și cu credință și cu frică a primit pe dumnezeiescul Prunc, zicând așa:
Vino, Cel vechi de zile, Care de demult ai dat lui Moise legea în Sinai;
Vino, Prunc Tânăr, că ai intrat acum în biserică, vrând să împlinești legea;
Vino, că, sălășluire având cerul, ai vrut să umpli biserica pământească de slavă cerească;
Vino, că, întrupându-Te din Fecioară, ai dorit să îndumnezeiești firea omenească;
Vino, că Te-ai coborât până la chipul de rob, ca pe noi, robii păcatului, să ne faci robii Adevărului dumnezeiesc;
Vino, că ești strălucirea Ipostasului Părintesc, ca pe noi să ne arăți fiii Tatălui Ceresc;
Vino, Împlinitorul legii, Care ai adus lui Dumnezeu pui de porumbel, ca noi să zburăm la ceruri mai curați decât aceștia;
Vino, Dătătorule de milostivire, Care milă voiești, iar nu jertfă, ca și noi să Te ungem cu untdelemnul milei;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 5-lea

Steaua cea de Dumnezeu luminată a strălucit, când a venit la biserică Simeon, purtat de Duhul Sfânt. Acestuia, tânăr cu Duhul, dar îmbătrânit cu trupul, fiind drept și credincios trăind în credință și așteptând mângâierea lui Israel, i s-a făgăduit prin Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până când nu va vedea pe Hristos Domnul venind în trup. Acesta, privind pe Preacurata Fecioară și pe Pruncul ținut de dânsa în brațe, a văzut harul lui Dumnezeu și, cunoscând cu Duhul că Acesta este Mesia Cel așteptat, în grabă s-a apropiat de Dânsul și, dând mulțumire lui Dumnezeu, cu frică și cu bucurie I-a cântat din inimă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând bătrânul Simeon în mâinile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om, purtat în chip de Prunc, s-a umplut de nespusă bucurie și, uitându-se pe sine, a grăit cu bucurie: Te doresc pe Tine, Dumnezeul părinților și Doamne al milei, la Tine privesc, Cel ce cuprinzi toate cu Cuvântul Tău, pe Tine Te întâmpin, Cel ce stăpânești viața și moartea, pe Tine Te aștept, Cel ce unești cerul și pământul. După Tine flămânzesc morții ce așteaptă învierea. După Tine însetează cei ce pătimesc și așteaptă mângâiere și Ție Îți cântă așa:
Vino, Cel așteptat de toți proorocii, să ne cercetezi cu mântuirea Ta;
Vino, Cel dorit de toate neamurile, să ne luminezi cu învățătura Ta;
Vino, Mântuitorul nostru, ca să izbăvești pe Adam și pe Eva de păcat, de vechiul blestem;
Vino, Cel ce Te-ai arătat pe pământ Mântuitorul nostru, ca să viețuiești cu oamenii și să-i scoți din întuneric și din umbra morții;
Vino, Luminătorul nostru, ca să binevestești anul plăcut Domnului;
Vino, Izbăvitorul nostru, ca să-i și slobozești pe cei zdrobiți cu inima;
Vino, Păstorule și Învățătorule, ca să propovăduiești robilor dezrobirea și celor orbi vederea;
Vino, Ziditorule și Stăpâne, să vestești celor umiliți mântuire și tuturor oamenilor iertare;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 6-lea

Propovăduitor minunat al venirii lui Hristos s-a arătat purtătorul de Dumnezeu Simeon, când mai ales umplându-se de Duhul Sfânt, primul dintre oameni L-a cunoscut pe Ziditorul său, venit cu trup, și primul a mărturisit dumnezeirea Lui, cântându-I în numele tuturor celor ce trăim pe pământ: „Ție ne închinăm, pentru că Tu ești Dumnezeul nostru; Ție ne rugăm, pentru că Tu ești biserica noastră, Ție Îți slujim, că Tu ești Făcătorul legii. Tu ești Unul Dumnezeu și nu este alt Dumnezeu afară de Tine și alt Fiu deoființă cu Tatăl. Prin Tine noi trăim și ne mișcăm și ființăm; Tu ești mai frumos decât toți fiii oamenilor, pentru că Tu ești Dumnezeu și om”. Pentru aceasta se bucură acum cerul, pentru că a miluit Domnul pe poporul său și saltă temeliile pământului și cei ce se află în iad, că s-a arătat celor morți învierea văzând acum pe Mântuitorul lumii și cântându-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Astăzi a strălucit la toată lumea lumina adevărului, că Preasfânta Fecioară a dat cu preacuratele sale mâini, bătrânului Simeon, pe dumnezeiescul Prunc, ca pe un cărbune făcător de viață, de la jertfelnicul Domnului, zicând: „Primește, cinstite bătrâne, pe Domnul tău, primește vistieria nesecată și puterea cea neajunsă. Spală necurăția și te înnoiește și te luminează de la Soarele Dreptății. Să nu ardă deci focul harului pe domnul meu, ci mai mult să-l lumineze, căci Acesta curăță păcatele și toată fărădelegea ta, ca să fii început al curățirii întregii lumi, și astfel te vei dezbrăca de toate cele vechi, ca să te îmbraci în toate cele noi”. Iar noi, pricepând această vestire milostivă, să-i cântăm Preacuratei unele ca acestea:
Vino, Fecioară, că strălucind de curăție cerească, ne-ai răsărit lumina cea neînserată;
Vino, Împărăteasă a preaminunatei lumi cerești, care ne-ai ridicat pe noi în locașurile cele de sus;
Vino, tainic rug, prin care, din înălțimile cerești, s-a aprins focul Dumnezeirii la toată lumea;
Vino, nor purtător de lumină, prin care dumnezeiescul Prunc Hristos S-a adus spre mântuirea tuturor;
Vino, masă de foc a Nevăzutului Împărat;
Vino, chivot ceresc, care ai încăput pe Hristos;
Vino, palat al Duhului Sfânt;
Vino, mireasă neprihănită a Împăratului cel fără de moarte;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 7-lea

Vrând Sfântul bătrân Simeon să primească o nouă curățire, precum Isaia cel de demult, s-a închinat Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și, atingându-se de dumnezeieștile ei picioare, a zis: „Foc duci, Curată, mă tem să iau în brațe Pruncul Cel ce stăpânește lumea. Tu însă, cu mâinile Tale, precum cu niște aripi îngerești luminează-mă, dându-mi pe Cel ce Heruvimii cei înaripați se înfricoșează să-L poarte”. Astfel Simeon, întinzându-și mâna, L-a primit în cinstitele sale brațe și cu bucurie a cântat: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Onouă și preaslăvită minune s-a săvârșit astăzi: bătrânul Simeon primește în mâini stricăcioase pe Ziditorul omului, pentru ca Dumnezeu să trăiască cu oamenii, iar omul să devină ceresc. Primind pe Cel dorit și văzând împlinirea făgăduințelor Simeon, precum grâul cel copt, a cerut slobozirea de trup și la apusul viețuirii sale a cântat cu bucurie: „Au văzut ochii mei mântuirea Ta, ca pe o taină ascunsă din veac. Acum însă, slobozește, Stăpâne, pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, de această trupească legătură către viața cea neîntinată și neîmbătrânitoare, ca, plecând de aici, să duc veste de bucurie despre venirea Ta în lume”. Pentru aceasta Îți cântăm:
Vino, Iisuse, Dătătorul vieții, că ai dăruit viață și înviere tuturor credincioșilor Tăi;
Vino, Stăpâne, Biruitorul morții, că ai slobozit din veșnica moarte poporul Tău;
Vino, Împăratul cel fără de moarte, că din întunericul și din umbra morții ai slobozit pe cei legați din veac;
Vino, Preadulce Viață, că porțile raiului iarăși le-ai deschis lui Adam, spre viață veșnică;
Vino, Mire Preadorit, că sufletul meu tânjește și dorește curțile Domnului;
Vino, Lumină Sfântă, că Te-a aflat sufletul meu plângându-și păcatele;
Vino, Dumnezeule Preaveșnic, că aproape este mântuirea Ta pentru cei ce se tem de Tine;
Vino, Mântuitorule Preabun, căci cuvântul Tău a adus pacea mult dorită;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 8-lea

Străine cuvinte auzind de la bătrân, minunatul Iosif și Preacurata Fecioară s-au mirat de cele spuse, l-au văzut pe Simeon proorocind despre Prunc, dar nu ca despre un prunc, ci ca despre Cel vechi de zile, și rugându-se la Dumnezeu, ca la Cel ce are putere asupra vieții și asupra morții și Care poate să-l sloboadă la o altă viață, și punând toate acestea în inima lor, au cântat cu mulțumire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul fiind întru Dumnezeu, Sfântul bătrân Simeon s-a umplut de duh proorocesc și a vorbit despre dumnezeiescul Prunc că va ajunge chiar și la iad să dea tuturor celor legați iertare, orbilor vedere și nu va vorbi ca alții. Și, întorcându-se la Maria, Mama lui Iisus, a proorocit: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va ridica împotriviri. Și prin sufletul tău, o, Maică, fără de moarte, va trece sabie, când vei vedea pe Fiul tău bătut în cuie pe cruce, ca să se descopere gândurile din multe inimi, întru iertarea păcatelor lor”. Iar noi, înțelegând această proorocie, îi cântăm Preacuratei:
Vino, Maică și Fecioară, care, întru nașterea ta feciorească, nu ai simțit durerile nașterii;
Vino, Maica Mielului și a Păstorului, care vei suferi dureri înfricoșătoare lângă Crucea Fiului tău;
Vino, bucuria noastră, care, împreună cu Fiul tău pătimind, cu toată lumea te vei bucura de arătarea Slavei Sale;
Vino, mângâiere în necazuri, care fiind încercată precum aurul în foc, ești grabnic ajutătoare celor ce sunt ispitiți;
Vino, cea preaveselă, care ai vrut să o bucuri pe Eva, cea care a adus femeilor mâhnire;
Vino, preaslăvită, care ai dorit ca prin durerile tale să eliberezi lumea de toate durerile;
Vino, Fecioară, mai cinstită decât toată făptura, care prin nașterea ta ai înnoit toată zidirea cea văzută;
Vino, Maică mai sfântă decât toți sfinții, care prin întâmpinarea ta ai unit pe îngeri cu oamenii;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerilor s-a minunat de marea coborâre a lui Dumnezeu față de om zicând: minune preaslăvită, neînțeleasă și nespusă vedem astăzi, că Cel ce l-a făcut pe Adam încape în brațele bătrânului. Pline sunt marginile lumii de mila Lui, plină este făptura de lauda Lui, plină este omenirea de îngăduința Lui. Cele cerești, cele pământești și cele de dedesubt sunt pline de bunătatea Lui, sunt pline de darurile și binefacerile Lui. Plin este cerul și pământul de slava Lui! Pentru aceasta, toate neamurile, bateți din palme cântându-I: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Grăitorul și văzătorul de Dumnezeu Simeon, deși a spus multe și a lăudat pe Preanevinovata Maică a lui Dumnezeu, care a născut lumii pe Dumnezeu Omul, Mântuitorul sufletelor noastre, totuși nu a putut să o laude cu vrednicie pe aceea pe care mințile cele mai presus de lume nu se pricep să o cânte. Totuși, cuprins de iubire a slăvit-o zicând: Preasfântă și minunată cămară a lui Dumnezeu, tu ești începutul și sfârșitul prăznuirii noastre. Tu ne-ai răsărit Lumina Soarelui ne-ai deschis izvorul iubirii de oameni a Fiului tău. Pomenirea ta este mai presus de orice cuvânt și mărirea ta întrece neputința noastră. Te rugăm, pomenește-ne neîncetat pe noi, cei ce te lăudăm și îți cântăm:
Vino, bucuria noastră nesfârșită, care ai arătat lumii întregi bucuria lui Hristos;
Vino, dulceața noastră cea pururea fericită, care ții în mâinile tale focul dumnezeirii;
Vino, lumină pururea strălucitoare, care ai luminat biserica lumii vechi cu lumina harului;
Vino, făclie nestinsă, care întru întâmpinarea ta ai luminat sufletele credincioșilor cu lumina lui Hristos;
Vino, că porți cu mâinile Focul Ceresc, ca prin tine să se aprindă în locul cel sfânt frumusețea și sfințenia;
Vino, lumină neînserată, că ai născut în chip nestricat, fiind pururea Fecioară, ca prin tine să se vestească mântuirea până la marginile pământului;
Vino, chivot însuflețit și dumnezeiesc, că prin tine se arată întregii lumi harul cel mare și mântuitor;
Vino, cortul lui Dumnezeu și al oamenilor, că prin tine Dumnezeul dumnezeilor împărățește în Sion peste toți oamenii;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 10-lea

Propovăduitoare a mântuirii s-a arătat Ana, cea insuflată de Dumnezeu, că nu se depărta de biserica Domnului, slujind ziua și noaptea în post și în rugăciuni. Aceasta ieșind cu Dreptul Simeon în întâmpinarea Pruncului Iisus, a mărturisit că acesta este Ziditorul cerului și al pământului. Și îmbrățișând pe Hristos, L-a sărutat și Duhul S-a sălășluit întru ea și a grăit: „Tu ești Dumnezeu și Fiul Omului, Fiul împărăției și al umilinței. Tu auzi și taci, vezi și ești nevăzut, ești pretutindeni și ascuns”. Și a grăit și alte proorocii despre Pruncul adus, pentru cei ce așteptau izbăvirea în Ierusalim cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate Preaveșnic și Cuvântul lui Dumnezeu, Tu acum în trup Te-ai arătat lumii întregi, ca un Prunc în biserică, purtat în brațe de Fecioara Maria, Maica Ta, ca să petreci cu oamenii și celor ce sunt din Adam să le vestești mântuirea. Adevărul Tău S-a pogorât din cer, mila Ta ne-ai trimis-o nouă și harul Tău împărățește pe pământ pentru că ai venit să cauți și să-i mântuiești pe cei pierduți. Pentru aceasta pe nimeni nu îndepărtezi, de la nimeni nu Te întorci, precum s-a întâmplat cu Uza, de demult, când s-a atins de chivotul Legământului Tău și a fost lovit de moarte. Acum însă desfrânata Îți cade la picioare și devine neprihănită, cea cu scurgerea de sânge se atinge de Tine și se vindecă, vameșii și păcătoșii stau împreună cu Tine și se fac prietenii Tăi, căci ai chemat la Tine pe toți cei trudiți și împovărați. Pentru aceasta cu bucurie și noi Te întâmpinăm și Îți cântăm așa:
Vino, o, Hristoase, împăratul tuturor, și scoală-Te întru întâmpinarea, noastră;
Vino, Iisuse, Doctorul inimilor noastre, și ieși întru ajutorul și mântuirea noastră;
Vino, Păstorul nostru Cel bun, Care Te-ai întrupat să cauți oile pierdute, și caută-ne și pe noi cei rătăciți;
Vino, Mângâietorule bun, Care ai căutat și ai găsit drahma cea pierdută, și află și sufletele oamenilor pierduți;
Vino, Atotbunule și Iubitorule de oameni, și ne primește și pe noi în brațele Tale părintești;
Vino, Atotmilostive și Îndurate, și ne sălășluiește și pe noi în cămările Tale cerești;
Vino, Mângâietorul celor întristați, ca să ne aperi și să ne cârmuiești pe noi, cei ce plutim pe marea acestei vieți deșarte;
Vino, Mântuitorul celor rătăciți, mântuiește-ne și ne scoate pe noi, cei ce ne înecăm în viforul păcatului;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 11-lea

Cântare de umilință au adus arătării Tale, Hristoase, purtătorul de Dumnezeu Simeon și dreapta Ana, arzând cu duhul și propovăduind cu buze de bucurie venirea Ta în lume tuturor celor ce așteptau izbăvirea. Iar cărturarii și fariseii, auzind astfel de mărturisiri despre Prunc, s-au mâniat și mai mult, l-au învinuit pe Zaharia, ca pe un vădit călcător de lege, că pe Maria a așezat-o în locul unde ședeau fecioarele, pentru care îndată l-au și ucis cu pietre. Iar Pruncul Iisus a fost dus în Egipt, din pricina lui Irod, ca și acolo, spre mărturie veșnică, Domnul să fie cunoscut egiptenilor și să I se aducă jertfă, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumină spre descoperirea neamurilor ai fost, Hristoase, Soarele dreptății, pe nor purtat, precum Simeon astăzi a proorocit că vei fi începătură de nou har, din Egipt și până la marginile lumii, că Tu ești Izvorul Vieții și Lumina oamenilor, pentru că lumina luminează întru întuneric și întunericul nu o cuprinde. Cu această lumină a dumnezeirii Tale luminează și întunericul sufletelor noastre, pentru ca toți să aprindem în inimă lumina virtuților și împreună cu Simeon și cu Ana să-Ți cântăm Ție și Preasfintei Maicii Tale unele ca acestea:
Vino, Iisuse, Lumina lumii, pentru ca în lumina Sfinților Tăi să ne luminezi pe noi;
Vino, Hristoase Mântuitorule, Care locuiești întru Lumina cea nepătrunsă, pentru ca în lumina Feței Tale să ne îndumnezeim;
Vino, Soarele Dreptății, pentru ca în zilele Tale să strălucească adevărul și pacea pe pământ;
Vino, Lumină Sfântă, pentru ca să ajungă în inimile noastre focul credinței și iubirii Tale;
Vino, Împărate ceresc, pentru ca binecuvântată și prealuminată să fie venirea Ta;
Vino, Ziditorule și Stăpâne, pentru ca având aprinsă făclia curăției să ieșim întru întâmpinarea Ta;
Vino, Lumină lină și neînserată, pentru ca în liniște și în pace să trăim toate zilele vieții noastre;
Vino, Fiule Unule Născut al lui Dumnezeu și Cuvinte, pentru ca întru bucurie și frică să lucrăm a noastră mântuire;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 12-lea

Vechea biserică a legii cu nou har s-a umplut, când ai intrat într-însa, Hristoase, ca un Prunc purtat în brațe, ca să se plinească proorocia lui Agheu: „Va veni Cel dorit de toate neamurile și voi umple de slavă templul acesta și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi și în locul acesta voi împărți pacea”. Pentru aceasta să se înfrumusețeze cu lumina Ta Dumnezeiască și Biserica noastră ce se gătește să Te primească luminat ca pe un Mire, iar pe noi ne învrednicește în curăție să ieșim întru întâmpinarea Ta și cu veselie să-Ți cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând, o, Maica lui Dumnezeu, venirea întru întâmpinarea ta a întregii lumi în Biserica Domnului, lăudăm nespusa ta curăție feciorească, ne închinăm Soarelui Dreptății, Hristos, Ce a răsărit dintru tine, Îl privim împreună cu Simeon și Îl primim în brațele noastre. Împreună cu Ana mărturisim dumnezeirea Lui, cu Iosif Îi aducem în dar doi pui de porumbel, adică sufletul și trupul nostru, și precum fecioarele înțelepte, luminat înfrumusețăm candelele sufletelor noastre și făclii aprinse de fapte bune lui Hristos, Lumina cea Adevărată, Ce S-a arătat lumii, Îi dăruim, iar astăzi, împletind precum florile coroană de cântări, îți aducem aceste laude:
Vino, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca sub acoperământul Fecioriei Tale să ne păzești pe noi întru curăție și feciorie;
Vino, palat purtător de Lumină al Stăpânului, ca prin darul tău să ne faci pe noi locaș al Duhului Sfânt;
Vino, Fecioară mai luminoasă decât dimineața, ca să fim și noi fii ai zilei până la sfârșitul vieții;
Vino, soare care porți pe Tatăl Luminii, ca și pe noi să ne luminezi cu darul tău;
Vino, sfântă slujitoare a măreței taine, ca să ne înveți a sluji cu sfințenie pe Fiul tău și Dumnezeu;
Vino, bună ajutătoare a toată lumea, ca să ne păzești nevătămați de lume, de trup și de diavol;
Vino, o, Fecioară Marie, ca să luminezi sufletele noastre întunecate de patimi;
Vino, o, pruncă minunată, ca să călăuzești spre mântuire această lume orbită de păcate;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 13-lea

O, întru tot cântată Maică și Fecioară, care ai adus în locul cel sfânt al sfinților pe Cuvântul cel mai presus decât toți sfinții, întru întâmpinarea noastră și pentru mântuirea lumii; primește această rugăciune a noastră, acoperă-ne și ne păzește pe noi de tot necazul și întristarea și ne izbăvește de toate cursele vrăjmașului. Tu, cea fără de prihană, ceea ce ești ușă dumnezeiască, deschide-ne nouă, celor ce dorim mântuirea, ușile cerești, ca, izbăvindu-ne prin tine de veșnica muncă, să cântăm întru Întâmpinarea Domnului în văzduh: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Cetele cerești, plecate spre pământ…, Condacul 1: Astăzi aleasa Maică merge acum de la Betleem la Ierusalim…, și aceste rugăciuni:

Icosul 1

Cetele cerești, plecate spre pământ, văd pe Cel Unul Născut, pe Făcătorul lor și Stăpânul a toată făptura, în brațele feciorești ale Maicii celei neispitite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc, și bucurându-se, cântă Lui și Împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:
Vino, Împăratul cerului și al pământului, în cetatea Marelui Împărat, Sionul cel sfânt;
Vino, Dumnezeule Preaînalt, din înălțimile cerești în biserica pământească și făcută de mâini;
Vino, Fiule Unule Născut, și Te sălășluiește cu oamenii pe pământ;
Vino, Mielul Cel nevinovat și dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel din ceruri;
Vino, Preacurată Porumbiță, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh;
Vino, Mielușea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos;
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl;
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a întregii lumi;
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Condacul 1

Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Rugăciunea întâi, către Domnul nostru Iisus Hristos

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule Unule Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, Care mai înainte ai fost văzut de prooroci, ca prin oglindă, în ghicitură și mai pe urmă, în aceste zile, Te-ai născut nestricat cu trupul din Preasfânta Fecioară Maria și în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea întregii lumi, Te-ai arătat ca Prunc, purtat în brațele Dreptului Simeon pentru mântuirea tuturor celor din Adam! Cât de proslăvită și de prealuminată este aducerea Ta în brațele Născătoarei de Dumnezeu în biserica Domnului și Întâmpinarea Ta de către bătrânul Simeon. Astăzi cerurile se veselesc și pământul se bucură de venirea Ta, Dumnezeule, de venirea Dumnezeului și Împăratului nostru. De demult Moise s-a urcat în munte ca să vadă slava Ta, dar nu a putut să-Ți vadă fața Ta, pentru că i-ai arătat doar spatele. În această zi prealuminoasă a întâmpinării Tale, Tu Te-ai arătat pe Tine Om, strălucind de nespusă dumnezeiască Lumină, ca împreună cu Simeon să Te vedem față către față, să Te pipăim cu mâinile și să Te primim în brațele noastre ca să Te cunoaștem pe Tine ca Dumnezeu venit în trup. Pentru aceasta proslăvim nespusă coborârea Ta și marea Ta iubire de oameni, că prin venirea Ta ai dăruit acum bucurie cerească neamului omenesc căzut de demult în păcat. Că Tu prin dreapta Ta judecată ai izgonit pe strămoșii noștri din raiul desfătării în lumea aceasta, iar acum ne-ai miluit și iarăși ne-ai deschis locașurile cerești și ai prefăcut plânsul nostru întru bucurie, iar Adam nu se mai rușinează pentru neascultare și nici nu se va mai ascunde de la fața Ta, fiind chemat de Tine, pentru că Tu ai venit acum ca să iei asupră-Ți păcatele lui, să-l speli cu sângele Tău și să-l îmbraci pe el, gol fiind, în haina mântuirii, în podoaba veseliei și să-l înfrumusețezi pe el, ca pe un mire. Iar pe noi, pe toți, care prăznuim dumnezeiasca Ta întâmpinare, învrednicește-ne ca împreună cu fecioarele înțelepte să Te întâmpinăm pe Tine, Mirele nostru Ceresc, cu candelele credinței și curăției aprinse să privim cu ochii credinței dumnezeiasca Ta față, să Te purtăm în inimi, în toate zilele vieții noastre, ca să ne fii nouă Dumnezeu și noi să fim poporul Tău. Iar în slăvita și înfricoșătoarea zi a venirii Tale, când toți sfinții vor ieși în văzduh pentru marea Ta întâmpinare, învrednicește-ne și pe noi să Te vedem, și astfel pururea cu Domnul vom fi. Slavă milosârdiei Tale, slavă Împărăției Tale, slavă purtării Tale de grijă, Unule iubitorule de oameni, că a Ta este împărăția și puterea și slava, împreună cu Cel fără de Început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, către Preasfânta Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Fecioară, care strălucești prin curăție cerească, porumbiță preablândă, mielușea neprihănită, ajutătoare bună a lumii, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, tu ești începutul și mijlocul și sfârșitul bucuriei noastre de acum, că dintru tine a strălucit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, pe Care L-ai adus în sfintele tale brațe în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea noastră și spre bucuria și mântuirea întregii lumi. Pentru aceasta te fericim și te proslăvim, pentru că tu ești cortul lui Dumnezeu și prin tine S-a sălășluit între noi, pentru ca să fim poporul Lui. Tu ești ușa cerească vestită de Iezechiel, prin care iarăși ni s-a deschis intrarea în locașurile raiului. Tu ești scara cea înaltă văzută de Iacob, prin care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Tu ești pod care duce de pe pământ la cer. Pentru aceasta te rugăm să privești spre noi, ca ceea ce ai intrat în locul cel sfânt purtând pe mâini Focul Dumnezeiesc, binecuvântată. Cu focul rugăciunii tale să arzi focul patimilor noastre, ca să ne izbăvim de focul cel veșnic al gheenei. În locul cel sfânt ai venit pentru curățirea cea după lege, ție netrebuindu-ți curățire, Fecioară Curată, și prin aceasta învață-ne cumse cuvine a ne păzi în neprihănire și curăție și cum să purtăm nevoința fecioriei, că tu, fiind mai presus decât Heruvimii, ai venit la biserică, laolaltă cu femeile necurate. Tu, o, Maică Preasfântă, însăți fiind biserica lui Dumnezeu care ai adus la biserica legii pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, învrednicește-ne și pe noi să iubim mai mult în lumea aceasta bisericile Fiului tău, să le cercetăm în toate zilele vieții noastre, acolo să vedem frumusețea Domnului, pentru că mai bine este să petrecem o zi în curțile Domnului, decât să locuim în locașurile păcătoșilor. Dăruiește-ne și nouă, Preacurată, precum lui Simeon, să purtăm neosândiți, în brațele inimii noastre, pe Fiul tău și Dumnezeul nostru, ca să fim părtași pururea Preacuratului Său Trup și Sânge, și ajută-ne să ne păzim în frica lui Dumnezeu și să nu întinăm biserica trupului nostru. Și așa întâmpinând totdeauna, o, Maica lui Dumnezeu, pe Fiul tău în inimile și în sufletele noastre, să ne învrednicim prin rugăciunile tale să dobândim și acea întâmpinare în văzduh a Domnului și așa vom slăvi și vom cânta împreună cu toți sfinții pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.