DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
CUVÂNT
CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
O NOUĂ EREZIE
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Credinţa este cea mai mare putere pe care a dat-o Dumnezeu
oamenilor. Aplicată la condiţiile vieţii umane, credinţa se
dovedeşte a fi
trebuinţa esenţială a vieţii omului.
Credinţa duce la desăvârşire.
Credinţa îl ajută pe om să trăiască şi în timp şi în veşnicie.
Credinţa îl face pe om uriaş cu puteri nebănuite.
Credinţa luminează mintea. Prin credinţă,
logica omenească se
lărgeşte şi capătă orizonturi nebănuite,
frumuseţi în care se răsfrânge
veşnicia.
Credinţa ne face mai buni, mai răbdători, mai harnici.
Credinţa ne învaţă că Dumnezeu este iubire şi că noi trebuie să
asigurăm pacea între oameni prin iubire. Cel fără credinţă este duşman al
lui Dumnezeu şi al omului. În loc să urce treptele iubirii, el
coboară
scările urii către întunericul cel mai dinafară şi
devine ucigaş de oameni
(Ioan
3:15) şi se face slujitor al diavolului, devenind antihrist. Aceste
adevăruri le exprimă şi
poetul nostru George Coşbuc
prin versurile:
„Credinţa-n zilele de-apoi, / E singura tărie din noi“.
Dacă cineva contraface măcar
o mică parte a imaginii de pe monedă,
o falsifică. La fel este şi cu
credinţa cea adevărată (Creştin ortodoxă),
dacă va schimba cineva cât de puţin
din ea, o vatămă pe toată.
Morcovul
şi cucuta sau credinţa cea
adevărată şi falsa credinţă
Când vine primăvara, primele seminţe şi primele rădăcini care răsar
din pământ sunt cele ale buruienilor. Ca să facă să crească şi să rodească
seminţele cele dătătoare de rod şi de
hrană, ţăranul trebuie să are, să
semene şi să îngrijească ceea ce a semănat.
Buruienile netăiate,
nesmulse, îşi revin, se dezvoltă, se
înmulţesc şi înăbuşă plantele
cultivate, dacă sunt lăsate să crească laolaltă. Pirul creşte repede şi
înăbuşă semănătura. Porumbul, grâul, cartoful, legumele au nevoie de
multă îngrijire. Este supărător faptul că buruienile îşi pretind dreptul de a
se înmulţi în numele libertăţii,
deşi ele consumă hrana plantelor
productive, a
cerealelor, a pomilor fructiferi, a viţei
de vie, a legumelor.
Cine
a lucrat într-o grădină de legume ştie
că frunzele de
cucută se aseamănă cu cele de morcov. Cine nu poate să facă
deosebirea
între frunzele de cucută şi
cele de morcov riscă să se
otrăvească cu rădăcina de cucută crezând că mănâncă morcov.
Ceea
ce este şi mai dureros, este
faptul că unii cultivă cucuta şi o
vând
ca pe morcov tocmai ca să-i
otrăvească pe
oameni. Astfel de
cucute
prezentate ca morcovi sunt cărţile scrise de domnul
Constantin
Dogaru din Tecuci care s-a autointitulat profesor
ortodox.
Mulţi oameni, unii chiar cu studii superioare,
citesc aceste
cărţi cu convingerea că sunt ortodoxe şi
nu-şi dau seama de otrava
pe
care o vor înghiţi, socotind în
smerenia dânşilor că merg pe calea
mântuirii.
„Dar
Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile de apoi, unii se
vor
depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare
şi la
învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi
care
sunt
înfieraţi în cugetul lor“ (1
Timotei 4:1-2).
Ce
este erezia?
Termenul erezie-eres
este întâlnit de nouă ori în „Noul Testament“.
El indică învăţătura greşită a unor persoane sau grupări
de persoane.
Sfântul Apostol Pavel
spune: „Căci trebuie să fie între voi eresuri
(erezii)
ca să se învedereze între
voi cei încercaţi“
(1Corinteni
11:19). Astfel, el aminteşte
de erezii şi de eretici pe care i-a
dat satanei ca să nu mai hulească. Aşa erau rătăciţii, care spuneau că
învierea (morţilor) s-a şi petrecut: „Dintre aceştia sunt Imeneu şi
Alexandru,
pe care i-am dat satanei ca să se
înveţe să nu hulească“
(1
Timotei1:19). Rătăcirea celor trei eretici, Alexandru, Imeneu şi Filet,
este calificată drept o cangrenă pentru că erezia lor „răsturna
credinţa
unora“,
adică a celor neîntăriţi şi nestatornici în credinţă. De
asemenea,
Sfântul Apostol Petru
aminteşte ivirea în sânul Bisericilor din Asia Mică
a învăţătorilor care strecoară erezii pierzătoare, tăgăduind pe Stăpânul
Care i-a răscumpărat: „Dar au fost în popor şi
prooroci mincinoşi,
după cum între voi vor fi învăţători
mincinoşi, care vor strecura
eresuri
pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a
răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire.
Şi mulţi se
vor lua
după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului
va
fi
hulită. Şi
din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare,
ei vă vor
momi
pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte şi
pierzarea
lor nu dormitează“ (2
Petru 2:1-2-3).
Erezia, ca şi adulterul, închinarea la idoli, fermecătoria, dezbinările,
uciderile etc., este
calificată printre faptele trupului: „Iar faptele
trupului
sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter,
desfrânare, necurăţie,
destrăbălare, închinare la
idoli, fermecătorie, vrajbe,
certuri,
zavistii,
mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
pizmuiri, ucideri, beţii,
chefuri
şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun
dinainte,
precum
dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor
moşteni împărăţia lui Dumnezeu“ (Galateni 5:19-21).
Să nu uităm cuvântul din Apocalipsă unde scrie că aceşti eretici ce
propovăduiesc minciuna nu se vor mântui: „Afară câinii şi vrăjitorii şi
desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei ce lucrează şi
iubesc
minciuna“ (Apocalipsa 22:15).
Iar Evagrie
Ponticul spune: „Ereziile nu sunt, aşadar,
simple
erori
dogmatice, comparabile cu erorile ştiinţifice, ci lucrarea
demonilor
în minţile celor ce le propagă sau li se supun“.
Erezia se conjugă cu încrâncenarea inimii, cu o groaznică
întunecare şi stricare a minţii.
Erezia se menţine cu încăpăţânare în
sufletul molipsit de
ea şi cât de trudnică este vindecarea omului de
această infirmitate. Orice erezie conţine într-însa hula împotriva
Duhului
Sfânt. Fie huleşte o dogmă a Duhului Sfânt, fie o
lucrare
a Duhului Sfânt, dar neapărat
huleşte Duhul Sfânt.
Esenţa oricărei erezii este
hulirea lui Dumnezeu.
Cuvintele Sfântului
Apostol Pavel rămân un normativ pentru toate
locurile şi pentru toate timpurile: „Este un Domn, o
credinţă, un
botez“
(Efeseni 4:5). Credinţa mântuitoare adusă pe pământ de Fiul lui
Dumnezeu întrupat şi propovăduită de Sfinţii Apostoli, a fost, este şi va
fi, credinţa creştin ortodoxă. Îar Biserica ce a păstrat
neschimbată
învăţătura descoperită lumii de Mântuitorul Iisus
Hristos, este Sfânta
Biserică Ortodoxă, numită de Sfântul Apostol Pavel, „Biserica
Dumnezeului
Celui viu, stâlp şi temelie a adevărului“ (1Timotei
3:15).
Învăţătura ortodoxă despre
îngeri
Îngerii sunt fiinţe spirituale, necorporale. Creaţi de
Dumnezeu, toţi
deodată, îngerii alcătuiesc
lumea spirituală nevăzută, apărută înaintea
lumii văzute şi materiale: „Pentru că întru El au
fost
făcute toate, cele din ceruri şi
cele de pe
pământ, cele văzute şi cele nevăzute,
fie tronuri,
fie
domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au
făcut prin El şi
pentru El“ (Coloseni 1:16). După
Sfântul
Dionisie Areopagitul, îngerii au
următoarea ierarhizare: În prima grupă,
formată din
trei trepte, sunt
serafimii, heruvimii şi tronurile:
„Deasupra
chivotului erau heruvimii slavei“
(Evrei
9:5). În a doua grupă sunt tot trei trepte:
domniile, puterile şi stăpâniile: Mai presus de toată
începătoria şi stăpânia şi puterea şi
domnia...(Efeseni
1:21). A treia grupă cuprinde:
începătoriile, arhanghelii şi
îngerii. Deci îngerii
propriu-zis sunt
ultima treaptă din ultima grupă:
„Care
(Hristos) după ce
S-a suit la cer, este de-a
dreapta
lui Dumnezeu, şi se supun Lui
îngerii şi stăpâniile şi puterile
(1Petru1:22). În
afară de aceşti îngeri, în Biblie se vorbeşte şi de un
înger al satanei: „Şi ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor,
datu-mi-s-a
mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată
peste
obraz, ca să nu mă trufesc“ (2 Corinteni 12:7).
Cărţile domnului
Constantin Dogaru despre îngeri
Domnul
Constantin Dogaru din Tecuci a scris mai multe cărţi
care la prima vedere,
după icoanele ortodoxe de pe copertă, par
a fi
pline de învăţături creştin ortodoxe. Dar nu este aşa.
În totală discordanţă
cu învăţătura noastră ortodoxă, în cărţile semnate de profesor Constantin
Dogaru apar nume de
sfinţi necunoscute nouă,
nume noi nemaiîntâlnite
în cărţile revelate, unele provocând râsul celor care le aud. În
„Acatistierul
Sfintelor Puteri Cereşti“ tipărit de Editura Sfânta
Ortodoxie, 2001,
întâlnim încă de pe fila 1 o minciună: aşa-zisa
binecuvântare a I.P.S
Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. Nu
putem crede sub nici
o formă că Înalt Prea Sfinţitul
mitropolit să fi dat o
asemenea
binecuvântare. De fapt, nu apare scris, ca pe foaia de
frontiscipiu a oricărei cărţi ortodoxe: Carte
tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea
Sfinţitului...(N)... mitropolit al.... Deci nu apare
aprobarea, ci doar
sugerarea: Mitropolia
Banatului.
Cabinetul Mitropolitului. Este
aceeaşi înşelăciune pe care o aplică micii
privatizaţi care-şi numesc intenţionat
produsele
cu denumiri foarte
asemănătoare cu ale marilor
firme, păcălindu-i pe cumpărători. Şi apoi, nu
„cabinetul“
dă binecuvântarea, ci episcopul sau
mitropolitul
respectiv.
● Pe aceeaşi pagină, autorul spune că a
primit binecuvântare
cerească de la Ligurda,
din Sfânta
Pertuţie Divină. (Ca
preot aud cu
stupefacţie de acest Ligurda şi de
Pertuţia
Divină. Sfânta Pertuţie
divină, este după părerea autorului, „consiliul
ceresc
divin de adiministrare a întregului univers“).
Două rânduri mai
jos ne vorbeşte de o conferinţă specială de ordin secret a divinităţii şi
încheie cu salutarea
nemaiauzită pe aceste pământ: VAVIOV! (Smerita
salutare
cerească, aşa cum o numeşte
autorul).
● Ar trebui să luăm aminte şi la faptul că numele Mântuitorului este
scris cu CH (Christos)
şi nu cu H (Hristos) aşa
cum este scris în toate
cărţile noastre creştin
ortodoxe. Apoi urmează de-a lungul a 763 de
pagini, 121 de
acatiste din cuprinsul cărora cităm doar câteva nume de
sfinţi îngeri: Melfiorr, Hapfiman, Engel,
Stilman, Flotov, Astym 1,
Hercimus,
Hanimas-Sten, Aferman cel voinic, Fitzman,
Saxanamenis,
Amnarius, Cimbus-Eneas, Hantrycs 1, Alfred cel
frumos,
Sfântul heruvim Ela-Olah, Hexiss de la Poarta Raiului,
Petru
Pascale, Sfântul înger Anacsimecsiix, Secretinus-Albinus,
Pavelius-Iluminatul,
Siotex etc. Întâlnim aici chiar şi Paraclisul
România
- Grădină a Maicii Domnului.
● Tot în acest aşa zis acatistier se întâlnesc termeni care nu se
găsesec nicăieri în „Biblie“ şi
nici la Sfinţii Părinţi: întervenţionist
ceresc
101 specializări cereşti, apărare antidemonică, chimie şi
medicină cerească, super savant
ceresc, raza Alfanumerus, raza
Cosmys
3...
● Întâlnim nume de aşa-zişi îngeri pe care cu greu le-ar putea
pronunţa cineva, ba chiar ar putea să-şi stâlcească în afară de credinţă şi
limba. Spre exemplu:
Sfântul înger Sfymysyxx al V-lea, Astymanyiss,
Costyinyanuuss,
Afrycsxx, Wylyiuuss al V-lea, Astryiixyniynuss...
● Se vorbeşte în aceste aşa-zise
acatiste despre lucruri nemaiauzite,
nemaigândite: Sfinţi îngeri specializaţi în
fizico-chimia sfântă şi culmea,
la pagina 283 scrie că doza de sfinţire a
acatistului respectiv este de
1:10.000,
fiind acordată de Sfântul
Înger Super-Savant Hantrics 1.
● Despre Sfântul
înger Muzycalyniss se spune că are în subordine
12.900
de îngeri cu pregătire muzicală cerească şi 15.000
de îngeri
conferenţiari... (Cam mare orchestra acestui
înger!!!n.a.)
● Din lumea îngerească ne sunt descoperite în Sfânta Scriptură
doar numele a şapte Sfinţi Arhangheli (Mihail, Gavriil, Uriil, Varahil,
Salatiil,
Gudiil, Rafael). Celelalte nume sunt doar simple plăsmuiri
fără
temei biblic sau
patristic, aşadar, rod al unei imaginaţii
bolnave.
Mândrie
luciferică
În cartea „Maica
Domnului în România“ (imaginea din stânga),
domnul profesor
Constantin Dogaru chiar de la începutul cărţii se
declară smerit: „iar eu în smerenia mea“. Dânsul, smerindu-se în
cuvinte crede că are smerenie, însă aceasta nu este smerenie, ci
numai
mândrie luciferică. Privind icoana Maicii Domnului din partea
dreaptă, puteţi vedea că numele „smeritului“
autor este scris în
pe cadrul icoanei, deasupra
Mântuitorului şi a Maicii Domnului.
Este ştiut faptul că nici unul din cei care
au primit vreun dar (al
vindecării, al
clarviziuni...)
nu au trâmbiţat aceste lucru, ba
chiar se considerau
nevredinici de o asemenea
cinste, de un
asemenea dar primit de la
Dumnezeu. La polul
opus Sfinţilor Părinţi,
care se considerau
din adâncă smerenie cei
dintâi dintre păcătoşi, se află autorul acestor
cărţi care-şi începe scrierile mândrindu-se cu
faptul că stă de vorbă cu Dumnezeu aproape ca de la egal la egal şi
este contactat de
Prea Sfânta Fecioară (pag.7). Sfântul Siluan se
numea pe sine „pământ păcătos şi neputincios“, iar
în clipa morţii,
smerit fiind, a spus:
„n-am dobândit încă duhul
smereniei“.
La polul opus al
duhului smereniei, autorul acestor cărţi,
Constantin
Dogaru, îşi face singur icoană fotografiindu-se înconjurat
de îngeri (priviţi cu atenţie
imaginea din partea dreaptă).
Observaţi
cum îl slujesc Sfinţii îngeri, doi ţinând
Sfânta
Cruce, iar alţi patru ţinându-i poza cu mâinile
lor. În toată iconografia bisericească numai
Dumnezeu este
înconjurat şi slăvit de îngeri.
Lucifer, mai marele
îngerilor a căzu ireversibil
în iad doar pentru că şi-a dorit să fie la fel cu
Dumnezeu. Un adevărat creştin ortodox, chiar şi
numai privind această fotografie, îşi dă seama
imediat că lucrarea acestui om nu este de la
Dumnezeu. Fericitul
Augustin spune că:
„Mândria
este iubirea de sine până la
dispreţuirea de Dumnezeu,
în
timp ce smerenia este iubirea de Dumnezeu până la dispreţuirea de sine“.
Ţara
Sfântă Ortodoxă România
În volumul „Ţara Sfântă Ortodoxă România“ (foto dreapta),
spune chiar de la
pagina 5 că este o carte care a
primit binecuvântare „din
partea Duhului
Sfânt“.
Au scris cărţi de învăţături creştin
ortodoxe părinţi mari ca: Preot Dumitru
Stăniloae, Părintele Cleopa, Părintele Arsenie
Papacioc,
Părintele Galeriu, Părintele
Arsenie
Boca,
dar nici unul dintre ei n-a pretins că ar fi
avut binecuvântarea
Duhului Sfânt, deşi erau
hirotoniţi preoţi. Diferenţa este clară: autorul,
domnul
profesor de matematică Constantin
Dogaru
este plin de mândrie, iar preoţii
amintiţi plini de smerenie.
► La pagina 29 a cărţii, autorul ne delectează cu încă o glumă:
„Se
va înfiinţa cel de-al cincilea
post care va fi Postul Sfinţilor
Părinţi“.
► La pagina 37 scrie:
„A intervenit Sfântul heruvim Ela-Olam
(şeful Entoriei de pe Venus). După care a vorbit Sfântul
heruvim Paul
de la transmisiunile
cereşti“ (Oare cum putem crede că există
teleconferinţe cereşti şi cu ce le-am putea intercepta?).
► La pagina 39 îl
descrie pe Sfântul heruvim Ciubăr
(???), care
este înlocuitor şef al Consiliului heruvimic: „Este foarte frumos, are
un
obraz de o frumuseţe ieşită din comun, ochi albaştri şi
sclipitori,
părul blond auriu cu reflexe minunate.
Este de o
politeţe rară şi lucrează în secret cu o viteză foarte
mare“. (Cine
poate
crede halucinaţiile acestui autor
Dogaru? Dacă heruvimul
este
duh, cum de are obraz şi păr. Ar putea fi şi
nepoliticos? N-am
mai
auzit până acum de heruvimi
politicoşi şi cu atât mai mult de
heruvimi
nepoliticoşi).
► La pagina 76 scrie
că Sfântul Înger Antimisiies este
superspecialist în
medicina cerească. În ceruri nu este nevoie de
medici
după cum rezultă spre exemplu din Biblie: „Şi va
şterge
orice
lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere,
nici
strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut“
(Apocalipsa 21:4).
► La pagina 77, cu
mare aversiune judecă preoţii ortodocşi,
dovedind încă o dată că, deşi pe toate cărţile dumnealui scrie
„Profesor
ORTODOX“, nu este ortodox, ci protestant, căci numai
protestanţii îi vorbesc pe preoţi de
rău. Aici trebuie să amintim
cuvântul Sfântului
Ioan Gură de Aur: „Nu cunosc suflet mai viclean
ca
acela care vorbeşte preoţii de rău“.
Judecătorul întregului neam
omenesc este Iisus
Hristos. El este Cel care va judeca preoţii şi
nimeni altcineva. În
faţa Lui vor da socoteală, căci scrie în Biblie:
„Cine
eşti tu de judeci pe sluga altuia? Pentru
stăpânul său stă
sau
cade. Dar va sta, căci Domnul are putere
să-l facă să stea“
(Romani 14:4). Apoi
tot în Biblie stă scris: „Nu judecaţi,
ca să nu fiţi
judecati.
Căci cu măsura cu care judecaţi,
veţi fi judecaţi şi cu
măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.
De ce vezi paiul din
ochiul
fratelui tău şi bârna din ochiul tău nu
o iei în seamă?
Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea
să scoţi paiul din ochiul
fratelui tău“, preotul
ortodox (Matei 7:1-2-
5).
Mai există încă o carte cu acelaşi
titlu „Ţara sfântă ortodoxă
România“ (vezi
foto dreapta jos). Încă din titlu se poate observa un
lucru greşit: România este o ţară ortodoxă, dar nu este Ţara
Sfânta.
Israelul este Ţara Sfântă, pentru că în Israel, nu în România, s-a
întrupat Iisus
Hristos şi a trăit Om printre oameni. Şi
tot acolo va veni
să judece neamul omenesc, respectiv în Valea lui Iosafat. „Că a ales
Domnul
Sionul, şi l-a ales ca locuinţă Lui. Aceasta este odihna
Mea
în veacul veacului. Aici voi locui, că l-am
ales pe el“ (Psalm
131:13-14). Apoi, mai
jos, tot ca titlu scrie: „Oştirea
sfinţilor îngeri
vindecători conduşi de
mai marele voievod ceresc Sfântul
Arhanghel
Rafael“. Şi aici există lucruri care stau sub semnul
întrebării: Noi ştim bine că mai marele voievod al oştirilor
cereşti este
Sfântul Arhanghel
Mihail şi nicidecum Rafael. Autorul menţionează
că Sfântul Arhanghel Rafael are 133 de raze sfinte de ordin general.
Întrebare: Când şi cum şi cine a numărat aceste raze sfinte? Apoi
foloseşte o serie de termeni nemaiauziţi cu
care îl ameţeşte pur şi
simplu pe cititor:
biolog cosmico-universal, intervenţionist
cu raze
sfinte,
superdetectiv ceresc, analist psihologic privind terapia
cerească de şoc, super-specialist
în fizico-chimia cerească
spectrală, super-specialist în medicina algoritmică matematizată,
matematician
ceresc, super-specialist în călătorii cosmicogalactice,
luptător antisatanic, super-controlor ceresc... (Se
observă asemănarea cu cărţile şi filmele ştiinţifico-fantastice).
► La pagina 14, după toate aceste aberaţii,
ne uimeşte
imaginaţia bolnavă şi mândria luciferică cu care descrie convorbirea
dintre el, Constantin
Dogaru şi Dumnezeu: „Pe când scriam aceste
rânduri
sfinte (deja am demonstrat că scrierile
lui sunt eretice) S-a
auzit
vocea ATOTCREATORULUI care a zis: După ce termini
această pagină, Sfântul Arhanghel
Rafael va veni la un raport
special
şi secret... Eu am zis: „Slăvit să fii, Doamne
Dumnezeule
Savaot!
Te rog să mai îngădui puţin să scriu încă o
pagină.
Aceasta
este pagina 9“. „Bine, mai scrie una, a zis
ATOTPUTERNICUL.
Mă voi grăbi să-i dictez cât mai
repede a
spus
Sfântul Arhanghel Rafael. Nu te grăbi a spus PREA
LUMINATUL
DOMN SAVAOT. Dictează-i bine..“ (Domnul
Constantin Dogaru stă de vorbă cu Dumnezeu foarte lejer, crezându-se
pe acelaşi plan cu Moise, Avraam... Oare cum pot crede oamenii că
dânsul vorbeşte cu Dumnezeu şi
mai ales că un simplu om se poate
târgui cu Dumnezeu ca
la tarabă: „...să mai îngădui puţin să scriu
încă o pagină. Bine, mai scrie una“. Iubiţi credincioşi, să vorbim noi
cu Dumnezeu prin rugăciuni este un lucru cât se poate de normal, dar
să afirmăm că Dumnezeu vorbeşte
cu noi, este foarte clar că ne aflăm
în înşelare).
► La pagina 14 întâlnim
nume de îngeri tip poreclă. Iată câteva
exemple: Sfântul
Înger Dicu-Nicu, Stiman-Sticsi, Maxenţiu,
Miguelin-Sanfer,
Aristotel-Hanimas-Gion, Nicu-Kimbav...
► La pagina 18 se
vorbeşte despre îngerul Aurel. Cine a mai
auzit de Îngerul
Aurel? Apoi despre îngerul Scuarţ spune
că este
specializat
în medicina dureroasă prin bătăi.
► La pagina 19 spune
despre Sfântul Înger Aristofan: „Este
specialist
în radioactivitatea metalelor, cu aplicaţii
în radiologie.
Poate
da relaţii secrete despre
metalele radioactive ale viitorului.
Are
16 raze vindecătoare din care numai
două se potrivesc
oamenilor.
Poate fi contactat în româneşte,
numai pentru motive
speciale“.
Cum poate să fie cineva atât de naiv să creadă toate
acestea???
► La pagina 26, în aşa-zisul acatist al aşa-zisului
înger Amonius
în icosul 10 scrie:
Bucură-te, că există mai bine de 1000 de servicii,
studii
şi acţiuni
ale Puterilor cereşti (Ca
să-l credem îl rugăm pe
autor, mai bine zis
pe plăsmuitor, să ne enumere toate cele peste 1000
de servicii, sau dacă nu are timp măcar
3-400 dintre ele).
► La pagina 30 scrie:
„Unul este Dumnezeu, dar adevărurile
sunt mai multe, aşa cum sunt îngerii din ceruri“ (Noi ştim din Biblie
că Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi
Viaţa“- Ioan
14:6.
Aşadar adevărul
este unul singur şi nu sunt atâtea adevăruri câţi
îngeri
sunt în ceruri, adică mii de mii).
► La pagina 35 sunt
amintite alte nume de aşa-zişi sfinţi, mai
ciudate ca celelalte
pe care citindu-le nu poţi să nu izbucneşti în râs:
Sfântul înger
Afterman cel vioi, Fitzman cel mare şi
frumos, Nicuşor.
Cine, când şi unde a văzut în Biblie sau în învăţătura
Sfinţilor Părinţi
măcar un singur asemenea nume de sfânt, de specializare cerească sau
de asemenea raze? De
unde acest salut: „Vaviov!“??? (Domnul Iisus
Hristos
îi întâmpina pe ucenicii săi
folosind cuvintele:
„Bucuraţi-vă“ (Luca
6:23) sau „Pace vouă“ (Ioan
20:21), dar nici
în
Biblie şi nici la Sfinţii Părinţi n-am întâlnit asemenea cuvânt
care
nu există nici în Dicţionarul enciclopedic român).
Dacă veţi răspunde: inspiraţie
divină, vă voi spune în continuare
că trebuie să luăm aminte că inspiraţia poate fi de două feluri: divină
şi
diavolească. Sfântul Apostol Pavel ne spune clar: „Nu
este de
mirare,
deoarece însuşi satana ia chip de
înger al luminii“ (2
Corinteni
11:14). Dacă dintre cei aleşi ai
lui Dumnezeu au fost ispitiţi
şi au
căzut prin satana sub chip de înger al luminii, tot aşa poate să fie
în ispită şi autorul cărţilor, domnul Constantin Dogaru.
► La pagina 41, în aşa-zisul acatist al aşa-zisului
înger
vindecător Afterman cel voinic, la icosul7 scrie: Bucură-te, Sfântă
Liturghie a Maicii
Domnului (Noi creştinii ortodocşi nu cunoaştem
să
existe
o astfel de Liturghie). Aici ca şi în
multe alte locuri se vorbeşte
despre Personalităţi cereşti (În Sfânta Biserică Ortodoxă se vorbeşte
despre
puteri cereşti şi nicidecum despre personalităţi
cereşti).
► La pagina 48, autorul
vorbeşte de chimia cerească, de
şoc
terapeutic
ceresc (pur şi simplu aceste
sintagme amăgitoare şi fără
niciun
sens, întristează şi, în acelaşi timp, uluiesc un trăitor
creştin
ortodox).
► La sfârşitul acestui volum scrie pe ultima pagină că toate
credinţele se vor schimba, inclusiv ortodoxia. Iată încă un lucru
neadevărat. Poate că vrea dumnealui să schimbe ortodoxia prin
aceste
cărţi eretice, dar nu va reuşi, căci „porţile iadului nu o vor
birui“
(Matei
16:18). Un alt cuvânt al Mântuitorului spune: „Cerul
şi
pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece“.
Oştirea Sfântului Arhanghel Uriil
Într-un alt volum
intitulat „Oştirea Sfântului
Arhanghel Uriil“,
aberaţiile autorului întrec orice măsură. Şi aici întâlnim nume de
îngeri cu sonorităţi stranii. Iată câteva exemple: Sfântul
înger Prislop
(Noi
creştinii ortodocşi cunoaştem Sfânta Mănăstire Prislop şi nu
îngerul
Prislop), îngerul Mynttyimm, Lammpyinyuss, Uraganus,
Apfymantis,
Fantym al V-lea, Viorel al II-lea, Kaantz al II-lea,
Vioryan
al V-lea, Wampyniann al XV-lea...
Rătăcirea spirituală este atât de mare, aberaţiile sunt de nedescris,
încât m-am minunat
cum poate acest prooroc mincinos să gândească
aşa ceva. Iată, mai dăm încă un exemplu:
► La pagina 128 vorbeşte despre Sfântul Înger Babyossummm
cu care se poate
intra în legătură imediat. Sfântul Înger
Hendyanyusss,
mare super specialist în fizica şi
electro-energetica
cerească. Sfântul Înger Byadynusss-Enescusss, super-savant
în
fizica subnucleelor. Sfântul
Înger Brytienysss, mare specialist în
fizico-chimia
analitică de ordin ceresc. (Îngerii se specializează în
anumite
meserii sau şcoli?).
Biblia
Maicii Domnului
Odată cu apariţia volumului „Biblia Maicii Domnului“ (1000 de
pagini), rătăcirea descrisă în volumele anterioare
ajunge la punctul
culminant. Cartea a
fost scrisă, după cum mărturiseşte
autorul Constantin
Dogaru, din porunca şi cu
binecuvântarea
Sfintei Treimi. Să ne rugăm Lui
Dumnezeu este un
lucru cât se poate de normal
(„Rugaţi-vă neîncetat“
- 1 Tesaloniceni 5:17), dar să
susţinem că vorbim în mod direct cu Dumnezeu este
un lucru care pune
mari semne de întrebare. Dacă a
primit binecuvântarea
Sfintei Treimi în mod personal
ar însemna că autorul se compară chiar cu Avraam
care a fost binecuvântat
de Sfânta Treime la stejarul Mamvri (Facerea
18).
Este foarte interesant că în cei aproape 2000 de ani de când s-a
scris „Biblia“
cunoscută de noi toţi, nimeni dintre pământeni
n-a mai
primit porunca şi binecuvântare să scrie o altfel de biblie
decât numai
„alesul
cerului“, Constantin Dogaru.
► La pagina 358 ne
spune că „Biblia a Maicii Domnului“ i-a fost
dictată din ceruri de înalte personalităţi.
► La pagina 367 vorbeşte despre Sfântul Heruvim Petreuţ,
seful
sfinţilor heruvimi de la sanctuarul ceresc şi Şeful Oraşului de Aur.
► La pagina 498, scrie
despre acatistul Şefului Oraşului de Aur.
► La pagina 573 în
Acatistul zămislirii Maicii Domnului scrie
„Sfântul
Tău suflet are 52 de virtuţi şi calităţi“.
► La pagina 550 găsim scris Acatistul Sfintelor impresii cereşti
despre Maica
Domnului.
► Iar la pagina 943 am rămas
consternat când am văzut Liturghia Maicii
Domnului. În
partea dreaptă am fotografiat
schiţa făcută pentru Sfânta proscomidie. Se
poate vedea că scrie Prescure la liturghia
Maicii Domnului.
Priviţi agneţul (patratul) în
care ar trebui să scrie IS. HR. NI. KA.
(adică Iisus Hristos învingător)
iar în cadrul acestei rătăciri, pe aşa zisul
agneţ (în pătrat) scrie
M. D. O. R. (adică Maica Domnului Ocrotitoarea
României).
Prin această carte - „Biblia Maicii Domnului“ - în care sunt
amestecate lucrurile
adevărate cu cele neadevărate
se produce sminteală
în rândul credincioşilor creştini ortodocşi. Să nu uităm cuvintele lui
Dumnezeu: „Iar
cine va sminti pe unul dint-aceştia
mici care cred în
Mine,
mai bine i-ar fi lui să i se
atârne de gât o piatră de moară şi să
fie
afundat în adâncul mării“ (Matei18:6).
Iubiţi credincioşi,
Există plante otrăvitoare foarte asemănătoare cu cele comestibile,
există animale de pradă care prin mimetism se ascund
în mediul în care
trăiesc pentru a fi adevărate
capcane. Există forme şi culori de camuflaj
pentru a păcăli. Însăşi insistenţa autorului de a-i încredinţa pe
cititori că
scrierile sale sunt
ortodoxe, denotă obsesia autorului că el însuşi nu crede
acest lucru, dar are
nevoie de un suport solid pentru adeverirea
imaginaţiilor sale în domeniul teologic. Diavolul este tatăl minciunii, ne
spune Însuşi Mântuitorul. Deci, cei ce mint , ai cui fii sunt?
Am
putea spune că aceste cărţi semnate de domnul
Constantin
Dogaru
sunt o afacere pe care o desfăşoară sub mantia Sfintei
Biserici
Ortodoxe. Dânsul a observat că există o mare sete a
credincioşilor creştini ortodocşi de a cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu. Şi
atunci a tipărit aceste cărţi chiar cu sprijinul financiar al unor credincioşi
convinşi că fac o faptă bună. În aceste cărţi, lucrul nou care ne surprinde
este faptul că extinde lucrarea îngerilor la maxim. Cu siguranţă
s-a inspirat din
apocrifa „Cartea lui Enoh“ capitolul 68 unde găsim tot
felul
de îngeri, dar toţi răi (adica diavoli). Dânsul
a schimbat placa şi îi
numeşte buni, punându-i pe îngeri să facă tot ce le este necesar
oamenilor. Cărţile tipărite sub semnătura
profesor Constantin Dogaru
sunt lipsite de
suport biblic. Deşi nu tăgăduieşte tainele Sfintei Biserici
Ortodoxe încearcă să mai introducă un post (Postul Sfinţilor
Părinţi).
Pentru a-şi vinde cărţile, în volumul „Maica Domnului în România“, atât
în prima parte, dar
mai ales în partea a doua recomandă să se citească
toate cărţile scrise de el.
DECI,
TOTUL ESTE NUMAI O AFACERE.
La ce
îi ajută pe credincioşii creştini ortodocşi să cunoastă toţi
aceşti îngeri creaţi şi „botezaţi“ de domnul Dogaru???
LA NIMIC!!!
Este dăunător credinţei noastre că se schimbă rolul principal al
credinţei, respectiv cel de mântuire a sufletelor, într-un rol de
rezolvare a
problemelor lumeşti. În aceste cărţi Iisus Hristos nu mai este principiul
mântuirii, ci îngerii
ajung să slujească oamenilor. Totul se apropie de
religia politeistă a grecilor antici când zeii aveau nume de oameni şi
împlineau dorinţele oamenilor, fie ele bune sau rele. La învăţătura
domnului Constantin
Dogaru vor adera doar „oile rătăcite“ care nu au o
credinţă destoinică şi care vor să ajungă în Împărăţia cerurilor pe uşa
din
dos (neştiind că o astfel de uşă nu există).
Din punct de vedere
dogmatic nu putem combate în nici un fel
această rătăcire pentru că nu are nici un fel de crez dogmatic.
Singura
soluţie cred că ar fi ca preoţii să facă cunoscută oamenilor Sfânta
Scriptură şi să-i îndemne să compare orice lucrare a acestui autor Dogaru
cu textul Sfintei
Scripturi.
Sfântul Apostol Pavel
spune: „Toate să le încercaţi; ţineţi ce este
bine.
Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului“ (1Tesaloniceni 5:21-22).
Cercetând duhurile
vedem că este un duh rău şi trebuie să ne ferim de el.
BIBLIOGRAFIE:
Biblia, E.I.B.M., Bucureşti,
2004; Preot dr. Ioan Mircea, Dicţionar
al Noului
Testament,
E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Preot Vasile
Sorescu, Biserica Ortodoxă,
Stâlp şi
temelie
a
adevărului,
Editura Credinţa strămoşească, Iaşi, 2002; Preot Victor Moise,
Pentru credinţa
strămoşească, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 1991.
Biserica
secretă
Cu privire la aşa numita „Biserică secretă“, iată ce declară Anca-
Cristina, în almanhul
„Iisus Biruitorul“, Editura Oastea Domnului,
Sibiu, 2006.
«Am intrat în grupul ăsta, aparent, din întâmplare. Mă destăinuiam
adesea unei prietene.
Draga de ea plângea pentru mine când vedea că nu
fac nici o rugăciune, cât de mică,
sau că nu mă mai interesau nici măcar
Vieţile Sfinţilor. Până într-o zi. Cu ceva timp în urmă,
s-a mutat la
Târgu-Ocna, mai
târziu şi s-a căsătorit. M-a ajutat să-mi
găsesc un
duhovnic, de care
m-am ataşat, deşi ştiam că nimeni nu avea să fie de
acord cu patimile
mele. Mă bucuram să văd dragostea ei pentru dânsul.
Ba, chiar, o invidiam
puţin, căci avea puterea şi
atracţia de a-l suna
măcar pentru o binecuvântare, măcar
pentru un cuvânt. Un cuvânt, de
care ţinea cu adevărat cont. Eu n-am făcut
ascultare aşa cum mi se
ceruse. De aici, şi sfiala mea, şi ruşinea mea. Cu vreo două luni în urmă,
m-am hotărât să merg şi eu la Târgu Ocna, în vizită.
Poate nu
întâmplător, aveam să merg la aceeaşi
prietenă dragă, pe care nu reuşeam
să o înţeleg atunci când pleca şi se
întoarcea abia aproape de miezul
nopţii. Când o întrebam unde a fost, singurul răspuns pe care îl primeam
era: „Îmi pare rău. Aş vrea să-ţi spun, dar nu pot.
Trebuie să treci şi
tu
prin anumite etape (de iniţiere), ca să poţi să le înţelegi“. Mai mult
nu
pot să-ţi
spun. Să faci „Imnul Maicii
Domnului“ şi sunt sigură că
ea îţi va da şi ţie şansa să ţi se dezvăluie
aceste taine. Pentru că sunt
taine. Ce
să înţeleg din astea, Doamne Sfinte? Îmi trezeau o oarecare
curiozitate şi pentru aceste „taine“, dar şi să o înţeleg pe ea. Când am
ajuns la Târgu-Ocna,
mi-a arătat o rugăciune. O rugăciune foarte
frumoasă, o strigare către
Dumnezeu. Acesta a fost începutul. Destul de
nonşalant. Apoi, am primit o carte cu „Soborul Sfinţilor Arhangheli“,
scris, cică, din ordinul Sfinţilor
Arhangheli, care i-au dictat stimabilului
profesor
Constantin Dogaru, în mod personal. De fapt nu este profesor
ci un fel de „preot“.
Iar haina preoţească şi-a însuşit-o
singur sau în
cadrul
grupului în care manipulează şi
este manipulat. Am citit cu
stupoare şirurile interminabile cu nume de îngeri din soborul Sfinţilor
Arhangheli, să-mi fie iertat, dar părea
să fi uzat de cartea de telefoane.
Trebuie să atrag atenţia că domnul Dogaru ridică România la rangul
de Sfântă, tot ceea ce face, face în numele României, cărţile sale includ
acatiste, altele
decât cele din adevăratele cărţi bisericeşti, modificate,
pline de substraturi,
în care este chemat, cu precădere,
poate prea mult
Duhul Sfânt. Din
viziunea cui? Este adevărat că ne îndemna ca părinte,
real, de data asta, că e bine ca fiecare să-şi facă propriul psalm (???),
adică propria lui rugăciune,
dar o făcea din dragoste şi
încerca, bietul de
el, să ne insufle şi nouă dragostea duhovnicească. E
adevărat că
rugăciunea pentru ţara
noastră e pomenită la fiecare slujbă,
dar de aici şi
până la a slăvi românul pentru simplul fapt că este român, şi nu o creaţie
a Domnului, e cale
lungă. De ne-ar alege Domnul, asta ar şti-o
numai El,
iar noi trebuie să ne facem vrednici, deşi
tot oameni rămânem. Numele
îngerilor nu făceau decât să „demonstreze“ oamenilor „captaţi“ că ceea
ce susţine el este plauzibil, că,
într-adevăr România e atât de sfântă,
încât
şi
îngerii iau nume, mai mult sau mai puţin,
româneşti. Şi, ca să fie şi
mai şi, mai schimba locul literelor, pentru a da o greutate în pronunţarea
numelui.
Numele „de dincolo“
este greu accesibil, greu de pronunţat,
ceva
inedit. Dar domnul
Dogaru avea „acces“ la ele, are şi
puterea de a vedea
strălucirea arhanghelilor, de „a auzi“ muzica îngerilor, fără remuşcări,
fără să orbească, fără să surzească... Să-mi fie iertat, dar n-am auzit nici
un sfânt, nici un
pustnic, lăudându-se cu aşa
ceva. Coperţile cărţilor
conţin cel puţin o icoană. Pe prima pagină este scrisă editura şi patriarhia
care i-a aprobat tipărirea cărţilor - o patriarhie fantomă,
după cum avea
să afirme şi un preot-călugăr. Într-una din ele, pe coperta căreia
era pus
chipul Mântuitorului,
încuraja discipolii să-şi
ajute spiritul să evolueze, promiţându-le
că vor
mişca şi munţii din loc doar cu un cuvânt. Dacă
tot a zis Mântuitorul
că se pot face minuni cu o
boabă de credinţă, mare cât bobul de mazăre,
de
ce să nu-l spună şi alţii? Doar trebuie să
convingă! În alta, Ceaslovul Maicii Domnului,
cu totul altul decât
cel real, tipărit prin 2002,
erau înşirate toate rânduielile „sfinte“, utrenia şi
celelalte, acatiste
ala Maicii Domnului şi ...
slujbe. Psalmul 50
era acelaşi cu al Proorocului
David, dar a avut
grijă să le împartă fiecăruia foi
de hârtie, format A4,
în care era scris la
calculator acest
Psalm. Prin ce se diferenţia? Prin finalul lui. Înlocuise
„Întru
bunăvoirea ta Sionului, să se zidească zidurile
Ierusalimului;
atunci
vei binevoi jerfa dreptăţii,
prinosul şi arderile de tot,
atunci vor
pune
pe altarul Tău jertfă“, cu:
„Întru
împărăţia
Ta românului, fă să se zidească zidurile
Noului
Ierusalim“
(???); „atunci vei binevoi jerfa dreptăţii, prinosurile şi
arderile
de tot“, cu „atunci îţi
vor aduce prescură şi
vin întru Sfânta
Împărtăşanie“ (???). Noul
Ierusalim... aici pe pământ. Iată ce strigăm!
Îi aşternem casa diavolului. De ce toate astea? Pentru că ideea dracului a
fost de a semăna mândrie în sufletul românilor. Şi nu
doar în Moldova,
unde sunt zeci de mănăstiri, atâţia călugări care trăiesc cum numai ei
ştiu,
care strigă zi şi noapte către Domnul să ne miluiască pe noi, cei de
aici.
Dar nu e doar atât.
În noaptea aceea, sâmbătă spre duminică, citeam
şi
noi câte ceva, iar dracul, ca să mă mândrească cum numai el ştie, a
pus-o
să-mi spună că ştie şi simte că sunt făcută să fiu preot, prin
modul de a citi o rugăciune. Aşa că, a doua zi, după slujba bisericească,
ca să fie ceva plauzibil, m-a condus la o prietenă acasă. Nu mică mi-a
fost
mirarea să văd că mai vin alte două femei, care s-au îmbrăcat
toate
în preot şi s-au pus frate, să facă slujbă. Oare, n-o fi fost bună
slujba cea de la
Biserică sau era prea umilitoare? Ele ştiu.
Cert este că,
dragele de ele,
citeau din „Ceaslovul“ lui Dogaru, cu toate minunăţiile
lui. Şi nu aşa simplu, ci cu împărtăşanie, cu potir şi
disc. Iar la
împărtăşanie, dată oricui, căci e spre întărire,
după o spovedanie între ei
făcută, se cerea printre altele, dobândirea unor virtuţi deosebite. Care
sunt acelea? Să li se arate Duhul Sfânt, să vindece şi ei cu puterea minţii,
să vadă şi să descopere minunăţii
cu mintea şi cu inima, să se poată
folosi de
energiile... nu ştiu dacă cele spirituale. Să găsească altul
răspunsul.
Am luat parte, ca
netrebnica, la toate acestea, fără să zic nimic. Nu
ştiu
de ce. Poate eram curioasă să aflu mai multe. Am fost prevenită
dinainte, să nu dezvălui nimănui acestea lucruri. „Biserica Maicii
Domnului
e secretă, de aceea o numim Biserica
secretă. Dacă dezvălui
cuiva,
se va abate asupra ta nenorocirea“, mi-au
spus. Ca să vezi! De
când Domnul este
secret nu ştiu. Cert este că am căutat în Biblie, mai
ales în Apocalipsă, şi nu am găsit nimic despre mesaje transmise de
Sfinţii Arhangheli sau de porunca Maicii Domnului de a face o biserică
secretă. Dar „cornilă“ (adică diavolul) nu trebuie să lucreze???
Altă dată, cu toată îndoiala, m-am lăsat
condusă la aşa-zisul preot
Constantin Dogaru, la
Tecuci. Am ajuns la nenea ăsta
pe la 8 dimineaţa.
Eram trei persoane:
eu, vechea mea prietenă şi o alta, pe care am
cunoscut-o la
Târgu-Ocna (o studentă în
anul IV, destul de evlavioasă în
credinţa ei). Într-un final, ne-a răspuns
la uşă domnul Dogaru şi,
cu toată
evlavia şi bucuria, ne-a invitat în casă. Să mă ierte Dumnezeu, dar m-a
cuprins un sentiment
de scârbă. Mă tot întrebam de unde bucuria
celorlalte de a-l
revedea. M-am înfuriat şi mai mult când studenta a zis:
Doamne, Doamne, am
venit! Cum să taci la aşa ceva? Dar, deh, gândeam
prea dogmatic. Nici măcar nu erau conştiente
ce făceau, cum nu aveam
să fiu nici eu, căci,
mai târziu, m-am lăsat furată de mirajul lor.
Am intrat în camera
lui Dogaru: specific bărbătească, nimic
deosebit. În schimb,
avea lângă geam un calculator. Cred că arhanghelii
scriau singuri, nu-l
mai osteneau! Iertaţi-mă n-ar trebui să judec. Ceea ce
mi-a atras atenţia au fost zecile de prize, n-aş putea să spun cu exactitate
pentru ce erau;
hardul calculatorului avea o carcasă transparentă, cu
jocuri de lumini
asemeni celor de pe adidaşii copiilor probabil, pentru
mai multă credibilitate. Le-am întrebat pe fete, dar singurul răspuns a
fost că e foarte deştept şi că Duhul Sfânt îl luminează.
Exact în faţa uşii,
era patul acoperit pe
jumătate cu o cuvertură roşiatică, iar în mijlocul
camerei, o masă pe care erau puse tot felul de cărţi, aparent, fără nici o
intenţie. Când ne-a văzut
interesate de ele, imediat s-a apucat să ni le
prezinte ca la licitaţie. Cărţi „foarte valoroase“ şi
foarte ieftine, pe care
musai să le avem, mai ale noi, „aleşii
Domnului“. În partea stângă a
camerei, erau rafturi
ticsite cu cărţi toate scrise de Constantin Dogaru
sau,
cel puţin,
el figura ca autor, ce aveau să fie trimise mai departe
spre vânzare:
acatiste către Domnul Iisus, către
Maica Domnului, către
Duhul Sfânt, către Sfinţii Îngeri, Arhangheli, Serafimi şi
Heruvimi, toate
în „Acatistierul
Luminic“, pentru desfacerea farmecelor, pentru
căsătorie şi câte şi mai câte. Mai nou, era tipărită, în câteva exemplare
Biblia Maicii
Domnului. Ba, chiar un exemplar de excepţie
cu o copertă
groasă, îmbrăcată în nu ştiu ce fel de piele, mult mai scumpă.
Cică se
adunau fonduri pentru
tipărirea bibliilor. Şi, să vezi minunăţie! Pentru a
fi salvată lumea, trebuia trimis gratuit câte un exemplar la fiecare
familie. Mai rău ca la cultele religioase (adeventişti, baptişti,
evanghelişti, iehovişti...).
Numai ei împărţeau cărticele gratuite pentru a
face propagandă. La ce să se mai chinuie Dogaru cu tâmpeniile lui, dacă
tot are discipoli pe
post de măgăruşi! Fac toate comentariile acestea
personale şi pertinente, pentru a atrage atenţia
celor ce citesc. Dacă tot nu
pot schimba mentalităţile celor atraşi, măcar ceilalţi să vadă pericolul,
înainte de a se lăsa atraşi în grupul lor.
Scrie în Biblie că diavolul ne va îndemna să ne rugăm neîncetat, va
face minuni în faţa noastră, va vindeca bolnavii şi-i
va învia pe cei morţi,
pentru a atrage pe
cei slabi în mrejele lui. Ei, Dogaru ăsta
ne îndemna şi
pe noi: să ne rugăm zi şi noapte, să facem slujbe, dar niciodată nu mi-a
zis să citesc din Biblie sau din Pateric, ci doar din cărţile lui. Iniţial, am
zis că vrea să-şi vândă cărţile şi totul este doar un truc ieftin, dar mult
mai mult decât atât.
E modul lui de a-i ţine încleştaţi pe cei captaţi în
gruparea sa.
În partea dreaptă a camerei, era o vitrină cu tot felul de cărţi de
ştiinţă (gramatică,
inclusiv de Iorgu Iordan, de matematică, de
fizică, de
inginerie,
căci doar trebuie să fim mânaţi să cunoaştem cât mai multă
ştiinţă şi filozofie, decât dogmele Bisericii!). Le-a
zis chiar să se
ferească de Biserică pentru
că Biserica nu este de acord cu porunca
Maicii
Domnului, cu femei preot, deci este duşmanul
lor. Şi nimeni
nu realizează că acolo este vorba de o rătăcire spirituală gravă.
În vitrină, pe geam erau agăţate
câteva icoane mici, din smerenie...
doar câteva. În
prostia mea, încercam să simt nu ştiu ce vibraţii pornite
din cărţi, din icoane. Mi se părea
că văd nu ştiu ce aure, ca urmare a
lecturării nefaste a tot felul de cărţi, precum „Karma pură“ şi alte
bazaconii. Bucuria
lui Dogaru! Le-a dat pe celelalte la o parte şi
m-a luat
să-mi arate pe calculator icoane de la muntele Athos. „Să-mi zici ce
simţi, ce vezi...“ Numai că nu vedeam nimic, ci doar mi se părea
că văd
nu ştiu ce unde de energie în jurul lor. Dogaru, bucuros, s-a apucat să se
îmbrace în haină albă, arhierească, să-mi pună pe cap un fel de căciulă
înaltă şi roşie, apoi mi-a pus un fel de epitrahil, de parcă aş fi fost papă,
şi
mi-a făcut mai multe poze cu fiecare, să văd cât de mult creşte
energia
spirituală când suntem mai mulţi.
Oare, să fie doar pentru asta? Nici nu
mă interesează. Dumnezeu să ne apere de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi cei
nevăzuţi!
M-a trecut în
catastif, adică m-a pus să semnez o foaie, pe care am
mimat o semnătură, nu cea reală, şi unde era scris numele meu, seria şi
numărul de buletin, plus, dacă nu mă înşel, codul numeric. Oare,
Dumnezeu are nevoie
de numerele noastre, dragi evlavioşi ai
lui
Dogaru? Oare, nu seamănă toate acestea cu pecetea despre care s-a tot
pomenit în Apocalipsă? Dar cine sunt eu să vă spun toate astea? Căci
nu
sunt cu nimic mai
vrednică decât voi, căci tot am semnat şi am
tăcut în
faţa atâtor aberaţii.
Prea mare e dragostea şi milostivirea Domnului de
mă suportă pe pământul ăsta!
Cică, ne-a spovedit, iar eu am fost prima. La
un moment dat, s-a
aplecat foarte
aproape de faţa mea şi s-a apucat să-mi
descrie acte de
desfrâu, cu motivul
de a le mărturisi, dacă este cazul... Zâmbetul şi
sclipirea din ochii
lui, precum şi diminutivele folosite, mi-au stârnit
repulsia şi m-au smintit. Am încercat să le spun celorlalte, dar s-au
smintit de sminteala
mea. „Ce e neobişnuit
în asta? Doar trebuie spus
totul,
iar el ştie
mai bine. Prin el vorbeşte
Dumnezeu“. Să fie oare aşa?
N-am întâlnit nici un
preot ortodox cu asemenea vocabular şi
comportament.
În două din pozele făcute, apăreau câte o pată de lumină, una la
degetul meu, alta la
reflexia luminii din icoană.
I-am făcut o poză, lui şi
prietenei mele, dar
am ţinut o jumătate de deget pe bliţ.
Pata aceea de
lumină era „focul iubirii“ prietenei mele pentru el, pentru
că acolo s-a
nimerit să fie degetul. Poate că-i
era necaz că nu era deasupra capului
său, dar cert era că a încercat să-mi înlăture îndoiala prin alte poze făcute
degetului. Normal că ieşeau altfel, dar cine trebuia să le creadă le-a
crezut. Pe cealaltă, făcută mie, alături de distinsul nene Dogaru (cu
accent
de bucureştean, om elevat), în
spatele meu era o icoană în care s-a
reflectat, pur şi simplu, lumina de afară, căci în cameră era cam
întuneric. Lumina
aceea, dragii mei fraţi, era, după spusele lui, Duhul
Sfânt. Taman deasupra
capului meu...
Mai târziu, fiind
obosită, m-a îndemnat să mă întind pe pat şi să
dorm. Ba, chiar mi-a
netezit fusta, stimabilul, să stau mai comod. Nici
asta n-am văzut la vreun preot creştin
ortodox. Poate că eram prea mică
şi
nemăritată...
Am plecat într-un
final, dar nu fără scârboşenia de îmbrăţişare, prin
care se dădea duh sfânt...
În aceeaşi zi, am plecat la Bacău,
dar am revenit la Târgu Ocna după
alte două săptămâni. Începusem să fac şi eu slujbe cu ele, chiar mă
bucuram că mă împărtăşeam. Mi-a dat diavolul ce vroiam. Tânjeam după
Sfânta Împărtăşanie, pe care nu o meritam, şi de
la care mă oprise
preotul meu duhovnic,
ştie el de ce. Ei, şi
dacă oamenii ăştia îmi dădeau
ce vroiam, eu cum să-i ocolesc? Că doar de asta am nevoie - de
iluzii
deşarte - care să mă pocnească atunci când e prea târziu.
Dacă Dogaru îi amăgeşte cu cuvântul, „minunile“ le fac alţii. Au
fost prinşi şi alţii în gruparea asta, ce se pretind a fi preoţi călugări, cine
ştie
în ce mod! Unii dintre ei alungă demoni, citesc gândurile
celor slabi
şi
neputincioşi, pentru care minunile astea sunt o adevărată mană. Îi
vindecă, le dă sfaturi benefice, îi îndeamnă la smerenie, la post, la cât
mai multă rugăciune, le vorbeşte
în pilde şi multe altele. Ba, mai mult, la
conferinţele lor, se anunţă dinainte cui îi va veni
vremea să moară şi cui
nu. Alţii adormiţi cu ceva timp în urmă - o femeie, prin care „grăia“
Maica Domnului, un
altul ce „vorbea“ cu Duhul Sfânt, cu Tatăl Ceresc -
au fost canonizaţi şi li s-au făcut icoane, modificate şi
colorate de ...
Dogaru pe calculator.
Mare minune, dar drăcească !
O altă minunăţie: prietena studentă are calculator şi a primit pe CD
întâlnirea secretă în care L-au văzut
pe Dumnezeu. CD-ul începe aşa: e
o
cameră, în cameră este întuneric şi un
grup de oameni. Unul din ei spune
cam aşa: „Am fost anunţaţi printr-un mesaj secret de la sfintele puteri
divine
că astăzi ni se va arăta
tuturor celor aleşi,
pentru ultima oară, la
ora
8, Tatăl
Ceresc...“ Pauză şi apoi: „Uitaţi-vă la bec. Priviţi-L
pe
Tatăl cel Ceresc!“, iar la bec, un fel de
curcubeu... Nu, nu era trucat
deloc - ferească Dumnezeu - , nici pe calculator nu era făcut, că doar
dracul n-are nevoie
de trucaje pentru a face minuni, dacă asta ne atrage!
Oare nu ni s-a spus că diavolul ne va vesti că vine Dumnezeu în fel şi
chip, că Îl vom vedea prin lumini şi
câte şi mai câ te?
Să mă ierte cei pe care i-am jignit, să mă iertaţi pentru îndrăzneala
cu care am scris,
dar, cu voia lui Dumnezeu de-mi este îngăduit,
aş vrea
să trag un semnal de alarmă.
Toate acestea nu sunt decât înşelăciuni şi de
aceea ne îndeamnă duhovnicii şi adevăraţii preoţi să facem ochii cât
cepele în faţa ispitelor.
Doamne, milostiveşte-Te spre noi, iartă-ne,
întăreşte-ne şi învaţă-ne
căile Tale, nu cu mintea ci cu inima. Bine ne învăţa Părintele Cleopa,
când ne spunea să alungăm vedeniile, căci
sunt din imaginaţia noastră,
iar de nu, tot să le alungăm, pentru că avem timp să-L vedem pe
Dumnezeu când vom
ajunge la El. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin ».
Fluierul
vânătorului
Am întâlnit odată, la munte, un vânător.
Mergea să vâneze capre
sălbatice, dar câine pentru vânătoare
nu avea. În loc de câine, ducea un
mic fluier cu care
imita glasul caprelor sălbatice. Am plecat cu el să văd
ce ispravă va face. Vânătorul s-a aşezat unde ştia că e rost de vânat şi a
început a sufla cu
fluierul o chemare mincinoasă de capră. Un ţap a auzit
această chemare, a dat un mic răspuns
şi a plecat după ea (era tocmai
timpul
împerecherii acestor animale). Ţapul se apropia mereu.
Sărmanul! El nu ştia
ce fel de „capră“ îl aşteptă. În gândul lui vedea
căprioara cea frumoasă,
dar, vai, îl aştepta glonţul. Când s-a ivit într-un
luminiş, glonţul l-a doborât la pământ.
Eu m-am gândit în
mine că aşa face şi diavolul, „vânătorul“
cel rău
al sufletelor. Cu înşelăciunea atrage şi
diavolul sufletele în cursa pierzării
prin învăţături greşite şi prin depărtarea de Sfânta Biserică Ortodoxă.
Când omul pleacă urechile spre aceste învăţături
greşite şi ascultă de
„fluierul
diavolului“, aşa păţeşte, ca ţapul cel înşelat: el aleargă la pieire
trupească şi sufletească.
