O întâmplare plină de har și milăSe spune că, într-o zi, pe la o mănăstire din Sfântul Munte a trecut un om sărac, obosit și flămând. După multe zile de drum și lipsuri, foamea îl slăbise atât de tare încât abia mai putea merge.
Ajungând la poarta mănăstirii, s-a apropiat cu smerenie de portar și i-a spus:
– Frate, dă-mi, te rog, o bucată de pâine. Sunt foarte flămând.
Dar portarul, în loc să arate milă, i-a răspuns aspru:
– Dacă vrei pâine, adu bani și îți voi da. Altfel pleacă de aici!
Săracul nu a îndrăznit să mai spună nimic. Cu inima grea și cu lacrimi în ochi, a plecat pe cărarea care ducea spre Kareia.
Rugăciunea celui flămândDupă ce a mers puțin, slăbit de foame și de oboseală, s-a așezat pe o piatră, la umbra unui copac. Acolo, cu sufletul zdrobit, a început să plângă.
Ridicând ochii spre cer, a spus cu glas tremurat:
„Maica Domnului, tu vezi că îmi este foame și nu mai pot.Dă-mi, te rog, o bucată de pâine.”
Și a rămas acolo, plângând și rugându-se.
O femeie necunoscutăDupă puțin timp, a văzut apropiindu-se de el o femeie cu chip blând și luminat.
Ea l-a întrebat cu multă milă:
– De ce plângi, omule?
Săracul i-a răspuns:
– Mi-e foarte foame. Am cerut o bucată de pâine la mănăstire, dar portarul m-a alungat și mi-a spus că trebuie să aduc bani.
Atunci femeia a scos din mâna ei un ban de aur și i l-a întins.
– Nu mai fi necăjit. Ia acest ban și du-l portarului. Îți va da pâine.
Dar spune-i și asta: dacă vor continua să alunge pe cei săraci, le voi lua belșugul din mănăstire.
Săracul a luat banul, a mulțumit și s-a întors plin de bucurie la poarta mănăstirii.
Minunea banului de aurAjuns la portar, i-a spus:
– Dă-mi o bucată de pâine și îți voi da acest ban.
Portarul a luat banul și, văzând că este din aur curat, s-a mirat foarte tare.
– De unde ai acest galben? l-a întrebat.
Atunci săracul i-a povestit tot ce s-a întâmplat: cum s-a rugat și cum o femeie i-a dat banul.
Portarul a rămas uimit. În acel moment a înțeles că s-a întâmplat ceva neobișnuit, pentru că în Sfântul Munte nu intră femei.
Descoperirea minuniiPortarul l-a dus imediat pe sărac la stareț și i-au povestit totul.
După ce au ascultat întâmplarea, au mers cu toții în biserică, în fața icoanei Maicii Domnului.
Când au privit icoana, au rămas fără cuvinte.
Din salba de aur a icoanei lipsea un galben.Era chiar banul pe care îl adusese săracul.
Atunci au înțeles cu toții că femeia care i-a dat banul fusese Maica Domnului, ocrotitoarea celor necăjiți și a celor flămânzi.
Săracul a căzut în genunchi și, privind icoana, a spus:
– Ea este! Ea este femeia care m-a ajutat!
Învățătura acestei minuni
Starețul l-a mustrat pe portar pentru lipsa lui de milă și i-a dat canon pentru asprimea arătată față de cel flămând.
Apoi a hotărât ceva care avea să rămână rânduială în mănăstire.
Pâinea pentru cei săraci
De atunci s-a pus la poarta mănăstirii un cufăr cu pâine, din care orice sărac sau călător flămând putea să ia.
Nimeni nu mai era alungat.
Pentru că monahii au înțeles că:
Maica Domnului vede lacrimile celor săraci și nu lasă niciodată pe cel flămând fără ajutor.Iar acest obicei de a pune pâine pentru cei nevoiași se păstrează până în ziua de astăzi.
MoralaCând un om bate la ușă flămând,
nu bate doar el.
Uneori bate chiar Hristos.
