Gradina sufletului

DOAMNE AJUTA!

Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:

- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?

- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească aşa, fără să faci nimic?

- Nu, părinte, trebuie să le ud...

- Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?

- Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni...

- Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?

- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.

- Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia... Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.

Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea. Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!

Ei, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important din toate câte ţi-am spus? Oare nu toate sunt importante? Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta! Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.

JERTFA UNEI MAME

DOAMNE AJUTA!

O mamă credincioasă avea un băiat care, cu toate sfaturile şi îndemnurile ei, părăsi calea credinţei şi se depărtă de Dumnezeu, rămânând cu sufletul împietrit.

Într-o zi mama scrise o scrisoare şi o încredinţă băiatului, rugându-l s-o ducă unui pustnic îmbunătăţit, ce trăia în post şi rugăciune într-o colibă în apropiere de satul lor.

Pe drum, băiatul, biruit de gândul de a afla ce scrie mama lui părintelui, o desfăcu şi citi următoarele: ,,Părinte, am ajuns la capătul suferinţei mele. Băiatul meu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu şi tot ce am făcut să-l aduc pe calea cea bună a fost zadarnic; vă rog din suflet să faceţi rugăciuni către Bunul Dumnezeu că, dacă e nevoie să scap viaţa copilului meu, să mi-o ia pe a mea. Vreau cu preţul vieţii mele să se întoarcă din nou la credinţă”.

Atât de adânc a fost mişcat în suflet, băiatul la citirea acestor rânduri, încât nu mai duse scrisoarea la pustnic, şi întorcându-se în grabă acasă zise mamei:

- Mamă dragă, Dumnezeu nu ţi-a primit jertfa vieţii tale, fiindcă nu este nevoie…

Şi, pe loc rupse scrisoarea.

Atunci mama, înţelegând tâlcul vorbelor băiatului, cu lacrimi de fericire, îl îmbrăţişă cu dragostea ei de mamă.

Iată cum o mamă credincioasă este în stare să-şi jertfească viaţa pentru fericirea fiului ei.

Bine ar fi să ne aducem aminte, fiecare, de jertfa mamei noastre trupeşti sau sufleteşti...

Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului

"Când Mihail Voevod, domnul Ţării Ungrovlahiei, a venit în oraşul capitală ce se numeşte Alba Iulia şi a voit să construiască acolo o biserică ortodoxă. Dar preoţii şi cetăţenii şi toţi nobilii fiind de legea latină, nu-i permiteau lui să construiască, numindu-se pre sine drept măritori, nevoind să aibă în oraşul lor biserică de altă lege.

• 
  Cele două feţe ale icoanei de la Mănăstirea Neamţ fără ferecătură de argint

Domnul le-a zis: "Voi nu sunteţi mărturisitori ai credinţei celei drepte, căci nu aveţi darul Sfântului Duh în Biserica voastră"; iar ei spuneau: "Noi suntem dreptcredincioşi, avem puterea cea adevărată a darului Duhului Sfânt".

Ei voiau să dovedească aceasta în ceartă de cuvinte, iar nu dovezi. Iar el zicea: "Nu în ceartă, ci cu fapta voiesc să dovediţi... Cearta de cuvinte este o osteneală fără de sfârşit, dar, afară de ceartă, noi vom putea să dovedim că, cu ajutorul lui Dumnezeu, celui ce ajută curând"."

Fragmentul de mai sus face parte dintr-o vestită istorisire, consemnată de mitropolitul Petru Movilă, referitoare la modul în care domnul Mihai Viteazul a reuşit să-i convingă pe nobilii catolici ai Ardealului să permită construirea bisericii şi Reşedinţei mitropolitane ortodoxe din Alba Iulia. Aidoma profetului vetero-testamentar, ce a chemat focul din cer asupra jertfelor acoperite de apă, Mihai dovedeşte, chiar în mijlocul catedralei catolice din Alba Iulia, că apa sfinţită de preoţii ortodocşi s-a păstrat intactă după 40 de zile, spre deosebire de apa sfinţită de preoţii catolici care, spune istorisirea, "pe dată te respingea, şi toată biserica s-a umplut de putoare, încât s-au spăimântat toţi latinii".

Actul concret al minunii divine este unul esenţial în istoria creştinismului, dovedind, mai puternic decât orice, realitatea şi forţa lui Dumnezeu, dincolo de "osteneala fără sfârşit" a cuvintelor, prin intermediul cărora adesea oamenii construiesc hăţişuri spre a rătăci adevărul. Evident, există "cuvântul cu putere multă", cuvântul inspirat de divinitate, care luminează şi dă sens, dar care a mers adesea alături de minunea care vindecă, convinge sau salvează, aşa cum aflăm de exemplu din Faptele Apostolilor.

Faptul că minunea apei din vremea lui Mihai Viteazul este consemnată de marele ierarh Petru Movilă, alături de o listă impresionantă de alte asemenea evenimente, nu era un lucru întâmplător. În secolul al XVII-lea, Ortodoxia, slăbită şi aşa de puterea otomană, era asaltată de Reforma protestantă şi de Contrareforma catolică. Acest lucru s-a tradus prin încercările de calvinizare a românilor ortodocşi din Transilvania sau prin "unirea" de la Brest a ortodocşilor ruteni sub patronajul regilor catolici polonezi.

În faţa resurselor enorme puse la bătaie de adversari, ortodocşii "de frontieră" au avut în primul rând la îndemână arma "încredinţării", a convingerii că Ortodoxia înseamnă cu adevărat "calea, adevărul şi viaţa". De fapt, aşa se întâmplă în vremurile "călduţe": sfinţii mor neştiuţi, icoanele par să nu mai facă minuni. În schimb, în momente de criză, există o frenezie a căutării şi a consemnării actului sau gestului care mărturiseşte şi convinge.

Din acest motiv, în secolul al XVII-lea, cresc în mod exponenţial mărturiile despre minunile făptuite de icoane ale Maicii Domnului aflate pe pământ românesc.

Maica Domnului, ocrotitoarea

Din anul 626 d.Hr., de când locuitorii Constantinopolului au plimbat pe zidurile marii cetăţi asediate de avari icoana Maicii Domnului, făcându-le astfel inexpugnabile, există "încredinţarea" că Maica lui Dumnezeu este ocrotitoarea celor dreptcredincioşi, fapt exprimat prin minunatul Imn acatist compus de Roman Melodul. Ulterior, nenumărate mărturii au vorbit despre minunile făcute de-a lungul vremii de icoane ale Maicii Domnului în întreg spaţiul ortodox. Aflată din a doua jumătate a secolului al XVI-lea în luptă cu ideile Reformei, care nega divinitatea Fecioarei Maria şi respingea cultul sfinţilor, Ortodoxia a căutat în această perioadă să arate, prin discurs teologic, dar şi prin consemnarea actului concret al minunii, că realitatea este cu totul alta.

În 1869 şi mai apoi în 1890, eruditul episcop Melchisedec Ştefănescu aborda chestiunea icoanelor făcătoare de minuni din România într-un studiu intitulat Tratat despre cinstirea şi închinarea icoanelor în Biserica Ortodoxă şi despre icoanele făcătoare de minuni din România ortodoxă. Acest studiu relua într-un fel vechile polemici cu iconoclaştii Reformei, însă se adresa deopotrivă şi spiritelor uscate din rândul coreligionarilor, care reduceau credinţa la morală. Într-o epocă dominată de scepticism sau de credinţa în progresul ştiinţei, episcopul Melchisedec apăra posibilitatea miracolului, care nu este altceva decât exprimarea liberei voinţe a lui Dumnezeu în lume.

Dintre aceste icoane făcătoare de minuni, majoritatea acestora erau icoane ale Maicii Domnului. Ulterior, istorici precum distinsul savant Matei Cazacu au identificat în documente mărturii despre alte icoane ale Maicii Domnului de pe teritoriul românesc despre care s-a spus că au făcut minuni. Numărul mare al acestor icoane (peste 20) şi răspândirea lor pe întreg teritoriul ţării ar justifica pe deplin denumirea de "Grădina Maicii Domnului" ce a fost dată de unii autori României. Pornind de la lucrările istoricilor enumeraţi, vom prezenta în continuare doar câteva exemple din această serie de icoane binefăcătoare, fără a ne interesa dacă miracolul a fost real sau doar o legendă. Dincolo de această preocupare pozitivistă, este interesantă în primul rând consemnarea gestului de credinţă a celui care a crezut de cuviinţă să însemneze ceea ce el a considerat a fi o minune a lui Dumnezeu.

Icoana de la Neamţ, purtată de îngeri

Icoana Maicii Domnului de la Neamţ a fost dăruită, conform tradiţiei, de împăratul bizantin Ioan al VII-lea Paleologul lui Alexandru cel Bun în 1424. Este o icoană pictată pe ambele feţe, probabil o icoană de procesiune. Pe o faţă este pictată Maica Domnului cu Pruncul (de tip Hodighitria), iar pe cealaltă, Sfântul Gheorghe aşezat pe un tron cu sabia în mână.

Prima minune a acestei icoane datează din 1654-1655 şi a fost consemnată de un cleric ucrainean într-o carte tipărită la Lvov în 1665. Textul a fost tradus ulterior în limba română la Neamţ în 1857: "Această icoană a prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu s-au arătat în anul 6999, ce este de la Hristos 1491 în pământul Moldovei în monastirea Înălţării Domnului ce se numeşte Neamţul... Pre această icoană la praznicul Înălţării Domnului, când cu cruci o duc arhiereii şi preoţii, cu mâinile ţiind-o, de multe ori s-au întâmplat fiind în mâinile arhiereilor şi preoţilor de s-au ridicat cum s-ar zmulge din mâinile lor şi ar voi să se răpească. Şi de acolo i s-au pus nume că să închină şÎnchinătoareaţ. Pre care văzându-o, norodul se umileşte şi se roagă cu umilinţă lui Dumnezeu. Într-o vreme, făcându-se această litanie cu sfânta icoană împrejurul mănăstirii, când o aducea în biserică s-au smuls sfânta icoană din mâinile norodului şi răpindu-se s-au dus însăşi în văzduh, şi au stătut deasupra amvonului. Şi de acolo mergând spre uşile împărăteşti au intrat în altar. Şi înconjurând altarul au ieşit pe uşile celelalte şi s-au aşezat la al său loc unde pururea stă. Ştiut să fie şi aceasta cum că îngerii cei ce sunt pe lângă Născătoarea de Dumnezeu şi îi slujesc ei, i-au purtat prin văzduh icoana Ei. Aceasta s-au întâmplat pe vremea domniei lui Ştefan Gheorghiţă al Moldaviei ş1655ţ".

Vestea minunii a atras la Neamţ, printre alţii, şi pe boierul cărturar Nicolae Milescu, care citeşte şi traduce vechile hrisoave bizantine prin care basileul bizantin dăruia icoana lui Alexandru cel Bun. În secolele care au urmat există numeroase consemnări ale celor care s-au vindecat rugându-se la această icoană.

Icoana de la Golia a vindecat pe voievodul Ştefan

O altă icoană a Maicii Domnului, considerată făcătoare de minuni, se păstra la Mănăstirea Golia. Despre această icoană scrie vestitul Paul de Alep: "Icoana Maicii Domnului este foarte veche; este o operă de artă; în jurul ei sunt reprezentate cele 24 de icoane ale Acatistului Maicii Domnului; mâinile şi braţele Maicii Domnului sunt de aur curat. Doamna şEcaterina, soţia lui Vasile Lupuţ, a cheltuit mult în cinstea icoanei, căci fiul ei, voevodul Ştefan, căzând bolnav de boală grea, a fost adus înaintea acestei icoane şi pe dată s-a vindecat. În cinstea acestei icoane arde neîncetat o candelă de argint aurit".

Informaţiile culese de profesorul Matei Cazacu arată că Vasile Lupu avusese un prim băiat, Ioan, care era născut "schilod" şi care, prin urmare, nu putea domni. La rugăciunile sale şi ale doamnei Ecaterina către Maica Domnului, cuplul a avut un nou fiu, Ştefan. Drept mulţumire, a fost construită o nouă biserică la Golia (biserica actuală) şi au fost îmbrăcate cu aur braţele şi mâinile Maicii Domnului de pe icoana de la Golia.

După cum consemnează episcopul Melchisedec, la icoana făcătoare de minuni de la Golia veneau mai ales "epilepticii şi alienaţii, care alergau aici spre vindecare prin rugăciune, pentru a cărora primire şi întreţinere monastirea avea deosebite încăperi".

Icoana de la Hotin

Timp de secole, cetatea Hotinului a fost hotarul de nord al Ţării Moldovei. La sfârşitul secolului al XVII-lea începe un lung război între turci şi regatul polon, în care este implicată, vrând-nevrând, şi Moldova. Una din consecinţele acestui conflict a fost cucerirea Hotinului de către otomani şi transformarea regiunii în raia. Ioan Neculce consemnează în cronica sa o minune petrecută în 1672 în bisericuţa din preajma cetăţii, semn al vremurilor grele ce vor urma: "Într-acestu anu făcutu-sau şi o minune mare, arătare la Hotin, într-o mănăstioară mică ce iaste supt cetate. Au lăcrimat icoana Maicii Precistei, că se rostogoleau lacrimile pe chipul icoanei, de le vedeau toţi oamenii. Şi pica într-o tipsie ce era pusă supt icoană, de iera de mirare a prăvi arătare şi sămnu ca acela, care le au fost adevărat sămnu de pieirea a mulţi creştini în Ţara Leşească şi începătura durerii şi stricării ţării noastre. Ce de-atunce din an în an tot rău şi amar de creştini şi pustiire au rămas locurile pre acolo".

Fundarea Mănăstirii Argeşului

Printre tradiţiile legate de construcţia măreţei biserici a lui Neagoe Basarab, există o legendă populară consemnată de Paul de Alep, care spune următoarele: "Pe locul pe care stă biserica fusese odinioară o baltă formată din izvoare şi în mijlocul ei s-a descoperit o icoană a Maicii Domnului pe care unul din preoţi a venit să o aducă la biserica din oraş, o biserică închinată Sfântului Nicolae, despre care se spune că ar fi prima biserică ridicată acolo.

După aceea, icoana de care am vorbit mai sus s-a reîntors la locul său de altă dată; şi Dumnezeu l-a luminat după aceea pe pomenitul Neagoe Voevod care venit atunci în acel loc şi a început zidirea acestei biserici aici... Cum locul hotărât pentru biserică era o baltă, după cum am arătat mai sus, el a umplut-o cu pietre şi cărbuni".

Mănăstirea "Dintr-un Lemn"

Tot Paul de Alep ne povesteşte următoarele despre icoana de la Mănăstirea "Dintr-un Lemn": "Motivul pentru care i s-a dat acest nume şmănăstiriiţ este că, în vremurile vechi, locuia aproape pe aici un pustnic care, deşteptându-se din somn, a găsit o icoană a Maicii Domnului atârnând de un copac şi aceasta i-a spus: "Dorinţa mea este ca tu să-mi clădeşti aici o biserică din acest copac".

Aşadar, pustnicul s-a sculat şi a tăiat copacul şi a început să clădească din el o biserică frumoasă pe care a acoperit-o şi a ridicat-o din lemnul acestui singur copac. Din această cauză ei au numit mănăstirea Dintr-un lemn... şi aici s-au întâmplat multe minuni...

A doua zi ne-am urcat şi am slujit liturghia în vechea mănăstire de lemn şi ne-am închinat icoanei binecuvântate. Lângă biserică se află doi copaci uriaşi care, după cum se spune, sunt tovarăşii celui

de-al treilea care a slujit la clădirea bisericii".

După cum am spus, aici nu am făcut decât să deschidem un subiect vast, care merită cu siguranţă noi abordări. Faptul că nu am pomenit de icoanele din Ardeal (vestita icoană a Maicii Domnului de la Nicula şi cea de la Rarău) nu se datorează unei simple omisiuni voite, ci pentru că acestea merită, cu siguranţă, o tratare aparte, care să ţină seama de contextul religios atât de complicat din Transilvania în preajma celui de-al XVIII-lea veac.

Minuni de azi ale icoanei de la Adam

Istoria arată că Mănăstirea Adam a fost construită de cei patru feciori ai căpitanului Adam în anul 1652. Tradiţia consemnează însă o dată mai veche, iar legenda despre icoana de la Adam prezintă puternice asemănări cu cele consemnate în cazul Mănăstirii Argeşului

sau Dintr-un Lemn.

Aceasta spune că în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, un cioban îşi păştea oile în Codrii Ghenghei. Într-o zi, în faţa lui apare ca din senin un "călugăr din ţinuturi răsăritene", care i-a arătat o icoană a "Maicii Domnului", făcătoare de minuni, şi i-a cerut ocrotire şi "odihnă" pentru el şi icoană. Ciobanul nu a ezitat şi a construit pe acele locuri un mic schit de călugări, unde s-a călugărit la rându-i.

Schitul a căzut rapid în ruină în vremea războaielor cu turcii ale principelui Ion cel Cumplit. Icoana făcătoare de minuni a fost considerată pierdută, până când a fost găsită, după mai mulţi ani, într-un stejar. Atunci, mănăstirea a fost refăcută, iar icoana a fost pusă la loc de cinste înaintea altarului, fiind înconjurată de mulţime de preoţi şi credincioşi, devenind până azi una din cele mai cinstite icoane din sudul Moldovei, scoasă periodic pe câmpiile arse de soare pentru a mijloci venirea ploii.

Încheiem acest excurs cu totul parţial cu o minune petrecută în cătunul Păşcani, comuna Vlădeşti, din fostul judeţ Covurlui. În vremea aceea, episcop al locului era însuşi Melchisedec Ştefănescu, care s-a preocupat direct de caz. Iată câteva fragmente din consemnarea eruditului vlădică:

"La 15 februarie 1865, pe la orele 12, mergând preotul din popor, anume Atanase Mihail, spre a-şi lua ochelarii ce-i uitase în biserică... vede jos icoana Maicii Domnului, răzimată cu faţa spre biserică, lăcrimând atât de tare încât se udaseră chiar scândurile de jos".

Înştiinţaţi de preot, diverşi fruntaşi ai satului au alergat la biserică, toţi văzând cum icoana lăcrima "drept din luminile ochilor, foarte mult". Oamenii au lăsat icoana unde au găsit-o şi au închis biserica, pecetluind-o.

A doua zi, toţi locuitorii satului au asistat la deschiderea porţilor bisericii şi au văzut icoana nu unde o lăsaseră ei, ci în dreptul iconostasului, tot lăcrimând. Astfel, a lăcrimat mai multe zile din acea săptămână.

La 21 februarie a sosit protopopul pentru a vedea situaţia la faţa locului. Conform raportului acestuia, la sosirea lui icoana nu mai lăcrima, însă avea "sudoare" pe obraz şi pe frunte:

"În acel timp am şters bine cu bumbac toată icoana

şi, după trecere de 15 minute, cât a durat paraclisul cel mic al Maicii Domnului, pe la orele 1 şi jumătate după-amiază, au început

a se ivi din dreptul inimii iarăşi sudori".

Lacrimile icoanei de la Păşcani au încetat la scurt timp, însă ele nu au putut fi explicate. Icoana fusese făcută în 1844 şi nu prezenta nici un element care să genereze bănuiala unei înşelătorii pioase. Un bătrân din sat, amintindu-şi zugrăvirea icoanei, spunea că trei pictori abia au reuşit să redea chipul Maicii Domnului, care nu se lăsa "nimerit". Abia când unul din zugravi

şi-a exprimat credinţa că icoana va face minuni, Maica Domnului s-a lăsat zugrăvită. Această istorisire se leagă de cea a icoanei "Prodromita", pictată de zugravul ieşean Iordache Nicolau. Acesta, disperat că nu reuşea să redea cum trebuie chipul Maicii Domnului, s-a rugat îndelung şi peste noapte a acoperit icoana cu un ştergar. A doua zi, "vede cu adevărat că sfintele feţe sunt cu minune dumnezeiască îndreptate, cu bunăvoinţă şi de la sineşi săvârşite şi pline de dumnezeiesc har".

În anii lui Melchisedec (1854) s-a mai petrecut o minune, cu icoana de la Mănăstirea Socola, despre care episcopul a publicat un raport complet, care merită să fie tratat aparte. Trebuie subliniat

aici doar faptul că în cazul acestui mare cărturar al

bisericii noastre, cultura şi credinţa nu au fost deloc două lucruri care să se excludă.

BISERICA SF. NICOLAE BUCIUMI 1571

Poveste...sau povata

DOAMNE AJUTA!

 Omul a soptit: Doamne vorbeste-mi! Si o ciocarlie a inceput sa cante, dar omul nu a auzit. Asa ca omul a strigat: Doamne vorbeste-mi! Si bubuitul tunetului a rasunat de la o margine a cerului la cealalta, dar omul nu a ascultat. Omul a privit in jurul sau si a spus: Dumnezeule, da-mi voie sa Te vad! Si o stea a stralucit scanteietoare, dar omul nu a observat-o. Si omul a strigat: Doamne, arata-mi o minune! Si o viata s-a nascut, dar omul nu a stiut. Asa ca omul a strigat in disperare: Doamne, atinge-ma ca sa stiu ca esti aici! La care Dumnezeu s-a aplecat si l-a atins pe om. Insa omul a dat cu mana alungand fluturele, si si-a vazut mai departe de drum. Nu lasa sa-ti scape vreo binecuvantare, numai fiindca nu o primesti in felul in care o astepti!

De cate ori... ruga De cate ori... Pentru ca nici n-am lacrimi cu pocainta; nu am marturisire curata si adevarata; nu am suspin din adancul inimii; nu am suflet curat; nu am dragoste fierbinte, dupa Dumnezeu; nu am saracie duhovniceasca; nu am rugaciune neincetata; nu am infranare de patimi in trup; nu am curatenie a gandurilor; nu am vointa placuta lui Dumnezeu. Deci, cu care fata sau cu ce indrazneala voi cere iertare? De multe ori am fagaduit sa ma pocaiesc. De multe ori in biserica umilindu-ma, cad la Tine, dar afara iesind, indata ma potihnesc in pacat. De cate ori m-ai umilit, iara eu Te-am maniat. De cate ori indelung ai rabdat, iara eu nu m-am intors. De cate ori m-ai ridicat, iar eu iarasi, alunecand, am cazut! De cate ori pe mine m-ai ascultat
iara eu pe Tine nu Te-am ascultat. De cate ori m-ai dorit, iara eu nicidecum nu Ti-am slujit Tie. De cate ori m-ai cinstit iara eu nu Ti-am multumit. De cate ori, ca un Bun Parinte, pe mine, cel ce pacatuiam, m-ai rugat si ca pe un fiu m-ai sarutat si bratele deschizandu-mi-le mie, ai strigat: ”Scoala-te, nu te teme, stai, iarasi vino, nu te infruntez, nu ma scarbesc, nu te lepad, nu ingaduiesc sa fie impietrita zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am zidit cu mainile Mele si M-am imbracat intru el; pentru care Mi-am varsat sangele.
Nu ma-ntorc dinspre oaia cea cuvantatoare ce s-a pierdut, cand vine catre Mine; nu pot sa-i iau cinstirea cea dintai; nu pot sa n-o numar cu cele 99 de oi. Ca numai ptr aceasta M-am pogarat pe pamant si am aprin faclia, adica trupul Meu, si am maturat casa si am chemat prietenii, pe puterile ceresti sa ne veselim ptr aflarea ei.” Milostive, Doamne, mai ingaduieste-ma inca. Nu te grabi a ma taia ca pe smochinul cel neroditor, nici a porunci sa ma secere inainte de vreme din viata aceasta; ci da-mi soroc al vietii si ma povatuieste la pocainta, Doamne.Dumnezeul inimii ,mele si toate
 faradelegile mele sterge-le. Si ma mantuieste pentru mila Ta, Doamne! Amin!

Maine este inca un prilej de a ne hrani sufletele flamnade si insetate cu Harul Duhului Sfant care se coboara in timpul serviciului religios!

Parte a doua a slujbei,Sfanta Liturghie, aduce pe Dumnezu in sufletele celor care sunt prezenti efectiv( si afectiv )in sfanta biserica !

Lucrarea Fiului Sfânt totdeauna cuprinde în ea şi ceva din lucrarea şi jertfa Mamei Lui sfinte

DOAMNE AJUTA!

“1. Credinţa părinţilor noştri a cinstit dintotdeauna însemnătatea, numele şi fiinţa Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi orice cuget evlavios de creştin adevărat se va uni totdeauna, cu toată fiinţa sa, întru această cinstire.

2. Din marea şi eterna clipă a Bunei-Vestiri, când slăvitul arhanghel Gavril – îngerul care stă chiar în faţa lui Dumnezeu, cum a spus el însuşi –, a fost trimes să ducă preafericitei Fecioare Maria vestea cea strălucită, ea a fost acea taină şi minune prin care s-a început lucrarea mântuirii noastre.

3. Această fiinţă unic de mare şi de aleasă a căpătat o slavă eternă, atât în faţa cerurilor, cât şi a pământului. Asupra ei s-a coborât atunci tot harul Dumnezeirii.

4. Arătarea prezenţei Sfintei Treimi şi împreună-lucrarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh s-a arătat pentru prima dată clar în istoria omenirii şi în scrierile Sfintelor Scripturi nu la Botezul Domnului, în Iordan – cum de obicei se spune –, ci S-a arătat pentru prima dată prin vestirea marelui arhanghel Gavril către Sfânta Fecioară Maria.

5. Sfântul arhanghel îi spune uimitoarele cuvinte – unice de la o fiinţă cerească atât de strălucită spre o fiinţă pământească –, zicându-i: Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har! Puterea Tatălui te va umbri, Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi Fiul lui Dumnezeu Se va naşte din fiinţa ta… (Lc 1, 35).

6. Iată, toată strălucita Prezenţă a Sfintei Treimi!… Iată începutul şi mijlocul minunat al marii şi veşnicei noastre mântuiri. Iată fiinţa care şi-a unit jertfa şi suferinţa ei împreună cu Fiul lui Dumnezeu, cu Jertfa şi suferinţa Lui. Pentru că lucrarea Fiului Sfânt totdeauna cuprinde în ea şi ceva din lucrarea şi jertfa Mamei Lui sfinte.

7. În poporul nostru şi în Biserica noastră, cinstirea biblică a Maicii Sfinte are o tradiţie de veacuri, chiar de la naşterea noastră ca popor în istoria acestei lumi. Şi trebuie să aibă o astfel de cinstire, pentru că ea este potrivită cu Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „… toate neamurile mă vor numi fericită” (Lc 1, 48 ).

8. Maica Domnului a fost fiinţa cea mai aleasă de pe pământ, investită cu cel mai mare har, acela de a fi împreună-lucrătoare cu Sfânta Treime, în cel mai gingaş şi mai minunat fel, la mântuirea lumii din păcat şi la împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu făcută primilor oameni ca singura lor salvare din osânda păcatului şi a morţii.

9. Din partea noastră a tuturor este o sfântă şi dulce datorie să aducem faţă de Preasfânta Fecioară Maria, Maica Mântuitorului nostru, pioasa şi sfânta noastră cinstire. Prin Iisus, Domnul nostru, ea este şi Maica noastră rugătoare şi mângâietoare pentru noi.

10. După cuvintele Sfintelor Scripturi, ea este acum la Dreapta Tronului Împărătesc al Fiului ei şi Mântuitorului nostru, îmbrăcată în aur de Ofir – şi merită această cinstire, pentru că a stat la dreapta Fiului său şi când El era pe Cruce, îmbrăcată în haina de jale şi de ocară (Ps 45, 9).

11. Dacă împăratul Solomon a făcut acea cinstire pentru mama sa când stătea pe scaunul său împărătesc şi ea a venit să-i facă o rugăminte, şi el s-a închinat înain-tea ei şi a pus-o să stea pe un tron împărătesc la dreapta lui, în slava sa (I Regi 2, 19), atunci cu cât mai mult va face aceasta, la vremea Sa, faţă de Maica Lui, Iisus, Fiul ei, când El este nespus mai mare şi mai înţelept ca Solomon! Şi, prin urmare, mult mai mărinimos şi mai iubitor ca el.

12. Hristos, Dumnezeul-Creator, Care din veşnicie le-a creat pe toate şi fără de Care n-a fost făcut nimic din creaţiune, a ales din veşnicie şi a creat în Timp acea creatură unică din care, într-o Zi unică şi printr-o taină şi minune unice, El S-a Re-creat pe Sine din ea, făcând-o pe veşnicie Maica Lui şi Împărăteasa fericită.

13. Hristos, Împăratul Ceresc, prin Maica Sa sfântă S-a înomenit pe Sine şi, prin înomenirea aceasta din Maica Lui, a îndumnezeit-o pe ea.

14. Sfânta Fecioară Maria a fost femeia profeţită încă din Eden, pentru ca sămânţa născută din ea să zdrobească puterea şarpelui (Gen 3, 15).
În planul cel veşnic şi tainic al Dumnezeirii, ea era cunoscută de atunci, rânduită de atunci şi fericită de atunci.

15. Sfânta Fecioară Maria a fost văzută cu uimire de profetul Isaia, inspirat de Duhul Sfânt când a zis, fără să înţeleagă cum se va face asta, că „Fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu”… Cum să fie fecioară şi să nască?… Cum să nască şi să fie fecioară?… Ce taină unică şi nepricepută!
Şi totuşi Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, din-colo de orice înţelegere a noastră.
Cât de adânc trebuie să ne smerim noi acum!

16. Copilul din ea născut va fi numit Minunat, Sfetnic, Dumnezeu Tare, Părintele Veşniciilor, Domn al Păcii (Isaia 9, 6).
Ce măreţie slăvită cuprind aceste cuvinte care au putut ajunge până la îngeri şi până la noi numai prin Sfânta Fecioară Maria, Maica Dumnezeului Tare, a Părintelui Veşniciilor, a Domnului Păcii, Care este Mântuitorul nostru, făcându-Se Fiul ei!

17. Îngerul care stă înaintea Feţei lui Dumnezeu, venind să-i aducă cereasca Bună-Vestire, s-a apropiat cutremurat de ea şi, plecându-se înaintea ei, i-a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!…”

Ce uimit trebuie să fi fost chiar măritul arhanghel în cer când Însuşi Tatăl i-a poruncit să meargă şi, înainte de a-i spune Dumnezeiasca Veste, să i se închine, arătându-ne prin aceasta şi nouă cum trebuie să ne apropiem şi noi de acest vas şi altar sfânt.

18. Ce slăvit este arătată înălţimea necunoscută a omenescului pe care, prin Sfânta Fecioară Maria, Fiul lui Dumnezeu ne-o dezvăluie acum prin faptul că El Se face Fiul unei Maici dintre oameni şi fratele oamenilor, Care din dragostea Sa desăvârşită de oameni Se dă pe Sine ca Jertfă pentru omenire, având-o pe Maica Lui părtaşă la această iubire şi jertfă.

19. În faţa acestei Taine şi Minuni, să ne aplecăm şi noi, smeriţi, împreună cu strălucitul arhanghel Gavril, binecuvântând Numele Sfintei Treimi, Care, în nepătrunsa Sa iubire şi înţelepciune, a ales această minunată fiinţă pentru a Se Întrupa din ea minunata noastră mântuire şi Minunatul nostru Mântuitor Iisus Hristos.

20. Preasfântă Fecioară Maria, te rugăm, primeşte şi din partea noastră o cântare fericită şi recunoscătoare pentru toată partea pe care, după alegerea Tatălui şi umbrirea Duhului, ai adus-o la Întruparea, la suferinţele şi la Jertfa Fiului pentru mântuirea noastră.
Şi roagă-te Fiului tău Dumnezeiesc pentru iertarea şi mântuirea noastră! Amin.”

Traian Dorz
din cartea ” Întâi să fim”, pag. 108 -112

LISTA CU FAPTELE RELE CARE TREBUIE SA LE MARTURISIM LA SPOVEDANIE

DOAMNE AJUTA!

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

SFATURI PENTRU CEI CE SE SPOVEDESC

Fraţi creştini,


Toţi cei care am primit taina Sfântului Botez, ne numim creştini, căci ne-am spălat de păcatul strămoşesc şi ne-am făcut fii ai lui Dumnezeu, după dar, prin Iisus Hristos.
La Botez ne-am lepădat de satana şi de toate lucrurile lui, dar cum mai toţi am fost botezaţi de mici şi nu prea am ştiut noi ce mare importanţă are Botezul asupra sufletului şi trupului nostru, am început să uităm datoriile noastre către Dumnezeu şi ne-am lăsat prinşi de valurile vieţii care ne-au cufundat în marea păcatelor, făcând o mulţime de nelegiuiri şi chiar înecându–ne în tot felul de păcate.
De aceea, cu toţii am păcătuit de la vârsta de 7 ani, de când ni se ţin în seamă păcatele şi de Dumnezeu, cu toţii: bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi domnitori, mireni, preoţi şi călugări şi fără îndoială că toţi suntem leproşi cu diferite păcate.
Nimeni nu poate să spună că n-a făcut păcate, căci este un mincinos. Păcate fac şi copiii până la 7 ani, dar nu li se socotesc de Dumnezeu; acele păcate cad asupra părinţilor lor şi asupra acelora care îi împing la rele şi nu-i învaţă cele bune.
Aşadar, iubiţi creştini, să mergem la Iordan ca Neeman Sirianul, care era lepros şi scăldându–se în apele Iordanului s-a făcut sănătos.
Să mergem la scăldătoarea oilor, ca slăbănogul cel de 38 de ani din Evanghelie, şi-L vom întâlni pe Domnul Hristos, prin persoana duhovnicului care îndată ne va tămădui după ce
ne-am spovedit păcatele.
Să ne sculăm din vicii şi păcate ca şi fiul cel rătăcit şi desfrânat şi să ne întoarcem la Tatăl cu căinţă şi cu lacrimi în ochi, să ne mărturisim, zicându-I: „Tată, greşit-am la Cer şi înaintea Ta, şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău! Primeşte-mă şi pe mine ca pe unul din argaţii Tăi!”


Şi dacă venim cu lacrimile pocăinţii, cu zdrobirea inimii, adică să ne căim cu lacrimi amare, ca Petru care s-a lepădat de Domnul de trei ori, să ne pară rău din adâncul inimii şi să zicem: „cum am putut eu să fac asemenea păcate, cum m-am lepădat eu de Mântuitorul şi Binefăcătorul meu Dumnezeu, şi m-am împreunat cu lucrurile satanii, adică cu păcatele ?”
Căinţa să nu fie de moment, să ne căim ca Petru toată viaţa, până la sfârşit, şi să vedem păcatele înaintea ochilor ca David, care zice în Psalmul 50: „şi păcatul meu înaintea mea este pururea”, fiindcă cel ce nu se căieşte din inimă pentru ce a făcut foarte uşor se întoarce la aceleaşi păcate şi le face iarăşi, chiar mai grele şi mai multe.
Spovedania adevărată trebuie să se facă cu acest gând serios, cu hotărâre de a nu mai păcătui, adică să urâm atât de mult păcatul, încât mai bine să preferăm să murim decât să mai păcătuim.
Spovedania trebuie făcută fără să te ruşinezi a spune păcatul aşa cum l-ai făcut, adică arătând toată gravitatea lui. Să spui toate năravurile tale, să nu arunci vina pe unul şi pe altul, să te osândeşti pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu şi a preotului, şi să-i arăţi toate rănile păcatelor, zicând: „din lenevirea mea şi din nesimţirea mea, am mâniat pe Dumnezeu, mi-am rănit sufletul şi trupul şi acum mă aflu osândit la temniţele iadului şi la muncile veşnice”.
Spovedania s-o faci toată odată, adică să nu spui unele păcate la un preot şi altele la altul, de frică să nu te oprească de la Împărtăşanie, fiindcă mare greşeală faci, căci păcatele care le ştii şi nu le spui de ruşine sau din altă pricină, ţi se dublează şi mai bine nu te-ai fi spovedit decât să faci un asemenea păcat, asemănându-te cu Iuda cel plin de vicleşug care avea păcatul trădării lui Iisus în minte şi în inimă, şi nu-l mărturisea nici Domnului, care era de faţă, nici ucenicilor Lui. De aceea a căzut în deznădejde şi apoi s-a spânzurat. Numai păcatele cele mici, neînsemnate, se iartă la spovedit, dacă nu ţi-ai adus aminte cu nici un chip de ele, dar păcatele cele mari este imposibil să le uite cineva pentru că îl mustră conştiinţa.


Trebuie să ştim că pocăinţa (spovedania) este una din cele şapte taine, deopotrivă cu Taina Sfântului Botez.
Această taină se compune din patru părţi:
- prima, căinţa sau zdrobirea inimii,
- a doua, spovedania tuturor păcatelor fără ocolire,
- a treia, facerea canonului. Duhovnicul este dator să dea canon celui ce se spovedeşte, după păcatele lui şi după puterea celui ce s-a spovedit, ca să se poată vindeca făcând canonul. Iar dacă duhovnicul nu ţi-a dat nici un canon, să te canoniseşti singur frate creştine, ca Zaheu, ca Maria Egipteanca şi ca alţi păcătoşi, care prin canon s-au spălat şi curăţit de întinăciunea păcatelor.
- a patra parte a acestei Sfinte Taine, este dezlegarea păcatelor, care se face de Darul Sfântului Duh, prin preotul duhovnic, căruia i s-au dat cheile de a lega şi dezlega păcatele oamenilor.
Înainte de a merge la spovedit să–ţi aduci aminte dacă eşti supărat cu cineva şi nu l–ai iertat, şi să nu îndrăzneşti să te spovedeşti dacă n–ai iertat din inimă pe cel ce ţi-a greşit. Dacă l-ai rugat de iertare prin salutări şi prilejuri bune, şi nu vrea să-ţi răspundă, păcatul este al lui, iar dacă tu l-ai iertat din inimă poţi să te spovedeşti.
Să se ţină seama că dacă unui creştin îi lipseşte una din aceste părţi ale acestei Taine mari, adică căinţa din inimă, spovedania păcatelor, facerea canonului şi dezlegarea de către preot, acel creştin nu s-a folosit de spovedanie.
De aceea este de neapărată trebuinţă ca creştinul să caute cel mai iscusit duhovnic aşa cum zice Sf. Vasile cel Mare: că precum oamenii nu arată rănile trupului şi bolile la orice fel de doctori, ci numai la cei iscusiţi, aşa şi noi să căutăm doctorul cel mai iscusit care poate tămădui rana şi boala cea sufletească.
Cei care vreţi să vă mărturisiţi bine, întâi cercetaţi cu atenţie această cărticică şi scrieţi pe hârtie după ea numai păcatele pe care ştiţi sigur că le-aţi făcut; nu vă apucaţi să o copiaţi întocmai şi să mai adăugaţi şi cuvinte de prisos ca să-l obosiţi pe preot şi să nu vă poată asculta cu atenţie.
Încă un lucru foarte principal de ţinut seama: e bine să căutaţi să faceţi această spovedanie amănunţită atunci când preotul duhovnic nu este prea aglomerat (în ajun de sărbători mari sau când are servicii multe de făcut), să căutaţi timpul când este mai liber şi nu e rău chiar când vi se face o sfeştanie în casă să-l rugaţi să vă şi mărturisească, dacă e duhovnicul pe care vi l-aţi ales. Păcatele care le-aţi spus o dată şi nu le-aţi mai repetat nu mai trebuiesc spuse, mai ales dacă aţi primit canon pentru ele.
Schimbarea unui duhovnic nu se face decât în cazuri grave şi anume: atunci când afli că acel duhovnic a fost caterisit, al doilea când duhovnicul îţi poate deveni o pricină de sminteală fiind neputincios şi ispitit de persoana ta, eşti dator fără întârziere să nu-l mai întâlneşti niciodată. Mai sunt şi alte cazuri, abateri mai uşoare, dar care nu sunt periculoase.
Foarte mult contează spovedania sinceră care o faci în faţa lui Dumnezeu şi înaintea preotului care este martor că ai spus acele păcate. După ce ţi-ai întocmit lista cu păcatele care le-ai scos din cartea aceasta, mai întâi pregăteşte-te dacă se poate şi cu ceva post şi rugăciune şi citeşte-ţi-le singur în odăiţa ta, înaintea Sfintelor Icoane, cu candela aprinsă şi spune-le lui Dumnezeu cu lacrimi, cu metanii câte poţi şi zi rugăciunea aceasta:


„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat întru milă şi necuprins întru îndurări, Care eşti Singur din fire fără de păcat şi pentru noi fără de păcat Te-ai făcut om, ascultă în ceasul acesta, această dureroasă rugăciune a mea, că sărac şi lipsit sunt eu de fapte bune şi inima mea s-a tulburat întru mine. Că Tu, Doamne, Preaînalte Împărate al cerului şi al pământului, ştii că toate tinereţile mele le-am cheltuit în păcate şi umblând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am urmat în totul diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Că întunecându-mi-se gândul, din copilărie şi până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea sfântă, ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut râs şi batjocură dracilor, nicidecum în minte socotind, că nesuferită este urgia îngrozirii Tale, cea asupra păcătoşilor şi gătită fiind gheena focului. Şi dintru această pricină în deznădăjduire căzând, şi nicidecum în simţire de întoarcere fiind, pustiu şi gol de dragostea cea de la Tine m-am făcut. Că ce fel de păcate nu am făcut? Ce lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă şi înverşunată nu am săvârşit cu covârşire şi cu sârguinţă? Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupeşti; trupul
mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi
l-am pângărit cu învoire spre păcat. Toate mădularele ticălosului meu trup a lucra şi a sluji la păcate le-am pornit. Şi cine, dar, nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, mânia Ta o am întărâtat, eu singur urgia Ta asupra mea o am aţâţat, eu singur răutate înaintea Ta am făcut, întrecând şi covârşind pe toţi cei din veac păcătoşi, fără de asemănare păcătuind şi fără de iertare.
Ci, de vreme ce eşti Multmilostiv şi Multmilosârd, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc pe
sine-mi înaintea înfricoşatului şi nesuferitului Tău divan şi, ca şi cum m-aş atinge de Preacuratele Tale picioare, dintru adâncul sufletului strig Ţie:
Milostiveşte-Te, Doamne, iartă-mă Îndurate, ajută neputinţei mele, pleacă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea şi lacrimile mele să
nu le treci cu vederea! Primeşte-mă pe mine cel
ce mă pocăiesc şi rătăcit fiind întoarce-mă, şi
întorcându-mă îmbrăţişează-mă şi mă iartă, căci mă rog. Pentru că nu ai pus pocăinţa drepţilor, nu ai pus iertare celor ce nu greşesc, ci ai pus pocăinţă asupra mea, păcătosului, pentru acelea care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut şi să văd înălţimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele.
Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi-mi dă mie umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire de inimă, spre îndreptare, ca astfel cu bună nădejde şi cu adevărată şi deplină adeverire să merg la lumea cea de acolo, lăudând şi binecuvântând totdeauna Preasfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”


Vă mai atrag încă o dată atenţia, fiindcă acest lucru este foarte important, să vă citiţi cu atenţie lista cu păcatele care le-aţi scos din cărticica aceasta, ca să le puteţi citi şi în faţa preotului duhovnic cât mai clar şi desluşit şi tare ca să audă şi el, să nu vă mulţumiţi că le înşiraţi la repezeală şi duhovnicul nici nu le aude cum trebuie sau nu le înţelege, fiindcă vă păgubiţi singuri.
Să spui duhovnicului cam de când nu te-ai spovedit, şi mai spune şi dacă nu ţi-ai mărturisit atunci toate păcatele tale, dacă le-ai ascuns sau
le-ai uitat, dacă ai primit vreun canon şi nu l-ai împlinit şi ce anume canon, dacă ai umblat din duhovnic în duhovnic, ca să nu fii oprit de la Împărtăşanie.
După ce v-aţi pregătit în felul acesta, mergeţi cu încredere la scaunul de judecată şi aplecaţi-vă cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu şi a preotului, care este martor între om şi Dumnezeu şi închipuieşte-ţi că Judecătorul viilor şi al morţilor este în chip adevărat de faţă, că chiar aşa este, şi ascultă mărturisirea ta, iar tu frate şi soră creştină la El ai venit nu la preot, ca om.


Adu-ţi aminte mai întâi de păcatele împotriva Duhului Sfânt:


- Nu cumva ai avut încredere prea mare în mila lui Dumnezeu şi ai zis că El este Milostiv şi te va ierta de păcate şi aşa fără înfrânare ai păcătuit mereu şi ai amânat pocăinţa din an în an până la bătrâneţe?
- Nu cumva te-ai deznădăjduit de mila lui Dumnezeu, zicând că poţi păcătui mereu că tot nu te va ierta Dumnezeu ?
- Nu cumva ai întristat pe Duhul Sfânt stând împotriva adevărului, adică socotind Biblia scornituri mincinoase, sau hulind Sfintele Taine, înjurând de Grijanie, de Dumnezeu, de Biserică şi de cele sfinte?
- Nu cumva ai zis despre Maica Domnului peste care s-a coborât Duhul Sfânt că a mai avut copii şi că n-a rămas Fecioară după naştere, ci este o femeie ca toate femeile, cum zic sectanţii?
- Nu cumva ţi-ai împietrit inima şi ai stat nepăsător la predicile din Biserică şi la chemările dumnezeieşti, prin semne şi minuni ce s-au făcut?
- Nu cumva ai stat împotriva preoţilor evlavioşi care au propovăduit dreapta credinţă şi ai râs de ei, sau i-ai batjocorit zicând că-ţi merge rău că ţi-a ieşit popa înainte?
- Nu cumva ai stat împotriva copiilor sau la altcineva, care s-au hotărât să urmeze mai serios credinţa şi i-ai batjocorit zicându-le că au înnebunit, că s-au prostit, că s-au rătăcit, sau i-ai pârât la lume, ca să fie dispreţuiţi şi huiduiţi?
- Nu cumva din răutate ai dat învăţături la cineva contra dreptei credinţe ortodoxe?
- Nu cumva te-ai lepădat de credinţa ortodoxă şi te-ai rătăcit, trecând la vreo sectă?
- Nu cumva ţi-ai pus în minte să te omori, sau chiar te-ai hotărât vreodată să faci acest păcat cumplit?
Cercetează-ţi cugetul şi vezi dacă ai făcut aceste păcate strigătoare la cer, care urmează:
- Nu cumva ai ucis pe cineva cu voia, sau în combinaţie cu alţii, sau din cauza ta a murit cineva cât de târziu?
- Nu cumva aţi ucis prunci în pântece? Ca bărbat ai fost de părere la uciderea pruncilor cu soţia ta, ai ajutat pe cineva să facă avorturi cu injecţii sau cu buruieni, sau cu sfaturi?
- Nu cumva ai făcut sodomie, adică bărbat cu bărbat, femeie cu femeie? Nu cumva ai făcut păcate de urgie, care atrag urgia lui Dumnezeu asupra locului şi a acelor persoane, adică: când bărbatul nu întrebuinţează organele genitale aşa cum a lăsat Dumnezeu, ci întrebuinţează dosul, gura şi alte părţi?
- Nu cumva te-ai însoţit cu animale ? Ca bărbat cu ce fel de animale şi ca femeie, la fel, cu ce fel de animale?
- Nu cumva ai asuprit pe săraci, văduve şi orfani şi pe cei neputincioşi?
- Nu cumva ai oprit plata celor ce ţi-au lucrat ceva, sau celor ce ţi-au vândut ceva?
- Nu cumva te-ai împrumutat la cineva de bani şi nu i-ai mai dat înapoi?
- Nu cumva ţi-ai batjocorit părinţii şi i-ai vorbit de rău, sau te-ai judecat cu ei?
- Nu cumva te-ai arătat nemulţumitor faţă de părinţi, nu i-ai ascultat, i-ai bătut şi i-ai chinuit făcându-le viaţa amară?
- Nu cumva nu i-ai îngrijit când au fost bolnavi, sau la vreme de bătrâneţe, nu cumva ţi-ai uitat părinţii după ce au murit şi nu le-ai făcut pomeni şi parastase cum ne învaţă Biserica?

Cercetează-ţi acum cugetul şi vezi care păcate le-ai făcut din acestea, care sunt împotriva celor 10 porunci şi care mai sunt şi din cele 7 păcate de moarte:



- Nu cumva te-ai lepădat de credinţa ortodoxă şi ai trecut la vreo erezie? Ai fost măcar vreodată în adunările lor, ai zis vreodată că este bună şi religia lor? Să spui la spovedit şi dacă ai fost numai o singură dată la adunarea lor!
- Nu cumva ai primit binecuvântare de la sectanţi, sau i-ai primit în casă, sau ai mâncat ceva de la ei, ori ai mâncat cu ei la masă?
- Nu cumva eşti căsătorit(ă) cu sectant(ă), sau ai vreun copil căsătorit cu sectant(ă) sau rătăcit?
- Nu cumva ai citit cărţi sectante, ateiste, păgubitoare de suflet, care atacă şi batjocoreşte religia Sfintei Biserici Ortodoxe?
- Nu cumva faci glume la adresa ortodoxiei şi a clerului?
- Nu cumva râzi de orbi, şchiopi şi ciungi, nu cumva spui glume şi iei în deşert numele lui Dumnezeu? Nu cumva te ruşinezi să te închini când treci pe lângă Biserică, sau pe lângă o troiţă?
- Nu cumva te-ai rugat vreodată cu faţa spre apus, spre miazăzi şi miazănoapte ca unii păgâni?
- Nu cumva iubeşti mai mult ca pe Dumnezeu copiii, averea, soţia(soţul), banii, făcând din ei nişte idoli?
- Nu cumva fumezi tutun spre bucuria diavolilor? Nu cumva dai cu roşu pe buze şi unghii, sau te parfumezi? Nu cumva te-ai mascat vreodată, făcându-te din bărbat femeie şi din femeie bărbat, sau ţi-ai pus mască de capră, de urs sau de diavol?
- Nu cumva porţi cercei în urechi, brăţări la mâini, mărgele şi zgardă la gât, nu cumva ţi-ai tăiat părul, sau ţi-ai făcut aluniţe pe obraz ca să placi oamenilor?
- Nu cumva ai avut vreodată intenţia să placi şi altor oameni şi să-i atragi în cursa desfrânării, afară de bărbatul tău?
- Nu cumva ai fost la vrăjitoare, descântătoare, ghicitoare, la spiritism şi hipnotism şi dacă ai fost ţi-a descântat argintul viu, ţi-a turnat cositorul,
ţi-a ghicit în cărţi, sau având ură de moarte pe cineva ai cerut să le pună cuţitul, ai cerut să lege bărbatul, sau femeia să nu se mai poată împreuna? Nu cumva ţi-ai căutat norocul cu papagalul, cu zodii, cu şoarece?
Aici adu-ţi aminte în care cursă ai căzut la aceste vrăjitoare şi spune exact şi adu-ţi aminte dacă ai mai dus acolo şi pe altcineva.
- Nu cumva ai crezut greşit ca budiştii, zicând că sufletul ce iese din om trece în porc sau în diferite animale ?
- Nu cumva ţii în casă cărţi pentru descântece, cărţi pentru explicarea semnelor şi a viselor, a zodiilor, sau cărţi de ghicit sau de joc? Nu cumva ai obicei să zici zău lui Dumnezeu, să iei numele Domnului în deşert, pomenindu-L la orice treabă nefolositoare?
- Nu cumva te-ai jurat strâmb, nu cumva te dai diavolului, pe tine, pe soţie şi copii şi orice lucru din casă sau din afară?
- Nu cumva te-ai blestemat cu jurământ, ca să faci rău la cineva sau ai făgăduit cuiva ceva cu jură-mânt? Adu-ţi aminte dacă le-ai împlinit sau nu.
- Nu cumva înjuri de cele sfinte, nu cumva te-ai împărtăşit cu nevrednicie şi după împărtăşanie
te-ai întors cu bucurie la păcate?
- [b]Nu cumva ai silit, sau ai înşelat pe cineva cu bani ca să jure strâmb, ai cârtit vreodată împotriva lui Dumnezeu, la vreo boală sau vreo supărare, nu cumva ai făgăduit să dai bani, veşminte, obiecte, case, pământ, la vreo sfântă Biserică, sau mănăstire şi nu te-ai ţinut de cuvânt?
- Nu cumva te-ai jurat zicând să orbesc, să mor, să n-am parte de copiii mei şi altele? Nu cumva ţi-ai cerut moartea la vreme de boală sau de necazuri?
- Nu cumva lucrezi în duminici şi sărbători, sau te duci la vânătoare în aceste zile sfinte, sau faci adunare nelegiuită cu băuturi, cu jocuri, cântece şi înjurături şi altele?
- Nu cumva vii prea târziu la Biserică şi când vii cauţi locul cel de frunte? Asculţi cu evlavie slujba Sfintei Liturghii, predicile şi Cazania, sau umbli de
colo-colo stricând liniştea şi celorlalţi?
- Nu cumva când vii la Biserică te împodobeşti cu bluze şi fuste transparente, cu capul descoperit, în pantaloni şi faci sminteală bărbaţilor, trufindu-te cu acestea? Să ştii că rugăciunea nu-ţi este primită dacă vii aşa şi în loc să te foloseşti, pleci cu blestem şi afurisanie înapoi.
- Nu cumva îţi place să vorbeşti şi să povesteşti în Biserică?
- Nu cumva ai ajunat sâmbăta şi duminica, sau ai făcut metanii în aceste zile ?
- Nu cumva ai intrat în Biserică, având scurgerea de sânge lunară ca femeie ?
- Nu cumva ai stat la masă fără rugăciune sau te-ai culcat fără rugăciune? Nu cumva ai botezat sau cununat pe cineva a doua oară, crezând că prima slujbă nu a fost primită?
- Nu cumva ca părinţi de copii, ce sunteţi, nu i-aţi iubit şi îngrijit deopotrivă, nu i-aţi învăţat rugăciuni şi sfânta religie?
- Nu cumva nu-ţi înveţi copiii să se spovedească şi să se împărtăşească şi nu-i fereşti de anturaje rele?
- Nu cumva ai povăţuit copiii să meargă cu vitele prin bucatele şi ierburile oamenilor?
- Nu cumva aţi păcătuit în faţa copiilor, făcându-vă pofta ca soţi? Nu cumva ca bărbat ţi-ai urât femeia, batjocorind-o ca pe o roabă şi când a fost bolnavă nu ai căutat-o, îngrijind-o cu medicamente sau cumpărându-i cele de trebuinţă?
- Nu cumva ca soţie nu te-ai supus bărbatului, din contră l-ai ocărât şi drăcuit că nu-ţi cumpără îmbrăcăminte luxoasă? Nu cumva ţi-ai atras copiii de partea ta, învăţându-i să-l urască şi să se depărteze de tatăl lor?
- Nu cumva ai pus spurcăciuni în mâncare, în cafeaua soţului tău spurcându-l cu descântece de la vrăjitoare, sau cu altceva din cele femeieşti?
- Nu cumva ai amărât viaţa altora, ai aţâţat pe cineva la bătăi şi ucideri, sau le-ai zdruncinat sănătatea din care cauză au şi murit?
- Nu cumva ai omorât copii după botez, sau ai lăsat vreun copil să moară nebotezat?
- Nu cumva din neglijenţa ta ţi-a murit vreun copil înăbuşit, sau a căzut în apă sau în foc şi s-a ars?
- Nu cumva ţi-ai lepădat copiii vii, botezaţi, pe străzi, în târguri, la uşa bisericii şi în alte locuri pe unde trec oamenii ca să-i ia să-i crească?
- Nu cumva ai făcut prinsoare cu cineva ca să-l întreci în mâncări, băuturi, ridicături, sărituri, jocuri şi strigări, prin care ţi-ai pierdut sănătatea sau altceva?
- Nu cumva ai privit cu plăcere la împreunarea animalelor, câini, pisici sau altele.
- Nu cumva ai privit cu poftă filme pornografice, ilustrate, tablouri, statui, reviste aţâţătoare la păcatul desfrânării? Nu cumva ai în casă pe pereţi astfel de idoli sau ilustrate şi reviste pornografice?
- Nu cumva faci păcatul onaniei, sau ai făcut cu altul, adică bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie?
- Nu cumva ai stricat fecioria unei fete? Nu cumva ai curvit cu femeie văduvă, sau ai preacurvit cu vreo femeie sau bărbat? Nu cumva ai curvit cu vreo faţă bisericească?
- Nu cumva ai curvit cu rudenie, soră, verişoară, naşă? Nu cumva ai curvit cu vreo femeie de altă religie? Aici iar te fac atent frate şi soră să spui exact cu cine ai păcătuit, adică ce fel de rudă îţi este şi dacă femeia a avut bărbat sau nu, fiindcă păcatul acesta al curviei ori se micşorează ori se îngreunează.
- Nu cumva sunteţi căsătoriţi rudenii? Spuneţi la spovedit, ce fel de rudenii, şi cereţi să vă sfătuiască ce să faceţi.[/b]
- Nu cumva ai păcătuit cu soţia ta în sărbători, duminici şi sâmbăta, miercurea şi vinerea şi în cele 4 posturi de peste an?
- Nu cumva v-aţi împreunat în timpul ciclului, sau după naşterea pruncului până la 40 de zile? Nu cumva aţi culcat într-un pat fetele cu băieţii după vârsta de 7 ani?
- Nu cumva v-aţi culcat în pat ca tată cu fetele tale şi ca mamă cu băieţii tăi după vârsta de 7 ani?
- Nu cumva te-ai căsătorit cu altă femeie până n-ai divorţat de cea dintâi ? Nu cumva ai trăit măcar o zi cu femeia ta fără cununie religioasă? Să ai grijă să spui chiar dacă te-ai cununat la biserică, că acest păcat nu se iartă decât prin spovedanie.
- Nu cumva ai mai păcătuit având femeie, cu femeia de care ai divorţat, că acest păcat este preacurvie?
- Nu cumva ai prieten sau mai mulţi aşa cum este obiceiul acum (de a trăi în păcate) ? Ori te cununi ori te desparţi, altfel focul gheenei te aşteaptă.
- Nu cumva ai furat ceva de la vreo biserică sau mânăstire? Nu cumva te-ai lăcomit şi ai furat din averea aproapelui, sau ai poftit averea aproapelui, sau soţia lui, copiii lui, vitele şi lucrurile aproapelui tău?
- Nu cumva ai ajutat prin vorbe şi fapte pe cineva ca să înstrăineze averea bisericii, mânăstirilor sau vecinilor tăi?
- Nu cumva te-ai îmbogăţit prin minciuni, prin judecăţi cu martori mincinoşi?
- Nu cumva te îmbeţi şi faci scandaluri, bătăi şi certuri în casă şi între vecini?
- Nu cumva ai furat vite, păsări, ouă sau altceva? Să ştii că păcatul nu se iartă până nu dai înapoi lucrul furat, iar dacă nu mai trăieşte persoana aceea, împarţi la săraci?
- Nu cumva ai judecat şi osândit pe cineva, pe drept sau pe nedrept, nu cumva ai băgat vrajbă între oameni sau între preoţi, sau între părinţi şi copii? Nu cumva ai fost mărturie mincinoasă la vreun proces?
- Nu cumva ai spus minciuni cu care ai păgubit pe mulţi trupeşte şi sufleteşte? Nu cumva ai pârât pe cineva şi ai vorbit cu două înţelesuri, ca să semeni zâzanie între oameni?
Aici iar te fac atent să judeci bine ce fel de minciună ai spus, că nu e deajuns să spui numai atât: am minţit. Adu-ţi bine aminte şi cercetează acestea de mai sus, că şi minciuna e ca şi furtul, una e când furi un ou şi alta e când furi un bou. Una e când spui o minciună fără să cauzeze cuiva ceva rău şi alta e când spui o minciună la un proces, sau să calomniezi pe cineva, sau să faci vrajbă, sau să spargi o casă despărţindu-i pe soţi.
- Nu cumva ai înşelat pe cineva cu bani, sau ai pus apă în lapte, sau în vin, sau în alt chip ai făcut înşelăciune?
- Nu cumva ai mutat hotarul ogrăzii şi al grădinilor tale şi te-ai judecat cu vecinii?
- Nu cumva eşti plin(plină) de mândrie, te înalţi cu gândul că eşti cineva, te mândreşti că eşti frumoasă, te mândreşti că eşti învăţat, te mândreşti că ai copii învăţaţi şi frumoşi? Nu cumva te mândreşti că eşti de neam mare, că ai neamuri bogate, sau te mândreşti cu haine, obiecte şi avere?
- Nu cumva din cauza mândriei ai căzut în făţărnicie, în obrăznicie şi ai devenit încăpăţânat, ambiţios şi îngâmfat?
- [b]Nu cumva ai căzut în mândrie, retezându-ţi părul capului, scoţându-ţi sprâncenele, porţi rochie scurtă şi strâmtă şi tocuri înalte? Nu cumva din cauza mândriei ai râs de păcatele altora, ai râs de sărăcia şi îmbrăcămintea altora, ai râs de portul sau de corpul unuia sau altuia că e prea gras sau prea slab?
- Nu cumva ai ascultat le ferestrele altora, ca să semeni zâzanie în lume? Nu cumva eşti nesăţios, nedrept şi trădător?
- Nu cumva ai dat bani cu camătă ca să iei înapoi cu dobândă? Nu cumva ai plâns cu lacrimi de deznădejde când ai pierdut ceva din averea ta?
- Nu cumva ai în minte gânduri spurcate, vorbeşti glume curvăsăreşti, ai făcut cu ochiul la cineva, priveşti cu poftă trupul altuia, ai trimis scrisori cu scopul desfrânării?
- Nu cumva ai clevetit pe cineva, prin şoapte sau ai făcut semne cu mâna? Nu cumva te-ai bucurat de paguba şi necazul altora, nu cumva ţi-a părut rău de fericirea şi norocul altora?
- Nu cumva n-ai vrut să ierţi pe cel ce ţi-a cerut iertare, sau nu cumva nu te-ai plecat cu smerenie să ceri iertare de la aceia pe care i-ai supărat? Nu cumva eşti un nerecunoscător, porţi ură şi ţii minte răul care ţi l-au făcut alţii?
- Nu cumva ai povestit altora păcatele aproapelui tău? Nu cumva eşti lacom la mâncare, la băutură şi la altele şi calci cele 4 sfinte posturi de peste an, ajunările şi zilele de miercuri şi vineri, mâncând de dulce în lăcomia ta?
- Nu cumva din cauza lăcomiei că ai mâncat sau ai băut peste măsură, ai vărsat după împărtăşanie? Ai mâncat ceva pe ascuns de familia ta? Nu cumva ai mâncat ceva spurcat, carne de animale mortăciuni, carne de şoarece (nutrie), păsări moarte, pască jidovească sau ceva de la vrăjitoare?
- Nu cumva ai mâncat ceva de furat, sau ai învăţat copiii să fure, mâncând împreună bucate furate?
- Nu cumva eşti tare mânios şi supărăcios, înjuri, baţi, nu cumva ai scuipat şi rănit pe aproapele, nu cumva ai bătut animalele, punând să ducă peste puterea lor?
- Nu cumva ai ţinut mânie pe cineva o zi, o săptămână, luni sau ani? Nu cumva ai făcut mizerie cuiva, slugilor, elevilor de şcoală, soţiei sau copiilor?
- Nu cumva eşti leneş la rugăciune, la treburi, te leneveşti să mergi la Biserică, te leneveşti să-ţi faci canonul dat de duhovnic? Nu cumva dormi în timpul Sfintei Liturghii la Biserică sau acasă?
- Nu cumva ai amânat din lene să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti, să faci fapte bune şi rugăciuni? Nu cumva din lene nu vrei să stai în genunchi la rugăciune, sau nu chemi preotul să-ţi facă sfeştanie?
- Nu cumva locuieşti în casă nesfinţită de preot prin sfânta aghiazmă?
- Nu cumva din lenevire ţi-ai uitat mormintele părinţilor neîngrijite? Nu cumva din lene n-ai păzit făgăduinţele date la Sf. Botez sau la călugărie?
- Nu cumva te-ai împrietenit cu necredincioşii şi ai luat în batjocură sfânta credinţă?
- Nu cumva ai amânat pocăinţa de azi pe mâine, de la un post la altul? Nu cumva din lene stând în Biserică ţi-ai lăsat mintea să hoinărească după păcate privind îmbrăcămintea şi persoanele din biserică?
- Nu cumva te-ai lenevit a-ţi pedepsi copiii când au făcut răutăţi şi păcate?
- Nu cumva n-ai învăţat şi sfătuit pe cel pe care îl vedeai greşind? Te-ai rugat pentru binele aproapelui? Te-ai rugat lui Dumnezeu pentru vrăjmaşii tăi, i-ai iertat din toată inima, îi iubeşti pe vrăjmaşi? Ai mângâiat pe cel întristat? Ai suferit nedreptăţile şi ocările cu răbdare?
[/b]
Mai adu-ţi aminte şi de aceste fapte, care dacă nu le-am făcut, să le facem, că la Judecată ne va întreba Domnul Hristos de ele: dacă n-ai dat mân-care celui flămând, dacă n-ai dat apă celui însetat, dacă n-ai îmbrăcat pe cel gol, dacă n-ai cercetat pe cei din închisori, dacă n-ai căutat pe cei bolnavi, dacă n-ai primit pe cei străini în casa ta, dacă n-ai îngropat pe cei morţi, care n-aveau pe nimeni.
După ce ai terminat de citit lista cu păcatele, zi aceste cuvinte:
“ Pentru toate aceste păcate pe care le-am făcut şi de care sunt vinovat înaintea lui Dumnezeu, mă căiesc şi-mi pare rău din inimă şi cu zdrobirea inimii mele mă rog Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tuturor Sfinţilor, Sfinţilor Îngeri şi sfinţiei tale părinte duhovnicesc ca să-mi fiţi martori în ziua judecăţii mele împotriva vrăjmaşilor diavoli, care în tot momentul mă pândesc, să mă surpe în osânda iadului.
Şi acum vă rog sfinţite părinte să-mi rânduiţi un canon, care socotiţi că mi s-ar cădea după păcatele mele, să-l fac cu ajutorul lui Dumnezeu.”


Acum preotul urmează să-ţi spună ce canon să faci, şi-ţi rânduieşte un număr de metanii pe zi, post şi rugăciuni, chiar ajunare, milostenii, mergerea la Biserică, cercetarea bolnavilor, a văduvelor, sărindare pentru iertarea păcatelor, să botezi prunci, să citeşti Paraclisul Maicii Domnului, Psaltirea şi Acatiste şi dacă te opreşte un timp de la Sfânta Împărtăşanie, să nu te superi, că e mai bine să primeşti acest canon, decât să te împărtăşeşti cu mare nevrednicie, fiindcă nu-ţi va folosi şi pe lângă păcat te vei alege cu vreo pedeapsă de la Dumnezeu.
După ce ţi-ai primit canonul, mergi cu bucurie acasă; pe drum ai să te simţi uşor ca un fulg şi când ajungi acasă multumeste lui Dumnezeu ca te-a ajutat sa faci o marturisirea a pacatelor asa cum trebuie...


SAU CITITI SI ASTEA.....

Vă faceţi timp şi să ciţiţi cele de mai jos cu atenţie. Aici sunt trecute toate posibilităţile de a păcătui, iar DÎumneavoastră, veţi reţine numai ce aţi făcut rău, apoi veţi reflecta asupra lor şi veţi merge la părintele duhovnic să le mărturisiţi. Veţi fi după aceea uşuraţi sufleteşte şi vă veţi simţi alt om.




Mai întâi de toate marturisesc înaintea lui Dumnezeu, Celui închinat în Sfânta Treime, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, înaintea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria, înaintea tuturor îngerilor, a tuturor sfintilor lui Dumnezeu si înaintea sfintiei voastre, parinte, ca eu, pacatosul, în toata clipa si în tot ceasul am suparat pe Preabunul Dumnezeu cu
pacatele si rautatile mele cele fara de numar:


1. Am pacatuit cu încrederea prea mare si nesocotita împotriva lui Dumnezeu, zicând ca El
este milostiv si ma va ierta si pentru aceea pot sa pacatuiesc mereu.
2. Mi-am pus în minte ca sa pacatuiesc cât voi putea, zicând ca ma voi pocai la anul, la batrânete, pe patul mortii. Am zis ca daca va voi Dumnez eu ma voi mântui, iar daca nu, ma va pierde.
3. M-am deznadajduit de mila lui Dumnezeu,ca tot nu ma va ierta, de aceea am pacatuit mereu.
4. Mi-am pus în minte sa ma sinucid si chiar am încercat sa fac aceasta. Am fost autor moral la sinuciderea cuiva.
5. Am stat împotriva adevarului aratat si dovedit al Bisericii cuprins în Sfânta Scriptura, Sfânta Traditie si istorie, motiv pentru care am întristat si alungat Duhul Sfânt de la mine (Caz concret).
6. Mi-am împietrit inima, neprimind si nepazind cuvântul lui Dumnezeu, socotind Dumnezeiestile Scripturi mincinoase. Am avut gânduri de hula împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfintilor sau a altor lucruri sfinte (Trebuiesc spuse gândurile de hula).
7. Am hulit faptele bune ale aproapelui; am invidiat pe aproapele pentru darul ce i l-a dat Dumnezeu.
8. Din rautate nu am dat învatatura despre credinta (daca am stiut) celor nestiutori.
9. N-am vrut sa aud vorbindu-se despre Dumnezeu, credinta, religie.
10. Am zis ca Dumnezeu e o nascocire a preotilor, ca El nu exista în realitate; ca nu exista suflet, nici îngeri, nici draci, nici judecata, nici înviere, nici rai si iad, nici viata viitoare; m-am lepadat de Dumnezeu cu cuvântul, cu gândul, chiar si în scris.
11. Am zis ca Dumnezeu ne-a dat uitarii, ca nu se mai ocupa de noi.
12. Am crezut mai mult în calendar decât în învatatura Bisericii, tinând sarbatorile si posturile dupa calendarul vechi.
13. Am tinut calendarul pe vechi, nesocotind hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii. Am fost nas la Botez sau la Cununie la cei care au fost botezati sau cununati de catre preotii stilisti.
14. M-am lepadat de unica si dreapta credinta în Dumnezeu, cea ortodoxa, trecând la alte credinte eretice, sectare, schismatice sau filosofii (evrei, musulmani, budhisti, baptisti, penticostali, adventisti,
iehovisti, stilisti, catolici, atei etc). Am practicat yoga, arte martiale, dianetica, bioenergie, parapsihologie, radiestezie, telepatie, hipnotism, spiritism, meditatia transcendentala, zen-budismul si alte asemenea acestora. Am îndemnat si pe altii la asa ceva.
15. Am luptat împreuna cu potrivnicii Ortodoxiei la discreditarea preotilor si a învataturilor Bisericii; am facut glume pe seama lor. Am participat la slujbe cu cei de alte credinte si m-am rugat împreuna cu ei, cazând sub afurisenia Bisericii.
16. Am ucis cu voia sau fara de voia mea.
17. Am asuprit pe cei saraci, pe vaduve si pe orfani; pe cei neputinciosi sau lipsiti. Am oprit plata celor ce mi-au lucrat.
18. Am defaimat, batjocorit, batut pe parintii mei trupesti sau duhovnicesti.
19. Am silit pe altii sa pacatuiasca sau i-am ajutat lapacat (la care anume); am luat apararea celui ce pacatuia.
20. Nu am mustrat pacatul altora, când a fost vremea a face acest lucru.
21. Am avut îndoiala, si mai am, de credinta întru Unul Dumnezeu Cel în Treimea cea de o fiinta si nedespartita - Tatal, Fiul si Duhul Sfânt.
22. Am avut îndoieli asupra credintei Ortodoxe si a celor 7 Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Pocainta sau
Spovedania, Împartasania, Preotia, Nunta si Sfântul Maslu).
23. N-am iubit pe Dumnezeu mai presus de orice. Am cautat sa plac mai întâi oamenilor si apoi lui Dumnezeu. 
24. M-am rusinat a face fapte urâte înaintea oamenilor, dar am facut în ascuns fara a ma rusina de Dumnezeu.
25. Am purtat numele de crestin, dar cu viata am fost mai rau decât un pagân.
26. M-am unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii, primindu-i în casa mea, mâncând, rugându-ma împreuna cu ei. Am fost în casa lor sau la adunarile lor încurajându-i în credinta lor, zicând ca si ei vorbesc tot din Scriptura si cred tot în acelasi Dumnezeu.
27. Am primit binecuvântare, daruri si ajutor de la eretici sau sectari. M-am casatorit cu eretic sau sectar. M-am casatorit prin cununie mixta (de exemplu: am primit Taina Cununiei si la ortodocsi si la catolici); am îngaduit copiilor mei sa faca o astfel de casatorie. Am avut nasi la Botez sau Cununie persoane de alta credinta.
28. Am avut si mai am îndoieli asupra Sfintei Biserici, a cinstirii Maicii Domnului, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Icoane, a Sfintelor Moaste sau a altor învataturi ortodoxe.
29. Am citit carti eretice sau sectare, care sunt pagubitoare pentru suflet si potrivnice Bisericii. Am vândut publicatii sectare, eretice, pornografice.
30. Am facut glume, ironii; am facut pe altii sa râda pe seama cuvintelor din Sfânta Scriptura, a Sfintilor, precum si a preotilor si a celorlalti slujitori ai Bisericii. Am profanat biserici, troite sau morminte.
31. Am trait anti-crestineste si prin mine s-a hulit numele lui Dumnezeu între oameni. M-am rugat lui Dumnezeu sa-mi ajute la pacat.
32. Am tinut ziua sâmbetei, la fel ca adventistii, în loc de Duminica.
33. Am crezut în spiritism; m-am dus la cei care vorbesc cu mortii, la cei care deschid cartile sfinte (chiar si la preoti); am crezut în vise si vedenii.
34. Am defaimat schiopii, ologii, ciungii, cocosatii, urâtii etc, nesocotind ca si ei sunt oameni si zidiri ale lui Dumnezeu. M-am automutilat. Am fost sau sunt de acord cu: schimbarea sexului, eutanasia, clonarea etc.
35. M-am rusinat a face semnul Sfintei Cruci la aratare, când am trecut pe lânga biserici sau troite. Am batjocorit semnul Crucii, facându-l strâmb pe fata mea. Am facut semnul Crucii pe cusaturi, covoare, paturi pe care le-am asezat pe jos sau pe pat, calcând sau
asezându-ma pe ele.
36. Am slujit fapturii mai mult decât lui Dumnezeu, iubind copiii, parintii, fratii, sotia (sotul), rudeniile, prietenii, sau: averea, luxul, desertaciunile lumesti, jocurile, cântecele, glumele etc. mai mult decât pe Dumnezeu.
37. M-am lasat amagit de pacat, de frica si rusinea oamenilor, pentru bunuri trecatoare, pacatoase si pentru placeri trupesti.
38. Am slujit idolilor, adica: pântecelui, iubirii de arginti, precum si altor pacate idolesti, jertfindu-le din agoniseala mea.
39. Am ocarât pe altii ca sunt blânzi, rabdatori, ca merg la biserica, ca postesc si se roaga. Am râs de cei ce se înfrânau de la jocuri, petreceri, glume si cântece desfrânate, fumat si bauturi ametitoare; precum
si de cei ce se spovedesc si împartasesc, pazind poruncile lui Dumnezeu.
40. Am oprit pe altii de la faptele cele bune.
41. Am fumat, bucurând pe diavol si mâniind pe Dumnezeu, cheltuind banii în loc sa ajut pe cei lipsiti.
42. Am ajutat pe cei ce fumeaza oferindu-le tigari si chibrite. Am oferit tigari în schimbul unor servicii, facându-ma astfel partas la pacatul lor.
43. Am folosit droguri, stupefiante sau multa cafea, distrugându-mi sanatatea sau viata.
44. Mi-am ras barba si mustatile, m-am tuns dupa moda veacului de acum sau mi-am lasat plete.
45. M-am mascat dându-mi alta înfatisare, schimbându-ma din barbat în femeie sau invers, sau în capra, urs, strigoi, paiata sau alte chipuri
urâcioase.
46. M-am rosit, vopsit, parfumat; mi-am taiat parul, am umblat cu capul descoperit, chiar si în biserica (ca femeie). Am purtat cercei (chiar si în semnul Sfintei Cruci), margele, inele; m-am ras pe partile ascunse ale trupului. Ca femeie am purtat pantaloni, devenind urâciune înaintea lui Dumnezeu (vezi: Deuteronomul 22,5; canoanele Sinodului din Gangra).
47. Am fost la stranduri, plaja; am facut nudism.
48. Ca femeie, am intrat în biserica fiind în rânduiala firii (perioada lunara). Am sarutat Sfintele Icoane, am luat anafora sau m-am împartasit; mi s-a pus Sfântul Potir pe cap, am sarutat mâna preotului slujitor, fiind în aceasta stare.
49. Am luat anafora dupa ce am mâncat sau baut, ori când am trait trupeste cu sotia sau barbatul, sau când am avut scurgeri în vis.
50. Am hipnotizat, am adus oameni în transa, am prezis lucrurile viitoare.
51. M-am ocupat cu telepatia; am crezut ca este un lucru bun, folositor.
52. M-am dus la descântatori, ghicitori, la cei care deschid cartile sfinte (preoti, calugari sau la alt cineva) si mi s-a ghicit în ghioc, cafea, în palma etc.
53. Am facut si eu însumi farmece, vrajitorii, am ghicit, am descântat, am explicat visele, vedeniile, zodiacul; am dat copilul pe geam, am facut si alte lucruri vrajitoresti (se va spune ce anume).
54. Am crezut în noroc, destin (predestinatie), horoscop, astrologie etc.
55. Am crezut în superstitii sau ca este semn rau când îti tiuie urechea, se zbate ochiul; când îti iese cu galeata goala în fata; când îti trece pisica neagra prin fata sau preotul etc. Am folosit culoarea rosie împotriva deochiului; am purtat baiere, amulete, talismane crezând ca-mi pot fi de folos.56. Am folosit numele lui Dumnezeu, al Maicii Domnului si al Sfintilor, precum si semnul Sfintei Cruci, pentru vrajitorie, descântece...
57. Am crezut ca exista strigoi, vârcolaci, zmei si alte chipuri ale satanei si din aceste pricini am tinut unele datini sau zile ca sa nu mi se întâmple ceva rau.
58. Am legat barbat si femeie sa nu se împreune, sa nu se poata casatori; am luat mana de la animale, am turnat carbuni si am descântat la cei bolnavi.
59. În noaptea de Anul Nou m-am uitat în oglinda, verigheta, am pus busuioc sub cap si alte multe obiceiuri dracesti ca sa-mi visez soarta. Pentru a fi iubita de un anumit barbat, i-am pus spurcaciuni în mâncare sau bautura.
60. Am sfatuit pe altii sa mearga la vrajitori sau sa faca lucruri vrajitoresti. Am avut credinta mincinoasa ca sufletul dupa iesirea din trup se reîncarneaza în alt trup sau intra în animale, plante etc.
61. Am jurat strâmb la judecata sau în alte împrejurari (urmarile juramântului).
62. Am raul obicei de a folosi numele lui Dumnezeu si al sfintilor fara de rost, la toate nimicurile.
63. Nu am multumit lui Dumnezeu pentru binefaceri, pentru boli, necazuri, ispite, ci am cârtit, m-am blestemat pe mine, dorindu-mi chiar si moartea; am blestemat pe altii.
64. M-am jurat ca voi rasplati cu rau celor ce mi-au facut rau.
65. Am socotit ca trebuie sa împlinesc juramântul nelegiuit facut la mânie sau la betie si l-am împlinit.
66. În loc de a ma împaca, am dat în judecata pe aproapele meu.
67. M-am jurat sa mor, sa orbesc, sa ma arda focul, sa moara mama, tata, copilul meu etc.
68. Am silit pe altii cu bani, prin îngrozire sau viclesug ca sa jure pentru mine.
69. Am dracuit pe cei din casa, pe straini, dobitoace, lucruri, chiar si pe mine însumi.
70. Am jurat pe cele sfinte, fiind singur sau în fata copiilor, a oamenilor mari, îndemnând si pe altii la asa ceva.
71. Nu m-am luptat pentru a pazi poruncile lui Dumnezeu, ci pentru a le dispretui, a le huli.
72. M-am împartasit cu nevrednicie cu Sfintele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos.
73. Dupa spovedanie si împartasanie m-am întors din nou la pacate, facându-ma fur de cele sfinte.
74. Am scuipat dupa ce m-am împartasit.
75. Am luat particele.
76. Am luat Aghiasma Mare fara a fi spovedit.
77. Am trecut la pomelnicul mortilor pe cei vii care miau facut rau; i-am scris pe toaca sau clopot pentru a fi pedepsiti de catre Dumnezeu.
78. Am crezut si am spus si altora ca nu trebuiesc botezati copiii când sunt mici, zicând ca ei nu au pacate.
79. Am facut fagaduinte bune lui Dumnezeu la vreme de strâmtoare, la grea cumpana, iar când mi-a fost bine le-am calcat.
80. Am fagaduit a da daruri la Biserica, la cei necajiti, saraci si nu am dat, calcându-mi fagaduinta.
81. Am lucrat Duminica si în sarbatorile bisericesti, la mine sau la altii. Am facut lucruri care as fi putut sa le fac si în alte zile: cumparaturi, mâncare,spalat etc.
82. Am cumparat si vândut în acele zile în loc sa merg la biserica.
83. Am facut claci cu povestiri necuviincioase,cu vorbe si glume murdare, cu lautari, cu betii si jocuri, ajungându-se la certuri si scandaluri.
84. Mergând la biserica mi-am ales un loc de cinste si nu am stat cu buna rânduiala, vorbind si tulburând pe cei din jur.
85. Nu am ascultat cu toata evlavia si credinta slujbele din biserica. În timpul slujbelor am dormit sau m-am gândit la lucruri desarte.
86. Nu m-am dus Duminica si în sarbatori la biserica, ci am stat acasa uitându-ma la slujba de la televizor sau ascultând la radio, fara a avea un motiv binecuvântat.
87. Am venit la biserica dupa ce a început slujba si am plecat înainte de a se termina, asemanându-ma cu Iuda, vânzatorul.
88. Duminica si în sarbatori nu am facut fapte bune potrivite vredniciei zilei.
89. Am lepadat Sfânta Traditie a Bisericii, sus tinând ca numai Sfânta Scriptura este izvorul de credinta si mântuire.
90. M-am dus la biserica numai de ochii lumii, sau cu gânduri desarte, sau spre a ma ruga pentru osânda celor ce mi-au gresit.
91. Am îndemnat pe alti crestini sa nu mearga la biserica.
92. Nu mi-am facut pravila de rugaciune si canonul rânduit de catre duhovnic, ocupându-ma cu cele lumesti.
93. Am postit post negru sâmbata si Duminica. Am facut metanii în aceste zile, fara a avea canon de la duhovnic.
94. Am stat la masa fara a face rugaciune si m-am ridicat fara a multumi lui Dumnezeu pentru toate câte mi-a dat.
95. Am mâncat si baut cu lacomie, peste masura, fiindu-mi rau; am vomitat dupa ce am stat la masa, din cauza multei mâncari sau bauturi.
96. Nu am postit cele patru posturi, nici lunea, miercurea si vinerea de peste an. Am postit numai o saptamâna la început si alta la sfârsit.
97. Ca parinte, nu am avut grija în egala masura de fiecare din copiii mei.
98. Am împiedicat pe copiii mei de a merge pe calea credintei sau sa se calugareasca, sa mearga la biserica, ba i-am si pedepsit pentru asta.
99. Nu m-am îngrijit de mântuirea copiilor mei; nu i-am dus la spovedanie si împartasanie si nu le-am dat pilda prin viata si comportarea mea.
100. Când copiii mei au avut apucaturi rele nu i-am mustrat, nu i-am pedepsit si nu i-am oprit de la acestea.
101. Ca parinte m-am purtat prea aspru si am pedepsit pe nedrept pe copiii mei.
102. Am povatuit pe copiii mei sau pe cei din familie sa calce peste semanaturile oamenilor, sau sa strice munca si avutul altora, sa fure, sa minta sau sa faca alt rau.
103. Am purtat ura împotriva parintilor mei pentru ca nu am fost lasat în voia mea sa fac ceea ce îmi placea mie.
104. Nu am ascultat parintii când mi-au dat sfaturi folositoare de suflet, când mi-au cerut sa nu umblu prin localuri de petreceri si sa nu ma întovarasesc cu cei care au apucaturi rele si desfrânate.
105. Nu mi-am îndeplinit datoria fata de parintii mei; nu i-am cinstit cu lucrul si cu cuvântul, am fost neascultator si m-am purtat urât cu ei.
106. Mi-am blestemat parintii, i-am batjocorit, i-am batut, le-am spus cuvinte jignitoare; le-am dorit boala, necaz si chiar moartea. I-am parasit la nevoie, la boala si în neputinte, neajutându-i.
107. Ca parinte nu m-am rusinat de copiii mei, dezbracându-ma în fata lor.
108. Am vazut goliciunea parintilor mei.
109. Nu am ascultat de cei mai mari ai mei (profesori, conducatori, sefi) atunci când m-au înva tat de bine.
110. Nu am ascultat de parintii mei duhovnicesti (duhovnic si nasi), nu m-am rugat pentru ei; i-am batjocorit, i -am vorbit de rau, i-am urât.
111. Ca parinte duhovnicesc (nas) nu am purtat grija de fiii mei sufletesti, atât cât mi-a stat în putinta.
112. Nu mi-am ales sotie/sot tinând seama de învataturile Bisericii si binecuvântarea parintilor, ci dupa voia si placerea mea.
113. Ca barbat nu mi-am iubit sotia ca pe mine însumi; am batjocorit-o, am certat-o, am batut -o, am socotit -o ca pe o roaba, nu am ajutat -o si nu m-am straduit sa caut si sa gasesc armonia si pacea în viata
de familie.
114. Ca sotie nu am ascultat de sotul meu, ci l-am certat, l -am ocarât, încât am ajuns la cearta si scandal.
115. Am silit pe sotul meu, din pricina mândriei si a slavei desarte, sa cheltuiasca bani prea multi pe îmbracaminte luxoasa si la moda, pe placeri si desertaciuni lumesti.
116. Nu m-am supus sotului/sotiei la îndatoririle conjugale, motiv pentru care a pacatuit.
117. M-am despartit de sotie/sot fara motiv bine cuvântat si m-am recasatorit, despartind familie.
118. Am avut gând de razbunare si chiar m-am razbunat asupra vrajmasilor mei, dorindu-le necazuri, chiar si moartea; i-am pizmuit, i-am batut, i-am mutilat sau le-am facut alt rau.
119. Am facut rau aproapelui meu, l-am ocarât, defaimat, facându-i viata grea prin tot felul de insulte si ponegriri, spunând despre el multe neadevaruri, ucigându-l sufleteste. Am îndemnat si pe altii la batai si
ucideri.
120. Am ucis pe aproapele cu arma, prin junghiere, sufocare, otravire..., cu voie sau fara de voie.
121. Am ucis pe aproapele meu pentru a-i rapi averea sau sotia (sotul).
122. Am luat diferite doctorii pentru a nu ramâne însarcinata sau pentru a ucide copiii în pântece; am îndemnat si pe alte femei sa faca la fel sau le-am ajutat într-un anumit fel.
123. Am îndemnat, obligat sau am fost de acord ca sotia sa faca avort. Am ajutat pe alta femeie (sau pe medic) sa faca avort, sau am dat bani pentru a face avort.
124. Am folosit diferite metode pentru a nu ramâne însarcinata si înca nu am renuntat la ele.
125. Am facut avort (cu voie sau fara voie).
126. Am nascut copil mort.
127. Am omorât copilul dupa nastere, nebotezat sau botezat.
128. Am avut copil care a murit nebotezat din vina mea sau a altcuiva.
129. Am botezat copiii nascuti morti sau avortati, la sarbatoarea Sfântului Ioan Botezatorul (7 ianuarie) sau cu alta ocazie.
130. Am fost neatent si am lasat copilul sa cada în apa, în foc, de la înaltime sau sa umble cu obiecte taioase ca astfel sa se schilodeasca, sa se raneasca sau chiar sa moara.
131. Am parasit de buna voie copiii, lasându-i în voiasoartei.
132. Am pacatuit în întelegere cu sotia/sotul sau cu cine am avut relatie sexuala ca sa nu avem copii prin diferite metode: pazire, anticonceptionale, leacuri, bai, calendar, sterilet, prezervativ etc.
133. Am pacatuit cu sotia/sotul sau cu altcineva prin împreunare împotriva firii (perversiuni sexuale: gomorie - relatii orale; sodomie - relatii între persoane de acelasi sex, între oameni si animale; pedofilie).
134. Mi-am distrus singur sanatatea, scurtându-mi viata, prin mâncare peste masura, bautura, fumat, petreceri nesabuite si altele asemanatoare.
135. Am facut pariuri dracesti, întrecându-ma cu altii la fumat, baut, la joc sau alte chipuri nastrus nice, stricându-mi sanatatea mea sau pe a altora, pricinuind chiar si moarte.
136. Am câstigat bani si averi cu viclesug, cu vraji si alte mijloace dracesti, ucigând sufletul meu si pe al altora. 
137. M-am purtat crud cu animalele, pasarile si alte vietuitoare, ucigându-le. Am pus greutati mari pe animale si le-am batut fara de mila.
138. Am mâncat sânge de animale; am mâncat animale sugrumate, omorâte de fiare salbatice, împuscate fara a curge sângele din ele.
139. Am avut cugete si pofte trupesti necuviincioase (uneori si când am privit la icoane); am pastrat în suflet acele cugete si nu le-am alungat, îndulcindu-ma de ele.
140. Nu am savârsit pacatul cu lucrul dar cu gândul am pacatuit iar prin imaginatie îmi închipuiam si cum am sa-l savârsesc atunci când voi avea ocazia.
141. Am cautat prilej de a pacatui dar nu am avut ocazia.
142. În loc de a-mi stapâni poftele, am cautat sa le aprind mai tare.
143. Am cârtit împotriva lui Dumnezeu, cerând sa ma scuteasca de razboiul desfrânarii, dar eu nu m-am straduit sa ma înfrânez.
144. Am rostit cuvinte si am facut fapte necuviincioase în fata copiilor si a celor mai în vârsta. Am râs fara de socoteala, cu nerusinare; am facut cu ochiul, am jucat si atâtat poftele altora, am jucat, am batut din
palme, am chiuit si am râs cu pofta la petreceri si nunti.
145. Am platit cu bani sau am dat daruri cântaretilor sau celor care cântau cântece si spuneau glume necuviincioase, sau am scris eu însumi cântece; le-am cântat sau am facut alte mascariciuni si obscenitati.
146. Am pastrat în casa, am primit diferite tablouri sau poze cu desfrânari; le-am pus pe pereti.
147. Am cumparat, am citit, am dat si altora carti, reviste sau poze pornografice.
148. Am avut vise desfrânate în timpul somnului, patimind si scurgere; m-am întinat, fiind treaz, din dezmierdare sau prea multa îmbuibare.
149. Nu mi-am facut canonul dupa ce am patimit scurgere în timpul somnului sau chiar treaz fiind.
150. Mi-am stricat fecioria sau curatenia prin pacatul malahiei (masturbare).
151. Am facut pacatul malahiei cu altcineva.
152. Am privit fete straine cu gând de pofta trupeasca; m-am unit si învoit cu mintea si cu inima spre a sta de vorba cu gândurile desfrânarii celei trupesti. Am pacatuit, curvind cu mintea si cu inima, îndulcindu-ma prin închipuirea pacatelor trupesti. Am curvit prin
imaginatie, mai bine zis cu dracul curviei, ca si cu niste femei (barbati), înfierbântându-ma cu trupul. Am privit cu pofta la trupul si la fetele femeiesti si am preacurvit cu ele în inima. Chiar în vremea sfintei rugaciuni, uneori, m-am aflat curvind si preacurvind cu
mintea si inima. Am rapit sau violat cu forta.
153. Am desfrânat cu fecioara, vaduva, fete bisericesti, cu rudenii sau cu cei de alta credinta.
154. Am trait cu sotia înainte de cununia reli gioasa.
155. Am pacatuit cu dobitoace, pasari. De multe ori voind sa-mi rascolesc dezmierdarile cele trupesti si sa ma îndulcesc cu ele, mi-am închipuit cu mintea împreunari de oameni, de dobitoace, de pasari si alte feluri de închipuiri dracesti prin care mi -am spurcat mintea si inima, aprinzând în mine focul desfrânarii, cel ce m-a facut vinovat de focul cel vesnic.
156. Fiind casatorit, am preacurvit cu altcineva, chiar si cu femeie maritata, despartind familii.
157. Am trait trupeste cu sotia în zile de post, Duminica si sarbatori, în timpul perioadei lunare a sotiei sau în cele patruzeci de zile dupa nastere.
158. Nu m-am înfrânat de la împreunare nicicând sotia a ramas însarcinata.
159. Am mers la biserica (ca femeie) înainte de cele patruzeci de zile dupa nastere si fara a-mi face molifta de dezlegare.
160. Ca parinte am culcat în pat cu mine fete sau baieti mai marisori, sau i-am pus sa doarma împreuna.
161. Am pacatuit înainte de casatorie si am mintit pe sot sau sotie, nespunând adevarul.
162. Fiind copil am jucat diferite jocuri patimase, desfrânate, necuviincioase, cu alte fete sau baieti.
163. Am fost la nunti cu lautari, baluri, hore, discoteci si alte petreceri pagâne, necrestine. M-am uitat la televizor, video etc. la filme pornografice, întinându-mi mintea si sufletul; nu am purtat grija de copiii mei si le-am îngaduit sa priveasca la filme imorale, chiar si în prezenta mea.
164. Am jucat table, biliard, carti sau alte jocuri de noroc, pagubindu-ma baneste pe mine sau pe altii.
165. Am fost la stadioane, sali de sport, teatre, pentru a urmari meciuri, spectacole, circuri, conferinte sau alte manifestatii pagâne ori sectare.
166. Am frecventat case si locuri unde se spuneau cuvinte si fapte de sminteala, necuviincioase si nemernice: bar, bordel, sex -shop, strip-tease etc.
167. Am fost si am mâncat în casa la cei care traiau necununati la Biserica; nu i-am sfatuit sa se cunune; am primit daruri de la ei si i-am pomenit la slujbele Bisericii.
168. M-am casatoit cu rude de sânge, din cuscrie, din înfiere sau din botez.
169. Am avut de gând sau am furat averea aproapelui, a bisericii sau a manastirii. Nu mi-am platit datoriile cuvenite.
170. Am vândut marfa falsificata, stricata; am luat un pret mai mare decât cel cuvenit.
171. Am înselat la cântar; am folosit vorbe mestesugite la vânzare sau cumparare spre a însela pe aproapele, nu am spus adevarul.
172. Am silit pe altii sa cumpere scump de la mine marfa proasta, sa-mi lucreze sau sa-mi vânda ieftin. Am facut afaceri necurate din care au ramas oameni înselati, pe drumuri sau chiar în temnita. Am facut trafic cu droguri, femei, arme etc. Am rapit/sechestrat alte persoane.
173. Prin viclenia sau falsitatea mea am înselat statul, pe aproapele sau Biserica.amanet), mita sau alte daruri.
175. Am nedreptatit pe aproapele, tinând seama de îmbracaminte, avere sau pozitia sa sociala, nesocotind dreptatea legala, cautând si folosul meu.
176. M-am mâhnit pentru saracia mea materiala, tulburându-ma foarte tare si am dorit sa ma îmbogatesc.
177. Am furat de la cei din familie, de la stat, de unde am lucrat si nu am întors cele furate.
178. M-am pornit cu ura împotriva celor ce m-au furat sau pagubit, dându-i în judecata, batându-i sau facândule alt rau.
179. Am pagubit pe aproapele de cinste, de merite, de functie si de locul sau mai bun.
180. Am gasit lucruri furate si stiind ale cui sunt nu le-am înapoiat, pastrându-le pentru mine.
181. Am tainuit lucruri împrumutate sau date spre pastrare, neîndurându-ma a le înapoia; am pas trat în casa lucruri furate, am cumparat lucruri care am stiut ca sunt furate.
182. Am jefuit averile mortilor, mormintele.
183. Nu am respectat fagaduinta data de a face parastase, liturghii sau praznice dupa moartea parintilor sau a celor care m-au rugat si le-am promis.
184. Am luat de la Biserica lucruri, bani, lumânari, untdelemn, icoane etc. si nu le-am înapoiat. Am fost cu rautate asupra Bisericii sau manastirii, zicând ca au prea mult.
185. Am rapit cu sila, cu minciuni, juraminte false sau prin judecata pamântul aproapelui meu.
186. Am sfatuit pe altii sa fure, sa faca rau, ajutându-i si eu la acestea; i-am ascuns în casa mea.
187. Nu mi-am respectat nici contractul, nici fagaduinta facuta aproapelui.
188. Nu am lucrat dupa puterea mea la locul de munca, nefacându-mi datoria.
189. Nu mi-am platit datoriile fata de stat; am facut declaratii false, înselând statul.
190. Având posibilitatea sa înlatur pagubele aproapelui, nu l-am ajutat.
191. Am furat în grupuri, îngrozind lumea.
192. Am banuit, am napastuit, am pedepsit pe altii, pentru pierderea avutului meu.
193. Am facut vrajba între mireni sau (si) clerici, provocând tulburare.
194. Am marturisit strâmb asupra aproapelui în fata oamenilor, aducându-i astfel necinste, înjosindu-l, pricinuindu-i pagubire sufleteasca sau materiala, necazuri si suferinte.
195. Nu am tinut seama de datoria de a fi sincer, ci am grait minciuni de tot felul.
196. Am mintit de frica sa nu patimesc ceva rau, fiind amenintat.
197. La judecata am dat bani sau alte bunuri ca sa-mi micsoreze pedeapsa.
198. Am stat la îndoiala sa spun adevarul.
199. Am fost nestatornic în cuvântul dat, în credinta si fagaduinta, mintind pe altii si pagubindu-mi sufletul.
200. Am vorbit cu doua întelesuri; am vorbit altfel de cum am gândit, cazând în fatarnicie.
201. Am fost lingusitor cu fatarnicii, cu sarlatanii, cu oamenii mari si cu mincinosii.
202. Am mintit în fata judecatorilor ca pârât, ca inculpat sau ca martor.
203. Am mintit la marturisire, de rusine, din teama de a dezvalui unele însusiri rele ale mele sau unele pacate rusinoase.
204. M-am laudat, m-am înaltat cu gândul.
205. Am voie sloboda si din mândrie mi-o împlinesc.
206. Am obiceiuri rele si din mândrie nu le parasesc.
207. Sunt încapatânat, nesupus, ambitios si mândru în comportare.
208. Sunt orgolios, nu suport sa mi se porunceasca, sa mi se arate adevarul sau sa fiu criticat, desi recunosc ca sunt vinovat.
209. Sunt încrezut, ma încred în bunurile lumesti, în oamenii mari si ma laud cu toate.
210. Sunt îndraznet, doritor de a face numai ce doresc eu, sunt batjocoritor, obraznic, fals si fara de sfiala; ma supar repede.
211. Sunt potrivnic, neascultator, împietrit, as pru si plin de mine însumi.
212. Ma mândresc cu podoabele hainelor si cu frumusetea lor.
213. Ma mândresc cu podoabele casei mele, pe care am dat sume mari de bani, si cu alte desertaciuni.
214. Ma mândresc cu avere straina, cu rude bogate, cu ranguri înalte în societate sau cu starea mea sociala.
215. Ma mândresc cu podoaba parului, cu chipul meu frumos, cu sanatatea, cu tineretea sau cu vârsta înaintata pe care am apucat -o, cu tot ce am frumos si bun, uitând ca toate sunt de la Dumnezeu.
216. Din mândrie si ca sa arat bine, îmi îngrijesc cu multa atentie parul, tenul, unghiile pe care le las sa creasca, le vopsesc, îmi rad parul de pe picioare, ma coafez, îmi vopsesc parul, buzele si ochii cu diferite
vopsele, aratând prin aceasta lui Dumnezeu ca nu m-a facut asa cum trebuia.
217. Am purtat haine fine, scumpe, la moda si extravagante, facând sminteala celor ce ma priveau si cu dorinta de a place celor din jurul meu; m-am îmbracat necuviincios aratându-mi în felurite feluri
goliciunea trupeasca prin fuste scurte, rochii decoltate...
218. Am intrat în Sfânta Biserica împodobita ca la parada, facând sminteala celor ce ma priveau.
219. Am stat în fata ca sa fiu vazuta si admirata.
220. M-am împartasit îmbracata necuviincios, cu chipul si buzele vopsite, cu capul descoperit, cu pantaloni, atingând înfricosatele Taine ale lui Hristos, aratând lipsa de evlavie.
221. Am postit cu gândul sa slabesc, sa fac silueta, nu din evlavie.
222. Mi-am cheltuit averea si chiar ultimul ban din casa pentru lux si desertaciuni lumesti.
223. Am purtat la gât margele, medalioane, cercei, inele si alte bijuterii ca sa atrag atentia si sa ma mândresc cu ele, fara a ma gândi ca sunt lucruri idolesti si mare urâciune înaintea lui Dumnezeu.
224. Din mândrie am defaimat portul calugaresc si preotesc, precum si saracia sau nevointele lor.
225. Din mândrie am râs de pacatele altuia, dispretuindu-l si vorbindu-l de rau, iar pe ale mele nu le-am socotit.
226. Din mândrie am defaimat pe cei saraci, lipsiti, nestiutori, pe cei ce au gresit cu ceva, pe cei neputinciosi si pe cei ce au saracit din anumite motive sau necazuri, în loc sa ma rog lui Dumnezeu
pentru ei.
227. Din mândrie m-am socotit destept, întelept, talentat si cu multe calitati.
228. M-am mândrit si m-am socotit mai presus decât ceilalti cu frumusetea, cu stiinta, cu felul de a vorbi, cu glasul meu, nesocotind ca aceste daruri nu sunt alemele, ci ale lui Dumnezeu, Care mi le-a dat, si pentru care trebuie sa-I multumesc.
229. M-am mândrit cu saracia, cu hainele modeste, cu postul, cu slabiciunea trupului, cu visele si vedeniile pe care pretind ca le-am avut.
230. M-am rugat cu glas tare sau am cântat mai tare decât altii ca sa fiu auzit si laudat.
231. Am dat milostenii la saraci, în vazul lumii, ca sa fiu laudat, mândrindu-ma prin aceasta.
232. Din mândrie si slava desarta am intrat în Sfântul Altar. Fiind paracliser, m-am atins de Sfânta Masa si de alte obiecte sfintite (de ce anume). Ca femeie, la îndemnul preotului, am intrat în Sfântul Altar
si am facut curatenie; m-am atins de Sfânta Masa sau de alte obiecte sfintite.
233. Din mândrie am iscodit despre casa si bogatia altora; am ascultat pe la ferestre si am vrut sa stiu cum vietuiesc, pândind tot ce fac. Am vrut sa stiu starea duhovniceasca a fratelui meu, ispitindu-l prin tot
felul de întrebari.
234. Am cautat sa ma tin dupa moda lumeasca, fara a tine seama de ce-mi este folositor si îngaduit.
235. M-am trufit si semetit; am fost mincinos si laudaros.
236. Am fost fatarnic si mi-a placut mult sa fiu cinstit si laudat de oameni.
237. Am pacatuit cu iubirea de sine, cu parerea de sine, cu simtirea de sine, cu bizuirea pe sine si cu trufasa încredere în sine.
238. Am pacatuit foarte mult cu rânduiala de sine, adica mi-a placut sa umblu dupa voia mea si am urât supunerea si taierea voii.
239. Am fost stapânit în toata vremea de duhul multumirii de sine, adica am fost multumit cu starea si asezarea mea sufleteasca, socotind ca nu sunt ca ceilalti oameni.
240. N-am avut adevarata cunostinta de sine, adevarata mustrare de sine, fiind stapânit în toata vremea de îngâmfarea de sine si pretuirea de sine.
241. Am fost stapânit în minte si cuvânt de duhul îndreptatirii de sine. Am vrut si mi-a placut sa am întotdeauna dreptate, sa nu fiu contrazis, sa vorbesc mult si sa fiu ascultat de ceilalti.
242. Am fost stapânit de trâmbitarea de sine, adica am spus altora ispravile mele cele parute bune.
243. Am hranit în toata vremea pe fariseul meu cel dinlauntru cu închipuirea de sine si cu aratarea.
244. Fiind stapânit de mândrie si încapatânare, am vorbit împotriva fata de cei mai mari.
245. Fiind mândru si semet, am urât pe cei ce m-au mustrat si am iubit pe cei ce m-au laudat.
246. M-am mândrit si m-am laudat cu cele patru feluri de bunatati: cu cele firesti, cu cele câstigate, cu cele din întâmplare si cu cele câstigate prin nevointe (duhovnicesti).
247. Având unele bunatati duhovnicesti, n-am recunoscut ca le am de la Dumnezeu.
248. Am recunoscut ca am unele bunatati de la Dumnezeu, însa nu am recunoscut ca le am în dar, ci fiindca mi s-ar cuveni, socotindu-ma vrednic de ele.
249. Am socotit ca am unele bunatati duhovnicesti pe care niciodata nu le-am avut.
250. Am defaimat legile canonice si liturgice pe care le-au rânduit Sfintii Parinti în Biserica si nu am voit sa ma supun întru toate predaniilor Bisericii.
251. Am fost robit si stapânit de defaimarea ascultarii, de iscodire, de înselarea cu mintea, de trufie, de slava desarta, de lauda, de înaltarea cu mintea, de pregetarea cea fatarnica, de voia libera, de deprinderea
pacatului.
252. Am pacatuit înaintea lui Dumnezeu cu gândul de hula, de necredinta, de încapatânare, de îngâmfare, de neînfrânare, de iubirea de stapânire si de altele asemenea acestora.
253. M-am mândrit ca eu as fi feciorelnic cu trupul, defaimând în mintea mea pe cei ce au pacatuit.
254. N-am iubit niciodata în viata mea de a fi ocarât, defaimat, necinstit de altii si nebagat în seama.
255. Nu m-am silit a curma din mintea mea viclesugurile cele gândite ale slavei desarte; nu m-am silit a face ceva înaintea oamenilor ca sa fiu defaimat de catre ei.
256. Am avut întotdeauna viata mea fatarnica, plina de prefacatorie, si fiind eu înlauntru plin de ranile constiintei si urâciunea pacatelor mele, pe dinafara m-am aratat mormânt varuit prin cuviosia si fatarnicia mea, prin care am vânat slava si lauda de la oamenii cei neiscusiti care nu au cunoscut vicleniile mele.
257. M-am lacomit la avutii.
258. Am fost zgârcit si împietrit cu inima.
259. Nu m-a interesat saracia si lipsurile altora.
260. Sunt nesatios, viclean si nedrept, însusindu-mi bunuri straine pentru a ma îmbogati.
261. Am strâns bani sau avere prin viclesug sau prin cersetorie, spre a ma îmbogati.
262. Am fost grabnic a lua si zabavnic a da.
263. Am dat milostenii cu îndoiala si cu zgârcenie, ocarând pe cei carora le-am dat.
264. Nu m-am gândit la viata vesnica, dându-mi milostenie pentru sufletul meu, ci am socotit ca o sa-mi dea altii, dupa plecarea mea din aceasta lume.
265. Pentru zgârcenia mea nu am dat slujbe la Biserica pentruraposatii mei si pentru usurarea pacatelor mele.
266. Am clevetit, am soptit la ureche cuvinte despre altii, sau am facut semn cu mâna, aratând pe altii si vorbindu-i de rau.
267. Am zavistuit (invidiat) pe altul pentru bunastarea lui si m-am bucurat pentru necazurile lui.
268. Nu mi-am reparat greseala, când am nedreptatit pe aproapele, nici nu am cerut iertare.
269. Din pricina invidiei nu am raspuns la salut, nici nu am salutat pe cei ce erau mai capabili sau mai înzestrati cu darurile decât mine.
270. Din pricina zavistiei mi-am umplut sufletul de patimi si ciuda, întunecându-l cu multe pacate grele.
271. Sunt foarte dusmanos si rau; nu am recunostinta fata de cei ce-mi fac bine; tin minte raul, batjocoresc pe aproapele si ma bucur când altii sunt batjocoriti.
272. Am povestit altora greseala aproapelui si am încarcat si mai mult pacatele lui.
273. M-am iutit si m-am mâniat de foarte multe ori în viata mea, cu motiv si fara motiv.
274. Din cauza mâniei care m-a stapânit mi-am pierdut rabdarea si pacea mintii si a inimii.
275. Nu am avut râvna sfânta si nu m-am împotrivit celor ce au calcat si batjocorit legile canonice ale Bisericii lui Hristos.
276. Din cauza mândriei si a lenevirii mele am devenit nesimtitor si îm pietrit la inima si n-am avut umilinta si lacrimi spre a stinge la vreme de nevoie focul mâniei si al iutimii.
277. De multe ori, în timpul rugaciunii, mi-am amintitcu ura si cu mânie fata celui care m-a suparat si am urzit în minte gândul de razbunare.
278. Fiind stapânit de mânie am tinut minte raul asupra altora.
279. Am dusmanie asupra aproapelui meu si nu vreau sa-l iert.
280. În toata vremea vietii mele am fost lacom la mâncare si bautura.
281. M-am sârguit în toata vremea de a-mi procura mâncaruri gustoase, scumpe si de multe feluri.
282. Mi-am facut pântecele dumnezeu, slujindu-i lui si facându-i totdeauna voia.
283. Mi-am îngrasat trupul cu mâncaruri si bauturi peste masura, din care cauza mi-am îndobitocit mintea si am devenit lenes, trândav si greoi la lucrarea tuturor faptelor bune.
284. Am fost stapânit de nesaturare, de cârtire si nemultumire în timpul mesei.
285. Am fost iubitor de dulceata si mi-a placut sa beau bauturi dulci si aromate
286. Fiind rob al pântecelui, am asteptat cu mare nerabdare sa vina Pastile, Craciunul sau alte praznice mari spre a face dezlegare la toate mâncarurile si bauturile.
287. Am mâncat carne în saptamâna brânzei.
288. Desi am postit posturile, totusi, am dat la altii mâncare de frupt.
289. Din cauza saturarii pântecelui, mi-am facut mintea groasa si molatica, scazându-mi trezvia, atentia si memoria.
290. Fiind satul de tot felul de bucate, am avut nebunia de a ma face dascal si a tâlcui altora din Sfânta Scriptura, uitând ca: în pântecele plin, cunos tinta lui Dumnezeu nu locuieste.
291. Am postit cu scopul de a face rau vrajmasilor mei.
292. Am postit dupa a mea rânduiala si parere, încalcând postul rânduit de Biserica.
293. Am postit numai de mâncare dar nu si de pacate, fiind dusmanos si rau.
294. În post am mers la petreceri, ospete, zile onomastice.
295. M-am lenevit de a lucra toata fapta buna prin gând, cuvânt si lucru, dupa a mea putere.
296. M-am lenevit de a ma ruga lui Dumnezeu în toata vremea.
297. Am dormit prea mult si nu m-am sârguit de a priveghea dupa a mea putere.
298. M-am lenevit de a citi Sfânta Scriptura si învataturile Sfintilor Parinti.
299. M-am lenevit de a fi veghetor si treaz cu mintea în fiecare clipa, spre a nu fi luat prin surprindere de momelile cele subtiri ale dracilor.
300. M-am lenevit de lucrarea cea tainica a mintii, adica de a cugeta cât mai des la moarte, la Judecata de apoi, la Rai si iad, precum si la alte cugetari duhovnicesti si ziditoare de suflet.
301. Am fost stapânit de moleseala trupului, paruta neputinta a trupului si trândavie.
302. Din lenevie nu m-am ostenit a face metaniile si închinaciunile cum trebuie.
303. De multe ori lenea mea de a ma ruga lui Dumnezeu am acoperit-o cu unele pricini parute a fi folositoare.
304. M-am lenevit de a ajuta pe fratele meu cazut în îndoiala, deznadejde.
305. Seara, din pricina oboselii, m-am culcat fara rugaciune, iar dimineata, din pricina grabei, am plecat la activitatile mele fara a-mi face rugaciunea, socotind ca am aceasta îngaduinta din pricina împrejurarilor. M-am lenevit sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru toate, asteptând sa-mi vina cele de trebuinta fara osteneala mea
de a ma ruga si a multumi.
306. Din lene am lasat sa se strice icoanele si alte podoabe sfinte.
307. Mi-a fost lene sa-mi cercetez cu de-amanuntul pacatele mele, când a trebuit sa ma marturisesc, si din aceasta pricina m-am împartasit cu nevrednicie.
308. M-am lenevit sa-mi aprind candela sau lumânarea, sa îngenunchez cu amândoi genunchii în vremea rugaciunii.
309. Mi-am încurajat lenea zicând, ca m-as ruga mai mult daca as fi calugar, dar asa, fiind în lume, nu este cu putinta.
310. M-am lenevit a chema preotul sa faca aghiasma, Sfântul Maslu, sau alte slujbe, la vreme potrivita.
311. Nu am facut sfestanie în casa noua; n-am sfintit fântâna si vasele cele spurcate.
312. Din lene si nepasare m-am lenevit de a ma spovedi la vreme de ispita si când am facut pacate grele; am umblat din duhovnic în duhovnic, cautând pe cel mai îngaduitor, pentru a nu mi se da canon
potrivit cu pacatele mele cele grele.
313. Din cauza lenevirii si a trândaviei nu am voit sa lucrez dupa a mea putere faptele cele bune pe care as fi putut sa le fac cu lucrul.
314. Am fost lenes, molatec si nepasator de a ajuta în orice chip pe altii care se aflau în primejdie trupeasca sau duhovniceasca.
315. Am putut dar nu am vrut sa împiedic pe aproapele de a pacatui (Caz concret).
316. Nu m-am rugat pentru aproapele si pentru toata lumea.
317. Nu am mângâiat pe cei întristati.
318. M-am împartasit fiind suparat si învrajbit.
319. Nu am pus cuvânt bun si de garantie pentru cei care îi stiam vrednici.
320. Nu am saturat pe cei flamânzi.
321. Nu am dat sa bea celui însetat.
322. Nu am îmbracat pe cel gol.
323. Nu am cercetat pe cel bolnav, pe cel din închisoare.
324. Nu am primit pe cel strain.
325. Nu am îngropat pe cel mort.
326. Nu m-am ostenit sa cunosc dogmele, învataturile si rânduielile credintei.
327. Nu am avut dragoste sa-L cunosc pe Dumnezeu din frumusetile naturii si din tot ce ne înconjoara.
328. Nu m-am ostenit sa patrund mai adânc Crezul si credinta Ortodoxa.
329. În necaz, ispite, pagube, suferinte, mi-am pierdut nadejdea în Dumnezeu ca ma poate ajuta.
330. Când am pacatuit greu, mi-am pierdut nadejdea în Dumnezeu, zicând ca nu ma va ierta niciodat a si ca nu ma pot mântui niciodata, cazând în deznadejde si facând voia satanei.
331. Nu m-am ostenit sa aprind în sufletul meu focul sfintei dragoste.
332. Nu m-am silit sa câstig virtutile dragostei crestine în legatura cu Dumnezeu si cu aproapele.
333. Nu am tinut seama de smerenie si rabdare, prin care se învinge raul si se câstiga virtutea.
334. În toata vremea vietii mele am fost stapânit denestiinta, de nesimtire si împietrirea inimii.
335. Din cauza nesimtirii mele, în toata vremea m-a stapânit uitarea, lenea, nepasarea, deznadejdea, neevlavia si nefrica de Dumnezeu.
336. Din cauza nesimtirii inimii mele am trait ca si cum nu as mai muri vreodata, ca si cum nu as avea de dat seama înaintea lui Dumnezeu pentru toate faptele mele.
337. Am fost stapânit de raceala si uscaciunea sufletului fata de toate lucrurile cele bune si am stat încremenit si lâncezit cu trupul si cu sufletul fata de tot lucrul duhovnicesc.
338. Fiind cuprins de nesimtire, de împietrirea inimii, am pierdut râvna, zdrobirea inimii si umilinta, precum si orice simtire a lui Dumnezeu din sufletul meu si astfel, viu fiind cu trupul, cu sufletul din mine sunt mort.
339. Fiind cuprins de nesimtire pentru pacatele mele, m-am apucat ca sa învat pe altii.
340. Fiind stapânit de nesimtire, am mâncat si baut prea mult, am dormit prea mult, am vorbit prea mult si fara de folos.
341. De multe ori, fiind în biserica, atâta nesimtire am avut fata de acest loc sfânt, încât am stat cu vorbe desarte, cu dormitare si chiar cu glume si râs, ca în mijlocul unui spectacol.
342. Din cauza nesimtirii si a împietririi inimii mele, niciodata nu am putut sa am adevarata deslusire a gândurilor mele, având mintea oarba la deslusirea celor bune si n-am priceput ca nesimtirea este moartea mintii si omorârea sufletului mai înainte de moartea trupului.
343. În toate lucrurile, cuvintele si gândurile mele nu m-am sârguit sa am rabdare si blândete.
344. Neavând rabdare si blândete, m-a stapânit în toata vremea iutimea, nerabdarea, amaraciunea, necazul, tulburarea, nelinistea, nealinarea, neîngaduinta, rautatea si viclenia.
345. Fiind fara rabdare si blândete, am fost strain în toata vremea de nerautate, de simplitate si de nevinovatia cea cuvenita unui suflet curat.
346. Neavând rabdare si blândete, am fost nemultumitor si cârtitor la obligatiile pe care le aveam.
347. Nu am avut adevarata cunostinta de sine, adica nu am avut vedere clara si deslusita cu mintea despre toate slabiciunile si neputintele mele.
348. Având mintea întunecata de patimile mele si neavând dreapta socoteala, nu am putut întelege când a fost cu mine ajutorul lui Dumnezeu, ramânând pururea nesimtitor si nerecunoscator fata de El.
349. Neavând dreapta socoteala, am început de multe ori a face lucruri mai presus de puterea si de priceperea mea si în loc de folos, m-am ales cu paguba si primejdii.
350. Neavând smerenie si dreapta socoteala, m-am apucat uneori a face pe dascalul, tâlcuind altora, dupa capul meu, unele locuri grele din Sfânta Scriptura, înselându-ma si pe mine si pe altii.
351. M-am lenevit de a ma ruga lui Dumnezeu neîncetat, ziua si noaptea.
352. M-am lenevit de multe ori a merge la biserica, lipsind mai mult de trei Duminici consecutiv, cazând sub mare afurisenie.
353. M-am lenevit de a ma ruga mai mult, uitând ca rugaciunea multa duce la rugaciunea curata.
354. În timpul rugaciunii m-am silit a bolborosi multe cuvinte dar nu m-am silit sa-mi concentrez atentia mintii spre a întelege cele citite, spre simtirea lor cu inima, hranind pe fariseul cel din mine.
355. Uneori stând la rugaciune am avut gânduri spurcate; alteori am pierdut rugaciunea prin raspândirea la lucrurile cele desarte si nefolositoare.
356. În vremea rugaciunii am avut uneori cereri nechibzuite catre Dumnezeu si, daca dupa o vreme nu le-am dobândit, m-am întristat si descurajat de a ma mai ruga, neîntelegând ca Dumnezeu are mare grija de mine, de cele ce sunt spre folosul meu.
357. Am fost batjocorit de draci în chip jalnic, caci, sosind vremea de rugaciune, m-am apucat de alte treburi, neîntelegând ca nici o treaba nu este mai de folos decât rugaciunea.
358. Stiind ca Dumnezeu cere de la om rugaciunea curata, fara imaginatie, în vremea rugaciunii am lasat mintea sa-si închipuiasca fel de fel de forme si închipuiri.
359. Când mila Domnului m-a cercetat în vremea rugaciunii si când sufletul a început a se ruga din inima cu cuvinte proprii, eu, pacatosul, am început a cauta cuvinte subtiri si cu mestesug spre a vorbi în acele momente sfinte cu Dumnezeu si prin aceasta mândrie si prostie am alungat darul si umilinta de la ticalosul meu suflet si am mâhnit pe Preabunul Dumnezeu, Care cere de la om cuvinte smerite, simplitate si nevinovatie.
360. În vremea rugaciunii am tinut cu toata taria de anumite forme, ca pozitia trupului, plecarea capului, tinerea respiratiei, iar de cele de mare nevoie, adica de atentia mintii si de simtirea inimii, prea putin m-am apropiat.
361. Am avut si aceasta mare nechibzuinta ca uneori, când m-a cercetat mila lui Dumnezeu în timpul rugaciunii, nu am încetat cititul pravilei, ci fiind înclinat spre rugaciunea cea citita, am citit mai departe psalmi si rugaciuni.
362. Uneori am stat la rugaciune având rautate sau tinere de minte de rau asupra celor ce m-au suparat sau nedreptatit.
363. Fiind lenes si stapânit de toata moleseala si nesimtirea, nu am putut ajunge la treapta cea mai de sus a rugaciunii, dar cu toate acestea, uneori, am început sa visez cu gândul ca parca tot am sporit oarecum si nu as fi cel mai de jos în asemenea privinta.
364. În vremea rugaciunii, de multe ori, m-am aflat dormitând cu mintea si chiar cu trupul, uneori stând de vorba cu gândurile si imaginile care veneau de la draci si luând aminte la ele, am râs si m-am tulburat de alte patimi; si asa, stând cu trupul la rugaciune înaintea Domnului, cu mintea si cu sufletul m-am aflat slujind dracilor si
patimilor mele.
365. N-am avut chibzuinta si dreapta socoteala ca în vremea când am fost singur sa ma rog cu rugaciunea cea dinlauntru, ci m-am rugat cu glas tare.
366. Când cineva m-a rugat sa ma rog pentru el, eu fiind lenes, am pus motivul ca sunt nevrednic si nu am voit, ascunzându-mi lenevirea în spatele unei smerenii fatarnice.
367. Alteori m-am rugat pentru altii, si daca Dumnezeu le-a împlinit cererea lor, pentru a lor credinta, eu m-am mândrit ca si cum pentru a mea rugaciune s-a facut aceasta, laudându-ma cu lucru strain.
368. Auzind Dumnezeiasca Scriptura spunând ca Împaratia lui Dumnezeu este înlauntrul nostru, nu m-am silit a cauta pe Dumnezeu înlauntrul inimii mele prin chemarea cât mai deasa a Preasfântului Sau Nume: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiestema pe mine, pacatosul”.369. Am pacatuit foarte mult cu limba înaintea lui
Dumnezeu, în tot felul, în tot locul si în toata vremea.
370. Am osândit pe altii si i-am judecat din ura si rautate.
371. Am clevetit si am pârât pe altii, din care cauza ei au suferit diferite necazuri (Ce necazuri).
372. Am omorât cinstea altora prin vorbirea de rau si prin defaimarea lor.
373. Am ocarât, am defaimat, am certat, am mustrat, am blestemat si am batjocorit pe altii.
374. De multe ori nu mi-am oprit limba de la multe vorbe desarte.
375. Prea de multe ori am avut obiceiul de a ma lauda si a spune minciuni.
376. De multe ori am vorbit cu viclenie si fatarnicie spre a fi laudat de oameni.
377. De multe ori am laudat pe cei rai si lucrurile lor cele rele si am vorbit de rau pe cei buni si lucrurile lor cele bune.
378. De multe ori am avut obiceiul de a spune povesti, de a vorbi despre ispravile cele rele ale oamenilor care au fost tâlhari, desfrânati, betivi.
379. Am vorbit (facut) de multe ori glume, chiar si cu cuvinte sfinte.
380. Am râs de multe ori în hohot si cu glas tare, pâna la lacrimi, prin care am dovedit ca sunt om nebun si fara de minte.
381. De multe ori m-am laudat cu lucrurile mele, cu rudeniile si prietenii.
382. Am avut raul obicei de a lauda pe altii în fata si am vorbit de multe ori cu viclenie si lingusire.
383. Nu m-am silit sa opresc pe altii de la vorbirea de rau, de la clevetire, de la nedreptate si de la orice fel de pacat.
384. M-am rusinat si m-am temut de a spune adevarul si de a mustra pe fata nedreptatea si hula împotriva lui Dumnezeu, pe care cei necredinciosi si hulitori le-au vorbit la aratare.
385. N-am avut taria cea buna si cu dreapta socoteala, din care cauza am tacut acolo unde era nevoie de a vorbi si am vorbit acolo unde era nevoie sa tac.
386. Stiind ca multa vorbire este scaun al slavei desarte, totusi nu am încetat de la multa vorbire cea cu lauda de sine si de la vorbirea cea desarta.
387. Neavând dragoste fata de aproapele, nu m-am silit cu toata puterea de a mângâia pe cei întristati, de a învata pe cei nestiutori si de a apara pe cei nedreptatiti.
388. Din cauza nepasarii si a cutezantei de sine, nu m-am silit cu toata puterea de a fugi si de a ma feri de locurile acelea unde se râdea, se glumea si se spuneau desertaciuni.
389. Am fost stapânit si de aceste patimi: uitarea, neevlavia, iutimea, amaraciunea, înfurierea, ura de oameni, pomenirea de rau, osândirea, întristarea de suflet, îndoiala, lasitatea, rivalitatea, împatimirea,
afectiunea pentru cele pamântesti, nebarbatia, nemultumirea fata de Dumnezeu si de oameni, cârtirea, clevetirea, înfumurarea, parerea de sine, mila de sine, crutarea de sine, îndreptatirea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stapânire, iubirea de a porunci, iubirea de aratare, dorinta de a placea oamenilor, nerusinarea, înselaciunea, ironia, duplicitatea, îndoiala, ratacirea gândurilor, iubirea de slava, iubirea de argint, iubirea de placeri trupesti, iubirea de sine, care este
maica si radacina tuturor rautatilor.
390. De asemenea, am fost stapânit si de aceste patimi: hula, blasfemie, semetie, împietrirea inimii, nesupunere, bârfa, defaimare, amagire, nebunie, neînfrânare, nepricepere, nestiinta, iesire din minti,
aiureala, salbaticie, toropeala, negrija de cele bune, gresala de fiecare clipa, risipa, zgârcenie, cunostinta mincinoasa, odihna trupeasca fara de trebuinta, moleseala, rautate, nepasare, putina credinta, slujirea la
multe patimi, înaltare, amagire, cutezanta, întristare, grairea împotriva, fatarnicie, prefacatorie, curiozitate, învoirea cu pacatele cele patimase ale sufletului si deasa cugetare la ele. Pe lânga acestea mai am si alte pacate de care nu îmi aduc aminte sau nu îmi dau seama de ele ca sunt
pacate. De toate acestea numai eu sunt vinovat, pentru care îmi pare rau si din toata inima ma caiesc si ma voi cai. Deci, iarta-ma, parinte, si canon sa-mi rânduiesti, ca de aici înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugaciunile Maicii Domnului, cu ale tuturor Sfintilor si cu rugaciunile sfintiei voastre, vreau sa pun început bun.

 INTRA SI AICI ...E UN SAIT FOARTE EDUCATIV, SPECIAL PENTRU SPOVEDANIE...M-AM BUCURAT MULT CAND L-AM DESCOPERIT...SA VA FIE DE FOLOS..DOAMNE AJUTA!
http://desprespovedanie.blogspot.com/