29 martie 2020

Mărturisirea cea deasă aduce lucruri bune


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Demonii fug de cel ce se spovedeşte des, fiindcă, prin mărturisirea deasă, îşi pierd cuiburile şi mrejele lor.

Spovedește-te des, aşa încât, dacă este cu putinţă, să alergi îndată la duhovnic, nu doar când vei săvârşi un păcat mare şi de moarte, ci şi când vei săvârşi unul mic şi care se iartă.

Fiindcă, după cum rănile care sunt arătate doctorului nu se măresc, tot aşa şi păcatele, când sunt mărturisite, nu sporesc, după cuvântul Scărarului: „ Vânătăile, care sunt date la iveală, nu se vor înrăutăţi ci se vor tămădui’’ (Cuvântul 4, pentru ascultare)

Berzele au un obicei: când li se strică cuibul, nu se mai duc acolo; aşa şi demonii fug de cel ce se spovedeşte des, fiindcă, prin mărturisirea deasă, îşi pierd cuiburile şi mrejele lor, după cum i-au spus demonii înşişi unui bărbat îmbunătăţit, că nu au înlesnire şi nici putere împotriva cui se spovedeşte des. Şi pe lângă acestea au mai spus că, în vreme ce omul se află nespovedit, toate mădularele lui sunt ca şi legate de păcat şi nu se pot mişca spre a săvârşi binele. Şi, când se va fi spovedit, numaidecât ele sunt dezlegate.

Evanghelistul loan a dat mărturie: „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele” (I Ioan 1, 9).

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare pentru suflet)

25 martie 2020

Acatistul Bunei Vestiri - cu Preot Ioan



BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Acatistul Bunei Vestiri - cu Preot Ioan



BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

24 martie 2020

RUGACIUNE FACATOARE DE MINUNI CATRE PURUREA FECIOARA MARIA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare spre tine imi indrept gandul, inima si toate simturile si te rog cu lacrimi: Pana cand Maicuta a milostivirii va fi aceasta durere necontenita pe pamant?

Pana cand vrajmasii nevazuti ai neamului omenesc vor da lovituri atat de puternice bietilor oameni?

Pana cand vor pangari si vor necinsti trupurile, sufletele si vietile lor, inselandu-i ca sa nu cunoasca adevarul, sa nu indeplineasca poruncile divine si sa nu dea slava si cinste pururi Maritului Dumnezeu cel in Treime inchinat: Tatal, Fiul si Duhul Sfant?

Ridica-te Stapana Atotbuna si zdrobeste pe vrajmasii nostrii si ai Fiului Tau iubit Iisus Hristos, ingrozindu-i cu nebiruita-ti sfintenie, indreptandu-ne pe cararile mantuirii ca sa dam mereu marire lui Dumnezeu. Roaga-te Fecioara pentru sfanta Biserica, pentru propavaduirea Evanghelilei pe intreg pamantul, pentru poporul acesta, conducatorii lui, rudele mele, pentru vaduve, orfani, bogati, saraci, necajiti, bolnavi, pentru cei prigoniti pentru credinta, pentru salvarea celor ce au ratacit la secte pentru cei raposati. Ajuta-ne sa ne pocaim toti oamenii de pacatele noastre, sa iubim Biserica, sa ne spovedim adesea, sa renuntam la pacate, vicii si necredinta. Ajuta-ne sa nu fim insensibili la chemarea divina a blandului tau Fiu care a venit sa sufere chinuri barbare pentru bietele sale oite ranite atat de mult de vrajmasi.

Roaga-te Maicuta Sfanta si pentru aceste nevoi ale mele (rosteste necazurile pe care le ai si dorintele pe care vrei sa ti le indeplineasca Maica Domnului).

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, in vecii vecilor, Amin

Postul Sfintelor Pasti - felul postirii

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



                                                         ✞✤☦Postul Sfintelor Pasti✞✤☦

Postul Sfintelor Pasti incepe anul acesta pe 2 martie . Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.

In primele secole, unele persoane posteau doar in Vinerea Patimilor, altele doua zile inainte de Pasti, altii o saptamana, in vreme ce unii posteau opt saptamani.

La sfarsitul secolului al III lea, Postul Sfintelor Pasti a fost impartit in postul prepascal (Postul Paresimilor) care tinea pana la Duminica Floriilor, cu o durata variabila si Postul Pastilor (postul pascal), care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a Invierii Domnului. Dupa Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Rasarit a adoptat ca durata acestui post sa fie de sapte saptamani, durata prezenta si astazi.

Postul Mare era tinut cu rigozitate

Canonul 69 apostolic osandea cu excomunicarea pe credinciosi si cu caterisirea pe slujitorii Bisericii, in cazul in care acestia nu tineau Postul Sfintelor Pasti. Erau acceptate exceptiile, doar in caz de boala.

Liturghia din Postul Sfintelor Pasti

Liturghia, avand un caracter de sarbatoare si bucurie, iar Postul Sfintelor Pasti fiind un timp al infranarii, Sfintii Parinti au randuit ca in perioada acestui post sa nu se savarseasca Sfanta Liturghie decat sambata si duminica. In celelalte zile se poate oficia Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, cu exceptia zilelor aliturgice, cand nu se oficiaza nicio Liturghie. Liturghia Darurilor mai inainte sfintite a luat fiinta datorita dorintei unor credinciosi de a se impartasi si in cursul saptamanii. Amintim ca in cadrul acestei Liturghii, Sfintele Daruri sunt sfintite la Liturghia oficiata duminica, sunt pastrate pe Sfanta Masa, iar in cursul saptamanii, atunci cand se savarseste Liturghia Darurilor sunt oferite credinciosilor spre impartasire. Potrivit randuielii de postire a Bisericii, in zilele de rand din Postul Mare, se ajuneaza pana la apusul soarelui, iar impartasirea se face seara dupa Vecernie.

In sambetele din Postul Mare se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in primele cinci duminici de post se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. In duminca Floriilor - Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in Saptamana Patimilor, joi si sambata, Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

"Daca am pacatuit, vom posti pentru ca am pacatuit. Daca n-am pacatuit, vom posti ca sa nu pacatuim. Sa dam ceea ce avem: postul, si vom primi ceea ce nu avem: nepatimirea".

UNDE ÎL GĂSIM PE DUMNEZEU?


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



“L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu. Apoi în cărți, în idei și simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii că e cu putință să-L întâlnești pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Si aici L-am auzit spunându-mi: Îndrăznește să înțelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!

Atunci, cu rabdare, m-am pus pe lucru. Astfel am înțeles treptat că Dumnezeu este aproape, că mă iubește și că umplându-mă de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalți. Am înțeles că iubirea e comuniunea cu Dumnezeu și cu celălalt. Și că fără această comuniune, lumea nu e decât tristețe, ruină, distrugere, masacre. Să vrea numai, lumea, să trăiască în această iubire, și atunci ar cunoaște viața veșnică“ (Părintele Dumitru Stăniloae)

În toți și în toate!

Nu, Dumnezeu nu este acolo undeva într-un loc abstract, inaccesibil, pretențios în cale afară, și greu de înțeles și atins!

Este aici și ne așteaptă în același timp și acolo...iubește și mustră, ne dă prin Prezență și ne ia prin Absență... întocmai unui prieten adevărat.

Nu putem spune că L-am găsit, iar mai apoi sa Îl așezăm pe un raft unde să se așeze praful în voie, luându-L de acolo doar din cand în când, după bunul plac. Odată aflat, trebuie sa Îl descoperim raportându-ne la El ca la un prieten: vizitându-L, găzduindu-L, cercetându-I lucrarea și pe cei asupra cărora se manifesta grija Sa, avându-I mereu grija prin purtarea în gânduri, simțire și fapte. Unde este?

Aici, lângă noi, mereu lângă noi...ne mângâie prin soare, ne răcorește prin ploaie, ne bucură prin cântecul păsărilor, ne farmecă prin exploziile de viață ale naturii, dar ne și cercetează prin semeni.

Este aici, dar Îl și vedem? Pentru că fericita ”vedere” este strict condiționată de curăția inimii așa după cum El ne-a spus în acel ”Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.

Așadar, întâi te întâlnești cu tine, îți cercetezi curăția inimii, iar mai apoi ți se deschide calea putinței întâlnirii cu El.

Îl întâlnim în gând, în inimă, în natură, în semeni, însă pentru a ne și părtăși de El trebuie să Îl vizităm ”acasă” la El... în bisericile atât de contestate în ultima vreme.

Pentru că și cu un prieten poți fi în gând tot timpul, să îl suni, să vorbești, însă cu adevărat te părtășești de el doar în taina casei lui.

”Casa Lui”, mare sau mică, din beton sau lemn, este acel loc unde tu mergi, iar El te întâmpină punând împreună începutul unui praznic împărătesc în taina inimii... pentru ca mai apoi să poți spune asemeni Fericitului Augustin:

“Târziu te-am iubit, frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu te-am iubit. Şi iată că tu erai înlăuntrul meu şi eu eram în afară, şi acolo te căutam. Şi eu, nenorocitul, mă avântam spre lucrurile frumoase create de tine. Tu erai cu mine şi eu nu eram cu tine. Mă ţineau departe de tine creaturile care, dacă nu ar fi fost în tine, nici nu ar fi existat. M-ai chemat, ai strigat, ai învins surzenia mea. M-ai străfulgerat cu lumina ta şi, în sfârşit, mi-ai vindecat orbirea. Ai răspândit asupra mea parfumul tău, şi eu l-am inspirat, şi acum te doresc pe tine. Te-am gustat, şi acum mi-e foame şi sete de tine. M-ai atins, şi acum ard de dorinţa de a dobândi pacea ta...”

D.B.

22 martie 2020

CURAJUL DE A FI CREȘTIN


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



de Preot Sorin Croitoru

Îți trebuie curaj de vrei să fii creștin,
Căci Însuși Domnul nostru zicea că-i drum de chin.
Tot El spunea că-n Rai nu-i loc pentru fricoși,
Ci "locul cel de veci" e-un loc de curajoși!

Curajul de a zice: "Iisuse, am greșit!",
Curajul de a plânge în colțul tău smerit,
Curajul de a face, curajul de a cere,
Curajul de-a răbda în foame și-n durere.

Curajul de-a avea mărețe idealuri,
Curajul de-a pluti pe ale vieții valuri,
Curajul de a merge și singur înainte,
Curajul de-a nu crede în tot ce-ți vine-n minte,

Curajul de-a ierta, chiar dacă "n-ai pe cine",
Curajul de a face din când în când și bine,
Curajul de a spune: "Nu merit nici ce am!",
Curajul de a-i pune acestui trup un ham,

Curajul de-a-nfrâna pornirile trupești,
Curajul de-a respinge iubirile prostești,
Curajul de a-ți spune cu hotărâre: "Nu!",
De-a accepta că lumii nu-i ești buricul tu!

Curajul de-a-mpărți din codrul tău de pâine,
Știind că Tatăl nostru te va hrăni și mâine,
Curajul de a spune când altul nu mai poate,
Căci îl zdrobește crucea: "Tu nu ești singur, frate!",

(Ce bucurie, frate, când vei putea să duci
De vei avea curajul, deodată.. două cruci!),
Curajul de a râde, curajul de a plânge,
Curajul de-a-L iubi pe Domnul pân' la sânge,

Curajul ca-n pustiul de ură și-mpietrire
Tu să rămâi o oază de pace și iubire,
Curajul ca în marea de neagră neștiință,
Ca farul cel din noapte să răspândești credință!

Curajul de-a iubi când mulți nu mai iubesc,
Curajul de-a fi înger când mulți se îndrăcesc,
Curajul de-a fi tare, când mulți de frică pier,
Curajul de-a privi în liniște spre cer,

De-a fi al lui Hristos când nimeni nu mai crede,
Curajul de-a vedea când nimeni nu mai vede,
De-a fi curat în viață când lumea e murdară,
De-a face Rai în tine, chiar dacă-i iad afară..

Curajul de-a-nțelege Divina Rațiune
În binele din lume, în lucrurile bune,
În Universul mare, cu legile-i nescrise,
În pâinea ce hrănește atâtea guri deschise..

Această viață scurtă ni-i dată ca să fie
O luptă curajoasă în drum spre veșnicie.
La Dumnezeu în ceruri cununile-s gătite,
De Însuși Creatorul au fost împodobite!

Cel ce a zis: "Să fie!" și toate s-au făcut,
Iar pe Adam și Eva i-a plăsmuit din lut,
Acela ne așteaptă cu bunătăți cerești
În Raiul desfătării, cu cetele-ngerești!
amin

17 martie 2020

Rugaciune la vreme de ispita

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Doamne, Doamne, Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca in rai pe stramosii nostri Adam si Eva, spre a le incerca ascultarea si supunerea,- Cel ce, de asemenea, ai ingaduit diavolului sa ispiteasca cu ingrozire si cu grele suferinte pe dreptul Iov, robul Tau, pentru ca si mai lamurit sa se vadeasca virtutile si credinta lui intru Tine,- Cel ce ai dat ingaduinta satanei sa se apropie cu ispitire de insusi Fiul Tau, spre a-L imbia si a-L momi cu poftele si desertaciunile acestei lumi, pentru ca, infrant si rusinat, acest duh blestemat sa auda din gura Mantuitorului lumii cuvintele: "inapoia Mea, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului Tau sa te inchini si numai Lui unuia sa-I slujesti",- Cel ce tuturor dreptilor si sfintilor Tai le-ai dat vremi de ispitire si de grele indoieli, pentru ca, prin ele lamurindu-se, sa iasa si sa ramana si mai intariti in credinta, in nadejdea, in dragostea si in supunerea cea catre Tine,- insuti, Atotputernice si Preabunule Stapane, ajuta-mi si mie in aceasta clipa grea, cand duhul satanei imi tulbura mintea cu indoieli si cu imboldiri, si cand viclene amagiri imi framanta inima si sufletul; arata-mi.
Milostive, adevarul si calea Ta cea dreapta, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, sa ma pot bucura de cuvintele apostolului Tau lacob, ce zice: "Fericit barbatul carele rabda ispita, caci lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce il iubesc pe El". Daruieste-mi, Stapane, inima curata si credinta tare, pentru ca in aceste clipe sa pot canta dimpreuna cu proorocul Tau David: "Doamne, de ce s-au inmultit cei ce ma necajesc? Multi se ridica impotriva mea, multi ii spun sufletului meu: -Nu-i este lui mantuire intru Dumnezeul lui-... Dar Tu, Doamne, Tu esti ocrotitorul meu, Tu esti slava mea si Cel ce inalti capul meu. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si El m-a auzit din muntele Sau cel sfant... A Domnului este mantuirea si peste poporul Tau binecuvantarea Ta". Amin.

16 martie 2020

TREI CRUCI AU FOST PE DEALUL CĂPĂȚÂNII..


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




de Preot Sorin Croitoru

Trei cruci au fost pe Dealul Căpățânii,
Dar numai Crucea Ta ne-a mântuit..
De-ar fi știut atunci ce fac, păgânii
În veci pe ea nu Te-ar fi răstignit!

Ei au crezut că Te învață minte
De a mai spune că ești "împărat",
Dar nu știau că bunul Tău Părinte
Puterea de-a Te răstigni le-a dat..

Cândva era un șarpe de aramă
Considerat al vindecării semn;
Acum, trimis de Tatăl, fără teamă
Te-ai înălțat, Iisuse-al meu, pe Lemn.

Trei cruci au fost pe Dealul Căpățânii..
Pe cea din mijloc, Doamne, Tu erai,
Căci nu veniseși pe pământ ca să Te mânii,
Ci ca să mori, ducându-ne în Rai..

13 martie 2020

DRAGUL MEU, ACUMA PLÂNGI?..


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



de Preot Sorin Croitoru

Dragul meu, acuma plângi
După Sfânta Liturghie?..
Ai uitat de câte ori
Îți ziceam, creștine, ție

Ca din moleșeala ta
Să te fi trezit odată,
Fiindcă într-o bună zi
Poate n-o să se mai poată?..

Deseori te-am învățat
Că nu-i timp de dat la pește
Chiar atunci când la Altar
Taica preotul slujește,

Că-L jignești pe Dumnezeu,
Care vine pentru tine
Și te află dus pe lac,
Pescuind fără rușine..

Mi-amintesc și când ți-am zis
Că nu este bine, dragă,
Tu să faci cumpărături
Când Biserica se roagă,

Sau să dormi pe perna ta
Când din turle se vestește
Cu un dangăt prelungit
Că-n Altare se slujește..

Iar acum, în timp de post,
Parc-ar merge-o Liturghie,
Însă chiar când vrei și tu,
Slujba, uite, n-o să fie,

Fiindcă Bunul Dumnezeu
S-a cam supărat pe tine
Și de data asta El
În Altare nu mai vine..

12 martie 2020

CREDINCIOȘI SAU DOAR POLITICOȘI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



♦️Preoți credincioși sau preoți politicoși ?!?♦️

Cui îi este frică de boală, că se îmbolnăvește în biserică, la Sfânta Liturghie, să stea acasă, să-și plângă neputința puținei credințe, dar nici un preot cu adevărat al lui Hristos nu va putea vreodată închide ușile bisericii în fața celor ce vin cu credință puternică în Mântuitorul Iisus Hristos, acolo, oricât de mulți ar veni. Cu atât mai bine. Că înseamnă că oamenii chiar cred, pe viață și pe moarte.

Să vedem acum unde este credința noastră (a preoților mai ales) propovăduită cu atâta ton înalt de la amvoane.

Nu mai credeți în puterea Tainelor Bisericii ?

Sfântul Maslu de obște vă dă de gândit ? Se ia Coronavirus-ul de pe miruitor ?

Sunteți acum politici corect ... așa ați învățat la școlile înalte ale Teologiei ?!?

Acum să vedem cine a propovăduit cu adevărat credința puternică în Mântuitorul Iisus Hristos și cine doar a lălăit-o ... credincioșii vă vor judeca ... preoților slabi în credință cu dezinfectant pe la ușile bisericilor ... gata, Agheasma nu mai are efect ? Vă este rușine acum cu credința pe care o propovăduiți în zilele de pace ?!?

Să nu se împlinească și cu noi cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos atunci când mustra pe cei responsabili cu sufletele oamenilor : << Vai vouă, că închideți porțile Împărăției Cerurilor înaintea oamenilor, nici voi nu intrați și nici pe cei ce vor să între nu-i lăsați ... nebuni și orbi ... morminte văruite, cărturari fățarnici ... >>

Iar Biserica lui Hristos este Poarta Cerului, pe care nici porțile iadului nu o vor birui pe ea.

Puțin credincioșilor, DE CE VĂ ÎNDOIȚI ?!?

11 martie 2020

PÂINEA CEA SPRE FIINȚĂ


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



de Preot Sorin Croitoru

Doamne, cum Te-mparți Tu, oare,
Rămânând mereu întreg,
De Te-nghite fiecare?..
Fă-mă, Doamne, să-nțeleg..

Cum lași corurile Tale,
Serafimii Tăi din Rai,
Și cobori în pâinea moale,
Spre mâncare să Te dai?..

Mare-i taina, mult misterul..
Să pricep cum voi putea?..
Tu, ce nu Te-ncape cerul,
Să încapi în gura mea?..

În fărâma minunată
Ești Tu Însuți, Domnul meu!
De crezut, se crede-ndată,
Dar de înțeles e greu..

Taină-n veci de veci rămâne,
Slavă Ție pentru ea!
Câte nu faci Tu, Stăpâne,
Pentru mântuirea mea..

Tu ești Pâinea spre ființă
Ce coboară în Altar
Și pe cei ce au credință
Îi faci dumnezei prin har

Căci mireasma Ta divină
Se împrăștie în noi,
Și a Binelui lumină
Răspândim în jur apoi!

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ