23 februarie 2022

ICOANA MAICII DOMNULUI ODIGHITRIA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


(Îndrumătoarea) FĂCĂTOARE DE MINUNI,DE LA MĂNĂSTIREA SFÂNTA ECATERINA DIN SINAI,EGIPT

Există multe icoane răspândite în întreaga lume despre ale căror istorie și minuni s-a scris mai mult în inimile oamenilor celor ce s-au închinat cu credință dinaintea lor și au primit tămăduire. Astfel, aceste icoane au străjuit smerit și continuă a străjui lumea cu harul lor, umplându-o pe dânsa de daruri, tămăduiri, liniște și povățuire.

Această icoană a Maicii Domnului Odighitria sau Îndrumătoarea a fost zugrăvită în veacul al XIII-lea și se află în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, Egipt.

                                                                  RUGĂCIUNE

Ceea ce eşti Izvor a toată înţelepciunea îndrumă paşii noştri pe cărarea mântuirii, Stăpână, căci numai tu ai purtat în pântecele tău şi ai născut pe Cel Ce a luat firea neputincioasă a lui Adam ca s-o înnoiască şi să o aşeze pe scaunul slavei cereşti. În braţele tale ai purtat cu cuviinţă dumnezeiască pe Soarele dreptăţii, Cel Ce cu razele iubirii Sale de oameni luminează inimile celor ce se nevoiesc pe calea dobândirii virtuţilor. Pe Acesta roagă-L, Fericită, să ne dăruiască îndurările Sale, iertând nedreptăţile noastre şi aşezându-ne la limanul vieţuirii curate.

Nu este, Fecioară, nu este să alerge cineva la acoperământul tău și să nu dobândească multele tale mile, pentru aceea și eu te rog să dobândesc apărarea ta.

Pe mine cel zdrobit de nemăsuratele mele călcări de poruncă, înnoiește-mă cu mijlocirea ta cea dumnezeiască, tămăduind sufletul meu și dându-mi cuvânt ca să strig: Binecuvântată ești ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.
                                                                                                                               AMIN.

17 februarie 2022

Spune-i copilaşului tău ce e bine, învaţă-l cine este Dumnezeu!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Când, de exemplu, tatăl sau mama se neliniştesc de­oarece copilul păcătuieşte şi, de aceea, îl plesnesc, cu si­guranţă că vor avea un rezultat contrar. Fiindcă dacă face păcate copilul înseamnă că vrea păcatul şi se va certa cu tine care eşti predicatorul virtuţii. Acum, pe de o parte, se teme să păcătuiască, dar imediat ce va scăpa de tine, va fi condus îndată la rău. Sila, răul nu pot să scoată nici un bine. Întunericul, ca urmare a căderii omului, nu duce niciodată la lumină. Lumina risipeşte întunericul, deoarece întunericul e fără ipostas, nu are fiinţă. Există însă o situaţie pe care Dumnezeu cel Atotlucrător o pune în valoare în mod înţelept spre binele nostru, scoţând şi dintr-un rău bine, din întuneric lumină. Cum? Prin pocăinţă. Îmi văd răutatea, păcatul, mă pocăiesc, plâng, mă jelesc, sunt con­dus la Dumnezeu, îmi iau asupră-mi datoriile, lucrez trez­via, fac răbdare, şi înlăuntrul meu se cultivă omul cel nou, care iese din pocăinţă. Deci binele nu iese din rău, ci din pocăinţă, care este altă minte, mintea pe care Dumnezeu o aşază în inimă.

Când, de exemplu, tatăl sau mama se neliniştesc de­oarece copilul păcătuieşte şi, de aceea, îl plesnesc, cu si­guranţă că vor avea un rezultat contrar. Fiindcă dacă face păcate copilul înseamnă că vrea păcatul şi se va certa cu tine care eşti predicatorul virtuţii. Acum, pe de o parte, se teme să păcătuiască, dar imediat ce va scăpa de tine, va fi condus îndată la rău. Sila, răul nu pot să scoată nici un bine.

Spune-i deci copilaşului tău ce e bine, învaţă-l cine este Dumnezeu. Vorbeşte-i din plinătatea inimii tale, lu­minează-i puţin conştiinţa cu propria ta dorinţă şi experi­enţă dumnezeiască şi intrând în el Dumnezeu, Îl va iubi. Se poate să înjure, să păcătuiască, dar având seminţele lui Dumnezeu, care sunt atât de puternice, Dumnezeu le va cultiva şi va ieşi o plantă nou, un vlăstar nou, care are o viaţă nouă, aceasta este pocăinţa. Adică acest copil, fiindcă l-ai lăsat liber, fiindcă îl cinsteşti, fiindcă i-ai spus adevărul, fiindcă i-ai descoperit ce are inimioara ta şi ce frumuseţi există în ea, va zice apoi: "Dar ce viaţă infricoşată duc! Ce sunt păcatele acestea! «Mă voi scula şi mă voi întoarce la tatăl»" (Lc. 1 5, 18). Iar vlăstarul pocăinţei scoate rodul vieţii celei noi. Aşa reuşeşte Dumnezeu să scoată şi din gura lupului mântuire.

15 februarie 2022

Rugăciuni pe malul lacului....

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

          

O, Cerească Maică, întru slava Ta mă primește! Căci când slava lumească asfințește, ea nu mai răsare niciodată. Și cununa pe care oamenii o dau este pururea cunună de spini pentru cei înțelegători, și tichie de nebun pentru cei neînțelegători. Câtă vreme aurul este în pământ, toți îl îndrăgesc și îl caută. Însă când ajunge să încununeze capul vreunui om, întunerecul pizmei și al urii îi adumbrește strălucirea.

Preschimbă-mă în aur ascuns întru cea mai ascunsă vistierie a Ta, ca nimenea să știe despre mine, afară de Tine. Căci câtă vreme Tu mă cunoști, cunoscut sunt; câtă vreme numai oamenii mă cunosc, numele meu îndoială este.

De ochii răi ai lumii mă ascunde, căci ei mă fac să mă învinețesc. Păstrează-mă ca pe o taină, pe care pizma nici o poate bănui. Mai înțelept fii decât mine, și nimănui nu mă vădi. Iată, eu ca pe cea mai dragă taină Te-am avut, și lumii Te-am vădit, și lumea m-a batjocorit. Căci pizma batjocorește atunci când nu poate răpi.

Prietenii mei, ce alta aveți de la slava omenească, fără numai beție, ce cu cântare începe, și cu zăcut în noroi se sfârșește?

Prietenii mei, toate gurile ce vă cântă laude cunosc și o altă cântare, potrivnică vouă, pe care mai târziu o veți auzi.

Fugiți de lauda ce seamănă cu turnul cel zidit pe spinarea unui chit, ca să nu vă râdă de pe țărmuri și prietenii și neprietenii.

Iar slava cu care oamenii într-un glas vă slăvesc este cea mai fără de slavă, căci nepăsătoare este.

Dacă slava voastră este o plată de la oameni, lucrători cu ziua le sunteți, iar mâine pot să vă alunge din țarinile lor.

Cu adevărat, nici o nouă zi nu recunoaște învoiala voastră cu ziua cea de dinainte. Fiece zi țarină nouă deschide, și nouă tocmeală rânduiește.

Dacă slava voastră este lucrarea brațelor voastre, zilele vă vor fi mânie, iar nopțile voastre frică.

Dacă slava voastră este lucrarea înțelepciunii voastre, aceasta se va face sterpitoarea slavei voastre, și nu vă veți mai putea mișca. Dacă slava voastră „a voastră” o numiți, pentru minciună și hrăpire Cerul vă va pedepsi.

Preumblați-vă cu slava voastră printr-un țintirim, și vedeți dacă morții vă vor slăvi.

Cu adevărat, printr-un țintirim vă și preumblați, și de la mișcătoare morminte slavă luați. Cine oare vă va slăvi când mișcătoarele mormintele se vor face nemișcate?

Mult vă veți mâhni în lumea cealaltă când veți auzi ce cred cu adevărat despre voi cei ce întru această lume vă lăudau.

O, Cerească Maică, de ochii și de limba oamenilor departe mă ascunde, acolo unde numai ochiul Tău pătrunde, și numai cuvântul Tău se aude.

Ție mă rog, veșnica mea Frumusețe!

Sfântul Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului


5 februarie 2022

CINSTIREA ICOANEI MAICII DOMNULUI "AFLAREA CELOR PIERDUȚI - 5 Februarie-

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


♡ Bucură-te, Mireasă preadorită a Duhului, Făclia pocăinței celor greşiți, Stâlpul înțelepciunii, Cununa drepților, Veselia monahilor, Nădejdea preoților, păzeşte-ne sub acoperământul Tău de toate tulburările celui viclean. Amin.
♡ Pe noi, cei rătăciți pe căile păcatelor ne întoarce la pocăință şi ne dă luminare şi ajutor a ajunge la Soarele slavei, Cel ce pentru noi a luat povara trupului omenesc, ca să ne scoată din mâna balaurului celui stricător de suflete.
♡ Află-ne pe noi, fiii cei rătăcitori, întru lumina rugăciunii Tale şi pe cei care sunt departe de noi îi adu aproape pe calea dragostei celei cerute nouă de Izvorul dragostei şi al păcii.
♡ Gândurile noastre cele rătăcite le îndreptează şi ne dă nouă a trece marea vieții netulburați de ispitele înşelătorului.
♡ Îndreptează paşii noştri în cărările porncilor Domnului şi ne călăuzeşte către limanul virtuților mai înainte de a ajunge la tărâmul călătoriei pământeşti. Amin.
♡ MĂICUȚA DOMNULUI AJUTĂ-NE SĂ GĂSIM DRUMUL CEL BUN! AMIN!

(Rugăciune la Icoana Maicii Domnului
"Aflarea celor pierduți")

sursa

2 februarie 2022

MINUNEA DE LA IVIR

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Într-o zi, a trecut pe la mănăstirea Iviron din Sfantul Munte Athos, un sărac, care era foarte flămând. S-a apropiat de portar și l-a rugat să-i dea o bucată de pâine, însă portarul l-a alungat fără milă, zicându-i: „Dacă vrei pâine, să aduci bani și îți voi da”. Neîndrăznind să mai zică vreun cuvânt, săracul a pornit pe cărarea ce ducea spre Kareia. Mergând puțin mai sus de mănăstire, fiind flămând și obosit, s-a așezat pe o piatră la umbra unui copac. Izbucnind în lacrimi, a zis:
– Maica Domnului, tu vezi că îmi este foame și nu mai pot. Dă-mi, te rog, o bucată de pâine!
Stând el așa și plângând, vede o femeie apropiindu-se de el și zicându-i:
– De ce plângi, omule?
Nu mai pot de foame și am fost la portarul mănăstirii să-i cer pâine, dar el m-a alungat, spunând să-i aduc bani, a zis săracul, continuând să plângă.
Atunci femeia, dându-i un ban de aur, i-a zis:
– Nu mai fi necăjit, omule! Tine banul acesta și-l dă portarului, ca să-ți dea pâine. Și să-i mai spui că, dacă vor mai continua așa, le voi lua belșugul din mănăstire.
Săracul a mulțumit femeii și, plin de bucurie, s-a dus la portar, zicându-i:
– Dă-mi o bucată de pâine și îți voi da banul acesta.
Luând portarul banul, a văzut că este din aur și, minunându-se, l-a întrebat unde l-a găsit. Atunci săracul i-a povestit cum i l-a dat o femeie. Ascultând cu atenție cele spuse de sărac, a înțeles că s-a întâmplat un lucru minunat, deoarece în Sfântul Munte nu intră femei. L-a luat pe sărac și au mers la stareț, spunându-i de cele întâmplate. Atunci au înțeles că a fost Maica Domnului, ocrotitoarea celor necăjiți. Mergând la icoana Maicii Domnului “Portarita” din manastire, au văzut că lipsea un galben din salba ei, fiind chiar banul adus de sărac. Privind la icoana Maicii Domnului “Portarita” și închinându-se cu evlavie, săracul a recunoscut în icoană pe femeia care i s-a arătat.
Mustrând pe portar pentru nemilostivirea lui și dându-i canon, starețul a hotărât ca, de atunci, să se pună la poarta mănăstirii un cufăr, în care să fie pusă zilnic pâine pentru cei săraci. Acest obicei se păstrează până în ziua de astăzi, la Manastirea Iviron din Sfantul Munte Athos.
Maicuta Sfanta “Portarita” miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii!

Rugăciune la intampinarea Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Rugăciunea a doua, către Preasfânta Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu


                O, Preasfântă Fecioară, care strălucești prin curăție cerească, porumbiță preablândă, mielușea neprihănită, ajutătoare bună a lumii, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, tu ești începutul și mijlocul și sfârșitul bucuriei noastre de acum, că dintru tine a strălucit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, pe Care L-ai adus în sfintele tale brațe în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea noastră și spre bucuria și mântuirea întregii lumi. Pentru aceasta te fericim și te proslăvim, pentru că tu ești cortul lui Dumnezeu și prin tine S-a sălășluit între noi, pentru ca să fim poporul Lui. Tu ești ușa cerească vestită de Iezechiel, prin care iarăși ni s-a deschis intrarea în locașurile raiului. Tu ești scara cea înaltă văzută de Iacob, prin care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Tu ești pod care duce de pe pământ la cer. Pentru aceasta te rugăm să privești spre noi, ca ceea ce ai intrat în locul cel sfânt purtând pe mâini Focul Dumnezeiesc, binecuvântată. Cu focul rugăciunii tale să arzi focul patimilor noastre, ca să ne izbăvim de focul cel veșnic al gheenei. În locul cel sfânt ai venit pentru curățirea cea după lege, ție netrebuindu-ți curățire, Fecioară Curată, și prin aceasta învață-ne cumse cuvine a ne păzi în neprihănire și curăție și cum să purtăm nevoința fecioriei, că tu, fiind mai presus decât Heruvimii, ai venit la biserică, laolaltă cu femeile necurate. Tu, o, Maică Preasfântă, însăți fiind biserica lui Dumnezeu care ai adus la biserica legii pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, învrednicește-ne și pe noi să iubim mai mult în lumea aceasta bisericile Fiului tău, să le cercetăm în toate zilele vieții noastre, acolo să vedem frumusețea Domnului, pentru că mai bine este să petrecem o zi în curțile Domnului, decât să locuim în locașurile păcătoșilor. Dăruiește-ne și nouă, Preacurată, precum lui Simeon, să purtăm neosândiți, în brațele inimii noastre, pe Fiul tău și Dumnezeul nostru, ca să fim părtași pururea Preacuratului Său Trup și Sânge, și ajută-ne să ne păzim în frica lui Dumnezeu și să nu întinăm biserica trupului nostru. Și așa întâmpinând totdeauna, o, Maica lui Dumnezeu, pe Fiul tău în inimile și în sufletele noastre, să ne învrednicim prin rugăciunile tale să dobândim și acea întâmpinare în văzduh a Domnului și așa vom slăvi și vom cânta împreună cu toți sfinții pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ