TAINA SFANTULUI BOTEZ

DOAMNE AJUTA!

Într-o zi, un sectant, om rătăcit de la dreapta credinţă, a vrut să-l contrazică pe un preot, spunându-i:

- Chiar dacă în Biblie Mântuitorul spune să ne botezăm, eu nu cred că e bine să-i botezăm pe copii, ci doar pe oamenii mari. Trebuie să aştepţi ca cei mici să crească şi de-abia atunci să îi întrebi dacă vor sau nu să fie botezaţi. Doar aşa, ca oameni în toată firea, pot hotărî cu adevărat.

Cum puteţi voi, ortodocşii, să-i botezaţi pe copii?

- Spune-mi, îi zise preotul, după ce îl ascultă cu răbdare, ştiu că dumneata ai copii; când erau mici, i-ai dus la doctor să îi vaccineze?
- Da, îi răspunse omul.
- De ce nu ai aşteptat să crească şi să-i întrebi mai întâi dacă vor sau nu să fie vaccinaţi? - îl mai întrebă preotul pe om.
- Fiindcă nu vroiam să se îmbolnăvească şi ştiam că e bine pentru ei.
- E, vezi, tot aşa şi noi ştim că Sfanţul Botez este bun pentru copii şi nu avem de ce aştepta. Aşa cum vaccinezi un copil micuţ, ca să nu se îmbolnăvească trupul lui fragil, tot aşa îl şi botezi, pentru a nu se “îmbolnăvi” sufletul lui tânăr. Prin puterea Duhului Sfânt, prin harul Său, coborât astfel peste prunc, acesta e un om nou, pregătit pentru o viaţă nouă şi luminoasă: viaţa creştinească.

Sectantul plecă ochii ruşinat şi se îndepărtă, gândindu-se la cele spuse de preot. Deşi sunt unii care nu cunosc dreapta credinţă, sau ştiu prea puţine, preotul îi poate învăţa, îi poate călăuzi prin desişul acestei vieţi încărcate de greutăţi şi păcate, scoţându-i la limanul mântuirii. Omul trebuie să îşi asculte preotul, duhovnicul şi să se gândească la cele spuse de acesta.

“Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluierasul, nu cu băţul, adică cu blândeţe, nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon.” (părintele Paisie Olaru)

“Pilde si povestiri ortodoxe cu talc” - Leon Magdan

Sfântul Munte Athos - Grădina Maicii Domnului

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Cea mai vestită icoană din Sfântul Munte Athos, Icoana făcătoare de minuni Axion Estin (Biserica Protaton, Karyes)

 
Sa nu spui" Tata" daca nu te comporti ca un fiu in fiecare zi!
Sa nu spui "Nostru" daca esti inchis in egoismul tau !
Sa nu spui" Care esti in ceruri" daca esti preocupat de lucrurile pamantesti !
Sa nu spui "Vie imparatia Ta" daca o confunzi cu succesul material !
Sa nu spui "Sfinteasca-se numele Tau" daca nu-L respecti !
Sa nu spui" Faca-se voia Ta" daca nu o accepti cand e dureroasa !
Sa nu spui" Painea noastra cea de toata zilele ,da-ne-o noua astazi "daca nu te gandesti la cei infometati!
Sa nu spui "Ne iarta noua greselile noastre" daca pastrezi ranchiuna pt fratele tau !
Sa nu spui" Nu ne duce pe noi in ispita" daca ai de gand sa pacatuiesti in continuare !
Sa nu spui" Amin" daca nu iei in serios cuvintele din Tatal nostru !!!
Domnul sa ne ajute!
AMIN. -

INTREABA ...CA E MAI BINE

  Are rost sa intrebe cel care nu implineste ? Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand: - Parinte, umblu la batrani si imi spun de mantuirea sufletului meu si nimic nu pricep din cuvintele lor ! Ce sa fac? Oare sa nu merg sa mai intreb, de vreme ce nu fac nimic si sunt cu totui in necuratie ? Si avea batranul doua vase goale si i-a zis: - Mergi de adu un vas din acelea si toarna untdelemn si, clatinindu-l, varsa-l si pune-l la loc ! Daca a facut asa, de doua ori, i-a zis: - Adu-le pe amandoua acum, si vezi, care este mai curat ! I-a raspuns fratele: - Mai curat este cel in care am turnat untdelemn. I-a zis batranul:
 - Asa este si sufletul ! Chiar de nu va tine minte nimic din cele ce intreaba, tot mai mult se curateste decat cel ce nu intreaba nimic. Sa aveti o duminica binecuvantata.
..............................Iubite frate intr-u Hristos,"Un om nu trebuie sa se abata din drumul sau numai pentru ca latra cainii”. Sa luam pilda de la cei morti Un frate s-a dus la Avva Macarie Egipteanul si i-a zis: - Avvo, spune-mi cuvant sa ma mantuiesc ! Si i-a zis batranul: - Du-te la mormant si ocaraste mortii ! Deci, ducandu-se fratele, a ocarat si a azvarlit cu pietre si, venind, a vestit batranului. Si i-a zis batranul: - Nimic nu ti-au grait ? Iar el a raspuns: - Nu. I-a zis lui batranul: - Du-te maine si ii slaveste ! Deci mergand fratele, i-a slavit zicand: - Apostolilor, sfintilor si dreptilor ! Si a venit la batranul si i-a zis: - I-am slavit. Si a zis batranul: - Nimic nu ti-au raspuns ?

 A zis fratele: - Nu. I-a zis lui batranul: - Stii cu cate i-ai necinstit si nimic nu ti-au raspuns si cu cate i-ai slavit si nimic nu ti-au grait. Asa si tu, daca voiesti sa te mantuiesti, fa-te mort inaintea lumii si a celor din lume. Nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor sa nu o socotesti, ca cei morti sa fii si poti sa te mantuiesti.

Cand diavolul ne trezeste la rugaciune

DOAMNE AJUTA!

 

Un parinte nevoitor si-a propus sa se trezeasca in fiecare dimineata mai devreme decat de obicei pentru a-si face rugaciunea. A reusit acest lucru si inca timp indelungat, pana intr-o dimineata cand din cauza oboselii, apropiindu-se ora de trezire, parintele nu dadea vreun semn sa se trezeasca.

Deodata a fost zgaltait de cineva care i-a soptit ca trebuie sa se roage pentru a nu pierde ora de rugaciune. Parintele ridicandu-se din pat s-a uitat sa vada cine l-a trezit, facandu-i acest serviciu si vazand pe diavol i-a spus:

- De ce m-ai trezit?! Tu impotrivitorul lui Dumnezeu, m-ai trezit sa imi fac rugaciunea, nu te afecteaza asta?!

Diavolul i-a raspuns:

- Ca rugaciunile lui nu-i fac nici o placere, ba dimpotriva, dar cainta resimtita de sfantul parinte, in cazul in care nu s-ar fi trezit la timp, l-ar fi facut sa se roage cu mai multa putere si sa se apropie si mai mult de Dumnezeu. Si diavolul asta a evitat, trezindu-l.

Morala pildei

Cand suntem impiedicati sa facem un lucru bun si nu reusim, sa ne caim in fata lui Dumnezeu, iar aceasta va fi primita la fel ca si lucrul bun pe care am fi vrut sa il facem. Caindu-ne cu zdrobire de inima ajungem mai aproape de comuniunea cu Dumnezeu, prin aceasta jertfa interioara. Pentru ca Dumnezeu nu vrea de la noi daruri materiale sau jertfe daca nu sunt facute cu inima umilita si cu pocainta.

Emanoil Morarescu

Cele doua graunte

Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:

- Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.  

Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele ramas la vedere. In schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui mult.....Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, pentru ca Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre - diavolul.

 

“Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har.”

 

CASA MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA!



Casa Maicii Domnului din Efes pe video.crestinortodox.ro

,,De ce plângi,Maică Duminică?"

„EU PLÂNG, pentru că sunt ziua Învierii Domnului şi tocmai în ziua aceasta se fac cele mai multe păcate şi fărădelegi. Eu plâng, pentru că sunt ziua cea mai luminată, dar oamenii au făcut din mine ziua cea mai batjocorită cu beţii, petreceri, jocuri, desfătări, târguri etc.
Din mine, ziua cea mai luminată, oamenii au făcut ziua cea mai întunecată. Din mine, ziua Domnului, oamenii au făcut ziua diavolului. Din ziua Învierii Domnului, oamenii au făcut ziua morţii, ziua diavolului.
Eu plâng pentru cei care îşi pierd viaţa şi îşi omoară sufletul, tocmai în ziua în care ar trebui să afle viaţa şi să-şi mântuie sufletul..."
.De n-ar fi vântul,am muri de foame

DE CE?
Pentru că el poartă polenul de la floare la floare şi de la spic la spic. Fără vânt, nu pot lega rod nici florile, nici spicele. Am pieri de foame dacă n-ar sufla vântul, pe vremea când leagă holdele.

Aşa e şi vântul Duhului Sfânt (cf. Ioan 3, 8). Fără darul şi harul Duhului Sfânt, n-am putea trăi o viaţă nouă şi n-am putea lega roduri de fapte bune.

NUMARUL 13

La o petrecere, la masă, oaspeţii observară că sunt 13, iar unul dintre ei zise:

- Nu ne putem aşeza la masă, fiindcă suntem 13 şi ne merge rău.

Gospodina casei, văzând încurcătura, zise:

- Să cheme careva pe un vecin.

Şi fiecare îşi dădu câte o părere. Atunci bunicul, un creştin bătrân şi evlavios, îi linişti, zicând:

- Nu vă mai frământaţi, căci voi chema eu pe al 14-lea oaspete…

Toţi rămaseră miraţi, în timp ce bătrânul îşi îndreptă faţa spre icoane şi se rugă astfel:

- Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, vino şi Te aşează cu noi la masă şi sfinţeşte mâncarea, băutura şi pe noi, robii Tăi. Amin!

Apoi se întoarse spre oaspeţi şi le zise:

- Acum putem să ne aşezăm la masă plini de bucurie şi pătrunşi de o sfântă pace, dar, să mă iertaţi că vă spun, dragii mei, nu era mai bine să ne îngrijim mai întâi de toate de rugăciune şi nu de superstiţii? Dacă vi se pare atât de periculoasa cifra 13, de ce nu procedaţi şi în alte cazuri la fel? De ce nu săriţi peste vârsta de 13 ani? Sau ziua de 13 a fiecărei luni? De ce uitaţi că Mântuitorul, când era pe pământ cu ucenicii, formau un grup de 13 persoane…?

 

ISPITA DIN FÂNTÂNĂ…

---

Traian Dorz, PE GENUNCHII LUI IISUS

– De trei lucruri să te fereşti cel mai mult în viaţa ta, copile, îmi zise moşu’ într-o zi, când scotea apă din fântâna noastră adâncă şi întunecoasă.
– De care, moşule?
– Să nu sari peste garduri, să nu asculţi pe la uşi şi să nu te uiţi în fântână. Fiindcă aceste trei obiceiuri sunt foarte primejdioase.
– De ce, moşule?
– Am să-ţi spun acum ce-a păţit Linuţa ieri cu fântâna cea adâncă şi întunecoasă din uliţă. Acolo mi se pare că v-am văzut şi pe voi odată, grămadă, cum v-aţi suit pe borta de lemne şi vă uitaţi în fundul fântânii.
Parcă aruncaţi pietre, ca să vedeţi cum se încreţeşte apa ei cea neagră şi afundă…
Linuţa era şi atunci cu voi, mi se pare. Ieri a mers singură la fântână şi s-a suit pe borta de lemne, să se uite jos, la apa din afund. Nu ştiu cum a făcut că a alunecat peste bortă, gata să cadă în jos. Mama ei spunea că Ispita din fântână, când a văzut-o că se uită acolo, a întins repede gheara şi a apucat-o, trăgând-o în fântână s-o înece.
A fost o minune de la Dumnezeu că n-a căzut până în apă. Ştii tu cârligul acela în care se agaţă găleata după ce tragi apă? În cârligul acela s-a agăţat rochiţa Linuţii. Iar Linuţa a stat acolo agăţată până ce a venit un om după apă şi a scos-o. Dacă nu venea omul, poate murea acolo agăţată sau, cum se tot zbătea ea acolo, i s-ar fi rupt rochiţa şi ar fi căzut în afund.
Şi aşa, era mai moartă când a scos-o.
Am simţit că mă trec fiorii de frică…
– Ce Ispită este aia din fântână, moşule?
– Tu, dragul moşului, ştii că cel rău vrea să piardă totdeauna sufletele oamenilor. El stă în locurile primejdioase, unde poate mai uşor să-l ucidă pe om, şi de acolo îi şopteşte omului care se apropie prea mult:
– Vino, vino mai aproape. Vino şi te uită numai puţin. Vino, să vezi cât este de frumos. Vino numai puţin… Şi omul, neştiutor, merge tot mai aproape, până poate să‑l înhaţe. Atunci îl leagă şi-l trage la fund…
Aşa face şi la cârciumă, n-ai văzut tu? Îi arată omului paharul cu băutură, îi face cu ochiul: Vino şi bea… Iar omul se duce treaz şi iese beat. Se duce bun şi iese nebun. Se duce sănătos şi iese ruinat. Se duce cinstit, dar iese pierdut. Intră om şi iese animal… I se pare că merge la rai, dar ajunge la iad. Şi aşa este cu orice loc primejdios. Omul trebuie să se ferească de departe, nici să nu se apropie,  căci dacă se apropie, păţeşte ca Linuţa: nu se mai poate opri până ajunge la nenorocire.
Atunci vede şi se zbate să scape, ca musca din pânza păianjenului, dar nu mai poate.
De atunci nu mă mai apropii de fântâni şi de gropoaie. De atunci mă feresc pe departe de uşile cârciumilor şi de orice loc în care Ispita cea cu gheare lungi şi cu şoapte înşelătoare m-ar putea atrage ca să mă piardă. De multe ori,  când trebuie să trec pe lângă astfel de locuri, îmi fac cruce şi trec grăbit, rugându-mă Domnului Iisus aşa:
Preaputernice Iisuse Doamne, Care ai biruit pe Ispită şi ai zdrobit puterea Răului, Te rog să mă păzeşti când trebuie să trec pe lângă aceste locuri primejdioase. Acopere-mi ochii, să nu văd Ispita. Astupă-mi urechile, să n-o aud. Păzeşte-mi inima, să nu mi-o atragă. Şi fereşte-mi paşii, să n-ajung acolo. Nu mă lăsa pe mine să mă apropii de ea şi n-o lăsa nici pe ea să se apropie de mine, ci totdeauna fii Tu între mine şi ea, ca să nu-mi poată face nici un rău. Amin.
De atunci, prin astfel de locuri, oricând trebuia să trec, o luam la fugă şi nici ’napoi nu mă uitam, până când eram trecut departe.
Slăvit să fie Domnul!

Cum poţi face să bea un măgar, căruia nu-i este sete

Povestea ne vorbeşte despre: dificultatea de a convinge, puterea de convingere a faptei

Doi călugări vorbeau despre greutatea de a convinge un om de ceva.
–Cum poţi face să bea un măgar, căruia nu-i este sete?
–Cum poţi face să bea un măgar, respectându-i libertatea? Nu există decât un singur răspuns: să găseşti un alt măgar, căruia îi e sete...
–Cum aşa?
–Măgarul însetat va bea îndelung, cu bucurie şi cu voluptate, alături de fârtatul său.
–Ca să-i dea exemplu...
–Nu ca să-i dea exemplu, ci pentru că îi este fundametal sete.
–Aha! Acesta este secretul! Îi este într-adevăr pur şi simplu sete, veşnic sete.
–Şi poate într-o zi, fârtatul său, cuprins la rându-i de poftă, se va întreba dacă n-ar face bine să-şi cufunde şi el botul în ciubărul cu apă proaspătă.

Oamenii însetaţi de Dumnezeu sunt mai eficienţi decât mulţimea neghiobilor, care vorbesc despre el.

Spunem povestea:
Oricui se erijează în sfătuitor
Adolescentului care amână să se apuce de treabă
Cuiva care vorbeşte mult dar nu făptuieşte
Părintelui/liderului care vrea să-şi convingă copilul/subalternul.

Călugărul care dormea cu leii

Povestea ne invaţă despre puterea credinţei, asceză, paza poruncilor Dumnezeieşti.

Ne spune Avva Polihronie că în lavra lui Avva Pavel trăia un călugăr bătrân. Acesta adeseori pleca din mânăstire şi rămânea pe ţărmurile sfântului râu Iordan, ca să se roage în singurătate. Şi nu arareori dormea, unde găsea un culcuş de fiară: panteră, leu. Odată găseşte în peştera, în care înnoptează doi pui de leu şi-i aduce în biserică, înveliţi în haina, cu care se îmbrăca şi spune fraţilor miraţi şi speriaţi:

–Dacă vom păzi poruncile lui Dumnezeu, leii vor asculta de noi, dar pentru că nu ascultăm de Domnul şi ne-au innegrit păcatele, ne temem noi de ei.

Fraţii au ascultat şi mult s-au folosit.

Spunem povestea: cui vrea să se ocupe de sine, de sporirea lui întru credinţă, tinerilor nerăbdători

 

http://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.com

Câte feluri de oameni sunt

Povestea ne învaţă: felul de oameni, tipul de cunoaştere, despre ignoranţă, că neghiobia este incurabilă.

Un ucenic înt-ale înţelepciunii şi-a întrebat bătrânul dascăl:
–Câte feluri de oameni sunt?
–Sunt patru soiuri de oameni: Cei care ştiu şi ştiu că ştiu. Aceştia sunt învăţaţii.
Cei, care ştiu, dar nu ştiu că ştiu. Aceştia sunt visătorii şi trebuiesc treziţi..
Cei, care nu ştiu şi ştiu că nu ştiu. Ei trebuie ajutaţi să înveţe.
Cei care nu ştiu şi nu ştiu că nu ştiu. Şi aceştia sunt neghiobii, pentru care nu mai e mare lucru de făcut...

Spunem povestea: celui care vrea să înveţe pe toată lumea
cuiva, care crede că ştie totul
omului, care nu ştie cât mai are de învăţat
unui proaspăt absolvent
aceluia, care vede un savant într-un neghiob
cui nu realizează că are în faţă un prost

  

“M-a întors la Domnul o… muscă”

Istoria trezirii şi mântuirii sufleteşti e plină cu tot felul de întâmplăriminunate.
Un întors la Domnul din Anglia spunea în gura mare că pe el l-a întors din calea pierzării o muscă.
- Cum aşa?
- Iată cum! – răspundea el întrebărilor. Eu eram un mare iubitor de muzică, dar, în schimb, uram Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrurile sufleteşti.
Odată, am mers la biserică, dar nu să ascult slujba şi predica, ci să ascult corul şi orga (auzisem că ar cânta minunat). Le-am ascultat cu plăcere, de mai multe ori, însă, la predică, mă aşezam în bancă şi îmi înfundam urechile cu degetele, să n-aud Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar într-o duminică, cum stam aşa cu urechile astupate, veni o muscă, se aşeză pe nasul meu şi fusei silit să destup urechile ca să alung musca. Tocmai în clipa aceea, preotul rostea cuvintele: “Cine are urechi de auzit să audă!…”
Aceste cuvinte mi-au străpuns inima. Am văzut că întâmplarea aceasta este un semn al Cerului de Sus. Am început să citesc Scriptura şi să mă ocup cu cele sufleteşti şi azi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat de orbia şi surzenia cea sufletească.
Şi iată, aşa, pe mine m-a întors la Domnul o…muscă!

Trei ganduri

Odata avva Longinus l-a intrebat pe avva Lucius despre trei ginduri :,,Veau sa fiu ca un strain". Batrinul ii zice : ,,Daca nu-ti stapinesti limba, nu vei fi strain, oriunde te vei duce. Asadar, stapineste-ti limba si vei fi strain". Apoi ii zice : ,,Vreau sa postesc". Batrinul i-a raspuns : ,,Profetul Isaia spune : <>. Mai degraba stapineste-ti gindurile rele". I-l spune si pe al treilea : ,,Vreau sa fug de oameni". Batrinul i-a raspuns :,,Daca n-o vei scoate la capat impreuna cu oamenii, nu vei putea s-o scoti la capat nici de unul singur

Tabloul

Cu mulţi ani în urmă, în vitrina unei librării, zile la rând, a stat expus un tablou obscen. Nu-l cumpăra nimeni. Un domn, ce zilnic trebuia să treacă pe acolo cu copiii săi, intrând odată în librărie s-a interesat de preţul tabloului cu pricina.
Librarul, aducând numaidecât tabloul, a început a lăuda arta pictorului. Apoi a spus şi omului preţul ce trebuie să-l plătească pentru a-l putea avea.
Deşi preţul tabloului nu era unul de neglijat, omul a făcut efortul de a-l cumpăra, apoi rupându-l în bucăţi a spus către librar:
- De acum nu mai trebuie să mă ruşinez a trece cu copii mei prin dreptul vitrinei dumitale…

Aceasta era odată… Acum stau la televizor împreună părinţii şi copii, şi privesc scene, filme şi programe imorale fără nicio jenă, iar tarabele şi chioşcurile cu reviste „deocheate” sunt la tot pasul şi nu s-a găsit niciun tată care să ia poziţie faţă de aceste tablouri imorale, ba dimpotrivă, ele sunt deliciul tăticilor. Consecinţele, din păcate, nu au întârziat să apară. Le ştiţi prea bine.

„M-a părăsit Dumnezeu şi nu m-a cercetat”.

Unui creştin au început să îi meargă toate bine: şi afacerile, şi sănătatea, cu
soţia şi copiii se înţelegea bine. Din viaţa lui dispăruse orice urmă de întristare. Citind
că viaţa creştinului este o cruce şi că Dumnezeu îl ceartă pe cel pe care îl iubeşte, s-a
mâhnit şi s-a dus degrabă la duhovnicul lui:
- Părinte, ce înseamnă că nu mă ceartă Dumnezeu? Că nu mă iubeşte? De aproape
un an de zile nu am mai avut nici o supărare.
- Trebuie să vedem de ce nu te ceartă: ori pentru că eşti foarte leneş în viaţa
duhovnicească, şi dacă te-ar certa prin vreun necaz ai cădea în deznădejde, ori pentru că
îţi dă o perioadă în care să te aşezi duhovniceşte. Tu singur poţi da răspunsul la această
întrebare: dacă duci o viaţă de trândăvie, dacă te desfeţi de toate bunătăţile, zicând că de
asta ţi le-a trimis Dumnezeu, atunci ai de ce să te îngrijorezi. Înseamnă că Dumnezeu nu
te ceartă ca să nu te arunce în mrejele deznădejdii. Dar dacă tu, chiar dacă ai de toate,
duci o viaţă de nevoinţă, o viaţă de rugăciune, o viaţă smerită, atunci înseamnă că
Dumnezeu îţi răsplăteşte jertfa cu puţină linişte. Dar, în cazul acesta, ia aminte: perioada
aceasta nu va dura mult…
Un bătrân adeseori pătimea şi se îmbolnăvea. Şi s-a întâmplat într-un an să nu se
îmbolnăvească şi s-a întristat cumplit şi plângea, zicând: „M-a părăsit Dumnezeu şi nu
m-a cercetat”. (1-440)

Despre moarte si pomenirea mortilor

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Despre moarte, misterul mortii, despre comuniunea cu cei raposati, precum si invatatura ortodoxa despre slujba inmormantarii si a parastasului, cinstirea si pomenirea mortilor

                   Introducere
     Oricat am medita asupra mortii, oricat am citi sau am discuta pe aceasta tema, este putin probabil sa depasim simplul stadiu al unor idei sau reprezentari mentale care produc oarece fiori sau emotii. Cu totul alta perceptie a acestui fenomen avem atunci cand cineva apropiat, un prieten sau un cunoscut, se avanta cu pasi repezi spre vesnicie. Din perspectiva crestina, moartea nu este un sfarsit, ci doar o trecere spre un nou inceput, autentic si vesnic. De aceea, nu moartea in sine conteaza pentru un crestin, ci starea interioara a omului pus in fata acestei dramatice treceri, stare care se propaga si se amplifica in vesnicie.

             Teologul ortodox Kallistos Ware identifica si analizeaza in fragmentul care urmeaza mai multe paradigme de atitudine crestina in fata mortii. Desi tragica si nenaturala, moartea poate fi privita si ca dar facut de Dumnezeu unei umanitati alterate prin pacat. Acest dar semnifica, potrivit traditiei crestine, sansa unui nou inceput si a unei vieti vesnice in imparatia prezentei iubitoare a lui Dumnezeu.

                       „Vremea mortii este in fiecare clipa"

Tămăduirea unui orb pedepsit pe nedrept

În 1530, în Kerkira, aflată sub ocupaţie veneţiană, un tânăr cinstit, pe nume Ştefan, se întorcea într-o zi din oraş în satul lui. Pe drum a întâlnit şi alţi călători şi mergeau astfel împreună. Deodată au observat în depărtare câţiva tineri care transportau făină de la moară. Cei ce-l însoţeau pe Ştefan au intrat în ispită.

- Nu le furăm făina?, îşi spuneau între ei. Nimeni nu ne vede. O vom împărţi şi o vom transporta la casele noastre.

Toţi au fost de acord cu acest plan, în afară de Ştefan.

- Este păcat! a protestat el. Şi apoi, nu vom scăpa de judecată.. Vom fi pedepsiţi ca tâlhari şi răufăcători.
Aceia erau hotărâţi însă. Şi când li s-a apropiat prada, s-au năpustit asupra tinerilor şi le-au înşfăcat făina.
Tinerii, jefuiţi şi bătuţi, au mers la casele lor şi au povestit ce li s-a întâmplat. Imediat a fost înştiinţat judecătorul, Simon Bailos, şi acela a trimis soldaţi ca să-i aresteze pe răufăcători. Soldaţii l-au arestat ca suspect numai pe Ştefan, deoarece ceilalţi dispăruseră. Acela a mers cu ei nepăsător, fiind convins de nevinovăţia lui.
Ştefan s-a justificat soldaţilor cu sinceritate, dar nu a fost crezut. L-au dus direct la închisoare. Când s-a prezentat în faţa judecătorului, i-a mărturisit din nou adevărul.
- Mergeam cu tâlharii, dar nu am luat parte la tâlhărie. Mă acuzaţi pe nedrept.
Judecătorul nu l-a crezut însă şi l-a condamnat.
- Ce pedeapsă preferi, l-a întrebat, să-ţi taie mâinile sau să-ţi scoată ochii?
Şi acela a preferat cea de-a doua pedeapsă, deoarece îi părea mai puţin dureroasă. Cu plânsete şi lamentaţii a fost condus la locul de judecată, unde a fost executată îngrozitoarea sentinţă.
Acum Ştefan, incapabil să se deplaseze, era condus de mama lui. La 18 mile de capitala insulei se afla oraşul maritim Kasiopi. Era cunoscut datorită unei biserici a Maicii Domnului pe la care treceau o mulţime de oameni spre a se închina icoanei ei făcătoare de minuni.
Ştefan se hotărăşte şi pleacă în acel oraş. Va sta în biserica Maicii Domnului şi va cere ajutor pentru săraci. S-a închinat împreună cu mama lui icoanei făcătoare de minuni şi l-a rugat pe un călugăr să-i dea o chiliuţă unde să locuiască.
Prima seară au rămas în biserică. Mama lui, foarte obosită, a adormit imediat. El însă nu s-a putut linişti din cauza durerilor.
Deodată l-a cuprins un somn uşor. Simte atunci cum îl ating două mâini care îi mângâie cavităţile ochilor. Atingerea a fost atât de reală încât s-a trezit imediat, întrebându-se cine l-a atins.
Şi, deodată, vede în faţa lui o femeie îmbrăcată în straie albe şi scăldată în lumină. S-a oprit puţin şi apoi a dispărut. Ştefan se întoarce şi vede candelele aprinse. O trezeşte pe mama lui şi o întreabă:

- Cine a aprins candelele?

- Taci şi dormi, îi spune aceea, crezând că fiul ei visează.
Acela însă insista:

- Văd icoana Maicii Domnului. Nu e închipuire ceea ce-ţi spun.

Atunci mama s-a ridicat şi i-a privit chipul cu emoţie şi nelinişte. Într-adevăr, nu-i venea să-şi creadă ochilor! Era martora unei minuni: cavităţile ochilor fiului ei aveau acum doi ochi albaştri, deşi mai înainte de orbire ochii lui Ştefan erau negri.

Imediat mama şi fiul i-au mulţumit cu lacrimi de bucurie Preasfintei Fecioare pentru ajutorul dat.

Ştirea s-a răspândit repede şi călugării au alergat să vadă ce se întâmplă.. Minunea nemaivăzută i-a cutremurat pe toţi, şi un călugăr a plecat în grabă să-i spună vestea judecătorului.
Acela, uimit, a luat cu el persoanele marcante din Kerkira şi l-au vizitat împreună pe Ştefan. I-au văzut ochii şi s-au minunat. Ca dovadă, a văzut la pleoapele ochilor semnul provenind de la fierul încins al călăului.
Judecătorul avea însă o îndoială. De aceea, când s-a întors în Kerkira, l-a chemat pe călău şi l-a întrebat:
- I-ai scos, într-adevăr, ochii lui Ştefan, aşa cum ţi-am poruncit?
- Desigur că i-am scos. Se mai găsesc încă într-un vas.
Într-adevăr, în vas se aflau doi ochi şi, bineînţeles, doi ochi negri şi nu albaştri ca cei pe care îi avea acum Ştefan.
Adevărul a ieşit la suprafaţă într-un mod mai elocvent şi mai convingător. Împăratul, după ce a aflat de Ştefan, şi-a cerut iertare şi l-a despăgubit cu daruri scumpe. După aceea a refăcut zidul bisericii sfinte a Maicii Domnului [

ÎN CRINII ALBI...

În crinii albi îţi văd neprihanirea,
Marie, Maică a Fiului de Sus.
În lacrima tăcută văd iubirea
Şi-n ochi duioşi îţi tremură privirea
De Maică sfântă-a Domnului Iisus.

Îţi pleci uşor privirea-nceţoşată,
Iar inima-ţi tresaltă de uimire...
Un înger ţi se-nchină de îndată,
Tu tremuri tot ca trestia înaltă,
Şi-n piept se-adună valuri de iubire.

Nu îndrăzneşti să-ţi mai rosteşti suspinul,
Te farmecă prezenţa îngerească.
De dincolo de nori tu vezi seninul
Şi ştii c-acesta ţi-e acum destinul
Să laşi sfios ca Fiul să se nască.

Nu poţi altfel că tu ai fost aleasă
Şi vrei ca roabă-a Cerului să fii!
...Îţi ştii podoaba sfântă de mireasă
Şi inima şi dorul nu te lasă
Că ştii c-aceasta-i pentru veşnicii...

Şi te supui cu-atâta frumuseţe
Dorind a lumii dulce mântuire.
Iar sufletul tânjeşte să-L răsfeţe
Şi să-I şoptească sfintele poveţe
Celui venit de Sus doar din iubire.

Dorim şi noi s-avem neprihănirea
De robi ca tine-ai Tatălui din ceruri.
Mereu la El să ne-aţintim privirea,
Să învăţăm ce dulce e jetfirea
Când cu Hristos trăim curat de-a pururi.

DIN MINUNILE MAICII DOMNULUI...LEAC PENTRU CANCER

Nu trecuse nici un an de la căsătoria Erminei, când s-a îmbolnăvit foarte grav. Ea însăşi medic, licenţiată şi cu carieră, ştia foarte bine ce înseamnă cancerul.

Durerea, mică la început, creştea cu timpul, până când a doborât-o.

Eric, soţul ei, în loc să o consoleze, o dojenea mereu:

- Să te ia naiba! Rău că m-ai găsit!

- Ai răbdare şi speranţă, fiul meu, îl sfătuia bunica Erminei. Dumnezeu este mare.

- Dacă este mare, de ce găseşte de cuviinţă să se măsoare cu noi, cei mici, protesta acela.

Boala se întindea pe o perioadă lungă de timp. Eric nu suporta să o vadă pe soţia lui în acea stare, dar nici nu o încuraja.

Ermina era foarte palidă. Singurul ei sprijin era bunica ei. Datorită acesteia devenise şi Ermina cuviincioasă, serioasă şi smerită.

- Bunico, te oboseşti aşa de mult acum când, de fapt, eu ar trebui să te ajut!

- Nu te necăji, fetiţa mea! Prea Sfânta noastră Fecioară face minuni. Seara şi dimineaţa o rog cu lacrimi să-ţi dea sănătate. Roag-o şi tu!

La spitalul unde a fost internată, starea ei s-a înrăutăţit.

- În starea în care se află, boala nu ne dă prea multe speranţe, erau de părere medicii şi plecau tăcuţi de la patul bolnavei.

- Bunico, a rugat-o într-o zi Ermina. Mergi la preotul spitalului şi spune-i să se roage pentru mine. După aceea vreau să vină să mă spovedească şi să-mi dea Sfânta Împărtăşanie.

Bunica i-a îndeplinit dorinţa. I-a adus şi o icoană a Celei Milostive şi i-a spus:

- Întoarce-te, fata mea, să o priveşti, să-i vorbeşti şi să prinzi curaj.

Într-o seară, bunica mergea pe holul spitalului.

Deodată îi apare înainte o femeie plăcută, îmbrăcată cu o uniformă albă, de asistentă şefă.

I s-a părut ciudat. Nu era dintre cele pe care le cunoştea deja.

- Vă văd pentru prima dată, doamnă asistentă, a spus bătrâna.

- Eu sunt Maica Domnului, i-a răspuns necunoscuta. V-am auzit rugăciunile şi am sosit să vă ajut. Mâine dimineaţă Ermina se va face bine. Numai să slujească mai mult Fiului şi Dumnezeului meu.

Astea a spus şi s-a făcut nevăzută.

Femeia vârstnică a rămas înmărmurită. Toate se roteau în jurul ei. A plecat la nepoata ei, pe care a găsit-o foarte bucuroasă şi căreia i-a povestit ceea ce i se întâmplase.

- Da, bunico. Şi pe mine m-a vizitat Maica Domnului. M-a mângâiat pe creştet şi mi-a dat curaj. Nu mă mai doare nimic. Mă simt uşoară.

La ultima lor vizită, medicii au fost surprinşi: bolnava stătea pe scaun, îmbrăcată. Îndată ce i-a văzut, s-a ridicat bucuroasă să-i întâmpine.

- Ciudat!, vorbeau între ei. Cu siguranţă este vorba de vindecare prin autosugestie. Se pare că s-a activat energia psihologică şi parapsihologică.

- Dragi colegi, a spus atunci Ermina, vă aduc la cunoştinţă că nu s-a întâmplat nimic din cele ce afirmaţi. Vindecarea mea o datorez în întregime Maicii Domnului.

Eric află şi el vestea. Avea însă unele îndoieli.

- Cu siguranţă este vorba de o îmbunătăţire trecătoare, a spus. Bolile de acest gen revin. Nu am încredere.

- Dar aici nu s-a întâmplat ceva obişnuit: a fost o minune!, i-a explicat cea vindecată.

- Eu nu cred în minuni!

- Şi atunci ce se va întâmpla?

- Asumă-ţi singură responsabilitatea pentru viaţa ta! Aşa a spus, şi a plecat.

Pe Ermina a luat-o însă ameţeala. Era ceva fără răspuns. Însă imediat şi-a amintit de recomandarea Maicii Domnului: să se pună în slujba Fiului şi Dumnezeului ei!

- A, Doamne, Prea Sfântă Fecioară!, a strigat. Numai dragostea Ta este statornică. De asta am nevoie. Acest fel de dragoste îmi va umple sufletul.

A plecat departe de Patra, la o mănăstire cunoscută, şi acolo călugărindu-se sub numele Ermiona, s-a dăruit, şi cu tot sufletul s-a pus în slujba lui Hristos [24; 87-89].

ISPITA

Într-o zi foarte calduroasa de vara, un muncitor primise sarcina de a sapa gradina stapânului. Se apuca de lucru fara chef si începu sa-l blesteme pe Adam, singurul vinovat, dupa parerea lui, pentru toate împovararile.
Blestemele si insultele sale ajunsera la urechile stapânului care, apropiindu-se îi spuse:
"Dar de ce îl blestemi pe Adam! Fac prinsoare ca si tu ai fi facut la fel în locul lui."
"Cu siguranta nu!", raspunse lucratorul. "Eu as fi rezistat ispitei!".
"Vom vedea!", spuse stapânul si îl invita la masa de prânz.
La ora fixata, lucratorul se înfatisa la casa stapânului, iar acesta îl pofti într-o sala unde se afla o masa încarcata cu tot felul de bunatati.
"Poti mânca tot ce voiesti", îi spuse stapânul angajatului. "Doar de supiera din mijlocul mesei sa nu te atingi, pâna ma voi întoarce."
Lucratorul nu se lasa rugat, se aseza la masa, si cu o pofta de lup începu sa înfulece una dupa alta delicatesele ce-i erau servite. La sfârsit, privirea-i fu atrasa irezistibil de supiera. Curiozitatea mai ca-l înnebunea, nu mai rezista si pâna la urma, cu mare grija de-abia apuca sa ridice putin capacul supierei, ca din ea sari un soarece. Lucratorul îl apuca de ceafa, dar soarecele-i scapa din mâna. Începu vânatoarea. Zgomotul scaunelor si meselor rastunate îl facu pe stapân sa se-ntoarca din drum.
"Ai vazut?", îl întreba stapânul. Apoi îl mustra râzând: "Pe viitor, în locul tau, n-as mai blestema pe Adam si greseala lui cu voce tare!"
"Eu? Nu! Eu sunt altfel! Eu nu m-as fi comportat asa cu siguranta!
"Ce prost ai fost! Trebuia sa faci asa si asa ..."

Câte feluri de a-i acuza pe ceilalti. Cel care-l acuza însa pe celalalt, se acuza pe sine înca si mai mult.

Un novice vorbea cu dispret despre aviditatea si violenta oamenilor din lume". Maestrul îi spuse: "Îmi aduci aminte de lupul care trecea printr-o perioada de bunatate si care, vazând o pisica fugind dupa un soarece, se întoarse spre lupul care-l însotea si-i spuse indignat: "N-ar fi oare timpul ca sa faca cineva ceva pentru a pune capat aceastei urmariri?"

De ce plânge Maica Domnului?..... Danion Vasile

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Iubite frate al meu, îţi scriu un scurt cuvânt despre lacrimi. Înainte de a mă apuca să îţi scriu, am privit vreme îndelungată o poză a unei icoane a Maicii Domnului, icoană care a plâns prin minune dumnezeiască. Şiroaiele de lacrimi se văd foarte clar în fotografie. Izvorăsc din locul în care sunt pictaţi ochii Preasfintei Fecioare. Poate că te gândeşti că lacrimile acestea sunt false, că preoţii vor să amăgească poporul pentru a-l transforma într-o turmă credulă, lipsită de discernământ. Nu este deloc aşa. Am văzut cu ochii mei icoane care au lăcrimat, şi icoane din care a curs mir. E semn dumnezeiesc. Un părinte mi-a spus o întâmplare deosebită cu o icoană din care izvora mir. Tatăl părintelui era necredincios, iar el l-a ajutat să vină la credinţă cu ajutorul acelei icoane. Tatăl său a pus vată în spatele icoanei, a sigilat bine icoana şi, după o vreme, când a deschis sigiliul, a văzut vata plină de mir. Efectul a fost impresionant. Nu voi vorbi acum despre convertirile care au loc prin intermediul unor astfel de minuni. Dumnezeu ar putea ca prin minuni să îi convingă pe toţi oamenii că El există. Dar nu vrea aşa ceva. Vrea să ne lase şansa de a-L descoperi, de a alerga mai întâi după El şi apoi de a ne lăsa copleşiţi de dragostea pe care ne-o poartă.

Da, sunt icoane care plâng…. Mulţi oameni, când aud de vreo astfel de minune, se grăbesc să se convingă: dacă nu e adevărat şi dacă e vorba de o înşelătorie? Au fost şi înşelătorii de-a lungul timpului, ce-i drept, dar au fost mult mai multe minuni care au întărit credinţa credincioşilor.

Pe mulţi oameni i-am auzit vorbind despre icoanele care plâng, cu lacrimi sau cu sânge, fie că este vorba de icoane ale Maicii Domnului, de icoane ale Mântuitorului sau de icoane ale sfinţilor. Dar pe foarte puţini oameni i-am auzit întrebând: „Oare de ce plâng icoanele?”.

Sau, dacă am auzit întrebări de acest fel, am auzit şi răspunsuri gen: „Plâng pentru că lumea stă departe de Biserică. Plâng pentru că pe lume sunt atâtea crime şi atâtea avorturi”. Pe foarte puţini oameni i-am auzit spunând că icoanele plâng pentru că noi trăim în păcat. Nu, întotdeauna alţii păcătuiesc.

Eu nu cred asta. Eu cred că Maica Domnului plânge şi pentru că eu nu trăiesc o viaţă mai curată, o viaţă după voia lui Dumnezeu. Ce vreau să îţi scriu acum este că Maica Domnului plânge şi pentru păcatele mele şi pentru păcatele tale, aşa cum plânge pentru ale tuturor oamenilor.

Lacrimile ei sunt lacrimi grele pentru că, paradoxal, deşi oamenii nu o iubesc ca pe o mamă, ea ne iubeşte pe toţi, pentru că este Maica neamului creştinesc.

Dacă am vedea o femeie pe stradă plângând în hohote, ne-am opri şi am încerca să vedem dacă o putem ajuta cu ceva. O băbuţă plângea pe stradă de rupea pământul. Am întrebat cu ce pot să o ajut. Mi-a spus că hoţii îi furaseră poşeta cu actele, pensia şi cheile de la casă. Era singură, nu avea pe nimeni care să o ajute şi nici nu putea sparge uşa de la casă. Cum tocmai primisem nişte bani, o sumă destul de măricică, i-am dat-o băbuţei, m-am dus cu ea să căutăm un meşter care să îi spargă uşa, să îi înlocuiască apoi sistemul de închidere etc. S-a rezolvat. Am făcut greşeala de a-i da băbuţei numărul meu de telefon. Câteva luni m-a tot sunat să îmi mulţumească pentru cât am ajutat-o. Dar nu aveam nevoie de mulţumiri. În fond, şi eu primisem banii pe care îi aveam la mine, nu fusese un sacrificiu prea mare. Dar pe bătrânică nu o interesa de unde aveam eu banii, o interesa faptul că reuşise să intre în casă şi să îşi plătească meşterul.

Ce legătură are o băbuţă pensionară cu icoanele care plâng?

Are. Pentru că uneori ne este uşor să ştergem lacrimile omului pe care îl vedem că suferă lângă noi, dar poate niciodată nu ne gândim să ştergem lacrimile Maicii Domnului. Nu ne gândim să ştergem lacrimile unei mame care plânge din cauza noastră.

Poate că rândurile mele par siropoase, dar nu este aşa. Ce este siropos în faptul că o icoană plânge şi nimeni nu o bagă în seamă?

Maica Domnului plânge pentru că ştie că ar trebuie să trăim altfel. Fiul ei, Preadulcele ei Fiu, a murit pe cruce pentru mântuirea noastră. Ea L-a văzut bătut, batjocorit, scuipat. Ea L-a văzut suferind pentru noi. Şi tot ea vede cum noi, în loc să mergem pe calea mântuirii, ne uităm prea puţin la Dumnezeu şi la cele cereşti, şi ne lăsăm târâţi de poftele trupeşti.

Cum să ne doară lacrimile Maicii Domnului, când pe noi nu ne interesează nici mântuirea noastră? Noi trăim pentru plăcerile trupeşti, şi nu vrem să ne gândim că aceste plăceri se vor termina în cele din urmă.

Încearcă să ai curajul să o întrebi pe Maica Domnului de ce plânge. Încearcă să fii sincer cu tine însuţi. Îţi vei da seama că o mică parte din lacrimile ei se datorează păcatelor tale. Aşa cum o alta se datorează păcatelor mele.

Să nu ne minţim. Viaţa noastră nu este aşa cum ar vrea Dumnezeu. Poate că te întrebi în ce calitate vorbesc despre asemănarea dintre păcatele mele şi păcatele tale. Nu te cunosc, dar păcatul, orice păcat ar fi, în esenţă este acelaşi: îndepărtarea de voia lui Dumnezeu şi împlinirea voii îngerilor căzuţi.

„Crezi că mă vei păcăli atât de ieftin? Crezi că e de ajuns să îmi vorbeşti de lacrimile unei icoane ca să îmi schimb viaţa?”

Nu, nu vreau să te amăgesc. Problema este că, într-adevăr, pentru lacrimile acestea ar merita să ne schimbăm viaţa. Totuşi, mai aproape ne este cămaşa decât haina, mai aproape ne sunt prietenii din gaşcă decât îngerii din cer sau decât Maica Domnului (sau cel puţin aşa ni se pare, nu. În fond, la urma urmei, Maica Domnului nu face parte din gaşca noastră, şi nici din viaţa noastră. Nu îi dăm prea multă atenţie. Să se facă lacrimile ei baltă în faţa icoanei, că nu ne interesează.

Şi totuşi, chiar dacă nu ne interesează că Maica Domnului plânge, ar trebui să ne intereseze faptul că noi înşine mergem pe un drum înfundat. Patimile şi poftele ne leagă din ce în ce mai tare cu lanţurile lor şi ne va fi din ce în ce mai greu să fim liberi.

Cât ne vom minţi? Cât vom accepta compromisul? Motive pentru a alege păcatul găsim destule.

Dar cu ce ne vom alege? Viaţa este o pregătire pentru întâlnirea cu moartea. Dar noi fugim de moarte cu disperare. Moartea trebuie ştearsă din peisaj. Trebuie să vină fără să ne prevină, trebuie să vină ca un accident. Viaţa este atât de plăcută! De ce să ne gândim la moarte când mai avem atât de trăit?

Nu încerc să îţi spun că nu ştii cât mai ai de trăit. Poate că ai şanse foarte mari să mai trăieşti mult şi bine. Şi totuşi, tu, care alergi după satisfacerea poftelor şi a patimilor, de ce nu înţelegi că de fapt cea mai mare plăcere, care împlineşte omul în întregime, nu poate fi oferită de această lume? Dacă omul era creat pentru această lume, şi nu pentru cealaltă, Hristos nu primea răstignirea şi nici moartea pe cruce.

Dumnezeu vrea ca tu să te mântuieşti. Adică să guşti din cele mai frumoase bucurii ale existenţei. Îmi permit o comparaţie forţată. Parcă Budha spunea că nu există plăcere lumească mai mare decât cea pe care o oferă actul sexual. În zilele noastre, cineva spunea că drogul produce un extaz cât o mie de orgasmuri, faţă de care toate celelalte senzaţii pălesc. Eu îţi spun, şi nu după mintea mea, ci în deplin acord cu învăţătura Bisericii, că bucuriile vieţii veşnice fac să pălească toate extazele pătimaşe care pot fi trăite în viaţa aceasta. Euforia pe care o dă drogul este frecţie la picior de lemn dacă o compari cu fericirea Împărăţiei Cerurilor.

Este adevărat că păcatul - fie el al beţiei, al desfrâului, al iubirii de sine - ne este de o mie de ori mai la îndemână decât raiul. Dar, aşa cum oamenii fac orice sacrificii pentru a-şi împlini o dorinţă egoistă, tot aşa ar putea să se lupte pentru dobândirea Împărăţiei Cerurilor.

Maica Domnului plânge, iar creştinii se prefac că nu bagă de seamă. Încearcă să o evite. Nu contează că ea plânge. Fie, zic şi eu. Nu contează. Dar va veni vremea când ne vom da seama cât de mult am greşit faţă de Dumnezeu. Şi vom regreta amarnic faptul că nu am fost mai sinceri cu noi înşine. Şi, atunci când am auzit, când am citit sau chiar am văzut că Maica Domnului plânge, nu am încercat să îi ştergem cu năframa sufletelor noastre măcar o lacrimă. Cea vărsată din pricina vieţii noastre de zi cu zi…

---

Sfaturi duhovnicesti ....

Recent am ascultat un dragut audio-book cu un parinte care spunea ca pe om il mantuieste in primul rand ASCULTAREA fata de un duhovnic puternic, un duhovnic care sa-i faca randuiala in viata.
Spunea ca cei ce n-au duhovnic foarte greu se vor mantui, iar cei ce l-au gasit pe unul care sa-i indrume bine, sa faca ascultare de el si pot spera sigur la mantuire. Deci tot crestinul e dator sa aiba un duhovnic, iar daca vrei sa-l schimbi ca ti se pare ca e prea moale sau slab ptr puterile tale si ai nevoie de unul care sa-ti randuiasca mai bine viata, intai gaseste-l pe acela si roaga-l sa-ti fie duhovnic si apoi cere binecuvantarea vechiului duhovnic sa te lase, sa stiti ca un canon primit si nefacut il iei cu tine in groapa, il poate dezlega numai preotul care l-a dat si acela in general il dezleaga numai dupa ce-l faci.
Canoanele nu consider ca sunt grele, ci in general preotii iti dau un canon pe care orice crestin e dator sa-l fac in mod normal daca vrea mantuire. Am gasit intr-o carte editata de Muntele Athos care sunt lucrurile pe care orice crestin trebuie sa le faca astfel incat puterile rele nevazute sa nu mai aiba putere sa-l supere cu greutati in viata, si dupa ce am citit ce scria in carte mi-am dat seama ca erau exact lucrurile pe care mi le-a spus si mie duhovnicul sa le fac.

In carticica de la Muntele Athos scria:
-sa inceapa curatienia printr-o spovedanie generala de toate pacatele vietii sale din copilarie incepand (de la 7 ani) si pana in prezent, dupa indreptarul de spovedanie unde sunt scrise toate pacatele, sa fie notate pe hartie si in fata duhovnicului priceput pe care l-a gasit sa faca marturisirea cu mare parere de rau si hotarare ca vrea sa-si schimbe viata, sa consientiezeze ca pacatul ne imbolnaveste si trupeste dar si sufleteste si ne indeparteaza de ajutorul lui Dumnezeu, apoi sa faca ascultare de tot ce-i spune duhovnicul, ca prin gura sa vorbeste Dumnezeu, sa se roage inainte si dupa spovedanie la Dumnezeu ptr iertarea acelor pacate si ptr luminarea mintii duhovnicului sau;
- dupa aceasta, sa se spovedeasca de cel putin 4 ori pe an in cele 4 posturi mari, si ori de cate ori mai simte nevoia, dar daca e bolnav sau are o problema, lunar spovedanie, macar pana ce boala ii trece; (eu as adauga ptr cei aflati departe de biserica, macar o data pe an spovedanie);
-sa se impartaseasca macar in cele 4 posturi mari de pe an (daca are dezlegare), dar daca e bolnav se poate si mai des cu pregatire si spovedanie inainte, si dezlegare de la duhovnic, impartasania e foarte puternica ptr cei curat spovediti, te intareste si-ti da putere, e insusi Sangele si Trupul Mantuitorului in chip nevazut;
- sa mearga la Sfanta Liturghie in fiecare Duminica si de Sarbatori daca poate, de la ora 8.00-8.30 ptr a da pomelnic de pomenire la Proscomidie, unde ptr cei pomeniti si spovediti toate pacatele li se sterg, si-n timpul carei slujbe insisi ingerii din cer coboara in chip nevazut printre credinciosi si se roaga cu ei in biserica, sfintii au vazut asta, si Maica Domnului si Duhul Sfant; 3 Duminici la rand fara Liturghie esti anatemizat prin canoanele bisericesti, pierzi Duhul Sfant (eu as adauga ptr cei aflati departe de biserica, sa mearga Dumnica la orice ora de s-ar trezi dar sa mearga, macar lumanare sa aprinda, ca asa incet-incet, vor ajunge si de la ora 8.00); Si sa respecte Dumnica si (Sarbatorile dca poate) cu odihna.
- sa se roage in fiecare dimineata (macar 5 minute, dar bine ar fi mai mult) si in fiecare seara, ptr ca Duhul Sfant coboara in timpul rugaciunii si insisi ingerii asculta rugaciunea si o duc la Dumnezeu, dar trebuie zilnic facuta si din inima, ptr iertarea noastra, a familiei noastre si ale celor decedati din familie ptr ca le ducem tot noi pacatele, si apoi sa cerem ce dorim ptr viata noastra si sa-i multumim Domnului ptr toate;
-sa tina cele 4 posturi de peste an, dupa randuielile bisericesti (la unii duhovnicul le poate da dezlegare sa tina numai miercurea si vinerea, sunt bolnavi, tineri casatoriti etc, fac ascultare dupa duhovnic), si sa tina miercurile si vinerile de peste an, cine e bolnav sa tina toate zilele de post asa cum scrie, si daca poate si lunea pana-i trece boala, iar vinerea sa tina cat poate el post negru;
-sa citeasca in fiecare zi macar un capitol din Noul Testament, fara intrerupere, si Psalmul 50 zilnic, alaturi de Tatal Nostru "Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul" (zisa in orice clipa in minte de cat mai multe ori in minte, lucrand, mancand, stand, dormind etc), sunt rugaciuni de smerenie si iertare; si de poate sa citeasca zilnic cateva pagini si din alte carti cu sfaturi duhovnicesti scrise de sfinti parinti (despre rugaciune, despre Sfanta Liturghie, milostenie, Maslu etc); necitirea Noului Testament ne face sa ne ia viata si sa uitam de Dumnezeu in grijile lumii;
- si sa avem tot timpul grija la viata noastra, sa ne luptam cu patimile, cu mandria care este foarte neplacuta in fata lui Dumnezeu (Lucier din cauza ei a cazut), sa ne straduim sa castigam smerenia adevarata, rabdarea in necazuri si rugaciune, nadejdea in mantuire si in ajutor, credinta dreapta fara erezii in Dumnezeu, si credinta ca ne vor fi ascultate toate rugaciunile de folos, sa iertam din suflet, din inima tot ce ne-au gresit dusmanii, prietenii etc, sa-i luam pe fiecare in parte si sa stergem din inima si memorie necazurile ce ni le-au facut, si sa ne spovedim necazurile ce le-am facut altora, daca putem sa ne cerem scuze, sa ne impacam, ca se spune ca Dumnezeu de-asta nu asculta rugaciunea oamenilor, ca au ceva in inima impotriva aproapelui lor "daca vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aminti ca ai ceva impotriva fratelui tau, lasa darul tau acolo, si mergi de te impaca cu el, si apoi intoarce-te si adu darul tau din nou in altar".
- de esti bolnav mergi la cel putin 7 Sfinte Masluri si du faina, ulei, paine si consuma-le acasa, unge-te cu Sgant Mir zilnic, si bea Aghiazma in fiecare dimineata pe stomacul gol, ia si Anafura si ulei de la Maslu, da cu tamaie si Aghiazma zilnic daca poti in casa ta, si sa nu lipseasca cruciulita sfintita de la gatul tau si cate o icoana sfintita in fiecare camera, sa ai candela sfintita cu ulei si s-o aprinzi de poti si zilnic, iar in timpul rugaciunii tale seara aprinde 3 lumanari luate din biserica cu ceara curata, ca sa ajunga rugaciunea ta mai repede, si nu uita de Maica Domnului careia toate rugaciunile ii sunt ascultate de catre Dumnezeu si care se roaga permanent in genunchi cu lacrimi ptr noi in ceruri, si de sfinti, sa mergem pe la pelerinaje, sa participam zilnic la toate slujbele, sa ne rugam la Moaste sau la icoane si-atunci vom vedea cum vietile noastre se schimba si ne vindecam de boli trupesti sau suferinte sufletesti vechi.

Apoi ascultarea de duhovnic e foarte importanta, dar si ascultatea in general de oamenii cu frica de Dumnezeu. Apoi cinstirea si iubirea parintilor "de vrei sa-ti fie bine pe pamant si sa traiesti ani multi, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta", altfel vei avea necazuri, apoi sa-L iubesti pe Dumnezeu din toata inima ta si sa nu-ti legi inima de nimic, sunt oameni care-si pierd servicul si dau coltul de suparare, asta inseamna sa-ti legi inima de ceva, ti se intampla si reversul medaliei, ci noi sa avem nadejde in Dumnezeu ca de pierdem ceva are grija El sa nu ducem lipsa de nimic "cauta mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate celelalta ti se vor adauga tie", "de ce te ingrijesti ce vei manca si ce vei bea" ... ca Dumnezeu stie asta si ti le da daca te rogi si muncesti, nu te mai ingrijora din nimicuri tot timpul, nu-ti lega inima de nimic din lumea sta, fii liber si lasa-te in voia lui Dumnezeu ca stie El mai bine ce-ti foloseste ce-ti trebuie si te are in grija.

Apoi sa avem dragoste in tot ce facem, tot ce facem sa facem din dragoste fata de semeni si fata de Dumnezeu, sa avem tarie in necazuri si tresvia mintii, adica sa ne pazim de pacat inca din stadiul cand e doar un gand, sa ne chinuim sa nu-l primim in mintea noastra ca cel rau ne da gandul, dar daca noi nu-l primim el fuge rusinat, dar daca il primim el nu se va lasa pana ce nu si infaptuim, apoi sa pazim poruncile cele 10, apoi sa ne pazim de cele 7 pacate de moarte (mandria, lenea, lacomia, mania, desfranarea, iubirea de arginti si zgarcenia si ultimul l-am uitat sincer
Milostenia e foarte importanta, cu o vorba sau fizica, curata din pacate, sa fim calmi, sa nu cadem in deznadejde sau tristete ca-i mare pacat si pierdem tot, putem ajunge si la sinucidere din acest pacat, ci sa pastram un duh al veseliei si sperantei in noi, nu conteaza cat de greu ne-ar fi, sa avem intelepciune, virtuti cat mai multe, blandete, sa nu cadem in necredinta ca-i pacat foarte mare, si bine-ar fi sa nu stam siguri, ci sa cautam compania oamenilor asemeni noua, sa vorbim cu ei, sa socializam, ca atunci cand ne vede singuri necuratul se intareste mai mult asupra noastra ca zice ca n-are cine sa ne sfatuiasca. Si sa avem Fericirile in mintea noastra, ca cei care-si duc viata pe acest pamant in conditii mai grele, vor capat mare rasplata in cer.

Dar de vom citi cartile sfinte, ne vor lumina ce sa facem si cum in timp.
Si sa avem totala nadejde ca Dumnezeu "nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu", Sfantul Ciprian a fost cel mai mare vrajitor al timpului sau, isi vanduse sufletul necuratului si omorase multi oameni cu vrajile lui dar dupa ce s-a cait si a luat-o pe drumul bun si s-a luptat cu duhurile care-l scapasera din maini a ajuns sfant, Sf Apostol Pavel ii hulea si-i prigonea pe crestini si acum e Sfant, Sf Maria Egipteanca era mare prostituata in vremea sa si foarte frumoasa, si la urma a ajuns o sfanta, si lumea sfintilor e plina de pacatosi care s-au indreptat si au gasit alinare si iertare la Dumnezeu, asa ca orice-ar fi sa nu deznadajduim in mantuire, ci sa luptam ptr ea pana in ultima clipa a vietii, si cu siguranta Dumnezeu va vedea efortul nostru si-L va rasplati.Doamne-ajuta!

Sofia crestinortodox 

O MAICUTA PREACURATA..

 O , Măicuţă Precurată,
Dacă Tu n-ai mijloci.
Sus la Fiul Tău cu lacrimi,
Nimeni nu s-ar mântui.

Dacă Tu Măicuţă sfântă,
Pentru noi n-ai suspina,
Dacă n-ai cere Tu milă,
Domnul nu ne-ar mai răbda.

Dacă glasurile noastre,
Tu nu le-ai fi auzit,
Dacă nu cereai Tu milă,
Noi de mult am fi pierit.

Că ne-am adâncit în rele
Şi nu ştim să ne rugăm,
Că şi-n sfintele biserici,
Noi pe Domnul-l supărăm.

Însă când Tu sfântă Maică
Te rogi, grabnic pentru noi,
Fiul Tău cu drag Te-acultă
Şi ne scoate din nevoi .

Pentru-aceasta noi creştinii,
Maică sfântă-Ţi mulţumim,
Şi cu inima smerită,
Î-Ţi cântăm şi Te slăvim.

RUGACIUNEA FLORILOR

PLAPAND GHIOCELUL
IESIND DIN ZAPADA
STRIGA:”TATAL NOSTRU”
CA LUMEA SA-L VADA .

« CARE ESTI IN CERURI »
SOPTI FLOAREA -SOARE
SI-UN VAL DE LUMINA
CAZU PE RAZOARE…

SMERIT BUSUIOCUL
CAND VANTUL IL MANA
SI-I SCUTURA ROUA ,
“SFINTEASCA-SE “INGANA .

CAND « NUMELE « -TI SPUNE
TRIST,OCHIUL DE BOU ,
NU STII DE-A FOST SOAPTA
SAU NUMAI ECOU …

ALBASTRA CA CERUL
O NU-MA-UITA
SPUNE : »IMPARATIA
SA FIE A TA « .

SI « FACA-SE VOIA «
SUSPINA O CAMEE
CALCATA IN PICIOARE
PE ALBA ALEE..

CAND NUFERII -N LACURI
VAD STELE CA SUNT
SOPTESC:”CUM E IN CERURI
ASA PE PAMANT …”

SI GRAUL CAND MOARA
VUIESTE INTR-UNA
A ZIS : »PAINEA NOASTRA
CEA DE TOTDEAUNA . »

IAR NALBA SI GURA
DE LEU ,AMANDOUA
LA FEL RUGATOARE
RASPUND : « DA-NE-O NOUA … »

CU GANDUL LA FLUTURI
STAU ROZELE-N GLASTRE
SI SPUN : « IARTA NOUA
PACATELE NOASTRE … »

« PRECUM NOI IERTAM
GRESITII « INCET,
RASPUNDE GAROAFA
USCATA-N BUCHET .

SI CRINII ,PODOABA
FECIOAREI CINSTITE
SOPTESC : « NU NE DUCE
PE NOI IN ISPITE… »

IAR SPINII, CE-ODATA
MARTIRII II PURTARA :
« SI NE IZBAVESTE
DE RELE… » OFTARA.

SI VANTUL PORNESTE
ECOUL DIVIN,
C-UN FREAMAT PADUREA
RASPUNDE : »AMIN. »