Fumatul – o altă formă de sinucidere

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
                

Oameni buni, fie-vă milă de sănătatea voastră! Vă sinucideţi lent ! Nu mai ardeţi banii, ci cheltuiţi-i făcând milostenie, ca să scăpaţi de fumul şi de focul iadului ! 

                                ISTORIA TUTUNULUI

          Deşi unii cred că tutunul s-a folosit abia după ce a fost adus în Europa de către Cristofor Columb pe la anul 1492, totuşi povestirile străvechilor istorici ne arată că el exista şi înainte de era creştinismului la triburile din Asia şi America. Este binecunoscută acea „pipă a păcii” pe care multe popoare aveau obiceiul s-o folosească când încheiau pace. La tătari, popor care a venit cu război şi în Ţările Romane, şamanii (preoţii tătari) foloseau fumatul, crezând că alungă spiritele rele. Ei se aşezau în jurul unui foc unde fumau, băteau din tobe, gesticulau violent şi săreau în jurul focului, răcnind până ce cădeau la pământ, epuizaţi. Poate că tutunul va fi fost adus din America în Europa de indieni, malaiezi, japonezi, mongoli şi alţi invadatori, cât şi de indieni şi alte popoare asiatice care, de-a lungul istoriei vor fi trecut în America înainte de noi. Aceasta s-a probat prin credinţa americanilor în secolul al XVI-lea despre potopul universal, circumciziune, serbarea sabatului şi a anului jubileu, întâlnită doar la  popoarele asiatice. La descoperirea Americii de către europeni, americanii aveau obiceiul să ardă tutun în faţa zeilor sau a idolilor lor. 
        Unele legende ale lor susţin că oamenii au fost făcuţi din lutul roşu din care se fac lulelele. Astfel zeul suprem al Pieilor Roşii le-ar fi spus că luleaua cu care fumează ei e carne din carnea lor şi de aceea luleaua e în mare cinste la toate triburile lor. Şi la popoarele păgâne prezente în Vechiul Testament, idolului Moloh, făcut din cupru, după ce în interiorul lui se făcea foc până se înroşea, i se jertfeau oameni care erau aruncaţi înăuntrul lui. Fumul mirositor ieşea prin gura şi nările monstrului-idol iar idolatrii, ca să se asemene idolului, foloseau fumatul. Pe la anul 1560 Jean Nicot, ambasadorul Franţei în Portugalia a adus în Franţa tutun, ca dar reginei Maria de Medicis. Apoi cultivarea tutunului s-a răspândit repede în Europa, cu toate măsurile de interzicere. Patima fumatului fiind încă de pe atunci considerată „unealtă a diavolului”, Biserica afurisea pe fumători, iar ţarii Rusiei îi deportau în Siberia dupa ce-i biciuia cu biciul cu plumb.

              ÎNVĂŢĂTURA ORTODOXĂ DESPRE FUMAT

 Din totdeauna fumatul a fost considerat un păcat, deoarece este o sinucidere lentă, un rău făcut trupului, o călcare a cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „Că nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte”(Efeseni 5:29).
                 Fumatul a trecut cu uşurinţă de la uşuraticii idolatri la majoritatea creştinilor. Deosebirea între tămâiatul cu tămâie sau smirnă sfinţită şi fumatul cu luleaua sau cu ţigara se vede clar de către oricine, încât de prea multe explicaţii nu e nevoie. Bine-credincioşii creştini au văzut totdeauna ceva diavolesc în această patimă. Din cauza aceasta, în multe case au fost certuri şi bătăi de pe urma fumatului. 
     Cum mai pot spune cei care fumează, scoţând fum pe gură ca odinioară idolul Moloh, că mai au chipul lui Dumnezeu?
     Omul găseşte o mulţime de scuze pentru orice deprindere rea în viaţă. Aşa se petrec lucrurile şi cu obiceiul fumatului. La supărare omul spune că fumează ca să-şi mai risipească gândurile negre ce-i năpădesc sufletul. La bucurie spune că cea mai nevinovată distracţie este o ţigară…!
           Un lucrător începu într-una din zile să facă socoteala tuturor cheltuielilor, pe care le făcea săptămânal cu tutunul, dar temându-se ca  nu cumva, îngrozit de risipă pe care o făcea, să se hotărască a da uitării acest obicei, înceta imediat socoteala. În clipa aceea sosi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, care părăsise de multă vreme obiceiul fumatului şi imediat îl întrebă: “Ce faci acolo, bunul meu amic?” Săracul lucrător, deşi la început căuta să ocolească lucrurile, trebui însă, în cele din urmă, să spună adevărul. Atunci colegul său îi zise: “Prietene, lasă-te odată de tutun, că orice ţigară este un cui bătut în coşciugul în care vei fi înmormântat. De tine atârnă să-ţi găteşti, mai curând sau mai târziu, acest coşciug şi odată terminat va trebui neapărat să-ţi iei rămas bun de la cei vii şi să pleci degrabă în mormânt!”               Imediat ce-i plecă musafirul, sărmanul om se puse din nou pe gânduri şi-şi zise: “E foarte adevărat că paguba cea mai mare pe care o cauzează tutunul nu este numai risipa banilor, ci şi zdruncinarea sănătăţii, căci câtă otravă nu introduce el în organismul nostru şi câtă necurăţie produce el pe unde trece, fără să putem şterge cu ceva urmele lui vătămătoare!
          Bine s-a zis că fumatul de tutun e drumul cel mai scurt către tuberculoză. Toate bune – zise bietul om – dar cum să fac, să mă scap de acest obicei vătămător?!
       De câte ori nu mi-am luat frumoasa hotărâre de a o rupe odată pentru totdeauna cu ţigările şi toate hotărârile mele pentru viitor au rămas fără nici un folos!…” Omule! Nu uita că nu e de ajuns să iei hotărâri frumoase, care să dureze numai o clipă, căci drumul spre iad e pardosit numai cu hotărâri bune şi frumoase şi nu e nevoie decât de o singură hotărâre, care să trăiască şi să ne croiască drumul greu al ducerii ei la îndeplinire în orice clipă a vieţii noastre. Pune-ţi mai înainte viaţa şi moartea şi hotărăşte-te odată, ori pentru una ori pentru alta, fără să uiţi că tutunul se găseşte totdeauna, pentru un om cuminte şi prevăzător, alături şi în faţa morţii. Hotărârea odată luată, caută de o du la bun sfârşit şi numai atunci vei vedea că în privinţa ruperii cu obiceiurile trecutului, nu aduce anul ce aduce ceasul. Încearcă şi fii sigur că vei izbuti. “Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi”(Psalmul 49:16).
          Fumatul afectează sănătatea şi Sfânta Scriptură ne învaţă că „trupul nostru este templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6:19), deci îi trebuie o deosebită îngrijire pentru acest dar pe care îl are de la Cel Preaînalt. Astăzi cu toţii ne văităm de sărăcie, dar nimeni nu s-a lăsat de fumat ca să facă economie! 

                          Oare ne putem lăsa de fumat?

 Da! Cum? Printr-o hotărâre tare de a nu mai fuma. Trebuie ştiut că în fiecare creştin sălăşluieşte o putere  uriaşă, cu ajutorul căreia biruinţa este sigură în lupta cu patimile, după cuvântul Mântuitorului: “Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma”(Luca 10:19). 
          Voinţa este una din cele trei facultăţi ale sufletului omenesc, alături de raţiune şi sentiment, acestea făcându-l pe om să se deosebească de animale. Voinţa noastră însă trebuie să fie înclinată spre bine şi nu să fie subjugată de patimi. De aceea spune Mântuitorul: “Dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult?” (Matei 6:23).
     Şi femeile fumează! Ce poate fi mai urât decât o femeie cu ţigara în gură si, poate, beată şi care înjură?!
     Acestea când de fapt rolul şi rostul femeii este acela de a creşte copii. Ce fel de educaţie vor primi copiii de la o astfel de mamă depravată şi care poate când sunt mici le mai pune şi câte-o ţigară în gură ca să facă haz de ei?

        LĂSAŢI-VĂ GRABNIC DE PĂCATUL FUMATULUI! 

        Mulţi care sunt stăpâniţi de această patimă, neavând o voinţă tare şi un suflet întărit duhovniceşte, deşi văd că se prăbuşesc în iadul vremelnic şi veşnic totuşi continuă să tămâie pe satana, prefăcând în fum şi scrum însemnate sume de bani. Creştinii sunt datori să tămâie înaintea lui Dumnezeu cu tămâie şi cu smirnă iar nu înaintea duhurilor necurate, cu duhoarea fumului de tutun. Toţi creştinii sunt datori să se lupte să părăsească această urâcioasă patimă pentru a câştiga mult: dezrobirea de sub tiranica robie a păcatului, bani economisiţi care se pot întrebuinţa pentru fapte folositoare sufletului, sănătatea îmbunătăţită, mulţumirea sufletească pentru eliberarea din tirania acestui obicei păgubitor sufleteşte şi trupeşte, redobândirea memoriei, puterii, poftei de mâncare. Orice păcat este dăunător pentru om şi de aceea Sfântul Evanghelist Ioan a zis: ”Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta şi nu poate să păcătuiască”(1 Ioan 3:8-9).

                 DE CE FUMATUL ESTE UN PĂCAT? 

   Mulţi oameni, simpli sau învăţaţi, susţin că fumatul nu este păcat. Vai ce vremuri şi ce oameni am ajuns să vedem! Vai cum ne robim noi oamenii unei puturoase de buruieni otrăvitoare, apoi mai susţinem că e bine aşa. Dumnezeu a rânduit că din ceea ce câştigăm să  folosim şi pentru ajutorul bisericilor, al săracilor. A arunca banii pe ceea ce ne dăunează nouă şi nu foloseşte nici altora este un păcat greu. Pentru milostenie nu avem niciodată bani, dar pentru ţigări avem mereu! Dacă e vorba să cumpărăm icoane, cărţi sfinte, totdeauna stăm la îndoială: că n-avem bani, că-s prea scumpe. Însă când trebuie să cumpărăm pachetul ucigaş, mereu găsim bani.    Chiar şi ultimul leuţ îl dăm pe mahorca! Dintre toate vieţuitoarele pământului numai omul scoate fum pe gură şi pe nas. Numai omul slujeşte idolului fumatului dimineaţa, seara, înainte şi după masa şi peste zi în loc de a se ruga lui Dumnezeu după datorie. Ce nu am văzut niciodată la dobitoacele cele fără de minte ale pământului vedem la oameni! Omul pătimaş chiar purtător de nume creştinesc jertfeşte idolului fumatului de mii de ori mai mult decât a tămâia lui Dumnezeu Celui viu, Care ne-a creat, ne ţine şi se îngrijeşte de noi. Dimineaţa în loc de rugăciune, aprindem ţigara. Seara, întocmai. Duminica în timp ce în biserică se aduce Mântuitorului Hristos tămâie întru miros de bună mireasmă duhovnicească, noi aducem lui Satan tămâie… Idolul acesta care se numeşte patimă ne batjocoreşte şi ne face să fim plini de mirosuri grele pentru oamenii cei nefumători iar noi îi slujim mai mult decât Sfintei Biserici şi-l iubim mai mult decât pe săraci, pe orfani şi pe văduve. De aici se poate vedea clar ce idol iubit ne-am făcut noi oamenii până chiar şi din buruiana tutunului căreia mulţi îi jertfesc şi îi slujesc, chiar mai mult decât Lui Dumnezeu Căruia Îi datorăm toate, până şi viaţa noastră. Întrucât vatămă sănătatea, scurtează viaţa şi alungă pe Duhul Sfânt, fumatul este păcat! 
           Astfel fumătorii săvârşesc trei mari şi înfricoşate păcate din care se nasc apoi şi altele: 
1. Păcatul sinuciderii, pentru că aşa cum vom vedea mai departe fumătorii, treptat, îşi distrug sănătatea lor pogorându-se în iad de vii dacă mor în acest păcat, fără să se pocăiască şi să se oprească de la acest păcat. 
2. Păcatul risipei banilor daţi de Dumnezeu pe ceva nefolositor nici pentru trup, nici pentru suflet: ”Pentru ce folosiţi arginţii voştri pentru un lucru care nu vă hrăneşte şi câştigul muncii voastre pentru ceva ce nu vă satură?” (Isaia 55:2). 
 3. Păcatul profanării trupului, în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu şi care devine prin această patimă sălaş al diavolului: ”Nu ştiţi oare că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu care sunteţi voi” (1 Corinteni 3:15-17).
    În fiecare dintre noi există un loc care nu poate sta niciodată gol: ori este plin de Duhul Sfânt împreună cu îngerul cel bun, ori este plin de păcate împreună cu diavolii lor, păcatele alungând pe Duhul Sfânt. Aşa trebuie să le răspundem celor care spun: „Ei, ce păcat e să fumezi? Nu dau în cap la nimeni, nu fur banii de ţigări, sunt munca mea” sau „Nu şi tutunul este buruiană lăsată de Dumnezeu?” şi câte şi mai câte.
 O, bieţii de ei! Se îmbată cu apă chioară! Că nu numai ce cred ei este păcat, ci cele care sunt rânduite de Dumnezeu să nu le facem şi nici măcar să nu le gândim, acelea sunt păcate. Un creştin adevărat trebuie să lupte hotărât contra tuturor patimilor, fie ele mari sau mici. De aceea Sfântul Apostol Iacov a spus: „Cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile” (Iacov 2:10). Numai creştin nu se poate numi cel cu ţigara în gură!

       NUMAI DIAVOLII SCOT FUM PE NAS ŞI PE GURĂ 

   Mulţi sfinţi cărora li s-a descoperit iadul au simţit acolo un miros foarte urât. La alţi sfinţi vrăşmaşul cel ucigător de suflete le-a adus ispite sub forma unor mirosuri foarte grele, încât n-au mai putut sta în locul acela de atâta putoare. Aşa putoare drăcească este şi în casa şi în hainele şi în gura şi în toate ale fumătorului. Când sfinţii însă au văzut îngeri de lumină, ei nu s-au arătat scoţând fum şi foc pe nări şi plini de putoare. Vai de bieţii copilaşi care trebuie să respire duhoarea de tutun cu care părinţii umplu casa! Vai de viitorul lor, căci sunt cu dracii în casă şi nu cu părinţii! Căci numai ei scot fum pe nări şi pe gură. Acest aspect ni-l descrie cel mai bine Sfântul Antonie cel Mare când zice cum se arată uneori diavolul: „Ochii lui sunt ca un chip de luceafăr, din gura lui ies făclii aprinse şi se aruncă precum nişte scântei de foc; din nările lui iese fum ca din cuptorul ce arde cu foc de cărbuni şi din gura lui iese văpaie”. (Vieţile sfinţilor pe Ianuarie, pagina 315).
   Şi tot  el spune că diavolii „poartă cu ei asemănarea focului ce are să-i primească” după Înfricoşata Judecată, la un loc cu păcătoşii. Asemenea sunteţi voi, fumătorilor! Veţi da seama şi voi alături de demoni, în faţa Judecătorului, pentru supărările pe care le-aţi făcut aproapelui vostru cu mirosul vostru cel urât! 
            Veţi da seama pentru cei pe care i-aţi îmbolnăvit cu fumul duhănit de voi! Înfricoşaţi-vă ca nu cumva de la un capăt de ţigară aprins uitat pe undeva, să vă aprindă Domnul casa şi să vă pedepsească cu aşa o moarte, cum am auzit pe la televizor multe cazuri! Fumătorule! Când vine dracul şi-ţi zice: „Mai ia o ţigară”, să te gândeşti cât de frumoasă e viaţa şi că ţigara-i moartea. Şi să te mai gândeşti ca poate chiar şi peste un ceas, sufletul tău poate fi înaintea lui Hristos Judecătorul Care-ţi va cere socoteala de acest păcat? Ce vei răspunde? Pune capăt păcatului şi roagă-te şi iar roagă-te şi roagă-te! Nefumătorule! Când vezi pe un rob al acestui păcat, nu păcătui şi tu! Nu-l judeca şi nicidecum nu-l condamna; nici chiar în gând să nu îndrăzneşti să faci acestea. Dacă-ţi este mai apropiat sfătuieşte-l, dar cu cuvinte potrivite. Nu fi insistent, nu fi cicălitor ca nu cumva fumătorul să mai facă alt păcat, adică să te urască. Ştii cum îl poţi ajuta cel mai bine? Roagă-te pentru el şi iar roagă-te şi roagă-te!

              CÂT DE MULŢI OAMENI SE ÎNCHINĂ IDOLULUI         ŢIGĂRILOR?

 Stilul de viaţă sau comportamentul specific al oamenilor constituie cauza unor frecvente dezechilibre fizice şi psihice. Într–o anumită privinţă, stilurile de viaţă par să depindă mai degrabă de factori sociali decât individuali, pe când comportamentul individual depinde nemijlocit de personalitatea, educaţia, starea socială, vârstă, credinţă etc., celui ce îl adoptă şi dezvoltă, astfel încât, anumite obiceiuri, practici sau ocupaţii existenţiale însuşite şi perpetuate de acesta pot dobândi valenţe negative, transformându–se în hazarduri ce–i ameninţă integritatea fizică şi psihică. Fumatul, consumul de alcool sau alte substanţe psihotrope (cum ar fi drogurile), reprezintă unele din cele mai periculoase ”deprinderi” umane care ameninţă nu numai sănătatea individului ce le practică, ci şi prosperitatea comunităţii din care acesta face parte, deoarece ele impun ridicate costuri sociale, devenind o povară greu de suportat pentru toţi cei din jur. Asemenea costuri se exprimă nu numai prin efectele directe ale  acestor tipuri de comportamente hazardante asupra bugetului, capacităţii de muncă şi sănătăţii individului ce le practică, ci şi prin efectele indirecte la distanţă, exprimate prin consecinţele medicale, sociale, financiare şi chiar morale asupra celorlalţi indivizi ai comunităţii. În ţările cu economie dezvoltată, fumatul este, de departe, cel mai important factor de risc patogen, deşi ameninţarea produsă de creşterea continuă a consumului de alcool şi droguri, devine tot mai accentuată, în timp ce în ţările slab dezvoltate, deşi aceleaşi comportamente de risc întreţin ridicate cote de morbiditate şi mortalitate, ele continuă să fie devansate de alte cauze patogene externe, cum ar fi malnutriţia, lipsa apei şi igienei, bolile parazitare etc. Acest capitol îşi propune să analizeze dimensiunea patologică a uneia din cele mai importante şi frecvente deprinderi comportamentale individuale: fumatul, care se practică cu aceeaşi perseverenţă atât în statele dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. 
       Consumul de tutun, în general, care se manifestă prin diferite forme de mestecare, inserţie rectală, prizare nazală şi orală sau sugere, şi fumatul, în special, produc o serie întreagă de efecte patogene care nu numai că afectează în mod direct sănătatea umană, dar şi amplifică calităţile nocive ale altor agenţi fizici, chimici şi biologici prin insidioase reacţii sinergice. Fumatul în sine este un obicei larg răspândit în întreaga lume, fiind practicat în egală măsura de bărbaţi şi femei, copii şi adulţi şi afectând viaţa şi sănătatea a milioane de oameni. El are la bază multiple cauze, dar cea mai importantă se referă la dependenţa de efectul drogant al nicotinei existentă în toate formele de prezentare comercială a produselor obţinute din frunze de tutun. În plus, impactul său major asupra comportamentului individual a fost determinat şi de industrializarea şi comercializarea tutunului sub formă de ţigări care sunt relativ ieftine, uşoare şi deci eficiente din punct de vedere economic, putând fi ţinute în gură fără a folosi mâinile care, între timp, pot presta alte activităţi.
        De altfel, tutunul este dăunător organismului uman nu numai prin faptul că, în timpul arderii sale în procesul fumatului, nicotina din compoziţia sa pătrunde în căile respiratorii, ci şi prin faptul că în timpul cultivării sale se folosesc o serie întreagă de pesticide care apoi sunt inhalate odată cu nicotina, sau prin faptul că în timpul recoltării sau procesării sale, pielea umană  absoarbe o mare parte din nicotina conţinută în frunzele de tutun cu care vine în contact. Din aceste motive însumate, fumatul, şi nu numai, este recunoscut drept o importantă primejdie a sănătăţii umane; în numeroase ţări adoptându–se severe măsuri legislative de prevenire şi control a consumului de tutun prin implementarea unor politici de taxare, programe educaţionale de promovare a unei atitudini publice sănătoase şi, nu în ultimul rând, prin adoptarea unor măsuri ferme de interzicere a fumatului în diferite locuri publice. Tutunul atât de larg utilizat de milioane de consumatori din întreaga lume este reprezentat, de fapt, de frunzele speciilor Nicotina tabacum şi Nicotina rustica care aparţin genului Nicotiana din familia plantelor Solanacee, care conţine peste 100 de specii şi subspecii. Acestea conţin o substanţă alcaloida, nicotina, care odată pătrunsă în organismul uman, produce efecte de dependenţă farmacologică şi psihologică, întreţinând şi perpetuând obiceiul fumatului. Iniţial, acesta era practicat numai de băştinaşii amerindieni, dar după descoperirea Americii de către Columb, el a fost rapid adoptat şi de populaţiile europene. Fumul rezultat prin arderea tutunului era inhalat, la început, pe gură, prin intermediul unor tuburi sau rulouri din frunze de tutun, precum şi pe nări, cu ajutorul unui tub în formă de Y, dar ulterior, el a început să fie înghiţit şi exhalat de la o persoană la alta în timpul unor ritualuri religioase, unde se mai practica şi mestecatul frunzelor de tutun singure, sau în combinaţie cu cenuşă, praf de scoici şi miere. În zilele noastre, obiceiul fumatului a devenit aproape universal, constând din arderea controlată a frunzelor de tutun (tratate şi îmbogăţite cu diferiţi aditivi aromatizanţi) rulate sub forma ţigărilor sau introduse în recipienţi speciali (pipe) şi inhalarea fumului rezultat. Dintre aceste forme, fumatul ţigărilor a avut, de departe, cea mai largă putere de adopţie din motive menţionate anterior.

         EFECTELE TUTUNULUI ASUPRA SĂNĂTĂŢII 

        De altfel, se ştie că tutunul, prin numeroşii săi compuşi toxici, afectează în mod direct sănătatea umană, fiind cauza unei game foarte variate de boli ce pot avea caracter acut sau cronic.  Fumul de ţigară este un amestec de compuşi organici şi anorganici produşi prin arderea tutunului şi a aditivilor. Printre aceştia se află gudronul (ţarul) care expune fumătorul la un risc crescut pentru cancer bronhopulmonar, emfizem pulmonar şi afecţiuni bronşice. El este alcătuit din peste 4000 compuşi chimici, incluzând mai mult de 60 substanţe cunoscute ca fiind cancerigene. Unele din aceste substanţe produc boli cardiovasculare şi pulmonare şi toate pot fi letale. Alături de gudron, în compoziţia fumului de ţigară intră şi alte substanţe cum ar fi: cianuri, benzen, formaldehidă, metanol, acetilenă, amoniac, precum şi o serie de gaze toxice: oxidul nitric şi monoxidul de carbon. Totuşi, compusul principal al fumului de ţigară este nicotina a cărei structură chimică este beta-piridil-N-pirolidina. Din cauza hidrolipo- solubilităţii şi a volatilităţii sale, nicotina pătrunde în organism pe cale transcutanată, transmucoasa şi respiratorie. După pătrunderea în circulaţie, ea este distribuită în toate ţesuturile şi organele, inclusiv în laptele matern (laptele fumătoarelor poate conţine până la 0,5mg nicotina/l). Prin fumat, nivelul nicotinei acumulată în organism în timpul zilei persistă şi în cursul nopţii. De aceea, cei care fumează sau mestecă tutun ziua sunt expuşi la efectele nicotinei timp de 24 ore. Prima treaptă de metabolizare este oxidarea la cotinină. Dintre metaboliţi, nornicotina este mai puţin toxică decât nicotina, iar cotininei şi N-oxizilor li se atribuie potenţial carcinogen. Eliminarea nicotinei se realizează pe cale renală, pulmonară şi salivară. Efectele complexe exercitate de nicotină în organism sunt explicate prin existenţa unei faze de excitare, urmată de inhibare, manifestate la nivelul diferitelor sisteme, dar mai ales asupra sistemului nervos. La nivelul acestuia, nicotina produce o stare de excitaţie psihică, euforie, reducerea senzaţiei de foame şi oboseală; efectul inhibitor se manifestă în special asupra centrului respirator. În anumite cazuri, moartea poate surveni înaintea inhibiţiei centrului respirator prin curarizarea (paralizia) muşchilor toracici ce participă la procesul respiraţiei. În doze mici, prin stimularea nervului vag, nicotina determină bradicardie (scăderea frecvenţei bătăilor inimii) iar în doze mari, prin stimularea ganglionilor simpatici cardiaci, determină tahicardie (frecvenţă cardiacă peste 80 bătăi/minut). Prima doză de nicotină produce o stare de agitaţie şi trezire, dozele următoare generează un sentiment de calm şi relaxare. 
 Nicotina are o mare capacitate de a produce addictie (dependenţă), într-un mod asemănător cocainei şi heroinei, producând o descărcare de adrenalină de la nivelul cortexului glandei suprarenale. Aceasta stimulează sistemul nervos central şi alte glande endocrine (cu secreţie internă) ceea ce produce o eliberare bruscă de glucoză. Aşa cum am spus, stimularea este urmată de depresie şi o senzaţie de oboseală, făcându-l pe fumător să caute a-şi administra şi mai multă nicotină. Dependenţa faţă de nicotină se manifestă prin apariţia simpomelor de sevraj atunci când o persoană încearcă să renunţe la fumat. Principalele simptome ale sevrajului nicotinic sunt reprezentate de anxietate (stare de teamă pentru un pericol iminent real sau imaginar), cefalee (dureri de cap), tulburări ale somnului, iritabilitate, nervozitate, nelinişte, senzaţie de foame, dificultăţi în concentrare, probleme gastrointestinale, cefalee, somnolenţă, dorinţa de a fuma. 
     Un studiu a arătat că atunci când un fumător cronic nu fumează timp de 24 ore, el prezintă un nivel crescut al ostilităţii, furiei şi agresivităţii precum şi o cooperare socială redusă. Persoanele aflate în sevraj după fumat necesită o perioadă mai lungă de timp pentru a-şi redobândi echilibrul emoţional perturbat în urma unor situaţii stressante. În timpul perioadei de abstinenţă şi/sau atunci când simte nevoia acută de a fuma, fumătorii prezintă perturbări ale unei game largi de funcţii psihomotorii şi cognitive, cum ar fi înţelegerea limbajului. 
Poate v-aţi întrebat de ce tuşesc fumătorii?
Iată explicaţia: Fumul de ţigară conţine o serie de substanţe chimice care au proprietatea de a irita căile respiratorii şi plămânii. Când un fumător inhalează aceste substanţe, organismul său încearcă să se protejeze prin producerea de mucus şi eliminarea lor cu ajutorul tusei. Tusea matinală a fumătorilor are mai multe cauze. În mod normal, cilii ce tapetează mucoasa traheei şi a bronhiilor mari ajută la eliminarea reziduurilor din plămâni. Fumul de ţigară încetineşte funcţia lor astfel încât unele din substanţele nocive ce au pătruns în plămâni prin inhalarea fumului de ţigară rămân acolo iar mucusul stagnează în căile respiratorii. În timpul somnului, unii cili îşi revin şi devin din nou funcţionali. După trezire, fumătorul tuşeşte pentru că plămânii încearcă să se cureţe de “otrăvurile” acumulate în ziua precedentă. După o expunere de lungă durată la fumul de ţigară, cilii îşi pierd funcţia în mod permanent.  Atunci plămânii fumătorului sunt mai expuşi decât înainte în special la acţiunea nocivă a virusurilor şi bacteriilor din mediul înconjurător. 

         MODIFICĂRILE CARE APAR ÎN ORGANISM ÎN                        MOMENTUL ÎN CARE SE RENUNŢĂ LA FUMAT 

    S-a pus problema dacă renunţarea la fumat este utilă şi în cazul celor care au fumat o viaţă întreagă. Concluzia a fost că nu este niciodată prea târziu să renunţi. Totuşi, cu cât te laşi mai curând de fumat, cu atât îţi scad şansele de a face o formă de cancer sau alte boli asociate cu fumul de ţigară. S-a constatat că la 20 minute de la oprirea fumatului frecvenţa cardiacă scade spre valori normale; la 12 ore nivelul monoxidului de carbon din sânge revine la normal; între 2 săptămâni şi 3 luni se îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi funcţia pulmonară; între 1 şi 9 luni se reduce tusea şi “scurtarea” respiraţiei, cilii îşi recapătă funcţia normală, le creşte abilitatea de a manipula mucusul, de a curăţa plămânul şi scade riscul de infecţii; la 1 an riscul de a face cardiopatie ischemică scade la jumătate comparativ cu cel al unui fumător; la 5 ani riscul de AVC este egal cu cel al unui nefumător; la 10 ani riscul de cancer bronhopulmonar este jumătate din cel al unuia care a continuat să fumeze. Scade şi riscul de apariţie al cancerului cavităţii bucale, gâtului, esofagului, vezicii urinare, colului uterin şi pancreasului; la 15 ani riscul de cardiopatie ischemică este egal cu cel al nefumătorilor.

                      EFECTELE FUMATULUI ACTIV

           Pe termen scurt: nicotina influenţează funcţiile cerebrale (dispoziţia, emoţiile, scăderea capacităţii de concentrare, somnolenţă, etc.), determină creşterea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale, efecte gastro-intestinale, scăderea temperaturii pielii datorită vasoconstricţiei periferice. Pe termen lung: fumatul este factorul de risc principal pentru apariţia aterosclerozei, contribuie la instalarea accidentului vascular cerebral, cardiopatiei ischemice (angina pectorală, infarct miocardic acut), anevrismului aortic, bolii vasculare periferice, BPOC (boala pulmonară obstructivă cronică), este factor de risc în cancere (în special carcinom bronho-pulmonar), impotenţă. 

            EFECTELE FUMATULUI ACTIV LA COPII 

Copii au de trei ori mai multe şanse să fumeze dacă ambii părinţi sunt fumători. Copiii care fumează au şanse mai mari să dezvolte ulterior diverse boli pulmonare. Fumatul în perioada copilăriei determină modificări genetice ireversibile la nivel pulmonar. Fumul de ţigaretă este de 2 tipuri : fumul rezultat direct din arderea ţigaretei (85% din fumul dintr-o cameră provine direct din arderea ţigaretei şi conţine o concentraţie mai mare de substanţe toxice şi carcinogene decât fumul expirat de fumător) şi fumul expirat de fumător .

              EFECTELE FUMATULUI PASIV LA ADULŢI 

Pe termen scurt: greaţă, cefalee, tuse, iritaţia ochilor, exacerbări la pacienţii astmatici, fluxul sanguin coronarian este redus la nefumători după doar 30 de minute de fumat pasiv. Pe termen lung: creşterea riscului de cancer pulmonar, creşterea riscului de boli cardiace, creşterea riscului de accident vascular cerebral. 

             EFECTELE FUMATULUI PASIV LA COPII

 Copiii ai căror părinţi fumează sunt de 1,5 ori mai susceptibili să sufere de astm bronşic, sunt de 1,5 ori mai susceptibili să dezvolte o infecţie de tract respirator în copilărie, inhalează echivalentul fumatului a 30 – 80 ţigarete pe an. La copiii ai căror mame fumează în timpul sarcinii sindromul de moarte subită infantilă apare de 2 ori mai frecvent.

   EFECTELE FUMATULUI PASIV LA LOCUL DE MUNCĂ 


       Un studiu pe 10 ani a demonstrat o reducere semnificativ mai rapidă a funcţiei pulmonare la nefumătorii expuşi la fumat pasiv la locul de muncă faţă de cei neexpuşi. Nefumătorii expuşi la locul de muncă la fumat pasiv au prezentat semnificativ mai frecvent: tuse, expectoraţie, dispnee (senzaţie subiectivă de dificultate în respiraţie), iritaţia ochilor, viroze pulmonare, absenteism datorat afecţiunilor respiratorii. 

                      BOLILE SPECIFICE FUMĂTORILOR 

        “La fiecare 6 secunde, un om moare din cauza consumului de tutun” afirmă OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii). Studiile arată că acei care încep să fumeze în adolescenţă (mai mult de 70% dintre fumători) şi continuă în următorii 20 ani sau mai mult, vor muri cu 20 până la 25 ani mai devreme decât cei care nu au aprins niciodată o ţigară. Nu numai cancerul pulmonar şi bolile de inimă provoacă probleme serioase de sănătate sau moartea. Mai jos sunt prezentate câteva din efectele mai puţin cunoscute ale consumului de tutun, “din cap până în picioare”. 
1. Cancerul bronho-pulmonar (NBP) – s-a demonstrat că există mai mult de 40 de substanţe cancerigene în fumul de ţigară. Fumătorii au o probabilitate de 20 ori mai mare de a face un cancer pulmonar, comparativ cu nefumătorii. Tabagismul cauzează aproximativ 90% din cancerele pulmonare la bărbaţi şi 80% la femei. Numeroase studii arată că, cu cât fumează mai mult timp, cu atât un fumător îşi creşte riscul de a dezvolta un cancer în alte organe: de 2 ori pentru cancerul de nas şi sinusuri, de 4-5 ori riscul de cancer al cavităţii bucale, de 2 ori pentru cancerul de rinofaringe, de 4-5 ori pentru cancerul de oro- şi hipofaringe, de 10 ori pentru cel de laringe, de 2-5 ori pentru cel de esofag, de 2 ori pentru cel de stomac, de 2-4 ori pentru cancerul de pancreas şi de 1,5-2 ori pentru cancerul renal şi de vezică urinară. Studii recente sugerează o legătură între fumat şi cancerul de sân. Filtrul ţigărilor micşorează riscul, tutunul negru îl creşte.
 Oprirea fumatului determină scăderea substanţială a riscului pentru majoritatea cancerelor menţionate. Majoritatea datelor de etiologie privind NBP sunt centrate pe rolul dovedit al tutunului în carcinogeneză (apariţia cancerului). Astfel, NBP este mai frecvent la bărbaţi decât la femei, cu un raport de 4-3/1, explicabil prin prevalenţa (numărul cazurilor de îmbolnăviri) mai mare a fumătorilor bărbaţi – raport care tinde să scadă în societatea modernă. Aceeaşi cauză explică în mare parte incidenţa (numărul de cazuri noi de boală sau de persoane îmbolnăvite pe o perioadă de timp dată şi într-o populaţie determinată) mai mare a NBP în mediul urban şi industrial, faţă de mediul rural. Vârsta de apariţie este în medie peste 50 ani la bărbaţi şi aproximativ cu zece ani mai mult la femei. 
 Fumatul este principala cauză dovedită a NBP, iniţial prin observaţii empirice şi ulterior prin ample studii epidemiologice şi date de patologie. În SUA, se estimează că cel puţin 87% din totalul cazurilor de cancer pulmonar sunt atribuite fumatului de ţigarete (90% la bărbaţi şi 79% la femei). Într-un studiu larg efectuat în Marea Britanie pe 3070 pacienţi, numai 2% din cazuri s-au întâlnit la nefumători. Riscul de NBP este de cel puţin 10-30 mai mare la fumători decât la nefumători. Acest risc este demonstrat prin rata deceselor prin NBP, de 10/100.000 locuitori la nefumători şi de 140/100.000 locuitori la fumătorii de ţigarete, per ansamblu, şi de 251/100.000 locuitori la marii fumători. Studiile epidemiologice au demonstrat că riscul pentru NBP este direct proporţional cu durata totală a obiceiului de a fuma, cu doza cumulativă de ţigarete (număr pachete-an care se calculează înmulţind numărul de pachete fumate/zi cu numărul de ani de fumat), dar şi cu vârsta de începere a fumatului, conţinutul în nicotină al ţigărilor, folosirea ţigărilor fără filtru, gradul inhalării fumului. Vârsta de la care creşte riscul fumătorilor de a dezvolta cancerul pulmonar este de 40 ani. Un risc crescut ar exista şi pentru fumătorii pasivi. Până recent, dovezile care legau cauzal fumatul de ţigarete de apariţia NBP erau indirecte, în special epidemiologice. S-a stabilit însă, în ultimii ani, prin studii genetice o legătură directă între tutun şi NBP. Un metabolit specific al benzopirenului, constituient chimic al fumului de tutun, ar modifica trei loci (punct precis de pe un cromozom, unde se găseşte o genă) specifici de pe gena supresoare p53, care este anormală la aproximativ 60% din cazurile de NBP.      Mecanismul precis al carcinogenezei prin tutun este necunoscut; este posibil ca unii constituienţi chimici ai tutunului să fie carcinogeni sau cocarcinogeni, împreună cu alţi factori inductori. Analiza chimică a fumului de tutun a identificat un mare număr de agenţi mutageni şi carcinogeni, care se găsesc fie în faza particulară a fumului (benzopiren, dibenzantracen, nicotină, catechol, nichel, cadmiu etc.) sau în faza sa volatilă (hidrazină, clorură de vinil, uretan, formaldehidă, urme de nitrosamine etc.). Carcinogenele din fumul de tutun sunt nu numai absorbite de epitelilul de suprafaţă a căilor aeriene şi alveolelor, dar sunt de asemenea metabolizate, fiind evidenţiat prin prezenţa de mutagene în urina fumătorilor. 
 4. Psoriazisul – se pare că fumătorii sunt mai predispuşi să dezvolte psoriazis, o boală inflamatorie necontagioasă a pielii care se manifestă prin apariţia unor pete roşiatice şi pruriginoase (care “mănâncă”).
 5. Cataracta – se consideră că tutunul produce/agravează o serie de afecţiuni oculare. Cataracta, boala în care cristalinul devine opac şi împiedică trecerea razelor luminoase, putându-se ajunge până la orbire, este cu 40% mai frecventă la fumători. Acest efect este explicat prin două mecanisme: prin iritarea directă a ochilor de către fumul de ţigara şi prin eliberarea în plămân de substanţe chimice care apoi sunt transportate prin sânge până la nivelul globilor oculari. Fumatul se asociază şi cu degenerescenţa maculară senilă, o boală oculară incurabilă provocată de degradarea părţii centrale a retinei (macula lutea). Această zonă e responsabilă de focalizarea imaginilor şi ne oferă abilitatea de a citi, conduce o maşină, recunoaşte figurile sau culorile şi de a vedea detaliile cele mai fine ale obiectelor. 
6. Ridurile – Fumatul provoacă o îmbătrânire prematură a tegumentelor deoarece distruge proteinele care conferă elasticitate pielii, micşorează aportul de vitamina A şi diminuează circulaţia sanguină. Fumătorii au o piele uscată, aspră şi cu riduri, în special în jurul buzelor şi ochilor. 
7. Pierderea auzului – Deoarece fumul de ţigară antrenează apariţia unor plăci de aterom pe pereţii vaselor de sânge (adică se îngroaşă vasele de sânge), cu scăderea irigaţiei sanguine a urechii interne, fumătorii îşi pot pierde auzul mai curând decât nefumătorii şi sunt mai  expuşi riscului de surditate cauzată de infecţii ale urechii sau de zgomote puternice. De asemenea, fumătorii au un risc de 3 ori mai mare de a suferi infecţii ale urechii medii comparativ cu nefumătorii.
8. Cariile dentare – Fumatul influenţează echilibrul chimic de la nivelul cavităţii bucale provocând formarea tartrului dentar şi îngălbenirea dinţilor. Există studii care arată că fumatul contribuie la formarea cariilor. De asemenea, fumătorii au un risc de 1,5 ori mai mare de a-şi pierde dinţii. 
9. Bronşita cronică, definită ca inflamaţie cronică nespecifică a peretelui bronşic, cu alterarea structurilor ce secretă mucus, manifestată clinic prin tuse cu expectoraţie, cu evoluţie cronică de minimum trei luni pe an, timp de minimum doi ani consecutiv. S–a demonstrat de fapt, că substanţele iritante conţinute în fumul de ţigară nu numai că irită mucoasa căilor respiratorii, dar şi modifică proprietăţile fizice şi chimice ale structurilor ciliare, producând grave dezechilibre ale mecanismelor mucociliare de epurare, ceea ce presupune reducerea severă a posibilităţii plămânilor de a se apăra şi conserva (pe suprafaţa interioară a traheelor şi bronhiilor mari există nişte „perişori” care se numesc cili. Prin mişcarea lor împing spre laringe unii corpi străini de mici dimensiuni pătrunşi acolo, cum ar fi de exemplu praful). 
10. Emfizemul pulmonar – În afara cancerului pulmonar, fumatul produce şi emfizem, o boală în care dilatarea şi ruptura alveolelor pulmonare scade capacitatea de preluare a oxigenului şi de eliminare a dioxidului de carbon. În cazuri extreme, este necesară traheostomia pentru ca pacientul să poată respira: se face o incizie a traheei şi aerul e împins în plămâni cu ajutorul unui ventilator. În bronşita cronică se formează mucus purulent care se acumulează în bronhii producând tuse. 

 AŞA ARATĂ  PLĂMÂNUL UNUI PACIENT DECEDAT ÎN URMA DIAGNOSTICULUI DE EMFIZEM PULMONAR 

11. Osteoporoza – monoxidul de carbon, principalul gaz toxic al gazelor de eşapament şi al fumului de ţigară, este absorbit în sânge mult mai rapid decât oxigenul. De aceea, la marii fumători, capacitatea de a transporta oxigenul e redusă cu până la 15%. Ca urmare, oasele fumătorilor îşi reduc densitatea, se fracturează mai uşor şi au nevoie de mai mult timp pentru a se vindeca în cazul fracturilor (cu până la 80% mai mult timp). De asemenea, fumătorii sunt mai predispuşi la probleme la nivelul coloanei vertebrale. Un studiu a demonstrat că muncitorii din industrie care fumează au un risc de 5 ori mai mare de a rămâne cu o durere de spate, după un traumatism. 
12. Bolile cardiace – În lume, bolile cardiovasculare sunt responsabile de 1 din 3 decese. Se cuvine să menţionăm, de exemplu, că fumatul este cauza a peste 26–30 % din decesele datorate bolilor cardiovasculare şi s–a dovedit de altfel că unii compuşi volatili ai tutunului, precum monoxidul de carbon, nicotina, oxidul de azot sau gudronul pătrund în alveolele pulmonare, de unde sunt absorbite în fluxul sanguin. Fumatul determină, de fapt, creşterea cu peste 200– 400 % a riscului de infarct miocardic acut şi de AVC (accident vascular cerebral) deoarece nicotina pătrunde în sânge şi determină creşterea TA (tensiunea arterială) şi accelerarea frecvenţei bătăilor inimii, ceea ce înseamnă că inima suportă o activitate şi presiune mult mai intense. Fumatul e unul din cei mai importanţi factori de risc pentru dezvoltarea bolilor cardiovasculare. Aceste afecţiuni omoară într-un an mai mult de 1.000.000 oameni în ţările în curs de dezvoltare. Bolile cardiovasculare legate de fumat provoacă anual mai mult de 600.000 decese în ţările dezvoltate. 
13. Ulcer gastric – Fumatul scade rezistenţa organismului la bacteria numită Helicobacter pylori, asociată cu UG (ulcer gastric). De asemenea, scade capacitatea stomacului de a neutraliza acizii care pot apoi eroda straturile peretelui gastric. Deci UG e mai greu de tratat la fumători, iar riscul de recidivă e mai mare. Incriminarea fumatului în ulcerogeneză este categoric concludentă deoarece acesta este asociat cu incidenţa crescută a ulcerului iar frecvenţa acestuia la fumători se corelează pozitiv cu durata fumatului. În plus, s-a dovedit că la  fumători vindecarea ulcerului este întârziată şi recurentele sunt mult mai frecvente decât la nefumători. Fumatul intervine prin anularea mecanismelor inhibitorii ale secreţiei acide gastrice şi scăderea secreţiei alcaline pancreatice.
 14. Colorarea degetelor – Gudronul (tarul) din fumul de ţigară se acumulează în pielea degetelor şi în zona unghiilor de unde şi tenta gălbui-maronie specifică. 
15. Cancerul de col uterin şi avortul spontan – În afara creşterii riscului de cancer al colului uterin, fumatul provoacă probleme de fertilitate la femei şi complicaţii în timpul sarcinii şi a naşterii. Fumatul pe parcursul sarcinii creşte riscul ca nou născutul să aibă o greutate mică la naştere şi probleme de sănătate în viitor. La fumătoare pierderea sarcinii e de 2-3 ori mai frecventă, ca şi naşterea prematură, de feţi morţi, din cauza privării de oxigen a fătului şi anomaliilor placentare produse de monoxidul de carbon şi de nicotină din fumul de ţigară. De asemenea, sindromul de moarte subită a nou născutului se asociază cu consumul de tutun. În plus, prin scăderea nivelului estrogenilor, fumatul poate induce instalarea prematură a menopauzei. Când nicotina este inhalată în plămâni, fluxul sangvin preia această substanţă şi o transportă către ţesuturi într-un interval de zece secunde. Atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor, răspândirea tuturor afecţiunilor respiratorii cronice este strâns legată de obiceiul fumatului. Este un fapt cunoscut că fumatul poate afecta anumite aspecte ale sexualităţii feminine. Fumatul a mai mult de o jumătate de pachet de ţigări pe zi este asociat cu un număr ridicat de cazuri de infertilitate. Ciclul menstrual neregulat are o cotă ridicată printre fumătoare, numărul potenţial de ani fertili este redus, iar menopauza survine mai devreme. Numărul de cazuri de femei bolnave de cancer pulmonar este mult crescut de când şi numărul fumătoarelor este în creştere. Copiii născuţi din mame fumătoare cântăresc în medie cu 300 de grame mai puţin decât cei ai unei nefumătoare. Acest fapt este unul foarte important, deoarece greutatea la naştere este importantă pentru evoluţia ulterioară a copilului. Se pare că această scădere a greutăţii la naştere este legată de cantitatea mai mică de oxigen pe care fătul o primeşte intrauterin. Un alt efect este acela al creşterii riscului de avort spontan. De fapt, acest risc este dublu în cazul fumătoarelor. Există, de asemenea, o mare varietate de complicaţii posibile în timpul 20 sarcinii şi al travaliului (ex. risc de hemoragii şi de naştere prematură). De asemenea, există o legătură certă între fumat şi cazurile de moarte subită a nou-născuţilor. Copiii născuţi din mame fumătoare se pot dezvolta mult mai lent, sunt predispuşi disfuncţiilor cerebrale, pot avea o dezvoltare psihică defectuoasă şi un coeficient de inteligenţă sub medie. Chiar dacă fumatul nu produce în mod obligatoriu malformaţii ale fătului/copilului, el reprezintă un factor de risc ce poate fi evitat şi responsabilitatea mamei în acest caz este, întradevăr, mare. 
16. Afectarea spermei – Fumatul poate altera sperma şi implicit ADNul prezent la nivelul spermatozoizilor, putând astfel provoca avorturi spontane şi anomalii congenitale. Unele studii au demonstrat că riscul de cancer e mult mai mare la copilul al cărui tată fumează. Totodată, fumatul reduce numărul spermatozoizilor şi îngreunează circulaţia sângelui la nivelul penisului, ceea ce poate duce la tulburări de dinamică sexuală (probleme de potenţă). Infertilitatea de cuplu e mai frecventă în rândul fumătorilor. 
17. Boala Buerger (trombangeita obliterantă) – această boală e o inflamaţie a arterelor, venelor şi nervilor, localizată în special la nivelul membrelor inferioare şi în care se produce o reducere a circulaţiei sanguine. Dacă nu e tratată adecvat poate evolua către gangrenă, necesitând amputarea zonei afectate. În concluzie, fumatul este o cauză majoră a morbidităţii şi mortalităţii, ceea ce reclamă organizarea unor ample campanii educaţionale pentru conştientizarea oamenilor asupra pericolelor care îi ameninţă pe fumători şi nefumători deopotrivă.