Se afișează postările cu eticheta Femeiile Mironosite. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Femeiile Mironosite. Afișați toate postările

8 martie 2023

FEMEIA CREȘTINĂ O ARE CA MODEL PE MAICA DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Bărbatul şi femeia sunt aceiaşi cu cei pe care i-a creat Dumnezeu la început, cu un scop bine definit. S-a făcut o constatare: întrucât femeia a fost roabă mii de ani şi, cu ocazia Edictului de la Milan, Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate şi femeii, ca să nu mai fie omorâtă fără judecată, nu este permis acest lucru. Văd acum că se transmit atavic defectele şi calităţile. La femei s-a transmis atavic teama, ele se tem de bărbat, cum la bărbaţi s-au transmis atavic puterea şi îndrăzneala şi această grozav de urâtă, de condamnată poziţie a bărbatului de a fi agresiv.

„Femeie” înseamnă „împărăteasă dăruitoare”. Femeia, dacă zici că-i slabă, totuşi, din momentul în care te-ai angajat să te numeşti soţ, nu te poţi numi soţ decât lângă o soţie. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip! Să nu se mai vadă în femeie numai un scop meschin sau un lucru de caznă. Femeia este extraordinară în creaţia lui Dumnezeu! Daţi-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria libere: „Fie mie după cuvântul Tău!”. Şi s-a schimbat destinul întregii omeniri, şi chiar al lui Dumnezeu în lume. Maica Domnului este o femeie care a deschis porţile fericirii, libertăţii şi veşniciei în lume.

Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă dumnezeirea ar întreba omenirea: „Ce este în omenire?”, n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea! Deci femeia joacă un rol primordial în ceea ce priveşte creaţia lui Dumnezeu, bărbat şi femeie. Putem noi, oare, să desprindem o Taină atât de importantă de cuvintele Mântuitorului: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Acestea sunt cuvinte dumnezeieşti şi tot ce a spus Hristos este adevărat.

Lumea creştină, dacă ar fi atentă numai la aceste cuvinte, ar fi mult mai controlată şi s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru că El este Vița și noi suntem mlădițele. Poate mlădiţa să rodească ceva fără Viţă? Maica Domnului reprezintă neamul omenesc. Femeia nu trebuie văzută ca o roabă. Cuvântul „femeie” trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă „împărăteasă dăruitoare” şi dăruire este toată Scriptura.

                                                                                                        Părintele Arsenie Papacioc

2 mai 2020

RUGĂCIUNE CĂTRE SFINTELE FEMEI MIRONOSIŢE


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




                      FEMEILE MIRONOSIȚE - MODEL DE BIRUINȚĂ ÎN ÎNCERCĂRI

Prin duminica închinată femeilor mironosițe, Biserica ne cheamă să vestim Învierea lui Hristos și să grăim lumii că există viață după moarte.

(Mc. 16, 1) Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.


Femeile au fost primele care au preaslăvit pe Hristos Cel Înviat, iar apostolii primii care au suferit pentru El. Femeile erau pregătite cu miresme, iar apostolii pentru chinuri. Femeile au intrat în mormânt, iar apostolii aveau să intre curând în temnițe. Femeile s-au grăbit să-și arate lauda, iar apostolii au îmbrățișat lanțuri pentru El. Femeile au vărsat mir, iar apostolii și-au vărsat sângele.

(Petru Hrisologul, Predica 79, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)


****************************************************************************

"O, Sfintelor femei mironosiţe, cele ce v-aţi arătat vase pline de mirul darurilor Cuvântului, cu picăturile rugăciunilor voastre curăţiţi şi mintea noastră de gândurile cele deşarte şi ca într-o carte scrieţi cu condeiul Duhului şi cu voia Tatălui taina Învierii Fiului. Cu adevărat aţi biruit toată frica şi având picioarele voastre înfrumuseţate cu aripile Duhului aţi alergat către Cel Ce dăruieşte celor ce-L iubesc pe El zborul searfimilor ca să slăvească pe Părintele luminilor. Încă v-aţi învrednicit a primi de la înger luminos vestea Învierii Celui Ce a biruit moartea şi a scos pe Adam din temniţele iadului. Prin voi s-a luminat toată ceata Apostolilor şi prin ei până la marginile lumii S-a descoperit Cel Nevăzut. Deci, şi noi fiind părtaşi tainei învierii lui Hristos vă rugăm pe voi să cereţi Stăpânului să dea la o parte piatra răutăţii de la mormântul inimii noastre, ca să răsară Cel Ce împreună cu Care ne-am îngropat prin Botez şi să umple de bucurie sufletele noastre, dăruindu-ne iertare, pocăinţă şi vestea minunată a mântuirii.
                                                                                                                  AMIN!"

21 aprilie 2018

Sfintele femei mironosite(purtatoare de mir)

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Cea dintâi şi cea mai plină de râvnă şi bărbăţie duhovnicească este Maria Magdalena, de loc din cetatea Magdala, Galileea.
Alte sfinte mironosiţe sunt: Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosi, adică vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa şi Salomea, mama fiilor lui Zevedei;ApoiIoana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod;Suzana şi multe altele care îi slujeau din avutul lor .Printre mironosiţe sunt numărate şi cele două surori ale lui Lazăr din Betania, Marta şi Maria, unde găzduia adeseori Mântuitorul cu Sfinţii Apostoli, în drum spre Ierusalim sau Galileea.

RUGACIUNE CATRE SFINTELE FEMEI MIRONOSITE

O, Sfintelor femei mironosite, cele ce v-ati aratat vase pline de mirul darurilor Cuvantului, cu picaturile rugaciunilor voastre curatiti si mintea noastra de gandurile cele desarte si ca intr-o carte scrieti cu condeiul Duhului si cu voia Tatalui taina Invierii Fiului. Cu adevarat ati biruit toata frica si avand picioarele voastre infrumusetate cu aripile Duhului ati alergat catre Cel Ce daruieste celor ce-L iubesc pe El zborul searfimilor ca sa slaveasca pe Parintele luminilor. Inca v-ati invrednicit a primi de la inger luminos vestea Invierii Celui Ce a biruit moartea si a scos pe Adam din temnitele iadului. Prin voi s-a luminat toata ceata Apostolilor si prin ei pana la marginile lumii S-a descoperit Cel Nevazut. Deci, si noi fiind partasi tainei invierii lui Hristos va rugam pe voi sa cereti Stapanului sa dea la o parte piatra rautatii de la mormantul inimii noastre, ca sa rasara Cel Ce impreuna cu Care ne-am ingropat prin Botez si sa umple de bucurie sufletele noastre, daruindu-ne iertare, pocainta si vestea minunata a mantuirii.

Rugati-va cu Sfintii Iosif si Nicodim, ca sa fim noi ridicati din mormantul pacatelor noastre, ingropand toate sfaturile cele viclene si primind mirul cel de mare pret al intelepciunii duhovnicesti. Cereti Stapanului Hristos inaintea Caruia ati aflat indrazneala sa ne prefaca si pe noi, intunecatii, in izvoare ale cuvintelor dumnezeiesti, cu care sa adapam pe toti, potolind dorul tuturor de indumnezeire.

Ca unele ce sunteti flori netrecatoare ale bucuriei Invierii, bine inmiresmati si sufletul meu necajit de intristare si de alte patimi de rusine, ca sa inviez impreuna cu Hristos in viata cea vesnica. La infricosatoarea judecata a Stapanului vietii cereti cu staruinta sa se stearga datoria noastra cea mare si sa dobandim iertare si mantuire, slavind pe Imparatul tuturor in veci si aducand voua ofranda multumirii. Amin.

15 mai 2016

Femeile Mironosiţe

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                           ==Myrrh-bearing women==Μυροφόρες γυναίκες==Жен Мироносиц==

             Duminica a III-a după Paşti (a Femeilor Mironosiţe) Marcu 15, 43-47, 16, 1-8.
            "În vremea aceea, venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau."
                                                                   Femeile mironosiţe
Femeile mironosiţe (purtătoare de miruri) au fost, potrivit Tradiţiei, în număr de opt. Fiecare din cele patru Evanghelii atribuie acestor femei roluri diferite, atât în vremea Răstignirii Domnului cât şi în dimineaţa Învierii, la mormântul Domnului, poate şi din cauză că cele opt femei au ajuns în mai multe grupuri şi la momente diferite în locurile respective. Cele opt femei sunt:

Maria Magdalena
Maria, Maica Domnului.
Ioana
Salomeea (soţia lui Zevedei)
Maria lui Cleopa (sau a lui Alfeu)
Suzana
Maria din Betania
Marta din Betania

Dintre acestea, primele cinci sunt cele mai cunoscute şi mai vizibile încă din textul Scripturii. Acestora, Tradiţia le adaugă pe ultimele trei. Cinci din aceste femei erau şi foarte bogate – Maria Magdalena, Ioana, Suzana şi surorile Maria şi Marta din Betania.
Faptul că mai multe din aceste femei purtau numele Maria, iar cel puţin două din aceste Marii au avut câte un fiu pe nume Iacov a dus la unele neclarităţi. Astfel, Maria, soţia lui Cleopa a fost mama lui Iacov, unul din cei Doisprezece Apostoli; o altă Marie a fost mama „fraţilor Domnului” : Iacov, Iosi (numit şi Barsaba sau Iustus), Iuda şi Simon. Dacă aceştia au fost fiii dreptului Iosif din prima căsătorie, e posibil ca Maica Domnului, ca mamă vitregă, să fie cea numită „mama lui Iacov şi a lui Iosi”, Iacov fiind Sf. Apostol Iacov cel Drept (Matei 13, 55, Galateni 1, 19), iar Iosi fiind cel numit şi Barsabas, Iustus sau Iuda (Fapte 1, 23 şi 15, 22). Unii autori ortodocşi consideră însă că mama „fraţilor Domnului”, identificabilă cu „sora mamei lui” Iisus, poate tocmai „Maria lui Cleopa” [1].
În tradiţia occidentală, Sf. Iacov al lui Alfeu este uneori identificat cu Sf. Iacov, „fratele Domnului”. În tradiţia răsăriteană, fratele Domnului a fost episcop al Ierusalimului între anii 30-60 d. Hr. şi nu a plecat niciodată din zona Ierusalimului. El este acel Iacov care a formulat hotărârile sinodului apostolic de la Ierusalim din anul 48 d. Hr. (Fapte 15, 13-21). În tradiţia răsăriteană, Iacov, fiul lui Alfeu a fost unul din propovăduitorii Evangheliei către neamuri, îndeosebi în Egipt, unde a primit şi mucenicia.
Cele opt femei au petrecut multă vreme alături de Domnul, slujindu-I vreme de trei ani, cât a durat propovăduirea Sa. Despre Maria Magdalena, Ioana, Suzana şi celelalte se spune că slujeau Domnului „din avutul lor” (Luca 8,3). Ele Îl urmează pe Iisus din Galileea şi vin împreună cu El la Ierusalim (Matei 27,55, Marcu 15,40-41, Luca 23,55).
În Duminica a treia după Paşti, numită şi "Duminica Femeilor Mironosiţe", prăznuim potrivit sinaxarului din Penticostar pomenirea femeilor purtătoare de miruri de mare preţ care s-au dus să ungă trupul Mântuitorului în ziua Învierii Sale din morţi. Tot în această Duminică se face pomenire de Iosif cel cu bun chip sau de neam nobil şi de Nicodim, care au fost martori ai îngropării Mântuitorului nostru Iisus Hristos.


sursa

19 mai 2013

Femeile Mironosiţe - modele de curaj, credinţă şi evlavie în Biserică


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Această Duminică are o semnificaţie deosebită, întrucât ne arată că în Biserică învăţăm credinţa vie nu numai din învăţătura Sfinţilor Apostoli, care este fundamentală pentru toţi, ci o învăţăm şi din pilda vieţii Sfinţilor. De aceea, în Biserică, pe lângă Sfânta Evanghelie şi Scrierile Apostolilor mai citim şi Vieţile Sfinţilor. Sfintele femei mironosiţe din Evangheliile după Sfinţii Marcu şi Matei sunt mari dascăli ai Bisericii nu atât prin învăţătura lor teologică, deoarece aceasta nu putea fi diferită de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de a fi şi de a făptui, prin modul lor de a exprima starea lor de credinţă şi curaj, de smerenie şi preţuire faţă de Mântuitorul Cel răstignit şi înviat din morţi.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, compară prin contrast curajul femeilor mironosiţe cu teama prea mare a ucenicilor lui Iisus. Pe când ucenicii Săi (viitorii Apostoli) erau adunaţi şi încuiaţi în casă de frica iudeilor, dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosie, şi Salomeea au cumpărat aromate sau miresme ca să ungă trupul Mântuitorului după tradiţia iudeilor. Evanghelia după Sfântul Marcu ne arată că în sufletul acestor femei iubirea sau preţuirea faţă de Hristos era mai tare decât teama de primejdie, ele aveau un curaj deosebit, pe care în dimineaţa Învierii lui Hristos nu l-au avut ucenicii Săi.
Femeile mironosiţe reprezintă puterea credinţei în Hristos şi a iubirii faţă de Hristos, iubire smerită şi sfântă mai tare decât orice calcul de ajutor omenesc din lumea aceasta. Ele reprezintă credinţa Bisericii lui Hristos care îşi pune mai mult nădejdea în ajutorul dumnezeiesc, decât în ajutorul omenesc, adesea absent sau interesat.
De aceea, se cuvine ca în această zi a "Duminicii Femeilor Mironosiţe" să ne aducem aminte de toate femeile care din timpul Sfinţilor Apostoli până astăzi au arătat credinţă, preţuire şi evlavie pentru Hristos şi pentru Biserica Sa.

Femeile mironosiţe - modele pentru toate femeile credincioase



Femeile mironosiţe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, femei care prin credinţa, curajul şi jertfelnicia lor au devenit muceniţe sau martire, mărturisind pe Hristos Cel răstignit şi înviat, au devenit cuvioase maici în mănăstiri şi harnice mame creştine în familie, care au dat naştere copiilor şi i-au crescut în dreapta credinţă binevestind în casă, în familie, că Hristos Cel răstignit şi înviat voieşte să devină Viaţa vieţii noastre, El Cel ce a biruit păcatul, iadul şi moartea şi ne-a dăruit arvuna vieţii veşnice. Cunoaştem numele unor femei mironosiţe din Noul Testament, şi anume: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosif sau Iosie, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza, un ispravnic al regelui Irod, Salomeea, Suzana, care au ajutat pe Mântuitorul şi pe Sfinţii Apostoli în lucrarea lor sfântă de propovăduire a Evangheliei. Ele au ajutat cu bani sau cu munca necesară pentru pregătirea meselor şi a hainelor, adesea în călătoriile pe care Mântuitorul şi ucenicii Săi le-au făcut în Ţara Sfântă. Ele sunt icoana femeilor credincioase, care susţin financiar sau cu munca lor construcţia de biserici, împodobirea lor, ajutorarea săracilor, a copiilor orfani, a bătrânilor, a bolnavilor. Deşi în Evanghelii ele nu apar totdeauna în prim-plan, totuşi Evangheliile le menţionează. Ele, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, singurul dintre Apostoli care a mers cu Hristos până la cruce, au văzut patimile şi moartea Mântuitorului. De aceea, ele s-au învrednicit să fie primele care l-au întâlnit pe Hristos Cel înviat, după cum primul dintre ucenici care a intrat în mormântul Domnului înviat din morţi a fost Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al Domnului.
Femeile mironosiţe reprezintă, de asemenea, pe toate femeile care dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, merg la icoana Mântuitorului Iisus Hristos şi-I cer ajutor să prăvălească atâtea "pietre grele ale vieţii" de pe inima sau sufletul lor. Ele reprezintă pe toate femeile care cer ajutorul lui Hristos pentru a putea creşte copiii în credinţă, pentru a fi soţii credincioase în familie şi femei evlavioase în Biserică, pentru a fi purtătoare de valori ale credinţei, deoarece aromatele de mare preţ pe care femeile credincioase le aduc lui Hristos sunt bogăţia şi valorile credinţei în Hristos, bogăţia spiritualităţii sau a legăturii omului cu Dumnezeu, adică darurile Duhului Sfânt primite ca arvună a bunătăţilor veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi.
Femeile mironosiţe reprezintă şi pe acele femei care au devenit, prin lacrimi de pocăinţă şi prin multă rugăciune, prin nevoinţă şi prin slujbe dis-de-dimineaţă în biserică, maici monahii sau călugăriţe născătoare de virtuţi sfinte ale credinţei creştine: evlavia, smerenia, ascultarea, bunătatea inimii. Aşadar, ca femei credincioase, femeile mironosiţe reprezintă, în acelaşi timp, mamele şi fetele din familii, maicile şi surorile din mănăstiri. Ele reprezintă, de asemenea, şi pe femeile care sunt milostive cu cei îndoliaţi, cu cei întristaţi, cu cei ce sunt în pragul stricăciunii vieţii din cauza păcatului şi a morţii sau aduc bucurie celor pe care îi ajută. În această privinţă, există azi o mulţime de femei credincioase care veghează la căpătâiul bolnavilor în spitale, o mulţime de profesoare de religie, o mulţime de asistente medicale, de asistente sociale, o mulţime de femei care lucrează în instituţii de cultură şi de solidaritate socială, purtând în sufletul lor şi arătând în jurul lor lumina şi bucuria Învierii lui Hristos.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învăţăm de la femeile mironosiţe curajul de a-L căuta pe Hristos în rugăciune, credinţa puternică în Învierea Lui şi bucuria de a ne întâlni cu El în fiecare duminică şi sărbătoare în Biserica Sa, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. Amin!



O, florile Credinţei Sfinte,
ce-ncununaţi un chip slăvit,
spre Cinstea Celui ce vă cheamă
purtaţi-vă desăvârşit!
Dac-aţi primit chemarea sfântă
să-I fiţi podoabe la altar,
frumos în suflet, ca lumina,
păstraţi al curăţiei har!
Dac-aţi primit chemarea sfântă
şi grea, de mame ori soţii,
purtaţi în jurul crucii voastre
cununa sfintei curăţii!
Dac-aţi primit chemarea sfântă
de lucrătoare-a’ lui Iisus,
purtaţi pe toată viaţa voastră
sfinţirea Chipului de Sus!
Purtaţi mai scump ca ochii voştri
al sufletului alb veşmânt;
mai bine vă lipsiţi de viaţă,
decât cădeţi din legământ!
Căci voi sunteţi cununa Celui
în veci Cântat şi Preaiubit;
pentru Hristos şi pentru lume
purtaţi-vă desăvârşit!

Hristos a Inviat!

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ