11 martie 2025

Iartă-mă Măicută..

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Iartă-mă, măicuţă, iartă-mă că azi,
Să-ţi aduc o floare, n-am avut răgaz,
Nici s-aprind să ardă, candela măcar,
Mi-am irosit timpul, mamă, în zadar.

De o vreme, parcă, toate-o iau la goană
Nu mai avem vreme pentru suflet, mamă.
Nu mai avem timpul pentru somn şi rugă,
Doar o lumânare aprindem pe fugă.

Prea multe probleme, prea multe nevoi,
Nu mai ştim de suflet, nu mai ştim de noi,
Prinşi ca într-un iureş, ne învârtim în cerc,
Dar de mers, ni-i mersul mamă, ca de melc!

Au trecut deodată, anii cei de floare,
Când mergeam cu mieii, vara, la izvoare…
Când cântam cu mierla şi culegeam flori,
Şi scuturam roua, pe cărări în zori.

Am plecat în lume, lumea nu mă ştie,
Nu-mi cunoaşte portul, limba… inima-i pustie!
Geaba fac pe voie şi-mi ascund durerea,
Uit cu tot de mine, să le fac plăcerea…

M-am schimbat, măicuţă, tare m-am schimbat…
Nu mă mai cunoaşte, nimenea în sat.
Iartă-mă, măicuţă, că-s şi eu bătrână…
Mi-am adus de-acasă, un pumn de ţărână!

Dar nu-i din grădină, e de lângă prag…
Unde, întotdeauna m-aştepta-i cu drag!
Nu-i nici din cărare, nici din faţa porţii,
E din locu-n care, te-ai mutat cu morţii.

Am sădit să crească, floare-ntr-un ghiveci…
Că-i din locu-n care, te-ai mutat pe veci!
Eu îl ud măicuţă tot cu lăcrimioare…
Şi lumină-i face, veşnic o lumânare!

Iartă-mă, măicuţă, că-s şi eu bătrână,
Mâine-s lângă tine, un pumn de ţărână…

— Mariana Adascalitei

8 martie 2025

.DE ZIUA TA FEMEIE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..


Ce frumoasă eşti, divină,
Când eşti mică şi virgină,
Trasă parcă din condeie,
Un boboc mic de femeie.

Prind flăcăii să roiască
Toți vor să te cucerească.
Ş-apoi unu' află "cheie"
Şi devii şi tu femeie.

Te-mbracă fetele-n mireasă,
Te pregătesc şi mai frumoasă.
Toată lumea va dansa,
Femeie, la nunta ta.

Şi apoi de bună seamă
Vei ajunge-a fi şi mamă.
Eşti gingaşă, adorată,
Şi când eşti însărcinată.

Eşti superbă, eşti măreață,
Şi mai poți avea o față.
Că te-au cântat mulți scriitori
Ca pe un cactus plin de flori.

Precum Ileana din poveşti
Femeie...da frumoasă eşti.
Eu întreb pe orişicine
Ce ne-am face fără tine?

Deci şi acum şi peste ani
Eu îți zic: Doamnă, La Mulți Ani !!!
autor: Ioan Valer Moldovan.

5 martie 2025

POSTUL CEL ADEVĂRAT

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


de Preot Sorin Croitoru
 
Când Îl vei ospeți în tine
Pe Duhul Cel Mângâietor,
Să știi că postul tău, creștine,
E rodnic și mântuitor.

Când vei privi cu ochi de mamă
Pe oamenii ce-ți ies în cale
E semnul că de bună seamă
Rodesc strădaniile tale.

Când ai pierdut în greutate
Și-ai devenit mai iertător,
Mai blând, mai plin de bunătate,
Să știi că postul ți-e “cu spor”.

De ai postit cum se cuvine,
Nu ai nevoie de cântar:
Blândețea, dragostea din tine
Arată că ești plin de har.

Când pace sfântă te cuprinde
Și mulțumire-n suflet ai,
Când sufletul ți se aprinde
De-o bucurie ca din Rai,

Să știi că postul tău rodește,
Adică l-ai ținut frumos
Și-acum din plin te răsplătește
Iubirea Domnului Hristos.

Te-ai ușurat de kilograme,
Ești sănătos, te miști ușor,
Mănânci puțin, dar nu ți-e foame,
Ești mai tăcut, mai rugător,

Ai devenit sensibil tare
Și plângi ușor ca un copil,
Ești blând și calm și ai răbdare,
Ești mai discret și mai umil.

Îți place să citești Scriptura,
Iar când citești din suflet crezi;
Ți se cutremură făptura
De câte ori îngenunchezi,

Te rogi la Domnul cu iubire
Și lacrimi calde-ți șiroiesc
Din ochii plini de strălucire
Ce spre icoana Sa privesc,

Și vezi lumină, EȘTI lumină,
Fiind cumva transfigurat,
Căci inima îți este plină
De slava Celui Înviat.

La ușa sufletelor bate
Mântuitorul nevăzut.
Am vrea să Îi deschidem, poate,
Dar n-avem chei, căci le-am pierdut,

Dar vă împărtășesc o veste
Cu bucurie tuturor:
Să știți că postul nostru este
De fapt o cheie de zăvor!

(5 martie 2025)

1 martie 2025

|NCEPE POST DE POCĂINȚĂ!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



de Preot Sorin Croitoru
 
Cu cât mai mult în mreaja lumii
În viața asta te încurci,
Cu-atât mai greu va fi, creștine,
La moartea ta spre cer să urci!

Tu crezi că-i glumă, dar în clipa
Când sufletul îți va ieși,
Din toate părțile spre tine
Vrăjmașii diavoli vor veni

Și fiecare va începe:
"Acesta e al meu, al meu,
Că-n viață m-a slujit pe mine,
Nu L-a slujit pe Dumnezeu!"

Și cu o spaimă necuprinsă,
Atunci tu îți vei aminti
De mreaja lumii cea întinsă
Din care n-ai putut ieși..

Dar îți vei aminti și șoapta
Ce-n viață te-nsoțea mereu
Când prea urâtă ți-a fost fapta:
"Întoarce-te la Dumnezeu!"

Atunci îți vei aduce-aminte
De orice vorbă, orice gând
Ce ți-a trecut cândva prin minte,
Pe care l-ai respins, râzând:

"De ce n-am ascultat povața
Pe care mi-o dădea de zor,
Dorind să îmi salveze viața,
Preablândul înger păzitor?

De ce zâmbeam făcând păcate,
Văzându-mi liniștit de drum,
Când el striga la mine: "Frate,
Te rog, oprește-te acum!"?..

Da, înfiorătoare vreme
Cândva te-așteaptă, dragul meu,
Și-ar fi mai bine a te teme
De drumul către Dumnezeu,

Căci s-ar putea să te oprească
Cei răi 'nainte ca să-L vezi
Și s-ar putea să te răpească
În iadu-n care azi nu crezi..

Să fugi cât poți de-a lumii mreajă
Căci nu vei mai putea ieși,
Atras de-a demonilor vrajă,
Atunci când poate vei dori..

Ascultă glasul ce te ceartă,
Că-i sfântul înger păzitor,
Iar el e milostiv și iartă,
E bun și-i tare răbdător,

Dar fii atent la ce te-ndeamnă,
Căci el nu ceartă în zadar,
Iar dacă-i supărat, înseamnă
Că te-ai îndepărtat de Har.

Începe Post de pocăință,
O altă șansă-n viață ai
Ca, întărindu-te-n credință,
Să faci un pas micuț spre Rai!




25 februarie 2025

Maica Domnului se arată Cuviosului Erasm din Pecersca, Kiev

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Cununa înțelepților este uneori bogăția lor, se spune în Pilde. Iar aceasta mai ales pentru cei care împodobesc Biserica lui Hristos și care se fac părtași împărăției cerului. Din unii ca aceștia era și părintele nostru Erasm monahul din Pecersca. Pentru aceea a câștigat cununa împărăției cerului, din mâna Celui ce încununează cu mila și îndurările Sale. El, având multă bogăție, a socotit bine că nu-i este de folos monahului să țină acestea. Deci, iubind frumoasa podoabă a casei Domnului, pe toate cele ce le avea le-a cheltuit pentru înfrumusețarea bisericilor și a făcut multe icoane de argint și de aur în biserica Pecerscăi.

La aceasta privind, își împodobea al său suflet prin credința Dumnezeului celui viu, iar chipul său îl împodobea nu cu argint și cu aur materialnic, ci cu curățenia, cu dragostea și cu faptele cele bune ale legii monahicești, zicând ca proorocul: "Bună este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur și argint". Acestui cuvios i s-a întâmplat o ispită ca aceasta: când sărăcise, era trecut cu vederea de toți; însă înșelătorul diavol, cu meșteșugul lui cel rău, a început a-i pune pe inimă că nu va avea nici o răsplată pentru bogăția sa, cheltuită la împodobirea bisericii; și îi zicea că mai bine era să o cheltuie dând milostenie săracilor. Iar acesta, necunoscând ispitirea, se aruncă în deznădejde și începu a viețui în nebăgare de seamă, petrecându-și zilele fără rânduială.

Însă Dumnezeu cel îndurat și drept, aducându-și aminte de faptele cele mai dinainte ale fericitului, l-a mântuit din pierzare, într-un chip ca acesta: a dat asupra lui o boală cumplită, în care bolnavul, sosind la sfârșitul vieții, zăcea mut, nevorbind șapte zile. Iar a opta zi s-au dus la dânsul toți frații și, văzându-i suflarea cea grea, se mirau și ziceau: "Amar, amar de sufletul acestui frate, că a viețuit în lenevire și în păcate; iar acum vede ceva și se tulbură, neputând să iasă din trup".

Dar iată că fericitul Erasm se scoală îndată, ca și cum niciodată nu bolise, și stând drept, a zis către dânșii: "Părinți și frați, cu adevărat așa este, precum grăiți, sunt păcătos și nu m-am pocăit; dar acum mi s-au arătat cuvioșii noștri părinți, Antonie și Teodosie, și mi-au zis: "Ne-am rugat Domnului pentru tine și ți-a dăruit vreme de pocăință".

După aceasta am văzut și pe Preacurata Doamnă, de Dumnezeu Născătoarea, ca pe o icoană, având în mâini pe Fiul său Hristos Dumnezeul nostru, și mulțime de sfinți cu dânsa. Și ea mi-a zis:
"Erasme, de vreme ce tu ai împodobit biserica mea și ai gătit-o cu icoane, și eu te voi împodobi și te voi mări cu slavă în împărăția Fiului meu; pentru că pe săraci îi aveți cu voi în tot locul, iar Biserica mea nu o aveți. Deci, sculându-te, pocăiește-te și primește marele chip îngeresc; iar a treia zi te voi lua la mine curat, pe tine cel ce ai iubit buna podoabă a casei mele".

Spunând acestea toate fraților, fericitul Erasm a început a-și mărturisi păcatele înaintea tuturor, nerușinându-se.

Apoi, sculându-se, s-a dus în biserică și-l tunseră în schimă; iar a treia zi s-a dus către Domnul, bucurându-se și către ceea ce l-a născut, după proorocirea ei. Și așa s-a arătat aievea la toți acei potrivnici lui Dumnezeu; căci împodobirea bisericii cu icoane este bine plăcută lui Dumnezeu și în ceata sfinților rânduită. De al cărui dar, cu rugăciunile acestui cuvios Erasm, facă-se nouă, tuturor drept-credincioșilor, a ne învrednici prin Iisus Hristos, Domnul nostru, a Cărui slavă este cu Dumnezeu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Despre post

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Gheronda Efrem Filotheitul

✦ Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post şi rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungaţi.

✦ De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie.

✦ Fiecare creştin care vrea să trăiască creştineşte trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea şi trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtuţii.

✦ Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare şi mulţumire va înlocui postul pe care nu-l poate face datorită bolii.

✦ Când postul este întărit şi însoţit de rugăciune, citirea cărţilor duhovniceşti, trezvie, participare la slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăşanie, fapte bune şi milostenie, atunci se întregeşte frumuseţea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simţi Sfintele Patimi. În toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil şi va simţi mai intens Pătimirea lui Hristos. Va cunoaşte cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeul nostru a trăit muceniceşte viaţa Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim. Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum?

✦ Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu suntem atenţi la gândurile, la cuvintele şi la inima noastră. Postul e de folos când conţine şi dragoste către fratele nostru.

✦ Numai prin smerenie vom înainta. Postul este bun, iubirea bună, milostenia este frumoasă, la fel şi îndurarea. 


Dar ce este mai presus de toate? 

Trebuie să devenim smeriţi. Şi mai sus de smerenie ce este? Puterea de deosebire. Dacă puterea de deosebire lipseşte din virtuţi, greşim. Şi virtuţile au nevoie de cârmuire. Binele, dacă nu se naşte cu cuvioşenie, nu este bine. Postul este bun, dar este mijloc, nu scop. Mijloacele au scop şi scopul este smerenia, şi din smerenie vine puterea de deosebire.

De aceea trebuie să armonizăm tot ce facem, prin discernământul duhovnicului. Duhovnicul îţi va spune cât să posteşti, când să te împărtăşeşti, cum să cugeţi, cum să-l loveşti pe vrăjmaş, ce trebuie să faci aici, şi astfel, cu discernământul duhovnicului iluminat prin Sfântul Duh, pregăteşte-ţi sufletul tău. Deci postul este sfânt, dar este o cale. O vom aranja cum ne spune duhovnicul şi după puterile noastre psihotrupeşti. 

Să nu facem mai mult decât se cuvine, mai mult decât putem face. Trebuie măsură în toate. Pentru că lipsa de măsură nimiceşte folosul.



24 februarie 2025

Adeverirea fecioriei Maicii lui Dumnezeu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                        

După șapte sute de ani de la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, era un pustnic, atenian de neam, înțelept în scripturi și în faptă bună mai înțelept, cu numele Eghidie, care, după moartea părinților lui, împărțind săracilor averile sale, s-a depărtat de patria sa. Și închinându-se sfintelor locuri ale Ierusalimului, s-a dus în părțile cele mai dinăuntru ale pustiei, într-un loc neumblat foarte și ascuns, în care a găsit o peșteră cu un izvor limpede și cu vreo câțiva copaci. Deci, plăcându-i mult liniștea locului aceluia, a rămas acolo și petrecea pustnicește, de o cerboaică fiind hrănit, care cu dumnezeiasca voie se ducea la el de o mulgea și cu laptele ei și cu buruieni se hrănea.
Deci, prin apropierea acelui loc, într-o cetate oarecare se afla un dascăl, în a cărui minte diavolul cel ucigător de om semănase neghina îndoirii de fecioria Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, căci își zicea în mintea lui:

„Cum poate să fie Maică și Fecioară?”

Și se silea sărmanul dascăl să gonească această drăcească gândire din mintea sa, dar nu izbutea. Deci, auzind că pustnicul cel mai sus zis avea darul lui Dumnezeu și înțelepciune omenească, s-a dus la dânsul, pentru ca să vadă dacă nu l-ar putea izbăvi de hula aceea pe care o avea în mintea lui. Iar când era aproape de chilia avvei Eghidie ca la trei stadii, a ieșit cuviosul în întâmpinarea lui, pentru că din dumnezeiescul dar cunoscuse venirea dascălului și gândul inimii lui. Deci când s-au apropiat unul de altul, dascălul heretisindu-l pe sfântul, i-a făcut metanie până la pământ, însă cuviosul, drept răspuns, lovind cu toiagul într-o piatră, a zis cu mare glas:

„Fecioară mai înainte de naștere”. Și îndată — o! preaslăvită minune — a răsărit dintr-acea piatră un crin foarte frumos la vedere, iar la miros cu neasemănată bună mireasmă. Atunci, lovind a doua oară în piatră, a zis:

„Fecioară în naștere”. Și a răsărit alt crin asemenea celui mai dinainte. Apoi, lovind a treia oară în piatră și zicând:

„Și după naștere Fecioară a rămas”, îndată a răsărit alt crin asemenea preaminunat.

Atunci cuviosul s-a întors în chilia sa, nemaivorbind alt cuvânt. Iar dascălul, înspăimântându-se de o facere de minune ca aceasta, s-a izbăvit de ispită. Și a propovăduit tuturor minunea, pentru ca să se proslăvească Preacurata Maica lui Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni, o, de am dobândi împărăția cerurilor!

sursa ...Sfinții lui Dumnezeu

23 februarie 2025

Uleiul din candelă si puterea lui.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                 

Ce poti sa faci cu el atunci cand intri in posesia lui?

In primul rand, uleiul din candela aprinsă poate avea puteri vindecătoare! Acest lucru se datorează faptului că este ulei sfințit prin intermediu rugăciunilor care se spun în preajma candelei.
Uleiul din candelă poate fi de ajutor atunci când o persoană se confruntă cu probleme de sănătate. Iată ce este bine să faci cu uleiul din candelă și de ce nu trebuie să îl arunci niciodată.
Candela trebuie să fie în permanență curată. Totodată, se recomandă ca uleiul din ea să nu fie aruncat deoarece are proprietăți vindecătoare. Acest fapt se datorează rugăciunilor care se spun în jurul candelei. Credincioșii primesc de la biserică ulei sfințit din candele ca binecuvântare. Mulți oameni au fost ajutați de acest ulei sfințit. Poate fi ulei de floarea soarelui sau ulei de măsline. Este sfințit atunci când are loc Taina Sfântului Maslu și poate fi găsit atât la icoanele sfinților, cât și la icoanele care fac minuni.

Candela se așează întotdeauna în fața icoanei. Este indicat să aibă locul ei undeva pe unde nu treci prea des deoarece o poți dărâma ușor. Locul cel mai potrivit este cel pe care fiecare om îl consideră un loc de rugăciuni.

Candelele din biserică nu se sting niciodată. O candelă este așezată pe Sfânta Masă, iar încă o candelă se află în Sfântul Altar.Candela purifică mintea și gândurile și se consideră că lumina ei este lumina lui Iisus și lumina lumii.

Ce este bine să faci cu uleiul din candelă?

Acest ulei are proprietăți vindecătoare datorită rugăciunilor. Din acest motiv nu este bine să fie aruncat, ci folosit. Mulți credincioși au reușit să se vindece de anumite afecțiuni cu ajutorul acestui ulei. Potrivit religiei, fiecare creștin ar trebui să aibă o candelă în casă. Astfel se consideră că devine o altă biserică a lui Dumnezeu.


22 februarie 2025

...AZI sau MAINE???..

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




Dragii mei, pentru ca "AZI", este de la Dumnezeu, iar "MAINE" (amanarea) este de la diavol, va indemn asa:

FII ZAMBITOR, azi, nu maine!
FII SMERIT, azi, nu maine!
FII MILOSTIV, azi, nu maine!
FII BLAND, azi, nu maine!
FII RUGATOR, azi, nu maine!
FII POSTITOR, azi, nu maine!
FII IERTATOR, azi, nu maine!
FII BINEVOITOR, azi, nu maine!
IMPACA-TE CU TOTI, azi, nu maine!
IUBESTE-I PE TOTI, azi, nu maine!
FA BINELE, azi, nu maine!
PLANGETI PACATELE, azi, nu maine!
SPOVEDESTE-TE, azi, nu maine!
IMPARTASESTE-TE, azi, nu maine!

Asa sa faci AZI, iar MAINE sa o iei de la capat, absolut tot la fel ca si azi. Stii de ce? Pentru ca DUMNEZEU este iertator (in Taina Sfintei Spovedanii), in timp ce TIMPUL (Cronos) este neiertator, fiindca, ziua de astazi, odata incheiata, nu se mai intoarce niciodata!

Bucuria mea, sa nu-ti faci socoteala, cine este cu tine si cine este impotriva ta, ci sa te ostenesti sa implinesti PORUNCA IUBIRII, pentru ca Dumnezeu sa fie cu tine clipa de clipa, ceas de ceas, zi de zi, acum si pururea si in vecii vecilor. 
                                        
                                                                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                                                                             Preot Ioan 🛎

17 februarie 2025

Gheronda, cum să ajung s-o iubesc pe Maica Domnului?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


‒ Să citeşti în fiecare zi Canoanele ei (Theoto­karion ‒ culegere de şaizeci şi două de canoane către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe care le-a adunat Sfântul Nicodim Aghioritul din manuscrisele aflate în mănăstirile din Sfântul Munte şi pe care le-a editat în 1796). Ele te vor ajuta foarte mult s-o iubeşti pe Maica Domnului. Să vezi după aceea ce va face Maica Domnului! Îţi va da multă mângâiere.

‒ Gheronda, Maica Stareță mi-a spus că am trebuinţă de trezire. Ce îmi poate aprinde din nou râvna?
‒ Să citeşti în fiecare zi un Canon din Theotokarion şi vei vedea că vei dobândi nobleţe. Fă aceasta ca pe un canon (n.r. ‒ rugăciune de îndeplinit, primit de obicei de la duhovnic). Dacă nu poţi să citeşti un canon întreg, să citeşti primul tropar de la fiecare cântare şi podobiile care se află la sfârşitul canonului.

‒ Gheronda, ca să mă ajut în rugăciune, pot să-mi rânduiesc o perioadă de timp în care să mă rog şi să nu mă opresc până ce nu trece acel timp?

‒ În această perioadă poţi rosti Rugăciunea lui Iisus, dar să faci între timp şi un Paraclis sau să citeşti Theotokarionul.

‒ Gheronda, când să citesc Theotokarionul, seara sau dimineața?

‒ Este mai bine să-l citeşti dimineaţa, astfel încât ceea ce ai citit să-ţi stăruie în minte toată ziua. Şi când eşti la ascultare poţi să întrerupi puţin lucrul şi să citeşti un Canon din Theotokarion.
Theotokarionul ajută foarte mult. Încălzeşte inima, mişcă sufleteşte. Îmi aduc aminte de Ieromonahul Chiril, egumenul Mănăstirii Cutlumuş. Acesta, atunci când citea Theotokarionul, nu se putea opri din suspi­ne şi lacrimi. Chiar şi o singură noimă (n.r. ‒ înțeles, sens, conținut) din Theotokarion îţi poate schimba sufletul.

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești VI. Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 66-67)

MI-E DOR MEREU

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...





de Preot Sorin Croitoru
 
Mi-e dor de busuiocul ce scutură agheasma,
Așa cum poruncește străvechiul obicei,
Mi-e dor și de tămâia ce-mprăștie mireasma,
În timp ce se ascunde în spuza cu scântei..

Mi-e dor de flăcăruia ce pâlpâie voioasă
În candela aprinsă, jucându-se-n pahar
Și-mi vine dor adesea de raza cea sfioasă
Ce intră pe tăcute pe geamul din Altar..

Mi-e dor de veselia frumoaselor Utrenii,
De "Doamne miluiește", de veșnicul "amin",
Mi-e dor de melodia smeritelor ectenii,
Ce fac să vină harul puțin câte puțin..

Mi-e dor de Sfânta Cruce ce parcă străjuiește
De pe catapeteasma cu Uși Împărătești
Și mă gândesc la dvera ce pururea ferește
Misterul Sfintei Mese de ochii prea lumești..

Mi-e dor de lumânarea ce arde în colivă
La pomeniri de obște, în zilele de "moși",
Când Domnului Îi cerem iubirea milostivă
Cu frunțile plecate și ochii lăcrimoși..

Îmi vine câteodată un dor de fiecare
Creștin ce trece pragul bisericii smerit,
Venind să-I spună tainic necazul ce îl are
Lui Dumnezeu din ceruri și Fiului iubit..

Din fragedă pruncie biserica mă cheamă
Cu șoapte nerostite în sunet de cuvânt,
Dorind să mă hrănească la sânul ei de mamă
Cu laptele credinței în Dumnezeu Cel Sfânt..

5 februarie 2025

Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                     

Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate mijlocirile Tale, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!


Acatistul de mulţumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                         

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Icosul 1

Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat, dar îngerul păzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele. Dragostea Ta străluceşte de atunci peste toate cărările mele, în chip minunat călăuzindu-mă către lumina veşniciei. Cu slavă s-au arătat, din prima zi şi până acum, darurile Proniei Tale cele îmbelşugate. Îţi mulţumesc şi strig cu toţi cei care Te cunosc pe Tine:

Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă,
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii,
Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul şi pământul ca pe o carte veşnică a înţelepciunii,
Slavă veşniciei Tale, ce se arată în lumea cea vremelnică,
Slavă Ţie, pentru milele Tale cele arătate şi cele ascunse,
Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare a încercărilor mele,
Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii, pentru fiecare clipă de bucurie,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 2-lea

Doamne, ce bine e să fii oaspetele zidirii Tale: vântul bine-înmiresmat, munţii care tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se răsfrâng aurul razelor şi curgerea uşoară a norilor, întreaga fire şopteşte tainic, toată e plină de mângâiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea iubirii Tale. Binecuvântat este pământul cu frumuseţea cea degrab trecătoare care deşteaptă dorul de veşnicul locaş unde întru nestricăcioasă frumuseţe se aude cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea

M-ai adus în viaţa aceasta ca într-un rai preasfânt. Am văzut cerul ca un potir albastru şi adânc, în azurul căruia cântă păsările, am ascultat foşnetul plin de pace al pădurii şi susurul dulce-glăsuitor al apelor, m-am înfruptat din roadele bine-miresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată. Ce bine e la Tine pe pământ, şi câtă bucurie să fii oaspetele Tău!
Slavă Ţie, pentru praznicul vieţii,
Slavă Ţie, pentru buna mireasmă a lăcrămioarelor şi trandafirilor,
Slavă Ţie, pentru felurimea cea desfătata a roadelor şi a seminţelor,
Slavă Ţie, pentru strălucirea de giuvaer din roua dimineţii,
Slavă Ţie, pentru surâsul deşteptării scăldate în lumină,
Slavă Ţie, pentru frumuseţea zidirii mâinilor Tale,
Slavă Ţie, pentru viaţa veacului acesta, prevestitoare a celei cereşti,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 3-lea

Prin puterea Sfântului Duh împrăştie mireasmă orice floare: adiere tihnită de parfum, gingaşă alcătuire de culori, frumuseţea Celui Mare întru cele smerite. Laudă şi cinste Făcătorului de viaţă Dumnezeu, Cel Care a încununat ţarina cu aurul spicelor şi cu azurul albăstrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliţi-vă şi-I cântaţi Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cât de minunat eşti în praznicul primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi de prin mii de părţi strigă cu bucurie către Tine: Tu eşti Izvorul vieţii, tu eşti Biruitorul morţii! Mângâiate de lumina lunii şi de cântecele privighetorilor, stau văile şi codrii în veşminte de nuntă, întreaga lume este mireasa Ta, ea îl aşteaptă pe Mirele nestricăcios. Dacă astfel îmbraci Tu iarba câmpului, cum oare ne vei preschimba în veacul învierii ce va să fie, cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor străluci?
Slavă Ţie, Celui ce ai scos dintru întunecimile pământului felurite culori şi gusturi şi miresme,
Slavă Ţie, pentru zidirea cea primitoare şi bogată în mângâiere,
Slavă Ţie, că ne-ai înconjurat cu mii şi mii de făpturi,
Slavă Ţie, pentru adâncul înţelepciunii Tale, care şi-a pus pecetea peste întreaga lume,
Slavă Ţie, cu evlavie sărut urmele paşilor Tăi nevăzuţi,
Slavă Ţie, Celui ce ai aprins înaintea noastră lumina cea strălucitoare a vieţii veşnice,
Slavă Ţie, pentru nădejdea vieţii nestricăcioase, nepieritoare, desăvârşite,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 4-lea

Cu câtă dulceaţă îi îndestulezi pe cei ce se gândesc la Tine, ce Făcător de viaţă este Cuvântul Tău cel Sfânt! Mai plăcută decât untdelemnul şi mai dulce decât fagurii este împreună-grăirea cu Tine. Rugăciunea adusă Ţie prinde viaţă şi se înaripează: cu ce cutremur se umple atunci sufletul şi cât de măreţe şi pline de tâlc apar atunci viaţa şi făptura toată! Unde nu eşti Tu - acolo e pustiu. Unde eşti Tu - acolo e bogăţia sufletului, acolo se revarsă, ca un şuvoi de apă vie, cântarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Când se lasă peste pământ apusul, când se împart odihna somnului obştesc şi la căderea zilei liniştea se aşterne, eu văd cămara Ta sub chipul palatelor strălucitoare şi a pridvoarelor de nori ale amurgului. Foc şi porfiră, aur şi azur grăiesc prorocind despre frumuseţea cea negrăită a corturilor Tale şi cu glas de prăznuire strigă:
Slavă Ţie, în ceasul tihnit al înserării,
Slavă Ţie, Celui ce ai revărsat asupra lumii mare linişte,
Slavă Ţie, pentru raza de rămas-bun a soarelui care apune,
Slavă Ţie, pentru odihna somnului adânc,
Slavă Ţie, pentru bunătatea Ta care se arată în întuneric, când lumea toată pare a fi departe,
Slavă Ţie, pentru rugăciunile smerite ale sufletului,
Slavă Ţie, pentru deşteptarea făgăduită spre bucuria veşnicei zile neînserate,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 5-lea

Nu sunt cumplite viforele vieţii pentru acela în al cărui suflet străluceşte făclia focului Tău. Împrejur - vreme rea şi întuneric, groază şi urlet de vijelie; iar în sufletul lui e pace şi lumină: acolo e Hristos! Şi inima cântă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văd cerul Tău strălucitor de stele. O, cât eşti de bogat şi câte lumini ai! Prin razele îndepărtaţilor luminători mă priveşte veşnicia; sunt aşa mic şi neînsemnat, dar cu mine este Domnul şi pretutindeni sunt păzit de dreapta Lui cea iubitoare.
Slavă Ţie, pentru necontenita Ta purtare de grijă,
Slavă Ţie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus în cale,
Slavă Ţie, pentru dragostea rudelor, pentru dăruirea prietenilor,
Slavă Ţie, pentru blândeţea dobitoacelor care-mi slujesc,
Slavă Ţie, pentru clipele luminoase ale vieţii mele,
Slavă Ţie, pentru bucuriile limpezi ale inimii,
Slavă Ţie, pentru fericirea de a trăi, de a mă nevoi şi de a contempla,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al-6-lea

Cât eşti de măreţ şi de apropiat întru cumplita suflare a furtunii, cum se vădeşte atotputernicia mâinii Tale în şerpuirea fulgerelor orbitoare: minunată este măreţia Ta. Glasul Domnului peste câmpii şi în foşnetul codrilor, glasul Domnului în purcederea tunetelor şi ploii, glasul Domnului peste ape multe. Lăudat fii în vuietul munţilor care scuipă foc. Tu scuturi pământul ca pe un veşmânt; Tu înalţi până la cer valurile mării. Laudă Ţie, Celui ce ai smerit trufia omenească, făcând să se înalţe strigăt de pocăinţă: Aliluia!

Icosul al-6-lea

Ca fulgerul când luminează cămările ospăţului şi după el par jalnice toate făcliile, aşa ai strălucit şi Tu în sufletul meu, fără de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar după lumina Ta de fulger, ce palide, întunecate şi firave păreau aceste bucurii... Sufletul meu năzuieşte spre Tine!
Slavă Ţie, hotar al celor mai înalte visuri omeneşti,
Slavă Ţie, pentru setea noastră nepotolită după împărtăşirea cu Dumnezeu,
Slavă Ţie, Celui ce ai aprins în noi nemulţumirea numai cu viaţa cea de pe pământ,
Slavă Ţie, Celui ce faci din noi fii ai luminii înveşmântându-ne cu cele mai gingaşe raze ale Tale,
Slavă Ţie, Celui ce ai zdrobit puterea duhurilor întunericului şi ai sortit tot răul spre nimicire,
Slavă Ţie, pentru descoperirile Tale;
Slavă Ţie, pentru fericirea de a Te simţi şi de a vieţui cu Tine,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al-7-lea

În sânul minunatei simfonii care ne înfăşoară cu bogatele ei armonii se face auzită chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul împărăţiei ce va să fie în dulceaţa cântărilor, în minunatele acorduri ale sunetelor, în simţirea înaltă din glăsuirea lor, în strălucirea lucrării artistului. Orice adevărată frumuseţe ne poartă sufletul spre Tine, ca o puternică chemare, făcându-ne să înălţăm cu glas de sărbătoare cântarea: Aliluia!

Icosul al-7-lea

Cu pogorârea Sfântului Tău Duh, Tu luminezi şi faci să rodească arta pictorilor, inspiraţia poeţilor, gândirea savanţilor. Cu puterea cunoaşterii de sus pătrund ei legile Tale, luminându-ne adâncul înţelepciunii Tale de Ziditor. Lucrările lor şi fără de voie Te mărturisesc: O, cât eşti de mare în operele lor, cât eşti de mare în omul pe care Tu L-ai făcut!
Slavă Ţie, Celui ce Ţi-ai arătat puterea în legile ce cârmuiesc zidirea,
Slavă Ţie, că toată făptura e plină de legile pe care i le-ai rânduit,
Slavă Ţie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tău,
Slavă Ţie, pentru ceea ce cu înţelepciune ne-ai ascuns,
Slavă Ţie, pentru geniul minţii omeneşti,
Slavă Ţie, pentru puterea de a lucra cele de folos,
Slavă Ţie, pentru limbile de foc ale inspiraţiei,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al-8-lea

Cât de apropiat eşti de noi în ziua bolii! Tu Însuţi cercetezi pe cei bolnavi, Tu Însuţi Te apleci spre patul celui suferind. Şi inima lui stă de vorbă cu Tine. Tu luminezi sufletul cu pace în vremea grelelor pătimiri şi scârbe, Tu trimiţi ajutor neaşteptat. Tu mângâi, Tu cercetezi cu dragoste şi mântui, Ţie îţi înălţăm cântare: Aliluia!

Icosul al-8-lea

Când, prunc fiind, Te-am chemat cu înţelegere pentru prima oară, mi-ai împlinit rugăciunea şi mi-ai adumbrit sufletul cu pacea harului Tău. Atunci am înţeles că Tu eşti bun şi fericiţi sunt cei care aleargă la Tine. Am început a Te chema din ce în ce mai des, iar acum strig:
Slavă Ţie, Celui ce plineşti cererea mea pentru cele bune;
Slavă Ţie, Celui ce veghezi necontenit asupra mea;
Slavă Ţie, Celui ce tămăduieşti neputinţele şi scârbele cu trecerea vindecătoare a timpului;
Slavă Ţie, Celui ce singur ştii de ce îngădui să fim prigoniţi pe nedrept;
Slavă Ţie, Celui prin Care nici o pierdere nu e de neînlocuit şi tuturor le dăruieşti viaţa de veci;
Slavă Ţie, Celui ce faci nepieritor tot lucrul cel înalt şi bun;
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai făgăduit reîntâlnirea cea dorită cu cei de aproape ai noştri adormiţi întru nădejdea învierii;
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al-9-lea

De ce zâmbeşte tainic toată făptura în zilele de praznic? De ce atunci se revarsă în inimă o minunată uşurare, fără asemănare cu cele pământeşti şi însuşi văzduhul devine altar şi biserică purtătoare de lumină? E adierea harului Tău, e strălucirea Taborului, cerul şi pământul cântă atunci lauda: Aliluia!
Icosul al-9-lea
Când m-ai insuflat spre a sluji aproapelui, luminându-mi sufletul cu umilinţa, atunci una din razele Tale nenumărate a căzut asupra inimii mele, şi ea s-a făcut purtătoare de lumină, fier în văpaie: am privit chipul Tău tainic şi neapropiat
Slavă Ţie, Celui ce ai preschimbat viaţa noastră cu faptele bunătăţii,
Slavă Ţie, Celui ce ai pecetluit cu negrăită dulceaţă fiecare din poruncile Tale,
Slavă Ţie, Celui ce Te sălăşluieşti în chip nevăzut acolo unde adie buna mireasmă a milostivirii,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai trimis nereuşite şi scârbe, ca să ne întoarcem ochii spre suferinţa celorlalţi,
Slavă Ţie, Celui ce ai pus mare răsplată în însăşi fapta bună,
Slavă Ţie, Celui ce primeşti avântul spre cele înalte,
Slavă Ţie, Celui ce învălui cu iubirea mai presus de toate,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 10-lea

Un lucru destrămat în pulbere nu se ridica la loc, dar Tu învii pe cei a căror conştiinţă s-a stins şi întorci la frumuseţea cea dintâi sufletele ce o pierduseră fără nădejde. Cu Tine nimic nu e cu neputinţă de îndreptat. Tu eşti cu totul dragoste. Tu eşti Cel ce pe toate le zideşti, şi Cel ce iarăşi dai viaţă. Pe Tine Te lăudăm cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Dumnezeul meu, Cel ce cunoşti căderea îngerului trufaş al zorilor, mântuieşte-mă cu harul tău, nu mă lăsa să mă îndepărtez de Tine şi nu-mi da să mă îndoiesc de Tine. Dă auzului meu agerime, ca să aud în toate clipele vieţii mele glasul Tău tainic şi să-Ţi strig Ţie, Celui veşnic:
Slavă Ţie, pentru minunatele potriviri de întâmplări pe care le-a rânduit pronia Ta,
Slavă Ţie, pentru presimţirile dăruite de har,
Slavă Ţie, pentru poveţele glasului tainic,
Slavă Ţie, pentru descoperirile din vis şi din trezie ale cuvioşilor Tăi,
Slavă Ţie, Celui ce zădărniceşti planurile nefolositoare,
Slavă Ţie, Celui ce ne trezeşti prin suferinţe din beţia patimilor,
Slavă Ţie, Celui care smereşti spre mântuire trufia inimii,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 11-lea

Prin lanţul de gheaţă al veacurilor simt suflul fierbinte al Dumnezeirii Tale şi dragostea Ta de oameni. Tu eşti aproape, sorocul vremurilor se apropie. Văd Crucea Ta: ai îndurat-o pentru mine; în pulbere se aşterne duhul meu înaintea Crucii: aici e praznicul iubirii şi al mântuirii, aici nu încetează în veci lauda: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Fericit cel care va cina în împărăţia Ta, însă Tu m-ai împărtăşit încă de pe pământ de această fericire. De câte ori nu mi-ai întins cu dreapta Ta dumnezeiască Trupul şi Sângele Tău iar eu, mult păcătosul am primit ştiutele Taine şi am simţit iubirea Ta cea negrăită şi mai presus de fire?
Slavă Ţie, pentru puterea harului Tău cel necuprins şi de viaţă făcător,
Slavă Ţie, Celui ce ai înălţat Biserica Ta ca adăpost lumii ostenite,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai născut a doua oară prin apele cele de viaţă făcătoare ale Botezului.
Slavă Ţie, căci Tu întorci celor care se pocăiesc neprihănirea crinilor,
Slavă Ţie, adânc nesecat al iertării,
Slavă Ţie, pentru paharul vieţii şi pentru pâinea bucuriei veşnice,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai ridicat spre cer,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 12-lea

De multe ori am privit cum se răsfrângea slava Ta pe chipurile celor răposaţi. Cum străluceau de nepământească frumuseţe şi bucurie, cât de nematerialnice păreau trăsăturile lor: cu adevărat era praznicul fericirii şi al odihnei în sfârşit atinse; tăcerea lor striga spre Tine. În ceasul sfârşitului, luminează şi sufletul meu, cel care strigă: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Ce înseamnă laudele mele înaintea Ta! Eu nu am auzit cântarea heruvimilor - aceasta este partea sufletelor înalte - dar ştiu cum Te slăveşte firea. Am privit iarna cum, sub tăcerea lunii, întreg pământul îţi aduce tihnită rugăciune, înveşmântat în haină albă, strălucind de nestematele zăpezii. Am văzut cum se bucură de Tine soarele care răsare şi am auzit corurile păsărilor slavoslovind. Am auzit cum foşnesc codrii, cântă vânturile şi apele susură cu taină despre Tine, am auzit cum Te propovăduiesc cetele luminătorilor prin mişcarea pe care le-ai rânduit-o, cu înţelepciune, pe nesfârşitele întinderi. Ce e lauda mea! Firea este ascultătoare, iar eu nu sunt. Atâta cât trăiesc şi văd dragostea Ta, râvnesc să-Ţi mulţumesc, să mă rog Ţie şi să strig:
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat lumina,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adâncă, nemăsurată şi dumnezeiască,
Slavă Ţie, Celui ce ne umbreşti cu lumina, cu cetele sfinţilor şi îngerilor Tăi,
Slavă Ţie, Prea-Sfântule Părinte, Care ne-ai chemat să dobândim împărăţia Ta,
Slavă Ţie, Duhule Sfinte, Soare de Viaţă Făcător al veacului ce va să vină,
Slavă Ţie, Fiule al lui Dumnezeu, începătură a mântuirii noastre,
Slavă Ţie, pentru toate, Treime Dumnezeiască şi Preabună,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 13-lea

O, Preabună şi de Viaţă-Făcătoare Treime, primeşte mulţumire pentru toate milele Tale şi ne arată vrednici de binefacerile Tale ca, înmulţind talanţii care ne-au fost încredinţaţi, să intrăm în veşnica bucurie a Domnului nostru cântând cântare de biruinţă: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat, dar îngerul păzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele. Dragostea Ta străluceşte de atunci peste toate cărările mele, în chip minunat călăuzindu-mă către lumina veşniciei. Cu slavă s-au arătat, din prima zi şi până acum, darurile Proniei Tale cele îmbelşugate. Îţi mulţumesc şi strig cu toţi cei care Te cunosc pe Tine:
Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă,
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii,
Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul şi pământul ca pe o carte veşnică a înţelepciunii,
Slavă veşniciei Tale, ce se arată în lumea cea vremelnică,
Slavă Ţie, pentru milele Tale cele arătate şi cele ascunse,
Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare a încercărilor mele,
Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii, pentru fiecare clipă de bucurie,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Şi Condacul întâi

Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Nimic fara Dumnezeu,nu exista.amin


5 Februarie 2025 - Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...





"Apărătoare osârdnică, Preaîndurată Maică a Domnului! La tine alerg eu, ticălosul, care am păcătuit mai mult decât toţi oamenii: Ia aminte glasul rugăciunii mele, auzi plângerea şi suspinul meu. Că fărădelegile mele au întrecut capul meu şi ca o corabie în adânc mă cufund în marea păcatelor mele. Ci tu, Preabună şi Milostivă Stăpână, nu mă trece cu vederea pe mine, ticălosul care mă pierd în păcatele mele: Miluieşte-mă pe mine, cela ce mă căiesc pentru răutăţile mele, şi la calea dreaptă întoarce ticălosul şi rătăcitul meu suflet. La tine, Stăpâna mea de Dumnezeu Născătoare, pun toată nădejdea mea. Tu, Maică a lui Dumnezeu, păzeşte-mă şi acoperă-mă sub acoperământul tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

28 ianuarie 2025

HRISTOS A ÎNVIAT !

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


E noapte de mister, de taină mare
Când Heruvimii zboară pe pământ.
Întregul Cer, e pus pe sărbătoare;
Ei , vin să lumineze un mormânt.
 
Și vin s-aducă vestea minunată,
Să spună ce acum s-a întâmplat.
Cum din Sheol, din moartea blestemată,
BIRUITOR , HRISTOS A ÎNVIAT .

C-a rupt blestemul morții pe Golgota
Prin moartea Lui, ne-a dat viată-n dar.
- HRISTOS E VIU ! El a plătit și nota,
Intrării noastre-n Cer...Ce mare har !

- Cum să nu spun ? Cum să nu cânt iubirea?
Un Rege a murit în locul meu,
Și-a Înviat...croindu-mi mântuirea.
Vom împărți-mpreună Cerul Său.
 
Pământu-a prins ideea și vibrează.
Se-aude-un glas cresc de Împărat:
,, Ce e mai bun, să știți; de-acum urmează ""!
Ne-așteaptă-n Cer Hristosul Înviat.

.Sfântă Născătoare a lui Dumnezeu,

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..




.Sfântă Născătoare a lui Dumnezeu,
Maică Preacurată, scapă-ne de rău,
Roagă-te, Măicuță, pentru al tău popor,
Cu rugile tale, dă-ne ajutor.

Roagă-L, Măicuță Sfântă, pe-al tău Fiu iubit
Ca să aibă milă de-'ăst popor rănit,
Să ne ierte, Maică, pentru c-am greşit,
Nu am ascultat şi-am păcătuit.

Pentru a noastră vină, acum suferim
Dar nu recunoaştem şi păcătuim,
Ne-a trimis necazuri şi tot nu vedem,
Că noi de sfârşit, încet ne-apropriem.

Ape mari şi multe ne-au înconjurat,
Dar lumea întreagă, zace în păcat:
Peste tot în lume inundații sunt,
Cum n-a fost vreodată, pe acest pământ.

Mai avem curajul să strigăm:
"Cu ce-am greşit, Doamne?"...şi ne supărăm.
Suntem orbi cu toții, nu realizăm,
Prin păcat, de Domnul, noi ne depărtăm.

Răutatea-i multă, peste tot în lume,
Nimeni nu mai ştie de faptele bune,
Crime, sinucideri şi bătăi din greu,
Cum de ne mai poate răbda Dumnezeu...

Că ne-aşteaptă, Maică, necazuri nespuse,
Suferințe grele, de păcate-aduse,
De nu ne îndreptăm, greu o să ne fie,
Vom vedea cu toții, a Domnului mânie.

Mulțumim , Măicuță, că ne ocroteşti,
Sfântă Născătoare, mult ne mai iubeşti,
De nu ai fi tu, Maică Preacurată,
Ar fi dispărut, de mult, lumea toată.

Doar prin ale tale rugi înălțătoare,
Tu, Măicuță Sfântă, fii îndurătoare,
Tu şi cu toți Sfinții, vă rugați mereu,
Să ne dea iertare, Bunul Dumnezeu.

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim în tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc!

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Totemsk-Sumorinskaya” - 28 Ianuarie

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Icoana Maicii Domnului „Totemsk-Sumorinskaya” se află în Mănăstirea Spaso-Sumorin, din orașul Totma. În anul 1554, locuitorii orașului au primit aprobarea de construire a mănăstirii din partea țarului Ivan cel Groaznic și a arhiepiscopului Nicandru al Rostovului, primind în plus și o subvenție pentru construirea sfântului lăcaș.

Pentru a coordona lucrările de zidire a mănăstirii, arhiepiscopul l-a delegat pe călugărul Teodosie, care a primit ca binecuvântare o icoană a Maicii Domnului din partea egumenului Mănăstirii Prilutsk.
Icoana a primit ulterior numele de icoana Maicii Domnului „Totemsk-Sumorinskaya” (Totem fiind orașul în care se afla mănăstirea, iar Sumorin este numele de familie al călugărului Teodosie). 

După ce monahul Teodosie (care a fost și primul egumen al mănăstirii) a trecut la Domnul în anul 1568, icoana Maicii Domnului a fost așezată în fața mormântului acestuia din Biserica „Înălțarea Domnului”, zidită prin osteneala sa.

La 2 septembrie 1796, în urma mai multor minuni săvârșite la mormântul călugărului Teodosie, au fost descoperite moaștele sale întregi și nestricate. Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat cu dată de prăznuire la 28 ianuarie, ziua în care a trecut la Domnul.

Mulți dintre bolnavii care s-au rugat la mormântul Sfântului Cuvios Teodosie au mărturisit că l-au văzut pe călugăr ținând în mâna icoana Maicii Domnului Totemsk-Sumorinskaya și vindecându-i.

22 ianuarie 2025

RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI PRASFÂNTĂ,MIJLOCITOAREA ȘI APĂRĂTOAREA NOASTRĂ,

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                 

O, Preamilostivă Stăpână, împărăteasă cerească, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Cunosc toate păcatele mele şi necurăţiile inimii mele şi cum aş îndrazni să alerg la tine, eu, nevrednicul, şi să-ţi aduc cererile mele? Dar cunosc şi marea ta milostivire, precum şi îndurările tale pe care pururea le reverşi asupra neamului creştinesc. Tu dar, eşti chezăşia cea ajutătoare a păcătoşilor, Tu cunoşti, Preacurată Maică Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, necazul inimii mele şi mâhnirea sufletului meu! Cu osârdie dar, te rog, toate necazurile mele care au venit peste mine, după buna şi sfânta voie a Domnului nostru IIsus Hristos, întocmeşte spre bine cele ale mele, cu judecăţile care le ştii! Dar, dacă vreo rană s-a făcut de către vrăjmaşul sufletului meu, cu atotputernicul tău ajutor, zdrobeşte viclenia lui şi izbăveşte sufletul meu de ademenirile lui necuvioase. Că ţie toate îţi sunt cu putinţa, ceea ce eşti plină de mila şi de bunătate, că tu eşti preaslăvită în veci. Amin!

O, Preasfântă Doamnă, Stăpână mea, Născătoare de Dumnezeu, Împărăteasă cerului! Mântuieşte-mă si mă izbăvește pe mine, păcătosul robul tău, de nedreptate, clevetiri, de toată nevoia și napasta și de moarte naprasnică. Miluieste-mă în ceasurile de peste zi, în cele de dimineață și în cele de seară și păzește-mă în orice vreme. Ori de merg pe drum, ori de mă aflu în ceas de noapte, acoperă-mă și mă apară. Apără-mă, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, de toți vrăjmașii mei văzuți și nevăzuți și de orice rea întâmplare. În orice loc și în toată vremea să-mi fii mie, Maică preabună, un zid nebiruit și o puternică apărarea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Gândesc și eu...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




Gândesc la tine, Maică Preacurată
Și-ntreb: fiind copilă, te-ai jucat?
Tu ai avut păpușă îmbrăcată,
Pătuț de înfășat și desfășat?

Fugeai și tu pe stradă cu fetițe,
Sau, sus în leagăn, balansai ușor?
Îți împleteai în lungi, subțiri cosițe,
Prea mătăsăsul și frumosul păr?

Dar, stai! Tu ai trăit în SfântulTemplu
Și nu vedeai copii obișnuiți,
Chiar dacă te dădeau mereu exemplu
Părinții lor: - Să fiți ca ea, cuminți!

Aveai prieteni îngerași din ceruri,
Cu care-n ceas de taină te rugai,
Sau se roteau în unduioase zboruri,
În timp ce încântată îi priveai.

Cununi din flori de Rai, nemaivăzute,
Îți așezau pe creștet rând pe rând...
Și ce-ar fi vrut mânuța să-ți sărute!
Dar nu-ndrăzneau, păstrau dorința-n gând!

Ei povesteau de fapte minunate,
Ce le știau de la mai-marii lor,
Că o Fecioară, ici, într-o cetate
Va naște lumii Sfânt Mântuitor.

Și te uimeai, copilă: - Ce minune!
Eu nu o pot pătrunde-n gândul meu!
Fecioară să aducă Prunc pe lume,
Copilul ei și și Fiu Lui Dumnezeu?

Iar îngerașii bat din aripioare,
Să răcorească scumpă față sa,
Pe când zâmbea: Ce fericire mare,
Când Celui Sfânt te poți încredința!!!

Se roagă în smerită aplecare,
Dar nici o clipă, draga, nu visa,
C-acea Fecioară, Sfântă Născătoare,
Va fi, nu după multă vreme, ea!

Pr. Turcu Laur

16 ianuarie 2025

Orfanul lui Dumnezeu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                       

Biet orfan cu chip de înger șade trist pe-o piatră rece,
Ploaia asta prinsă-n fulger, lumea parcă vrea s-o-nece!
Lui nu-i pasă nici de ploaie, nici de fulger nu se teme,
Gândul lui ca pe-o scrisoare, către Domnul îl așterne!

,, - Doamne, Tu ai fost ca mine, părăsit si-nfometat?
Când ai vrut un colț de pâine l-ai cerut și Ți l-au dat?
Doamne, Tu ai fost vreodată, însetat și zdrentăros?
Doar c-o haină căpătată de la vreun creștin milos?

Plâns-au ochii Tăi, Iisuse, așa cum au plâns ai mei?
Cu suspinele ascunse si cu grea durere-n ei?
Ți-ai dorit o alinare? Ai primit o mângâiere,
Când stăteau să Te doboare ale lumii vorbe grele ?

Ți-ai dorit să ai o casă? Frați, surori să Te iubească?
Să vă strângeți toți la masă cu o dragoste frățească?
Te-au lovit ca și pe mine, fără a avea vreo vină?
Ai simtit ca lângă tine e vreo mână ce Te-alină?

Doamne, iarta-mi indrăzneala de-a Te intreba pe Tine,
Dar nu-mi iese socoteala! De ce alții nu-s ca mine?
Oare ce-am greșit la ceruri de-s lăsat in voia sorții,
Și acei ce mi-au dat viață au trecut hotarul morții?"

O lumină îl mângâie ca o aripă de înger,
Nu-i lumina dimineții, nici lumina de la fulger,
Simte multă bucurie... și nu poate să privească
Doar aude-o voce blândă din lumina cea cerească :

,, Fiul Meu, am fost ca tine, părăsit si-nfometat
Când vândut am fost de Iuda și-n Pretoriu judecat,
Când am mers pe Drumul Crucii, singur și plin de durere,
Și în sete și în foame, ei mi-au dat oțet și fiere!

Gol am fost in suferință, părăsit am fost de toti,
Și cămasa de pe mine, câstigat' a fost la sorți,
Doar Măicuța Mea, sărmana, mi-a acoperit Făptura,
Cu năframa ei cea albă... toți ceilalți își vărsau ura!

Plâns-au ochii Mei, copile, cu suspinele ascunse,
Auzind jalea Măicuței și ocările aduse,
Și din înălțimea Crucii, am privit prin timp...departe
Și am plâns văzând cum astăzi, lumea zace în păcate!

Mi-am dorit o alinare...n-am primit o mângâiere,
Am strigat doar către Tatăl.. și în Cer era tăcere,
Dar tăcerea cea din ceruri era Sfanta Bucurie,
Așteptând ca omenirea prin Iisus Hristos să-nvie!

Am ales ca ucenicii, frați ai mei să se numească
Și i-am strans pe toți la Cină cu o dragoste frătească,
Am frânt pâinea și le-am dat-o, am întins cu ei in blide,
Chiar dac' am știut că Iuda, pe-un pumn de arginți mă vinde!

M-au lovit cu ură multă, când căzut eram în tină,
Numai blânda Veronică mi-a adus un pic odihnă,
Cu năframa mi-a șters fruntea de sudoare și de sânge,
Peste spinii din coroană...lacrima-i porni a curge!

N-ai gresit nimic, copile..doar că omul poart-o cruce,
Sau păcatul altor neamuri, unii sunt aleși a-l duce,
Tu ai fost ales să porți, ca orfan, o cruce grea,
Dar cu Harul de la Tatăl și cu Mare Mila Mea,

Vei păși cu îndrăzneală, peste șerpi si peste pietre,
Lângă tine sta-vor îngeri și din ochi nu te voi pierde,
Și în ceruri ai o Maică și pe Dumnezeu cel Sfânt,
Ai și frati...pe sfinți și îngeri! Ești orfan doar pe pământ!

DOAMNE, TU AI FOST CA MINE?
_____________
Eliana Popa

14 ianuarie 2025

PORȚI CRUCIULIȚĂ LA GÂT???...dacă da știi din câte te poate scăpa???

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

           

."A întrebat un monah:
- Eşti creştin ortodox?
- Da.
- Porţi cruciuliţă?
- Nu, am uitat-o.
- Atunci ce soi de creştin eşti?
Să purtaţi tot timpul Sfânta Cruce la gât, fie că-i scumpă şi de mult preţ, fie că-i ieftină şi simplă. Alţii şi-au jertfit viaţa şi li s-a tăiat capul numai ca să nu-şi scoată crucea de la gât, ca Sfântul neomartir Evghenie din Rusia. Voi de ce nu o purtaţi?

Vă ameninţă cineva?

Nu de mult ne-a vizitat la chilie un tânăr, care ne-a povestit ceva cutremurător:
"Înainte cu aproape o lună mergeam cu mașina de la Anapli la Epidavros. Pe la înjumătățirea drumului mi-a facut semn un bătrânel să opresc ca să-l iau în mașină. Mi-a fost milă de el, am oprit şi l-am luat în maşină!

Însă după câţiva kilometri îl văd pe bătrân cum scoate dintre degete ceva negru, nişte gheare mari, se întoarce spre mine şi-mi zice cu ură:

- Nenorocitule, ai noroc că porţi blestemata asta (se referea la cruciuliţă) la gât, că altfel te-aş fi omorat!

Și a dispărut imediat, lăsând o duhoare insuportabilă. Aşa m-am speriat de tare, părinte, că a doua zi am vândut maşina... Bine că aveam cruciuliţa la gât, că de nu, acum îmi făceaţi trisaghionul".
Vezi, frate? Dar nu numai să o purtaţi, ci peste tot să vă însemnaţi cu semnul ei. Să faceţi cruce la toate, la persoane, la lucruri, înainte să vă apucaţi de ceva, pe pernă înainte de a vă culca, pe volan înainte de a conduce, înainte de orice convorbire telefonică, dar mai ales pe mâncăruri, care sunt astăzi pline de otravă. Cinstita Cruce este apărătoare, păzitoare şi ucigătoare de diavol.
De asemenea, agheasma este protectoare şi vindecătoare de trup şi de suflet. În fiecare dimineaţă, când suntem pregătiţi să bem trei guri spunând: În numele Tatălui şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh. Amin.
- Apoi să ungem faţa cu agheasmă în formă de Cruce spunând: "spre luminarea sufletului şi a trupului".

- Apoi ochii spunând: "spre înălţarea ochilor mei la Cel ce locuieşte în ceruri",
- Apoi gura spunând: "să graiască înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere",
- Apoi gâtul spunând: “să Te laud şi să Te slăvesc în veci",
- Apoi pieptul spunând: "spre vindecarea sufletului şi a trupului",
- Apoi palmele zicând: "mâinile Tale m-au facut şi m-au zidit",
- Apoi genunchii spunând: "să meargă în cărările Tale, în tot lucrul bun".
- Si la urmă ceafa spunând: "cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie."


5 ianuarie 2025

Acatistul Botezul Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Troparul Botezului Domnului, glasul 1:

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; și Duhul în chip de porumbel a adeverit închinarea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție.

Condacul 1

Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au înfricoșat și tot pământul s-a înfiorat, îngerii s-au mirat și toată făptura s-a bucurat. La păcătoși și la vameși ai venit ca să speli cu ape păcatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu mulțumire Îți cântăm: Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Icosul 1

Veniți în grabă astăzi, puteri îngerești, văzând pe Stăpânul Hristos, venit la repejunile Iordanului să curețe păcatul lui Adam, și cunoscând dumnezeiasca taină, cu frică proslăviți marea Sa coborâre, că Dumnezeu S-a făcut om și neștiind de păcat vine ca un Miel al lui Dumnezeu să ridice păcatele la toată lumea. Pentru aceasta, cei ce proslăviți dumnezeiasca arătare a lui Hristos, cântați Lui, ca și la Betleem, aceste laude:

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, că din cer de la Tatăl ai venit în această lume;

Slavă Ție, Dumnezeule Cel Preaînalt, Care Te-ai coborât chiar până la chipul de rob;

Slavă Ție, Mântuitorul lumii, căci ca un om ai venit la Ioan să Te botezi;

Slavă Ție, Luminătorul făpturii, căci ca un nou Adam păcatele lui Adam cel căzut ai purtat;

Slavă Ție, Lumina cea fără de început, Care la Iordan ai vrut să strălucească lumina cea mare a cunoștinței pentru toată lumea;

Slavă Ție, Soarele Dreptății, Care ai dorit să dăruiești oamenilor în Arătarea Ta prealuminoasă dimineață a harului;

Slavă Ție, Cel ce ai venit să scapi lumea de vechea înșelăciune;

Slavă Ție, Cel ce ne-ai arătat nouă marea taină a credinței;

Slavă Ție, Cel ce ai săvârșit pentru noi minuni mari cu ape multe;

Slavă Ție, Cel ce ai luminat cerurile și tot pământul cu lumina învățăturilor Tale;

Slavă Ție, Cel ce pe faraon cel gândit l-ai înecat în repejunile Iordanului;

Slavă Ție, Cel ce ai adus oamenii, prin apele botezului, la viața veșnică;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 2-lea

Văzând cu duhul dumnezeiescul Înaintemergător venirea Ta în lume, Hristoase, a venit la Iordan și luminat a grăit oamenilor: s-a apropiat Izbăvirea noastră. Siliți-vă să-L întâmpinați pe Dânsul și cu buze neîntinate să-I cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Gând ceresc având întru sine, luminătorul lumii, marele Înaintemergător, a grăit către oameni: „Curățiți-vă, pentru că vine Hristos să izbăvească lumea din stricăciune și să dezlege blestemul lui Adam cel întâi zidit”. Să se bucure pustia Iordanului și precum crinul să înflorească, iar pământul să se bucure acum. Pregătiți căile Domnului și drepte faceți cărările Dumnezeului nostru și cântați cu veselie unele ca acestea:

Slavă Ție, Lumina cea nespusă, Care ai fost vestită de Luminătorul lumii;

Slavă Ție, Cuvânt nepătruns, Care ai fost prezis de glasul Înaintemergătorului Tău;

Slavă Ție, Foc curățitor, căci cu lucrarea Ta se stinge toată necurăția;

Slavă Ție, Izvor binecuvântat, prin Care toată firea omenească se sfințește;

Slavă Ție, Făcătorul cerului și al pământului, care ai binevoit a Te boteza de rob;

Slavă Ție, Fiule, Unule-Născut, Care ai binevoit să Te arăți la Iordan;

Slavă Ție, Împăratul Adevărului, că Înaintemergătorul s-a temut să-Ți dezlege cureaua încălțămintei;

Slavă Ție, Stăpânul făpturii, că tot neamul omenesc s-a veselit de Botezul Tău;

Slavă Ție, Dumnezeule Preaveșnic, că Arătarea Ta luminează și înțelepțește pruncii;

Slavă Ție, Lumina lumii, că venirea Ta luminează și înțelepțește orbii;

Slavă Ție, că întru lumina Ta vom vedea lumina;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 3-lea

Înțelegând Înaintemergătorul puterea Dumnezeirii Tale, Hristoase, cu frică privindu-Te venind la Iordan, se bucură cu duhul și saltă arătându-Te cu mâna oamenilor: „Acesta este Cel ce izbăvește lumea din stricăciune. Acesta este Cel ce ne eliberează din necazuri. Acesta este Cel ce din robi ne face fiii lui Dumnezeu. Acesta, în locul întunericului, luminează oamenii cu apa Dumnezeiescului Botez. Acesta este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”. Pe Acesta întâmpinându-L, să-I cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având bogăție de milostivire, ai venit, Iisuse, la păcătoși și la vameși, la râul Iordanului, pentru că nu ai mai răbdat să vezi neamul omenesc muncindu-se de diavolul, ci ai venit ca să-l întrebi iarăși pe Adam: „Unde ești? Nu te ascunde de Mine. Vreau să te văd dacă ești gol și dezbrăcat și astfel să te învrednicești să nu te mai rușinezi”. Pentru aceasta propovăduim marea Ta coborâre, cântându-Ți unele ca acestea:

Slavă Ție, Păstorul cel Bun, că ai voit să cauți oaia cea rătăcită;

Slavă Ție, Fiule, Unule-Născut, că ai venit să o porți pe aceasta pe umerii Tăi;

Slavă Ție, Milostivire nemăsurată, că Te-ai pogorât la omul cel căzut;

Slavă Ție, Iubire nespusă, că ai scos pe oameni din deznădejde;

Slavă Ție, Cel ce întărești mâinile slăbănogite ale bolnavilor;

Slavă Ție, Cel ce vindeci picioarele slăbănogite ale șchiopilor;

Slavă Ție, Cel ce veselești pustia însetată precum câmpia Libanului;

Slavă Ție, Cel ce pustia Iordanului precum Carmelul ai înfrumusețat-o;

Slavă Ție, Rouă de viață dătătoare;

Slavă Ție, că ești Multîndurător precum trestia care se pleacă;

Slavă Ție, Cel ce ai venit să cauți și să ridici pe cel pierdut;

Slavă Ție, Cel ce ai venit să-l chemi pe Adam cel izgonit;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 4-lea

Furtună de gânduri îndoite avea întru sine Înaintemergătorul când Tu, Hristoase, Împărate, ai venit ca un om la râul Iordanului și ai vrut să primești botezul ca un rob, zicând: „Întinde mâna ta și te atinge de capul Meu”; și frica l-a cuprins, săvârșind cele poruncite. Cuprins a fost de tremur Înaintemergătorul, zicând: „De ce ai venit la rob, Doamne, neavând păcate? Cum să botez pe Cel ce poartă necazurile lumii? Cum să luminez pe Luminătorul lumii? Cum să atingă robul cu mâna pe Stăpânul? Eu trebuie să fiu botezat de Tine ca să-Ți cânt: Aliluia!”.

Icosul al 4-lea

Auzind Domnul, Iubitorul de oameni, înălțimea smeritelor cuvinte ale Înaintemergătorului și văzând temerea lui, i-a zis: „O, bunule Ioane, dacă vrei să fii smerit în fața Mea, lasă frica, pentru că trebuie să-Mi slujești, căci așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea, ca prin Mine să se curețe păcatele oamenilor”. Iar noi înțelegând acest cuvânt al Tău, Îți cântăm:

Slavă Ție, Hristoase, Lumina cea adevărată, că mila și dreptatea s-au întâlnit întru Tine;

Slavă Ție, Împăratul adevărului, că dreptatea și pacea s-au sărutat întru Tine;

Slavă Ție, Preadulce Iisuse, că adevărul Tău a strălucit pe pământ, la Betleem;

Slavă Ție, Mântuitorule Atotmilostiv, că dreptatea Ta din cer a venit la Iordan;

Slavă Ție, Curățirea noastră, că apele botezului ne fac mai albi decât zăpada;

Slavă Ție, Lumina noastră, că prin repejunile harului zidești inimă curată întru noi;

Slavă Ție, Cel ce prin coborârea Ta cerurile le-ai plecat, iar capul Tău ai vrut să-L pleci sub mâna Înaintemergătorului;

Slavă Ție, că acoperind Cele de Sus ale Tale, în apele Iordanului ai binevoit să Te afunzi;

Slavă Ție, Doamne al puterilor, de Care se tem și se cutremură toate și Care ai poruncit Înaintemergătorului să lase frica cea mare;

Slavă Ție, Părinte al îndurărilor, că la Tine milostivirea este nemăsurată și necercetată și cu ea ai acoperit păcatele lumii;

Slavă Ție, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, Mântuitorul nostru, cercetează-ne pe noi cu mare îngăduința Ta cea nespusă;

Slavă Ție, Cel ce Te-ai arătat la toată lumea, Hristoase Dumnezeul nostru, sfințește-ne pe noi cu arătarea Ta dumnezeiască;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea toată ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 5-lea

Fiind Șuvoi, izvorâtor din Dumnezeu, de har și bunătate, în repejunile Iordanului ai intrat, ca prin ape să curățești păcatul omenesc. Frică s-a făcut văzând pe Făcătorul cerului și al pământului dezbrăcându-Se la râu și primind botezul de la rob. Puterile îngerești s-au mirat, râul Iordan și-a întors apele înapoi, neputând suferi focul ce mânca apele lui, și nici să spele pe Cel Curat și să șteargă pe Cel fără de păcat. Pentru aceasta veselește-te, Iordane, bucurați-vă, izvoare și bălți, toate adâncurile mării; că astăzi s-a sfințit firea apelor, liberându-se de stăpânul întunericului ce se ascunsese acolo. Și toată făptura veselindu-se, cântă cu noi: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Pe Tine, Stăpânul lumii, văzându-Te dumnezeiescul Ioan dezbrăcat și afundat în ape, ca să îneci păcatele lumii și golătatea lui Adam iarăși să o îmbraci în haina măririi, s-a cutremurat cu duhul și a grăit către Tine, Mielul lui Dumnezeu, Care curățești păcatele lumii: „Nu îndrăznesc să mă ating de creștetul Tău, Tu Însuți mă sfințește și mă luminează, pentru că Tu ești Viața și Lumina și Pacea lumii”. Totuși, după cuvântul Tău, cu frică și-a pus dreapta sa pe Dumnezeiescul Tău creștet și botezându-Te și pe Tine, fără de păcat fiind, cu bucurie Ți-a cântat așa:

Slavă Ție, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai luat asupra Ta păcatele lumii;

Slavă Ție, Mântuitorule Milosârde, Care ai binevoit să îneci în apele Iordanului păcatele oamenilor;

Slavă Ție, Cel ce ne-ai spălat pe noi de întinăciunea păcatelor;

Slavă Ție, Cel ce ai dezlegat blestemul lui Adam;

Slavă Ție, că prin Dumnezeiasca Ta arătare pe toți oamenii i-ai bucurat;

Slavă Ție, că prin Botezul Tău în Iordan toată lumea ai luminat;

Slavă Ție, că pentru noi chip de rob ai luat;

Slavă Ție, că prin sărăcia Ta pe noi ne-ai îmbogățit;

Slavă Ție, că prin smerenia Ta stăpânirea vrăjmașului până la capăt ai dărâmat;

Slavă Ție, că, prin Botezul Tău, Împărăția lui Dumnezeu în chip vădit ai început să o zidești pe pământ;

Slavă Ție, că la Iordan calea mântuirii tuturor oamenilor ai arătat;

Slavă Ție, că Lumina vederii de Dumnezeu acolo a luminat;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 6-lea

Propovăduitorul minunat și Înaintemergătorul Ioan multe le grăia oamenilor veniți la dânsul, ca să-Ți gătească Ție calea, Doamne, totuși a tăcut în fața Ta, când ai venit la Iordan, deoarece Tu Însuți i-ai spus: „Dacă vorbești celor nelegiuiți și celor păcătoși, botează-Mă repede, în tăcere”. Nu se cuvine ca gura omului să grăiască cu glas despre Cel ce a venit, Cuvântul lui Dumnezeu, și despre taina ce s-a săvârșit, pentru că îngerii lui Dumnezeu cu frică I-au stat înainte și toată făptura s-a cutremurat. Pentru aceasta și noi în tăcere adâncă și cu multă cucernicie Îți cântăm: Aliluia!

Icosul al 6-lea

La Iordan a strălucit lumii întregi lumină mare și taină înfricoșată, că Tu, Stăpâne Hristoase, botezându-Te de către Ioan, cu grabă ai ieșit din apă, scoțând împreună cu Tine lumea, și cerul Ți s-a deschis; ca precum, de demult, Adam a închis cerul pentru toți, tot așa oamenii, din nou, împreună cu Tine să dobândească intrarea în locașurile raiului și cu dragoste să-Ți cânte așa:

Slavă Ție, Împăratul păcii, Cel ce ai dărâmat peretele cel din mijloc al vrajbei;

Slavă Ție, Dătătorule de milostivire, Cel ce ai deschis raiul cel închis prin neascultare;

Slavă Ție, că la Iordan cerul cel închis prin păcat iarăși ni l-ai arătat deschis;

Slavă Ție, că atunci ai făgăduit să ne arăți îngerii ce urcă și coboară din ceruri;

Slavă Ție, că prin coborârea Ta cerurile până la pământ s-au plecat;

Slavă Ție, că prin Botezul Tău pământul până la ceruri s-a înălțat;

Slavă Ție, că prin deschiderea cerului tainele negrăite ale lui Dumnezeu întregii lumi s-au arătat;

Slavă Ție, că prin arătarea lumii cerești preasfântă și dumnezeiască binecuvântare tuturor credincioșilor s-a dat;

Slavă Ție, Cel ce în vremea lui Ilie cerurile le-ai încuiat, nu ne încuia nouă ușile milostivirii Tale;

Slavă Ție, Cel ce la Iordan cerurile le-ai deschis, deschide-ne și nouă ușile cămării Tale dumnezeiești;

Slavă Ție, Cel ce ne-ai arătat în Botezul Tău adâncul iubirii Tale de oameni, scoate din adâncul păcatului pe cei deznădăjduiți;

Slavă Ție, Cel ce ai ridicat până la al treilea cer pe aleșii Tăi, ridică-ne în locașurile cerești pe noi, cei căzuți în adâncul păcatului;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 7-lea

Vrând, Doamne, Iubitorule de oameni, să mântuiești lumea ce pierea în păcate, ne-ai descoperit marea taină a dumnezeieștii și întreitei arătări și precum la începutul ființării lumii Duhul lui Dumnezeu, ca un dătător de viață, Se purta deasupra apelor, așa și la Botezul Tău, Doamne, când în râul Iordanului ai vrut să înnoiești și să luminezi neamul omenesc și toată făptura ce suspina împreună cu noi, Același Duh Sfânt iarăși S-a pogorât din ceruri în chip de porumbel și a stat deasupra Ta, ca peste un nou Adam, ca să petreacă de acum în oamenii înnoiți în baia de apă și cu putere de sus fiind îmbrăcați, întru înnoirea duhului, să meargă și să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Făptură nouă ai arătat, Stăpâne al făpturii, la Botezul Tău, primit de la Ioan, căci precum în timpul lui Noe ai înecat păcatele celei dintâi lumi, așa și în apele Iordanului iarăși ai înecat păcatele întregii lumi, zidită din nou cu foc și Duh și apă, săvârșind o minunată înnoire și renaștere. Cu Duh ai zidit din nou sufletele, cu apă ai sfințit trupul, povățuind omul, și astfel în chip tainic, din apă, zidești împreună cu Duhul Biserica cea cu mulți fii, ca să-Ți cântăm totdeauna așa:

Slavă Ție, Ziditorul făpturii, Cel ce ai plecat cerurile și Te-ai coborât la Iordan;

Slavă Ție, Mântuitorul lumii, Cel ce ai deschis cerurile și ne-ai arătat nouă Duhul lui Dumnezeu;

Slavă Ție, Atotbunule, că Duhul Tău cel Sfânt ne învață dreptatea pe pământ;

Slavă Ție, Cel ce prin apă și prin Duh ai înnoit firea noastră cea învechită prin păcat;

Slavă Ție, Cel ce prin focul dumnezeirii în repejunile Iordanului ne-ai dăruit lumina cunoștinței;

Slavă Ție, Hristoase, că prin Pogorârea Duhului Tău cel Sfânt ne-ai făcut părtași la firea cea dumnezeiască;

Slavă Ție, că prin duhul înțelepciunii și al înțelegerii ai descoperit oamenilor adevărata vedere a lui Dumnezeu;

Slavă Ție, că, prin pogorârea Duhului lui Dumnezeu asupra Ta, duhul tăriei și al înțelepciunii, al vederii și smereniei și duhul temerii de Dumnezeu ai vărsat asupra noastră;

Slavă Ție, că în repejunile Iordanului capetele balaurilor le-ai ars;

Slavă Ție, că prin arătarea Duhului lui Dumnezeu în chip de porumbel după blândețile acestuia ne-ai chemat pe noi la curăție feciorească;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și toată lumea ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 8-lea

Înfricoșătoare și minunată este arătarea Sfintei Treimi la Iordan: mai întâi Fiul Cel Preaiubit S-a arătat în trup, botezându-Se de către robul, îndată Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel, apoi Preadumnezeiescul Părinte a glăsuit din ceruri, mărturisind: „Acesta este Fiul Meu cel Iubit întru Care am binevoit”. O, mare și preaslăvită taină: din cer a tunat Domnul și Cel de Sus Ți-a deschis glasul Său, ca să se împlinească proorocia părintelui David: „Glasul Domnului peste ape, Dumnezeul Slavei a tunat, Domnul pe ape multe. Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru strălucire”. Pentru aceasta și noi Îți cântăm cu nevrednice buze, din adâncul sufletului: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul ești întru cele înalte, Iisuse, totdeauna șezând în ceruri cu Tatăl, dar nici de cele de jos nu Te desparți, născut fiind cu trupul, în Betleem, din Curată Fecioară, acum la Iordan Te arăți întregii lumi, ca pe cei ce ședeau întru întuneric și în umbra morții să-i luminezi cu lumina Arătării Tale. Pentru aceasta, luminați fiind cu lumina arătării Treimice, Îți cântăm Ție, Dumnezeului Celui ce Te-ai arătat și pe pământ ai fost văzut și lumea ai luminat:

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ești închinat întru cei de sus împreună cu Tatăl și cu Duhul;

Slavă Ție, Fiul Tatălui, Cel ce ești cântat de Înaintemergătorul întru cei de jos;

Slavă Ție, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui și ești propovăduit de glasu-I din ceruri;

Slavă Ție, Cel ce Te-ai întrupat pentru noi și de toată lumea ești numit preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu;

Slavă Ție, că arătându-Te în apele Iordanului, Lumina cea neapusă a Treimii în Botezul Tău ne-ai descoperit;

Slavă Ție, Cel ce ai fost botezat de mâna robului, și pe noi, robii Tăi fiind, prin această baie, din nou ne-ai făcut fiii lui Dumnezeu;

Slavă Ție, Izvorul vieții și al nemuririi, Care iarăși ne-ai adus pe noi, cei născuți din apă și din Duh, la starea fericită a raiului;

Slavă Ție, Făcătorul cerului și al pământului, Care prin botezul Tău de foc vii să faci un cer nou și un pământ al dreptății;

Slavă Ție, Răsăritul răsăriturilor, Cel ce prin Botezul Tău ai luminat pe cei ce dormeau în întunericul și în umbra morții;

Slavă Ție, Lumină din Lumină, că Lumina cea nevăzută a Duhului Tău a strălucit în sufletele noastre;

Slavă Ție, Împărate fără de început, că prin apele curate ale Botezului Tău ai spălat păcatul strămoșesc;

Slavă Ție, Stăpânul făpturii, că pe oamenii cei însetați i-ai adăpat din destul;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și toată lumea ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerilor s-a mirat de marea taină a dumnezeieștii Tale arătări: că pe Adam, cel stricat prin păcat, l-ai înnoit în repejunile Iordanului, și capetele nevăzuților balauri, ce se încuibaseră acolo, le-ai zdrobit cu Botezul Tău și astfel adâncul beznei diavolului l-ai deschis ca, de acolo, să ne scoți pe noi și să începi a zidi Împărăția Ta, care nu este din lumea aceasta și despre care a proorocit David zicând: „Împărăția Ta este împărăție a tuturor veacurilor și stăpânirea Ta în fiecare neam și neam”; pe care și noi proslăvind-o, Îți cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Grăitorul de Dumnezeu și îngerul dumnezeiesc, marele Înaintemergător, prezis a fost de Maleahi proorocul, că numai el, unul, dintre oameni s-a învrednicit, Doamne, ca la botezul Tău să vadă venirea Duhului și să audă glasul Părintelui, mărturisind din ceruri că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, ca să fie primit propovăduitor al arătării Dumnezeieștii Treimi. Acela a mărturisit oamenilor într-o zi de dimineață, zicând: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel și a șezut deasupra Lui. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”. Iar noi, pricepând această mărturie, proslăvim Dumnezeiasca Ta arătare, Hristoase, cântând:

Slavă Ție, Dumnezeul Preaveșnic, că ești mărturisit de glasul Înaintemergătorului;

Slavă Ție, Miel Nevinovat, că prin arătarea Duhului Sfânt ești mărturisit din ceruri;

Slavă Ție, Putere Preaînaltă, că prin deschiderea porților cerești deasupra Iordanului ne-ai deschis porțile închise ale raiului;

Slavă Ție, Veșnică Milostivire, că prin Botezul Tău ai arătat oamenilor o nouă lume;

Slavă Ție, Împăratul lumii, Care ai vestit pe pământ pace și mântuire;

Slavă Ție, Soarele Dreptății, că ai strălucit în inimile noastre lumina dreptății Tale;

Slavă Ție, că prin arătarea Sfântului Duh la Botezul Tău ne-ai învrednicit să intrăm cu sufletul curat în cereasca Ta cămară;

Slavă Ție, că pe Tatăl ceresc la Botezul Tău ni L-ai arătat, ca toți cei ce credem în Tine cu dreptate să fim fiii Lui;

Slavă Ție, că prin Duh și prin foc ai luminat firea noastră cea înnegrită prin păcat;

Slavă Ție, că prin apă și prin Duh ai curățit prealuminat trupul nostru neputincios și stricat de patimi;

Slavă Ție, Dumnezeule, că, arătându-Te în trup, toată lumea ai înnoit în repejunile Iordanului;

Slavă Ție, că, luând asupra Ta păcatele lumii, păcatul strămoșesc l-ai înecat în apele Botezului;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea toată ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuiești firea noastră cea căzută și sărăcită, Hristoase Mântuitorule, ai venit la râul Iordan, la păcătoși și la vameși, și ai primit Botezul de la Ioan, ca să iei asupră-Ți, acolo, în ape, greutatea păcatelor oamenilor și ca un miel al lui Dumnezeu să fii gata să mergi de bunăvoie la jertfă și să răscumperi păcatele lumii cu scump sângele Tău. Pentru aceasta Te-ai și afundat în apele Iordanului ca, îngropându-Te acolo, să Te gătești pentru botezul morții, despre care, mergând spre patimă, ai zis: „Cu botez Mă voi boteza și cât Mă chinuiesc până se vor împlini acestea”. Pentru care și noi cu mulțumire Îți cântăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate Preaveșnic, Iisuse Hristoase, Tu ai venit la Iordan pentru a Te arăta la toată lumea, ca să dezlegi, ca un Judecător Atotmilostiv, osânda lui Adam cel întâi zidit, singur ispitind inimile tuturor să dai viață nouă, oamenilor. Pentru aceasta cu mâna luând lopata cea curățitoare, aria întregii lumi cu înțelepciune ai curățit-o, despărțind, precum păstorul, oile de capre. Învrednicește-ne și pe noi, cei botezați în numele Preasfintei Treimi, să fim mântuiți și așezați de-a dreapta Ta, și bineplăcută să-Ți fie această cântare:

Slavă Ție, Arhiereule, că trecând cerurile, prin Botezul Tău pământul l-ai luminat;

Slavă Ție, Păstorul cel Mare al oilor, că la turma Ta ai venit la Iordan;

Slavă Ție, că întemeind pământul pe ape, l-ai înnoit la apele Iordanului cu harul Duhului;

Slavă Ție, că întărind cerul a doua oară deasupra apelor, ai zidit un cer nou, Biserica Ta, în apele Botezului Tău;

Slavă Ție, Izvorul vieții noastre, că la izvoarele mântuirii ai chemat pe oamenii Tăi însetați;

Slavă Ție, Propovăduitorule al veșnicului adevăr, că setea noastră cea duhovnicească ai potolit-o fără preț și fără argint;

Slavă Ție, că bogat fiind în milostivire, pentru prea multă dragoste, Te-ai jertfit pentru noi;

Slavă Ție, că pe noi, cei morți în păcate, vii ne-ai făcut în apele botezului;

Slavă Ție, că Te-ai îngropat în apele Iordanului, ca și noi să ne îngropăm prin botez întru moartea și Învierea Ta;

Slavă Ție, căci cu apele Iordanului Te-ai îmbrăcat ca și cu o haină, ca și noi să ne îmbrăcăm cu Tine în hainele luminoase ale dreptății și curăției;

Slavă Ție, că peretele cel din mijloc al vrajbei cu trupul Tău l-ai dărâmat, ca și pe noi, cei ce suntem pe mare, departe, să ne apropii de Tine;

Slavă Ție, că pe toți oamenii i-ai împăcat în unul trupul Tău, ca și pe noi cei străini și pribegi să ne zidești în Una și Dumnezeiasca Biserică;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 11-lea

Cântare nouă să-Ți cânte Ție, Hristoase, toată făptura, că din Fecioară Te-ai născut și în Iordan Te-ai botezat. Oamenii duhovnicește să se veselească, proslăvind sărbătoarea strălucitei noastre luminări, împreună cu dumnezeiescul Grigorie, să cântăm zicând: „Este timpul înnoirii, să ne înnoim de sus, ziua rezidirii, să ne îmbrăcăm în Noul Adam, ziua luminării, să ne luminăm dumnezeiește”; ca întru înnoirea duhului să începem a umbla și cu îngerii totdeauna să cântăm cântarea cerească: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Luminoasă și Strălucitoare Lumină ești, Hristoase, Lumina Veșnică a Unuia Născut din Tatăl! Preacinstitul Tău trup s-a aprins în mijlocul Iordanului ca un luminător, Tu ai strălucit precum soarele și ai dăruit lumii prin Botezul Tău lumina cea mare și nevăzută a harului și adevărului, luminând pe tot omul ce vine în lume, ca oamenii ce ședeau în întuneric și în umbra morții să vadă lumină mare și să meargă după ea. Luminează-ne, așadar, pe noi cei ce rătăcim în întunericul păcatului, ca, înnoindu-ne și urcându-ne la înălțime cerească, să-Ți cântăm așa:

Slavă Ție, Luminătorul lumii, că ai venit să ne botezi cu Duh Sfânt și cu foc;

Slavă Ție, Mântuitorul celor păcătoși, că ai binevoit să ne scoți din adâncul păcatului;

Slavă Ție, Lumina cea fără de început și Pururea Fiitoare, că ai curățit întinăciunea sufletelor noastre în apele Botezului;

Slavă Ție, Lumina care întrece orice strălucire, că în strălucirile sfinților Tăi îi luminezi pe cei credincioși;

Slavă Ție, Strălucirea Slavei Tatălui, că prin arătarea Ta ai izgonit întunericul nevederii;

Slavă Ție, Cel ce locuiești întru Lumina cea nepătrunsă, că prin Botezul Tău a strălucit Lumina vederii de Dumnezeu;

Slavă Ție, Lumină din Lumină, că ai strălucit întru întuneric, ca să ne curățești de întunericul păcatelor;

Slavă Ție, Soarele Dreptății, Cel ce ne-ai vestit nouă dimineața mântuirii, întru lumina faptelor bune învață-ne pe noi;

Slavă Ție, Lumina cea Neînserată, Care a strălucit la Iordan, întru lumina Ta strălucește-ne Lumina cea neapusă a Sfintei Treimi;

Slavă Ție, Chipul cel Prealuminos al Tatălui, dă-ne viața cea minunată și neîmbătrânitoare în baia nașterii din nou;

Slavă Ție, Biruitorul morții, din veșnică moarte izbăvește-ne pe noi;

Slavă Ție, Începătorul vieții, îndreptează-ne pe noi la viața veșnică;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea toată ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 12-lea

Harul dumnezeiesc și mântuitor s-a arătat astăzi tuturor oamenilor în Botezul Tău, Hristoase, Mântuitorule; căci ai venit la Iordan, Unule, să curățești păcatele oamenilor și să zdrobești capetele balaurilor ce se încuibaseră acolo, dăruind harul botezului care dezleagă sufletele și trupurile noastre. Ca noi cu smerenie și sârguință să alergăm la preacuratul izvor și să scoatem apa vieții, că harul Duhului și darurile tainice și duhul cunoașterii se dau în chip nevăzut tuturor celor ce o scot cu credință, Mântuitorule, ca toți să-Ți cânte cu mulțumire: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând, Hristoase, Arătarea Ta mântuitoare, proslăvim toți Botezul Tău de la Ioan în apele Iordanului, ne închinăm negrăitei Tale îngăduințe de omul căzut, credem cu Înaintemergătorul că Tu cu adevărat ești Mielul lui Dumnezeu, Care ai luat asupra Ta în apele Iordanului păcatele a toată lumea, ca să le speli și să le răscumperi cu Preacurat Sângele Tău. Pentru aceasta ne rugăm Ție: poartă și nenumăratele noastre păcate și nu ne lipsi pe noi în această mare și luminată zi să-Ți cântăm cu mulțumire și inimă curată unele ca acestea:

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, că ne-ai strălucit în apele Iordanului lumină spre luminarea întregii lumi;

Slavă Ție, Preaveșnic Dumnezeu, că ne-ai arătat în Botezul Tău mare har și iubire pentru toți oamenii;

Slavă Ție, Mântuitorul celor rătăciți, că ai venit să cauți în repejunile Iordanului pe cei pierduți pe cale;

Slavă Ție, Biruitorul morții, că ai binevoit să dăruiești viață nouă și curată nu după trup, ci întru înnoirea duhului;

Slavă Ție, Stăpânul vieții și al morții, că ai tocit boldul morții și prin Arătarea Ta ne-ai dăruit viață nesfârșită;

Slavă Ție, Făcătorul cerului și al pământului, că prin Botezul Tău cerul și pământul s-au veselit pe malurile Iordanului;

Slavă Ție, Împăratul celor ce împărățesc, că împărăția lumii acesteia de aici începe să odrăslească în Împărăția Ta;

Slavă Ție, Doamne al celor ce stăpânesc, că cerurile astăzi se deschid tuturor celor ce vor să se mântuiască și toată firea noastră începe să se curățească;

Slavă Ție, Mântuitorul nostru, că ai venit la Iordan să ne mântuiești pe noi nu după faptele dreptății, ci după mare mila Ta;

Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, că ai dat firea apelor; adapă sufletul cel însetat cu apa cucerniciei, după mare mila Ta;

Slavă Ție, Fiule, Unule Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, hrănește inima mea cu arătarea cuvintelor Tale;

Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic, Care singur faci minuni, aprinde sufletul meu cel rece cu înțelegerea minunilor Tale;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea toată ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 13-lea

Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai venit la Iordan ca să ridici păcatele întregii lumi, primește această neînsemnată rugăciune pe care Ți-o aducem din toată inima și ne luminează pe noi, cei ce ședem în întunericul păcatelor, cu mântuitorul Tău Botez primit de la Ioan, ca să ne mântuim prin Tine de bolile sufletești și trupești, să începem a păși drept întru înnoirea vieții și să-Ți cântăm cu toți sfinții: Aliluia. (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice Icosul 1: Veniți în grabă astăzi, puteri îngerești…, Condacul 1: Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului…,

Icosul 1

Veniți în grabă astăzi, puteri îngerești, văzând pe Stăpânul Hristos, venit la repejunile Iordanului să curețe păcatul lui Adam, și cunoscând dumnezeiasca taină, cu frică proslăviți marea Sa coborâre, că Dumnezeu S-a făcut om și neștiind de păcat vine ca un Miel al lui Dumnezeu să ridice păcatele la toată lumea. Pentru aceasta, cei ce proslăviți dumnezeiasca arătare a lui Hristos, cântați Lui, ca și la Betleem, aceste laude:

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, că din cer de la Tatăl ai venit în această lume;

Slavă Ție, Dumnezeule Cel Preaînalt, Care Te-ai coborât chiar până la chipul de rob;

Slavă Ție, Mântuitorul lumii, căci ca un om ai venit la Ioan să Te botezi;

Slavă Ție, Luminătorul făpturii, căci ca un nou Adam păcatele lui Adam cel căzut ai purtat;

Slavă Ție, Lumina cea fără de început, Care la Iordan ai vrut să strălucească lumina cea mare a cunoștinței pentru toată lumea;

Slavă Ție, Soarele Dreptății, Care ai dorit să dăruiești oamenilor în Arătarea Ta prealuminoasă dimineață a harului;

Slavă Ție, Cel ce ai venit să scapi lumea de vechea înșelăciune;

Slavă Ție, Cel ce ne-ai arătat nouă marea taină a credinței;

Slavă Ție, Cel ce ai săvârșit pentru noi minuni mari cu ape multe;

Slavă Ție, Cel ce ai luminat cerurile și tot pământul cu lumina învățăturilor Tale;

Slavă Ție, Cel ce pe faraon cel gândit l-ai înecat în repejunile Iordanului;

Slavă Ție, Cel ce ai adus oamenii, prin apele botezului, la viața veșnică;

Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Condacul 1

Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au înfricoșat și tot pământul s-a înfiorat, îngerii s-au mirat și toată făptura s-a bucurat. La păcătoși și la vameși ai venit ca să speli cu ape păcatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu mulțumire Îți cântăm: Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule Născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, Lumină din Lumină, Care luminezi toate, Care nestricat Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria și ai venit în lumea aceasta pentru mântuirea noastră. Tu însă nu ai răbdat să vezi neamul omenesc muncit de diavolul și pentru aceasta în luminata zi a dumnezeieștii Tale Arătări ai venit la Iordan, la păcătoși și la vameși, ca să Te botezi de la Ioan, fără de păcat fiind, ca să împlinești toată dreptatea și să speli în apele Iordanului păcatele întregii lumi, ca un Miel al lui Dumnezeu, să le iei asupra Ta și să ne mântuiești cu Cinstit Sângele Tău. Pentru aceasta Te-ai afundat în apele Iordanului, ai deschis cerul cel închis de Adam și Duhul Sfânt a venit peste Tine ca un porumbel. Tu ai luminat și ai îndumnezeit firea noastră și dumnezeiescul Tău Părinte Ți-a vestit bunăvoirea Sa, pentru că ai împlinit voia Lui și ca un om ai primit păcatele și prin junghiere Te-ai gătit, după cum Tu Însuți ai grăit: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l primesc”, și, astfel, în această prealuminată zi, Tu, Doamne, ai pus începutul mântuirii noastre. Pentru aceasta toate puterile cerești se bucură și toată făptura se veselește, așteptând slobozire din stricăciune, zicând: „A venit luminarea, s-a arătat harul și izbăvirea, lumea se luminează și oamenii se umplu de bucurie. Să se veselească acum cerul, pământul și toată lumea să se bucure, râurile să salte, izvoarele, lacurile, adâncurile și mările să dănțuiască, că prin Dumnezeiescul Botez astăzi s-a sfințit firea lor. Să se bucure astăzi și adunarea oamenilor, că firea lor capătă astăzi starea cea dintâi, și toți să cânte cu bucurie: Este timpul Arătării lui Dumnezeu. Veniți cu mintea la Iordan să vedem priveliște mare: Hristos vine spre Botez, Hristos vine la Iordan, Hristos îngroapă în apă păcatele noastre, Hristos merge să caute oaia cea rătăcită și o găsește și o duce în rai”. Această taină dumnezeiască păzind, iubitorule de oameni, Doamne, învrednicește-ne pe noi, cei ce însetăm după glasul Tău, să venim la Tine, Izvorul cel pururea dătător de viață, să scoatem apa harului Tău și iertarea păcatelor și să trăim în veacul de acum în curăție și feciorie, în dreptate și cucernicie, așteptând nădejdea cea fericită și arătarea slavei Tale, a Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru, pentru că nu ne mântuiești numai după faptele noastre, ci cu marea Ta milostivire și cu înnoirea Sfântului Tău Duh, în baia nașterii din nou, ca îndreptați cu harul Tău să fim moștenitori ai vieții veșnice în Împărăția Ta, unde ne învrednicește să slăvim, împreună cu toți sfinții, Preasfântul Tău Nume cu Părintele Tău fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de Viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ