CUVANT DE INVATATURA despre SPOVEDANIE si CANON

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



“Fericitul Ieronim, care a trait mai mult de 30 de ani in pestera din Betleem, dimineaţa, inainte de a-şi incepe lucrul de zi cu zi, vorbea cu Iisus Hristos, Cel nascut in Betleem şi-i spunea: "Pruncule, Pruncusor iubit, cum ai suferit tu pe paie? Vreau sa-ti daruiesc ceva".

 Si incepea sa-i enumere: vreau sa-ti dau si asta, si asta, dar Pruncul ii raspundea: "Ieronime, toate ale tale, ale lumii, Eu le am, ale Mele sunt". Si atunci el spunea: "Doamne, atunci ce sa-Ti dau?"

 Iar Mantuitorul i-a raspuns: "Ieronime, da-mi pacatele tale! Eu pentru asta am venit, sa ridic pacatele lumii (prin JERTFA MEA DE PE SFANTA CRUCE), sa daruiesc libertate (libertatea de a alege, Raiul sau Iadul, mantuirea sau osanda sufletului), sa daruiesc viata vesnica (prin Sfintele Taine: Botez, Mirungere. SPOVEDANIE, IMPARTASANIE, Cununie Religioasa si Sfantul Maslu), sa daruiesc BUCURIE Sfanta oamenilor (Bucuria iertarii pacatului protoparintilor noștri, Adam si Eva, adica, a impacarii lui Dumnezeu cu neamul omenesc)".

      Bucuria mea, daca ai facut pacate mari, grele, in trup, sa-i preotului dupa spovedanie: “Parinte duhovnic, binecuvantati si ma iertati pe mine pacatosul (pacatoasa) si va rog sa-mi randuiti Canon pentru pacatele mele”. 

Trebuie sa cereti canon, fiindca Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, spune ca in clipa morții noastre, avem nevoie ca pacatele sa ne fie iertate si de CANON. S

fantul ne da un exemplu: SPOVEDANIA este USA de intrare in Rai si CANONUL este CLANTA. Pentru a intra in Rai nu putem sparge USA, ci trebuie sa apasam pe CLANTA. Amin si Aliluia!

                                                                                                                                    Preot Ioan 🛎.

Ce este Proscomidia?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

✞✤☦✞✤☦

Când Mântuitorul a instituit Sfânta Euha­ristie, a trebuit mai întâi să „pună înainte” pe masa de cină, adică să ofere pâinea şi vinul, pe care le-a ales să servească drept elemente pentru Jertfa cea fără de sânge în Biserica Sa. Preotul, singur sau împreună cu diaconul, săvârșește un ritual, care are aspectul unei slujbe aparte având o formulă de binecuvântare și una de încheiere. Este vorba de Proscomidie care nu este însă o slujbă de sine stătătoare ci o parte integrantă si indispensabilă a Sfintei Liturghii. Ea se săvârșește în Sfântul Altar, în taină, înainte de începutul propriu-zis al Sfintei Liturghii.

Prin termenul „proscomidie” se desemnează atât lucrarea de pregătire a darurilor de pâine şi vin,în scopul de a fi jertfite, cât şi însăşi acţiunea de oferire sau proaducerea. Astfel darurile sunt ridicate la calitatea de Cinstite Daruri, gata pentru a fi sfințite și prefăcute în Trupul și Sângele Domnului în cadrul Sfintei Liturghii.

Când Mântuitorul a instituit Sfânta Euha­ristie, a trebuit mai întâi să „pună înainte” pe masa de cină, adică să ofere pâinea şi vinul, pe care le-a ales să servească drept elemente pentru Jertfa cea fără de sânge în Biserica Sa.

Preotul începe lucrarea Proscomidiei îmbrăcat în toate veşmintele preoţeşti ,,care-l ridică din planul vieţii obişnuite şi-l arată împodobit în veştmântul de curăţenie, de lumină al harului şi prin care va lucra cele ale mântuirii” (Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloaie, Spiritualitate și comuniune în Liturghia Ortodoxă, p.112-113).

Așezarea pe Sfântul Disc, în jurul agnețului, a miridelor (părticelelor) scoase în cinstea Maicii Domnului și a sfinților precum și spre pomenirea credincioșilor vii și adormiți, ne dă o imagine intuitivă deosebit de relevantă a Bisericii - Trupul lui Hristos.

Mărturisirea cea deasă aduce lucruri bune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Demonii fug de cel ce se spovedeşte des, fiindcă, prin mărturisirea deasă, îşi pierd cuiburile şi mrejele lor.

Spovedește-te des, aşa încât, dacă este cu putinţă, să alergi îndată la duhovnic, nu doar când vei săvârşi un păcat mare şi de moarte, ci şi când vei săvârşi unul mic şi care se iartă.

Fiindcă, după cum rănile care sunt arătate doctorului nu se măresc, tot aşa şi păcatele, când sunt mărturisite, nu sporesc, după cuvântul Scărarului: „ Vânătăile, care sunt date la iveală, nu se vor înrăutăţi ci se vor tămădui’’ (Cuvântul 4, pentru ascultare)

Berzele au un obicei: când li se strică cuibul, nu se mai duc acolo; aşa şi demonii fug de cel ce se spovedeşte des, fiindcă, prin mărturisirea deasă, îşi pierd cuiburile şi mrejele lor, după cum i-au spus demonii înşişi unui bărbat îmbunătăţit, că nu au înlesnire şi nici putere împotriva cui se spovedeşte des. Şi pe lângă acestea au mai spus că, în vreme ce omul se află nespovedit, toate mădularele lui sunt ca şi legate de păcat şi nu se pot mişca spre a săvârşi binele. Şi, când se va fi spovedit, numaidecât ele sunt dezlegate.

Evanghelistul loan a dat mărturie: „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele” (I Ioan 1, 9).

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare pentru suflet)

Spovedania

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

      Nu este pacat sau faradelege pe lume pe care sa nu o fi iertat bunul Dumnezeu unui suflet care se caieste.Sa nu amanam marturisirea pacatelor dintr-un post in altul,din an in an,si sa luam aminte la ce spune un invatat,despre asemenea crestini nepasatori:"Ei sunt asemenea celor nebuni,care stau intr-o camera plina de fum si de necuratie,si in loc sa deschida o usa sau o fereastra,ei lasa sa-i innabuse fumul".

Sa ne apropiem de Domnul,deschizand usa si geamul sufletului nostru incarcat de pacate,fara sa amanam marturisirea,fara a ne teme de multimea pacatelor,fie ele la numar ca perii capului sau ca nisipul marii.Marturisirea pacatelor trebuie sa intruneasca niste elemente foarte importante:parere de rau,cainta si pocainta,si angajamentul duhovnicesc de a nu mai repeta pacatele savarsite.Pregatirea pentru Spovedanie mai are doua aripi:POSTUL si RUGACIUNEA.

Dupa Spovedanie,penitentul primeste un canon de indreptare,un fel de medicament spiritual!

De ce crestinilor li se spune ca li se iarta pacatele la sfarsitul Spovedaniei?   

  Sfanta Taina a Spovedaniei,nu a fost instituita de oameni,ci de Insusi Fiul lui Dumnezeu prin cuvintele:"Oricate veti lega pe pamant vor fi legate si in cer,si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in cer".Dupa Invierea Sa din morti,cand le spune apostolilor:"Pace voua!

Precum M-a trimis pe Mine Tatal,va trimit si eu pe voi.Si,zicand aceasta,a suflat asupra lor si a spus:Luati Duh Sfant,carora le veti ierta pacatele,le vor fi iertate,si carora le veti tine,tinute vor fi!".Cui a dat aceasta putere de a ierta?

Unor oameni,simpli pescari..Ei au lasat acest Har urmasilor lor,episcopilor si preotilor.Dar cel care iarta pacatele este insusi Mantuitorul,prin lucrarea harica a preotiei.

Duhovnicul...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



"Duhovnicul se numeşte „părinte”, şi de aceea trebuie să se străduiască să fie un părinte adevărat; să mustre cu dragoste şi afecţiune dumnezeiască. Să se pună în locul fiecăruia dintre cei care se spovedesc şi să trăiască durerea aceluia, astfel încât cel ce se spovedeşte să vadă pe fața duhovnicului zugrăvită propria lui durere. Aceasta este de trebuinţă în mod deosebit în vremea noastră, când oamenii au nevoie de puţină apă rece, iar nu de oţet tare. Cei mai mulţi, deoarece primesc înrâuriri diavoleşti, cu greu primesc un sfat duhovnicesc sau o observaţie. De aceea şi certarea trebuie să se facă cu dragoste, iar arătarea greşelii în chip discret, zâmbind sau printr-o glumă.
Dragostea încredinţează lăuntric, în timp ce patimile sufleteşti îl trădează pe om. Atunci când nu există dragoste, observaţia se poate să fie făcută într-un mod plăcut, dar celălalt să se împotrivească, pentru că simte elementul uman în comportamentul nostru. În timp ce dacă certarea se face cu durere şi dragoste, celălalt se poate mâhni, dar în profunzime nu este rănit, deoarece simte dragostea.
Cunosc un duhovnic care este destul de gras - fireşte că şi structura lui fizică este astfel, dar se poate ca şi el să nu fie destul de atent la mâncare - dar ştiţi cât îl doare pentru aproapele, cât se interesează de cei îndureraţi? 

Are smerenie, pentru că spune că nu face asceză, dar totodată are şi multă bunătate, şi astfel mulţi se odihnesc mai mult la el decât la un duhovnic ascet. Un duhovnic care nu este hotărât să meargă chiar şi în iad pentru dragostea fiilor lui duhovniceşti, nu este duhovnic."

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III - Nevoință duhovnicească

10 lucruri de știut la prima spovedanie

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

    Spovedania este esenţială pentru orice creştin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeşte un veşmânt de lumină necreată, un înger păzitor şi un loc în rai, şi mai ales este înfiat de Dumnezeu, devine cetăţean al cerului şi casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu după har.
Pe măsură ce omul înaintează în viaţă, această haină luminoasă a vieţii se întunecă din cauza păcatelor, se pătează de fărădelegi şi trebuie spălată mereu, în mod ritmic şi conştient, prin Botezul lacrimilor, adică prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Ea este indispensabilă pentru creşterea noastră în Hristos, aşa cum este necesară curăţenia casei, spălarea trupului sau igiena. Spovedania este aşadar curăţirea sufletului de păcate în faţa lui Dumnezeu care iartă păcatele şi în prezenţa preotului duhovnic care dă prin Duhul Sfânt sfaturile şi tratamentul duhovnicesc care trebuie urmat în fiecare caz în parte.
Mii de oameni care se declară creştini, nu înţeleg de ce viaţa lor este plină de suferinţă, de întuneric şi de moarte. Însă de cele mai multe ori este din vina păcatelor care sufocă viaţa noastră şi instaurează dependenţa de rău şi de înstrăinare de Dumnezeu. Lipsa de spovedanie echivalează cu rarefierea aerului spiritual, cu asfixierea noastră duhovnicească, ca sămânţa între spini, şi cu moartea spirituală.
De cele mai multe ori, oamenii care nu s-au spovedit niciodată, sau doar în copilărie, la porunca părinţilor, au o frică şi o ruşine de spovedanie şi caută tot felul de justificări pentru a evita curăţenia generală din sufletul şi viaţa lor. Ruşinea de preot nu trebuie însă să fie mai mare decât ruşinea pe care o vom avea în faţa întregii umanităţi şi în faţa îngerilor, când se vor da pe faţă păcatele noastre şi vom fi aruncaţi în focul cel veşnic. Preotul este şi el un om cu siguranţă păcătos, şi are şi el nevoie de duhovnic, şi oricum a auzit de multe ori tot felul de păcate, şi poate discerne gravitatea, stăruinţa lor, obişnuinţa de a păcătui, păcatul cronic sau ocazional, însoţit de pocăinţă sau de indiferenţă etc.
Nimeni nu simte plăcere să spună tainele întunecate ale sufletului său lui Dumnezeu. Dar El oricum le cunoaşte şi ne-a văzut când le-am săvârşit, aşa că ruşinea de Dumnezeu trebuia să lucreze atunci când am făcut păcatul, nu când ne spălăm definitiv de el. Pocăinţa trebuie însoţită de lacrimi de regret, de hotărârea de a nu mai păcătui, de refuzul păcatului, de conştiinţa friabilităţii şi slăbiciunilor noastre. Este un moment de ardere interioară a spinilor păcatelor noastre, de cauterizare a răului din noi. Spovedania este o operaţie dureroasă, dacă e onestă şi totală, prin care se extirpează din noi izvoarele răului, ocaziile, prejudecăţile, complexele şi catalizatorii păcatului. In acest moment de chirurgie duhovnicească, Dumnezeu transformă în nefiinţă păcatele noastre, le şterge din memoria Sa infinită, prin iubire şi ne dăruieşte puterea Duhului Sfânt de a nu le mai repeta. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre spovedanie: “Dacă noi ne amintim de păcatele noastre, Dumnezeu le va uita, iar dacă noi le vom uita, Dumnezeu şi le va aminti”.
Iată câteva dintre sfaturile pe care este bine să le urmăm atunci când mergem la spovedanie, mai ales dacă este Prima Spovedanie, sau una după multă vreme.

1. Vorbeşte cu Părintele duhovnic. O discuţie în prealabil, înainte de Spovedanie, este în măsură să alunge temerile, prejudecăţile şi părerile despre o asemenea Sfântă Taină. O discuţie liberă şi degajată înseamnă şi o pregătire mentală pentru mărturisirea păcatelor. Duhovnicul îţi poate spune ce rugăciuni să spui înainte de Spovedanie, unde găseşti un ghid de spovedanie etc.
2. Citeşte rugăciunile pentru Spovedanie. Mărturisirea este un exerciţiu spiritual complex, care merge la rădăcinile căderilor noastre spirituale. Ce altă cale mai bună pentru reconcilierea noastră cu Dumnezeu poate fi decât rugăciunea? Ea aduce şi o sensibilitate şi o atenţie sporită pentru momentul mărturisirii, o simţire a efectelor răului în viaţa noastră, un dor de Dumnezeu şi de curăţie şi o plângere interioară în care păcatele sunt respinse din suflet şi apare hotărârea de a nu mai păcătui. Dumnezeu poate ierta orice păcat dacă ne spovedim sincer şi dacă urmăm tratamentul prescris de Doctor.
3. Meditează asupra păcatelor tale. O perioadă de bilanţ interior, de gândire retrospectivă şi anticipativă asupra vieţii noastre, amintirea vieţii de păcat şi hotărârea de a abandona vechea viaţă, un clasament interior al căderilor noastre, de la păcatele mici până la cele omorâtoare de suflet, sunt necesare înainte de vorbirea cu Dumnezeu. Inima uşurată de rugăciune, simte mai acut nevoia de pocăinţă. La acest stadiu se află surogatul de spovedanie din confesiunile potestante, în care vorbirea cu Dumnezeu este anulată şi rămâne doar o introspecţie mentală, inutilă din punct de vedere haric. Unii oameni se ghidează cu Decalogul, alţii cer ca duhovnicul să le pună întrebări. Cel mai indicat este însă un Ghid de spovedanie, unde putem găsi toate păcatele posibile.
4. Să ai o inimă plină de regret. Apropierea de scaunul Spovedaniei înseamnă un pas spre Dumnezeu. Lepădarea de păcate şi de patimi trebuie făcută însă cu străpungerea inimii, cu regret pentru răul pe care l-ai săvârşit, cu dorinţa de a vindeca rănile din sufletul tău, care-L întristează pe Hristos. Modelul de pocăinţă este vameşul din parabola Mântuitorului. Aşadar, smerenia, pocăinţa, privirea înspre pământ, realismul pentru neputinţa sufletului tău, conştiinţa păcătuirii, dar şi speranţa iertării, dorul după virtute, făgăduinţa de a păstra lumina în suflet, toate acestea sunt necesare pentru o spovedanie sinceră. Vindecarea de păcat înseamnă lepădarea lui dar şi o perpetuă atenţie pentru a nu cădea din nou în acelaşi întuneric. Părintele duhovnic trebuie să audă ce este putred şi rău, nu ceea ce este bun. Spovedania nu este povestea vieţii noastre, ci examenul de extirpare a păcatului şi a răului din sufletul nostru.
5. Fii concis. În timpul spovedaniei, toate păcatele trebuie descrise pe scurt, fără a apela la circumstanţe şi amintiri colaterale, sau în amănunte particulare. Părintele duhovnic poate pune întrebări pentru a vedea gravitatea păcatului. Totuşi mărturisirea nu trebuie să fii prea general, pentru a permite duhovnicului să vadă amplitudinea şi înrădăcinarea omului în păcat, sau dimpotrivă.
6. Fii clar. Nu încerca să eufemizezi sau să spui unui păcat altfel decât se numeşte el. Expresii de genul “am fost ispitit”, “am căzut” etc., nu înseamnă nimic în iconomia examenului şi a iertării.
7. Spovedeşte-te complet. Este important să spui toate păcatele, fără a ascunde ceva. Scopul spovedaniei nu este de a arăta bine la chestionar, ci de a scăpa de păcate şi de a afla adevărul despre noi. Este inutil să mergi la doctor fără să-i spui şi să-i arăţi ce te doare, ci altceva. A ascunde adevăratele simptome este echivalent cu perpetuarea bolii şi cu agravarea ei. A omite un păcat înseamnă că spovedania este incompletă.
8. Primeşte canonul cu credincioşie şi împlineşte-l. Epitimia sau canonul nu este nicidecum o pedeapsă pentru păcat, ci un medicament care alinează durerea şi vindecă rănile interioare ale sufletului. De obicei canonul trebuie să fie proporţional cu păcatul: rugăciuni, milostenie, metanii, post etc. Canonul poate fi şi oprirea temporară de la Sfânta Împărtăşanie, dacă gravitatea păcatelor o cere. Canonul este o realitate flexibilă, care depinde de la caz la caz, şi este destinat accentuării atenţiei penitentului la adevărata viaţă duhovnicească.
9. Spovedania este un nou început. Păcatele mărturisite sunt iertate de Dumnezeu, dar rănile pe care le-au cauzat sufletului rămân în suflet. Ele trebuie vindecate prin rugăciune şi canon, dar şi printr-o prezenţă ritmică şi atentă la scaunul de spovedanie, pentru a eradica rădăcinile şi prilejurile de păcatuire. A trata păcatul fără a lua în considerare izvorul lui, este echivalent cu a trata efectele, fără a înlătura cauza bolii. Spovedania nu este un sfârşit, ci un început de viaţă nouă. Pocăinţa (“metanoia”) înseamnă “schimbarea minţii”, a modului de viaţă şi al felului de a simţi, în colaborare strânsă cu harul lui Dumnezeu.
10. Spovedania este o realitate care trebuie repetată frecvent. Pentru a curăţa sistematic sufletul şi pentru a creşte spiritual, omul are nevoie de Spovedanie, cum are nevoie de spălarea trupului. Odată cu abandonarea vechilor păcate, omul devine mai atent şi la nuanţele întunecate ale vieţii, spovedeşte nu numai faptele rele, ci gândurile, intenţiile, ideile, care ar putea aduce întuneric în viaţa sa. Aşa că un om cu o viaţă spirituală avansată, odată cu smerenia, întăreşte şi aprofundează spovedania, ca întâlnire cu Dumnezeu şi ca bilanţ interior al sufletului până la judecata lui Dumnezeu.

Preot Ioan Valentin Istrati

SPOVEDANIA PREOTILOR DE MIR

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

       Moto: Dacă ne mărturisim păcatele noastre, El este credincios

      şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de

       toată nedreptatea (Ioan 1:9).

                              CUVÂNT ÎNAINTE

              Părintele Cleopa, un mare duhovnic şi canonist al secolului

XX, a întocmit încă din anii tinereţii, cu binecuvântarea Patriarhului

Justinian, mai multe îndreptare de spovedanie, atât pentru credincioşi

şi monahi, cât şi pentru preoţii de mir şi ierarhi, din care unele deja

s-au tipărit. Întrucât Preacuvioşia sa a plecat de curând la Domnul şi

nu a reuşit să-şi vadă publicate toate îndreptarele de spovedanie

amintite mai sus, iată dăm la tipar, pentru început, spovedania

preoţilor de mir, fiind solicitată de slujitorii Bisericii lui Hristos. În

continuarea acestui îndreptar pentru preoţi s-a adăugat şi un mic

„îndreptar” de spovedanie pentru soţiile preoţilor de mir, care le

poate fi de ajutor în viaţa duhovnicească, întrucât şi ele sunt persoane

sfinţite prin soţii lor, slujitori ai sfintelor altare. Un asemenea

îndreptar de spovedanie pentru soţiile preoţilor a avut în vedere

însuşi Părintele Cleopa, dar abia acum s-a putut realiza. Sperăm că

aceste îndreptare vor fi de un real folos sufletesc pentru sfinţiţii

preoţi de la sate şi de la oraşe. De aceea, rugăm pe Domnul nostru

Iisus Hristos, să binecuvinteze această călăuză duhovnicească pentru

slujitorii Sfintelor Altare, ca să le fie un bun îndrumător în marea

misiune apostolică pe care o săvârşesc în sânul Sfintei Biserici

Ortodoxe. (Arhimandrit Ioanichie Bălan - Sfintele Paşti – 1999).

        1. Am uitat să binecuvântez amestecările Sfintelor la

Sfânta Proscomidie.

        2. Am pus prea mult sau prea puţin din Sfânta

căldură în Sfintele Taine, greşind prin aceasta greu,

că ori au rămas Sfintele Taine reci, ori a schimbat

apa firea vinului.

        3. Am împărtăşit pe credincioşi sau pe monahi cu

miride (părticele) în loc de însuşi Trupul lui Hristos,

şi în acest fel am pus zidirea în locul ziditorului.

        4. N-am cercetat la mărturisire păcatele celor ce se

mărturisesc, cu cele 7 fericiri, după cum arată

învăţăturile către duhovnici.

        5. M-am lenevit a mărturisi sau a da sfat bun celor

ce mi-au cerut.

        6. Am dezlegat pe cei ce Dumnezeu prin Sfintele

Canoane nu dezleagă şi am legat pe cei ce Dumnezeu

prin Sfintele Canoane nu leagă.

         7. Am vorbit de rău şi am judecat cu mintea pe

arhiereu şi pe cei mari.

         8. Am dezlegat pe cei legaţi de alţi duhovnici când

aceştia erau încă în viaţă.

         9. Am descoperit secretul spovedaniei către alţi

duhovnici.

        10. Am dat bani sau alte daruri arhiereului şi m-a

hirotonit.

        11. Am recomandat la hirotonie pe cei nevrednici ţi

opriţi de Sfintele Canoane.

        12. N-am împărtăşit pe cei ce erau în pericol de

moarte.

        13. Am primit în Sfântul Altar şi alte daruri afară de

prescuri şi de vin.

        14. Când am tăiat Sfântul Agneţ au sărit firimituri pe

jos şi n-am făcut cuvenitul canon de 200 de metanii

pentru aceasta.

        15. Am făcut panahida cu dezlegări în zilele

praznicelor împărăteşti precum şi în cele 5 zile ale

săptămânii I-a din Postul Mare.

        16. Am îngăduit a sluji Sfânta Liturghie fără a-mi

citi sau a asculta cele 7 Laude.

        17. Am pus preţ şi am cerut bani pentru diferite

slujbe de care au avut nevoie credincioşii.

       18. Am cădit cu cădelniţa fără foc.

       19. Am cădit Biserica cu răşină în loc de tămâie şi

smirnă.

         20. Am slujit cu prescuri prea vechi sau mucede şi

înăcrite, sau care au fost de făină amestecată, nu de

grâu curat.

         21. Am slujit cu vin cumpărat de prin târg, nefiind

sigur că este curat.

         22. Am slujit cu vin oţetit sau nefiind struguri de

viţă.

         23. Am zis ecteniile prea des sau prea rar, prea tare

sau prea încet, din lenevire şi din nesimţire, din care

cauză am păgubit mult pe ascultători.

         24. Am spovedit fără folos.

         25. Am pomenit la Sfânta Liturghie pe cei sinucişi

sau am făcut alte pomeniri sau slujbe pentru ei.

         26. Am scos părticele greşit din prescurile viilor

pentru morţi şi din prescura morţilor pentru vii.

        27. Mi-au căzut firimituri de pe Sfântul Disc pe

felon sau chiar pe jos.

        28. Am scăpat pe jos unele pocroveţe şi unele din

Sfintele Vase.

        29. M-am lenevit să citesc la bolnavi şi să fac

aghiazmă la ziua întâi a fiecărei luni.

        30. M-am lenevit să pun ecteniile de cerere

prevăzute de tipicul Sfintei Liturghii pentru vreme

de secetă sau de război, sau pentru bolnavi şi

călători ...

        31. N-am pomenit cu evlavie pomelnicele ctitoriceşti

şi alte pomelnice de la diferiţi credincioşi la Sfânta

Proscomidie sau la Sfânta Liturghie.

        32. Am pomenit pe cei vii la morţi intenţionat ca să

moară sau să li se întâmple ceva rău.

        33. Nu m-am înfrânat la masa de seară, cân am avut

a sluji Sfânta Liturghie a doua zi.

        34. Am avut gânduri de huilă şi de necredinţă

asupra Preacuratelor Taine ale lui Hristos.

        35. N-am spălat gura şi dinţii cu apă curată mai

înainte de miezul nopţii când am avut a face Sfânta

Liturghie.

       36. N-am făcut Sfânta Liturghie la vremea

cuvenită.

       37. Am slujit cu Sfintele Vase oxidate, vechi sau

prea uzate, sau am pus pahar de sticlă în loc de

Sfântul Potir.

      38. Am zis unele din sfintele rugăciuni pe de rost la

Sfânta Liturghie, fără carte, greşind prin aceasta

greu şi zicând altele în loc de cele adevărate.

      39. Am slujit Sfânta Liturghie fără să fie aprinse 3

lumânări la Sfânta masă.

      40. Am slujit ca preot, făcând în acelaşi timp şi

serviciul de paraclisier, adică servindu-mă singur,

care este şi aceasta o greşeală grea.

      41. M-am mâniat şi m-am iuţit în timpul Sfintei

Liturghii.

      42. N-am zis clar cuvintele de la sfinţirea

Preacuratelor Taine.

      43. Am slujit Sfânta Liturghie şi nu m-am

împărtăşit cu Preacuratele Taine, greşind greu

prin aceasta şi dând pricină de sminteală.

      44. N-am aşezat bine mustăţile când m-am

împărtăşit cu Sfintele Taine şi s-au udat cu cinstitul

Sânge, greşind şi în acest fel.

      45. Am primit din neatenţie Preacuratul Trup în

palma stângă, nu în cea dreaptă.

     46. N-am spălat buretele când s-a înnegrit sau era

plin de praf.

     47. M-am lenevit să săvâşesc Sfânta Liturghie în

Duminici, în sărbători şi în zilele de rând.

     48. M-am lenevit să săvârşesc Sfintele slujbe din

cursul săptămânii când mi-a venit rândul.

         49. N-am citit mulţumirile după Sfânta

Împărtăşanie cu dragoste şi cu recunoştinţă, ci am

pus pe altul să-mi citească, iar eu am ascultat fără

evlavie.

         50. N-am păzit înfrânarea la masă după Sfânta

Împărtăşanie.

         51. N-am învăţat pe diaconi şi paraclisieri cum să

facă slujba lor cu frică de Dumnezeu.

         52. Am dat voie paraclisierilor, nefiind sfinţiţi de

arhiereu, să facă curăţenie la Sfântul Prestol sau să

se atingă de lucrurile sfinte de pe Sfânta Masă.

         53. M-am lenevit să pregătesc Preacuratele Taine

de peste an pentru prunci şi pentru cei grav

bolnavi, ca şi pentru cei de pe patul morţii.

         54. Am citit cuvintele dumnezeieştilor Evanghelii

cu greşeli, prin care am păgubit mult sufleteşte pe

ascultători, făcându-i să nu înţeleagă învăţătura

Domnului nostru Iisus Hristos.

        55. Am spovedit, nefiind duhovnic, pe cei ce erau

în primejdie de moarte şi nu m-am spovedit la

episcop.

        56. Am recomandat preoţi la hirotonie mai înainte

de a împlini vârsta de 30 de ani.

       57. Am fost hirotesit duhovnic mai înainte de a

avea vârsta de 40 de ani, cum hotărăsc Sfintele

       58. Ca preot sau duhovnic am silit pe cineva din cei

ce s-au smintit de mine, să vină la mine pentru

diferite slujbe sau să se spovedească, greşind şi prin

aceasta, după cum este scris: „Tot ce nu este din

credinţă, păcat este”.

      59. Ca preot de mir sau ieromonaham făcut

biserică fără voia episcopului şi am slujit în ea.56

       60. Am făcut aghiazmă, Sfântul Maslu sau am

mărturisit în parohia altui preot, fără voia lui sau a

episcopului locului.

        61. Am botezat a doua oară, pe cei botezaţi în

numele Sfintei Treimi şi în trei afundări.

        62. Am cununat a doua oară, fără binecuvântarea

episcopului, călcând canoanele Sfinţilor Părinţi.

        63. Am mâncat şi am băut prin cârciumi ori în alte

locuri publice, nefiind mare nevoie, smintind multe

suflete evlavioase.

        64. Am luat din Biserică lumânări, ceară sau

altceva, căzând prin aceasta în caterisire.

        65. Ca preot şi duhovnic n-am ştiut pe de rost care

sunt cele 10 porunci, cele 7 Laude, cele 7 Taine ale

Sfintei Biserici, cele 12 articole ale Crezului şi cele

9 Porunci ale Sfintei Biserici. De asemenea, n-am

ştiut care sunt cele 3 virtuţi teologice, cele 7 păcate

de moarte şi ce deosebire este între păcatele uşoare

şi cele de moarte. Încă n-am ştiut care sunt păcatele

strigătoare la cer, păcatele împotriva Sfântului

Duh şi n-am ştiut în întregime dogmele Bisericii

Ortodoxe.

         66. N-am cunoscut în ce fel greşeşte omul

împotriva celor 10 porunci şi a celor mai sus

arătate.

         67. N-am ştiut la spovedanie a deosebi greutatea

păcatelor cu cele 7 pricini, adică: Cine a făcut

păcatul? Ce păcat s-a făcut? Pentru ce s-a făcut?

Cu ce mijloc a fost săvârşit? În ce vreme s-a făcut?

În ce loc? De câte ori s-a făcut?

        68. N-am cunoscut Sfintele Canoane pe de rost şi

n-am ştiut să le folosesc spre vindecarea celor

bolnavi sufleteşte?

        69. Am slujit Sfânta Liturghie, fiind oprit de

arhiereu.

          70. M-am mâniat şi am blestemat sau am afurisit

pe cineva, fără voia arhiereului.

         71. Am fost la judecată publică şi am jurat fiind

martor sau inculpat.

        72. Am vorbit de rău pe patriarh, pe mitropoliţi,

pe episcopi, pe arhierei şi pe ceilalţi slujitori.

       73. Am luat daruri sau bani de la cei ce le-am dat

Sfânta Împărtăşanie.

      74. Ca preot de mir am luat femeie, fără a şti că

este sau nu fecioară şi aflând că nu este am

îndrăznit a săvârşi în continuare Sfânta

Liturghie.

       75. Am ştiut că sunt oprit de Sfintele Canoane de a

sluji, şi cu toate acestea am primit preoţia sau

diaconia.

        76. După hirotonie am spus la duhovnic unele

păcate care mă împiedicau de la hirotonie şi care

trebuia să le spun dinainte.

        77. După ce am cunoscut puterea Sfintelor

Canoane, care mă opreau de la cele sfinte, am mai

îndrăznit a sluji Sfânta Liturghie.

        78. Ca preot sau ca diacon am băut şi m-am

îmbătat cu vin şi alte băuturi alcoolice, am înjurat

de lucruri sfinte şi nu m-am oprit de la Sfânta

Liturghie, nici nu m-am spovedit la episcop ca sămi

dea canon de pocăinţă.

       79. Am jurat strâmb la judecată publică, din care

pricină am pierdut preoţia şi apoi iarăşi am slujit

Sfânta Liturghie.

        80. M-am sfătuit cu alţi preoţi a nu asculta de

episcop, fiind el ierarhul meu canonic.

        81. Am sărutat mort în ziua când trebuia să fac

Sfânta Liturghie.

          82. Am slujit Sfânta Liturghie având vrajbă

asupra cuiva, necerându-mi iertare.

         83. Am slujit Sfânta Liturghie fără Sfântul

Antimis sau având unul vechi şi rupt.

         84. Ca preot am fost vânător de fiare sau păsări şi,

stăruind în aceasta, nu am încetat a săvârşi Sfânta

Liturghie.

        85. Ca preot am practicat unele descântece sau

farmece, ori am alergat în vreme de primejdie la

unii vrăjitori, şi din această pricină am pierdut

preoţia.

        86. Ca preot sau diacon n-am pomenit la sfintele

slujbe numele episcopului locului, din ură şi

mândrie.

       87. Nu m-am grăbit a merge repede unde a fost

nevoie de botez sau de împărtăşire grabnică, din

care cauză au murit nebotezaţi sau nemărturisiţi

oameni şi copii.

      88. Am slujit cele sfinte împreună cu cei opriţi şi

caterisiţi de Sfântul Sinod.

      89. Ca preot de mir, ştiind că preoteasa mea a

căzut în păcat cu altul, am mai trăit cu ea şi am

mai slujit Sfânta Liturghie ca un preacurvar.

        90. Am binecuvântat nunta, săvârşită întru

fărădelege, adică din rude spirituale şi trupeşti,

făcându-mă părtaş la păcatele lor.

        91. Am făcut baie în ziua în care trebuia să fac

Sfânta Liturghie sau după Sfânta Liturghie.

        92. Ca preot de mir nu m-am păzit în curăţenie cu

soţia mea, mai înainte şi după Sfânta Liturghie,

timp de 3 zile.

       93. Ca preot sau diacon am fost la nunţi cu lăutari

sau la jocuri de am jucat sau am privit la ele,

pierzând prin aceasta preoţia.

        94. Am primit servicii lumeşti, afară de cele

bisericeşti, din care cauză n-am purtat grijă de

slujbele bisericeşti şi de credincioşi.

        95. Am primit în biserică daruri de la schismatici

sau eretici.

        96. Am botezat copii după ce am stat la masă.

        97. Am scos părticele şi am pomenit copii pierduţi

sau am pomenit pomelnice la Sfânta Liturghie.

        98. Am primit liturghii sau daruri de la cei ce

trăiesc necununaţi şi i-am pomenit la Sfânta

Liturghie.

        99. Am primit liturghii de la cei ce trăiau în păcate

grele şi păcătuiesc la arătare.

       100. Am vărsat Sfintele Taine pe jos sau pe Sfântul

Antimis, când făceam Sfânta Liturghie.

       101. Am vomitat din beţie sau neînfrânare şi am

mâncat mâncăruri vătămătoare.

       102. Am vărsat în aceeaşi zi, după ce am fost

împărtăşit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos.

       103. Am păcătuit slujind Sfânta Liturghie, nefiind

pregătit sufleteşte.

       104. Am slujit Sfânta Liturghie când am căzut în

ispită, din cauza beţiei sau din altă pricină, de care

am fost vinovat.

      105. Am slujit cu mândrie şi cu slavă deşartă şi am

predicat cu scopul de a fi lăudat de oameni şi nu

din râvnă de a aduce sufletele la Hristos.

      106. Am slujit Sfânta Liturghie cu lenevie şi

nebăgare de seană, am făcut multe greşeli şi n-am

citit cu evlavie şi frică de Dumnezeu rugăciunile

dintre ecfonise la timpul lor.

      107. N-am strâns bine Preacuratele Taine de pe

Sfântul Antimis şi au căzut părticele pe jos.99

      108. N-am potrivit Sfintele cu frică de Dumnezeu,

am pus prea mult vin la potrivit, din care cauză mam

ameţit.

        109. N-am curăţat bine Sfintele Vase şi Sfântul

Potir când am potrivit Sfintele.

        110. Am lăsat Sfintele Vase neacoperite pe Sfânta

Masă şi au umblat şoarecii şi păienjenii peste ele.

         111. Din grabă am uitat să consum Sfintele Taine

din Sfântul Potir după Sfânta Liturghie şi le-am

consumat a doua zi, săvârşind un mare păcat.

         112. N-am fost cu mare atenţie când am dat

anaforă la credincioşi sau când am umblat cu ea în

Sfântul Altar, din care cauză mi-au căzut firimituri

pe jos.

        113. Mi-am ales veşmintele cele mai bune şi cele

mai frumoase când am slujit, ca să plac oamenilor

şi să mă mândresc cu ele.

         114. Nu m-am înfrânat de la mâncare, de la

băutură, de la somn, când am fost de săptămână la

Sfântul Altar.

         115. Nu mi-am înfrânat ochii şi limba, smintindumă

de femei şi smintind pe alţii.

         116. M-am lenevit să fac Sfântul Maslu şi

aghiasmă la credincioşi, din care cauză au rămas

neîndreptaţi şi nefolosiţi duhovniceşte.

         117. N-am mărturisit cu destulă răbdare pe

credincioşi, ci i-am spovedit în grabă şi fără frică

de Dumnezeu.    
118. Am fost neiscusit în dogmele credinţei şi în

Sfintele Canoane, din cauza leneviei şi a

neştiinţei.

        119. Am îngreuiat unora canonul la mărturisire,

iar altora nu le-am dat canonul cuvenit, din uitare

şi neatenţie.

         120. Am slujit Sfânta Liturghie cu veşminte prea

rupte şi vechi, făcând prin aceasta sminteală celor

ce mă vedeau.

          121. Am luat Sfintele Taine ale lui Hristos cu mine,

când am călătorit, dar nu le-am purtat cu toată

atenţia şi cu frică de Dumnezeu; ba le-am dat de leau

purtat şi cei ce nu erau sfinţiţi de arhiereu.

         122. Am dat Sfânta Împărtăşanie celor nevrednici

de ea, din neiscusinţă şi nebăgare de seamă,

necercetându-i îndeajuns la spovedanie.

         123. M-am lenevit a alunga din inimă gândurile

spurcate, atât în timpul zilei, cât şi în timpul nopţii.

         124. M-a biruit uneori patima desfrânării şi ca

preot am făcut onanie.

         125. M-am certat cu unii preoţi, cu soţia, cu

credincioşii şi ţin multă vreme mânie.

         126. Îmi pare rău şi mă scârbesc de binele altuia.

         127. Mă mândresc cu hainele, cu părul şi cu chipul

meu.

         128. Mă mândresc cu portul meu, pipăindu-mi

trupul şi faţa, şi uitându-mă adeseori în oglindă

         129. Îmi place să poruncesc şi urăsc pe cei ce

poruncesc.

         130. Îmi place să fiu băgat în seamă, iar dragoste

nu am.

        131. Mă scârbesc asupra celor ce pot cânta, dar nu

merg la strană.

        132. Sunt leneş şi nu am grijă de buna stare a

cărţilor, veşmintelor, a obiectelor bisericeşti,

lăsându-le neacoperite şi prăfuite.

       133. Am dorit să fiu preot din tinereţe şi am

intervenit cu bani, prin oameni. Am făcut preot şi

pe fiul meu, urmărind mai ales scopuri pământeşti.

       134. M-am făcut preot din mândrie, şi nu din

vocaţie, pentru Hristos.

       135. M-am făcut preot pentru interesele materiale,

urmărind avere şi bani.

       136. Am fost nevrednic primind darul preoţiei.

       137. Am ascuns o parte din păcatele mele la

hirotonie, nespovedindu-mă curat.

      138. Fiind păcătos, am slujit cele sfinte fără

mustrare de conştiinţă.

       139. Am făcut păcate mari şi opritoare de preoţie

înainte de hirotonie.

      140. Am greşit şi după hirotonie.

      141. Nu mă mărturisesc în fiecare săptămână.

      142. M-am mărturisit fără umilinţă.

       143. M-am grăbit la mărturisire şi n-am cercetat

bine păcatele.

       144. Am trecut peste canoane şi am împărtăşit cu

nevrednicie creştini certaţi, care se urăsc între ei şi

care se păzesc să nu aibă copii.

      145. N-am fost pregătit pentru a da sfatul cel bun

celor ce se mărturisesc.

      146. Am scos părticele şi am dat credincioşilor

acasă.

      147. M-am lenevit a pune ectenii pentru cereri

trebuincioase.

     148. Mi-au rămas pomelnicele ctitorilor şi alte

pomelnice nepomenite, la vii şi la morţi.

    149. Am făcut slujbă prin parohii nefiind chemat

de preotul titular.

    150. M-am lenevit a învăţa şi a şti toate poruncile

şi Tainele Sfintei Biserici.

     151. Am fost la judecată ca martor şi am jurat.

     152. Am primit darul preoţiei ca o funcţie, iar nu

ca o misiune dumnezeiască şi apostolică.

      153. Am călcat secretul spovedaniei.

      154. Am slujit ameţit de vin, am mâncat şi am băut

după miezul nopţii.

      155. Ca preot, am vânat, am tăiat păsări şi

animale, făcând vărsare de sânge.

      156. Am bătut pe cineva, îmbrâncindu-l afară din

biserică.

      157. Am jucat cărţi, am mers la teatru şi

cinematograf şi am risipit mult timp privind la

televizor.

       158. Am jucat la bal, la nunţi şi în alte ocazii,

făcând sminteală.

      159. Îmi tund părul şi mustăţile ca să plac

oamenilor, iar nu lui Dumnezeu.

      160. Murindu-mi preoteasa, am greşit cu alte

femei, făcând preacurvie şi nu mi-am spus păcatele

la episcop.

      161. Fac sminteală cu privirea şi cu vorbirea.

      162. Am uitat din grabă sau din rea voinţă să

pomenesc pe episcopul eparhial.

      163. Din nepurtare de grijă mi-au murit unii copii

nebotezaţi şi nu am mărturisit păcatul la episcop.

      164. Am slujit cu preoţi caterisiţi şi de altă religie,

pierzându-mi harul preoţiei.

     165. Am cununat rudenii oprite de canoane.

     166. Am greşit împreunându-mă înspre ziuă când

trebuia să slujesc, în post sau în sărbători.

     167. Am slujit fiind beat, cu toate că avea cine să

mă înlocuiască.

     168. M-am grăbit la anaforă şi am dat firimituri pe

jos.

     169. Am slujit cu haine şi veşminte nespălate.

     170. Am dormit în Sfântul Altar şi n-am auzit

pravila.

     171. Am mâncat ceva şi a trebuit să ies din biserică

înainte de sfârşit.

      172. Fac politică, mă ocup cu cele lumeşti şi

îndemn şi pe alţii la cele pământeşti.

      173. Am lăsat slujba bisericii şi mi-am făcut

interesele personale.

      174. Am dezlegat posturile, ba chiar şi eu am legat

în post.

     175. Am mâncat carne în post şi fumez în faţa

oamenilor făcând sminteală.

     176. Am vorbit glume de ruşine în faţa oamenilor

şi i-am smintit.

      177. Îmi răsfăţ ochii, privind la femei cu patimă.

      178. Am smintit pe cineva şi s-a îndepărtat de

Biserică.

      179. Din cauză că nu mă îngrijesc de credincioşi,

am sectanţi în parohie.

     180. Nu m-am îngrijit îndeajuns de fiii mei

duhovniceşti, pierzându-i sufleteşte, şi sunt prins în

mreaja rătăcirii lor.

    181. Sunt formalist trupeşte şi nepăsător de

mântuirea mea şi a sufletelor încredinţate mie.

    182. Mă îmbrac luxos, după modă, şi uit de cei

săraci şi bolnavi pe care-i păstoresc.

     183. Am umblat prin sat şi oraş fără reverendă.

     184. Mi-e ruşine a purta haina şi vrednicia

preoţească.

    185. Mi-am pus în minte, pentru interese

personale, să ies din preoţie.

    186. Din cauza fricii mă luptă gândul să ies din

preoţie.

     187. M-am grăbit la Sfânta Liturghie şi n-am

predicat credincioşilor în sărbători.

     188. Am smintit credincioşii cu lungimea predicii.

     189. Am pus preţ fix pentru servicii în parohie.

     190. M-am certat cu oamenii, amestecându-mă în

treburile lor.

      191. Am luat parte la mesele cu lăutari, cântece

lumeşti, beţie, fumat şi altele care produc sminteală

şi pagubă mântuirii.

      192. M-am compromis îngrijindu-mă mai mult de

cele pământeşti şi uitând de cele sufleteşti.

      193. Mă ţin de înţelepciunea lumii şi sunt slab şi

rece în credinţă.

      194. M-a îndemnat diavolul şi am slujit fără

pregătire Sfintele Taine.

      195. Mi-e ruşine să împărtăşesc preoteasa şi copiii

mei.

     196. Am greşit trupeşte peste fire.

      197. Am greşit în zilele oprite şi în posturi.

      198. Am greşit în ziua în care m-am împărtăşit.

      199. N-am făcut activitate misionară în parohie

după puterea mea, din care pricină s-au înmulţit

sectanţii şi cu greu mai pot face faţă.

      200. Am primit ajutoare de la sectanţi şi le-am dat

la credincioşi, săvârşind un păcat grav.

      201. Am lăsat în părăsire biserica din nepurtare de

grijă.

       202. Am lăsat biserica nereparată, fără icoane,

fără veşminte.

       203. Am lăsat vitele să calce peste morminte şi nam

avut grijă să fac curăţenie în biserică şi în

cimitir.

       204. Am luat din banii strânşi pentru reparaţia

bisericii , de la credincioşi şi din pangar.

       205. Am luat din cutia milei şi n-am împărţit nimic

la săraci.

       206. Am oprit leafa slujitorilor şi am plătit mai

puţin.

       207. Am înşelat, vânzând mai scump şi cumpărând

mai ieftin.

         208. Am luat dobândă la banii împrumutaţi.

         209. M-am lăcomit şi n-am făcut parte dreaptă

cântăreţilor de la strană.

          210. M-am certat cu dascălii, i-am nedreptăţit şi iam

îndepărtat de la biserică.

          211. Am ţinut mânie, m-am sfădit şi n-am iertat pe

cei ce-mi greşesc.

           212. M-am certat în casă şi bănuiesc preoteasa pe

nedrept.

           213. M-am păzit să nu fac copii.

           214. Ca preot n-am dat sfat şi canon să opresc

avorturile.

           215. Din nepăsarea mea s-au făcut multe avorturi

în parohie, pentru care mă căiesc.

           216. Putând ajuta, n-am miluit pe cei săraci.

           217. Am fost dator să opresc păcatul furatului,

beţiei, înjuratului şi altele şi nu le-am oprit.

           218. Am fost dator să îndemn la ţinerea posturilor

şi n-am îndemnat.

            219. Am fost dator să mă rog pentru popor şi nu

m-am rugat.

            220. Am fost dator să-i pomenesc pe cei morţi şi nu

i-am pomenit.

            221. Am fost dator să îngrop gratis pe cei săraci şi

nu i-am îngropat.

            222. Am fost dator să îngrijesc pe cei bolnavi şi nam

îngrijit, nici n-am trimis credincioşi să-i ajute.

            223. Am fost dator să mă fac pildă de fapte bune şi

nu m-am făcut.

            224. Am fost dator să păstoresc turma la păşunea

mântuirii şi n-am păstorit-o.

*

Deci din mâinile tale, părinte, se vor cere acele

suflete pe care le păstoreşti pe calea mântuirii.

*

       „Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Vai de păstorii lui

Israil, care s-au păstorit pe ei înşişi! Păstorii nu trebuia ei

oare să păstorească turma?

Dar voi aţi mâncat grăsimea şi cu lâna v-aţi îmbrăcat;

oile cele grase le-aţi junghiat, iar turma n-aţi păscut-o; pe

cele slabe nu le-aţi întărit, oaia bolnavă n-aţi lecuit-o şi pe

cea rănită n-aţi legat-o; pe cea rătăcită n-aţi întors-o şi pe

cea pierdută n-aţi căutat-o, ci le-aţi stăpânit cu asprime şi

cruzime.

Şi ele, neavând păstor, s-au risipit

şi, risipindu-se, au ajuns mâncarea

tuturor fiarelor câmpului. De aceea

rătăcesc oile Mele prin toţi munţii şi pe

tot dealul înalt; împrăştiatu-s-au oile

Mele peste toată faţa pământului şi

nimeni nu le caută.

                  De aceea ascultaţi, păstori,

cuvântul Domnului: Precum este

adevărat că 67 25 110 reu sunt viu, zice Domnul

Dumnezeu, tot aşa este de adevărat că Eu voi face dreptate;

pentru că oile Mele au fost lăsate pradă şi fără păstor, oile

Mele au ajuns mâncarea tuturor fiarelor câmpului, iar

păstorii Mei n-au purtat grijă de oile Mele, ci păstorii s-au

păscut pe ei înşişi şi oile Mele nu le-au păscut.

De aceea ascultaţi, păstori, cuvântul Domnului.

Aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată Eu vin la păstori; le

voi cere înapoi oile Mele din mâna lor şi îi voi împiedica să

nu mai pască oile Mele şi nu se vor mai paşte păstorii pe ei

înşişi şi voi smulge oile Mele din gura lor şi ele nu vor mai

fi pentru ei o pradă de sfâşiat. Căci aşa zice Domnul

Dumnezeu: Iată Eu Însumi voi purta grjiă de oile Mele şi le

voi cerceta...” (Iezechiel 34: 1-11).

*

„Petre (preotule), mă iubeşti tu oare? Paşte oile

Mele!” (Ioan 21, 15-17).

             SPOVEDANIA PREZBITERELOR

    1. Dorind să devin soţie de preot, m-am silit să-mi

păzesc fecioria cu ajutorul Domnului până la nuntă.

Însă de multe ori am fost biruită de gânduri, de vise

ale tinereţii şi de pofte trupeşti, pentru care mă

căiesc.

     2. Deşi m-am cununat cinstită cu preotul meu, am

fost adeseori amăgită de duhul lumii de azi, de

mândrie, de lăcomie, de gânduri trupeşti şi de slavă

deşartă.

      3. Mărturisesc, de asemenea, că nu am avortat nici

un copil, dar uneori m-am păzit să nu rămân

gravidă, călcând porunca lui Dumnezeu, pentru

care, de asemenea, mă căiesc şi îmi cer iertare şi

canon.

      4. Uneori am greşit cu părintele în zile de post,

alteori am greşit în sărbători seara, şi n-am putut

respecta rânduiala vieţii conjugale îngăduită de

Sfinţii Părinţi pentru preoţi, adică o dată pe

săptămână.

       5. M-am păzit să nu nasc copii, fie din comoditate,

fie din frică, fie de ruşine, fie din boală, ca să nu

râdă credincioşii de mine.

      6. M-am certat de mai multe ori cu preotul meu,

am gândit să-l îndepărtez şi chiar să mă reîntorc la

mama mea, dar m-am temut de pedeapsa lui

Dumnezeu şi ne-am împăcat.

       7. Îmi pare rău că au auzit credincioşii din parohie

despre noi că nu trăim în armonie şi nu ştiu cum să

procedez să ne împăcăm şi să nu facem sminteală.

       8. Uneori am cerut preotului meu să-mi cumpere

cadouri, haine scumpe, după moda zilei de azi, şi

astfel am întristat pe Duhul Sfânt, am smintit pe

credincioşi şi m-am făcut de ocară în sat.

      9. Am silit preotul meu să mă plimbe în ţară şi

peste hotare, cheltuind bani mulţi şi smintind

enoriaşii.

      10. Am purtat fustă scurtă, m-am fardat, m-am

machiat, am fost la distracţii şi la nunţi, ba mi-am

tuns şi coafat părul, ca să fiu frumoasă şi să mă

laude lumea, uitând că supăr pe Dumnezeu.

      11. M-am certat cu ai mei pentru avere şi

moştenire şi nu vorbesc cu ei.

      12. Sunt zgârcită, rea, invidioasă, răzbunătoare şi

nu miluiesc pe orfani, pe bolnavi, pe bătrâni şi

săraci.

      13. Stau ore în şir la televizor şi văd multe lucruri

necuviincioase şi sminteli trupeşti împreună cu

copiii mei, ucigându-i sufleteşte.

      14. Nu dau sfaturi creştineşti la copii, la fetele din

sat, la mame şi bătrâne, cum se cuvine preoteselor.

      15. Dorm mult, sunt răsfăţată, ţin mânie şi aştept

ca toate femeile din parohie să-mi sărute mâna.

      16. Am influenţat de multe ori şi pe preotul meu să

facă la fel ca mine şi să fie mândru, zgârcit şi luxos,

deşi mulţi credincioşi sunt săraci şi lipsiţi.

      17. Am îndemnat pe unele femei din sat să facă

avort, să se păzească conjugal, să meargă la

petreceri şi chiar la cârciumi, zicând că nu este

păcat.

      18. Ca preoteasă m-am îmbrăcat luxos, am intrat

machiată şi fără batic pe cap la Sfintele Slujbe şi

am venit foarte târziu la biseerică.

      19. Am dat uneori mâncare de dulce la preot şi la

copiii mei, miercurea, vinerea şi în cele patru

posturi.

       20. Mă duc rar la biserică şi la spovedanie şi nu

spun toate păcatele mele trupeşti şi sufleteşti, nici

nu-mi fac canonul dat de duhovnic.

        21. Ca soţie de preot şi mamă, nu le-am dat copiilor

întotdeauna o adevărată educaţie creştinească,

lăsându-i să facă ce vor şi chiar să lipsească de la

biserică.

       22. Nu m-am silit, împreună cu preotul, să facem în

parohia noastră un mic azil pentru bătrâni şi

bolnavi, şi n-am încurajat pe credincioşi să facă,

după putere, mai multă milostenie.

       23. Nu am organizat pe credincioşi, împreună cu

preotul, să întreţinem o puternică activitate

misionară în parohia noastră împotriva sectelor.

       24. Nu am reuşit să organizăm pelerinaje cu

credincioşii din parohie pe la sfintele moaşte, pe la

icoanele făcătoare de minuni şi pe la mănăstirile

care întăresc credinţa enoriaşilor noştri.

„Luaţi Duh Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele, vor

fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20:22-

23).

„Ori câte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer,

şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în

cer” (Matei 18:18).

„Dacă mărturisim păcatele noastre, El este

credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne

curăţească pe noi de toată nedreptatea” (1 Ioan 1:9).

„Să se cerceteze omul pe sine, şi aşa din pâine să

mănânce şi din pahar să bea. Că cel ce mănâncă şi bea

cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind

Trupul Domnului” (1 Corinteni 11:28-29).” (Ioan 20:22-

23).

„Ori câte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer,

şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în

cer” (Matei 18:18).

„Dacă mărturisim păcatele noastre, El este

credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne

curăţească pe noi de toată nedreptatea” (1 Ioan 1:9).

„Să se cerceteze omul pe sine, şi aşa din pâine să

mănânce şi din pahar să bea. Că cel ce mănâncă şi bea

cu nevredniice, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind

Trupul Domnului” (1 Corinteni 11:28-29).