PĂRINTELE ARSENIE BOCA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Cei care vorbesc urat despre Sfantul Parinte Arsenie Boca savarsesc de fapt hula impotriva Duhului Sfant, iar "hula impotriva Duhului Sfant nu se iarta in vecii vecilor" (Marcu 3:28-29). Atacurile impotriva Sfantului Parinte Arsenie Boca, mai nou si impotriva Sfantului Parinte Iustin Parvu si a Sfantului Parinte Arsenie Papacic sunt de fapt atacuri impotriva lui Dumnezeu: "Sfintii sunt casnicii lui Dumnezeu" (Efeseni 2:19). Cei care-i vorbesc de rau calca porunca a 5-a ("Iubeste-ti parintii su respecta-i ca sa ai zile multe si sa traiesti pe pamant"). Porunca aceasta nu se refera doar la parintii trupesti (tatal si mama), ci si la Sfintii Parinti romani... Si stiut este ca "Cine calca o singura porunca, calca toata Legea" (Iacov 2:9), deci, nu mai este crestin ortodox, este in inselare. Hulitorii acestia oare n-au citit Biblia: "Au nu stiti ca Sfintii vor judeca lumea?" (1 Corinteni 6:2). Asadar, ce vor face ei cand la Infricosata Judecata vor vedea ca sufletele romanilor vor fi judecate de:
 Sfintii Parinti: Iustin Parvu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Ilarion Argatu, Paisie Olaru, Vichentie Malau, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Ilie Lacatusu...
 Cine le da dreptul sa se puna in locul lui Iisus Hristos si sa-i judece? Toti acesti hulitori sunt plini de mandrie luciferica fiindca L-au alungat pe Dumnezeu din sufletele lor. Cine are minte, sa ia aminte! 
Dumnezeu sa-i ierte si pe ei pentru inselare si pe noi pentru pacatele noastre. Amin.

                      Preot Ioan.

SFIINTII PRIETENII MEI...: SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL

SFIINTII PRIETENII MEI...: SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL

azi la 01:17



Lui Ioan Botezătorul azi i-aducem Preamărire
El ce-a fost şi vestitorul, Lui Iisus şi-a Lui venire
În casa lui Zaharia preot din tată în fiu
Să-i aducă bucuria s-a născut la ceas târziu

Îngerul i-a dat vestirea, prin venire de fecior
Ce Hristosului să-I fie, Dreptul Antemergător
Pentru multa rugăciune ce spre Domnul a făcut
Dumnezeu făcând Minune i-a dat darul ce l-a vrut

Bătrâneţea să-i coboare, fiu prin stearpa lui soţie
De cinstire aducătoare , Ioan numele să-i fie
Ce din pantece-n pruncie, se va umple de Duh Sfânt
Să Vesteasca-'Mpărăţie ce-o să vină pe pământ

urmeaza lincul pentru a citi mai departe...
SFIINTII PRIETENII MEI...: SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si. Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesli oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos

MINUNI ALE SFANTULUI NECTARIE

DOAMNE AJUTA!  DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...

 http://www.sfantulnectarie.ro/HTML/BARA%20MENIURI/arhiveminuni.html


„DACĂ N-AŞ FI TRĂIT, NU V-AŞ FI POVESTIT!”

Dacă n-aş fi trăit, nu v-aş fi povestit! Dumnezeu nu Îşi numără darurile când le dă, iar sfinţii, răsplătiţi cu harul facerii de minuni pentru dragostea lor, sunt tare grabnic ajutători şi nu se uită la păcatele celor care îi cheamă în ajutor! Aş vrea să vă povestesc şi eu minunea pe care Sfântul Nectarie a făcut-o pentru fetiţa mea, minune pentru care Îi dau slavă lui Dumnezeu şi îi mulţumesc Sfântului Nectarie în fiecare zi. Numele meu este Ana Pascu, locuiesc în Bucureşti şi am două fetiţe, Anastasia, care a împlinit anul acesta zece ani, şi Sofia, de şapte ani. Naşterea Anastasiei, în anul 2000, ne-a pricinuit o mare bucurie. Nici prin cap nu ne-a trecut că vor fi atâtea probleme. A avut o sănătate fragilă de la început şi, cu toate că am fost foarte grijulii, la vârsta de şapte luni a făcut o viroză respiratorie, care a declanşat o bronşiolită. A primit tratamentul adecvat şi s-a restabilit, dar nu îşi revenea deloc. Din iarnă şi până în vară, când a împlinit un an, a făcut, una după alta, otite, viroze, infecţii în gât... Părinţii cu copii mici ştiu foarte bine despre ce vorbesc.
Pe piele îi apăreau erupţii urticariene şi chiar în ziua când a împlinit un an am dus-o la munte cu braţele pline de urticarie. Acolo starea ei s-a ameliorat vizibil. Dar la munte am stat cât ne-au permis timpul şi banii, apoi ne-am întors în aerul poluat din Bucureşti. În iarnă, pe la un an şi cinci luni, i-a apărut o eczemă pe faţă, ca o pată roşie. Nici nu s-a vindecat, nici nu a evoluat până prin ianuarie, când a început să se mărească. Am dus-o la dermatolog, care i-a pus diagnosticul de eczemă atopică şi ne-a dat o cremă pe bază de hidrocortizon, cu care să o ungem. Am uns-o cu conştiinciozitate, dar, în loc să-i treacă, i-au apărut eczeme pe tot corpul, pe mâini, pe picioare, pe pleoape... M-am speriat şi, cum medicina clasică nu mă ajutase, am apelat la homeopatie. S-a vindecat după aproximativ o lună de tratament, scăpând totodată de o constipaţie chinuitoare care o făcea să plângă. Totul părea bine, dar, fiind iarnă, au reînceput virozele şi otitele interminabile.
Între timp, făcusem mucegai pe peretele garsonierei în care locuiam şi, deşi îl ştergeam săptămânal, nu a fost suficient. Bănuiesc că atunci a făcut alergie la mucegai şi am înţeles ulterior că şi eczemele care îi apăruseră puteau să fi fost de natură alergică, dar nu a tratat-o niciun doctor în acea perioadă de alergie, deşi am vizitat destui. În vară ne-am mutat într-un alt apartament, mai mare, dar în iarnă, deşi aici nu aveam mucegai, au reapărut eczemele, concomitent cu virozele, roşul în gât şi otitele. Bolile începeau în septembrie şi durau aproape fără pauză până în aprilie. Eczema se localizase pe bărbie şi, în ciuda tratamentului homeopatic, nu se mai vindeca niciodată complet, doar se ameliora pe perioade mai lungi sau mai scurte, apoi se agrava din nou. Aşa am dus-o până la trei ani şi jumătate, când în urma unei viroze a reapărut weezingul şi doctorul a diagnosticat-o cu: „tuse de hiperreactivitate pe fond alergic”, apoi „astm bronşic sub observaţie”. Am început tratamentele cu Ventolin şi Flixotide, cu Singulair şi siropuri de tuse, dar crizele cedau pentru foarte puţină vreme. Devenise alergică la praf, la mucegai şi detergent, iar primăvara, când începea polenul, făcea crize foarte grave de tuse.
Eczemele au dispărut când au început crizele de tuse, dar schimbarea nu mă mângâia cu nimic. Tuşea câte două-trei săptămâni continuu, în pofida tratamentului, zi şi noapte, şi de multe ori tuşea până când voma. Nu vreau să intru în detalii, căci amintirile sunt încă foarte dureroase. E greu să fii părinte şi să nu poţi face nimic. Am încercat şi tratamente homeopate, şi naturiste, nimic nu a ajutat-o. Doar vara se mai răreau crizele şi mai respiram şi noi, ca toamna să o luăm de la capăt până în vara următoare.
La un moment dat, în martie 2005, în timpul unei crize grave de tuse, m a vizitat o prietenă, care îmi spune: „Aveam o iconiţă a Sfântului Nectarie de dăruit şi nu ştiam cui s-o dau. Şi am auzit că Anastasia e bolnavă, aşa că am venit să ţi-o dau.” „Dar cine este Sfântul Nectarie?” „Cum, nu ştii? Este mare vindecător.” Nu ştiam, dar voiam să ştiu. Am împrumutat de la ea o carte cu viaţa Sfântului Nectarie, tot ea mi-a dat şi acatistul, dar nu-mi mai amintesc dacă atunci sau după câteva zile, cert este că m-am rugat sfântului să o ajute şi i-am pus fetiţei icoana pe piept. Tusea s-a oprit şi a dormit liniştită până dimineaţă, ceea ce nu se mai întâmplase de multă vreme.
A doua zi, tusea a reapărut, dar se alina când îi puneam icoana pe piept. Am început să citesc acatistul, dar, deşi se vedea o ameliorare evidentă, încă mai avea crize de tuse. Aşa am dus-o încă un an, cu crize de durată mai scurtă şi mai rare, dar tot bolnavă. Apoi, cu câteva săptămâni înainte de Sfintele Paşti, în 2006, iar a făcut o criză urâtă. Iar nesomn, iar crize de tuse până la vomă, plămâni încărcaţi şi weezing, ca la început. Cearcăne vinete de natură alergică până la nivelul nărilor, că arăta ca un urs panda, biata de ea. Iar pufuri, siropuri, tot tratamentul.
Marţi, în Săptămâna Mare, ne ducem încă o dată la doctor, dar doctorul ridică din umeri. Nu mai are ce să-i facă. Tuşeşte marţi, miercuri, joi, fără pauze, iar în Vinerea Mare o culc la prânz. Doarme un sfert de oră şi începe din nou să tuşească şi se trezeşte. Atunci îi spun soţului meu: „Ia-o, îmbrac-o şi du-o la Mănăstirea Radu-Vodă, la moaştele Sfântului Nectarie, că nu mai pot. S-o vindece el, căci noi nu mai putem face nimic.” Soţul meu se uită lung la mine şi-mi spune: „Bine. Îmbrac-o.” O îmbrac şi închid uşa după ei. Tuşea atât de rău, că răsuna scara blocului. Mă gândeam cu tristeţe cât de rău îi va face polenul, căci era primăvară şi pomii înfloriseră. Mă rugam şi plângeam, căci ce mamă poate fi liniştită când copilul ei este bolnav şi se chinuieşte?
S-au întors după vreo oră şi m-a izbit imediat faptul că nu mai tuşea. Nu o mai văzusem de multă vreme atât de împăcată şi de veselă. Am aşteptat toată noaptea, dar tusea nu a revenit. De atunci nu a mai făcut nicio criză de astm. Aceasta s-a întâmplat în Vinerea Mare, pe 22 aprilie 2006. În anii care au urmat, a mai tuşit de două ori ceva mai tare, dar niciodată nu a mai avut crize cu weezing. O dată, când s-au asfaltat străzile în Bucureşti şi tot aerul era îmbâcsit cu particule de asfalt. A doua oară, la o pneumonie. La indicaţia doctorului, am tot urmat tratamentul cu Singulair până în 2008, de teamă să nu reapară crizele. Vedeţi ce înseamnă lipsa de credinţă?
În 2008 i-am făcut testele pentru alergie şi ce să vezi? Anastasia nu este alergică la nimic. Nici la praf, nici la polen, nici la mucegai! Sfântul Nectarie a vindecat o complet, dar noi nu am crezut şi i-am dat medicamente degeaba încă doi ani... Anastasia are o deosebită evlavie pentru Sfântul Nectarie şi deseori îi citeşte acatistul, mai cu seamă de când a aflat că numele de botez al Sfântului era Anastasie. Şi ce altă mulţumire putem aduce noi, păcătoşii, lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Săi, în afara rugăciunilor şi a străduinţei de a trăi o viaţă creştinească?
Într-una din vizitele noastre, Anastasia a găsit în grădina Mănăstirii Radu Vodă un şirag de mătănii. Le-a luat cu dragoste, ca pe un dar al Sfântului Nectarie, ca pe un îndemn la rugăciune. Să-L slăvim pe Domnul şi să le mulţumim sfinţilor pentru rugăciunile şi darul dragostei lor pentru noi. Amin!

(Ana Pascu, Bucureşti)

      Sfantul Nectarie al Pentapolei, facatorul de minuni, este un dar al lui Dumnezeu oferit lumii nefericite si sarmane a veacului al XX-lea. Este un mare Parinte al Bisericii in a carui persoana sunt unite sfintenia vietii, harul facerii de minuni si invatatura ortodoxa.
      S-a nascut in 1846 in Silivria, un oras din Tracia rasariteana. Urmand cursul vietii sale, il intalnim la varsta de paisprezece ani la Constantinopol, unde lucreaza si in acelasi timp isi face si studiile. Apoi la Manastirea Noua din Hios, unde a fost tuns monah (1876) si hirotonit diacon (1877), la Atena, unde si-a intregit studiile teologice (1885) si in Egipt, unde a slujit vreme de cinci ani la Pariarhia Alexandriei. Acolo a fost hirotonit preot (1886) si episcop pentru mitropolia Pentapolei (1889). Dar din pricina invidiei pe care a provocat-o lucrarea sa duhovniceasca, a fost clevetit si indepartat de la Patriarhie. S-a intors in Grecia in 1890 si a fost simplu predicator pana in 1894, cand a fost numit director al Scolii Rizarion (Liceu Teologic in Atena). In 1908, din motive de sanatate, a demisionat si s-a retras in Eghina, la Manastirea de calugarite "Sfanta Treime", pe care el insusi o intemeiase in 1904. Acolo a ramas ca duhovnic al manastirii pana la sfarsitul vietii sale (1920).
     Viata sa a fost o calatorie sfanta de saptezeci si patru de ani, plina de roadele Sfantului Duh. A postit, a privegheat, s-a rugat. Si-a supus voia sa voii Domnului si a devenit om al lui Dumnezeu, "patimind si invatand cele dumnezeiesti". A liturghisit ca un Inger, s-a rugat neincetat pana s-a ridicat de pe pamant la Cer. L-a iubit cu inflacarare pe Dumnezeu Cel in Treime si pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. A fost un teolog insuflat de Dumnezeu si un scriitor neobosit. A predicat, a spovedit, a povatuit, s-a jertfit pentru aproapele. Milosteniile si minunile sale sunt nenumarate. Prezenta sa aduce liniste si pace in inimile tuturor. Este cu adevarat mare, pentru ca a castigat cu smerenia cele inalte. A fost arhiereu al Celui Preainalt, insa nu s-a dat inapoi nici de la a lucra in gradina, a face curatenie, a repara incaltaminte si a ajuta la lucrarile de constructie pana la batranete. A fost clevetit mult, dar a rabdat fara sa se tulbure, s-a rugat, a iertat si a multumit lui Dumnezeu pentru toate. A fost un urmator credincios al blandului si smeritului Iisus, pentru care Biserica l-a canonizat in anul 1961.
     Invataturile sale izvorasc din viata sa cuvioasa. Redam aici cateva fragmente din epistolele sale. Lucrarea de fata este o mica culegere de invataturi scurte si cuprinzatoare, care se refera la viata duhovniceasca si la nevointa pe care trebuie sa o faca crestinul.

Calea fericirii

      Nimic nu este mai de pret decat o inima curata, pentru ca o astfel de inima devine tron al lui Dumnezeu. Si ce este mai plin de slava decat tronul lui Dumnezeu ? Cu siguranta ca nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curata : "Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu " (II Corinteni 6,16.).
       Asadar, cine este mai fericit decat acesti oameni ? Si de ce bunuri pot sa ramana lipsiti ? Nu se gasesc toate darurile si harismele Sfantului Duh in fericitele lor suflete ? De ce mai au nevoie ? De nimic, cu adevarat, de nimic ! Pentru ca Il au in inima lor pe Insusi Dumnezeu !
      Cat se inseala oamenii care cauta fericirea departe de ei insisi, in tari straine si in calatorii, in bogatie si slava, in averi mari si placeri, in desfatari trupesti, in lux si in tot felul de desartaciuni, care se sfarsesc in amaraciune ! Ridicarea turnului fericirii in afara inimii noastre seamana cu zidirea unei cladiri pe un teren zguduit continuu de cutremure. Curand o astfel de constructie se va prabusi la pamant.
      Fratii mei ! Fericirea se afla inlauntrul vostru si fericit este omul care intelege aceasta. Cercetati-va inima si vedeti in ce stare duhovniceasca va aflati ! Nu cumva inima voastra si-a pierdut indrazneala inaintea lui Dumnezeu ? Nu cumva constiinta va mustra pentru calcarea poruncilor Lui ? Nu cumva va invinuieste pentru nedreptati, minciuni si neglijarea indatoririlor fata de Dumnezeu si fata de aproapele ? Cercetati si vedeti daca nu cumva inima voastra a fost umpluta de rautati si patimi, daca nu cumva s-a abatut pe cai nedrepte !
      Din nefericire, cel care nu are grija de inima sa, se lipseste de tot lucrul bun si cade intr-o multime de rautati. Alunga bucuria si se umple de amaraciune si de frica. Alunga dragostea si primeste ura. Alunga toate harismele si roadele Sfantului Duh pe care le-a primit la Botez si se face salasul tuturor acelor rele care il fac pe om vrednic de plans si de trei ori ticalos.
      Fratii mei! Preamilostivul Dumnezeu vrea ca noi toti sa fim fericiti, atat in viata aceasta, cat si in cealalta. Pentru aceasta a intemeiat Sfanta Sa Biserica, ca sa ne curateasca de pacat, sa ne sfinteasca, sa ne faca prieteni ai Sai, sa ne daruiasca binecuvantarile Cerului.
      Biserica sta mereu cu bratele deschise, ca sa ne primeasca. Sa alergam repede toti cei care avem constiinta impovarata. Sa alergam la Biserica, caci ea este gata sa ridice povara noastra cea grea, sa ne daruiasca indrazneala catre Dumnezeu, sa ne umple inima de bucurie si de fericire.

Sfantul Botez

      Cati In Hristos v-atI botezat, in Hristos v-ati si imbracat (Galateni 3,27. ) Ce mare adevar este exprimat in aceste cuvinte ale Apostolului Pavel !
      Crestinii botezati nu sunt imbracati in omul cel vechi, cu patimile si cu poftele sale pacatoase, ci in omul cel nou. S-au imbracat in Hristos, Care traieste acum in inimile lor. Iar cuvantul « s-au imbracat » nu se refera la un simplu vesmant exterior, ci la ceva mai profund, la ceva fiintial si de nestramutat.
      Prin credinta si prin Botez ne imbracam in Hristos si devenim fii ai lui Dumnezeu, sfinti si desavarsiti, dumnezei dupa har.
      Asadar, am aruncat dinlauntrul nostru stricaciunea si ne-am imbracat In nestricaciune. Ne-am dezbracat de omul pacatos si ne-am imbracat in omul dreptatii si al harului. Am alungat moartea si ne-am imbracat in nemurire.
       Ne-am gandit insa si la marile fagaduinte, pe care prin Botez le-am facut inaintea lui Dumnezeu? Am constientizat faptul ca suntem datori sa ne comportam ca niste fii ai lui Dumnezeu si ca frati ai Domnului nostru? Ca avem datoria sa supunem voia noastra voii lui Dumnezeu? Ca trebuie, ca fii ai Sai, sa ramanem liberi fata de pacat? Ca trebuie sa-L iubim cu toata puterea, din adancul sufletului si al inimii noastre? Ca suntem datori sa-L adoram si sa insetam dupa unirea cu El pentru totdeauna? Ne-am gandit oare ca inima noastra trebuie sa fie plina de dragoste, astfei incat aceasta sa se reverse si catre aproapele nostru? Avem constiinta ca suntem datori sa devenim sfinti, desavarsiti, chipuri ale lui Dumnezeu, fii ai Sai si mostenitori ai Imparatiei  Cerurilor?
      Pentru toate acestea avem datoria sa ne nevoim, ca sa nu ne aratam nevrednici de chemarea lui Dumnezeu si sa fim alungati de la fata Sa. Da, fratii mei, sa ne luptam cu ravna si cu lepadare de sine, ca sa biruim. Nici unul dintre noi sa nu-si piarda curajul, sa nu fie nepasator, sa nu se teama de greutatile  nevointei duhovnicesti, pentru ca Il avem ajutor pe Dumnezeu, Care ne da putere sa mergem pe calea cea grea a virtutii.

Nevointa duhovniceasca

       Scopul vietii noastre este sa devenim desavarsiti si sfinti, fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai Imparatiei Cerurilor. Sa luam aminte ca nu cumva de dragul vietii acesteia sa ne lipsim de cea viitoare, ca nu cumva din pricina grijilor pamantesti sa neglijam scopul vietii noastre.
    Postul, privegherea si rugaciunea, prin ele insele nu aduc roadele dorite, pentru ca ele nu sunt scopul vietii noastre, ci sunt mijloacele folosite pentru atingerea scopului.
    Impodobiti-va cu virtuti! Nevoiti-va sa alungati patimile sufletesti ! Curatiti-va inima de toata murdaria si pastrati-o curata, ca sa vina Domnul si sa Se salastuiasca inlauntrul vostru, ca sa va umple Duhul Sfant cu dumnezeiestile Sale daruri.
    Copiii mei iubiti, acestea sa fie singura voastra preocupare si grija. Acestea sa fie totdeauna scopul si dorinta voastra. Pentru acestea sa va rugati lui Dumnezeu.
    Sa Il cautati in fiecare zi pe Domnul, insa inlauntrul inimii voastre, nu in afara ei. Iar cand Il veti gasi, stati cu frica si cutremur, ca Heruvimii si Serafimii, pentru ca inima voastra s-a facut tron al lui Dumnezeu. Dar ca sa-L aflati pe Domnul, smeriti-va pana la pamant, pentru ca El se scarbeste de cei mândri, pe cand pe cei smeriti cu inima ii iubeste si ii cerceteaza.
     Daca te vei nevoi cum se cuvine, Dumnezeu te va sprijini. Prin nevointa ne vedem neputintele, lipsurile si greselile. Nevointa este oglinda starii noastre duhovnicesti. Cel ce nu se nevoieste, nu se cunoaste pe sine insusi.
     Luati aminte chiar si la greselile mici. Daca din neluare-aminte se intampla sa pacatuiti, nu deznadajduiti, ci sculati-va repede si cadeti inaintea lui Dumnezeu, Care are puterea sa va ridice.
     Avem inlauntrul nostru neputinte si patimi adanc inradacinate. Multe dintre ele sunt mostenite.Toate acestea nu pot fi alungate degraba, nici prin neliniste si intristare apasatoare, ci prin rabdare si staruinta, cu grija si luare-aminte.
    Intristarea peste masura ascunde inlauntrul ei mandria. De aceea este vatamatoare si primejdioasa si de multe ori este provocata de diavol, ca sa-l impiedice pe nevoitor in calea lui.
     Calea care duce la desavarsire este lunga. Rugati-va lui Dumnezeu sa va dea putere ! Infruntati cu rabdare caderile voastre, ridicati-va repede si nu ramaneti, precum copiii in locul in care ati cazut, plangand si tanguindu-va nemangaiati.
      Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita. Nu deznadajduiti daca se intampla sa cadeti iarasi in aceleasi pacate. Multe dintre ele sunt puternice, atat din pricina firii, cat si din pricina obisnuintei, insa cu trecerea timpului si prin straduinta sunt biruite. Nimic sa nu va duca la deznadejde.

Ispitele

     Ispitele sunt ingaduite ca sa ni se descopere patimile ascunse, ca sa ne luptam cu ele si sa ne tamaduim sufletele. Sunt si ele un semn al milei dumnezeiesti. Pentru aceasta, lasa-te cu incredere in mainile lui Dumnezeu si cere ajutorul Lui, ca sa te intareasca in nevointa ta. Nadejdea in Dumnezeu nu poate sfarsi niciodata in deznadejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu stie cat poate rabda fiecare dintre noi si ingaduie ispitele dupa puterea noastra. Insa trebuie ca si noi sa fim cu luare-aminte, ca sa nu intram singuri in ispita.
     Incredintati-va lui Dumnezeu cel bun, Cel tare, Cel viu si El va va povatui la odihna. Dupa incercari urmeaza bucuria duhovniceasca. Domnul ia aminte la cei ce rabda incercarile si intristarile pentru dragostea Sa. Asadar, nu va imputinati  cu sufletul si nu va temeti.
     Nu vreau sa va intristati si sa va tulburati pentru cele ce se intampla impotriva vointei voastre, oricat de indreptatita ar fi ea. O asemenea intristare arata existenta egoismului. Luati aminte la egoism, care se ascunde sub lucruri indreptatite. Luati aminte si la intristarea neasteptata, care ia nastere dintr-o mustrare dreapta. Intristarea peste masura este de la vrajmasul. Una singura este adevarata intristare, cea care ne cuprinde atunci cand cunoastem bine starea nenorocita a sufletului nostru. Toate celelalte intristari nu au nici o legatura cu Harul lui Dumnezeu.
    Ingrijiti-va sa paziti In inima voastra bucuria Sfantului Duh si sa nu ingaduiti  vicleanului sa-si verse otrava sa. Luati aminte! Luati aminte ca nu cumva raiul pe care il aveti inlauntrul vostru sa se prefaca in iad.

Rugaciunea

      Principala lucrare a omului este rugaciunea. Omul a fost zidit ca sa-L laude pe Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care i se potriveste. Numai aceasta explica esenta sa duhovniceasca. Numai ea indreptateste locul aparte pe care il ocupa In cadrul zidirii. Omul a fost zidit ca sa-L slaveasca pe Dumnezeu si sa fie partas al dumnezeiestii Sale bunatati si fericiri.
      Fiind chip al lui Dumnezeu, inseteaza dupa El si se straduieste sa se inalte spre El. Prin rugaciune si cantare de lauda omul simte bucurie. Duhul sau se veseleste si inima lui salta. Cu cat se roaga mal mult, cu atat sufletul sau se goleste de dorintele lumesti si se umple de bunatatile ceresti. Si pe masura ce se desparte de cele pamantesti si de placerile vietii, se umple de bucurie cereasca. Cercarea si experienta ne incredinteaza de adevarul acesta.
      Lui Dumnezeu ii sunt bineplacute acele rugaciuni care se aduc asa cum se cuvine, adica avand simtamantul nedesavarsirii si al nevredniciei noastre. Ca sa existe insa un asemenea simtamant, trebuie sa ne lepadam cu desavarsire de eul nostru cel rau si sa implinim poruncile lui Dumnezeu. Este nevoie de smerenie si de lucrare duhovniceasca fara incetare.
      Incredintati lui Dumnezeu toate grijile voastre. El va poarta de grija. Nu fiti  mici la suflet si nu va tulburati. Acela care cerceteaza adancurile ascunse ale sufletului omenesc, cunoaste si dorintele noastre si are puterea sa le implineasca asa cum stie El. Voi numai rugati-va Lui si nu va pierdeti curajul. Nu socotiti ca, deoarece dorinta voastra este sfanta, aveti dreptul sa va plangeti atunci cand rugaciunile voastre nu sunt ascultate. Dumnezeu va implineste dorintele intr-un mod pe care nu-l cunoasteti. Asadar, linistiti-va si chemati pe Domnul !
      Rugaciunile si cererile prin ele insele nu ne duc la desavarsire, ci Domnul este Cel care ne desavarseste. El vine si Se salastuieste inlauntrul nostru cand implinim poruncile Lui. Si una dintre primele porunci este ca in viata noastra sa se faca nu voia noastra, ci voia lui Dumnezeu. Si sa se faca intocmai asa cum se face in Cer de catre Ingeri, ca sa putem si noi sa spunem:  » Doamne, nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pe pamant! ». Asadar, daca nu-L avem pe Hristos inlauntrul nostru, rugaciunile si cererile noastre ne duc la inselare.

Pacea

      Pacea este un dar dumnezeiesc, care se da cu imbelsugare celor care se impaca cu Dumnezeu si implinesc dumnezeiestile Sale porunci.
      Pacea este lumina si de aceea fuge de pacat, care este intuneric. Un pacatos nu are pace niciodata.
      Nevoiti-va impotriva pacatului si nu va tulburati cand se starnesc patimile inlauntrul vostru, caci atunci cand in lupta impotriva lor biruiti, ridicarea patimilor vi se face pricina de pace si bucurie.
      Cautati pacea cu totii si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12.14.)
      Pacea si sfintenia sunt doua conditii necesare pentru cel ce inseteaza sa vada fata lul Dumnezeu. Pacea este temelia pe care se sprijina sfintenia.
      Sfintenia nu ramane intr-o inima tulburata si manioasa. Mania, cand ramane mult timp in suflet, duce la dusmanie si ura impotriva aproapelui. Din aceasta pricina trebuie sa ne impacam indata cu fratele nostru, ca sa nu ne lipsim de Harul lui Dumnezeu care ne sfinteste inima.
      Cel ce este in pace cu sine insusi este in pace si cu aproapele sau si cu Dumnezeu. Un astfel de om este sfintit, pentru ca Insusi Dumnezeu locuieste inlauntrul sau.

Dragostea

      Cautati dragostea. Cereti in fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Impreuna cu dragostea vine tot binele si vin toate virtutile. Iubiti, ca si voi sa fiti iubiti de ceilalti. Dati-I lui Dumnezeu toata inima voastra, ca sa ramaneti in dragoste. « Cel ce ramane In iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el » ( I Ioan 4.16).
      Aveti datoria sa fiti cu multa luare-aminte la relatiile dintre voi, sa va cinstiti unul pe altul ca niste chipuri sfinte, ca icoane ale lui Dumnezeu. Sa nu cautati niciodata la trup si la frumusetea lui, ci la suflet. Luati aminte la simtamantul dragostei, caci atunci cand inima nu este incalzita de rugaciune curata, dragostea este in primejdie de a deveni trupeasca si nefireasca, este in primejdie sa intunece mintea si sa arda inima.
      Trebuie sa cercetam in fiecare zi daca nu cumva dragostea noastra nu izvoraste din plinatatea dragostei noastre pentru Hristos. Cel care privegheaza ca sa-si pastreze curata dragostea, va fi pazit de cursele vicleanului, care incearca incet-incet sa prefaca dragostea crestineasca in dragoste lumeasca.

Discernamantul

      Va sfatuiesc sa aveti in toate discernamant si intelepciune. Feriti-va de extreme. Nevointa trebuie sa se faca cu masura. Cel ce nu are virtuti mari si se nevoieste asemenea celor desavarsiti, vrand sa traiasca cu asprime, precum Sfintii Asceti, se primejduieste sa fie luat in stapanire de mandrie si sa cada. Pentru aceasta, umblati cu discernamant si nu va irositi timpul prin osteneli fara masura. Amintiti-va ca nevointa trupeasca este un simplu ajutor dat sufletului, ca sa ajunga la desavarsire. Pentru a ajunge la desavarsire este nevoie mai ales de nevointa sufletului.
      Nu intindeti coarda peste masura. Sa stiti ca nu puteti sa-L zoriti pe Dumnezeu sa va dea darurile Sale. Da atunci cand vrea El. Tot ceea ce primim este un dar al milostivirii lui Dumnezeu.
      Nu cautati sa ajunge la masuri inalte prin nevointe mari, fara sa aveti virtuti, pentru ca va primejduiti sa cadeti in inselare din pricina mandriei si indraznelii. Cel care vrea harisme si stari duhovnicesti inalte, fiind inca impovarat de patimi, ca un fara de minte si mandru, cade in inselare. Mai inainte de toate trebuie sa se nevoiasca pentru curatirea sa. Dumnezeiescul Har daruieste harismele, ca o rasplata, celor care s-au curatit de patimi. Ii cerceteaza fara zgomot si in ceasul cand nici nu se gandesc.

Mandria

       Mandria mintii este mandria satanica, care Il tagaduieste pe Dumnezeu si Il huleste pe Sfantul Duh. Din aceasta pricina se si vindeca foarte greu. Este un intuneric adanc, care impiedica ochii sufletului sa vada lumina care se afla inlauntrul sau si care duce la Dumnezeu, la smerenie, la dorirea binelui.
       Mandria inimii insa nu este rod al mandriei dracesti, ci ia nastere din diferitele stari si intamplari: bogatie, slava, cinstire, daruri sufletesti si trupesti (inteligenta, frumusete, putere, indemanare si altele). Toate acestea ii fac pe oamenii lipsiti de minte sa devina trufasi, infumurati, insa fara sa ajunga atei. Acestia de multe ori sunt miluiti de Dumnezeu, inteleptiti si indreptati. Inima lor se smereste, inceteaza sa mai caute slava desarta si astfel se tamaduiesc.
      Lucrarea duhovniceasca care sa va preocupe sa fie cercetarea inimii voastre. Nu cumva se cuibareste in ea, ca un sarpe veninos, mandria, patima care da nastere multor rele, care omoara virtutile si invenineaza totul ? Trebuie totdeauna sa fiti cu luare-aminte fata de aceasta rautate luciferica.
      Cred ca nu gresesc daca spun ca toata preocuparea noastra duhovniceasca consta in descoperirea si nimicirea mandriei si a odraslelor ei. Daca ne izbavim de ea si se salastuieste in inima noastra smerita cugetare, atunci le avem pe toate, caci acolo unde se afla adevarata smerenie, se afla adunate si toate celelalte virtuti care ne inalta pana la Dumnezeu.

Nobletea duhovniceasca

      Crestinii au datoria, dupa porunca Domnulul, sa devina sfinti si desavarsiti. Desavarsirea si sfintenia se intiparesc adanc mai intai in sufletul crestinului, iar de acolo isi pun pecetea asupra gandurilor, dorintelor, cuvintelor si faptelor sale. Astfel Harul lui Dumnezeu, care se afla in suflet, se manifesta si in purtarea exterioara.
      Crestinul este dator sa se poarte fata de toti cu noblete. Din cuvintele si faptele sale sa se raspandeasca Harul lui Dumnezeu, care salastuieste in sufletul sau, astfel incat sa se faca aratata viata sa sfanta si sa fie slavit Numele lui Dumnezeu.
      Cel care este masurat in cuvinte, este masurat si in fapte. Cel care isi cerceteaza cuvintele pe care urmeaza sa le spuna, isi cerceteaza si faptele pe care urmeaza sa le savarseasca si niciodata nu va trece peste hotarul bunei si virtuoasei purtari.
      Cuvintele insuflate de Har ale crestinului au intotdeauna delicatete si noblete. Acestea sunt cele care dau nastere dragostei si aduc pace si bucurie. Dimpotriva, vorbirea in desert naste ura, vrajmasii, suparari, certuri, tulburari si razboaie.
       Asadar, totdeauna sa avem noblete. Niciodata sa nu iasa din gura noastra cuvantul rau, cuvant care nu este dres cu Harul lui Dumnezeu, ci totdeauna cuvinte bune care vadesc nobletea cea intru Hristos si starea noastra sufleteasca buna.

Doxologie

       Crestinul este dator sa-L slaveasca pe Dumnezeu, atat cu trupul, cat si cu sufletul sau. De altfel amandoua apartin lui Dumnezeu si prin urmare nu are dreptul sa le necinsteasca si sa le strice, ci sa le pastreze sfinte si sa se foloseasca de ele cu multa recunostinta.
       Cel ce isi arninte ca trupul si sufletul sau apartin lui Dumnezeu, se poarta fata de ele cu evlavie si cu frica sfanta, pastrandu-le curate de toata intinaciunea, petrecand intr-o continua comuniune cu Acela Care le sfinteste si le intareste.
       Omul Il slaveste pe Dumnezeu cu trupul si cu sufletul sau mai intai atunci cand isi aminteste ca a fost sfintit de Dumnezeu si s-a unit cu El, iar apoi cand isi uneste voia sa cu voia lui Dumnezeu, astfel incat sa implineasca totdeauna voia Lui cea buna si desavarsita. Un astfel de om nu traieste pentru sine insusi,  ci pentru Dumnezeu. Lucreaza pe pamant pentru Imparatia lui Dumnezeu. Il slaveste in toate pe Dumnezeu, in cuvinte si in fapte. Faptele sale, care sunt savarsite spre binele aproapelui, sunt prilej de slavire a numelui lui Dumnezeu. Viata sa straluceste de lumina dumnezeiasca si se face astfel povatuitor catre Dumnezeu pentru cei care inca nu L-au cunoscut.



A DOUA RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL NECTARIE TAUMATURGUL
- ALCĂTUIRE A CUVIOSULUI FILOTEI ZERVAKOS –

Sfinte Nectarie, făcătorule de minuni, omule al lui Dumnezeu, împlinirea năzuinţelor Duhului; Păstorule şi liman dumnezeiesc, lucrătorul viei celei de taină a lui Hristos, credincios şi sârguincios, care ca un rob credincios al lui Dumnezeu şi săvârşitor al tainelor Acestuia ai fost învrednicit de către Acesta cu darurile facerii de minuni şi al vindecărilor. Mulţi sunt cei care au luat vindecare de la tine, cercetând cu credinţă şi evlavie preacinstitele tale moaşte ; cei necăjiţi, suferinzi de multe boli, mâhniri, supărări, nenorociri şi primejdii. Alţii departe găsindu-se, neputând să vină cu trupul, dar crezând că darurile Atotputernicului Dumnezeu dăruite prin intermediul sfinţilor Săi nu numai celor din apropiere, ci şi celor de pe mare departe îi ajunge şi îi ajută, luând fiecare dăruirea după cererea sa.
Deoarece noi suntem robi netrebnici ai lui Dumnezeu si ne gasim in mare mahnire, primejdie si suparare, caci vazuti si nevazuti vrajmasi, dinauntru si din afara, ca fiarele salbatice, ziua si noaptea viclenesc impotriva scumpei Mirese a lui Hristos, curatei si Una Sfânta Duhovniceasca si Apostoleasca Biserica pentru a o darâma si a o face nevazuta. Preaalesule Pastor al lui Hristos, noi, oile cele cuvântatoare, pentru care Hristos sângele Sau l-a varsat, iti cerem sa ii izgonesti si sa-i imprastii. Si de vreme ce nu suntem vrednici, pentru multele noastre pacate, ca din gurile noastre murdare si buzele necurate a ne ruga Preaiubitorului de oameni si Preamilostivului Dumnezeu si Tata pentru dezlegarea cererilor si necazurilor noastre, a supararilor care mereu ne insotesc, te imploram cu durere, cu inima infrânta, cu suspinuri si cu lacrimi sa mijlocesti impreuna cu Preasfanta Maica a lui Dumnezeu si cu toti sfintii sa fim izbaviti din multele primejdii, noi, pacatosii si nevrednicii. Noi, prin multele si nenumaratele pacate si cu nemultumirea noastra L-am mâniat pe Preabunul si Preainduratorul Dumnezeu si Parintele nostru Ceresc, si va veni la noi si pentru nerecunostinta noastra va fi nu Dumnezeu Multmilostiv si Indurator, ci Dumnezeul Judecator, spre a ne pedepsi şi a ne răsplăti după faptele noastre.
Credem şi nădăjduim că mijlocirea tuturor sfinţilor şi a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu va îmblânzi faţa Acestuia şi-L va înmuia, va îndeparta cursele văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, va împrăştia dorinţele lor nelegiuite şi ne va izbăvi pe noi din toată primejdia, căci ‘‘mult poate rugăciunea dreptului cea cu osârdie’’ şi ‘‘mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului’’. Va transforma mâhnirea noastr în bucurie şi desfătare şi vom cânta împreună cu Sfinţii Apostoli, mucenici, mărturisitori şi cu toţi sfinţii ‘‘aceasta este biruinţa şi biruitoarea lumii, credinţa noastră’’, şi ca profetul David: ‘‘Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi!’’
Să-i cântăm şi să-i lăudăm, să mulţumim Maicii Domnului, cea care ne-a eliberat, Grabnic ascultătoarea, Nădejdea şi Mântuirea poporului nostru, Maicii noastre duhovniceşti, în psalmi şi cântări duhovniceşti. ‘‘Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă, izbăvindu-ne din nevoi, mulţumiri aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururi Fecioară!’’

Sfântul Isaac Sirul despre citirea duhovnicească

DOAMNE AJUTA!DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...

Iar noi, cei bolnavi, să ne folosim de leacuri şi de ce a fost cules şi strâns pentru tămăduirea patimilor noastre.



Foloseşte te de citire: nu de ceea care ar face din tine învăţat, ci de cea care ţi omoară patimile şi-ţi arată calea scurtă care duce la Dumnezeu, care te înalţă repede… spre lucrarea luminoasă pe care o urmăreşte vieţuirea ta singuratică.

E vorba de citiri care nu se exprimă în chip confuz sărind de la una la alta şi care nu introduce lucruri vătămătoare care să tulbure meditarea ta duhovnicească la cele de dincolo de lume. Nu citi nici ceea ce este exprimat oricum, nici ceea ce se adresează fără deosebire, atât ţie, cât şi tuturor oamenilor, nici ceea ce învaţă deopotrivă pe toţi, nici ceea ce te-ar face să deprinzi arta disputei orale, ori cea a înţelepciunii lumeşti, nici ceea ce te informează despre treburile şi controversele ce au avut loc în Biserică, sau despre legile şi treburile regilor, despre biruinţele şi faptele lor, nici opera polemice sau apărări şi respingeri de o parte şi de alta.

Toate acestea şi cele asemănătoare acestora să le lăsăm celor sănătoşi. Iar noi, cei bolnavi, să ne folosim de leacuri şi de ce a fost cules şi strâns pentru tămăduirea patimilor noastre; vieţile sfinţilor de odinioară, şi a celor care au vieţuit singuratic mai presus de lume, relatările descoperirilor şi învăţăturilor pe care le-au primit de la Dumnezeu despre rânduiala acestei vieţuiri, despre patimile şi luptele pe care le-au dus spre povăţuirea lor şi a celor ce umblă pe urmele lor, şi despre biruinţele şi înfrângerile de tot felul, despre căderile şi ridicările pe care le-au îndurat.

Extras din Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viaţa duhului, taine dumnezeieşti, pronie şi judecată, Deisis, Sibiu, 2003.

Fermierii călugări de la Mănăstirea Bunei VestiriΜαΐου

DOAMNE AJUTA! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...

Text : Darina Grigorova

© Foto: Manastirea Buna Vestire
Totul a inceput cu cativa acri de pamant de teren şi o grădină cu pomi fructiferi, care a trebuit să susţină călugării Zamplenski Abbey, în sud-vestul Bulgariei. La începutul de cultură făcute de mână cu murături şi sape, dar a fost extrem de eficientă.

În cursul de timp, suprafaţa cultivată a crescut în piaţa de astăzi este o adevărată varietate de fructe si legume - căpşuni şi cireşe, în primăvară, caise, pere, prune, piersici şi cartofi din toamna. Cu banii câştigaţi au construit un complex manastire noua, numita Buna Vestire a Maicii Domnului.

"Hristos a înviat, la toate!" Dorit stareţ al mănăstirii, Cassian. "Învierea este faptul că a transformat lumea din punct de vedere spiritual şi a creat noi posibilităţi şi dimensiuni în viaţă. Mănăstirea "Metamorfoza a Fecioarei Maria," este o dovadă a existenţei unui Dumnezeu, şi toate au fost şi încă se bazează pe credinţa adevărată şi de nezdruncinat în El. Existenţa şi rezultatele studiului nostru se bazează doar pe credinţa noastră ", spune el într-un interviu la Radio Bulgaria stareţ Casian.


Cele călugări lucrează încă cincisprezece la optsprezece ore pe zi, numai cu sprijinul a credinţei. Ei se confruntă cu toate dificultăţile şi muncă cinstită, pentru a depăşi.

Cele dificultăţi sunt departe de a fi puţine. Cerinţele pieţei sunt numeroase. Produsele au aspect bun, pentru a fi lustruite "prinde ochiul" a cumpărătorului. După primele eşecuri, călugării au reuşit să facă producţia de atractiv, fără utilizarea substanţelor chimice şi îngrăşăminte. Ei folosesc numai ingrasaminte naturale, decît să trăieşti pentru a se hrăni. Stareţul spune categoric că monahii doresc să ofere produse curate şi cultivate ecologic şi Îl glorifică pe Dumnezeu că agricultura ecologică a fost utilizat de către alţi producători.
Foto : Manastirea Buna Vestire


"Noastra are doar o fermă biologică, în cazul în care nu vor folosi produse chimice,", spune Cassian Abbot. "Avem nevoie de bani pentru a trăi şi de a cumpăra materiale de construcţie, să le ia din productia noastra. Toate dintre noi sunt de lucru pro bono, un profit şi ar elimina substanţa de tranzacţii şi a credinţei noastre. Noi toţi au renunţat la bogăţiile vieţii pe pământ, iar noi se bazează pe credinţa noastră. In incinta manastirii sunt oameni care au suferit în viaţa lor, care au fost înşelaţi şi că, la un moment dat văzut lumina cea adevărată. "

In credinta nu exista nici un fanatism, ci o dorinţă de viaţă cinstit şi curat. Stareţul spune că respectarea cu cele Zece Porunci afecta stilul de viata, comportamentul şi gândirea de credincioşi.

De calugarii de la Manastirea Buna Vestire sunt toate educaţi şi unele au chiar două diplome de învăţământ superior. Cele mai duri Abbot sunt geofizician, matematician şi teolog. Dar mănăstirea a învăţat să se framanta numai cu pâine.

"La primele 35 de păşunat de boi, 150 de ovine şi caprine 70. În fiecare dimineaţă am trecut pe un coş de piaţă încărcat cu cutii de lapte. Manastirea produc, de asemenea, aproape toate fructele care cresc in regiunea Kyustendil, precum si legume si cereale. Noi producem iaurt şi diferite tipuri de brânză. Ferma ne sunt umplute cu păstrăv. Nu mâncaţi carne. Amintiri despre cele mai vechi timpuri, atunci când locuitorii din regiunea de câmpuri cultivate şi grădini Kyustendil, sezonul de care toata lumea a iubit aproapele său, care a fost caută cum să-l ajute şi că nu-l va rani ", conchide stareţul mănăstirii de Buna Vestire Fecioara Maria, un călugăr Casian.

Traducere : Stavros Vanioti

Sursa: http://apantaortodoxias.blogspot.com/2012/05/blog-post_07.html

Parintele Paisie..POVESTESTE

DOAMNE AJUTA!
Odata parintele Paisie mi-a povestiit cum a apărut Maica Domnului, ziua în amiaza-mare şi l-a ajutat la o nevoie pe care o avea. Au vorbit împreună timp de câteva minute.
-    Cum v-aţi simţit Părinte? - l-am întrebat.
-    Mare bucurie... Dar simţeam şi ruşine... Mă simţeam stingherit... Este Maica lui Dum¬nezeu... Cu Sfântul Ioachim şi cu Sfânta Ana mă mişc mai în voie!

CAPITOLUL 1
FAMILIE-EDUCAŢIE
Decembrie 1988
1. Stareţul mi-a povestit următoarea întâmplare: Odată venise aici un medic grec-american. Era orto¬dox, dar nu avea prea multe legături cu credinţa, nici postul de vineri nu-l ţinea şi nici nu mergea prea des la biserică. A trăit o experienţă şi voia să discute despre ea. Într-o seară, în timp ce se ruga în apartamentul lui, «s-a deschis cerul». O lumină l-a învăluit, iar tavanul şi cele patruzeci de etaje de deasupra lui au dispărut. S-a aflat învăluit în lumină mai mult timp, dar nu şi-a putut da seama cât.
M-am minunat, pentru că am simţit şi am înţeles că a fost de la Dumnezeu. Era adevărată. Văzuse lumina necreată . Ce făcuse în viata lui? Cum trăia de s-a învrednicit de astfel de lucruri dumnezeieşti?
Era căsătorit, avea femeie şi copii. La un moment dat femeia lui îi spuse: «M-am săturat să mă mai ocup de casă, vreau să merg şi eu într-o plimbare». Deja nu mai lucra, începuse să se plimbe în fiecare seară cu prietenele ei şi să-1 ia şi pe el împreună cu ele. După puţin timp, îi spuse: «Vreau să ies singură cu prietenele mele». A primit şi aceasta, de dragul copiilor lui. Apoi: «Vreau să merg singură în concediu». Ce să facă? I-a dat şi bani şi maşina.
Apoi i-a cerut să-i închirieze un apartament pentru a trăi singură, unde şi-a adus şi pe prietenii ei. îi vor¬bea, o sfătuia: "Ce vor face copiii noştri?". Dar ea, nimic. în cele din urmă i-a dat mulţi bani şi ea a ple¬cat. Iar el se necăjea mult pentru aceasta.
Apoi, după câţiva ani a aflat că devenise desfrânată în Pireu!
Se mâhnea mult, plângea. Se gândea să meargă să o găsească. însă ce să-i spună?
A îngenunchiat să se roage: "Dumnezeul meu, luminează-mă, ce să spun... Ce să fac pentru a se mân¬tui acest suflet?". Vezi, îl durea pentru ea. Voia "să se mântuiască acest suflet". Mici egoism bărbătesc, nici pomenire de rău, nici dispreţ; îl durea pentru starea ei. Dorea mântuirea ei. Atunci Dumnezeu a deschis cerul şi 1-a învăluit în lumina sa.
Vezi? Vezi? Acesta care era în America... în ce mediu trăia? în timp ce mulţi dintre noi care trăim în Sfântul Munte, în mijlocul sfinţilor, în harul Maicii Dom¬nului...

2. Fiecare trebuie să o vadă pe logodnica lui ca pe sora lui, să fie amândoi foarte atenţi şi să se înfrâneze. Să-şi facă nevoinţa lor, pentru dragostea lui  Dumnezeu, ca astfel să se încununeze la sfârşit ca nişte luptători mărinimoşi. Aceasta este semnificaţia cununi¬ilor Bisericii. Numai astfel are cineva ca ajutor harul dumnezeiesc.
Logodna să fie scurtă, să nu se prelungească prea mult.

3.    - Părinte, cum trebuie să fie cei doi căsătoriţi între ei?
-    Însoară-te şi apoi vom discuta.
-    Nu se poate acum?
-    Să aibă a)... b)... şi să aibă disputa cea bună între ei.
Adică să se străduiască fiecare să ia cu bucurie greutăţile asupra lui şi să-1 odihnească pe celălalt. Să facă unul cumpărăturile, pentru a-1 odihni pe celălalt, să-i facă hatârul celuilalt pentru a-1 mulţumi. Odihnirea celuilalt să-ţi fie prilej de bucurie.

4.    - Părinte, citeam mai demult, că dragostea este un lucru bun şi cu cât face cineva mai des, cu atât este mai bine; căci cei care nu fac, dobândesc probleme
psihologice; căci atunci când cineva este tânăr trebuie să facă de două-trei ori pe zi,  pentru ca apoi la bătrâneţe să poată face o singură dată.
-    Ce sunt acestea, bre fiule? Cine le spune? Măi, măi! A venit aici un medic străin, care merge la con¬ferinţe mondiale şi spunea că înfrânarea este cea mai bună pentru organism. Sămânţa este foarte întă¬ritoare. «Tinerii care au multe legături, şi pe unii ca aceştia îi cunoaştem uşor, îmi spuse, dacă îşi rup vreun os nu se vindecă uşor pentru că nu au măduvă, deoarece aceasta s-a făcut ca apa». Când vin tineri aici la mine, eu îi cunosc. Ochii lor devin ca... (şi mi-a arătat cum), memoria le slăbeşte mult şi ajung mai rău decât bătrânii. Vezi că li se strică şi mintea? Este ca şi brânza, să spunem, care se face ca iaurtul, apoi ca laptele acru, după aceea ca laptele, şi dacă stăruiesc aşa, ajunge ca apa.
-    Această dorinţă trupească, Părinte, este o dorinţă firească,  care  izvorăşte  din  trup,  precum  foamea, setea sau este patimă? Excesul ei este vătămător (precum de exemplu nu mâncarea ci lăcomia este rea)? Această dorinţă în sine este rea? Au avut-o şi protopărinţii noştri în rai?
-    Este   PATIMĂ!   Ce   altceva   să   fie?   PATIMĂ... Izvorăşte din cugetarea trupească a omului. Dacă cine¬va este om duhovnicesc nu are astfel de dorinţe. Nu din neputinţă, nu că nu ar putea pofti, ci prin starea lui duhovnicească biruieşte pofta.
Toţi oamenii au cugetare trupească. Iar aceasta se moşteneşte de la părinţi. Vezi, dacă vreun copilaş s-a născut din părinţi trupeşti, încă copil fiind, el are astfel de dorinţe. Aceasta însă nu este nimic. Se vindecă. Pofta este fragedă ca şi urzica, încă nu s-a "înăsprit ca să devină spin, şi se vindecă repede cu un duhovnic bun, care să aibă însă discernământ şi să înţeleagă ce se întâmplă, pentru că la început toate răsadurile au numai două frunzuliţe.
Toţi oamenii, unul mai mult, altul mai puţin, au cugetare trupească. Unul este 30%, să spunem, duhovnicesc, altul 40, altul 60, iar cel mai mult care l-am întâlnit era 75%. Numai Ioachim şi Ana au fost cu desăvârşire oameni duhovniceşti şi după rugăciune s-a născut cea mai nepătimaşă creatură, adică Maica Domnului. Aceasta am trăit-o, când eram la Sinai.
-    în vedenie, Părinte?
-    ... (a tăcut).
-    Adică Ioachim şi Ana au devenit cu totul desă¬vârşiţi prin nevoinţă sau aşa au fost de la început?
-    Gândul îmi spune că aşa au fost de la început... Omul fără mâncare sau fără apă moare. însă fără cele trupeşti nu păţeşte nimic,  ci  numai  se  chinuieşte sufleteşte. Altfel este chinuit şi de alte patimi: mânia, egoismul, slava deşartă, prefăcătoria. După cununie omului îi  sunt iertate  cele  trupeşti  numai  pentru
naşterea de fii, sau din iconomie.

5. Când eram necăsătorit discutam problemele mele cu Stareţul, iar el îmi dădea sfaturile cele mai potrivite.
Stareţul spunea:
"Este bine ca omul să se căsătorească la o vârstă relativ mică. Atunci lucrul se săvârşeşte mult mai firesc. Se potrivesc uşor unul cu altul. Vedeţi, perechile care s-au căsătorit la o vârstă mică, păstrează până la bătrâneţe, în legătura lor, o simpli¬tate copilărească. Acelaşi lucru îl poate observa cineva şi la monahii care au venit de mici în Sfântul Munte. Este corect proverbul care zice: "Sau de mic căsătoreşte-te, sau de mic călugăreşte-te".
"Pe măsură ce omul se măreşte începe să lucreze din  ce  în  ce   mai  mult  raţiunea  şi   pe  toate  le cercetează, pe toate le măsoară. I se consolidează ca¬racterul şi cu greu se mai potriveşte cu altul.
Pentru a se căsători cineva la treizeci de ani, tre¬buie ca treizeci ca să-1 împingă din spate; când ajunge la patruzeci, este nevoie de... şaizeci să-1 împingă.
Este greu să ia hotărârea de a intra în jug. Şi tu te-ai obişnuit acum să fii rebel. Faci precum fac caii sălbatici atunci când vor să le pună căpăstru. Se scu¬tură, dau cu copita, şi... aleargă departe.
Cu o zi înainte de cununia sau de călugăria ta, dacă voi veni şi îţi voi strânge nasul, vei plesni, vei face bum!!
6. Părinte, o cunoştinţă de-a mea are legături cu cineva şi se gândeşte la nuntă.
-    Dar el se gândeşte, o vrea?
- E!... Puţin.
-    Pentru a se căsători cineva puţin, trebuie s-o vrea mult.

7. Perechile care se căsătoresc, trebuie să aibă ACELAŞI duhovnic, ca să se înţeleagă de la început şi să nu aibă probleme mai târziu. Vedeţi, duhovnicul ajută foarte mult. Vede cioturile şi umflăturile amân¬durora, şi le "ciopleşte", pentru ca aceia să se potrivească, ca două lemne care trebuie să se unească. Eu, când eram tâmplar, ciopleam lemnele astfel încât să se potrivească bine, să stea singure unite. Apoi puneam şi un cui, deşi nu aveau nevoie. Iar dacă lemnele nu se potrivesc şi nu se îmbină bine şi le forţezi cu cuie să vină la locul lor, atunci uneori din cauza forţării, lemnele vor plesni.
De aceea trebuie ca "tâmplarul" să aibă amândouă lemnele în mâinile lui, pentru a vedea ce treabă este de făcut la unul, şi astfel să lucreze corespunzător şi la celălalt. în felul acesta trebuie să fie duhovnicul.
Mult ajută duhovnicul. Multe perechi care se potriveau, care s-au căsătorit din dragoste, s-au des¬părţit după o vreme pentru că nu au fost ajutaţi de un duhovnic bun. în timp ce perechi care nu se potriveau, dar au avut acelaşi duhovnic, au mers foarte bine.
8.    Chiar şi în cadrul căsătoriei trebuie ca cineva să se înfrâneze pe sine şi să nu se dedea fără frâu plăcerii.
9.    Când femeia rămâne însărcinată, atunci cel mai bun lucru este să înceteze imediat contactele sau dacă nu pot, să le reducă cât se poate de mult. Dar cel puţin din luna a opta trebuie să înceteze de a mai avea con¬tacte, pentru că, în afară de pericolul ce există ca copilul să pătimească ceva   (avort şi altele), se pricinuieşte pagubă duhovnicească.
Embrionul participă şi el de nevoie la plăcerea pe care o simte mama lui, şi astfel încă din pântece dobândeşte patima. Există prunci care sug şi care se aprind trupeşte, în timp ce există tineri de optsprezece-douăzeci de ani care au o nepătimire, şi nu sunt războiţi de trupul lor. Cui se datorează această diferenţă? Stării duhovniceşti a părinţilor. Este moş¬tenirea duhovnicească. Vezi, părinţii nu lasă moştenire copiilor lor numai case, ogoare, ci le lasă moştenire şi patimile sau virtuţile lor.
Dacă cineva este bogat sau sărac, lasă moştenire multe sau puţine, potrivit cu starea lui.
Astfel există copii care au o bogată moştenire duhovnicească de la părinţii lor, adică au multe virtuţi. Aceşti copii dacă adaugă şi osteneala lor, nevoinţa lor, pot ajunge la mari înălţimi duhovniceşti, pentru că au pornit deja de la înălţime.
De aceea Maica Domnului a fost atât de curată, nici măcar un gând păcătos nu s-a apropiat de ea. Rădăcina ei este Sfânta Ana. Ioachim şi Ana au fost sfinţi, iar zămislirea Maicii Domnului a fost fără plăcere.
Însă Dumnezeu nu este nedrept. Ceea ce are va¬loare este lucrarea pe care a făcut-o cineva asupra lui însuşi. Nevoinţa, osteneala personală pe care a depu¬s-o fiecare, pentru a respecta poruncile lui Hristos, pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu, aceasta o ia în con¬siderare Dumnezeu şi nu punctul de unde a plecat.
10.    Femeia, când este însărcinată, trebuie să fie liniştită, să citească Evanghelia, să se roage, să spună rugăciunea lui Iisus. Astfel se sfinţeşte şi copilul. Încă de acum începe educaţia copilului. Să fii atent să nu mâhneşti pe cea însărcinată sub nici un motiv.
11.    (Când femeia mea aştepta copilul).
- Caută să nu o superi în vremea aceasta cu nimic. Să fii foarte atent!! Să-i spui să rostească rugăciunea lui Iisus şi să psalmodieze.  Aceasta va ajuta mult copilul! Nu numai acum dar şi mai târziu.
12. Când s-a născut copilul meu, auzeam de la medici, prieteni, rude, diferite păreri despre alăptare. Cei mai mulţi aveau părerea, şi chiar ne constrângeau să o facem, că este bine să oprească alăptatul după câteva luni. Stareţul avea o părere diferită şi deja o exprimase cu tărie. Când l-am întrebat referitor la aceasta, mi-a spus: Tiu, binecuvântatule, să alăpteze în continuare copilul, căci laptele mamei este cel mai bun. Este şi medicament şi astfel nu se îmbolnăveşte copilul. în satul meu femeile alăptau copiii până la cinci-şase ani. Astfel copiii nu sug numai lapte, ci sug şi dragoste şi afecţiune şi gingăşie şi siguranţă, devenind puternici în felul acesta şi sufleteşte. Astfel când se măreau copiii, deveneau puternici şi îi prindeau pe ţeţi  cu o mână. Alăptarea înseamnă multe lucruri, nu este numai laptele.
Atât timp cât femeia alăptează, cu greu rămâne însărcinată. Este o protecţie firească şi pentru mamă de a nu rămâne îndată iarăşi însărcinată. Alăptarea este cea mai bună.
-    Cât timp să alăpteze. Părinte?
-    Cât poate de mult. Trei-patru ani.
Femeia mea lucra şi de aceea obosea mult. Se îmbolnăvise şi  slăbise mult.  Toţi  (doctorul,  mama, soacra, prietenii) o constrângeau, o sfătuiau să înce¬teze alăptarea. Am mers din nou la Stareţ şi l-am între¬bat iarăşi despre acest subiect.
Stareţul s-a oprit puţin, a cântărit situaţia şi a spus: - Să alăpteze cel puţin până ce copilul va împlini doi ani.
Cei doi ani erau limita cea mai de jos, dar absolut necesară recomandată de Stareţ!
13. Părinte, astăzi mulţi oameni tineri nu vor să facă copii, deoarece se gândesc în ce fel de lume vor aduce pe copiii lor. Poluare de la chimicale, de la cen¬trale nucleare, viaţă plină de stres, societate sălbatică, războaie... Dacă sântem deja în timpul lui Antihrist, mă gândesc şi eu, că nu s-ar merita ca cineva să se căsătorească şi să facă copii.
- Nu, Atanasie, nu este aşa!... Creştinii din timpul prigoanelor nu se căsătoreau? Fiu făceau copii? Se căsătoreau şi făceau şi copii! îşi aveau nădejdea în Hristos... şi nu în oameni.
Acest gând arată puţină credinţă. Dumnezeu într-o clipă le poate îndrepta pe toate; le poate şterge pe toate cele rele. Oamenii îşi fac planuri, dar şi Dum¬nezeu are planurile Lui.
Dacă ai şti de câte ori a învăluit diavolul pământul cu coada lui ca să-l distrugă... însă nu-1 lasă Dum¬nezeu, ci îi strică planurile. Iar răul pe care diavolul îl face, Dumnezeu îl pune în valoare şi scoate din el un mare bine. Să nu te nelinişteşti!.
-    Părinte, până unde merge îndatorirea pe care o are un părinte faţă de copiii lui? Se gândeşte să le lase ceva, dar nu ştie cât. Una, două sau trei case?
-    Ştii ce a făcut un cunoscut de-al meu, patron, care avea mulţi bani, blocuri şi altele? Şi-a dat copiii la studii, au terminat universitatea, au şi studii în stră¬inătate, şi le-a lăsat câte un apartament. Celelalte le-a dat muncitorilor lui şi altora care au avut nevoie.
Mai înainte de toate trebuie dată copiilor o educaţie bună, creştinească. Aceasta este provizia cea mai bună pentru viaţa lor. Apoi să-i dea şi la şcoală să înveţe şi puţină carte. Dacă vor să înainteze la univer¬sitate, şi la alte studii, să-i ajute, dacă nu, să înveţe un meşteşug. Să-i ajute adică să-şi câştige pâinea lor. Apoi dacă are posibilitatea, să le lase şi câte ceva... vreun teren, vreo casă. Să aibă şi aceştia un culcuş.
Sunt şi unii părinţi care sunt indiferenţi faţă de copiii lor şi le mănâncă totul; nu lasă nimic pentru copiii lor! Alţii lasă, dar numai datorii! Acesta este un lucru şi mai urât!
în 1924 când au venit refugiaţii din Asia Mică, pri¬marul satului căuta să-i căpătuiască pe toţi. Unuia i-a dat un ogor, altuia o bucată de teren, etc. Pe sine s-a lăsat la urmă, nu s-a pus la socoteală.
Când i s-au mărit copiii, aceştia i s-au plâns: "Tată, pe toţi i-ai căpătuit, dar la noi de ce nu te-ai gândit?". Şi aveau dreptate copiii. Altceva este să fie cineva sin¬gur. Dacă cineva are familie, trebuie să se gândească mai întâi la familia sa şi apoi la ceilalţi, care, şi ei la rândul lor, au pe ai lor la care trebuie să se gândească.

14. În timpul ocupaţiei germane rămăsese în sat un orfan, nimeni nu-1 lua în casa lui, căci fiecare se gândea la greutăţile lui: "Este ocupaţie...", "mă descurc greu...", "cum îl voi hrăni?...", etc.
însă unul cu mulţi copii - avea zece, fiind şi sărac - de îndată ce 1-a văzut pe acel copil nefericit, i s-a făcut milă de el. L-a chemat în casa sa şi 1-a îngrămădit sub pături, împreună cu ceilalţi. "Am zece şi cu acesta unsprezece, s-a gândit, dar "are grijă Dumnezeu...".
Stareţul a râs bucuros şi fericit şi a continuat:
-    Vezi, cel cu mulţi copii avea o inimă mare, deşi era sărac şi de aceea avea din belşug şi ajutorul lui Dumnezeu.
15. Părinte, cunosc câteva perechi, care deşi îşi doresc copii, însă nu pot face. De ce se întâmplă aceasta?
-    Pentru a se căpătui şi vreun orfan. Sunt unii care de îndată ce au înfiat un orfan, le-a dat Dumnezeu după aceea şi lor un copil.
16. Când se întoarce cineva de la lucrul său şi este nervos şi neliniştit, este mai bine să se plimbe printr-un parc timp de vreo douăzeci de minute şi apoi să se întoarcă la casa lui liniştit şi cu zâmbetul pe buze, chiar dacă întârzie.
17. Odată, când împreună cu soţia mea l-am văzut pe Stareţ, s-au întâmplat următoarele:
De îndată ce am intrat în cameră. Stareţul care era întins pe pat din pricina bolii sale, a început să ne muştruluiască râzând:
-    Bine aţi venit! Bine aţi venit! Vă certaţi, bre? De ce vă certaţi?
-    Atanasie, vă certaţi între voi?
-    Ei, Părinte, ne certăm...
-    Bre, să nu vă certaţi! Să vă certaţi cu toţi ceilalţi, dar între voi să nu vă certaţi! Auzi, Atanasie, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar cu femeia ta să nu te cerţi.
Apoi s-a întors către soţia mea:
-    Şi ţie Anastasia îţi dau BINECUVÂNTARE. Ştii ce înseamnă BINECUVÂNTARE? Da, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar între voi să nu vă certaţi.
Am râs şi noi de cuvintele lui ciudate. însă am înţeles foarte bine că deşi Stareţul râdea, totuşi vorbea serios! Considera a fi un mare rău faptul de a se certa soţii între ei. Un rău atât de mare, încât ne-a dat nu numai permisiunea, ci chiar şi binecuvântarea lui, să facem un rău mult mai mic în comparaţie cu primul. Adică să ne certăm cu toţi ceilalţi, numai să evităm marele rău, care este cearta între soţi.
20 ianuarie 1990
18. Odată a venit aici un om foarte supărat. Nu se înţelegea bine cu femeia lui. Atât de mult se duşmăneau între ei, încât nici la masă nu stăteau împreună să mănânce. Ei aveau şi patru copilaşi, care adeseori căutau prin buzunarele lor să vadă dacă nu cumva mama lor le-a adus ceva dulciuri.
Adică se îndreptau spre divorţ. El mergea pe la duhovnici, care îi spuneau: "Răbdare, căci ridici o cruce mare". Mie nu mi-a plăcut aceasta.
-    Ia stai! îi spun. Când v-ati căsătorit, vă iubeaţi?
-    Da, mult. O adoram mai mult chiar şi decât pe Dumnezeu, - îmi spune acela.
(Ia auzi! Mai mult decât pe Dumnezeu! Asta mi-a făcut o impresie urâtă).
-    Eu, îmi spuse din nou, când era să mă însor, am cerut de la Dumnezeu să fie frumoasă, să fie bogată, să fie şi cultă. într-adevăr toate acestea mi le-a dat Dumnezeu.
Acestea mi le-a spus. Şi era acesta atât de robit de patima împreunării, încât se primejduia să-şi piardă şi sufletul! Da, se primejduia! De aceea şi Dumnezeu şi-a luat harul de la femeia lui, pentru a-1 ajuta să se mântuiască.
Atunci eu îi spun:
-    Ce cruce aşa de grea spui că ridici? Tu eşti vino¬vatul. Slujeşti patimilor şi ceea ce se întâmplă acum este o încercare trimisă de Dumnezeu pentru a te ajuta să te slobozeşti de patimile tale.
19. Chiar şi în căsătorie este nevoie de înfrânare în patima plăcerii. Adică să se pună frâu iubirii de plăceri.
20. Un oarecare cunoscut de-al Stareţului încerca de mulţi ani să plece la mănăstire, dar nu reuşea. L-a rugat pe Stareţ printr-un prieten de-al său, să facă rugăciune pentru el, deoarece i se îmbolnăvise familia şi se necăjea mult pentru aceasta.
Atunci Stareţul a spus:
- Cu cât stă mai mult în lume, cu atât mai mult ispi¬titorul îi va îmbolnăvi pe ai lui, pentru ca astfel să-i aducă pricini binecuvântate, chipurile, de a nu pleca la mănăstire.
Diavolul vede inima care nu are destulă sârguinţă, să spunem, şi de aceea îi crează anumite împrejurări, pentru ca omul să nu se mai poată descâlci niciodată din lume. Am avut şi eu o soră nemăritată, - celelalte trei erau măritate, - şi doi fraţi. Am lucrat şi i-am făcut zestre pentru a-mi împăca conştiinţa şi apoi am plecat la mănăstire ca să mă fac monah. Pentru ce să aştept să se mărite? De unde pot să ştiu eu dacă ea vrea sau dacă se va mărita vreodată?
Era cineva care voia să devină monah, însă întârzia. Hai, să o mărit pe sora mea, îşi spunea. Hai, să-i fac şi zestre! Până la urmă a măritat-o pe sora lui, însă tot nu a plecat. Să am grijă puţin şi de mama mea. Şi astfel mereu amâna. După o vreme sora lui s-a despărţit. Hai acum să-i aranjez o zestre mai mare! în situaţia aceasta, însă, a ajutat Dumnezeu, căci i-a venit o zestre bună, o moştenire din America. Sora lui se căsători din nou, dar el mereu amâna şi nu pleca ca să se facă monah! Apoi sora lui iarăşi s-a despărţit...
Astfel le aranja diavolul, pentru a-1 tine în lume. în cele din urmă a devenit preot de mir.

21.    Părintele Paisie mi-a spus:
- Pe omul cel drept, pe cel blând, toţi încearcă să-1 împingă în locul cel mai rău, să-I nedreptăţească, să-1 bage la fund. Dar cu cât oamenii îl împing în jos, cu atât Dumnezeu îl ridică. Precum se întâmplă şi cu pluta, cu cât o împingi în jos, cu atât apa o ridică mai sus. Iată, o întâmplare adevărată, pe care mi-a spus-o un om cu gura lui: "După ce tatăl meu a murit, fraţii mei au mers să împartă terenurile. Când am văzut pe fraţii cei mai mari că strigă şi erau gata să se încaiere, eu fiind cel mai mic, ce puteam spune? Ce îmi vor da, aceea voi lua. Mi-au dat nişte terenuri în care era numai nisip. Mu se putea cultiva nimic pe ele. Mu pu¬team trăi din ele şi de aceea am fost nevoit să plec în Germania, pentru a lucra, şi pentru a-mi întreţine fami¬lia. După mai mulţi ani m-am întors şi am văzut că de o parte şi de alta a terenului meu se zidiseră două hoteluri mari. Şi amândoi proprietarii cereau să cumpere terenul. Astfel preţul a urcat foarte mult şi am primit pe el sute de milioane! M-am gândit, Părinte, să dau jumătate din bani milostenie şi de aceea am venit să-mi spuneţi unde să-i dau". "Dă întâi fraţilor tăi, ca să nu-şi facă inimă rea, iar cu ceilalţi fă ce vrei". Aşa i-am spus, Atanasie, pentru a nu avea între ei pomenire de rău.

22.Astăzi  diavolul  încearcă să  le  distrugă pe toate, pentru ca noua generaţie să nu găsească "aluat bun", pentru a "dospi".

23. Omul smerit este de obicei şi foarte învăţat, în timp ce cel egoist nu are cunoştinţe, deoarece nu se smereşte ca să întrebe.
24.    Trebuie să ne simplificăm viata. Luxul obo¬seşte. Sunt unii care mereu vor să schimbe mobila şi toate cele din casă şi de aceea aleargă pentru a câştiga cât mai mulţi bani, umplându-se astfel de nelinişte.
25.    - Părinte, copilul unui cunoscut de-al meu face mereu scandaluri, strigă, loveşte. Din ce pricină se întâmplă asta? Ce să facă?

-    Ascultă, nu sunt de vină copiii. Acestea se întâm¬plă pentru că sunt ţinuţi închişi în apartamente şi nu au loc să alerge, să se joace. Copiii sunt astfel con¬strânşi şi nu se pot mişca, ca să-şi manifeste vioiciunea lor. Înnebunesc, apoi îşi lovesc capul de perete. Pentru a creşte normal, copiii au nevoie de curte.
-    Părinte, adică copiii dobândesc în apartamente probleme psihologice?
-    Hm, dacă sunt constrânşi, forţaţi, dobândesc. Mult mai bine este să existe o curte! Aşa este firesc.
Vezi, dacă mergi într-o casă, care are copii, şi le găseşti pe toate aranjate, în ordine, aceasta nu este bine. înseamnă că acolo există disciplină militară şi frică în sufletul copiilor. Mai bine este ca mama să se ocupe de educaţia copiilor, să le vorbească, să le citească despre sfinţi, despre Hristos, decât să se ocupe cu aranjarea şi cu lucrurile neînsufleţite.

26. Astăzi toate îl ameţesc pe om. îi lovesc pe bieţii copii din toate părţile cu diferite teorii, îi cu¬prinde apoi frica, neliniştea, făcându-i astfel să scape la droguri şi distracţii. Dar această distracţie lumească sporeşte stresul în suflet.
Vedeţi, încă din această viaţă gustă cineva, într-o oarecare măsură, iadul sau raiul, dacă trăieşte potrivit cu voia lui Dumnezeu, cu Biserica.
27. Mai demult copiii, prin poezioare frumoase, erau învăţaţi să-şi iubească patria:
"Frumoasa mea patrie
Se întinde lângă albastrul răcoritor
Cu valurile lui de argint..."
Să fi văzut cum o rostea. în felul acesta se umple sufletul copilului.
Astăzi nu le dau aşa ceva, ci îi lasă goi pe copii. Iar acasă părinţii îşi caută fiecare de drumul său, iar copilul unde să mai găsească dragoste. Astfel, copiii rămân goi sufleteşte şi suferă. Iată unul care a făcut, sărmanul, nici eu nu mai ştiu câte încercări nereuşite de sinucidere; când vine aici cade la picioarele mele. A terminat facultatea, şi-a luat diploma şi acum este militar. Este om în toată firea şi mi se adresează în scrisori întocmai ca un copil: "Tăticuţul meu cel dulce...". Ce altceva poţi aştepta de la astfel de copii?
Mai întâi trebuie cineva să se îngrijească să-i împlinească sufleteşte pe copii şi apoi să-i trimită la studii.

28.    - Părinte, astăzi îi constrâng mult pe copii, îi încarcă cu multe materii, îi obligă să înveţe chiar şi două limbi străine.
-    În timp ce greaca veche să nu o înveţe!
-    Da, aşa este! Dar oare este necesar să înveţe şi engleza şi germana? Cum este mai bine?
-    Ei, lasă să înveţe copilul şi o limbă străină, însă fără constrângere; să înveţe şi el câteva lucruri.
29.    - Părinte, astăzi copiii dacă nu iau note mari se supără.
-    Ascultă, astăzi cei mari vor să câştige bani mulţi cu muncă puţină, iar cei mici să ia note mari fără să înveţe, şi dacă este posibil să nu plece de la  cofetărie sau de la discotecă, ci numai să dea un telefon şi să întrebe ce notă au luat.
30.    Unui profesor i-a spus:
-    Când vei dobândi proprii tăi copii, îi vei înţelege mai bine pe copiii de la şcoală.
Când cineva iubeşte copiii şi îi mustră cu bunătate, atunci aceia primesc mustrarea şi se cuminţesc. Profe¬sorii sunt ca şi băcanii, atunci când sunt tineri, pun şi iau mult de pe cântar până îl echilibrează, iar după ce dobândesc experienţă, fac aceasta numai cu două-trei boabe.

31.Să nu aveţi antipatii faţă de copii. Iar când vă fac viaţa grea, să ştiţi că voi sunteţi vinovaţi. Adică acum plătiţi pentru ceea ce aţi făcut altădată.

«Cu ce te poate ajuta omul în boli? Va tăia, va coase, va da medicamente amare care pricinuiesc ameţeli. În timp ce Hristos vine cu o mângâiere care le face pe toate bune. Să cerem ajutorul lui Hristos în boli».


CAPITOLUL II
DESPRE SĂNĂTATE
42. Dacă am fi ştiut cât folos primim din boli, nu am fi dorit să ne facem bine, ci am fi preferat să răbdăm, pentru a dobândi un loc mai bun în rai şi nu l-am fi rugat pe părintele Ştefan să facă rugăciune.
«Părinte Ştefan, de ce mi-ai făcut aceasta? Dacă ai ştiut, părinte Ştefan, că nu vreau sănătate, de ce te-ai rugat pentru mine? Mai bine îmi spuneai "bine, bine" şi să nu fi făcut rugăciune. De ce ai făcut aceasta, părinte Ştefan?».

43. Părinte, antibioticele pricinuiesc vătămare omului. De data aceasta, am fost nevoiţi să-i dăm fetitei noastre (în vârstă de doi ani) antibiotice. Unii de la şcoala unde lucrează soţia mea, au mers la home¬opat şi cu o pastilă mică le-au trecut durerile. Şi ne-au spus că de la început trebuia să tratăm copilul prin homeopatie.
Doi călugări ai părintelui S. se ocupă cu home¬opatia. Nu ştim dacă este aşa, dar am auzit că Părin¬tele Porfirie ar fi spus că medicamentele homeopate, şi mai ales cele ale primei doze pe care o dau, nu sunt fabricate în Grecia, ci le aduc din Olanda, unde sunt "citite" în cadrul unei ceremonii speciale. Adică sunt vrăjite.
-    Ascultă, pentru acupunctura există două şcoli. Una este curat satanică. Iar cealaltă ce face? Să pre¬supunem că mă doare degetul. Cel care se ocupă cu aceasta ştie pe unde trec nervii, bagă un ac, omoară nervul, iar durerea încetează. Da, dar oare 1-a făcut bine? A îndepărtat pricina? Apoi, să spunem că mă doare şi cealaltă mână; va omorî şi acel nerv, apoi altul şi altul, iar la sfârşit ce se va întâmpla?
Homeopatia este încurcată. Mulţi s-au încurcat în această poveste şi au amestecat în ea multe teorii. După ce vei lua o doctorie, îţi vor spune aceia: "La început te vei simţi mai rău, dar apoi îţi va trece". Să spunem că te doare obrazul. Celălalt îţi dă o palmă puternică şi te doare mai tare, aşa încât starea de mai înainte, ţi se pare o glumă, şi o suporţi uşor.
Mai există şi unii care sunt bolnavi numai cu închipuirea. Unul ca acesta merge la medic, iar acela îi spune: "Pleacă, nu ai nimic". Merge din nou şi medicul iarăşi îi spune: "Pleacă, nu ai nimic". Merge apoi la homeopat. Acesta ştie că nu are nimic, dar nu îi spune, ci îi dă un praf, pentru a-i linişti gândul aceluia şi astfel îi trece durerea. "M-am făcut bine", spune acela.
-    Ei, dar acest lucru este bun. Părinte, căci i-a corectat gândul.
-    Bre, fiule, aceasta este înşelăciune! În felul aces¬ta îi mai umflă şi egoismul, căci va cugeta: "Ai văzut? Nu spuneam eu bine? Doctorii nu au ştiut".
Apoi mai sunt şi alţii care neputându-se aranja nicăieri în altă parte, merg la homeopatie şi astfel îşi găsesc o ocupaţie.
Dar lucrul acesta este primejdios. Se încurcă dife¬riţi inşi în treaba aceasta şi nimeni nu poate avea încredere în ei.
Apoi resping toate celelalte tratamente, zicând: "Acesta nu este corect!". Dacă cineva are febră 40°C, tu ce vei mai face atunci când tratamentul recomandat de medicina clasică îşi face treaba lui, alungă tempe¬ratura?
Îmi face mare impresie faptul că Hipocrate a des¬coperit atâtea lucruri, a făcut atâtea observaţii şi a alcătuit atâtea terapii. Aceasta nu a fost întâmplător, ci a fost o iluminare dumnezeiască. Altul a făcut peni¬cilină din mucegai.
Un bătrânel la o mănăstire a văzut cum arăt  şi mi-a spus să mănânc pâine mucegăită, căci ajută. Dar câtă pâine poţi să mănânci? în timp ce acela a făcut medicamentul din mucegai şi a salvat atâţia oameni. Un astfel de medicament nu este de aruncat.
Eu aş fi de acord mai degrabă cu un botanist, cu un om de ştiinţă. Iată, cineva a scris o carte despre o sută de plante şi o mie de terapii. Vezi, acolo citim despre atâtea plante, dintre care pe unele le călcăm în picioare şi care vindecă o mulţime de boli.
A venit aici un oarecare medic credincios, nu vreau să-i spun numele, care a scris şi o carte şi îi spun: "Menta ajută mult la astmă". „Nu ştiu" îmi spune. "Bre, tu eşti doctor şi spui că nu ştii?".
Vezi aceştia nu au un scop bun, vor să dea la o parte plantele şi să rămână numai medicamentele. în mâncăruri se pun atâtea şi atâtea plante iar ca medica¬mente şovăiesc să le folosească.
Cum am spus, sunt de acord mai degrabă cu un om de ştiinţă, botanist. Vezi, germanii au pus deja menta în pliculeţe şi o vând.
Dar există şi mulţi escroci. Unul spune că poate cunoaşte TOATE bolile numai privind în ochii celui bol¬nav. Sunt şi eu de acord că unele boli se pot depista în felul acesta, dar cum va cunoaşte acela inima privind în ochi. Altul spune că prin ureche poate vin¬deca toate bolile. Bagă în ea nişte ace... Prostii. Aceştia sunt nişte escroci. Este nevoie de discernă¬mânt în toate acestea.
-    Adică, Părinte, să nu facem tratamente homeopate la copil?
-    Nu, nu este un lucru în care să ai încredere.
-    Părintele S. are câţiva călugări medici, pe care i-a trimis să înveţe homeopatia.
Bătrânul şi-a clătinat capul şi nu a spus nimic.
-    Chiar şi părintele S. a făcut tratament homeopat şi deşi a fost foarte bolnav, în cele din urmă s-a făcut bine.
Stareţul şi-a clătinat din nou capul cu amărăciune în semn de dezaprobare şi la sfârşit a întrebat:
-    Prin ce s-a făcut bine părintele S.? Oare prin homeopatie? (dând de înţeles că poate rugăciunile altora l-au tămăduit).

Anexa mea personală
44. După aceste sfaturi ale Stareţului m-am ho¬tărât să cercetez mai profund subiectul homeopatiei şi al acupuncturii. Iată aici câteva din constatările mele pe scurt:
Acupunctura: S-a dezvoltat în China şi s-a impus ca un mod terapeutic, printr-un decret împărătesc. Ea este strâns legată de concepţia despre lume a vechilor chinezi. Potrivit acestei concepţii, ei credeau că boala trupească este urmarea influentei unui duh rău asupra trupului omenesc. Astfel, de exemplu, dacă te durea stomacul, aceasta însemna pentru vechii chinezi că un demon se cuibărise în acel loc. Pentru a-1 sili pe de¬monul, care provoca boala să plece, înfigeau ace în punctele respective ale părţii bolnave, făcând în acelaşi timp şi diferite exorcisme. Aceasta este o ra¬mură a acupuncturii, pe care Stareţul a caracterizat-o a fi "curat" SATANICĂ.
Oare în zilele noastre nu există SATANIŞTI? Oare unii dintre aceştia nu practică şi în ziua de astăzi această ramură a acupuncturii? Şi dacă există astfel de persoane viclene şi rău intenţionate, care l-au băgat pe satana în viata lor, înlăuntrul sufletului lor, nu cumva să aşteptaţi să v-o spună sau să v-o scrie sub tabela lor medicală.
Homeopatia: Întemeietorul homeopatiei în Grecia, a acestei "medicini alternative", este un SUBINGINER! Domnul Vitulkas. Este considerat părintele homeopa¬tiei în Grecia, dar este şi foarte cunoscut în cercurile mondiale homeopate.
Domnul Vitulkas a fost discipol şi colaborator al maestrului (guru) hindus Krişnamurti. Pe Krişnamurti, Societatea Teosofică (de provenienţă masonică) a vrut să-1 impună ca Hristosul noii Ere. (Timp de mai mulţi ani a umblat prin toată lumea, dându-se drept "Hristo¬sul" epocii noastre). Dar planurile lor au eşuat.
În acest mediu s-a mişcat domnul Vitulkas, şi este firesc ca gândirea lui să fie adăpată cu concepţii ori¬entale despre Dumnezeu, lume şi om.
Pentru a deveni cineva „homeopat" în Grecia, acum câţiva ani, când începuse această poveste, era sufi¬cient să înveţe între trei şi şase luni lângă un homeopat experimentat, iar apoi îşi putea deschide "magazinul" său propriu.
Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat. După ciocnirile cu lumea medicală a Greciei este necesară diploma de absolvire a medicinei, pentru ca cineva să practice homeopatia.
Nu există şcoli homeopate organizate. Nu există date statistice, pentru a putea compara rezultatele acţiunii medicamentelor homeopate. Fiu există nici o statistică care să spună că, de exemplu, din o mie de bolnavi care au urmat o terapie homeopată, atâţia s-au făcut bine, atâţia şi-au îmbunătăţit starea, atâţia au rămas în aceeaşi stare şi atâtora li s-a înrăutăţit sănătatea. NIMIC! nici o dată statistică! Şi interesant este faptul că aceia îţi spun că "homeopatia nu lucrează statistic".
În trecut chiar şi eu însumi am urmat de două ori şedinţe de terapie homeopată împreună cu soţia mea şi cu mulţi prieteni şi cunoscuţi.
În majoritatea situaţiilor nu s-a întâmplat nimic. Nici o ameliorare! în alte situaţii boala avansa atât de mult încât ajungea la punctul critic în care bolnavul era nevoit, în starea avansată a bolii în care se afla, să ceară ajutorul medicinei clasice.
Uneori a existat şi "vindecare", aşa cum s-a petrecut în cazul conjunctivitei pe care am avut-o la ochi. Această boală uşoară s-a vindecat... Dar după o vreme m-a consultat din nou un oftalmolog, şi s-a mirat că partea vitroasă a ochilor mei a fost vătămată.
Semăna cu cea a unui om foarte înaintat în vârstă. Oare aceasta este "vindecarea" pe care mi-au făgădui¬t-o?
Nişte prieteni de ai noştri le-au făcut copiilor lor tratament homeopatic, încă de la o vârstă foarte mică. De la trei ani, poate şi mai puţin, copiii lor nu au luat niciodată antibiotice. Gripele, infecţiile şi viruşii, le tre¬ceau cu uşurinţă, cu o pastilă "mică" homeopată.
Însă, mai târziu, ce s-a întâmplat?
După destui ani de terapie homeopată, unul din copiii lor s-a îmbolnăvit foarte grav. Cantitatea de cupru şi de celelalte metale pe care le luase în toţi aceşti ani prin aceste "mici" pastile a crescut într-o măsură atât de mare încât i-a provocat această boală foarte gravă.
Speriaţi, părinţii au recurs la ajutorul medicinii cla¬sice, având grijă de a-i înştiinţa pe cunoscuţii lor despre "păţania" suferită, blestemând de aici înainte homeopatia.
Cum putem fi siguri că după o folosire de ani de zile  a  medicamentelor  homeopate,   nu  vom  avea efecte negative? Şi fiindcă nu există perioadă lungă de timp, o experienţă acumulată, pe ce se sprijină homeopaţii când încredinţează lumea că "medicamentele homeopate nu au efecte negative"?
Chiar şi în domeniul teoriei, al principiilor, există nepotriviri. Chiar ei înşişi nu ştiu foarte bine ce anume cred. Fondatorul homeopatiei este considerat S. Haneman. El a scris o carte cu titlul "Organul tehnicii tera¬peutice", unde sunt expuse principiile de bază ale homeopatiei.
În revista pe care o editează Centrul Medicinei Homeopate din Atena, cu titlul "MEDICINA HOMEOPATĂ", în nr. 3 din 1992, editorul revistei lui şi înte¬meietorul homeopatiei în Grecia, domnul G. Vitulkas, referindu-se la cele de mai sus, scrie:
"1) Diferenţele care există între ediţia a cincea a "Organului", când Haneman trăia încă, şi a şasea care s-a tipărit după moartea lui şi alte diferenţe care apar probabil nu aparţin acestuia. 2) Contradicţii posibile care există în "Organ", spre exemplu în paragraful 18 care menţionează: "...prin urmare, rezultă fără nici o îndoială că totalitatea simptomelor la fiecare caz per¬sonal de boală trebuie să fie singurul indiciu, singurul ghid care ne va conduce la alegerea medicamentu¬lui...".
În timp ce vorbeşte atât de clar despre totalitatea simptomelor, totuşi, în paragraful 153 menţionează: "...în încercarea noastră de a descoperi medicamentul corespunzător, cel mai potrivit pentru simptomele bolii pe care vrem să o tratăm... acele simptome pe care ar fi trebuit prin excelenţă şi în mod exclusiv să le avem în vedere, sunt cele mai importante, cele mai curioase, cele mai neobişnuite şi unice în felul lor -simptome generale, dar şi cele mai imprecise, care nu trebuie să ocupe prea mult atenţia noastră...".
Oare nu avem aici o contradicţie? Dacă da, care este ea?
Mai există şi alte contradicţii de acest fel în "Organ", care vor trebui discutate? se întreabă domnul Vitulkas.
45.    Un copil a venit să-1 roage din nou pe Stareţ pentru tatăl său, care era în spital bolnav de cancer. Era gata să izbucnească în plâns. Stareţul 1-a întărit sufleteşte.
-    Nu plânge! Nu s-au pierdut toate! Ce s-a întâm¬plat? Pentru Dumnezeu nimic nu este greu. Numai că şi el trebuie să vrea să fie ajutat. Trebuie să răsu¬cească puţin butonul; să se acordeze la frecvenţa care trebuie. Să-i spui să se mărturisească şi să se împărtăşească.
46.    Odată mi-au adus o fetiţă paralizată. O lovise trăsnetul şi îi arsese toate celulele nervoase. Nu putea merge, nici vorbi, şi nici să se îngrijească.
Mi-a fost tare milă de ea. Oare este greu pentru Hristos să facă din nou celulele? Acum s-a făcut cogeamite fată.
47.    - Părinte, acesta are tensiune. Mu ştiţi cumva vreun medicament?
-    Tensiune? Ia vino aici să ţi-o cobor! (Şi zâmbind, îi prinde capul între mâini şi îl apasă, în timp ce acela stătea  bucuros  şi  cu  evlavie,   primind  tratamentul Stareţului asupra capului său).
Tensiunea este din nelinişte, binecuvântatule, con¬tinuă serios Stareţul. Tu să rezolvi problemele cele uşoare. Pe cele grele să le laşi lui Hristos. Să nu în¬cerci să le rezolvi tu pe toate. După ce vei pleca de aici, să treci pe la Talea (băcanul din Căreia) să cumperi nişte indiferenţă bună. îţi va da şi pe datorie, a spus Stareţul râzând.

48. Să mâncaţi morcovi mulţi. Fac bine. Curăţă sângele.

49. Odată am avut infecţie urinară. în decursul unui an luasem de cinci ori antibiotice puternice. Şi de fiecare dată am făcut aceasta timp de o lună de zile. Dar fără nici un rezultat. în cele din urmă am mers la Stareţ să-i cer sfatul.
-    Ia orz curat, fierbe-1 până se va desface bobul, şi bea numai zeama.
-    Cât să beau?
-    Bea cât vrei. Rău nu o să-ţi facă. Este şi întăritor. Curăţă tot sistemul... rinichii, vezica urinară. Să bei câte un pahar dimineaţa, la amiază şi seara.
-    Pentru cât timp, Părinte?
-    Ei!... bea timp de o lună.

Într-un termos mare, cam de un litru, puneam apă fiartă şi aruncam înăuntru o mână de orz, spălat mai dinainte de praf. îl lăsam toată noaptea, iar dimineaţa îl strecuram şi beam zeama.
După cincisprezece zile m-am făcut cu desăvârşire bine şi nu am mai continuat tratamentul. Orzul a făcut o treabă mai bună decât antibioticele, fără să pricinuiască efecte negative.
50. Odată, când l-am cercetat pe Stareţ, după operaţia pe care o făcuse pentru cancer şi după inter¬venţia la ficat, de îndată ce m-a văzut, mi-a spus:
-    Să nu ceri! Să nu ceri! Nu poţi suferi durerea, nu poate fi suportată. Este înfricoşătoare!
Am plecat capul ruşinat. în rugăciunea mea, ceream de la Dumnezeu să-mi dea "puţin" din boala Părintelui, atât cât puteam suporta. Mă ruşinam pentru că nu am avut jertfire de sine pentru a cere să sufăr eu în locul său, aşa cum făcuse Stareţul în trecut pentru mine. Nu i-am spus nimic despre aceasta, ci el singur a înţeles.
Apoi Stareţul a continuat:
-    Dintru început nu ceream de la Hristos să mă facă bine. Şi sfătuiam şi pe alţii să facă răbdare, să facă mai întâi cele omeneşti şi apoi să ceară ajutorul lui Dum¬nezeu, însă nu aşa, ci trebuie de la început să cerem ajutorul lui Hristos. Căci Hristos vine cu o mângâiere şi le îndreaptă pe toate fără durere, fără efecte negative, în chip desăvârşit. În timp ce oamenii... Chiar şi binele pe care ţi-1 vor face, ce fel de bine este?

PETRU... Avva Agaton, din Patericul egiptean:

DOAMNE AJUTA!

     1. Zis-a avva Petru, acela al lui avva Lot, că era odată la chilia lui avva Agaton şi a venit către acesta un frate, zicând: "Voiesc să locuiesc cu fraţii; deci spune-mi, cum voi locui cu ei?" Zis-a lui bătrânul: "În ziua dintâi, când intri la dânşii, aşa să păzeşti străinătatea ta în toate zilele vieţii tale, ca să nu ai îndrăzneală cu dânşii". Zis-a avva Macarie lui: "Şi ce face îndrăzneala?" Zis-a lui bătrânul: "Asemenea este îndrăzneala cu arşiţa cea mare, care când se face, toţi fug de la faţa ei, rodul pomilor îl strică". Zis-a avva Macarie lui: "Aşa de cumplită este îndrăzneala?" Şi a zis avva Agaton: "Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci ea este maică şi născătoare a tuturor patimilor. Şi lucrătorul trebuie să se păzească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. Căci ştiu eu că un frate locuind multă vreme în chilie şi având un pătişor, a zis că s-a mutat din chilie, necunoscând pătişorul acesta. Unul ca acesta este lucrător şi luptător".
     2. Zis-a avva Agaton: "Călugărul trebuie să nu lase conştiinţa să-l învinuiască în nici un lucru".
     3. Zis-a iarăşi: "Fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nici o faptă bună".
     4. Zis-a iarăşi: "Niciodată nu m-am culcat să dorm având (ceva) asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă având (ceva) asupra mea (Mat. V, 23 şi Marcu XI, 25). Aceasta, pe cât am putut".
     5. Se spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are mare dreaptă socotinţă. Şi vrând să-l cerce de a să mânie, i-au zis lui: "Tu eşti Agaton? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru". Iar el a zis: "Ei bine, aşa este". Şi i-au zis lui: "Tu eşti Agaton bârfitorul şi clevetitorul?" Iar el a zis: "Eu sunt". Au zis iarăşi: "Tu eşti Agaton ereticul?" Iar el a răspuns: "Nu sunt eretic". Şi l-au rugat pe el, zicând: "Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?" Zis-a lor: "Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu". Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi.
     6. Povestesc unii pentru avva Agaton, că a făcut vreme multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui şi după ce au sfârşit ei chilia, au venit apoi să şadă în ea. Şi a văzut bătrânul în săptămâna dintâi lucrul ce nu-i folosea şi a zis ucenicilor săi: "Sculaţi-vă, să mergem de aici". Iar ei s-au tulburat, zicând: "Dacă avea socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia? Şi smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăşi or să zică: < Iată, iarăşi s-au mutat nestatornicii! >". Şi văzându-i pe ei împuţinaţi cu sufletul, le-a zis lor: "Deşi se vor sminti vreunii, însă iarăşi se vor zidi alţii, zicând: < Fericiţi sunt unii ca aceştia, că pentru Dumnezeu s-au mutat şi toate le-au defăimat >. Însă cel ce voieşte să vină, să vină, căci eu mă mut". Şi s-au aruncat ei pe sine la pământ, rugându-se până când vor fi iertaţi să călătorească împreună cu dânsul.
     7. Se zicea, iarăşi pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat, având numai la brâu cuţitaşul cu care spinteca smicelele.
     8. A fost întrebat avva Agaton: "Ce este mai mare: osteneala cea trupeasca, sau păzirea celor dinlăuntru?" Iar bătrânul a zis: "Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupeasca este frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: < Tot pomul care nu face roada bună, se taie şi în foc se arunca > (Mt. 7, 19), arătat este că pentru roada este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea mintii. Dar este trebuinţa şi de acoperemântul şi podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti".
     9. L-au întrebat pe el iarăşi fraţii, zicând: "Care faptă bună, părinte, intre petreceri, are mai multă osteneala?" Zis-a lor: "Iertaţi-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală, ca rugăciunea către Dumnezeu. Căci totdeauna când voieşte omul să se roage, voieşte vrăjmaşul să-i taie pe el căci el ştie că nu se împiedica de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândeşte odihna. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea de pe urma, are trebuinţă de nevoinţă".
     10. Şi era avva Agaton înţelept cu mintea şi fără de preget cu trupul şi se îndestula cu toate şi cu lucrul mâinilor şi cu hrana şi cu îmbrăcămintea.
     11. Acesta mergea pe drum cu ucenicii lui şi unul dintr-înşii găsind un păhăruţ de lemn verde pe drum, a zis bătrânului: "Părinte, porunceşte să-l iau". Iar bătrânul s-a uitat la el minunându-se şi i-a zis: "Tu l-ai pus acolo?" Şi a răspuns fratele: "Nu!" Şi a zis bătrânul: "Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus?"
     12. Un frate a venit la avva Agaton, zicând: "Lasă-mă să locuiesc cu tine". Şi mergând pe drum a găsit puţin săpun şi l-a adus la el. Şi a zis bătrânul: "Unde ai găsit săpunul?" Zis-a fratele: "Pe drum l-am găsit, când umblam şi l-am luat". Zis-a lui bătrânul: "Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus?" Şi l-a trimis să-l ducă de unde l-a luat.
     13. Un frate a întrebat pe bătrânul, zicând: "M-a ajuns o poruncă şi unde este poruncă, este război. Deci voiesc să merg pentru porunca, dar mă tem de război". Şi a zis lui bătrânul: "De ar fi fost Agaton, făcea porunca şi biruia războiul".
     14. Făcându-se odată sobor la Schetia pentru o pricina şi punându-se la rânduiala, mai pe urma a venit şi acest Agaton şi a zis părinţilor: "Nu aţi pus pricina la buna rânduială". Iar ei i-au zis lui: "Dar tu cine eşti de grăieşti aşa?" Iar el a răspuns: "Fiu al omului. Căci este scris: < De grăiţi adică, dreptate după adevăr, judecaţi cele nedrepte, fiii oamenilor > (Ps. 57, 1)".
     15. Se spunea pentru avva Agaton, că trei ani s-a ostenit, ţinând piatra în gură sa, până când s-a deprins să tacă.
     16. Se spunea iarăşi pentru el şi pentru avva Amun, că atunci când vedea vreun vas, o data spunea preţul şi ceea ce li se da, luau tăcând cu linişte. Şi iarăşi, când vroiau să cumpere ceva, ceea ce li se spunea, dau în tăcere şi luau vasul, negrăind nimic.
     17. Acelaşi avva Agaton a zis: "Niciodată n-am dat dragoste, adică milostenie; ci milostenia mea era a da şi a lua, socotind că folosul fratelui meu este lucru al rodirii".
     18. Acelaşi părinte când vedea vreun lucru şi voia gândul lui să-i judece, îşi zicea luişi: "Agathoane, să nu faci tu aceasta!" Şi aşa se liniştea gândul lui.
     19. Acesta şi-a zis că mâniosul măcar de va scula vreun mort, nu este primit la Dumnezeu.
     20. Avea odată avva Agaton doi ucenici, care petreceau viaţă sihăstrească deosebi. Deci, într-una din zile a întrebat pe unul: "Cum petreci în chilia ta?" Iar el a zis: "Postesc până seara şi mănânc doi pesmeţi". Şi i-a zis lui: "Bună este rânduiala mâncării, neavând osteneală prea mare". Zis-a şi celuilalt: "Tu cum petreci?" Iar el a zis: "Două zile postesc şi doi pesmeţi mănânc". Şi i-a zis lui bătrânul: "Te osteneşti foarte mult, suferind două războaie. Că de mănâncă cineva în fiecare zi şi nu se satură, se osteneşte. Dar este altul care voieşte să postească câte două zile şi să se sature. Iar tu îndoit postind, nu te saturi".
     21. Un frate a întrebat pe avva Agaton pentru păcatul desfrânării şi i-a răspuns aceluia: "Mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei avea odihnă".
     22. S-a bolnăvit odată avva Agaton şi un oarecare din bătrâni. Şi zăcând ei în chilie, citea un frate la cartea Facerii şi a venit la capul unde zice Iacob: "Iosif nu este, Simeon nu este ; şi pe Veniamin îl veţi lua? Şi îmi veţi pogori bătrâneţile cu mâhniciune la iad!" (Fac. 47, 36 şi 37) Şi răspunzând bătrânul, a zis: "Nu-ţi ajung ceilalţi zece, avvo Iacove?" Zis-a avva Agaton: "Încetează, bătrânule! Dacă Dumnezeu este Cel ce îndreptează, cine este cel ce osândeşte?" (Rom. 7, 33-34).
     23. Zis-a avva Agaton: "De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşeala, îl înlătur de la mine".
     24. Zis-a iarăşi: "Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu".
     25. Oarecari fraţi vorbind pentru dragoste, avva Iosif a zis: "Au noi ştim ce este dragostea?" Şi spunea pentru avva Agaton că avea un cuţitaş şi a venit la el un frate şi l-a lăudat şi nu l-a lăsat să iasă până ce nu a luat cuţitaşul.
     26. Zicea avva Agaton: "De mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc un bubos să-i dau trupul meu şi să iau pe al lui, bucurie as fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârşită".
     27. Se spunea iarăşi pentru dânsul, că venind o dată în cetate să-şi vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsi pe un om străin, lepădat pe uliţa şi bolnav, neavând cine să-l caute. Şi a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie şi din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuinţa bolnavului. Şi a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Şi aşa bătrânul s-a dus la chilia să cu pace.
     28. Spunea avva Daniel, că mai înainte de a veni avva Arsenie la părinţii mei, au rămas şi ei cu avva Agaton. Şi iubea avva Agaton pe avva Alexandru, că era nevoitor şi blând. Şi s-a întâmplat ca toţi ucenicii lui să-şi spele hainele în râu, iar avva Alexandru spăla încet. Ceilalţi fraţi au zis bătrânului: "Fratele Alexandru nu face nimic". Şi vrând să-i odihnească, i-a zis lui: "Frate Alexandre, spală-le bine căci sunt inuri". Iar el dacă a auzit, s-a mâhnit. Şi după aceasta l-a mângâiat pe el bătrânul, zicând: "Au doară, nu ştiam, că bine faci? Ci acestea ţi le-am spus înaintea lor, ca să odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate".
     29. Se povesteşte pentru avva Agaton, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el întâi apuca lopata şi când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune, mana lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. Şi l-au mişcat fraţii zicând: "Avvo Agathoane, unde eşti?" Şi le-a răspuns lor: "Înaintea judecăţii stau". I-au zis lui: "Şi tu te temi, părinte?" Le-a zis lor: "Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!" Şi i-au zis lui: "Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?" Zis-a bătrânul: "Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor". Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: "Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme". Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o fapta bună.
     30. A intrat odată avva Agaton în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: "Unde te duci?" Şi i-a răspuns avva Agaton: "În cetate, să vând nişte vase". Zis-a lui leprosul: "Fă milostenie, de mă ia acolo!" Şi luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: "Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui". Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea bubosul: "Cu cât l-ai vândut?" Şi-i răspundea: "Într-atâta". Şi-i zicea iarăşi: "Cumpără-mi o plăcintă". Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: "Dar acesta cu cât?" Şi-i răspunse bătrânul: "Într-atâta". Şi-i zicea: "Cumpăra-mi acest lucru". Şi-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: "Te duci?" Şi i-a răspuns lui: "Da!" Şi i-a zis din nou: "Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!" Şi luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis lui: "Binecuvântat eşti Agathoane, de Domnul în cer şi pe pământ". Şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.