Motto: „Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru a desfiinţa din
firea omenească dezordinile egoiste ale mâniei şi poftei, pentru a o
deprinde cu smerenia, cu blândeţea şi cu delicateţea, prin care se
pot restabili armonia, respectul şi comunicativitatea între oameni“
(Sfântul Maxim Mărturisitorul).
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Una dintre marile patimi care stăpânesc sufletul nostru este
patima iubirii de sine, egoismul. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că:
„Patimile sunt aidoma munţilor vulcanici, care repede lasă în
jurul lor un pustiu îngrozitor. Nimic nu ne pricinuieşte atâta
suferinţă ca o patimă activă în suflet. Toate celelalte lucrări
acţionează din afară, dar patimile se nasc dinlăuntru, de aici
provine o tortură deosebit de mare“. Iubirea de sine este mama şi
doica tuturor patimilor şi răutăţilor. Mântuitorul Iisus Hristos,
referindu-se la această dragoste faţă de noi înşine spune: „Cel care
iubeşte sufletul său, îl va pierde; iar cel care îşi urăşte sufletul în
lumea aceasta, îl va păstra pentru viaţa veşnică“ (Ioan 12:25).
Cuvântul „suflet“ se referă la viaţă şi, într-adevăr omul care are
exagerată dragoste faţă de viaţa lui şi faţă de el însuşi, este distrus în
realitate. Sfântul Apostol Pavel, descriind patimile care vor stăpâni
oamenii în timpurile din urmă, menţionează ca cea dintâi patimă,
iubirea de sine: „Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni
vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi,
lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi,
nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi,
clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători,
necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât
iubitori de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:2-3-4).
Ce este iubirea de sine?
Iubirea de sine poate fi definită ca fiind marea şi exagerata
dragoste faţă de noi înşine. Când omul iubeşte exagerat şi exclusiv
sufletul lui şi trupul lui, ignorând cu desăvârşire pe Dumnezeu şi pe
semenii lui, atunci spunem că este iubitor de sine (egoist). După
Sfântul Maxim Mărturisitorul „iubirea de sine este patima faţă de
trup“. Această patimă faţă de trup mai este caracterizată de către
acelaşi Sfânt Maxim ca „iubire iraţională pentru trup“. Astfel, în
general putem să spunem, asemenea Sfântului Maxim Mărturisitorul,
că egoismul este „iubirea înverşunată şi iraţională faţă de trup,
căreia i se opun dragostea faţă de semeni şi cumpătarea“.
Egoismul, în consecinţă, este opus dragostei şi cumpătării, precum şi
dragostea şi cumpătarea sunt opuse faţă de egoism. Fireşte, nu
înţelegem egoismul ca îngrijirea de trup când este în limite fiziologice,
ci exagerata şi îndârjita grijă de trup, de sine. Patima egoismului face
omul să dorească comodităţile trupului, confort şi bună petrecere. De
aceea, Sfântul Grigorie Sinaitul spune că nimic altceva nu face
sufletul celor care luptă atât de „moale, indiferent şi stupid“, cât
patima egoismului. Astfel şi Nichita Stethatos caracterizează
egoismul ca fiind „foarte rău“, şi „preaurâcioasă iubire de sine“.
Ego, egoismul, egoistul, egotismul, egolatria
Ego (eul) este conştiinţa de sine, nucleul sistemului personalităţii,
în alcătuirea căruia intră cunoştinţele şi imaginea despre sine, precum
şi atitudinile fie conştiente, fie inconştiente faţă de cele mai
importante interese şi valori. Eul, înţeles ca ansamblul însuşirilor
personalităţii, este alcătuit din: eul fizic sau biologic ce are în vedere
atitudinile corporale care se identifică cu schema corporală; eul
spiritual, alcătuit din totalitatea dispoziţiilor psihice înnăscute sau
dobândite; eul social, ce are în vedere atitudinile faţă de relaţiile
sociale ale individului.
Egoismul este o trăsătură morală ce se caracterizează prin situarea
propriilor interese mai presus de interesele grupului social din care
individul face parte, mai presus de interesele generale.
Nicolae Iorga spunea referitor la egoism: „Să nu faci din fiinţa
ta, temniţa sufletului tău“. „Egoismul este silinţa disperată de a
fura o rază de lumină ca să nu lumineze şi pe alţii“.
Mihai Eminescu spunea că „egoismul este sâmburele vieţii,
dar hrana lui este minciuna“.
Honore de Balzac numea egoismul „otrava prieteniei“.
Alfred de Vingny numea egoismul „adevărata sărăcie a vieţii“.
V. I. Ghika spunea despre egoism că este „formă naivă de
furt“.
Egoistul este acel om care „nu compătimeşte pe nimeni, nu
plânge pe nimeni, nu cunoaşte decât nenorocirile sale, nu plânge
deloc moartea altora, nu se teme decât de a lui, pe care ar
răscumpăra-o bucuros cu preţul stingerii genului uman“.
(Jean de la Bruyere).
V. I. Ghika îl numeşte pe egoist cea mai tristă speţă de surdo-mut
care există.
G. Nadaud spune: „Cel mai blând dintre oameni, cu inima cea
mai iubitoare, / Suflet totdeauna bun, de bunătatea cea mai mare,
Tot numai devotament şi grijă să se apropie / Dar numai de
persoana sa proprie!“
Jeune Hermite compară egoistul cu „cel care ar da foc unei
case ca să-şi fiarbă un ou“.
I.A. Krâlov: „Şi omu-i câteodată cu broasca de un fel / Să
piară toată lumea-ntreagă, dar să trăiască el“.
La Rochefocauld zice că: „Omul lucrat de egoism devine idol
pentru sine şi tiran pentru ceilalţi“. Cauza principală a oricărei
discordii se află în egoismul exagerat cu care apărăm interesele
noastre, onoarea şi drepturile noastre, făcând scandal pentru nimica
toată.
Egocentrismul este definit în Dicţionarul Explicativ al Limbii
române ca fiind atitudinea celui care priveşte totul prin prisma
intereselor şi a sentimentelor personale, tendinţa de a face din sine
centrul universului. În lucrarea sa „Caleidoscop“,
P. Constantinescu defineşte şi el egocentrismul ca fiind „cea
mai dezgustătoare prostie“.
Egotismul este atitudinea rezultată din egoism şi egocentrism,
manifestată negativ în planul relaţiilor interpersonale, prin exagerarea
propriei valori şi cultivarea excesivă a propriilor interese, prin
însingurare şi autoadoraţie.
Egolatria apare atunci când un om se priveşte prea mult pe sine şi
ajunge să nu mai ştie care îi e chipul şi care îi e masca.
Jaroslav Hasek, cel mai mare scriitor ceh, spune în acest sens:
„Şi eu mă număr printre numeroşii mei admiratori“.
De la egoism se trag toate patimile
HRANA PENTRU SUFLET: CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M
BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
