Sarantocul din tinda bisericii

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Un om sarac si batran, fara rude si fara casa avea permisiunea de la preot sa doarma noaptea in tinda bisericii. El se invelea cum putea cu o patura rupta si murdara si dormea acolo in frig, singurul avantaj fiind ca nu s-ar fi udat daca Dumnezeu ar fi dat ploaie. El nu deranja pe nimeni, nu vorbea si nici nu cersea, dar cu toate astea mai multe femei din zona nu-l sufereau spunand ca este murdar si ca cine stie ce microbi poarta in hainele lui murdare. Gasira aceste femei un pretext si se dusera apoi la parinte sa discute. Ele spusera ca nu pot dimineata sa se apuce de curatenie in tinda bisericii, fiindca sarantocul sta acolo intins si slujitorul lui Dumnezeu le facu pe plac si ii spuse batranului sa plece, fiindca deranjeaza.
Acesta a plecat fara sa carteasca, iar femeile erau bucuroase ca se facuse in biserica ceea ce ele voiau.
Dupa ce au iesit intr-o seara de la vecernie intrara in vorba cu jandarmul care patrula prin targ dupa cum ii era misiunea. Acesta le intreba:
- Dar unde este batranul care dormea in tinda bisericii?
O femeie isi ascuti glasul si rosti cu mandrie.
- Un’ sa fie? La treburile lui! L-am izgonit din tinda bisericii…Ce acolo e loc de dormit?
- Pai rau ati facut! rosti jandarmul.
- Pai de ce sa facem rau, ca ne-a dat voie parintele! rostira ele raspicat.
- Ei stiti ca eu mai am si ronduri de noapte! Si de multe ori l-am surprins pe batran facand lucruri dumnezeiesti.
- Eiiiii, cum sa faca lucruri dumnezeiesti zdrentarosul acela!?
- Ei, aflati crestinelor acestea, ca sunt lucruri pe care nici parintele nu le stie. Sarantocul din tinda bisericii, sau zdrentarosul cum ii ziceti voi, a aparat odata biserica de hoti si pradatori sarind la ei cu bata. Alta data i-a dat lumanari unei femei care avea sotul muribund. Femeia nestiind ce sa faca, fiind miezul noptii si sotul ei aproape sa-si dea sufletul, a venit aici la biserica ca sa gaseasca o lumanare si sarantocul a ajutat-o. Si altadata vazand ca vasul cu agheasma are o gaura prin care se scurgea apa sfintita de Boboteaza s-a pus sa repare vasul, caci altfel toata apa sfintita ar fi curs pe jos si s-ar fi facut mare pacat…
- Si de ce nu ne-ai spus astea din timp? Caci noi n-am stiut ca omul are faptele astea bune, spusera femeile.
- Batranul m-a rugat frumos sa tainuiesc acestea, fiindca fapta buna se face intr-ascuns, nu se trambiteaza. Voi stiti ca el nu vorbea, dar mi-a spus intr-o seara acestea: ,,Mai repede ma odihnesc, fata de pacatele mele cand sunt inghiontit, jignit sau izgonit, decat atunci cand ma lauda lumea. Rogu-te fii bun si nu spune cuiva ca as fi facut ceva bun, lasa-ma astfel sa ma odihnesc!”.

Auzind acestea femeilor le-a parut rau ca au izgonit saracul si au plecat apoi care incotro sa-l caute. Si se spune ca inca mai cauta si astazi, fiindca nu l-au mai gasit.

UN OM FERICIT!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR
AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Auzit-am că, pe vremuri,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit!
Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreaga colindînd,
Cînd la deal si cînd la vale,
Pe creştini tot întrebînd.
Unul zise: - Cum pot oare
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cît de mult trudesc?!
Altul zise cu durere:
- Eu aş fi, dar ce sa fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!
Unul spuse cu mîndrie:
- Eu am bani, ce pot sa zic?
Am destulă avuţie,
Nu duc lipsă de nimic!
Însă fericit aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrînesc.
Altul strigă cu ocară:
- O, ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!
Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuesc,
Cum pot oare, cu-aşa casă,
Fericit să mă numesc!
Cînd pe altul îl întreabă:
- Tu eşti fericit, ori ba?
Dînd din cap, el spune-n grabă:
- Hm! nu prea mult, măria-ta!
- Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
Zise îngerul suav.
- Aş trăi împarăteşte,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!
Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac.
Sunt slabit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!
Şi cuprins de întristare,
Îngerul plecă mîhnit,
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
Tot aşa cîrteau creştinii,
Orşiunde întreba,
Apăsînd mai tare spinii
Domnului pe fruntea Sa.
Şi cu fiece răspuns,
Pas cu pas Îl aduceau,
Spre Golgota, în ascuns,
Şi pe Cruce-L răstigneau!
Merse îngerul ce merse
Pînă cînd a întîlnit
Un om ce sudoarea-şi şterse
De pe chipul său trudit.
- Omule, te văd muncind
Şi esti mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi: tu eşti fericit?
Omul se-ndreptă de spate
Şi, privindu-l pe străin
Îi spuse cu bunătate:
Fericit sunt pe deplin!
Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
- Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ţi s-a stins.
Ai copii prea mulţi, se pare
Şi cu greu îi creşti pe toţi,
Nu ai bani pentru mîncare,
Şi eşti fericit, socoţi?
- Eu nu te cunosc, străine!
Şi nu ştiu de unde vii
Dar, de vrei, rămîi la mine
Pînă mîine-n zori de zi.
Iat-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămînd vei fi oricum.
Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am în schimb, o mîngîiere,
Că am sufletul curat.
Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins in vatră,
Om mînca ce s-o găsi.
Şi cu toţii stînd la masă
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.
Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.
El îmi dă mereu putere,
El mă iarta cînd greşesc,
El mi-alină orice durere,
El m-ajută să trăiesc.
Cine are-aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mîngîiere
Şi e-n viaţă fericit!
Am copii pe lîngă casă,
Am pămînt să-l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit - de ce n-aş fi?
Îngerul sa-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!
Bucuros, el se întoarse
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă, în sfîrşit aflase,
Un om care-i fericit.
Auzind Domnul îndată
Le dădu creştinilor
Pedeapsa meritată
Pentru necredinţa lor.
Numai cel ce nu cîrtise
Fericit în veci va fi,
Că, din toţi, doar el primise
Darul de-a se mîntui.
Cine are-nţelepciune
Să priceapă, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!!!
Dac-am fi, din întîmplare,
Întrebaţi şi noi cîndva,
Conştiinţa noastră oare
Ce-ar răspunde: NU sau DA?!

ÎNVIEREA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

    Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
    Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere;
    Un singur glas îngână cuvintele de miere,
    Închise în tratajul străvechii evanghelii.

    C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
    Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
    Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
    Că de trei zile-nvînge, cumplit muncindu-şi prada.

    O muzică adâncă şi plină de blândeţe
    Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
    "Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
    Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe,

    Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
    Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
    În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
    A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg".

    Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
    Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...
    Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
    Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

    Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
    Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
    Cum din mormânt răsare Christos învingător,
    Iar inimile toate s-unesc în armonie:

    "Cântari şi laude-nălţăm
    Noi, Ţie unuia,
    Primindu-l cu psalme şi ramuri,
    Plecaţi-vă neamuri,
    Cântând Aleluia!

    Hristos au inviat din morţi,
    Cu cetele sfinte,
    Cu moartea pre moarte călcând-o,
    Lumina ducând-o
    Celor din morminte!"

    Mihai Eminescu

Femeile Mironosiţe - modele de curaj, credinţă şi evlavie în Biserică

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Această Duminică are o semnificaţie deosebită, întrucât ne arată că în Biserică învăţăm credinţa vie nu numai din învăţătura Sfinţilor Apostoli, care este fundamentală pentru toţi, ci o învăţăm şi din pilda vieţii Sfinţilor. De aceea, în Biserică, pe lângă Sfânta Evanghelie şi Scrierile Apostolilor mai citim şi Vieţile Sfinţilor. Sfintele femei mironosiţe din Evangheliile după Sfinţii Marcu şi Matei sunt mari dascăli ai Bisericii nu atât prin învăţătura lor teologică, deoarece aceasta nu putea fi diferită de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de a fi şi de a făptui, prin modul lor de a exprima starea lor de credinţă şi curaj, de smerenie şi preţuire faţă de Mântuitorul Cel răstignit şi înviat din morţi.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, compară prin contrast curajul femeilor mironosiţe cu teama prea mare a ucenicilor lui Iisus. Pe când ucenicii Săi (viitorii Apostoli) erau adunaţi şi încuiaţi în casă de frica iudeilor, dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosie, şi Salomeea au cumpărat aromate sau miresme ca să ungă trupul Mântuitorului după tradiţia iudeilor. Evanghelia după Sfântul Marcu ne arată că în sufletul acestor femei iubirea sau preţuirea faţă de Hristos era mai tare decât teama de primejdie, ele aveau un curaj deosebit, pe care în dimineaţa Învierii lui Hristos nu l-au avut ucenicii Săi.
Femeile mironosiţe reprezintă puterea credinţei în Hristos şi a iubirii faţă de Hristos, iubire smerită şi sfântă mai tare decât orice calcul de ajutor omenesc din lumea aceasta. Ele reprezintă credinţa Bisericii lui Hristos care îşi pune mai mult nădejdea în ajutorul dumnezeiesc, decât în ajutorul omenesc, adesea absent sau interesat.
De aceea, se cuvine ca în această zi a "Duminicii Femeilor Mironosiţe" să ne aducem aminte de toate femeile care din timpul Sfinţilor Apostoli până astăzi au arătat credinţă, preţuire şi evlavie pentru Hristos şi pentru Biserica Sa.

Femeile mironosiţe - modele pentru toate femeile credincioase



Femeile mironosiţe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, femei care prin credinţa, curajul şi jertfelnicia lor au devenit muceniţe sau martire, mărturisind pe Hristos Cel răstignit şi înviat, au devenit cuvioase maici în mănăstiri şi harnice mame creştine în familie, care au dat naştere copiilor şi i-au crescut în dreapta credinţă binevestind în casă, în familie, că Hristos Cel răstignit şi înviat voieşte să devină Viaţa vieţii noastre, El Cel ce a biruit păcatul, iadul şi moartea şi ne-a dăruit arvuna vieţii veşnice. Cunoaştem numele unor femei mironosiţe din Noul Testament, şi anume: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosif sau Iosie, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza, un ispravnic al regelui Irod, Salomeea, Suzana, care au ajutat pe Mântuitorul şi pe Sfinţii Apostoli în lucrarea lor sfântă de propovăduire a Evangheliei. Ele au ajutat cu bani sau cu munca necesară pentru pregătirea meselor şi a hainelor, adesea în călătoriile pe care Mântuitorul şi ucenicii Săi le-au făcut în Ţara Sfântă. Ele sunt icoana femeilor credincioase, care susţin financiar sau cu munca lor construcţia de biserici, împodobirea lor, ajutorarea săracilor, a copiilor orfani, a bătrânilor, a bolnavilor. Deşi în Evanghelii ele nu apar totdeauna în prim-plan, totuşi Evangheliile le menţionează. Ele, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, singurul dintre Apostoli care a mers cu Hristos până la cruce, au văzut patimile şi moartea Mântuitorului. De aceea, ele s-au învrednicit să fie primele care l-au întâlnit pe Hristos Cel înviat, după cum primul dintre ucenici care a intrat în mormântul Domnului înviat din morţi a fost Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al Domnului.
Femeile mironosiţe reprezintă, de asemenea, pe toate femeile care dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, merg la icoana Mântuitorului Iisus Hristos şi-I cer ajutor să prăvălească atâtea "pietre grele ale vieţii" de pe inima sau sufletul lor. Ele reprezintă pe toate femeile care cer ajutorul lui Hristos pentru a putea creşte copiii în credinţă, pentru a fi soţii credincioase în familie şi femei evlavioase în Biserică, pentru a fi purtătoare de valori ale credinţei, deoarece aromatele de mare preţ pe care femeile credincioase le aduc lui Hristos sunt bogăţia şi valorile credinţei în Hristos, bogăţia spiritualităţii sau a legăturii omului cu Dumnezeu, adică darurile Duhului Sfânt primite ca arvună a bunătăţilor veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi.
Femeile mironosiţe reprezintă şi pe acele femei care au devenit, prin lacrimi de pocăinţă şi prin multă rugăciune, prin nevoinţă şi prin slujbe dis-de-dimineaţă în biserică, maici monahii sau călugăriţe născătoare de virtuţi sfinte ale credinţei creştine: evlavia, smerenia, ascultarea, bunătatea inimii. Aşadar, ca femei credincioase, femeile mironosiţe reprezintă, în acelaşi timp, mamele şi fetele din familii, maicile şi surorile din mănăstiri. Ele reprezintă, de asemenea, şi pe femeile care sunt milostive cu cei îndoliaţi, cu cei întristaţi, cu cei ce sunt în pragul stricăciunii vieţii din cauza păcatului şi a morţii sau aduc bucurie celor pe care îi ajută. În această privinţă, există azi o mulţime de femei credincioase care veghează la căpătâiul bolnavilor în spitale, o mulţime de profesoare de religie, o mulţime de asistente medicale, de asistente sociale, o mulţime de femei care lucrează în instituţii de cultură şi de solidaritate socială, purtând în sufletul lor şi arătând în jurul lor lumina şi bucuria Învierii lui Hristos.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învăţăm de la femeile mironosiţe curajul de a-L căuta pe Hristos în rugăciune, credinţa puternică în Învierea Lui şi bucuria de a ne întâlni cu El în fiecare duminică şi sărbătoare în Biserica Sa, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. Amin!



O, florile Credinţei Sfinte,
ce-ncununaţi un chip slăvit,
spre Cinstea Celui ce vă cheamă
purtaţi-vă desăvârşit!
Dac-aţi primit chemarea sfântă
să-I fiţi podoabe la altar,
frumos în suflet, ca lumina,
păstraţi al curăţiei har!
Dac-aţi primit chemarea sfântă
şi grea, de mame ori soţii,
purtaţi în jurul crucii voastre
cununa sfintei curăţii!
Dac-aţi primit chemarea sfântă
de lucrătoare-a’ lui Iisus,
purtaţi pe toată viaţa voastră
sfinţirea Chipului de Sus!
Purtaţi mai scump ca ochii voştri
al sufletului alb veşmânt;
mai bine vă lipsiţi de viaţă,
decât cădeţi din legământ!
Căci voi sunteţi cununa Celui
în veci Cântat şi Preaiubit;
pentru Hristos şi pentru lume
purtaţi-vă desăvârşit!

Hristos a Inviat!

CERETI SI NU STITI CE CERETI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Un păstor, care-şi pierduse viţelul cel mai frumos, se ruga zicând: “Doamne Dumnezeule, arată-mi pe hoţul viţelului meu şi duminică la biserică, îţi voi aduce jertfă o lumânare din cele mari!”

Abia rosti această rugăciune şi, deodată, apăru hoţul din pădure: un urs mare şi înfiorător.

“Atotputernice Dumnezeule, – se ruga păstorul luând-o la fugă, scapă-mă de de acest hoţ şi-ţi voi aduce duminică zece lumânări din cele mari!”

Să cerem în rugăciunile noastre, “mai ales, cele bune şi de folos sufletelor noastre”, căci altfel de cereri, dacă nu băgăm bine de seamă, pot fi spre răul nostru, împlinindu-se cuvintele Scripturii: “nu ştiţi ce cereţi”.

(din pildele Episcopului Grigorie)

Cele mai frumoase 12 rugaciuni

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Va oferim o colectie de rugaciuni trebuincioase oricarui om, fie ca este un parinte care doreste sa isi creasca copilul si in acest spirit, al iubirii de Dumnezeu, fie ca nu are copii.

                                                                         Rugaciune de intarire

                  Doamne, da-mi putere sa primesc cu suflet linistit tot ce-mi va aduce ziua de maine
Da-mi puterea sa ma las cu totul in voia Ta cea sfanta si in fiecare clipa stai in preajma mea si ma intareste.
Orice veste va aduce ziua de maine, buna sau rea, invata-ma sa o primesc cu inima impacata si cu credinta neclintita ca vointa ta sta deasupra tuturor.
Fie ca, in tot ceea ce fac si spun, voia Ta sa imi stapaneasca cugetul si simtirea. Iar cand asupra mea vor veni imprejurari neasteptate, ajuta-ma sa le implinesc dupa voia Ta.
Da-mi puterea sa lucrez cu tarie si intelepciune, fara sa stanjenesc sau sa amarasc pe aproapele meu.
Ajuta-ma, Doamne, sa pot duce povara zilei de maine cu toate cate le va aduce ea.
Struneste-mi vointa si invata-ma sa ma rog, sa sper, sa cred, sa indur, sa iubesc si sa iert.
Iar cand ma rog, fie ca Tu insuti sa fii cel ce se roaga in mine.
Amin.
(culeasa de la Sfanta Biserica Batistei din Bucuresti)

                 
                                                             Tatal nostru

Tatal nostru, Care esti in ceruri
Sfinteasca-Se numele Tau,
Vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta,
Precum in cer asa si pe pamant.
Painea noastra, cea spre fiinta,
Da-ne-o noua astazi si ne iarta noua
greselile noastre, precum si noi iertam
gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi
in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Ca a Ta este imparatia, puterea si
Slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului
Duh, acum si in pururea si in vecii vecilor.
Amin!

Inger, ingerasul meu
Inger, ingerasul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine
Si ma-invata sa fac bine.
Eu sunt mic, tu fa-ma mare.
Eu sunt slab, tu fa-ma tare.
In tot locul ma-nsoteste,
Si de rele ma fereste.
Amin!

                                                                             Crezul

“Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atotstiiorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si intr-Unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal s-a nascut, mai inainte de toti vecii.
Lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut, cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut.
Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om.
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, si a patimit si S-a ingropat.
Si a inviat a treia zi dupa Scripturi.
Si S-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece vii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de Viata facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Care a grait prin prooroci.
Intr-una sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor.
Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie.Amin!”

                                                                 
                                                                    Rugaciuni la masa


Inainte de masa se spune rugaciunea Tatal nostru.
Dupa masa de dimineata si de pranz se spune:
“Multumim Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, ca ne-ai saturat pe noi de bunatatile Tale cele pamantesti, si, precum in mijlocul ucenicilor Tai ai venit, Mantuitorule, pace dandu-le lor, vino si la noi si ne mantuieste.”

                                                              Dupa masa de seara se spune:


“Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne, intru fapturile Tale si intru lucrul mainilor Tale ne-am bucurat. Insemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale, Doamne. Dat-ai veselie in inima mea, din rodul graului, al vinului si al untdelemnului ce s-au inmultit. Cu pace ma voi culca si voi adormi, ca Tu, Doamne, indeosebi, intru nadejde m-ai asezat.”

                                                                  Rugaciuni pentru parinti si frati

Daca esti un copil mai mare, poti citi pentru parintii si fratii tai rugaciunea de mai jos:
“Doamne Dumnezeule, Care locuiesti sus in cer, cauta cu mila si cu indurare asupra familiei noastre si daruieste sanatate tatalui si mamei mele, fratilor si bunicilor mei.
Daruieste-mi intelepciune sa-i ascult, sa-i respect, sa le fiu multumitor pentru viata ce prin ei mi-ai dat-o si pentru grija ce mi-o poarta.
Tie ma rog si pentru fratii si surorile mele, sa traim in pace si in dragoste, ca bun si iubitor de oameni esti. Amin!”

                                                         Rugaciuni pentru cel suferind din familie

Daca este cineva bolnav si suferind, din familia ta sau dintre prietenii tai, poti sa te rogi pentru el cu rugaciunea aceasta:

“Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, cu umilinta si cu zdrobire de inima cadem si, suspinand, strigam catre Tine: vindeca durerea, tamaduieste patimile sufletului si ale trupului robului Tau (numele celui suferind, adaugand: tatal meu sau mama mea sau fratele meu, etc) si ca un Bun, iarta-i toate greselile cele de voie si cele fara de voie, si degraba il ridica din patul durerii.
Milostiveste-Te si miluieste pe robul Tau (numele), Multmilostivule, inceteaza-i boala, slabeste-i toata patima si toata neputinta, potoleste-i fierbinteala si din patul durerii il ridica cu mana Ta cea tare, si sanatos il arata, rogu-ma Tie, auzi-ma si ma milueste.
Ca Tu esti singur Sfant, ajutator puternic si sprijinitor al vietii noastre si pe Tine bine Te cuvantam, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!”

                                                         Rugaciune catre Dumnezeu Tatal

“Dumnezeule cel vesnic si Imparate a toata faptura, Cel ce m-ai invrednicit a ajunge pana in acest ceas, iarta-mi pacatele ce am facut in aceasta zi cu lucrul, cu cuvantul si cu gandul; si curateste, Doamne, smeritul meu suflet de toata intinaciunea trupului si sufletului. Si-mi da, Doamne, in aceasta noapte, a trece somnul in pace, ca, sculandu-ma din asternutul meu, bine sa plac preasfantului Tau Nume, in toate zilele vietii mele, si sa calc pe vrajmasii cei ce se lupta cu mine, pe cei trupesti si pe cei fara de trup.
Si ma izbaveste, Doamne, de gandurile cele desarte, care ma intineaza si de poftele cele rele. Ca a Ta este imparatia, puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!”

                                                     Rugaciune catre Domnul Iisus Hristos

“Atottiitorule, Cuvinte al Tatalui, Insuti fiind desavarsit, Iisuse Hristoase, pentru multa milostivirea Ta, nu Te departa niciodata de mine, robul Tau, ci odihneste intru mine pururea Iisuse, Cel ce esti Pastor bun al oilor Tale.
Nu ma da pe mine ispitei sarpelui, nici nu ma lasa pe mine in pofta satanei, ca samanta putreziciunii este in mine. Tu, Doamne Dumnezeule, Caruia ne inchinam, Imparate Sfinte, Iisuse Hristoase, pazeste-ma cand dorm, cu lumina cea neintunecata, cu Duhul Tau cel Sfant, cu care ai sfintit pe ucenicii Tai.
Da-mi Doamne si mie, nevrednicului robului Tau, mantuirea Ta in asternutul meu.
Lumineaza-mi mintea mea cu lumina intelegerii Sfintei Tale Evanghelii, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curatia cuvintelor Tale, trupul meu cu patima Ta cea nebiruita, cugetul meu cu smerenia Ta il pazeste si ma ridica la timpul cuvenit spre a Ta slavire; Ca preaslavit esti, impreuna cu Cel fara de inceput al Tau Parinte si cu Preasfantul Duh, in veci. Amin!”

                                            Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu

“Preacurata si binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, Marie, maica cea buna a Bunului Imparat, varsa mila Fiului tau si Dumnezeului nostru sore patimasul meu suflet si cu rugaciunile tale ma indrepteaza spre fapte bune, ca cealalta vreme a vietii mele fara prihana sa o petrec si prin tine raiul sa dobandesc, Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, care esti una, curata si binecuvantata.”

                                                      Rugaciune catre Ingerul Pazitor

“Ingerul lui Hristos, pazitorul meu cel sfant si acoperitorul sufletului si al trupului meu, iarta-mi toate cate am gresit in ziua de astazi si de toata viclenia vrajmasului meu celui potrivnic ma izbaveste; ca sa nu manii cu niciun pacat pe Dumnezeul meu, si te roaga pentru mine, pacatosul si nevrednicul rob, ca sa ma arati vrednic bunatatii si milei Preasfintei Treimi si Maicii Domnului meu, Iisus Hristos si tuturor Sfintilor. Amin!”

                                                              Rugaciune catre Sfantul Duh

“Doamne, Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhule adevarate, milostiveste-Te spre mine, pacatosul robul Tau, miluieste, lasa si-mi iarta mie nevrednicului toate cate am gresit in aceasta zi, ca un om si nu numai ca un om… Pacatele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din obiceiul cel rau, si care sunt din voia mea cea sloboda si din lene: ori de m-am jurat cu Numele Tau, ori de L-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau am clevenit pe cineva in mania mea, sau m-am maniat, sau fara de vreme am adormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am miluit, sau pe fratele meu am scarbit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau m-am maniat sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune nu m-am ingrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte.
Miluieste-ma, Stapane si Facatorul meu, pe mine, lenesul si nevrednicul robul Tau, usureaza-ma, izbaveste-ma ca un Bun si de oameni iubitor.
Ca in pace sa ma culc si sa dorm, eu, si sa cant si sa preamaresc preacinstit numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin!”

(Editura Bizantina – Arhimandrit Sofian Boghiu, Chemarea Credintei nr 37, 1996)

intră si aici..

http://babylenuta.blogspot.ro/2010/05/rugaciune-facatoare-de-minuni.html

CREDINTA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

PARADOXUL CREDINTEI DIN ZILELE NOASTRE

O rusine-i azi credinta la poporul romanesc
Ca e "dumnezeu" stiinta si dezmatul sufletesc!
S-a uitat credinta sfanta cu traditii stramosesti
Azi la moda-i desfranarea si slujirile trupesti!
Sa te inchini azi "e rusine", lumea rade de pacat
Dumnezeue inchipuire, findca de...ne-am cultivat!
De! Stramosii din vechime nu erau prea cultivati,
Astazi merg sa se inchine numai cei inapoiati!

Azi, cu atata invatatura, cum sa crezi in Dumnezeu,
Cand cunosti perfect atomul si-i despici nucleul sau!
Azi, cand munca grea cu bratul, e facuta de motor,
Azi, cand vezi in casa lumea, privind la televizor!?...
Ce castig ai din credinta cand ai tot ce iti doresti?
Cum, tu... om cu invatatura, iarasi te umilesti?...
O, dar iata ca azi omul s-a schimbat fundamental,
Este drept, are cultura, dar e rau, nedrept , brutal...
Iata, lipsa de credinta de la cei ce-s cultivati,
Ca ajung sa se ucida chiar si rude chiar si frati!

Ce frumos era romanul, milostiv, cinstit, smerit,
Credincios si cu nadejdea vietii fara de sfarsit!
Toti stramosii cei din veacuri iata ca au fost uitati,
Sau, sunt defaimati de unii, ca n-au fost prea cultivati!
Oare limba romaneasca care o scriem si o vorbim
Nu din cartile lor sfinte , ce le-au scris o mostenim?
Prima faza tiparita in iubitul nostru grai
Este o sfanta rugaciune pe acest picior de plai.

Oare nu aveau cultura? Vaarlam era ateu?
N-aveau minte sanatoasa de chemau pe Dumnezeu?
Dosoftei nu avea cultura, sau Ivireanul Antim?
Oare nu erau tot oameni, despre dansii noi ce stim?
Dosoftei cu-a lui cultura peste tot recunoscut,
Purta moaste in trasura ca odor nepretuit.
Mucenicul din Suceava peste tot l-a insotit,
Pentru ce-l purta cu dansul Marele Mitropolit?

Oare- asa de scurta minte sa fi fost la Dosoftei?
Cati ca ei au zi cultura dintre cei mai mari atei?
In trecut, mai zice lumea, preotii au exploatat
Taranimea cea saraca, oare-i chiar adevarat?
Aratati cu argumenta, toti acei ce azi vorbiti,
Ce averi adunau Sfintii, care-s cei ce-s asupriti?
Poate Stefan Voievodul de cultura a fost lipsit,
Ei, doar conducea poporul, prin Sihastrul cel sfintit!

Cati din cei ce au cultura cunosc azi amanuntit
Ce averi avea Sihastru care Stefan l-a iubit?
Dar cati stiu ca Sfantul acesta intelept si luminat,
Stia pe de rost Psaltirea si pe cati i-a vindecat?
Si cati stiu ca atunci Stefan sta la usa lui smerit
Asteptand, el domn, la usa obosit si istovit?
Stiti ca in ruga lui umila a cerut lui Dumnezeu
Ca sa ajute Voievodul, izbavind poporul sau?

Tot poporul cu credinta apara acest pamant,
Mii si mii sunt sub tarana, un popor martir si sfant!
Au zdrobit paganitatea cu puterea Sfintei Cruci,
Tot pamantul tarii noastre este plin de mucenici!
Sfantul Gheorghe pe drapele intarea pe acesti strabuni,
Presarand urgia mortii in puhoaie de pagani!
Mircea, alexandru, Stefan, brazi ziditi de Dumnezeu
Stavila Paganitatii – au slavit numele Sau.

Pana la noi razbeau adesea milioane de pagani,
Dar cadeau zdrobiti de Domnul prin acesti crestin romani!
Brancoveanul, om cu carte, intre voievozi cinstit,
A murit pastrand credinta, un “ crestin desavarsit!”
Chiar de au fost, si sunt si astazi, preoti lacomi de castig,
Nu credinta-i vinovata, daca-n focul vesnic plang!
Dumnezeu face dreptate , judeca-va la sfarsit,
Si tot cel ce-L necinsteste , va fi sigur pedepsit!

O, dar astazi Sfintii nostrii, ce putin sunt cunoscuti,
Au sfintit aceste plaiuri in cumplite suferinti!
Azi cand gradul de cultura este mult mai ridicat,
Toti stramosi Sfinti ai nostri, neamul nostru i-a uitat.
Cate vieti, fara prihana, vrednice azi de urmat,
Sunt trecute cu vederea, cati romani le-au cercetat?
De la Danil la Iacob de curand mort la Iordan,
Un popor intreg de ingeri sunt din plaiul Dunarean!

....
Iata-n zilele de astazi au ramas fara de pret,
Vin strainii sa se inchine Frescelor la Voronet,
Vin strainii si se mira de asa minunatii
Care..., cei fara cultura, le-au zidit ca marturii!
Cati cunosc ca la Iordan, indurand vanturi si ploi,
De curand Iacob – Ioan este Sfant din Dorohtoi?!
Care-i viata lui sfintita, stiu ca pentru noi a scris
O comoara numa-n versuri pana-n clipa cand s-a stins!

Trupul lui plin de miresme si de Dumnezeu sfintit,
Se gaseste la Hozeva, de straini astazi cinstit!
Mai cer unii azi dovada sa arate Dumnezeu
Cum sa creada doar in semne azi poporul cel ateu?
Daca n-are in el vointa sa citeasca din Scripturi,
Nu urmeaza nici credinta sfintelor invataturi;
Ei cred tot ce spune lumea fara sa ceara dovediri,
Iar Scriptura, Patericul, nu-s decat inchipuiri!

Iata cum cinstim credinta si pe Bunul Dumnezeu
Noi, ROMANII, crestini de astazi, am ajuns popor ateu!
Iata cum cinstim stramosii si pe toti ai nostrii Sfinti,
Tavalindu-ne in rele si in spurcatele dorinti.
Pentru ce au luptat strabunii sa ne scape de pagani,
Daca noi traim ca Hunii, dar ne socotim crestini...?!

Preluat

http://ro.netlog.com/ameliaporojan/blog/&page=2

ˇ Definiţia iubirii: sporirea prieteniei faţă de cei ce ne ocărăsc. (Diadoh al Foticeii)

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

ˇ Când începe cineva să simtă cu îmbelşugare dragostea lui Dumnezeu, începe să iubească şi pe aproapele întru simţirea duhului. Şi aceasta este dragostea despre care grăiesc toate Sfintele Scripturi. Căci prietenia după trup se desface foarte uşor când se găseşte o cât de mică pricină. Pentru că nu a fost legată cu simţirea Duhului. Dar în sufletul ce stă sub înrâurirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar întâmpla să se producă vreo supărare, totuşi legătura dragostei nu se desface dintr-însul. Căci aprinzându-se pe sine însuşi din nou de focul dragostei lui Dumnezeu, îndată revine iarăşi la starea cea bună şi cu multă bucurie primeşte dragostea aproapelui, chiar dacă a fost ocărât sau păgubit mult de către acela pentru că acest suflet topeşte în dulceaţa lui Dumnezeu amărăciunea iscată de gâlceavă. (Diadoh al Foticeii)11

ˇ Faza de mijloc din lucrarea sfintei cunoştinţe ne pricinuieşte nu puţină întristare când, ocărându-l pe cineva dintr-o întărâtare oarecare, ni l-am făcut duşman. Fiindcă ea nu încetează de-a împunge conştiinţa noastră, până ce, prin multă rugare de iertare, nu aducem pe cel ocărât la cugetul de odinioară. Dar cea mai desăvârşită înţelegere nu face foarte multă grijă şi mustrare chiar când careva dintre oamenii lumii s-ar mânia pe noi pe nedreptul, pentru faptul că suntem tot sminteală cuiva din veacul acesta. Atunci mintea e stingherită şi de la contemplarea lui Dumnezeu şi de la cuvântarea despre El. Căci temeiul cunoştinţei fiind dragostea, nu lasă cugetarea să se lărgească în zămislirea de contemplaţii dumnezeaeşti, până nu vom recâştiga mai întâi în dragoste şi pe cel ce s-a mâniat în deşert pe noi. Iar dacă acela nu vrea să se întâmple aceasta, sau s-a depărtat de locul unde vieţuim noi, se cuvine ca, aşezându-i chipul feţei lui în afecţiunea largă a sufletului, să plinim astfel în adâncul inimii legea dragostei. Căci cei ce vor să aibă cunoştinţa lui Dumnezeu trebuie să privească spiritul şi feţele celor ce s-au mâniat fără temei, cu un cuget nemânios. Împlinindu-se aceasta, mintea noastră nu numai că se va mişca fără greşeală spre contemplarea lui Dumnezeu, ci se va înălţa şi spre dragostea Lui cu multă îndrăznire, ca una ce se zoreşte neîmpiedicată de la treapta a doua la cea dintâi. (Diadoh al Foticeii)

Minunatele icoane pe lemn din Muzeul Catedralei Ortodoxe din Cluj

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Maica Domnului cu Pruncul - Luca din Iclod (1673)

O sărbătoare spirituală

Iubirea cea veşnică

Maica Domnului îşi strânge Pruncul la piept. Stă cu obrazul lipit de obrazul Lui. Îi simte mireasma fra­ge­dă şi respiraţia caldă. Ţine mâ­na micului Iisus cu delica­teţe şi sfioşenie, abia îndrăz­nind să-L atingă. Chipul ei ira­diază o lumină misterioasă cum­va, bucu­rie, dar şi o umbră de teamă, de parcă aşteaptă să se în­tâm­ple ceva nedorit. Ochii îi sunt fericiţi. Par să îm­păr­tă­şească lumii bucuria uriaşă pe care o trăieşte, îm­pli­nirea ma­ter­nităţii, fericirea vieţii iz­vo­dite din trupul ei. Sprân­ce­nele îi sunt ridicate a mirare sau mai de­gra­bă a uimire, în faţa mi­racolului cu care a fost dăruită de Dum­nezeu: pruncul sfânt. Poate de asta este şi un pic îmbujorată în obraz şi buzele ei par a zâmbi smerit. Dar Mai­ca Domnului nu-i priveşte în faţă pe cei ce se opresc să-i con­tem­ple chipul negrăit de fru­mos. Pri­veş­­te undeva într-o parte, departe, spre ceva nevăzut. Pa­re dusă pe gânduri, într-un mo­ment de melancolie, ţesut îm­preună cu bucuria negrăită a clipei. Ca şi cum acest răgaz în care îşi ţine pruncul în braţe e unic, nu doar prin bucurie, ci şi prin tristeţea ce va urma. Sfânta Fecioară îşi strânge în braţe nu doar copilul, ci şi du­rerea suferinţei viitoare. Ea ştie! Are deja adevărul în suflet şi în această contopire cu pruncul ei, pe care nu l-ar da niciodată din braţe. Micul Iisus îşi lipeşte şi el obrazul, parcă a ocrotire, de Maica Sa. Îşi lasă mâna lui mică în mâna ei. Are şi el sprâncenele ridicate a ui­mi­­­re, dar şi a îngrijorare pentru ce va urma. În privirea lui serioasă şi gravă, teama biruie bucuria. Ştie prin ce durere va trece Maica Sa cea iubită, ştie prin ce chinuri va trece chiar el. De altfel, pe pi­ciorul său se vede deja rana viitoare a cu­ielor care îl vor crucifica. O iubire ne­sfâr­şită este această îmbrăţişare, care cu­prinde în ea şi viaţa, şi suferinţa, şi mân­tuirea. O iubire nepă­mân­­­teană, fiindcă Maica Domnului şi Prun­cul Iisus fac par­te şi din viaţa aceas­ta, dar şi din cea de apoi. Sunt mult mai pre­­­sus de moarte. Tră­iesc în iubire, îm­bră­­­ţi­şaţi întru eternitate. Iubirea cea veşnică.

Icoana care a plâns de două ori



Interiorul muzeului
Toate acestea, şi mai mult decât pot spune cu­vintele, se află într-o singură icoa­nă: Maica Domnului cu Pruncul, pictată la 1673, de vestitul Luca din Iclod, cel care a făcut şi celebra icoană de la Mânăstirea Ni­cula. Chiar şi astăzi sunt voci care susţin că adevărata icoană de la Nicula ar fi de fapt aceasta aflată în Muzeul din Cluj, iar cea aflată în mâ­năs­tirea de lângă Gherla, doar o copie a ace­luiaşi autor. Cele două icoa­ne sunt "su­rori": sunt făcute de acelaşi meşter şi au lă­­cri­mat amândouă, în anii negri de do­minaţie austro-un­gară a Transil­­vaniei. Aceasta despre care vorbim a plâns în 1717, apoi în 1729, şi se află acum la Cluj, într-un loc magnific, un adevărat tezaur al artei şi ortodoxiei ro­mâneşti: Muzeul Mitropolitan al Clujului. În­tr-o laterală a Catedralei Or­todoxe din ca­pitala Ardealului există o uşă, deasupra căreia scrie simplu, Muzeu. O in­trare mi­că şi cumva ascunsă către subsolul clă­dirii, încât, într-o zi de primăvară stră­lucitoare, poţi trece pe lângă ea, fără să o observi. Dar ce noroc s-o gă­seşti! În câ­teva săli amenajate impecabil, se află o extraor­dinară comoară a credinţei în Dumnezeu: pes­te 500 de icoa­ne vechi, româneşti, pictate în majoritate pe lemn, de o fru­museţe ce îţi taie răsuflarea. Până ajungi la icoana Fe­cioa­rei fă­cută de Luca din Iclod, treci prin câteva camere în care ochii a zeci de sfinţi îţi în­căl­zesc inima şi sufletul. Zeci de chipuri ale lui Hris­tos te cer­­cetează de fiecare dată di­fe­rit şi de fie­care dată la fel. Sunt icoane făcute de meşteri popu­lari geniali, cu o ex­pre­­sivitate neobiş­nui­tă, cum doar sim­pli­tatea ţă­ra­nu­lui o poate avea. Por­trete în linii simple, însu­fleţite de o magie colo­ris­tică ire­ală: nuan­ţe aprinse de roşu, por­to­caliu, verde sau auriu, com­­­binate cu nuanţe de lemn şi pă­mânt, de brun şi roşcat. Aici apa­re un Sfânt Nicolae uri­aş, într-o icoană împără­teas­­că, făcută în subtile nu­an­­ţe de auriu, dincolo Sfântul Gheor­­­ghe, în culori vii şi bi­ruitoare, alături un Hris­tos cu pri­vi­re blajină şi părul îm­pletit în coadă, pe spate, ca ve­chii ţă­rani din Ardeal. Din unele icoane, de la 1600 sau 1700, ace­laşi Hris­tos te priveşte cu ochi oblici şi po­­meţii înalţi, în­vă­luit parcă în şi mai mult mister. Şi tot trecând pe lângă aceste mărturii ne­şti­ute ale cre­dinţei şi artei ţărăneşti pe lângă aceste icoa­ne super­be, cum poate nu­mai în unele în­că­peri ale Er­mi­ta­jului mai poţi ve­dea, a­jungi, în cele din ur­mă, la icoa­na Fecioa­rei cu Prun­cul. După ce sufletul îţi este cu­tre­murat de pu­terea şi frumuseţea Criştilor, în faţa aces­tei icoane rămâi ca a­tras de forţa unui mag­­net. Puterea ei este şi astăzi la fel de mare ca atunci când făcea mi­nuni! Adusă de la Mânăstirea Nicula, în satul Ilişua, din apro­piere de Năsăud, apoi la Biserica Pia­riş­tilor din Cluj şi de acolo aici, în acest mu­zeu, oame­nii merg pe urmele ei ca vrăjiţi. O ur­­mează oriunde. O află şi vin du­pă ea din toate col­ţurile Ar­dea­lu­lui. Deşi este ex­pusă într-un mu­zeu, deşi pare doar un "ex­ponat" frumos lu­minat şi pus în valoare, oa­me­nii vin întruna să se roage şi să în­genuncheze în faţa ei, cu o ar­doare nestră­mu­tată. Potopiţi de necazuri şi de du­reri, roşi de să­ră­cie şi boală, se închină la icoana atot­puternicei Fecioare cu prun­cul, lăsându-şi ini­ma să se înlă­cri­me­ze cu în­credere neclin­tită că le va uşura, şi lor, sufletul şi viaţa, aşa cum a făcut, sute de ani la rând.

"Adevărata poveste a credinţei româneşti"



Directorul muzeului, aca­d. Marius Po­rumb
Despre povestea aces­tui loc mi­raculos, am stat de vor­bă cu di­rec­torul Mu­­­zeului Mitropolitan din Cluj, domnul aca­de­mi­cian Marius Po­rumb, u­nul dintre cei mai de sea­­mă iubitori şi cerce­tători ai icoanei transil­vă­nene.

- Domnule aca­de­mician, aveţi un mu­zeu unic, prin fru­mu­seţea artistică extraor­dinară şi prin va­loa­rea lui pentru creş­ti­nis­mul românesc. Este, fără nicio îndoială, un reper major al artei europene, dar mai ales al orto­doxiei. Care este po­ves­tea acestui loc?

- Timp îndelungat, românii nu au avut voie să-şi construiască biserici în interiorul zidurilor cetăţii. Îm­prejurul Clujului, creştinismul ortodox era foar­te vechi şi majoritar, însă în interiorul oraşului, este o singură biserică veche, Biserica Bob. Aceasta a fost construită abia la 1810, cu mare greutate. Autori­tăţilor li s-a spus că se construieşte un depozit, pe urmă a fost sfinţit şi aşa au avut românii aici prima biserică. De aceea am con­siderat necesar un ase­me­nea muzeu, care să spună adevărata poveste a credinţei româneşti, să fie un reper, în primul rând, pentru istoria şi arta românilor. În­ceputurile sale aparţin episcopului Nicolae Ivan, un


Sf. Împăraţi Constantin şi Elena - Centrul Nicula (sf. sec. XIX)
ve­ritabil vizionar şi un om de ex­cep­ţie. El a hotărât, la 1924, în­fiinţarea unui muzeu orto­dox. La 1938, muzeul s-a mu­tat în reşedinţa episcopală şi, în cele din urmă, Mi­tropolitul Barto­lo­meu Anania a iniţiat stabi­lirea mu­ze­ului în acest spa­ţiu, sub Ca­te­drală. Ne-am deschis por­ţi­le muzeului, aşa cum îl ve­deţi astăzi, în 2011. Şi am fă­cut-o cu mare bucu­rie, pen­tru că îl con­sider drept un loc foarte im­por­tant pen­tru clujeni. Acum puteţi vedea în Cluj splen­­­dide icoane româneşti din toate col­ţurile Transil­va­niei, pictate pe lemn sau pe sticlă. Patri­mo­niul Mu­zeului Mitropoliei Clujului cu­prinde şi obiecte de cult, potire, manuscrise liturgice din secolele XV-XIX şi ti­pă­rituri din secolele XVII-XIX, ce provin din di­ferite centre tipografice româ­neşti. Acestea din ur­mă ne arată o continuă circu­laţie a cărţii, de o parte şi de al­ta a Car­paţilor şi, în plus, este clar că ele au con­tribuit hotărâtor la unitatea limbii în întreg spaţiul lo­cuit de ro­mâni.

- Cum aţi reuşit să adunaţi într-un singur loc toa­te aceste comori? Cum aţi reuşit să aduceţi icoa­nele aici?

- Asta se datorează, în primul rând, generozităţii celor ce au înţeles demersul nostru. Sunt, în majoritate, ţă­ranii români, sunt sate întregi care au acceptat să se despartă de cele mai dragi obiecte ale sufletului lor. Dragostea lor pentru aceste icoane a rămas neştirbită: şi astăzi, ei vin şi se roagă la ele, chiar aici, în muzeu, într-un extraordinar gest de credinţă. Datorită lor am câştigat în plus dragostea şi admiraţia celor ce ne vi­zitează muzeul. Bunătatea acestor oameni simpli a fost dublată, în anii din urmă, de sprijinul Mitropolitului Bar­tolomeu Anania. Trebuie spus că fără ajutorul aces­tui mare teolog şi cărturar, muzeul nu ar fi fost posibil, aşa cum îl vedeţi astăzi, la un nivel european. Dincolo de aceste lucruri, a fost o muncă uriaşă de căutare în fie­care sat transilvănean şi de identificare a valorilor de patrimoniu. Ce vedeţi aici este munca de zeci de ani a câtorva generaţii de cercetători şi iubitori de artă.



Adormirea Maicii Domnului - zugrav anonim din Moldova (înc. sec. XVI)
- Toate aceste icoane, de o frumuseţe cutre­mu­ră­toare, au fost realizate de pictori ţărani? Puteau meş­terii populari să ajungă la un asemenea rafi­na­ment şi o asemenea expresivitate?

- Pentru a vă răspunde la această întrebare, voi face recurs la Lucian Blaga. El a spus că artă populară exis­tă în mod firesc, la toate popoarele, însă estetica artei populare româneşti este, fără îndoială, una dintre cele mai rafinate. Nu ai cum să nu tresari când vezi creaţiile româneşti, nu ai cum să nu fii impresionat de calitatea lor artistică de exceptie. De exemplu, în spaţiul de sub pronaosul Catedralei, se află expuse numeroase icoane de pe la 1700, semnate sau atribuite unor pictori ca Ra­du Munteanu din Ungureni, Ale­xan­dru Ponehalschi, Ne­chita Zugravul, Popa Ivan din Ră­şinari, Andrei din Corneşti, Iacov din Răşinari, Ştefan Popa, Gheorghe, fiul lui Iacov, Tudor Zugravul sau David de la Curtea de Argeş. Sunt icoane superbe, ce ar putea rivaliza cu ta­blourile marilor pictori occiden­tali ai vremii. Sigur că atunci când cineva îţi arată într-un atelier cum să faci un lucru, aceea nu mai este artă populară pură, în­să majoritatea acestor ateliere erau şcoli de meşte­şugari. Totuşi, majoritatea acestor pictori erau oameni sim­pli, porniţi din sate, erau, după cum le spune câteo­dată numele, "zugravi". Mai avem aici şi două săli dedicate icoanelor pe sticlă, un mare număr de icoane ilustrând diferite faze ale celui mai vechi cen­tru tran­silvănean de pictură pe sticlă, care a fiinţat la Mâ­năs­tirea Nicula şi în satul din apropiere. De o valoare de­osebită sunt icoanele da­tate în secolul XVIII, pictate la Nicula,


Maica Domnului cu Pruncul - Gheorghe Zugravul (1773)
muzeul având una din colec­ţiile cele mai bo­ga­te din România. Şi acestea sunt rea­lizate tot de meşteri populari, însă au o distincţie in­confundabilă.

- Icoanele acestea pot fi expuse în orice mare mu­zeu al lumii. Există o ex­pli­caţie pentru frumuseţea lor?

- "Se va picta în mod cu­viincios, precum în Ţara Românească." Aşa spune contractul dintre biserica ce a comandat o icoană şi Şte­fan Zugravul. Cuviinţa era pro­babil smerenia, împreu­nă cu postul şi rugăciunea. Fru­museţea acestor icoane este poate frumuseţea cre­dinţei celor ce au pictat. Dar, cu siguranţă, şi credinţa celor ce s-au închinat la ele a pus pe chipul sfinţilor o lu­mină ce nu poate fi ex­pli­cată sau înţeleasă.
 SURSA
 http://www.formula-as.ro/2013/1067/spiritualitate-39/minunatele-icoane-pe-lemn-din-muzeul-catedralei-ortodoxe-din-cluj-16365

Rugăciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.

În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.

Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.

Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.

Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi …

Izvorul Tămăduirii - Praznic Închinat Maicii Domnului în Săptămâna Luminii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Hristos a Înviat!

"In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului.
Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.
La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada.
Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.



Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.
De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele
Crestinii ortodocsi vin in aceasta zi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma Mica.
In vorbirea populara, aghiasmei i se mai spune si aiasma. Cuvantul aiasma vine de la iazma. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR cu etimologie necunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea.

Dupa ce preotul a sfintit apa, ii stropeste pe credinciosi in timp ce se canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Astfel, s-a retinut in popor ca scopul urmarit prin aiasma este de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau.
Izvoare tamaduitoare la noi in tara
Manastirea Ghighiu este cunoscuta nu doar prin icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici in anul 1958, ci si prin izvorul ei tamaduitor.
La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a facut o minune, exista un alt izvor cu apa vindecatoare.
Un alt loc in care putem gasi izvor cu apa vindecatoare este Manastirea Horaicioara. Pelerini din toata tara vin la cele trei manastiri sa primeasca apa de la aceste izvoare minunate."



Sfântul Apostol Andrei Apostolul Românilor Botezând în Izvorul Tămăduirii - Frescă
Hristos A Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte Viață Dăruindu-le!!!



Preamilostivă Maică, al milei sfînt izvor,
Nădejdea mântuirii, scăparea tuturor,
La Tine vin cu lacrimi, când sunt îndurerat,
La mila Ta, Măicuţă, cu grea durere cad.
Că cine plânge oare, în jale şi-n nevoi
Şi suferă durerea, alăturea de noi ?
Doar inima de mamă cu sufletul curat,
Pentru copil îndură, durerea ne’ncetat.
Fecioara cea mai sfântă şi Mama lui Iisus
Şi Maica tuturora , a noastră-n ceruri sus,
Tu suferi pentru lume, cu noi eşti în nevoi,
Tu eşti în suferinţă, alăturea de noi.
Copilul la durere, sărman şi necăjit,
De inima de mamă se simte ocrotit.
Că mama îi nădejde , izvor de mângăieri,
Când ei îi spui durerea, recapeţi noi puteri.
Cu lacrimi de durere Te chem neâncetat,
Să nu ne laşi la demoni, să nu ne laşi în iad.
O ,..inimă de mamă, auzi durerea mea,
Şi ruga cea smerită ce-o fac în faţa Ta.
Îndură-te şi-ascultă, pe robul tău smerit,
Că iată ştiu credinţa şi-s tot nepocăit,
Tot stăpânit de patimi,tot fără de iubire,
Tot aprig în cuvinte şi plin de clevetire,
Îndură-Te de mine,Te rog Stăpâna mea
Că vin cu pocăinţa, din nou în faţa Ta,
Eu cel lipsit de fapte şi tot ce este bun.
Ascultă-mi rugăciunea smerită şi acum.
La inima de mamă la îndurarea Ta,
Fecioară Preacurată alerg, nu mă lăsa,
Tu roagă-l pe Stăpânul, pe Bunul Fiul Tău,
Şi scoate ortodocşii din tot ce este rău.

Doamne Ajută! Sănătate la toată Lumea!

RUGACIUNEA ESTE CALEA PRIN CARE SE REVARSA HARUL LUI DUMNEZEU

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Fiul meu, daca iei aminte la ceea ce iti scriu si te silesti pe tine insuti, vei afla mult folos. Spune tot timpul rugaciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma ". Sa nu-ti stea deloc gura. Asa te vei obisnui tot timpul cu Rugaciunea si o va prelua apoi mintea. Nu da curaj gandurilor, deoarece astfel te slabesti si te intinezi. Rugaciunea, silirea firii continuu - si vei vedea cat har vei primi! Viata omului, fiul meu, este necaz si suparare, deoarece este instrainare. Sa nu cauti odihna desavarsita! Hristos a purtat Crucea. Si noi trebuie sa o purtam. Daca vom rabda toate necazurile, vom afla har de la Domnul.
Ceea ce simti la inceput este harul lui Dumneze, care, atunci cand vine, il face pe om duhovnicesc. Si toate i se par bune si frumoase. Atunci iubeste pe toata lumea, are trezvie, lacrimi, caldura sufleteasca. Cand pleaca harul, pentru ca omul sa fie incercat, atunci toate devin trupesti si sufletul cade. Insa tu sa nu iti pierzi atunci vointa, ci sa strigi fara incetare Rugaciunea, cu multa silinta, cu multa durere: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!". Iarasi si iarasi, la nesfarsit. Si, ca si cand ai vedea cu mintea pe Hristos, sa-i spui: "Multumesc, Hristoase al meu, pentru cele bune pe care mi le-ai dat, ca si pentru cele rele prin care trec. Slava Tie, slava Tie, Dumnezeul meu!". Si, rabdand toate, iarasi va veni harul, iarasi bucuria. Dupa care iar ispita si intristarea, tulburarea si supararea. Apoi iarasi lupta, biruinta si multumirea. Si aceasta se va intampla pana cand, putin cate putin, te curatesti de patimi si devii duhovnicesc. Dar, pana atunci, lupta!

SUFLETUL MOARE FARA RUGACIUNE

 Asa cum, daca suflarea omului inceteaza, acesta moare, tot asa moare si sufletul fara Rugaciune neintrerupta. Caci trupul cel viu adoarme atunci cand incepe sa fie parasit de staruinta Rugaciunii si se inoiesc patimile. Pentru ca vrajmasul nu doarme, ci lupta continuu impotriva noastra. Si asa cum pruncul care se zamisleste in pantecele mamei, daca inceteaza a mai respira, se sufoca si moare, tot asa se intampla si cu zamislirea cea duhovniceasca, daca inceteaza lucrarea mintii.....

CAND CERAND DE LA DUMNEZEU AJUNGI LA DEZNADEJDE, ATUNCI ESTE APROAPE IMPLINIREA CERERII

Totdeauna Dumnezeu ajuta, totdeauna ajunge la timp, dar vrea de la noi rabdare. El aude de indata ce noi strigam, dar, nu dupa cum crezi tu. Tu crezi ca glasul tau nu a ajuns numaidecat la sfinti, la Maica Domnului, la Hristos. Dar, inainte de a striga tu, sfintii s-au si repezit sa-ti si ajute, cunoscand ca-i si vei chema in ajutor si vei cere apararea lor cea de la Dumnezeu. Tu insa, nevazand dincolo de cele ce se vad si necunoscand ca Dumnezeu conduce lumea, vrei ca cererea ta sa se implineasca de indata, ca fulgerul. Nu este asa. Domnul cere de la tine rabdare. Vrea ca tu sa arati credinta ta. Nu este suficienta Rugaciunea pe care o spune cineva ca un papagal. Trebuie ca iubirea sa fie impreuna-lucratoare la cele pe care le contine Rugaciunea, si apoi trebuie sa inveti sa astepti.
Intai te manii, te mahnesti si te necajesti, gandind ca Tatal ceresc intarzie sa-ti raspunda. Eu iti spun ca aceasta se va implini asa cum iti doresti - se va intampla neaparat!- dar este nevoie de rugaciune din tot sufletul si de asteptare. Si, cand tu vei inceta sa-ti mai amintesti de ceea ce tu ai cerut, atunci iti va veni, ca dar al rabdarii si asteptarii tale. Cand rugandu-te si cerand de la Dumnezeu ceva, ajungi la deznadejde, atunci este aproape de tine implinirea cererii. Hristos vrea sa vindece vreo patima din tine , de aceea amana implinirea cererii. Daca primesti mai repede decat te astepti tu, patima va ramane nevindecata. Daca astepti, primesti si ceea ce ai cerut, si vindecarea patimii. Si atunci te vei bucura cu bucurie mare si vei multumii cu caldura lui dumnezeu, care pe toate le zideste cu intelepciune si le face spre folosul nostru.
Nu ai nici un folos , deci daca te mahnesti, daca te superi, daca spui cuvinte grele. Trebuie sa-ti inchizi gura. Nimeni sa nu intelega ce ai tu. Sa ai abur pe ochi, nu pe nas. Sa nu oftezi, pentru a te usura, zice-se, ci sa te linistesti! Prin asteptare si indelunga- rabdare vei arde pe diavol.

"SPUNE-I MAICII DOMNULUI TOATA DUREREA TA SI UDA-I ICOANA CU LACRIMILE TALE"!
Citirea lumineza mintea si ajuta lucrarea Rugaciunii. Osteneala trupeasca, atunci cand este cu masura si nu produce tulburarea, este foarte folositoare, te conduce la smerenie. Cu dragoste si cu simplitate, fara prea multe socoteli, ajungi mai repede la limanul cel de sus. Saruta icoana Preasfintei Fecioare strangand-o in brate, ca si cand ar fi vie, cum se tinea mama ta cand erai mic! Spune-i ei toata durerea ta si uda icoana cu lacrimile tale curate, si vei putea sta in Rugaciunea continua! Aceasta va mijlocii la Fiul Sau, Care este atat de bun, iubeste pe cei buni si miluieste pe cei rai si iarta pe pacatosii care se pocaiesc, si se vor deschide ochii tainici ai sufletului tau, se va umple inima ta de iubire dumnezeiasca.
Atunci ochii tai vor devenii doua izvoare de lacrimi. Iti doresc sa ajungi la acestea.

Din Gheron Iosif - "Marturii din viata monahului"

Dobandirea harului
Pentru a avea harul, omul trebuie să fie înfrânat în toate: în mişcări, în cuvinte, în priviri, în gânduri, în hrană. Şi oricui se înfrânează îi vine în ajutor învăţătura din cuvântul lui Dumnezeu, care spune: “Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu” [Mt 4, 4]. (Sf. Siluan Athonitul)

Preamilostivă Maică

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



ICOANA DIN MANASTIREA SIHASTRIA PUTNEI

Preamilostivă Maică, al milei sfînt izvor
Năejdea mântuirii, scăparea tuturor,

La Tine vin cu lacrimi, când sunt îndurerat,
La mila Ta, Măicuţă, cu grea durere cad.
Că cine plânge oare, în jale şi-n nevoi
Şi suferă durerea, alăturea de noi ?
Doar inima de mamă cu sufletul curat,
Pentru copil îndură, durerea ne’ncetat.
Fecioara cea mai sfântă şi Mama lui Iisus
Şi Maica tuturora , a noastră-n ceruri sus,
Tu suferi pentru lume, cu noi eşti în nevoi,
Tu eşti în suferinţă, alăturea de noi.
Copilul la durere, sărman şi necăjit,
De inima de mamă se simte ocrotit.
Că mama îi nădejde , izvor de mângăieri,
Când ei îi spui durerea, recapeţi noi puteri.
Cu lacrimi de durere Te chem neâncetat,
Să nu ne laşi la demoni, să nu ne laşi în iad.
O ,..inimă de mamă, auzi durerea mea,
Şi ruga cea smerită ce-o fac în faţa Ta.
Îndură-te şi-ascultă, pe robul tău smerit,
Că iată ştiu credinţa şi-s tot nepocăit,
Tot stăpânit de patimi,tot fără de iubire,
Tot aprig în cuvinte şi plin de clevetire,
Îndură-Te de mine,Te rog Stăpâna mea
Că vin cu pocăinţa, din nou în faţa Ta,
Eu cel lipsit de fapte şi tot ce este bun.
Ascultă-mi rugăciunea smerită şi acum.
La inima de mamă la îndurarea Ta,
Fecioară Preacurată alerg, nu mă lăsa,
Tu roagă-l pe Stăpânul, pe Bunul Fiul Tău,
Şi scoate ortodocşii din tot ce este rău.



IZVORUL TAMADUIRII

Izvorul Tamaduirii – o frumoasa sarbatoare dedicata Maicii Domnului – cade in fiecare an in prima vineri din Saptamana Luminata (prima saptamana dupa Pasti).

La originea sarbatorii sta minunea vindecarii orbului care s-a spalat cu apa unui anume izvor, la indemnul imparatului Leon (457 – 474), caruia ii aparuse in vis Fecioara Maria. Pe acel loc, imparatul Leon a inaltat o biserica, urmand ca in secolul urmator imparatul Iustinian (536-575) sa ridice o biserica si mai mare, dupa ce fusese vindecat la randul sau de apa aceluiasi izvor miraculos.

Acest prim izvor vindecator despre care vorbeste traditia continua sa-si reverse binefacerile si in zilele noastre pentru pelerinii care viziteaza biserica Izvorul Tamaduirii din Istambul. La subsolul bisericii se afla un paraclis din care tasneste aceasta apa tamaduitoare.

Izvorul Tamaduirii este una din cele mai populare sarbatori crestine. In aceasta zi se sfinteste o aghiazma speciala care, bauta dimineata pe stomacul gol, are darul de a ajuta la vindecarea trupului si a sufletului.

In iconografie, sarbatoarea Izvorul Tamaduirii apare reprezentata prin cele doua figuri centrale, Maica Domnului si Iisus, stand intr-n bazin asemanator vasului in care se primeste Taina Botezului. In timp ce Maica Domnului are mainile inaltate spre cer, in semn de rugaciune, Iisus are bratele indreptate a binecuvantare spre cei care vin sa bea din apa tamaduitoare. Reprezentarea sugereaza puterea vindecatoare a apei izvorului pe care Mantuitorul o ofera in dar credinciosilor, ca raspuns la rugaciunile maicii sale.

Pentru a intelege virtutile apei tamaduitoare, sa ne amintim episodul intalnirii Mantuitorului cu femeia samarineanca ce i-a dat sa bea apa din vasul sau. Dupa ce a baut, Iisus i-a zis: “Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El, si ti-ar fi dat apa vie.” (Ioan, 4:10). Apoi a continuat: “Oricine bea din apa aceasta va inseta iarasi; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa curgatoare spre viata vesnica.” (Ioan, 4:13, 14).

Si tara noastra a fost binecuvantata de Maica Domnului cu izvoare tamaduitoare, dintre care amintim cateva : izvorul tamaduirii de la Manastirea Dervent (jud. Constanta) despre care traditia spune ca a tasnit din locul in care Apostolul Andrei, asemeni lui Moise in desert, a lovit piatra cu toiagul, izvorul de la Manastirea Ghighiu (jud. Prahova), izvorul tamaduirii de la Manastirea Horaicioara (jud. Neamt), cel de la Manastirea Cetatuia Negru Voda (jud. Arges) si izvorul tamaduirii de la Biserica Greaca din Braila.

Acatistul Izvorul Tamaduirii se va citi mai ales in zilele de vineri, pentru ca ziua de vineri este ziua saptamanii dedicata Fecioarei Maria.

Sa fie de folos Acatistul Izvorului Tamaduirii tuturor celor care se roaga pentru vindecare trupeasca si sufleteasca! Cu mentiunea ca, dupa cum afirma si Socrate, nu putem vindeca trupul fara ca – mai intai – sa vindecam sufletul. In consecinta, drumul spre vindecarea de boli fizice trece prin rugaciune.

“Dacă inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea”, spune Iisus. (Ioan, 7:37)

Rugandu-ne cu smerenie, credinta si iubire de Dumnezeu, sa devenim vrednici a bea din Apa cea vie si sa primim astfel darul Mantuitorului.

O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorul cel nedeşertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătăţii, nădejdea şi mântuirea tuturor creştinilor, la tine ridicăm ochii sufletelor şi ai trupurilor noastre, către tine tindem mâinile noastre cele slabe şi din adâncul inimii strigăm ţie: Caută spre noi dintru înălţimea ta cea sfântă, vezi credinţa şi umilinţa sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră care o facem către tine din inima noastră cea împietrită, depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea şi toată întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viaţă. Vindecă toate bolile şi neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti, dăruieşte-ne sănătate şi ne izbăveşte de veşnica muncă prin rugăciunile tale, ca să cântăm neîncetat: Aliluia!

Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

PASTE FERICIT

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Siroaie de sange iti curg pe obraz,
Si-n ochii Tai lacrimi s-ascund;
Sub lemnul durerii Tu luneci si cazi,
Iar spinii in carne-Ti patrund.

Adanca-I durerea ce-n suflet o strangi!
Urcusul Golgotei e greu.
Iar cel pentru care Tu suferi si plangi,
Iisuse, Iisuse sunt eu.

Sub ploaia cumplita a pumnilor grei,
Te rogi pentru cei ce Te bat:
Parinte, ai mila de dusmanii mei,
Si iarta-i, ei nu stiu ce fac!

Tu om al durerii, de toti parasit,
Pe cruce Te stingi luminand.
A mortii putere prin moarte-ai zdrobit,
In lume speranta-aducand.

Iisuse, la Tine ma-ntorc azi cait,
Si stiu ca Tu n-o sa ma certi,
Eu, omul cel josnic ce-atunci Te-am lovit,
Plangand azi Te rog sa ma ierti!

Hristos a inviat!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE ...
                                   

Cum şi-a dat seama Maica Domnului că Iisus A MURIT

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Obiceiul vopsirii ouălor a apărut încă din timpuri stravechi, fiind întâlnit la chinezi, cu 2.000 de ani înainte de naşterea lui Iisus Hristos. Pe atunci, ouăle erau oferite în dar, fiind considerate simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii.



Acest obicei al vopsirii ouălor s-a transmis apoi creştinilor şi încă este practicat în ţările din Europa şi Asia. Dacă în unele ţări din Europa, obiceiul s-a restrâns ori a dispărut, la noi a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolistica motivelor şi perfecţiunea realizării.



Legende creştine

Folclorul a păstrat şi a transmis până la noi mai multe legende creştine, care explică de ce de Sărbătoarea Paştelui trebuie să avem pe masă şi ouă roşii alături de alte bucate tradiţionale, cum sunt friptura de miel, cozonacul, pasca.



Una dintre legende spune că, pe când Iisus era chinuit pe cruce, mama Sa a plecat spre Pilat cu un coşulet de ouă, gândind ca în acest fel să îl înduplece să-l ierte pe fiul său. Pentru că la un moment dat a obosit, Maica Domnului s-a aşezat la umbra unui copac să se odihnească şi, când s-a ridicat, a văzut că ouăle din coş se înroşiseră. Şi-a dat seama că fiul ei, Iisus Hristos, deja murise.

Oameni neîncrezători

O alta legendă spune că, în ziua răstignirii şi a morţii lui Iisus Hristos, toate ouăle din lume s-au înroşit. În altă poveste se spune că chiar Maica Domnului ar fi pus un coş cu ouă sub crucea pe care fiul ei era răstignit. Erau ouăle pe care voia să le dea soldaţilor ca să îi înduplece să aibă milă de fiul ei. Sângele Mântuitorului, simbol al vieţii, care a curs peste ouăle din coş, le-a înroşit.



Când un soldat a năvălit în casă să îl anunţe pe Pilat că Iisus a înviat, acesta, neîncrezător, a luat un ou în mână şi a spus: Când se va înroşi acest ou în mâna mea, atunci va învia Hristos. Pe dată oul din mâna lui Pilat s-a înroşit, dovada că Iisus a înviat.

În alte variante ale legendei, nu Pilat, ci alţi oameni neîncrezători ar fi fost convinşi că Iisus Hristos a înviat văzând cum ouăle se înroşesc singure.
Se spune că ouăle de pe masa de Paşte, cu semnificaţie religioasă, cele care simbolizează jertfa Mântuitorului, sângele vărsat şi bucuria Învierii, trebuie să fie întotdeauna roşii.



Vă doresc "Sarbători pascale" fericite!

PROHODUL DOMNULUI IISUS

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

PACE SI IUBIRE VOUA !...

PROHODUL, DOMNULUI.SI DUMNEZEULUI NOSTRU
IISUS HRISTOS..!

E zi de Post si Rugaciune,
Sub Ceruri care s-au închis
IIsus pe Cruce, azi se pune
Sa-'Nvie-apoi, cum ne-A promis..

Ca Tatal L-A trimis în lume
Intru iubirea Lui cea mare,
Prin EL, cuvântul drept a-si spune
Pacatelor, sa dea iertare..

Dar lumea rea si.. lacomita
Prin Sinedriu, l-A condamnat
Mânati de-a iadului ispita,
La moarte, pe-al ei Împarat

Ei nu stiau, ca au în fata
Pe Dumnezeu Adevarat..
Care-A venit, sa-si dea viata
Ca sa-l învinga pe Pacat

Prin Iuda, ce iubea argintii
Soldatii l-au recunoscut
Punând pe drumul suferintei.
Hristosul viu, cu un sarut

L-au judecat, fara dreptate
Pe Fiul Domnului iubit
Asa precum e scris în Carte..
Si-n Prorociri ce s-au Grait

Pilat, a vrut sa gratieze
Pe ceL ce nu-i gasise vina
Dreptatea vrând, sa o aseze..
În gândul lui, având Lumina

Lasând poporul, sa aleaga..
Pe Barabas, ori pe Iisus
Dar n-a putut sa înteleaga..
De ce pe cruce, ei l-au pus?

Spalându-si mâinile de pata,
Pilat din gura a grait
Sentinta aspra ce-I e data
Nu-i pentru EL!.. ca n-a gresit!

L-au luat atunci, în mâini soldatii...
Cu bice multe l-au batut
Scuipau, si i-L bateau si altii..
De ce?.. ca vina n-a avut

I-au pus pe cap râzând coroana
Din spini,.. sa-L faca, împarat...
Peste Iudei.. de buna seama,
Otet sa bea.. de-i însetat

I-au dat în spate, greaua Cruce..
Sa-si poarte Moartea, dupa EL..
Dar n-au stiut ca cel ce-o duce,
Se da jertfirii... ca un Miel

L-au pus pe Crucea Rastignirii..
Între tâlhari, batjocorit
Pe datatorul Mântuirii
Pe Fiul Domnului.. Iubit

În Vinere' pe la amiaza...
În chinuri groaznice -a Murit
Pacatul lumii CE se-aseza..
Peste Hristosul rastignit

Din ceruri s-a pornit furtuna
Si noaptea-n zi... s-a Asezat...
Întregii lumi.., parca sa spuna
Ca Domnul Sfânt!!!... pe Fiu si-A dat !

Ca sa rascumpere Pacatul
Ce sta în Iaduri ferecat..
Prin Moarte vine Împaratul
Spre adevar.. Nejudecat..

Cutremurându-se pamântul
Când iadul, porti si-a sfarâmat
Din cer a pogorât, Cuvântul !!!
Pe drepti scotându-i din Pacat

I-L asteptam, cu rugaciune..
Sa vie -n lume înapoi
Prin Taina-I, împlinind minune
Sa ne Învie.. si pe noi

Pe drumul Cucii în tacere,
Azi ne pornim, cu pasi cerniti..
Prohodul LUI, si-a LUI durere
Cântand în suflet, chinuiti

Dar asteptam cu bucurie
Plângându-I moartea ce-a rapus
A treia zi, când o sa-NVIE !
Speranta noastra, prin IISUS

Cu moartea a calcat pre Moarte..
Si Iadul vesnic a supus..
Iubirea Pururi, sa ne-o poarte,
Prin darul vietii ce-A, adus!

.. Slava TATALUI si FIULUI si SFÂNTULUI DUH ! AMIN!

ANDREI BOTOSANU
Bucuresti 2010

[scrisa chiar în vinerea mare, dimineata]

Săptămâna Patimilor - când florile devin piroane

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..

Floriile sunt sărbătorirea Intrării în Ierusalim a Domnului. Totodată, ele marchează începutul Săptămânii Patimilor, trista perioadă când umanitatea transformă florile aduse lui Dumnezeu în piroane, iubirea în ură şi păcatul în virtute. Însă, răspunsul Domnului răscumpără tot păcatul şi transformă moartea în Înviere.
   Intrarea Domnului în Ierusalim ne înfăţişează opoziţia nefirească dintre gândurile omului şi gândurile Domnului, dintre lumescul material şi cerescul spiritual. Poporul Îl întâmpină pe Hristos cu flori, haine aşternute şi osanale, ca pe un împărat lumesc, nădăjduind că va scăpa de regimul de dominaţie străină dar şi că Hristos le va rezolva problemele existenţiale (boli, foamete etc.) aşa cum făcuse anterior, motiv pentru care devenise faimos în epocă. În schimb, ce vedem? Un Hristos al păcii, care se smereşte pe asin, refuzând imaginea unui războinic biruitor călare pe cal alb. Un Iisus al lacrimilor, care nu se bucură împreună cu oamenii, ci plânge pentru întunecarea spirituală a omenirii. Un Mesia al păcii care, surprinzător, deşi vine de bunăvoie la Răstignire, nu pregetă a condamna comercializarea credinţei şi, nici una, nici două, curăţă de impostură casa de rugăciune a Tatălui ceresc, ce fusese transformată în peşteră de tâlhari de către neguţătorii de credinţă. Pedagogia Săptămânii Patimilor se lucrează treptat, zilnic, prin întregul program liturgic al Bisericii.  Deniile ne cheamă seară de seară la cunoaşterea căii duhovniceşti a Patimilor Domnului, iar reperele călăuzitoare sunt puse în faţa ochilor noştri duhovniceşti, asemenea indicatoarelor rutiere puse pe margine de drum. Pe scurt, parcursul spiritual al acestei Săptămâni arată cam aşa (menţionăm că o zi liturgică începe din seara zilei astronomice precedente, conform zilelor creaţiei şi a fost seară şi a fost dimineaţă): Luni (duminică seara), pomenim pe fericitul Iosif  (fiul cel mic al patriarhului Iacov) şi pe fraţii săi, o istorie ce prefigurează chiar viaţa lui Hristos. Tot acum citim şi pilda smochinului neroditor, ce s-a uscat prin blestemul Domnului, în fapt o avertizare asupra pagubei sufleteşti cu care ne alegem dacă vom rata scopul final al vieţii noastre: desăvârşirea duhovnicească întru iubire divină. Marţi (luni seara) citim pilda celor zece fecioare, o continuare a pildei smochinului, care ne învaţă că desăvârşirea se atinge prin lucrarea continuă (cu trezvie1) a faptelor bune. Totodată, citim şi pilda talanţilor, care ne îndeamnă să reflectăm la modul în care folosim darurile cu care Dumnezeu ne-a înzestrat. Miercuri (marţi seara) ne aducem aminte de trădarea lui Hristos de către Iuda, pentru 30 de arginţi, din fals spirit mediator şi veritabilă speculare a tensiunilor sociale. În plus, ne amintim ungerea cu mir a picioarelor Mântuitorului de către femeia cea păcătoasă, ca prevestire a punerii în mormânt a Domnului. Joi (miercuri seara) avem o condensare a mai multor momente. În primul rând, avem instituirea slujbei Liturghiei, la Cina cea de Taină când Dumnezeu îşi dă Trupul şi Sângele său ca hrană spre viaţă veşnică, Împărtăşire cu Dumnezeu spre nemurire în veşnicie. Însă, înainte de Cină, Dumnezeu se smereşte din nou (oare pentru a câta oară?!) şi spală picioarele ucenicilor, aplicare practică a învăţăturii că cel mai mare să fie slujitor tuturor, iar cel dintâi să fie tuturor slugă. Urmează, după cină, Rugăciunea lui Hristos din grădina Ghetsimani, în care Hristos-Fiul, arătându-şi firea umană, o face ascultătoare Tatălui. La final are loc prinderea lui Iisus şi ducerea sa la judecată cu gardă militară, asemenea tâlharilor renumiţi. Vineri (joi seara) se face aducere aminte de Sfintele şi Mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului Hristos. Ele reunesc judecata  nedreaptă a Celui nevinovat; încoronarea batjocoritoare, cu coroană de spini, sceptru de trestie şi o mantie purpurie a Împăratului ce ne smulge spinii păcatelor din noi; cererea unui popor manipulat, către Pilat, de Răstignire a Luminii lumii, care alungă întunericul manipulărilor viclene ale duhurilor răutăţii; transformare a florilor din mâinile poporului de la Florii, în piroane ce străpung sfintele mâini ce ne-au creat; metamorfozare a Crucii, din instrument de tortură, în altar de jertfă iubitoare. Dar Patimile ne descoperă un Dumnezeu care iartă pe cei ce nu ştiu ce fac, care se lasă spânzurat pe lemn de bunăvoie, în văzut unei lumi ce-L huiduie şi scuipă, cerându-i batjocoritor suprema minune de a se da jos de pe Cruce, neînţelegând că nu coborârea de pe Cruce arată puterea Domnului, ci viitoarea Înviere din mormânt. Şi tot acum,hidoasa laşitate a firii umane se arată din plin în lepădarea lui Petru, prevestitul act de trădare al nedesăvârşitului apostol, care făgăduise fariseic Domnului că îşi va da şi sufletul pentru El. Sâmbătă (vineri seara) cu toţii cântăm Prohodul Domnului, de fapt slujba punerii în mormânt a Vieţii lumii întregi. În fapt, Hristos cel nemuritor, dar muritor cu Trupul, se coboară până la Iad, de unde, cu puterea Învierii sale, va omorî moartea pentru totdeauna şi va elibera sufletele drepţilor din Vechiul Testament, care aşteptaseră milenii de-a rândul venirea eliberatoare de păcat a lui Mesia. Acesta este şi motivul pentru care, de-a lungul anului şi, cu precădere în Postul Mare, sâmbăta este închinată liturgic pomenirii celor adormiţi ai noştri. Astfel, încet, încet, Săptămâna Patimilor ne prezintă agonia firii umane între virtute şi păcat, între ceresc şi lumesc, între iubire şi ură. Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi? este întrebarea retorică pe care Dumnezeu o adresează umanităţii deranjate de lumina adevărului din cuvintele Sale.   Dar tocmai de aceea, se cuvine ca astăzi să ne bucurăm, căci Domnul Hristos vine să ne arate calea eliberării noastre din robia răutăţii şi din moartea spirituală. PS. Mi-ar părea rău ca bucuria Floriilor să se transforme în prilej de îmbulzeală şi leşin, cum din păcate mai vedem pe la unii credincioşi, care par că se trag din neam de rugbişti. E drept că Biserica a mai criticat, uneori, presa, pentru relatările exclusiviste ale acestor evenimente. Sigur că mi-ar plăcea ca presa să insiste şi pe semnificaţiile pedagogice ale acestor Sărbători. Dar, în aceeaşi măsură ar fi preferabil ca, pentru a nu mai furniza subiect presei, slujitorii Bisericii să nu ruşineze în a atrage atenţia, la predică, asupra faptului că cine se îmbrânceşte la apucarea sfinţeniei, nu se va alege cu nimic,  asemenea maselor care îmbulzeau pe Hristos la vindecarea femeii care suferea de hemoragie. Dar numai femeia, care s-a atins cu sfială de poalele Mântuitorului, a primit vindecare prin puterea divină. Restul nu. 1 trezvie = stare de veghe continuă a minţii, o luare aminte neîncetată asupra întregii noastre vieţi. Iisus o numeşte şi priveghere

Citeste mai mult: adev.ro/mlxj4v