CARUL INGHETAT

Într-o iarnă, câţiva oameni se căzneau în faţa unei case să pornească un car îngheţat. Unul izbea roţile cu un topor, dorind să îl mişte. Altul îl lovea cu un par, ca să spargă gheaţa. Dar roţile mai mult se stricau decât se dezgheţau. Atunci ieşi un om din casă cu o găleată cu apă caldă. O turnă peste roţi şi roţile îndată se dezgheţară şi carul porni la drum.

Ce uşor!

 

Aşa să procedăm şi cu un om păcătos, cu inima îngheţată, care încă nu a aflat calea cea sfântă a credinţei. Îl putem porni pe drumul mântuirii mai degrabă cu iubirea cea dulce a Evangheliei şi cu răbdare, decât cu mustrări şi vorbe aspre, cu jigniri sau cu parul.

Punerea in racla a braului Maicii Domnului

Potrivit traditiei, Apostolul Toma, nefiind prezent la inmormantarea Maicii Domnului, a primit Sfantul Brau ca dovada a invierii si inaltarii ei cu trupul la cer. Acesta a fost tesut de Maica Domnului din par de camila. Pana in secolul al IV-lea, Braul s-a pastrat la Ierusalim. Arcadie, fiul imparatului Teodosie cel Mare (379-395), aduce Cinstitul Brau la Constantinopol in 395.

In sec. al X-lea, in urma vindecarii sale miraculoase, imparateasa Zoe, sotia lui Leon cel Intelept, a brodat Braul cu fir de aur si l-a reasezat in racla daruita de imparatul Arcadie. Evenimentul reasezarii Braului in racla este pomenit, in calendarul ortodox, la 31 august.

Mai tarziu, in secolul al XIII-lea, trimisii regelui bulgar Ionita Caloian iau Braul de la Constantinopol. In secolul XIV, cneazul sarb Lazar I (1372-1389) daruieste Braul manastirii Vatoped din Muntele Athos. Dupa cercetarile altora,  acest Brau a fost daruit manastirii de imparatul bizantin Ioan Cantacuzino (1347-1355).

Intre anii 1512 si 1520, domnitorul Tarii Romanesti, Neagoe Basarab, a innoit incinta manastirii Vatoped si a construit un paraclis cu hramul "Braul Maicii Domnului". Acesta a fost reparat in 1794 tot cu ajutoare romanesti, iar in secolul al XIX-lea Romania a daruit paraclisului o noua catapeteasma. De asemenea, racla de argint in care se pastreaza Braul la manastirea Vatoped a fost confectionata in secolul al XVIII-lea in Tara Romaneasca. Este vorba de fapt numai despre o parte din Brau, pentru ca alte doua parti ale acestuia au fost daruite in anul 1522 manastirii de maici Kato Xenias, situata la 50 km de Volos (Grecia).

Braul Maicii Domnului - tamaduiri

De-a lungul vremii, Braul Maicii Domnului a vindecat nenumarati bolnavi, in special de cancer, si a ajutat sa nasca femei care nu puteau avea copii. Tamaduirea acestora s-a produs prin purtarea in jurul braului a unei panglici care a fost atinsa de racla in care se pastreaza Braul Maicii Domnului. De asemenea, Cinstitul Brau a facut sa inceteze diferite epidemii: in 1813, Braul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus in Tara Romaneasca pentru indepartarea ciumei; in 1871 sultanul turc sub a carui protectie se gasea Muntele Athos dupa caderea Constantinopolului, a dus Braul in tara sa pentru indepartarea holerei; in 1894 Braul a fost dus la Kios, pentru a inlatura epidemia care lovise plantatiile de lamai si portocali.

In perioada 12-15 octombrie 2001, racla cu Braul Maicii Domnului de la manastirea Kato Xenias s-a aflat la Iasi cu ocazia hramului Catedralei mitropolitane - Cuvioasa Parascheva, 14 octombrie. Evenimentul a marcat totodata implinirea a 600 de ani de la recunoasterea Mitropoliei Moldovei de catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol (26 iulie 1401) si a 360 de ani de la aducerea la Iasi a moastelor Sfintei Parascheva (13 iunie 1641). Peste un milion de credinciosi au cinstit in acele zile la Iasi Braul Maicii Domnului, impreuna cu moastele intregi ale Sfintei Parascheva si cu fragmente din moastele Sfantului Gheorghe.

In perioada 1-10 septembrie 2007, racla cu Braul Maicii Domnului de la manastirea Kato Xenias, s-a aflat si in Arhiepiscopia de Alba Iulia.

Braul tesut si purtat de Maica Domnului a fost adus pentru prima data in Constanta in anul 2002 si pentru a doua oara in anul 2008.


Sursa: CrestinOrtodox.ro

Tanarul bogat si pilda lucratorilor la vie

---

In capitolul 19 din Epistola dupa Matei, la sfarsit, se afla povestea tanarului bogat care Il intreaba pe Isus cum poate sa capete viata vesnica. Pilda lucratorilor angajati la vie are legatura directa cu ceea ce este scris in cap. 19. Introducerea la acesta pilda incep cu un “fiindca”.
De asemenea versetul 19:30 si versetul 20:16 se refera la acelasi lucru si ne indica faptul ca pilda lucratorilor angajati la vie este o explicatie a ceea ce a spus Isus in 19:30.

Matei 19:16-30, Matei 20:1-16
19:16. Atunci s-a apropiat de Isus un om, si I-a zis: “Invatatorule, ce bine sa fac, ca sa am viata vecinica?”
19:17. El i-a raspuns: “Dece ma intrebi: “Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile.”
19:18. “Cari?” I-a zis el. Si Isus i-a raspuns: “Sa nu ucizi: sa nu preacurvesti; sa nu furi; sa nu faci o marturisire mincinoasa;
19:19. sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta”; si: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.”
19:20. Tanarul I-a zis: “Toate aceste porunci le-am pazit cu grija din tinereta mea; ce-mi mai lipseste?”
19:21. “Daca vrei sa fii desavarsit”, i-a zis Isus, “du-te de vinde ce ai, da la saraci, si vei avea o comoara in cer! Apoi vino, si urmeaza-Ma.”
19:22. Cand a auzit tanarul vorba aceasta, a plecat foarte intristat; pentruca avea multe avutii.
19:23. Isus a zis ucenicilor Sai: “Adevarat va spun ca greu va intra un bogat in Imparatia cerurilor.
19:24. Va mai spun iaras ca este mai usor sa treaca o camila prin urechea acului, decat sa intre un bogat in imparatia lui Dumnezeu.”
19:25. Ucenicii, cand au auzit lucrul acesta, au ramas uimiti de tot, si au zis: “Cine poate, atunci sa fie mantuit?”
19:26. Isus S-a uitat tinta la ei, si le-a zis: “La oameni lucrul acesta este cu neputinta, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta.”
19:27. Atunci Petru a luat cuvantul si I-a zis: “Iata ca noi am lasat tot, si Te-am urmat; ce rasplata vom avea?”
19:28. Isus le-a raspuns: “Adevarat va spun ca, atunci cand va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al maririi Sale, la inoirea tuturor lucrurilor, voi, cari M’ati urmat, veti sedea si voi pe douasprezece scaune de domnie, si veti judeca pe cele douasprezece semintii ale lui Israel.
19:29. Si ori si cine a lasat case, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau nevasta, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi insutit, si va mosteni viata vecinica.
19:30. Dar multi din cei dintai vor fi cei din urma, si multi din cei din urma vor fi cei dintai.
20:1. Fiindca Imparatia cerurilor se aseamana cu un gospodar, care a iesit dis de dimineata, sa-si tocmeasca lucratori la vie.
20:2. S-a invoit cu lucratorii cu cate un leu pe zi, si i-a trimes la vie.
20:3. A iesit pela ceasul al treilea, si a vazut pe altii stand in piata fara lucru.
20:4. ,Duceti-va si voi in via mea”, le-a zis el, “si va voi da ce va fi cu dreptul.” Si s-au dus.
20:5. A iesit iaras pe la ceasul al saselea si al noualea, si a facut la fel.
20:6. Cand a iesit pela ceasul al unsprezecelea, a gasit pe altii stand in piata, si le-a zis: “De ce stati aici toata ziua fara lucru?”
20:7. Ei i-au raspuns: “Pentru ca nu ne-a tocmit nimeni.” “Duceti-va si voi in via mea”, le-a zis el, “si veti primi ce va fi cu dreptul.”
20:8. Seara, stapanul viei a zis ispravnicului sau: “Cheama pe lucratori, si da-le plata, incepand de la cei de pe urma, pana la cei dintai.
20:9. Cei din ceasul al unsprezecelea au venit, si au luat fiecare cate un leu.
20:10. Cand au venit cei dintai, socoteau ca vor primi mai mult; dar au primit si ei tot cate un leu de fiecare.
20:11. Dupace au primit banii, carteau impotriva gospodarului,
20:12. si ziceau: “Acestia de pe urma n’au lucrat decat un ceas, si la plata i-ai facut deopotriva cu noi, cari am suferit greul si zaduful zilei.”
20:13. Drept raspuns, el a zis unuia dintre ei: “Prietene, tie nu-ti fac nicio nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu?
20:14. Ia-ti ce ti se cuvine, si pleaca. Eu vreau sa platesc si acestuia din urma ca si tie.
20:15. Nu pot sa fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tau rau, fiindca eu sunt bun?”
20:16. Tot asa, cei din urma vor fi cei dintai, si cei dintai vor fi cei din urma; pentruca multi sunt chemati, dar putini sunt alesi.”

Gospodrul care iese sa angajeze lucratori la vie este Dumnezeu. El iese dis de dimineata si angajeaza lucratori carora le promite sa ii plateasca cu o suma pe ziua de lucru. Apoi mai iese la diferite ore din zi si mai angajeaza lucratori pana acolo ca angajeaza si lucratori care au de muncit doar o ora din zi.
Cand vine momentul platii, alege sa ii cheme mai intai pe cei care au fost angajati ultimii si le da aceeasi suma de bani ca si primilor.
Aceasta pilda luata separat fara a analiza contextul in care a fost spusa poate insemna o multime de lucruri dar daca o analizam corect intelegem si de ce i-a fost cerut tanarului bogat un lucru greu.
Aici Domnul Isus ne arata cum actioneaza Dumnezeu in perioada harului cand El alege sa le dea aceeasi plata (viata vesnica) si celor din urma (adica noua) chiar daca efortul acestora a fost mai mic.
A fos o perioada cand oamenii aveau de respectat Legea pentru a capata viata vesnica, a fost vremea cand oamenii trebuiau sa lase tot si sa Il urmeze pe Isus si este perioada cand prin credinta se capata viata vesnica.
Nu am pretentia ca inteleg de ce este asa dar asta reiese din versetele de mai sus.
Poate ca pentru a inainta Imparatia lui Dumnezeu pe pamant munca depusa de cei chemati sa faca aceasta lucrare cerea sacrificii foarte mari ca acelea de a renunta la tot ce ai (familie, averi). In aceasta perioada in care traim si noi efortul este altul, mult mai mic comparat cu primii lucratori dar si munca noastra serveste scopului lui Dumnezeu si vom primi aceeasi plata.

OGORUL

Trăia odată un om care avea trei fii pe care îi iubea foarte mult. Nu era bogat, dar câştigând ceva bani din munca sa cinstită, pe lângă altele, reuşi să-şi cumpere şi un mic ogor. Când a ajuns la adânci bătrâneţi, îşi spuse el: "Oare căruia dintre copiii mei să-i las ogorul? Am să-l las aceluia care se va dovedi mai înţelept, iar celorlalţi le voi lăsa restul proprietăţii mele". Şi i-a pus la încercare. I-a chemat pe toţi trei lângă patul său, din care nu se mai putea scula, şi le-a zis: "Iată, vă dau câte zece lei la fiecare. Casa noastră are o singură cameră şi e goală. Cine reuşeşte să umple mai mult camera cu lucruri cumpărate cu aceşti bani, acela va primi ca moştenire ogorul". Toţi trei au plecat după cumpărături. Fiul mai mare a cumpărat un snop de paie; al doilea un săculeţ cu pene şi fulgi. Fiul mai mic a cumpărat o lumânare şi o cutie de chibrituri. A doua zi, toţi trei feciorii s-au adunat în camera bătrânului aducând fiecare ce cumpărase. Cel mai mare a împrăştiat snopul de paie, dar abia a umplut un colţ de cameră. Al doilea a împrăştiat penele şi fulgii, dar abia a umplut un sfert de cameră. Tatăl era foarte nemulţumit. În sfârşit, copilul cel mai mic se aşeză în mijlocul odăii, scăpără chibritul, aprinse lumânarea şi lumina ei umplu toată încăperea. Tatăl a fost foarte impresionat de această lumină. De aceea i-a lăsat lui moştenire ogorul, întrucât se dovedise a fi cel mai înţelept.   Aşa să facem şi noi, dacă vrem să moştenim “ogorul” Tatălui. Să aprindem cât mai des lumânarea şi căndeluţa, dar şi inima cu flacăra credinţei şi focul rugăciunii, şi să umplem de lumină nu numai locuinţa noastră, ci şi odăile întunecate ale altora. “Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt. 5,16). Amin!

JERFA LUMANARII /PILDA

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tal

E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine… Parcă aţi vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun ? Simţiţi bucurie în suflet ?

În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu
aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.

A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi fără rost.
Si voi oamenii sunteţi la fel.
Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul.
Dar dacă dăruiţi lumina şi căldura, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici… Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă.

Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai puternice.

Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult…

,,Maica Domnului ne vede si ne aude pe toti!’’

De duminicã seara, Biserica “Sfânta Parascheva” din Vaslui a devenit loc de pelerinaj pentru sute de credinciosi veniti din toate colturile judetului, sã se închine la icoana Fãcãtoare de Minuni a Maicii Domnului. Adusã de la Giurgeni, icoana va rãmâne la Vaslui pânã miercuri seara.

Icoana Fãcãtoare de Minuni de la Giurgeni este unicã în Europa prin faptul cã, fãrã sã sufere nicio minimã renovare, chipul Maicii Domnului capãtã semne noi, la anumite intervale de timp. Astfel, dupã 1995, când mânãstirea a fost reactivatã si oamenii au început sã vinã aici în numãr foarte mare, icoana, una simplã initial, a început sã se schimbe. Astfel, Maicii Domnului i-a apãrut un al treilea ochi, iar mai apoi, au mai apãrut alti doi si o altã gurã. Mântuitorului i-a apãrut o treia ureche.
Toate acestea le-am aflat de la preotul-cãlugãr Metodie, slujitor al mânãstirii Giurgeni. Explicatii stiintifice nu existã, dar, cel mai probabil, Maica Domnului ne dã de înteles cã ne aude, cã ne vede si cã se roagã pentru fiecare din noi.
La fel de minunatã este si prezenta Icoanei printre vasluieni, în conditiile în care multi preoti, din alte judete din tarã au dorit sã o aibã în mijlocul comunitãtilor în care slujesc, însã de fiecare datã intervenea ceva si Icoana rãmânea la locul ei. Din clipa în care preotul Bãdãrãu a solicitat acest lucru, totul a mers de la sine, fãrã nicio opreliste, asta însemnând cã Maica Domnului si-a dorit sã fie aici, acum.
Sute de vasluieni se închinã la Icoanã zi si noapte
Multi vasluieni merg în pelerinaj la Giurgeni de ani de zile. Aici, slujbele tin pânã în zori si nimeni nu e obosit. Toti credinciosii care merg la Giurgeni spun cã toate rugãciunile lor s-au îndeplinit. Bolnavii s-au ridicat din suferintã, cei pierduti s-au întors pe calea cea dreaptã, iar cei disperati au mai primit o sansã. “Este o minune de la Dumnezeu.
 Eu am fost bolnavã, nici nu mã puteam ridica din pat. Am fost de nouã ori la mânãstire, timp de nouã sãptãmâni, m-a învrednicit Maica Domnului si am trecut pe sub icoanã, timp în care m-am rugat cu ardoare pentru sãnãtate. Acum, mã simt foarte bine, picioarele nu mã mai dor, Maica Domnului m-a salvat!”, a povestit una din credincioasele venite la Sfântã. Biserica “Sfânta Parascheva” este mereu plinã.
 Icoana nu rãmâne singurã nicio clipã. Cu flori si busuioc în mânã, prin fata ei se perindã oameni de toate vârstele si categoriile sociale. “Am fost de douã ori la Giurgeni. Nu m-a ajutat Dzeu sã merg de câte ori trebuia. Nu am fost vrednicã, poate. Oricum, lumea vine si din mare curiozitate. Se spune cã uneori Icoana are trei, alteori cinci ochi. E ceva nemaiîntâlnit. Preotii spun cã e o minune. Nimeni nu a repictat-o si totusi, se vãd clar schimbãrile. Puterea lui Dumnezeu e mare.
Eu am venit sã mã rog pentru sãnãtate, pentru putere de muncã! Mi-as dori ca toatã lumea sã o ducã bine, sã fie fericitã si realizatã, sã depãsim cu fruntea sus nenorocirile care s-au abãtut asupra noastrã. M-am rugat pentru toti cei pe care îi cunosc, pentru cei pe care nu îi cunosc, iar la final m-am rugat pentru familia mea si pentru mine.
 Sunt convinsã cã Maica Domnului se va uita si la mine, pãcãtoasa”, spune o vasluiancã. Atât marti, cât si în cursul zilei de miercuri, aici se tin slujbe, urmând ca în seara ultimei zile, la Vaslui sã ajungã si staretul mânãstirii Giurgeni, arhimandritul Antonie. Pânã atunci, credinciosii sunt asteptati în continuare sã se închine la icoana Fãcãtoare de Minuni.

POVESTEA CELOR TREI COPACI

A fost odată ca niciodată un deal. Pe dealul acesta cresteau trei copaci înalti. Cum e vorba de o poveste, copacii aveau si ei visurile lor, pe care si le povesteau unul altuia. Primul a spus:

- Eu vreau să fiu transformat în corabie, să duc pe mare printii si printesele lumii.
- Eu, a zis al doilea copac, as vrea să fiu transformat într-un sipet care să tină comorile cele mai mari ale lumii.
- Eu, zise ultimul copac, vreau să ajung cel mai mare si mai falnic copac de pe dealul ăsta si să se uite cu respect spre mine toti oamenii.
Într-o zi au venit acolo tăietorii de lemne. Primul copac jubila când a fost tăiat, căci se vedea cea mai mare corabie construită vreodată. Al doilea la fel, căci se vedea o ladă plină de aur curat. Al treilea era îngrozit, dar a fost si el tăiat.
Primul copac a fost dus într-un sat de pescari si transformat în câteva bărci de pescuit. Al doilea, în loc de ladă cu comori, a fost făcut iesle pentru animale. Al treilea a fost tăiat în două bucăti si lăsat într-un grajd, vreme de multi ani.
Visurile copacilor păreau să fi fost sfărâmate. Corăbiile, comorile si semetia păreau acum atât de departe. Dar...
Peste ani, o femeie însărcinată nu a avut unde să nască si a născut în ieslea făcută din trunchiul primului copac.
Mai târziu, fiul ei a iesit pe mare într-o zi cu bărcile făcute din cel de-al doilea copac si s-a făcut furtună mare. El a spus furtunii să stea si furtuna L-a ascultat.
După o vreme, omul acela a cărat în spate lemnele făcute din cel de-al treilea copac si a fost răstignit pe o cruce făcută din lemnul acestuia.
O iesle poate să tină cea mai mare comoară, o barcă de pescuit poate să îl transporte pe cel mai mare rege, iar două lemne pot fi crucea celui pe care nici cerurile nu-l incap,Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Amin si lui Dumnezeu slava.

NIMENI NU E VAS NETREBNIC

Nimeni nu e vas netrebnic, asta este o ispită!
O bătrână nevoiaşă dintr-un sat uitat, de munte,
Care vieţuia în pace în căsuţa de sub punte,
Îşi căra, cu trudă, apa, ce-i era de trebuinţă,

De departe, dintr-o vale, cu o biată cobiliţă.
Ea avea pe bătătură două vase bătrâioare,
Şi cu ele, bunicuţa, atârnându-le-n spinare,
Aducea, pe potecuţă, apă, zilnic, fericită,

Şi nu se plângea vreodată că e tare ostenită.
Dintre cele două vase, unul nu era perfect,
Căci avea o crăpătură, un vădit şi clar defect.
Şi, umplut fiind cu apă, când venea pe potecuţă,

Jumătate din aceasta, se scurgea prin poieniţă.
Pentru-a sa meteahnă, dânsul, se simţea neînsemnat
Şi era întotdeauna trist şi decepţionat,
Fiindcă treaba-ncredinţată, când era cărat în spate,

De bătrâna lui stăpână, o-mplinea pe jumătate.
Celălalt vas al bătrânei, nu era deloc defect,
Nu avea nicio fisură, şi avea un bun aspect.
Pentru asta vasul nostru era tare îngâmfat,

Socotindu-se destoinic şi râdea de cel crăpat.
Ani şi ani a dus bătrâna apă de izvor, în spate,
Către casa ei din munte…, doar un vas şi jumătate
Într-o zi, fiind pe cale, vasul şubred şi crăpat,

Obsedat de-a lui meteahnă, zise tare ruşinat:
Să mă ierţi, te rog, stăpână că-ţi produc atât necaz,
Iar tu maică, fiind bună, nu îmi baţi al meu obraz,
Căci de ani, întotdeauna, apa ce-o aduci din vale,

Eu am risipit-o, zilnic, prin al meu defect, pe cale.
Dumneata, stăpână bună, nu mi-ai zis că sunt netrebnic,
Ci-mi acorzi aceeaşi cinste ca şi fratelui meu vrednic.
M-aşteptam demult stăpână să m-arunci peste vâlcele,

Să ajung hârb în gunoaie, să fiu oale şi ulcele.
Zâmbitoare, bătrânica, zise vasului crăpat:
Ia priveşte partea-n care, eu, pe tine te-am purtat!
Nu observi că este plină de flori vii şi colorate?

Ceea ce nu vezi pe cale, de priveşti cealaltă parte.
Eu, ştiind a ta meteahnă, că eşti şubred şi crăpat,
O grămadă de seminţe de garoafe-am semănat;
Şi zambile, şi lalele, şi crini albi şi micşunele…

Şi-mi împodobesc căsuţa cu aceste floricele!
Ba mai mult, o altă parte din flori, eu, o vând la piaţă
Şi cu preţul de pe ele mă hrănesc şi sunt în viaţă.
Asta pentru că, pe cale, când ne-ntoarcem de la apă,

Zilnic, tu le uzi pe ele, ca o mamă filantroapă.
De n-aveai această hibă, dacă nu erai aşa,
Nu ar mai fi fost atâta frumuseţe-n casa mea.
Nimeni nu e vas netrebnic, asta este o ispită!

Totul e să-ţi faci lucrarea care-ţi este rânduită.
Cine ştie, frăţioare, ce flori uzi tu pe cărare?
Mai ales când crezi, dar sincer,
Că nu eşti vas de onoare.

SURSA NET

Icoana aceasta a învins flăcările iadului

Teribilul incendiu de luni seara de la Maternitatea Giuleşti, din Capitală, a curmat vieţile a cinci bebeluşi, iar alţi şase, grav răniţi, se zbat acum între viaţă şi moarte. Doar un miracol i-a ajutat pe aceştia din urmă să reziste flăcărilor rupte parcă din iad. Anchetatorii au găsit, într-unul din pătuţuri, o iconiţă ce-l înfăţişează pe Sfântul Stelian ţinând un prunc în braţe.


În salonul devastat de incendiu totul a fost distrus. Prizele s-au topit şi s-au scurs efectiv pe pereţi, telefonul de urgenţă a devenit şi el o baltă “îngheţată” de plastic, ba chiar şi obiectele din metal s-au deformat din cauza căldurii. Trei din cele 11 suflete care abia apucaseră să vină pe lume au pierit în timp ce flăcările le mistuiau pătuţurile ori incubatoarele în care se aflau, iar alţi doi, la scurt timp după aceea. Cum au supravieţuit ceilalţi şase celor 200 de grade Celsius la care ajunsese temperatura în “salonul groazei” e o enigmă până şi pentru anchetatori. Un mic obiect de cult descoperit de unul dintre aceştia i-a făcut însă şi pe ei să creadă în minuni!
Anchetatorii spun că e o minune
“Am rămas uimit când am găsit o iconiţă într-unul din pătuţuri. Era pusă sub o saltea care era total carbonizată. Nu-mi venea să cred că a rămas întreagă, chiar dacă este plastifiată, în condiţiile în care tot plasticul din salon l-am găsit topit”, ne-a povestit cel care a descoperit micuţul obiect de cult. Iconiţa, care-l înfăţişează pe Sfântul Stelian cu un prunc în braţe, este sfinţită, iar pe spate are semne că a trecut printr- un incendiu. “E o minune! Mi-au dat lacrimile. Vă rog să i-o daţi părintelui care a pus-o acolo. Măcar cu asta să rămână. Ştiu că bebeluşii din pătuţuri au murit asfixiaţi luni seara. Totuşi, sper şi mă rog la Dumnezeu ca iconiţa să-l fi protejat pe copilaş şi acesta să trăiască”, a mai spus anchetatorul.

CUM FACEM SEMNUL CRUCII

Cruce,cruce semn preasfant,
Noi cu tine ne-nchinam
Ca de relele ce sant
Noi prin tine sa scapam!

Ne-nchinam cu mana dreapta,
Caci cu mana dreapta scrim:
Este mana care-o-ntindem
Cand cu-amicii ne-ntalnim!

Iar pe degete le tinem
Cum in mana-ai tine-un toc:
Trei unite intr-un punct,
Doua-n palma la un loc!

Caci sant trei Persoane Sfinte,
Care-s Dumnezeu de sus
Si sant doua firi unite
In persoana lui Isus!

Si asa ne-atingem fruntea,
Apoi inima la piept,
Cei doi umeri in crucis,
Incepand cu cela drept!

Si ne-atingem apasand
Si pe frunte si pe piept,
Si pe umeri rand pe rand,
Facand crucea cat mai drept!

Si rostim cu-ntreaga minte,
Cand cu crucea ne-nsemnam,
Numele Treimii Sfinte
Domnul care-L adoram!

Cruce,cruce semn preasfant,
Noi cu tine ne-nchinam,
Ca de relele ce sant,
Noi cu crucea sa scapam!
(C. Popescu)

Va fi România noua grădină a Maicii Domnului?

Profeţia Sfântului Nil Athonitul şi o legendă demnă de crezare

Sfântul Nil Athonitul (1612-1692). Acesta a fost trăitor la Muntele Athos, de aici şi numele.  Ca şi Sfântul Mucenic Cosma Etolianul, prooroceste despre vremurile lui Antihrist: “Atunci cei bogaţi îşi vor deschide comorile lor, aurul şi argintul vor fi defăimate şi vor fi pe drumuri ca pietrele”. De asemenea, prevede şi izbucnirea unor epidemii infecţioase: “Oamenii, vor slăbi şi vor muri pe drumuri ca pasările; cei pecetluiţi de antihrist vor mânca cărnuri de oameni morţi, neputând suferi foamea şi leşinătatea şi, mâncând trupuri moarte, vor muri şi ei”.
Profeţia care ne interesează se referă la Sfântul Munte Athos, “Grădina Maicii Domnului”. Pare incredibil pentru unii că acest loc binecuvântat, care s-a aflat sub protecţia Sfintei Fecioare timp de secole, va fi părăsit de aceasta în cele din urmă:
“Ascultaţi, o, părinţi, iată că v-am spus propovăduirea lui Iona spre pildă, ca cel ce are urechi de auzit să audă şi să nu se întoarcă către altele, spre vătămarea sufletului său. Precum a desluşit acel filosof propovăduirea lui Iona, aşa şi eu vă spun: precum magnetul nu a lăsat fierul, la înălţime de patru vânturi lovindu-se, şi apoi din pricina ruginei l-a lăsat, şi iarăşi, după ce a fost curăţit, l-a ridicat magnetul; aşa este Doamna noastră, de Dumnezeu Născătoarea, Acoperământul binecredincioşilor, că a ţinut muntele acesta13 până în ziua de astăzi, precum magnetul pe fier. Şi dacă magnetul, fiind lucru neînsufleţit, are atâta putere, oare câtă putere şi tărie şi îndrăzneală are Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea? Singuri vedem cum ţine muntele acesta cu atotţiitoarea putere. Însă cum clatină vântul magnetul ca să lase fierul, aşa se ridică asupra acestui munte neamurile, şi în tot chipul umblă să-l răpească din mâinile Maicii Domnului, dar nu pot. În sfârşit se va lăsa din mâinile ei, nu din pricina slăbiciunii ei, nici din puterea neamurilor, ci numai pentru păcatele celor ce locuiesc într-însul; pentru că acestea s-au făcut ca o rugină înaintea Maicii Domnului. Că dacă veţi subţia gâtlejul vostru cu postul, ca pânza, şi veţi usca trupul vostru ca ţârul, dar între voi nu aveţi dragoste şi unire, cu curăţenia trupului vostru, nici un rod al dreptăţii nu aveţi”.
Că muntele Athos “se va lăsa din mainile ei”, nu mai încape îndoială.  Dar unde s-ar putea afla fericita gradină cea nouă? Ieromonahul Ioanichie Bălan reţine o legendă, probabil din secolul al XVI-lea. Aceasta se refera la sihăstria Bisericani din Moldova:
“În tradiţia locului se spune că odată văzând câţiva sihaşti zidindu-se biserica de piatră la Bisericani si temându-se că nu vor mai avea linişte aici, s-au hotărât să plece la Muntele Athos. dar înainte de a coborî de pe munte, li s-a arătat într-un stejar cu trei tulpini o femeie îmbrăcată împărăteşte, cu chipul Maicii Domnului, şi i-a întrebat?
- Părinţilor, unde vreţi să plecaţi?
- Ne ducem la Athos, în grădina Maicii Domnului au răspuns ei. Atunci ea le-a zis:
- Rămâneţi pe loc că şi aici este grădina mea! şi îndată s-a făcut nevăzută [...] Aşa s-a dovedit Fecioara Maria protectoarea şi stăpâna sihaştrilor din muntele Bisericani şi de peste tot. Căci oriunde se face voia lui Dumnezeu şi se cinsteşte Preasfânta Fecioră Maria, acolo este casa lui Dumnezeu şi grădina Maicii Domnului”[2].
Mesajul legendei este foarte clar, iar interpretearea părintelui Ioachim Bălan este concludentă şi credem că nu mai este nevoie de alta.
O alta versiune vorbeşte de cinci călugări care pleacă de la mănăstirea Bistriţa-Baia:
Transcriu un fragment din predica Pãrintelui Ioan Iovan [3], din 15 august 1992, la Mănãstirea Recea:
“Dragii mei, am mai spus, dar mai repet, cã şi Evanghelia se repetã: cinci cãlugãri pleacã de la mãnãstirea Bistrita-Baia, din Moldova, pleacã la Sfântul Munte Athos, pleacã, si n-au apucat doi km. sau trei sã iasã cãci apare Maica Domnului în fata lor si le spune:
-Unde mergeti, fiilor, unde vã grãbiti?
-Mergem la grãdina ta, Maica Domnului, din Sfântul Munte, sã ne mântuim mai uşor.
Şi rãspunde Maica Domnului, auziti toţi:
-Întoarceti-vã înapoi, şi sã ştiti cã şi România este grãdina mea!”
Şi aici rămâne valabilă interpretarea părintelui Ioanichie Bălan.

Profeţia Sfântului Nil Athonitul pare a se împlini în zilele noastre

După căderea Constantinopolului ce a avut loc în anul 1453, se credea ca turcii vor ocupa şi vor pângări sfintele aşezăminte, iar activitatea monahala de la muntele Athos va lua sfârşit. Totuşi, ca urmare a unor convenţii cu sultanii, Imperiul otoman se angaja să respecte autonomia Sfântului Munte, în schimbul unui tribut plătit anual. Tot ca urmare a acestor convenţii, sultanii se obligau să protejeze aşezămintele şi să permite pelerinaje. Contrar previziunilor, în perioada post bizantină, viaţa monahală de aici înfloreşte. Deoarece, Sfintele Asezăminte nu dispuneau de fonduri proprii, tributul era plătit aproape în întregime de ţările române [4]. Astfel, se poate spune ca ţările române au salvat Muntele Athos de la desfiinţare.
Paradoxal, primejdia reala avea să vină în secolul al XX-lea. Între anii 1960- 1970, asistăm la o criza atonită care ameninţa să ducă la desfiinţare activitaţii monahale.
Părintele Macarie de la Mânăstirea Simonos Petras îşi aminteşte că Muntele Athos urma sa fie transformat în staţiune turistică, mănăstirile în muzee, iar monahismul să fie desfiinţat.

Aparenta prosperitate şi îngrijorarea călugărilor

La ora actuala aceasta republică a monahilor cunoaşte o aparentă prosperitate. Se pare că a fost depăşita criza din anii 1960-1970 şi că Muntele Athos este acum în afara orcărei primejdii. UE si UNESCO au alocat fonduri generoase pentru dezvoltarea infrastucturii, restaurarea mănăstirilor, a manuscriselor şi a obiectelor de cult. Se consideră că până în anul 1998, UE a contribuit cu 23,4 milioane de euro. Şi totuşi…
Cum pe lumea acesta nimic nu e gratuit, ajutorul generos şi-a avut şi el pretul lui.  În Parlamentul European sunt unii care militează pentru desfiinţarea avaton-ului, adică pentru desfiintarea interdicţiei accesului femeilor, pe motiv ca democratia nu permite discriminarea între sexe, mai ales că feministele din Occident ridică preţenţia că dacă, alături de bărbaţi, contribuie prin impozite şi taxe la sprijinirea Sfântului Munte, trebuie să aibă acces şi la aceleaşi beneficii. Nu s-a reuşit, căci avaton-ul este protejat printr-o clauză specială, negociată de guvernul grec în momentul aderării Greciei la UE. Afluxul de turişti şi părăsirea de către tinerii călugări a duhului atonit tradiţional fac ca profeţia Sfântului Nil Athonitul să fie mai actuală ca oricând.
Cum şi România face parte din UE, este evident că Maica Domnului nu-şi va muta grădina tot într-o ţara a Uniunii Europene, riscând să se confrunte cu aceleaşi probleme. Dacă profeţia Sfânatului Nil Athonitul se va adeveri curând, singura ţara  românească care are şansa să devină Athosul după Athos este Republica Moldova. Aşa cum, după căderea Imperiului Roman de Răsarit, Imperiul Rus avut şansa istorică să devină Bizanţul după Bizanţ, şansă pe care nu a ratat-o [5].
Numai dacă Dumnezeu nu a hotărât altfel: ca întregul spaţiu creştin- ortodox să devină marea gradină a Sfintei Fecioare.

Cizmarul fericit și nefericirea bogăției!

A fost odată un cizmar sărac care era mereu vesel. Părea aşa de fericit, încât de dimineaţă până seara cânta de bucurie. Mereu se adunau mulţi copii la fereastra casei sale şi-l ascultau cu atenţie. Uneori se adunau şi păsărelele ca să-l asculte. Lângă el locuia un bogat. Acesta nu dormea toată noaptea, căci mereu îşi număra galbenii.

Abia dimineaţa se ducea la culcare. Ziua însă nu putea să doarmă pentru că-l auzea pe cizmar cântând și invidia îl nimicea deoarece nu-și putea inchipui cum un sărăntoc poate fi vesel.
Într-o zi îi veni o idee, un gând viclean îi şopti la ureche cum să-l facă pe cizmar să nu mai cânte. Îl invită la el şi, spre marea sa surprindere, îi dărui săracului o pungă cu galbeni. Când cizmarul ajunse acasă, deschise punga. Niciodată nu văzuse atâţia galbeni. Începu să-i numere cu grijă, iar copiii priveau cu atenţie la el. Erau aşa de mulţi încât cizmarului îi era frică acum să-i nu-i fure cineva.
De aceea, noaptea îi lua cu sine în pat. Dar şi acolo se gândea la ei şi nu putea să adoarmă. Atunci duse punga cu galbeni în pod, dar nu era sigur nici de acest loc. Dis-de-dimineaţă se sculă şi luă galbenii şi-i duse în coteţul cu găini. Dar nici cu acest loc nu era prea mulţumit şi, după un anumit timp, săpă o groapă şi îngropă punga cu galbeni în pământ.
Ştiindu-se bogat, nu mai dormea, nu mai muncea şi nici nu mai cânta, ci era tot timpul cu gândul la comoara sa. Din această cauză era neliniştit, palid şi frământat de gânduri. Nici păsărelele şi nici copiii nu mai veneau să-l viziteze.
Aşadar, cizmarul ajunsese tare nefericit. Ce să facă?
Într-una din zile, cizmarul luă punga cu galbeni şi-i duse înapoi bogatului.
"Ia, te rog, galbenii înapoi, spuse el. Grijile pentru ei m-au îmbolnăvit şi nici prietenii mei nu mai vor să ştie nimic despre mine. Vreau să fiu din nou un cizmar sărac, cum am fost odinioară".
De atunci fericirea intră din nou în casa cizmarului.

Din pricina pacatelor si a patimilor vor fi acceptate actele cu cip si pecetea finala

In cartea Apocalipsei, cap. 13:8,9 gasim, de peste 2000 de ani, scris:

Si i se vor inchina ei (fiarei, n.n.) toti cei ce locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt scrise, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului celui injunghiat.
Dacă are cineva urechi – să audă!

Nu incape indoiala ca nu s-a auzit de aceste versete, insa cati le-au si constientizat? Asadar, patimile ce ne stapanesc sunt cauza slabiciunilor noastre, care ne fac sa depindem de sistem si sa ne inrobim prin actele cu cip. Dumnezeu nu a facut lumea asa cum este acum si nici ca noi sa putem trai doar inrobiti de sistemul social, financiar din ziua de azi. A trai inafara sistemului nu inseamna sa traiesti in mizerie, mai rau decat cei din lumea a 3-a. Avem o traditie frumoasa si cu care ne putem mandri in toata lumea. Stramosii nostri nu au fost niste nespalati, cu boli incurabile si nu au trait in pesteri, marginalizati si rupti de restul lumii. Ci din contra, erau cu mult peste popoarele numite azi occidentale. Ei bine, la acea stare ar trebui sa revenim si noi, pentru a duce o viata curata, sanatoasa si fara CIPURI! Credem ca in aceasta societate nu se poate rezista fara sa fii atins mai puternic de patimi, mai ales de: ura, deznadejde, lacomie, lene, desfrau, betie. Traind intr-un mediu atat de nociv trupului, dar mai ales sufletului, vom fi practic anihilati din punct de vedere duhovnicesc si cu greu vom mai fi interesati de mantuire, avand ca preocupare principala hrana pentru ziua de maine. Sfanta Biserica, prin Sfintele ei Taine (spovedanie, impartasanie, sf. maslu), ne poate da putere sa rezistam, chiar in  conditii atat de vitrege. Insa prigoana impotriva Bisericii se duce din ce in ce mai fatis si mai vehement. Vedem cum multi preoti sunt robiti de erezia ereziilor, ecumenismul, care nu incape indoiala ca le invalideaza Sfintele Taine (mai lucreaza doar prin pogoramant, dar nu ne putem baza pe asta) si pentru nevatamarea noastra ar fi bine sa nu mai apelam la astfel de preoti. Sunt semne clare ca apostazia este foarte aproape, iar Biserica va dainui in “catacombe”, nicidecum nu va mai fi reprezentata prin oficialii de acum (toti patriarhii ortodocsi si majoritatea episcopilor sunt pusi de sistem). Dar asta nu trebuie sa ne deznadajnuiasca, ci doar sa ne puna in stare de alarma, sa ne trezim si sa lucram la mantuirea noastra, in locul care ne este mai prielnic.

Daca ducem o viata cu adevarat inchinata lui Hristos, atunci nu vom fi lepadati si vom primi ajutor la vreme. Daca traim in pacat, cu greu mai putem nadajdui intr-un ajutor. Dupa Botez fiecare ortodox este scris in Cartea Vietii, insa din pricina pacatelor sale poate fi sters si atunci ramane fara putere in fata vrajmasului. Abia in acel stadiu ajungi sa te inchini fiarei, iar inchinarea la fiara atrage dupa sine lepadarea totala, implicit insemnarea cu semnul 666.

Pacatele si patimile ce determina acceptarea actelor cu cip

• neincrederea in ajutorul Domnului. Exista temerea ca nu vor mai avea unde locui, ce manca etc. Dar oare de ce il excludem pe Atotiitorul Dumnezeu din previziunile noastre? Daca noi facem acest sacrificiu in numele Domnului, atunci sa avem acea credinta “cat un bob de mustar” ca vom primi cele necesare si ne vom descurca intr-un fel. Nu mai dam sfaturi, ce si cum, unde anume sa ducem o astfel de viata. Va descoperi Domnul fiecaruia, in functie de curatia inimii sale.
• confortul, luxul si lipirea de aceasta lume prin toate lucrurile mai putin necesare vietii si mantuirii. Foarte multi sunt datori vanduti bancilor, dupa ce au luat credite ca sa traiasca dupa moda acestei lumi. Multi s-au imprumutat pentru a deschide o afacere care sa le aduca mai multi bani decat ar fi avut nevoie.
• necunostiinta si ignoranta fata de invataturile Sfintei Scripturi si a scrierilor Sfintilor Parinti. Inca de la scrierea Sfintelor Evanghelii ne-au fost vestite vremurile apocaliptice, pe care multi Sfinti Parinti si mari duhovnici, spun ca deja le traim. Toate aceste semne ce le vedem in lume nu trebuie sa ne ramana indiferente, ci sa eralizam ca ele coincid cu prorociile ce anunta vremea de apoi. A spune contrariul si a bagateliza scrierile sfinte este cu inspiratie doar de la diavolul si trebuie sa ne lepadam de astfel de ganduri.
• orice alta patima sau pacat, de care suntem stapaniti, ne intuneca mintea si ne impiedica a discerne lucrurile asa cum sunt ele cu adevaratat.

Sa lucram dar fiecare la despatimirea noastra de toate desertaciunile acestei lumi, dar sa fim cu bagare de seama la inselatoria ce este mai mare in aceste zile.

Pe acelea trebuia sa le impliniti si nici pe acestea sa nu le lasati
(Mt. 23:23).

Drept concluzie, daca vom reusi sa ramanem in Biserica, sa ne intarim cu Sfintele Taine, atunci vom rezista si fara buletin, si fara card. Dar daca nu ducem o viata in Hristos, lasandu-ne cu totul in mana Sa, atunci vom accepta si actele cu cip si semnul fiarei.

Dumnezeu sa ne intareasca pe toti si sa nu cadem in iadul cel vesnic.

POEZII DESPRE FECIOARA MARIA, ...

1. BINECUVÂNTARE ŢIE, CEA MAI SFÂNTĂ ÎNTRE FEMEI!
   
   Binecuvântare Ţie,
   Cea mai Sfântă-tre femei,
   Ţie-mi plec cu bucurie
   Ochii şi genunchii mei.
   Tu ai fost aleasă
   Cerului Mireasă,
   Duhului Altar
   Şi iubirii Har.
   Te cinsteşte fericită
   Inima, cântând pios
   Ţie, UNA-nvrednicită
   A fi MAICA lui HRISTOS.
   Faţa Ta străluce unic
   De smerenie şi har,
   Tu i-ai fost Dumnezeirii
   Leagăn, lacrimă şi-altar.
   Tot ce-a fost mai sfânt pe lume
   Pân-la Tine-ai întrecut
   Şi-ntre toţi cei mai din urmă,
   Seamăn încă n-ai avut.
   Dumnezeu putea alege
   Şi alt drum spre ce-a voit,
   Dar Tu, Vas curta şi unic,
   I-ai fost cel mai fericit.
   În toţi Sfinţii a fost vreo pată
   Osândită-n vreun cuvânt,
   Dar în tine, PREACURATĂ,
   Numai Rod din Duhul Sfânt…
   
   
   
   
   
   Amin
   
   MAICA DOMNULUI IISUS HRISTOS
   
   
   Crin al Cerului de Sus,
2. Rai al Sfintei Curăţii
   BINECUVÂNTATĂ FII!
   MAICA DOMNULUI HRISTOS,
   Dar al gândului duios,
   Floarea Zărilor Cereşti,
   BINECUVÂNTATĂ EŞTI!
   MAICA MARII ÎNDURĂRI
   Chip al Sfintei Ascultări,
   Taina Sfintei Profeţii,
   BINCUVÂNTATĂ FII!
   MAICA DOMNULUI HRISTOS,
   Rod al Duhului Frumos,
   Mila inimii-omeneşti
   BINECUVÂNTATĂ EŞTI!
   MAICA DOMNULUI IISUS,
   Rugătoarea nostră Sus,
   TE CINSTIM SUPUŞII FII,
   BINECUVÂNTATĂ FII!
   AMIN!
   SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL!
3. 
   BINECUVÂNTĂM IUBIREA
   …
   Binecuvântăm iubirea ca pe darul cel mai Sfânt
   Şi, căutând cine-a avut-o mai înalt pe acest pământ,
   O găsim numai în Tine, strălucind cel mai frumos,
   Fericită şi Curată, MAICA DOMNULUI HRISTOS.
   Binecuvântăm răbdarea şi smerenia mereu,
   Şi, căutăm cine le are mai profund spre Dumnzeu,
   Dar nu le găsim la nimeni dintre câţi pe lume sunt
   Cum le-ai avut TU, Fecioară, MAICA DOMNULUI PREA SFÂNT.
   Binecuvântăm Frumseţea inimii cu nobil simţ
   Şi-o căutăm pe lumea asta la toţi cei ce-i ştim mai Sfinţi,
   Dar nu mai găsim la nimeni, din tot neamul omenesc,
   Cum a fost în al tău suflet, MAICA MIRELUI CERESC.
   
   BICECUVÂNTĂM PE TATĂL şi PE FIUL Cel Slăvit,
   Şi Pe DUHUL SFÂNT, că astfel Te-a Nălţat ŞI Te-a Sfinţit…
   Şi-Nchinându-ne naintea Tainicului Plan Divin,
   TE CINSTIM, PREAFERICITĂ, MAICA LUI HRISTOS! AMIN!

PSALMUL 47

Cu florile mulţumirii să ne apropiem de Solitoarea mântuirii,
Neîncetând a scrie în cartea inimii cuvintele adânci ale iubirii,
Cu bucurie să însoţim tainele Ei răsărite din Izvorul înţelepciunii Cuvântului,
Care cheamă pe toţi la înălţimea slavei prin mişcările luminate ale gândului.

Cu acoperământul iubirii Tale ocroteşte sufletul meu cel rănit de păcat,
Care încearcă să străbată pâcla ispitelor şi să ajungă către Împărat,
Vrăjmaşul leagă mintea mea cu lanţurile păcatelor, depărtând-o de la vederea Cuvântului,
Şi norul negru al ispitelor acoperă inima şi îmi răpeşte toată lumina gândului.

Voirea mea aleargă spre judecăţile lumeşti, care îi gătesc osândă cumplită,
Nesuferind să se înalţe spre rugăciune, în marea patimilor se scufundă.
Cu gândurile ascuţite ale păcatelor eu însumi îmi sap groapa morţii,
Şi nesocotind pocăinţa, îmi agonisesc singur despărţirea de izvorul Vieţii.

Timpul se scurge şi încă nu am început nici o nevoinţă,
Şi departe e de al meu gând să mă aplec spre umilinţă.
Ca o frunză purtată de vântul ispitelor călătoresc neîncetat în această lume,
N-am nici o perspectivă a pocăinţei, căutând doar pe pământ a-mi fi bine.

Când viforul necazurilor cuprinde sufletul meu îmi amintesc de a mea lenevire,
Dar nici atunci nu arăt pocăinţă adevărată, ci doar a păcatelor simplă amintire.
Ca un fulg fără ţintă mă mişc în adierea vânturilor năprasnice ale vieţii lumeşti,
Străin sunt de legile duhovniceşti, deşi timpul scurs se cuvenea a fi plin de roade cereşti.

Valurile patimilor nu le-am uscat, ci mai mult s-au înălţat sub înfricoşarea ispitelor,
Ba încă tot mai adânc au coborât în pământul inimii, eu însumi săpând cu răutatea gândurilor.
Patimile de care credeam că m-am slobozit dau acum năvală cu putere,
Inundând casa sufletului şi pricinuindu-mi iarăşi vechea durere.

Când mai mult s-ar cuveni să mă ostenesc, din contră, eu mai mult mă lenevesc,
Dar această joacă proastă îmi poate aduce pierderea mântuirii, pe care însă o doresc.
Nu m-am îndreptat înaintea feţei Domnului, Cel Ce cu îndelungă răbdare aşteaptă,
Până când valurile necazurilor mă cuprind cu putere şi aşa mă deşteaptă.

De privesc în oglinda bolilor sufleteşti şi trupeşti văd exact păcatele ce le-au pricinuit,
Dar fumul mândriei mele o acoperă, căci nu vreau să deprind comportarea celui smerit.
Nu sunt nimic şi totuşi mă las înşelat de gândul că am izbutit ceva,
Pentru aceasta se şi întorc fiarele patimilor, ca să-mi arate că sunt pe cărarea cea rea.

Dacă dreptul cu greu se mântuieşte şi la capătul cărării necazurilor ajunge la veşnica odihnă,
Eu, cel ce am străbătut munţii păcatelor, cum la judecată să fiu rânduit întru cereasca lumină ?
Smerenia vameşului nu am dobândit-o şi împietrirea mea mi se face temei de poticnire.
Mai înainte de sfârşit, curăţeşte-mă Preasfântă, cu îndurarăile Tale, deşi nu-s vrednic de mântuire.

Nu cuvântul mântuieşte, ci fapta care urmează cuvântului celui luminat,
Şi măsura jertfei pentru aproapele ne aşează mai aproape de Împărat.
Deschide-mi porţile îndurărilor Tale, Stăpână, ca să nu fiu până în sfârşit lepădat,
Căci în viaţă prieteni făcându-mi păcatele, acum la uşa bisericii slavei am fost lăsat.
Şi neavând eu nici o faptă bună ca prieten, ca să intre în palatul Împăratului,
Cu tânguire aştept la uşă, rugând milostivirea Ta să mijlocească iertarea păcatului.
În inima mea împietrită toarnă o picătură din mirul iubirii tale părinteşti,
Ca să nimicească toată necurăţia păcatului culeasă din cugetări lumeşti.

În cetatea laudelor glasuri îngereşti răsună fără încetare,
Slăvind frumuseţea sufletului Tău plin de cerească luminare.
Înfricoşatu-s-au împăraţii pământului, privind la slava cu care ai fost încununată de Împărat,
Şi toate marginile pământului tremură văzând cum din mijlocul lumii Te-ai înălţat în cel mai slăvit palat.

Mările să povestească cele rânduite Ţie de Cel Preaînalt,
Toate neamurile să Te slăvească ca pe al nostru Cer luminat.
Cum fire omenească având, Te-ai înălţat mai presus de firea îngerilor ?
Cum povara rânduielii noastre purtând, străluceşti cel mai mult în ceata Sfinţilor ?
Cum îngerii îţi poartă trena cântărilor şi Te ascultă ca pe o Împărătească ?
Cum fire omenească având stăpâneşti cerurile, întorcând pe om la slava cerească ?

Bucură-Te, Icoană a desăvârşirii purtând strălucirile Duhului Sfânt,
Comoară a tuturor darurilor, aşezate cu dragoste de Milostivul Cuvânt,
Poartă a tainelor, care ascunzi însăşi taina mântuirii noastre,
Milostivire neîmpuţinată revărsată chiar şi vase neputincioase,
Bucuria cea negrăită a cântărilor celor îngereşti,
Palat al slavei aşezat în lumina iubirii dumnezeieşti,
Testament al pocăinţei în care se înscriu numele celor mântuiţi,
Odihna cea veşnică ce răsare bucurie neîncetată celor smeriţi,
Făclie a harului, care luminează mintea întunecată de păcat,
Liniştea celor răpiţi de tulburarea ispitelor greu de purtat,
Vas în care se afundă toate grijile noastre pământeşti,
Palat însufleţit al slavei aşezat pe temelia iubirii dumnezeieşti,
Izvor dulce din care ne răsare nădejdea mântuirii neîncetat,
Ştergerea tristeţii celor ce în adâncul păcatelor s-au cufundat,
Rouă a milostivirii ce înveseleşte inimile noastre,
Adânc de iubire în care se văd daruri luminoase,
Cer însufleţit pe care se mişcă norii Duhului Sfânt,
Potir al rugăciunii ce revarsă milostivirea Tainicului Cuvânt,
Potolirea unduirilor tulburătoare ale ispitelor de pe lacul vieţii,
Grabnica ridicare a celor pe care păcatul i-au adus în pragul morţii,
Carte a minunilor scrisă neîncetat spre a mărturisi mişcarea-Ţi neîncetată pe pământ,
Testament al laudelor scris necontenit de îngeri sub îndemnul neîncetat al Duhului Sfânt.

Doamne, Iisuse Hristoase, stinge văpaia patimilor mele, turnând o picătură a milostivirii Tale,
Căci legat sunt cu neputinţele sufleteşti de stâlpul ispitelor şi nu pot face nici o mişcare de eliberare.
Eu însumi m-am legat cu funia păcatelor, ascultând toate îndemnurile gândurilor proaste,
Opreşte alunecarea sufletului meu în adâncul păcatelor prin gânduri luminoase.
Atenţia mea slăbită de biciul gândurilor rele cade în patul lenevirii,
Cu suflarea Duhului Tău o înviază, căci singur nu aflu poarta izbăvirii.
Oare vei mai coborî pentru a nu ştiu câta oară în adâncul iadului meu ?
În care arde văpaia păcatelor pricinuite de scânteia gândului rău ?
Oare mâna Ta puternică îmi va mai ridica sufletul să privească prin fereastra Adevărului ?
Oare bunătatea Ta va fi biruită de a mea nevrednicie şi nu voi mai ajunge la comoara cerului ?
Oare adierea iubirii Tale va mai sufla printre gândurile inimii mele întunecate ?
Oare vei mai deschide cu cheia rugăciunii inima mea împietrită de relele fapte ?
Oare vei mai curăţi cămara inimii murdărite de noroiul păcatelor ?
Oare cu suspinul Tău dumnezeiesc vei mai risipi adunarea patimilor ?
Oare vei mai îngădui neiscusinţa mea în cuvânt şi simţire ?
Oare vei mai suferi a mea lenevire de a mă apropia de rugăciune?

Iisuse, Soarele ce încălzeşte pământul inimilor noastre, dăruieşte o rază întunericului meu,
Iisuse, Adâncul iubirii nesfârşite, trimite o picătură şi în inima înourată de păcatul greu,
Iisuse, Lumina ce străluceşte minţile îngereşti, aprinde făclia stinsă a inimii,
Iisuse, Candela bucuriei ce întreţine lumina veşniciei, aprinde gândul iubirii stins de vântul ispitirii,
Iisuse, Îmbrăţişarea iubitoare a Tatălui sub norul Duhului Sfânt, străluceşte-mi şi mie făclia iubirii,
Iisuse, Veselia nespusă a cetelor îngereşti, dăruieşte-mi şi mie săltarea nepătimirii,
Iisuse, Înţelepciunea necuprinsă a Tatălui, deschide larg porţile minţii neputincioase,
Iisuse, Râul nesecat al milostivirii, stropeşte mintea mea cu gânduri luminoase,
Iisuse, Chipul slavei Tatălui, învăluie sufletul meu cu lumina bucuriei,
Iisuse, Cununa nemuritoare a Apostolilor, aşează gândul meu în lăcaşul veşniciei,
Iisuse, Făclia dorului ce arde în cămara inimii, luminează ascunzişurile întunecate,
Iisuse, Bogăţia revărsată peste toate, pune şi pe masa inimii mele darurile tale bogate,
Iisuse, Fântâna cea tainică a curgerilor Duhului, adapă inima mea cea însetată,
Iisuse, Toiagul rugăciunii ce zdrobeşte puterea vrăjmaşilor, arată-mi calea luminată,
Iisuse, Raza ce sapă în inima împietrită cu puterea Duhului, risipeşte pietrele păcatelor mele,
Iisuse, Ridicarea poverii necazurilor, dezleagă sufletul meu de legăturile patimilor grele,
Iisuse, Icoana veşniciei contemplată de privirea Sfinţilor, deschide ochii inimii adormite de păcat,
Iisuse, Lumina lucrătoare a Bisericii, întăreşte mintea mea pe temelia puterii Tale, împodobind-o cu gând luminat,
Iisuse, Glasul preaiubit care luminează veacurile cu nădejde întăritoare, povăţuieşte inima mea spre jertfire,
Iisuse, Blândeţea ce tămăduieşte rănile păcatelor, toarnă peste neputinţele mele mir de milostivire,
Iisuse, Iubirea ce trece hotarele minţii, vino şi în peştera inimii smerite,
Iisuse, Lumina ce împodobeşte marginile pământului, luminează adâncul inimii rănite.

SCRISOARE CATRE MAM A..DE LA UN COPIL NENASCUT

Sărut mâna, Măicuța mea
Sunt eu, cel din pântecele tău, care-ți șoptesc la ureche cât sunt de speriat, de trist și de îndurerat pentru că vrei să mă omori, crezând că-ți sunt o povară…Dar tu nu știi cât e de greu să nu-ți aud cântecul de leagăn, să nu mă bucur de mângâierile tale, să nu îți văd chipul tău, măicuță dragă.
Cît aș vrea să mă cuibăresc la pieptul tău izvorâtor de tihnă, liniște, pace și bogată dragoste!
Ce puternici am putea fi împreună și cum am învinge toate necazurile și mai ales ce frumoasă ar fi viața alături de tine!
Aș vrea și eu să mă pot bucura de frumusețea cerului senin, să alerg cu voioșie prin câmpul înflorit, să-ți împletesc mândră cununiță și să tresar nedumerit de ciripitul vesel al vrăbiilor certărețe…
Ți-aș încânta sufletul cu multe ghidușii, iar drăgălășeniile mele ți-ar descreți fruntea în clipele de cumpănă. Te-aș ocroti și m-aș face scut împotriva necazurilor.
Nu gândi că sunt mic și neputincios, pentru că primindu-mă pe mine în viața ta, măicuță bună, pe Pruncul Hristos îl primești.
Tresar de bucurie gândind cum ți-ai rezema capul obosit pe umărul meu și câtă putere ai găsi acolo, cum voi fi reazemul bătrâneților tale.
Măicuță, trebuie să-ți mărturisesc ce frică-mi este la gândul că lama tăioasă mă va sfâșia și mă va transforma în bucățele mici, fără de viață, care vor ajunge la gunoi…
Oare tu nu auzi cum îmi bate inimioara și cum tremur de frică?
Măicuță dragă, aș vrea să mă pot uita în ochii tăi și să te rog să ai milă de mine, să-ți zâmbesc drăgălaș – cum numai eu știu – și să te strâng în brațe și să-ți dau forță și curaj, încredere și convingerea că nu omorându-mă pe mine vei scăpa de necazuri, ci abia atunci vei da de greutăți, pentru că Îl vei mânia pe Bunul Dumnezeu.
Tu știi cât e de greu să suporți o nedreptate: o observație, o mustrare venită din partea cuiva care-ți rănește doar orgoliul.
Imaginează-ți ce înseamnă pentru mine să port povara nedreptății tale, când tu mă dai nu numai morții pământești, care e atât de grea, dar mă lipsești și de lumina lui Hristos.

Mă rog Maicii Domnului să te lumineze și să-ți dea putere, înțelepciune și un pic de dragoste și milă și pentru mine, cel ce sunt trup din trupul tău, suflet din sufletul tău, copilul tău nevinovat. Amin!

Icoana cea nefacuta de mana omeneasca

Icoana trimisa regelui Abgar

Cea mai cunoscuta este icoana nefacuta de mana a Sfintei Fete a lui Hristos, imprimata pe o panza, apoi pe o caramida, trimisa de Mantuitorul regelui Abgar. Aceasta nu are nici o atestare evanghelica sau apostolica. Eusebiu de Caesarea a inserat-o dupa o traducere siriaca in lucrarea Istoria Bisericeasca. In acesta lucrare ne este relatata corespondenta dintre regele Abgar si Hristos. Aflam ca regele ii trimite lui Hristos prin curierul Anania o scrisoare prin care ii cere sa vina la el sa-l videce de boala de care era cuprins si sa-l fereasca de prigonirile iudeilor. Mantuitorul ii raspunde ca nu poate veni, dar ca ii va trimite pe unul dintre ucenicii Sai, cu numele Tadeu sa-l vindece. Eusebiu nu ne relateaza ce a facut Abgar dupa primirea raspunsului de la Hristos.

In lucrarea apocrifa Doctrina Addaei apostoli aflam ca Abgar a trimis un pictor ca sa zugraveasca fata Lui. Intrucat pictorul nu reuseste sa faca acest lucru, Hristos isi va pune panza pe fata si I se va intipari chipul pe ea.

Sfantul Damaschin ne da o alta varianta - ne spune ca Hristos isi va intipari chipul Sau pe o bucata de panza din haina Sa si ca acesta panza va ajunge la Abgar prin Iuda Tadeul.

Acesta icoana, pastrata dupa traditia orala la Edesa, a servit ca aparatoare a orasului. La inceput a fost pusa pe poarta de la intrarea in orasul Edesa, si mai tarziu in biserica Sfanta Sofia. Prima mentiune istorica despre existenta acestei icoane o face Evagrie Scolasticul, care atribuie victoria crestinilor asupra persilor datorita acestei icoane.

"Icoana cea nefacuta de mana" a lui Hristos, s-a pastrat la Edesa, in catedrala orasului, unde I s-a adus un cult deosebit pana in 944, cand a fost mutate de la Edesa la Constantinopol. Icoana a fost luata la 1204 din Constantinopol de cavalerii cruciadei a IV a si dusa in Occident. Copii mai mult sau mai putin exacte s-au raspandit in toata lumea bizantina sub numele de Sfanta Mahrama.

Giulgiul de la Torino

PILDA DE ASCULTARE

Doamne ajuta!
Povestit-a cineva din părinţi, că un oarecare filosof însemnat din Cetatea lui Dumnezeu, bărbat cucernic, a venit la un sihastru şi-l rugă să-l primească spre a-l face călugăr. Şi i-a zis bătrânul: de pofteşti să te primesc, mergi şi vinde averea ta şi o dă lipsiţilor şi te voi primi ! Şi mergând, a făcut după cuvântul bătrânului. După aceea i-a dat o altă poruncă: să te păzeşti a nu vorbi cu nimeni ! Iar el s-a făgăduit să nu grăiască, şi doi ani n-a grăit. Au început după aceea oamenii să-l laude şi i-a zis bătrânul: nu-ţi este de folos să stai aici, ci te trimit la o mănăstire de obşte. Şi l-a trimis. Dar trimiţându-l, nu i-a zis să grăiască, sau să nu grăiască. Deci, acela păzind porunca ce i s-a dat, a petrecut fără să vorbească. Egumenul, după ce l-a primit, vrând a-l ispiti cu fapta, ca să-şi dea seama de este mut, sau se preface, l-a trimis cu o trebuinţă, în vremea revărsării apei râului, ca, vrând să treacă apa, să spună că n-a putut trece apă, şi a trimis după dânsul în taină, să vadă ce va face. Acela, dacă a ajuns la rău şi a văzut că nu poate trece, a plecat genunchii spre rugăciune şi, venind un crocodil, l-a luat în spinare şi a trecut în cealaltă parte a apei. După împlinirea ascultării pentru care a fost trimis, a venit iarăşi la apă şi iarăşi l-a luat în spate crocodilul şi l-a trecut dincoace. Deci, venind fratele cel trimis după dansul să-l urmărească, a spus stareţului şi fraţilor ce a văzut şi s-au mirat. Nu după multă vreme, a murit călugărul ce nu grăia. Şi a trimis egumenul la bătrânul lui, grăind: mut de ar fi fost, însă îngerul Domnului a fost. Atunci a vestit stareţului că n-a fost mut, ci mult vorbitor, dar păzind porunca ce i-a dat dintru început a petrecut negrăind. Şi s-au mirat toţi şi l-au proslăvit pe Dumnezeu. (Patericul Egiptean)

Titlurile date Fecioarei Maria

Principala sărbătoare a Mariei este pe 15 august („Sfânta Maria Mare”), sărbătoare care se numeşte oficial în biserica romano-catolică „Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria”, iar în bisericile ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. Recent biserica anglicană a introdus „Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria” pe aceeaşi dată.

În plus, toate aceste biserici sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului („Sfânta Maria Mică”), pe 8 septembrie, iar pe 12 septembrie, în Biserica romano-catolică se sărbătoreşte Sfântul Nume al Mariei (aluzie la respectul datorat Maicii Sfinte şi încrederea în puterea invocării respectuoase a acestui Nume, ca semn de binecuvântare şi tărie în faţa ispitelor).

Pe 25 martie biserica catolică şi cele ortodoxe sărbătoresc Buna-Vestire, în timp ce cea anglicană sărbătoreşte Ridicarea Sa la Ceruri.

Bisericile ortodoxe, greco- şi romano-catolice sărbătoresc Intrarea în biserică a Maicii Domnului (sau Aducerea Maicii Domnului la Templu) pe 21 noiembrie.

Biserica catolică mai sărbătoreşte Neprihănita Zămislire a Preasfintei Fecioare Maria pe 8 decembrie şi, după Conciliul al Doilea de la Vatican, a schimbat denumirea sărbătorii de 1 ianuarie din Tăierea împrejur în Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu, Regina păcii.

În evul mediu, în unele regiuni ale Europei de vest Adormirea şi Ridicarea la Ceruri se sărbătorea în ianuarie şi februarie.

Biserica anglicană mai sărbătoreşte Purificarea Sfintei Fecioare Maria pe 2 februarie.

Bisericile ortodoxe şi cele greco-catolice mai sărbătoresc:

Adunarea [credincioşilor în cinstea] Preasfintei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu pe 26 decembrie

Acoperământul Maicii Domnului pe 1 octombrie

Izvorul Tămăduirii în Vinerea luminată, adică vineri în Săptămâna luminată, de după Paşti

Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana pe 9 decembrie

Punerea în raclă a cinstitului veşmânt al Maicii Domnului la 2 iulie

Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului la 31 august.

De asemenea, atât catolicii şi cât şi ortodocşii serbează, în funcţie de ţară, regiune şi tradiţie, diverse apariţii sau icoane ale Maicii Domnului.

Titlurile date Fecioarei Maria

Titlurile cele mai des atribuite Fecioarei Maria sunt Maica Domnului (Our Lady, Notre Dame, Nuestra Señora, Nossa Senhora, Madonna, numele după care ea este cunoscută cel mai des), Binecuvântata Fecioară Maria, Regina Cerurilor (Queen of Heaven, Regina Coeli) și altele. Calitățile venerate prin ele sunt sumate în Troparul Maicii Domnului:

„Cuvine-se să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată, și maica Dumnezeului nostru, ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut. Pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.”

Lucrările teologice se referă la termenul grec Theotokos şi echivalentele sale latine Deipara şi Dei genetrix, traduse ca Născătoare de Dumnezeu sau Purtătoarea de Dumnezeu. Acestea sunt utilizate pentru a accentua că fiul Mariei, Iisus Hristos, este Dumnezeu. Conciliul de la Efes susține ca părinții bisericii nu au ezitat să vorbească despre Fecioara Maria ca fiind Maica Domnului, condamnând doctrina Nestoriană, care ținea că Maria a fost doar mama lui Iisus-omul, nu și a lui Iisus-Dumnezeu.