27 august 2015

RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maica îndurării şi a milostivirii, către tine cădem noi smeriţii şi păcătoşii plecând genunchii trupului nostru celui împovărat de grijile acestui veac înşelător, şi cu lacrimi, cu inimă înfrântă te rugăm să ai milă de noi, încredinţându-ţi fiecare clipă a vieţii noastre.
Când, pentru prima dată, după zămislire, inima noastră bate, Maică Preacurată, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când primul glas va străpunge văzduhul, prevestind prin naştere ceasul morţii, şi ochii noştri pentru prima dată vor vedea lumina zilei, Maică Preacurată, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când picioarele noastre vor face primii paşi în viaţă pe cărarea spinoasă, Maică Preacurată, călăuzeşte-ne şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când călătorind vom cădea, împiedicân-du-ne de cursele puse în cale de vrăjmaşul mântuirii noastre, sau ne vom abate de la cărarea cea strâmtă, ascultând glasurile ispititoare, Maică Preacurată, ridică-ne, îndreptându-ne şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când norii negri vor acoperi Soarele sufletului nostru, încercând să ne arunce în deznădejde şi şoapte înşelătoare se vor strecura în cuget, că nu suntem auziţi şi zadarnică este credinţa noastră, Maică Preacurată, străpunge negura cu lumina ta mângâietoare şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când vom cădea sub povara crucii, părându-ne calea anevoioasă, iar mărăcinii vor zgâria picioarele noastre şi rănile sângerânde ne vor opri, Maică Preacurată, îmbărbătează-ne, arătându-ne calea pe care a mers iubitul tău Fiu şi suferinţele Lui cele multe, şi roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când îngerul va vesti sfârşitul călătoriei noastre şi coasa morţii va despărţi sufletul de trup, Maică Preacurată, fii lângă noi în ceasul înfricoşat al despărţirii şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu pentru noi.
Când sufletul nostru îşi va lua rămas bun de la viaţa aceasta, îndreptându-se spre dreapta Judecată, dând răspuns straşnicilor vameşi pentru faptele săvârşite, Maică Preacurată, nu ne părăsi în clipa cea înfricoşată, ci acope-ră-ne cu Sfântul tău acoperământ de urgia lor infernală şi te roagă Fiului Tău şi Dumnezeu pentru noi;
Când, ruşinaţi vom sta înaintea Dreptului Judecător, pentru răspuns de faptele săvârşite, şi conştiinţa noastră ne va osândi, Maică Preacurată, roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, să facă hotărâre milostivă pentru noi.
Dar, până atunci, Măicuţă sfântă, dă-ne har şi putere să vieţuim după voia lui Dumnezeu, slăvindu-L pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în veci. Amin!

21 august 2015

LICITAŢIA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


           Un om bogat, pasionat de artă, avea în colectia lui opere ale
tuturor marilor maeştri, renascentişti, clasici şi moderni, din toate
şcolile şi curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu,
admirând minunatele piese din colecţia lor. Dar a izbucnit războiul
şi fiul a fost înrolat şi trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj
şi a murit la datorie, în timp ce salva viaţa unui camarad. Când a
primit anunţul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului
său fiu. O lună mai târziu, a auzit bătăi la uşă. În prag stătea un
tânăr cu un pachet mare în braţe. El a spus: - Domnule, nu ma
cunoaşteţi. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră şia
dat viaţa. În acea zi el a salvat multe vieţi ale celor răniţi
dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur,
un glonte i-a străpuns inima, el murind pe loc...Deseori ne
vorbea de dumneavoastră şi despre pasiunea pe care o aveţi
pentru artă.
              Tânarul i-a înmânat pachetul. - Stiu ca este aproape un
nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins ca fiul
dumneavoastră ar fi vrut să aveţi acest tablou.
Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său,
pictat de tânăr. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care
tânărul pictor a reuşit să surprindă chipul, dar şi personalitatea
fiului său. Tatăl a scos un suspin şi cu ochii plini de lacrimi a
mulţumit tânărului, oferindu-i şi o sumă de bani pentru tablou.
- O, nu se poate aşa ceva, domnule... Toata viaţa nu voi
putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut
pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea
vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său şi
numai după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere
colecţionate. După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitaţia
marii lui colecţii de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane
care doreau să vadă şi, mai ales, să achiziţioneze tablouri pentru
propriile lor colecţii.
La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana
delegată să conducă licitaţia, adjudecătorul, a deschis sesiunea,
lovind cu ciocănelul: - Începem licitaţia cu acest portret al
fiului. Cine deschide oferta? În sala s-a lăsat liniştea....Apoi, de
undeva din fundul sălii, o voce a strigat: - Am venit să vedem
marile opere! Sari peste această piesă!... Dar, netulburat,
adjudecătorul a continuat: - Face cineva o ofertă pentru acest
portret?... 100?... 200?... Din sală, cineva a stigat iritat: - Nu am
venit pentru acest portret!... Ne-am adunat pentru picturile lui
Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso şi ale
celorlalţi maeştri!... Haideţi să trecem, cu adevărat, la
licitaţie!...
        Netulburat, adjudecătorul a continuat: -Fiul!... Fiul!... Îl vrea
cineva pe fiul?!... Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colţ al sălii
s-a auzit o voce timidă: - Dau eu 10 pentru acest portret...
Era cel care fusese, ani mulţi, grădinarul tatălui şi al fiului.
Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult. - Exista o ofertă de
10!... Cine dă mai mult?!... Dă cineva 20?!...
Sala era în fierbere.
         - Daţi-i-l lui pentru 10!...Să trecem la maeştri!...La
maeştri!...
Nu-l voiau pe fiu. Toţi doreau să profite de ocazie şi să cumpere
opere mari pentru colecţiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:
- 10, odată!...10, de două ori!... Şi, lovind cu ciocănelul în masă:
- Adjudecat! VÂNDUT pentru 10! Din faţă, cineva a zbucnit:
- În sfârşit, putem trece la marea colecţie!... Calm, adjudecătorul
a pus jos ciocănelul, spunând: - Îmi pare rău, dar licitaţia s-a
încheiat.
              Rumoare în sală: - Dar tablourile?!...Cum rămâne cu
maeştrii?!...Colecţia?!... - Regret, a spus adjudecătorul. Când
am fost desemnat să conduc această licitaţie, mi s-a comunicat
o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o
fac cunoscută decât în acest moment: licitaţia se referă numai
la potretul fiului! Cine îl ia moşteneşte întreaga avere, care
include şi toată colecţia de opere de artă! Omul care-l primeşte
pe fiul obţine TOT!...
          Dumnezeu Tatăl a trimis acum 2000 de ani pe Fiul Său ca să
moară pe cruce. La fel ca mesajul adjudecătorului,
şi mesajul lui este: - Fiul, Fiul, cine-L primeşte
pe Fiul?! Pentru că, vezi tu, acela care Îl
primeşte pe Fiul obţine totul...
„Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe
Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot
cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă
viaţă veşnică(Ioan 3:16). Aceasta este adevărata
dragoste...

Dumnezeu şi Maica Domnului să vă binecuvânteze!

10 august 2015

Axion la Adormirea Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



9 august 2015

Rugăciune pentru România ~

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:

Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.

Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului.

Învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.

Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.

Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.

Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.

Că numai a Ta este puterea şi mărirea şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

~ după o rugăciune cuprinsă în slujbele duminicale ale Bisericii Ortodoxe Române „Buna Vestire” din Sydney 

ACATIST LA ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA PUTNA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



CONDACUL 1
De veacuri mănăstirea Putna se înfrumusețează ca și cu o vistierie de minuni cu prea slăvită icoana Ta, Preacurată, la care primesc mângâiere și izbăvire din necazuri tot cei ce se închină cu credință și cântă Dătătorului a toată milostivirea: Aliluia !

ICOSUL 1
Întunecat fiind eu la minte și rob a multe păcate, mă înspăimânt a privi în oglinda gândului meu neputincios taina icoanei Tale, dar ca să nu mă arăt nemulțumitor facerilor Tale de bine, cu umilință aduc Ție laude ca acestea:
Bucură-te, cununa prea slăvită a cântărilor îngerești;
Bucură-te, a creștinilor povățuitoare pe calea mântuirii;
Bucură-te, poartă a Împărăției cerurilor;
Bucură-te, izbăvirea celor din legăturile întristării;
Bucură-te, a monahilor călăuzitoare pe muntele desăvârșirii;
Bucură-te, soare purtător al razelor milostivirii lui Hristos;
Bucură-te, candelă nestinsă a rugăciunii în mănăstirea Putna;
Bucură-te, slobozire grabnică a celor chinuiți de duhuri necurate;
Bucură-te, chemarea celor din întunericul păcatelor;
Bucură-te, mijlocitoarea pocăinței celor greșiți;
Bucură-te, apărătoare nebiruită a noastră la judecata lui Hristos;
Bucură-te, bucuria celor tămăduiți de boli cumplite;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 2
Icoana Ta, Născătoare de Dumnezeu, fost-a adusă în dar mănăstirii Tale de a doua soție a domnitorului Ștefan cel Mare, ca să împodobească în chip strălucit lăcașul Tău și să izvorască razele minunilor celor ce cu nădejde aleargă la ajutorul Tău, cântând Domnului: Aliluia !

ICOSUL 2
Toate durerile noastre și nădejdile le lăsăm înaintea sfintei icoanei Tale, căci știm, Născătoare de Dumnezeu, că ai putere a ridica jugul necazurilor noastre cu ale Tale sfinte rugăciuni, primind din nevrednicile noastre inimi flori de cântări smerite ca acestea :
Bucură-te, limanul cel binecuvântat al credincioșilor;
Bucură-te, ocrotitoarea cea grabnică a celor din nevoi;
Bucură-te, scutul mântuirii celor ce Te cinstesc;
Bucură-te, izbăvitoare din grele întristări;
Bucură-te, că ne ajuți a ridica Crucea noastră în vremuri de grele încercări;
Bucură-te, că Te înduri de cei disprețuiți;
Bucură-te, vistieria minunilor;
Bucură-te, cetatea cea însuflețită a Împăratului ceresc;
Bucură-te, oglinda întru care s-a arătat frumusețea Treimii;
Bucură-te, cărarea mântuirii credincioșilor;
Bucură-te, scutul cel nebiruit al monahilor;
Bucură-te, cununa iubitorilor de rugăciune;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 3
Cetate însuflețită a creștinilor și stâlp de foc călăuzitor în întunericul acestei lumi umbrite de multe necazuri, pe Tine Te cunoaștem și pentru aceasta cu mulțumire cântăm FiuluiTău:Aliluia !

ICOSUL 3
Ca un luceafăr strălucești Născătoare de Dumnezeu, pe cerul cel împodobit cu Sfinți ca niște stele, povățuind pe toți către Soarele dreptății, iar noi, cu cerul minții întunecat de neștiință, îndrăznim a-Ți aduce Ție stele de laude ca acestea:
Bucură-te, lumina celor cufundați în întunericul neștiinței;
Bucură-te, luceafăr de Dumnezeu ales și sfințit spre călăuzirea poporului;
Bucură-te, că luminezi și peștera inimilor noastre, cea întunecată de păcat;
Bucură-te, cununa Soborului tuturor Sfinților;
Bucură-te, că din izvorul rugăciunii Tale pe toți adăpi;
Bucură-te, că ne scoți din prăpastia necazurilor;
Bucură-te, cărarea prea dorită a Sfinților;
Bucură-te, podoaba cea neprețuită a călugărilor;
Bucură-te, comoara mântuirii monahilor;
Bucură-te, scară a desăvârșirii creștine;
Bucură-te, oglindă a virtuților mântuitoare;
Bucură-te, cununa fecioarelor înțelepte;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 4
Ca Una Ce ai născut lumii pe Cel Ce este Calea adevărului, din căile rătăcirii scoate-ne pe noi, cei încurcați în multe păcate, ca pururea să mărim ajutorul Tău, slăvind pe Dumnezeu în cântări de: Aliluia !

ICOSUL 4
Cu o frumoasă ferecătură de argint a fost împodobită icoana Ta prin osârdia mitropolitului Iacov Putneanul, iar noi, cei săraci de orice virtute, împodobim înțelegător icoana Ta cu cântări ca acestea:
Bucură-te, podoaba cea prea dorită a lumii îngerești;
Bucură-te, slava cea negrăită a ierarhilor;
Bucură-te, dorirea neîncetată a pustnicilor;
Bucură-te, cununa frumuseții duhovnicești a fecioarelor înțelepte;
Bucură-te, munte înalt al desăvârșirii;
Bucură-te, cununa iubitorilor de rugăciune;
Bucură-te, acoperământul monahilor din mănăstirea Putna;
Bucură-te, dulcea cântare a cetelor îngerești;
Bucură-te, lumina cea neapusă a drepților;
Bucură-te, oglinda viețuirii îngerești;
Bucură-te, floarea prea sfințită a tuturor darurilor Duhului;
Bucură-te, cununa evlaviei mitropolitului Iacov;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 5
Primește curgerea cuvintelor ce se aduce Ție din inimile noastre împietrite și risipește norul necazurilor noastre, ca Una Ce ești Cer Care ai purtat pe Soarele dreptății, luminând cerul inimilor celor ce strigă cu credință către Piatra vieții : Aliluia !

ICOSUL 5
Mitropolitul Iacov, cel ce era cu mare evlavie către Tine, Preacurată, a poruncit să se facă două coroane mari slăvitei Tale icoane, a Celei Ce încununezi cu darurile Tale pe robii Tăi cei credincioși care Te măresc așa:
Bucură-te, a mitropolitului Iacov sfântă dorire ;
Bucură-te, cununa veseliei Evei;
Bucură-te, pecetea inimilor smerite;
Bucură-te, cununa darurilor Duhului;
Bucură-te, calea cea nerătăcită a călătorilor;
Bucură-te, candelă nestinsă a rugăciunii pentru lume;
Bucură-te, că icoana Ta cu două coroane a fost împodobită;
Bucură-te, că încununezi cu cinste pe robii Tăi;
Bucură-te, cununa monahilor râvnitori;
Bucură-te, pecetea nestricată a fecioriei;
Bucură-te, vasul preacurat al untdelemnului milostivirii dumnezeiești;
Bucură-te, pod preaslăvit al trecerii noastre la Viață;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 6
Îngerii privesc cu mirare la icoana Ta cea izvorâtoare de lumină, iar noi în chip înțelegător o împodobim cu gânduri de laudă, de mulțumire și de dragoste, voind a ne face părtași bucuriei celor ce cântă neîncetat Domnului: Aliluia !

ICOSUL 6
Prin puterea rugăciunilor Tale Preacurată, diavolii au fost izgoniți din cele trei femei, care au adus Ție mai apoi neîncetate mulțumiri; cu a Ta grabnică rugăciune, izgonește și din sufletele noastre patimile cele de ocară, făcând să strălucească razele smereniei care ne îndeamnă a Te lăuda pe Tine așa :
Bucură-te, slobozirea femeilor muncite de diavol;
Bucură-te, înfricoșătoare vedere pentru duhurile răutății;
Bucură-te, dulceață negrăită a creștinilor bine cinstitori;
Bucură-te, carte nescrisă a tainelor Împărăției;
Bucură-te, limanul iubitorilor de mântuire;
Bucură-te, poarta pocăinței celor greșiți;
Bucură-te, mângâierea cea dulce a drepților;
Bucură-te, că întristarea Evei ai risipit;
Bucură-te, că ai născut pe Izbăvitorul lui Adam;
Bucură-te, poarta de aur a pocăinței celor greșiți;
Bucură-te, chemarea celor din întunericul păcatelor;
Bucură-te, lauda cea nesfârșită a neamului creștinesc;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 7
Strajă neadormită ești tuturor mănăstirilor și Tu, Preacurată, primești rugăciunile tuturor celor din nevoi, prefăcând necazurile noastre în belșug de sporire duhovnicească spre bucuria celor ce cântă Stăpânului tuturor cu evlavie: Aliluia !

ICOSUL 7
Mulți demonizați au aflat izbăvire fiind aduși la cinstită icoana Ta, iar noi, cu evlavie și cu umilință, aducem Ție cununi de cântări ca acestea, rugându-Te să ne izbăvești din tirania patimilor :
Bucură-te, slobozirea cea dorită a multor îndrăciți;
Bucură-te, putere înfricoșătoare duhurilor răutății;
Bucură-te, podoaba creştinilor ce luminează toată lumea;
Bucură-te, farul Cel nestins al înţelepciunii;
Bucură-te, lumina înţelepciunii celor smeriţi;
Bucură-te, pomul Raiului Ce a purtat pe Rodul vieţii;
Bucură-te, cununa Cea nepreţuită a preoţilor;
Bucură-te, neîncetată dorire a cetelor îngereşti;
Bucură-te, floarea cea preasfinţită a darurilor Duhului;
Bucură-te, bucuria nerăpită a monahilor și a fecioarelor evlavioase;
Bucură-te, făclie nestinsă a Luminii;
Bucură-te, izvor nedeșertat al minunilor;
Bucură-te, Rai împodobit cu toate florile virtuților;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 8
Izvorul minunilor Tale veselește sufletele cele umbrite de necazuri, care strigă cu mulțumire către Izvorul vieții lauda neîncetată de : Aliluia !

ICOSUL 8
Sub acoperământul rugăciunii păzește totdeauna pe monahii care se nevoiesc în mănăstirea Putna și aduc Ție laudă, ca Maicii lui Dumnezeu și Deschizătoarea porților mântuirii celor ce se roagă Ție; deschide și ușa inimilor celor ce cu dragoste voiesc a-Ți aduce Ție prinosul laudelor acestora:
Bucură-te, icoană a rugăciunii întrupate în fapte;
Bucură-te, cărare sfințită de pașii rugăciunii;
Bucură-te, untdelemn necheltuit al milostivirii;
Bucură-te, vasul doririlor dumnezeiești;
Bucură-te, munte înalt al înțelepciunii;
Bucură-te, comoara rugăciunii ascunsă în țarina inimilor smerite;
Bucură-te, scară cerească prin care ajungem la înălțimea mântuirii;
Bucură-te, floarea darurilor dumnezeiești;
Bucură-te, armă nebiruită împotriva vrăjmașilor nevăzuți;
Bucură-te, nădejdea neînfruntată a creștinilor;
Bucură-te, oglinda Vieții;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 9
Ploaia milostivirii Tale se revarsă în pământul inimilor, făcându-l roditor de cereștile gânduri prin care și noi, nevrednicii, ne vom împărtăși de bunătatea Celui Ce este lăudat neîncetat de îngeri cu cântări de: Aliluia !

ICOSUL 9
Ca o oglindă a cerului se arată prea cinstita Ta icoană celor ce o privesc cu evlavie și cu gând umilit, punând înaintea Ta rugăciunile lor, căci porți în mâinile Tale cheia vistieriilor milostivirii dumnezeiești și dai din destul daruri celor cu ochii inimii ațintiți asupra Ziditorului Celui Ce voiește a fi Tu lăudată așa :
Bucură-te, poarta mântuirii credincioșilor;
Bucură-te, că întristarea noastră o prefaci în bucurie;
Bucură-te, caldă mângâiere celor neputincioși;
Bucură-te, liniștea celor tulburați de ispite;
Bucură-te, liniștea noastră la judecata lui Hristos;
Bucură-te, încununarea celor smeriți;
Bucură-te, chemarea celor din întunericul păcatului;
Bucură-te, cununa minunilor înfrumusețând mănăstirea Putna;
Bucură-te, acoperământul rugăciunii pustnicilor;
Bucură-te, încununarea celor iubitori de osteneală;
Bucură-te, vasul cel de aur al credinței;
Bucură-te, izvorul îndurărilor dumnezeiești;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 10
Inimile noastre pururea tulburate de valurile ispitelor spre tine își trimit gândul în corabia rugăciunii ca spre un liman binecuvântat de izbăvire căruia îi cântăm cu bucurie neîncetat: Aliluia !

ICOSUL 10
Pe cei ținuți în legăturile bolii îi izbăvește, pe cei bântuiți de duhurile răutății îi slobozește, celor săraci arată-Te bogăție neîmpuținată de credință și nădejde în mila Dătătorului a tot binele, pe cei nepricepuți îi înțelepțește cu razele Duhului, pe cei rătăciți pe căile păcatelor îi îndreptează către Calea vieții și împăcarea cu Tatăl solește celor greșiți, ca toți să-Ți cântăm într-un glas cu adâncă mulțumire așa:
Bucură-te, tămăduirea mult dorită a celor gârboviți de boală;
Bucură-te, ridicarea celor căzuți în patul neputințelor;
Bucură-te, bogăția cea nerăpită a săracilor;
Bucură-te, odihna sufletelor muncite de vrăjmașii nevăzuți;
Bucură-te, poarta mântuirii păcătoșilor aduși la pocăință;
Bucură-te, mângâierea cea dulce a celor curați cu inima;
Bucură-te, călăuzitoarea monahilor la porțile Vieții;
Bucură-te, a mănăstirii Putna podoabă neprețuită;
Bucură-te, soare al lumii născător al Soarelui veșnic;
Bucură-te, vistierie necheltuită a darurilor Duhului;
Bucură-te, călăuză către Soarele dreptății;
Bucură-te, că prin Tine ne-am făcut moștenitori ai Tatălui ;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 11
Toată mintea omenească se întunecă, neputând afla în vistieria inimii laudă pe măsura vredniciei Tale, iar spicele gândurilor îngerești în adierea Duhului se pleacă înaintea măreției Tale, toți într-un glas numai strigând: Aliluia !

ICOSUL 11
Mulțimea facerilor Tale de bine dăruite neamului omenesc covârșesc orice înțelegere, căci prin Tine am dobândit iarăși împăcare cu Dumnezeu și Adam cel osândit pe scara Crucii Fiului Tău s-a izbăvit din adâncurile iadului; la Tine alergăm Stăpână, ca de muncile cele veșnice să ne izbăvești cu neadormitele Tale rugăciuni, ca să-Ți cântăm fără tăcere :
Bucură-te, făgăduința mântuirii credincioșilor;
Bucură-te, izbăvitoarea noastră din toată primejdia;
Bucură-te, întoarcerea celor greșiți în pământul pocăinței;
Bucură-te, cununa cântărilor îngerești;
Bucură-te, veselia Cuvioșilor cea nerăpită de orice tulburare;
Bucură-te, pod ce ne treci pe țărmul mântuirii;
Bucură-te, mlădița purtătoare a Rodului vieții;
Bucură-te, vistierie bogată a tuturor darurilor Duhului;
Bucură-te, chivot sfințit întru Care S-a odihnit Cuvântul;
Bucură-te, scară ce ne sui la Tatăl Ceresc;
Bucură-te, limanul sfințit al celor din nevoi;
Bucură-te, că Te înduri de cei chinuiți de neputințe trupești;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 12
Minunile revărsate prin rugăciunile înaintea sfintei Tale icoane covârșesc mintea noastră, căci nimeni nu va cuprinde în orizontul gândului îndurările Tale dăruite celor din nevoi, împreună cu care cântăm și noi lui Dumnezeu: Aliluia !

ICOSUL 12
Mulțumirea cea din inimă a femeii care se vindecase de neputința ochilor o ai primit, iar acum luminezi cu razele rugăciunilor Tale și ochii sufletelor noastre celor întunecate de păcat, care privesc cu umilință spre chipul icoanei Tale cântând:
Bucură-te, vederea limpede a celor orbi;
Bucură-te, lumina bucuriei femeii tămăduite;
Bucură-te, că ai primit ofranda mulțumirii ei;
Bucură-te, toiagul pocăinței celor neputincioși;
Bucură-te, comoara doririlor dumnezeiești;
Bucură-te, dulce vedere a celor întunecați de păcat;
Bucură-te, cununa rugăciunii celor smeriți;
Bucură-te, rai înțelegător al slavei celei de sus;
Bucură-te, cunună prea slăvită a mireselor lui Hristos;
Bucură-te, înălțimea cea neajunsă a fecioriei;
Bucură-te, muntele cel sfințit al comorilor Duhului;
Bucură-te, pecetea nestricată a frumuseții cerești;
Bucură-te, Maica Domnului, strajă nebiruită a mănăstirii Putna !

CONDACUL 13
O, Preasfântă Stăpână, cununa minunilor sfintei mănăstiri Putna, Ceea Ce prin nașterea Ta ai izbăvit lumea din osânda păcatului, roagă-Te să se nască și în sufletele noastre gârbovite de păcat pocăința, umilința și tot gândul cel smerit spre dobândirea Împărăției cerurilor, unde puterile îngerești cântă neîncetat : Aliluia !

    RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI
    
O, Preacurată Stăpână, Lumina monahilor și Călăuzitoarea credincioșilor spre liamnul mântuirii, caută cu blândețe spre robii Tăi și revarsă nouă ploaia milostivirii Tale. Picăturile milei Tale să înfrumusețeze și sufletele noastre, risipind norii cei negri ai patimilor.
Ca Una Ce ești strajă nebiruită mănăstirii Putna, acoper-o totdeauna cu vălul rugăciunii Tale, ca obștea Ta să sporească întru dragostea lui Hristos, întru smerenie, întru ascultare, întru credință și nădejdea vieții celei veșnice. Pe cei ce cu gândul se înfățișează înaintea sfintei Tale icoane, cerând cu umilință plinirea cererilor celor spre mântuire, îi izbăvește din toate primejdiile și îi povățuiește către lumina Împărăției cerurilor. Pe cei stăpâniți de duhuri necurate, îi slobozește, celor bolnavi le mijlocește sănătate sufletească și trupească, pe cei biruiți de întristare îi ridică, dăruindu-le nădejdea veseliei veșnice în Împărăția Tatălui, pe cei săraci îi îmbogățește întru nădejdea mântuirii pentru răbdarea lor și cele de folos le dăruiește, pe văduve le ocrotește de toată primejdia, pe tineri îi înțelepțește în căutarea vieții celei veșnice întru lumina Treimii, celor orfani arată-Te în toată vremea Maică prea milostivă și tuturor celor ce au trebuință de mijlocirea Ta plinește-le cererile cele bune.
Sub straja rugăciunilor Tale păzește mănăstirea Putna, ca să treacă prin veacurile rămase nebiruită de tulburările lumești, ci să fie pururea adăpostire duhovnicească tuturor monahilor ce voiesc a ajunge pe scara rugăciunii Tale în cămările cerești. Adu-Ți aminte de toți cei ce Te cinstesc pe Tine și plinește cererile cele bune ale tuturor, izbăvindu-ne pe noi de muncile cele veșnice când vom sta înaintea Fiului Tău la judecată. Fii nouă și pe pământ ajutătoare grabnică în toate nevoile, ca întru lumina rugăciunilor Tale să aducem pururea laudă de mulțumire Părintelui luminilor în vecii vecilor. Amin.

2 august 2015

Adormirea Maicii Domnului in iconografie

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                            Explicitare icoana Adormirii Maicii Domnului


                                   Adormirea Maicii Domnului in iconografie

            Adormirea Maicii Domnului se praznuieste pe 15 august dupa un post de doua saptamani. Sarbatoarea aceasta este una dintre cele mai indragite praznice ale popoarelor ortodoxe de pretutindeni.

In iconografia traditionala scena Adormirii este descrisa astfel: Cate o cladire in dreapta si in stanga icoanei. In mijlocul planului frontal se afla Maica Domnului intinsa pe un pat, adormita cu mainile incrucisate pe piept. La capul Maicii Domnului se afla Sfantul Apostol Petru, aplecat, tinand in maini o cadelnita si tamaind. In partea opusa sta Sfantul Apostol Pavel, tot aplecat, privind la Maica Domnului, cu mana dreapta intinsa catre ea intr-un gest care exprima adanca evlavie. Jalea se citeste pe fata amandurora.

Langa fiecare dintre cei doi mai sunt alti cinci apostoli, cu expresii pline de tristete. In spatele patului, la mijloc, se afla Hristos intr-o mandorla a slavei. Este incadrat dc ingeri, si, putin mai departe, de sfintii ierarhi in vesminte liturgice. In capatul din stanga se afla femei plangand. Hristos tine cu amandoua mainile sufletul mameai Sale sub forma unui prunc infasat. El si Maica Domnului – atat trupul cat si suflatul ei – sunt reprezentati cu aureole; la fel si ingerii. Apostolii si ierarhii sunt reprezentati fara aureole, pentru a se scoare in evidenta chipurile Mantuitorului si Maicii Domnului. Din acelasi motiv, ingerii- fetele, aureolele si vesmintele - sunt pictati in culori pale.

Ierarhii, care se recunosc datorita crucilor mari de pe vesmintele lor, tin deschise Sfintele Evanghelii. Numele lor nu sunt incrise. Dupa Dionisie din Furna, ei sunt Sfintii Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Kontoglu il adauga si pe Sfantul Iacov. Cu privire la reprezentarea sufletului Maicii Domnului ca prunc infasat, trebuie spus ca este zugravir astfel pentru a simboliza faptul ca, atunci cand a murit, duhul ei s-a nascut la o noua viata, la viata cereasca. In unele icoane vechi Sfintii Apostoli apar purtand patul pe care se afla intins trupul Maicii Domnului, evident intr-o procesiune de ingropare. Ii intalnim astfel, de exemplu, in fresca de secol XIV de la Decani, Serbia.

Uneori apare in planul apropiat un om care are amandoua mainile taiate de un inger cu sabia. .Dupa Leonid Uspensky acest om, Athon, a fost un evreu fanatic care a indraznit sa se atinga de patul Maicii Domnului. El adauga ca acest detaliu este "apocrif”. Kontoglu ofera o explicalie oarecum diferita. El spune ca omul era un evreun evlavios pe numc Jehonias, care a fost pedepsit de inger pentu ca a vrut se rastoarne trupul sfant.

Acest element nu numai ca este ca este lipsit de importanta, dar si distrage. Abate atentia de la Maica Domnului, de la Hristos si de la ceilalti sfinti. Nu se intalneste in icoanele perioadei bizantine; si nici Kontoglou nu a folosit acest element.

În dreapta casei este reprezentat Sfântul Ioan Damaschin, purtând în mâini o hârtie în care este scris: "După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe tine cerul". Iar în stânga casei apare Sfântul Cosma Melodul care poartă şi el în mână o hârtie pe care este scris: "Femeie muritoare, pe tine, cea mai presus de fire a lui Dumnezeu Maică ştiindu-te...".

. Icoana Adormirii nu se bazeaza pe relatari scripturistice, pentru ca acestea nu exista, ci pe Sfanta Traditie. Este in acord cu imnografia Bisericii, in special cu svetilna care se canta in ziua de 15 august si in cele paisprezece zile care o preced. Acest imn spune: "Apostoli de la margini, adunandu-va aici, in satul Ghetsimani, ingropati trupul meu; si Tu, Fiule si Dumnezeul meu, primeste duhul meu."


                               Venirea Apostolilor din toate colturile lumii pe nori.

Desi nu se spune nimic despre adormirea prea Sfintei Fecioare in Noul Testament, termenul utilizat in icoana pentru a-i denumi adormirea, koimesis este folosit in Evanghelia dupa Ioan cand se vorbeste despre moartea lui Lazar. Aici citim ca dupa moartea lui Lazar, Iisus le-a spus ucenicilor” ,,Lazar, prietenul nostru, a adormit; Ma duc sa-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, daca a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau ca vorbeste despre somn de odiha. Atunci Iisus le-a spus lor pe fata: Lazar a murit,, (In. 11, 11-14).

Forma verbala a lui koimesis se foloseste in Faptele Apostolilor cand se vorbeste despre moartea lui Stefan, primul mucenic. In capitolul al saptelea din Faptele Apostolilor ni se spune ca, pe cand multimea arunca in el cu pietre, el L-a chemat pe Dumnezeu si a spus "Doamne, Iisuse, primeste duhul meu ! Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta ! Si zicand acestea, a adormit ( ekoimethe) (Fapte 7, 59-60).

Cu privire la folosirea termenului koimesis in Noul Testament pentru a denumi "odihna" si "moartea, koimesis este corect preluat in inscriptia grecesca a icoanei Adormirii Maicii Domnului.

Ghetsimani, locul unde cantarea spune ca s-au adunat Sfintii Apostoli pentru inmormantarea trupului sfant al Maicii Domnului, estc mentionat in Evanghelia dupa Matei ( 26, 36) si in cea dupa Marcu (14, 32) si mai exista o aluzie la el in Evanghelia dupa Ioan (18, l-2). Ioan se refera la gradina Ghetsimani si spune ca Iisus mergea adesea acolo cu ucenicii Sai.”

Adunarea apostolilor in jurul Maicii Domnului la Adormirea ei se leaga de un moment precedent, de adunarea lor, impreund cu ea, dupa Inaltarea lui Hristos. In primul capitol din Faptele Apostolilor citim urmatoarele: "Atunci ei (apostolii) s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este aproape de Ierusalim .... Si cand au intrat, s-au suit in incaperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru si Ioan si Iacov si Andrei, Filip si Toma, Bartolomeu si Matei, Iacov al lui Alfeu si Simon Zelotul si Iuda al lui Iacov. Toti acestia, intr-un cuget, staruiau in rugaciune impreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Iisus si cu fratii Lui." (Fapte 1, 12-14).

Acest pasaj arata ca intre Sfintii Apostoli si Maica Domnului a existat o legatura stransa: se intalneau cu ea din timp in timp, se rugau impreuna si ii purtau o adanca evlavie. Aceasta legatura stransa a inceput la Rastignirea Domnului, cand Prea Sfanta Fecioara si ucenicul Ioan stateau langa Cruce, iar Iisus i S-a adresat mai intai ei, apoi ucenicului Sau. Hristos "a zis mamei Sale: „Femeie, iata fiul tau!' Apoi a zis ucenicului: "Iata mama ta !" Si din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine" (In. 19, 27-28).

In reprezentarea murala, mozaicul sau pictura care infatiseaza Adormirea este executata pe peretele de apus al naosului, deasupra trecerii spre pronaos. Ea aminteste privitorilor, in timp ce pleaca din biserica, de adormirea Maicii Domnului si de proptia moarte si de viata ce va sa vina.

Icoana se intalneste astfel in bisericile principale ale manastirilor si schiturilor din Muntele Athos si in numeroase biserici de pretutindeni, bizantine si postbizantine.

Trebuie remarcat că, în viziunea iconografică ortodoxă, icoana praznicului Adormirii Maicii Domnului este orientată în jurul caracterului muritor al Născătoarei de Dumnezeu, al umanităţii ei depline. Prezenţa lui Hristos aici atestă atât faptul că Maica Domnului avea şi ea nevoie de mântuire, ca şi ceilalţi oameni, cât şi faptul că preaslăvirea Născătoarei de Dumnezeu se face numai prin raportarea la Fiul ei.

Prezenţa tuturor Apostolilor la adormirea Maicii Domnului arată cinstirea ei deosebită atât de către Domnul, cât şi de către întreaga Biserică, reprezentată şi prin grupul de femei care apar în icoană. Cerul şi pământul se întâlnesc, o dată în plus, mărturisind preaslăvirea celei care îşi încredinţa sufletul în mâinile Fiului ei.

Faptul că icoana şi întreg praznicul sunt orientate în jurul Adormirii, iar nu în jurul "mutării" Maicii Domnului cu trupul la Cer arată faptul că, dacă întreaga Biserică a fost de faţă la moartea ei, momentul mutării ei şi cu trupul la Cer rămâne o taină.

Despre aceasta icoana,locatia unde se afla, am sa scriu un blog separat.Icoana se afla la Istanbul,in cartierul Fanar in biserica cu hramul ce il discutam in acest blog,pe pamantul rascumparat si donat de Dimitrie Cantemir.Foto cu icoana este aproape unica,biserica nu se viziteaza niciodata,singura slujba se tine doar pe 15 august numai cu preotii din Grecia si din Turcia,fara oamenii de rand.Cum am reusit sa vizitez biserica va voi spune in blog

           Un înger zugrăveşte Icoana Adormirii Maicii Domnului în locul Cuviosului Alipie

Îndată după plecarea acelui om, a intrat la Cuviosul Alipie un tânăr luminos şi a început a zugrăvi acea Icoană. Alipie a socotit că stăpânul Icoanei s-a mâniat, şi a trimis alt zugrav să i-o facă. La început i s-a părut că acela este om, dar graba cu care lucra şi frumuseţea lucrului, îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe Icoană, iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea. Astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o Icoană foarte frumoasă. După aceea a zis către Cuvios: „Părinte, lipseşte ceva de aici, sau am greşit cu ceva?”

Un drept-credincios i-a dat, Cuviosului Părinte Alipie ca să zugrăvească o Icoană, Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, rugându-l ca s-o termine de praznicul Adormirii.

După câteva zile Cuviosul îmbolnăvindu-se şi apropiindu-se de sfârşit, Icoana a rămas nezugrăvită. Din această pricină, omul acela se supăra şi se mâhnea asupra Sfântului. Dar Alipie îi zicea: „Fiule, nu te supăra când vii la mine, ci aruncă-ţi spre Domnul grija, că El va face precum va voi, şi Icoana pe care o doreşti de ziua praznicului va sta la locul ei“. Omul crezând cuvintele Cuviosului, s-a dus la casa sa bucurându-se.

Apoi venind iarăşi la vecernia praznicului Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu si văzând Icoana nezugrăvită şi pe Cuviosul Alipie şi mai bolnav, îl defăima, zicându-i: „De ce nu mi-ai spus de slăbiciunea ta, că aş fi dat altuia să-mi zugrăvească Icoana, ca praznicul să-mi fie luminos şi cinstit, dar acum iată că m-ai ruşinat?“.

Cuviosul i-a răspuns cu blândeţe: „O fiule! N-am făcut aceasta din lenevire, însă Dumnezeu poate ca Icoana Maicii Sale să o zugrăvească cu un cuvânt; pentru că eu acum mă duc din lumea aceasta, precum mi-a arătat mie Domnul, iar pe tine nu te voi lăsa întristat“. Auzind aceasta omul acela a plecat foarte întristat.

Îndată după plecarea acelui om, a intrat la Cuviosul Alipie un tânăr luminos şi a început a zugrăvi acea Icoană. Alipie a socotit ca stăpânul Icoanei s-a mâniat, şi a trimis alt zugrav să i-o facă. La început i s-a părut că acela este om, dar graba cu care lucra şi frumuseţea lucrului, îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe Icoană, iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea. Astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o Icoană foarte frumoasă. După aceea a zis către Cuvios: „Părinte, lipseşte ceva de aici, sau am greşit cu ceva?”

Cuviosul i-a răspuns: „Bine ai făcut-o, Dumnezeu ţi-a ajutat ca să o zugrăveşti cu aşa mare podoabă, căci El Însuşi a lucrat aceasta prin tine“. Apoi sosind seara, zugravul acela s-a făcut nevăzut, împreună cu Icoana.

Stăpânul Icoanei, toată noptea a petrecut-o fără somn, de mare mâhnire, că nu o avea gata pentru praznic, numindu-se pe sine păcătos şi nevrednic de un dar ca acesta.

Dimineaţa sculându-se s-a dus în biserică, pentru a plânge a sa greşeală, dar deschizând uşa bisericii, a văzut Icoana la locul său, strălucind foarte mult.

Atunci de frică a căzut la pământ, socotind că o nălucire i s-a arătat lui, apoi ridicându-se puţin şi privind, a cunoscut că este Icoana lui. De aceea, fiind cuprins de cutremur şi de spaimă multă, şi-a adus aminte de cuvintele Cuviosului Alipie, care îi zisese că Icoana îi va fi gata de ziua praznicului său. Alergând a deşteptat pe casnicii săi şi îndată au mers cu mare bucurie în biserică după dânsul, cu lumânări şi cu tămâieri. Văzând ei Icoana că strălucea ca soarele, au căzut cu feţele la pământ, i s-au închinat ei şi au sârutat-o cu toată veselia sufletului. După aceea, acel om drept-credincios s-a dus la egumen şi a început a-i spune şi lui minunea ce se făcuse cu aceea Icoană. Apoi au mers împreună la Cuviosul Alipie şi l-au văzut pe el, gata de a pleca din lumea aceasta.

      Însă l-a întrebat egumenul: „Părinte, cum şi de cine s-a zugrăvit Icoana omului acestuia?” Iar el spunându-le toate câte a văzut, a zis: „îngerul a zugrăvit-o pe ea şi iată-l, acum stă de faţă, vrând să mă ia şi pe mine“. Acestea zicându-le, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, în ziua de 17 ale lunii lui august. Fraţii îngrijindu-i trupul, l-au pus în biserică unde, făcând deasupra lui cântarea cea obişnuită, l-au pus în peştera Cuviosului Antonie.

Astfel, acest Sfânt zugrav şi făcător de minuni, a împodobit cerul şi pământul, suindu-se acolo cu sufletul său cel îmbunătăţit. Iar aici fiind cu trupul, în cinstea lui Dumnezeu Tatăl, începătorul zugravilor, Care a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră“. Asemenea şi a Ipostasului Său, Dumnezeu Fiul, Care cu chipul S-a aflat ca omul, împreună cu a Sfântului Duh, care S-a pogorât în chip de porumbel şi în limbi de foc, prin Care de o fiinţă fiind, să ne fie şi nouă parte ca împreună cu Cuviosul Alipie, să-L lăudăm în vecii vecilor. Amin!

sursa
http://ro.netlog.com/piosmarian/blog/blogid=1603394#blog

PANTANASSA..ACATISTUL MAICII DOMNULUI.avi

NE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Rugăciune către Maica Domnului la Începutul Postului Adormirii Sale

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Astăzi , ne stă înainte nevoinţă duhovnicească de taină spre câştigarea iertării greşelilor noastre şi spre împăcare cu DUMNEZEU .
Astăzi , să lepădăm vălul răutăţii şi să secăm izvoarele gândurilor celor rele , apropiindu-ne cu dragoste şi de cei ce ne urăsc pe noi .
Astăzi , să curăţim haina cea murdară de păcate a sufletelor noastre şi să încetăm a mai judeca şi osândi pe aproapele nostru , ca să nu fim noi osândiţi în focul cel veşnic .
Astăzi , să privim cu milă spre cei săraci şi să ne ostenim , după putere , spre lucrarea faptelor celor bune ale milosteniei sufleteşti şi trupeşti .
Astăzi, să ne spălăm în baia gândurilor de umilinţă veşmântul sufletului şi să plângem pentru căderea noastră şi pentru alunecarea de pe Calea Mântuirii .
Astăzi , să acoperim mulţimea păcatelor noastre cu rugăciunea cea fierbinte către Hristos , ca să treacă cu vederea anii pribegiei noastre departe de Drumul Ascultării .

Pe Tine , Maică a lui DUMNEZEU , Te punem Solitoare Pocăinţei şi Mântuirii noastre , ca pe Una Ce ai Indrăzneală Tare către Cel pe Care în Braţele Tale ca pe Un Prunc L-ai Tinut , ca să scoţi Lumea ceea ce zăcea în vicleşug din adâncul păcatului şi să o aduci la nevinovăţia pruncilor .
Cu lapte ai Hrănit pe Cel ce Poartă de Grijă de cei flămânzi şi cu Căldura Dragostei Tale de Maică L-ai Acoperit . Deci , nu ne părăsi nici pe noi , fiii Tăi cei căzuţi şi pierduţi în negura greşelilor , ci ne străluceşte Lumina Pocăinţei mai înainte de apusul vieţii noastre pământeşti .
Cu lacrimi ai adăpat pământul , văzând Răstignit pe Cruce pe Rodul Cel Preacurat al Pântecelui Tău .
Cu lacrimile Tale întoarce-ne pe noi cei împovăraţi de păcat la Calea Adevărului lui Hristos , ca să nu fim prinşi de fiarele cele înţelegătoare ale patimilor şi aruncaţi în adâncul cel mai de jos al păcatelor .
Precum ai săltat de Bucurie la Invierea Fiului Tău , Roagă-Te să se facă bucurie în Cer şi pentru noi , întorcându-ne la pocăinţă prin Stăruinţa Ta de Iertare a noastră la Tronul Stăpânului .
Mâinile noastre le întăreşte la rugăciune , gândurile le curăţeşte , sufletele le îmbracă cu smerită cugetare şi de toate primejdiile ne izbăveşte degrab .
Ca Un Paznic de veselie este credincioşilor Postul cel aşezat în Cinstea Adormirii Tale .
Trezeşte-ne pe noi la lucrarea faptelor bune , adormind patimile noastre cele nenumărate şi întărindu-ne spre căutarea Mântuirii , ca să slăvim cu glasuri neîncetate ale inimii pe Tatăl , pe Fiul şi pe Duhul Sfânt în veci .Amin !

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ