DESPRE IERTARE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                    Pe pamant, nimeni nu este lipsit de pacat, toti suntem pacatosi, vinovati si purtam povara pacatelor care ne-au doborat, pentru ca n-am luat aminte la patimile si neputintele noastre. Toti avem nevoie sa primim iertare de la Dumnezeu! Dar pentru a primi schimbarea, iertarea si impacarea cu Dumnezeu trebuie sa tinem cuvantul Evangheliei, care zice: “Daca veti ierta oamenilor gresalele lor si Tatal vostru Cel din ceruri va va ierta gresalele voastre”. Nu vom primi in nicio situatie iertare de la Dumnezeu, daca nu-l iertam din inima pe aproapele nostru!

                   Iertarea nu necesita osteneala si greutate. Este nevoie de smerenie. Vom primi iertarea nenumaratelor noastre pacate, daca daruim si noi iertarea fratelui nostru.
Copiii mei, pe cat putem, sa iertam din toata inima, ca sa ne ierte si pe noi Dumnezeu! Aceasta este intelegerea dintre Dumnezeu si om, “contractul” dintre Creator si om. Iertand si noi din toata inima semenilor nostri, vom fi iertati de catre Dumnezeu.
Intreaga noastra viata produce continuu pacate. Pacatuim permanent cu gandul, cu inima, in general cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Ganditi-va ce mare “productie” de pacate avem! Daca iertam aproapelui nostru pacatele, anulam toata aceasta producere a pacatelor.
Cand n-avem iubire si iertare, ne paraseste harul lui Dumnezeu.
Cum va sterge Dumnezeu toate aceste catastife cu pacatele noastre, cand noi nu vrem sa stergem doar o pagina din gresalele fratilor nostri?
         Trebuie sa luptam impotriva tinerii de minte a raului, a dusmaniei si a razbunarii. Ce-au castigat toti cei ce se caiesc, fara folos si indreptare?
         Cata vreme ne gasim in viata aceasta, cat timp cortina teatrului lumii prezente n-a cazut si firul vietii noastre nu s-a sfarsit, putem sa iertam.
 Gresala  principala a vietii noastre este sa iertam si sa ne rugam pentru oamenii care ne-au facut rau.  Acela care iarta din toata inima si se roaga pentru vrajmasii lui, va primi iertarea lui Dumnezeu pentru pacatele lui.
 Ceea ce semanam, aceea vom si secera. Osteneala, postirea, rugaciunea, privegherea, milostenia vor preschimba inima noastra, o vor face milostiva si iertatoare fata de aproapele si durerea celuilalt va deveni si durerea noastra. Sa cercetam cat am invatat din Evanghelie, ca Hristos sa prinda chip inlauntrul nostru, si sa devenim si noi, incetul cu incetul, dumnezei dupa har.
Iubeste-i pe frati! Iubirea ta se va vadi cand nu te vei mai gandi la slabiciunile si scaparile lor si le vei arata dragoste. Iubirea te va pazi de toate pacatele. In afara de tine sa nu te gandesti la nimic, ci continuu mustra-te si aceasta va fi calea cea mai buna.
        Fiule, tu fa-ti datoria! Daca ceilalti nu fac ascultare, lasa-i in seama lui Dumnezeu si linisteste-te! Este invidia diavolului, fiul meu. Nu cumva diavolul va merge in munti? Se duc acolo cei care se lupta sa se mantuiasca si pentru ca si noi dorim sa ne mantuim, ne amesteca fara sa intelegem.
      Cu cat mai mult este luminata mintea omului, ca sa inteleaga iubirea Facatorului fata de faptura Lui, cu atat mai mult se arata nemultumirea si necunoastrea Parintelui nostru iubitor si adevarat.
Omul, faptura aleasa si unica a lui Dumnezeu, indoit in fire, se naste pe aceasta planeta, pe acest pamant, si incetul cu incetul, intr-o zi moare trupeste, neputincios cu desavarsire sa-si pastreze viata lui. Inchipuirea il umfla ca balonul pana cand, printr-o boala, moare si piere.
din: Avva Efrem Filotheitul
 

Dar de ce suntem datori sa iertam?

Dar de ce suntem datori sa iertam?:

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Sfintii Parinti ne spun ca iertarea este fiica mai mare a dragostei. Cine nu poate sa ierte, acela nu poate sa iubeasca. Cine nu poate iubi pe oameni nu poate iubi pe Dumnezeu. Iar ca sa putem iubi pe Dumnezeu, trebuie sa fim impacati cu semenii nostri. Deci, trebuie sa iertam, ca sa putem trai in buna intelegere si cu semenii si cu Dumnezeu, pentru ca noi, oamenii, nu putem trai izolati in societate. Avem nevoie unul de altul.

Asa cum fratii dintr-o familie, functionarii dintr-un birou sau muncitorii dintr-o sectie a unei fabrici au nevoie sa comunice unii cu altii, in diferite momente din viata lor, asa fiecare dintre noi avem nevoie sa comunicam cu celalalt, inchipuiti-va, insa, ca toti acestia, pe care i-am numit frati, functionari ori muncitori, ar fi certati intre ei, pentru ca din diferite motive si-ar fi spus cuvinte jignitoare unii altora sau cineva dintre ei ar fi semanat vrajba si ura. Fiind certati, toti tac. Muncesc cu ciuda. Se cearta in gand. Clocotesc de manie. Iar din cand in cand rabufnesc certuri, insulte, amenintari si chiar batai pana la sange si pana la crima. O asemenea viata este cumplit de apasatoare: o viata de chin, o viata de iad. Sunt familii in care sotii se urasc si nu vorbesc intre ei cu saptamanile. Sunt frati ori rude care au fost in bune relatii o vreme, iar apoi, din cauza unor intrigi sau a unor cuvinte jignitoare, s-au certat si, in loc sa se impace cat mai repede, au tacut si unii si altii si supararea si dusmania s-a adancit si s-a invechit si le vine foarte greu sa se mai impace.

Sunt vecini certati intre ei, care nu vorbesc unii cu altii zeci de ani, iar cand se intalnesc fara voia lor, nu stiu incotro sa se uite ca sa nu se vada unii pe altii. Ma intreb: asemenea oameni, care de obicei sunt crestini si au nevoie si de Dumnezeu, cum pot sa se roage si cum pot sa ceara iertare de la Dumnezeu, daca ei nu se pot ierta intre ei?

Omeneste vorbind, mai usor este sa te razbuni si sa lovesti, decat sa te stapanesti si sa ierti. Dar a te razbuna si a lovi dovedeste slabiciune si neputinta de a-ti stapani instinctele josnice ale firii omenesti.

A te stapani si a ierta este o dovada de marinimie fleteasca si o dovada ca in tine locuieste Duhul lui Dumnezeu Care este Duhul pacii. Cine se poate stapani la vreme, nu raspunde cu rau la rau si uita jignirea, a smuls din radacina orice urma de vrajba si rautate. Pentru ca cel iertat, in fond, se simte umilit si rusinat si nu mai indrazneste sa mai spuna cuvinte grele ori sa mai urasca. Sunt insa cazuri cand dintre doi impricinati deopotriva de vinovati unul fata de altul, la un moment dat unul se umileste si cere iertare celuilalt, insa acela nici nu vrea sa auda de iertare.

Ce se poate face intr-o asemenea imprejurare? In loc sa raspund direct, am sa va citesc mai intai o intamplare petre¬cuta in vechime la o manastire din Egipt, intamplare pe care am copiat-o din cartea numita Pateric.

Iata ce se spune in aceasta carte: ca un frate oarecare avea scarba asupra altui frate. Adica erau certati unul cu altul, dar acel frate, vrand sa-si ceara iertare, s-a dus sa se impace cu dansul. Deci, batand el in usa fratelui, acela n-a vrut nicidecum sa-i deschida si sa-l primeasca. Iar el, cand a vazut ca nu-i deschide, s-a mahnit si mai mult si, mergand la un batran, i-a spus ce a patit, cum s-a dus sa-si ceara iertare si sa se impace cu acel frate, care nu numai ca nu l-a primit ca sa stea de vorba cu el, dar nici usa nu i-a deschis. Iar batranul i-a zis: "Cauta, fiule, si-ti ia seama ca poate ai vreun gand in inima ta, cum ca tu nu esti cu nimic vinovat si nu i-ai facut nici un rau, ci el ti-a facut rau si numai el este vinovat. Si asa pe tine te indreptatesti, iar pe el il invinovatesti. Daca este asa, sa stii, frate, ca pentru aceea nu-i da lui Dumnezeu indemnare sa-ti deschida si sa te primeasca, pentru ca nu mergi la dansul cu adevar de pocainta, ci cu fatar¬nicie. Ci, mergi si pune in inima ta cum ca nu numai el a gresit, ci si tu esti vinovat, iar pe dansul, daca se poate, sa nu-l invinovatesti. Si asa Dumnezeu ii va da lui indemnare si umilinta si se va smeri si se va impaca cu tine."

Auzind acestea, fratele s-a umilit in inima lui si, fagaduind ca va face dupa cuvantul batranului, s-a dus iarasi cu smerenie la acel frate care era suparat pe el, sa se roage sa-l ierte. Batand la usa chiliei, indata a auzit acela si i-a deschis lui si mai inainte de a se inchina el si a-si cere iertare, acela s-a inchinat lui cu smerenie, zicand: "iarta-ma, frate, ca te-am suparat pe tine". Si asa, cu dragoste si din tot sufletul sarutandu-se unul cu altul, s-a facut mare bucurie intre dansii.

Prin aceasta istorisire simpla, suntem indemnati ca, daca cineva dintre noi are un asemenea dusman, care nu vrea sa-l ierte, sa faca asa cum a facut acel frate, care a urmat sfatul batranului. Adica, sa nu invinuim numai pe acela pe care il numim dusman, ci sa ne cautam si partea noastra de vina. Si, daca suntem cinstiti cu noi insine, ne vom aduce aminte ca si noi i-am facut vreun rau si noi l-am jignit sau l-am vorbit de rau catre altii, sau i-am pricinuit vreun necaz pe care noi l-am uitat, dar el il tine minte. Asa ne sfatuiesc si Parintii cei sfinti, ca in toate faptele noastre "sa ne smerim si noi, defaimandu-ne si ocarandu-ne pe noi insine si descoperind si vadind inaintea lui Dumnezeu pacatele noastre, nu ale fratelui nostru". Facand asa vom dobandi o deosebita pace in noi insine. Si mai spun batranii ca daca cineva nu vrea sau nu poate sa ierte sau sa se impace cu semenul sau, unul ca acela va fi parasit de ajutorul si de darul lui Dumnezeu.

In legatura cu asemenea cazuri, am sa va citez in conti¬nuare un alt cuvant, chiar daca unora va este cunoscut. Se spune ca in vremea prigoanelor impotriva crestinilor, cand paganii chinuiau si omorau pe crestini pentru credinta lor in Hristos, atunci au prins si pe doi crestini, care aveau vrajba intre dansii, si i-au aruncat in temnita, urmand ca a doua zi sa-i scoata, sa-i chinuiasca si sa-i omoare.

Aflandu-se ei in temnita pentru aceeasi credinta in Hristos dar fiind certati mai de multa vreme unul cu altul, acum unul dintre ei, umilindu-se in inima lui, a zis celuilalt: "Frate, iata maine ne vor scoate la judecata lor si ne vor chinui si ne vor omori si vom merge catre Domnul. Pentru aceea, dar, vrajba si pizma ce a fost si este acum intre noi se cade sa o lasam, sa ne impacam si sa ne iertam unul pe altul acum, mai inainte de moartea noastra, ca, fiind curati, sa primim chinurile si moartea pentru credinta si dragostea noastra in Hristos si asa ne vom invrednici a lua cununile mucenicesti din mainile Mantuitorului nostru si vom fi primiti in ceata mucenicilor. Si, zicand acestea, s-a plecat inaintea lui, graind: "Iarta-ma, frate, ca sa fii iertat si tu de Dumnezeu". Dar acela, fiind biruit de rautatea ascunsa in inima lui, n-a vrut nicidecum sa-l ierte.
Iar a doua zi, dupa ce s-a luminat de ziua, i-au scos pe amandoi din temnita sa-i chinuiasca si sa-i taie. Atunci, acela care n-a vrut sa se impace si sa ierte pe fratele sau, vazand ca vor sa-l taie, inspaimantandu-se, s-a lepadat de Hristos, iar pe fratele sau, crezand in numele Domnului, l-au taiat. Iar pe cel ce s-a lepadat de Hristos l-a intrebat calaul, zicand: "pentru ce ieri, cand ai fost batut si aruncat in temnita, nu te-ai lepadat de Hristos, ca sa nu te mai fi chinuit?" Si acela a raspuns: "cand am lasat eu pe Dumnezeul meu si nu m-am impacat cu fratele meu, atunci si pe mine m-a lasat si m-a parasit ajutorul Lui si, ramanand gol de dansul, iata acum m-am lepadat de Hristos".
Nu poate fi stare mai jalnica pentru un suflet omenesc decat aceasta: sa nu poti ierta pe fratele tau nici in cele mai grele clipe din viata ta.

Din nefericire, asemenea cazuri mai sunt si in zilele noastre, cand cineva, care s-a certat cu altul, vrea sa se impace, celalalt, in loc sa-l ajute si sa se poarte bland si delicat, isi hate joc de el si cu dispret ii intoarce spatele. In asemenea imprejurari trebuie sa ne cercetam constiinta si sa vedem daca nu cumva purtam si noi o mare parte de vina si este cazul sa biruim trufia din noi, sa ne smerim cu adevarat si sa facem asa curm a facut fratele din Pateric, dupa sfatul batranului.

Daca nu il imblanzim nici asa, sa ne straduim sa iertam din inima toate jignirile si nedreptatile pe care ni le-a pricinuit acela, sa ne rugam lui Dumnezeu sa-l imblanzeasca, iar pe noi sa ne ajute sa-l putem ierta cu adevarat, asa cum a iertat Sfan¬tul Arhidiacon Stefan pe cei care il ucideau cu pietre, rugandu-se pentru ei dupa exemplul Mantuitorului.

Iar ca regula de purtare fata de asemenea oameni ni se recomanda sa nu-i vorbim de rau catre nimeni, chiar daca ei ne barfesc, ci, dimpotriva, sa-i vorbim de bine, aratandu-le ca¬litatile, pentru ca orice om are si calitati, nu numai defecte. Si, pe cat se poate, sa le facem bine, direct sau indirect, si mai ales sa ne rugam pentru ei, ca Dumnezeu sa-i lumineze, sa-i im¬blanzeasca si sa-i ajute sa-si dea seama ca si ei gresesc, intrucat si ei sunt oameni.
eci cu blandete, cu smerenie si bunatate ne¬prefacuta cu toti cei din jurul nostru si pastrandu-ne cugetele curate de orice rautate si viclesug fata de dusmani si de toti semenii nostri, vom dobandi o pace deosebita in fiinta noas¬tra launtrica, o pace cum numai Dumnezeu ne-o poate da, iar pe langa aceasta pace a inimii ne vom putea invrednici si de o adevarata iertare din partea lui Dumnezeu, atunci cand vom zice: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" (Matei 6, 12).
Inchei acest cuvant despre iertare cu indemnul Sfantului Apostol Pavel catre toti crestinii si deci catre fiecare dintre noi: "Fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, pre¬cum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos" (Efeseni 4, 32). Amin!
Purtandu-ne deci cu blandete, cu smerenie si bunatate ne¬prefacuta cu toti cei din jurul nostru si pastrandu-ne cugetele curate de orice rautate si viclesug fata de dusmani si de toti semenii nostri, vom dobandi o pace deosebita in fiinta noas¬tra launtrica, o pace cum numai Dumnezeu ne-o poate da, iar pe langa aceasta pace a inimii ne vom putea invrednici si de o adevarata iertare din partea lui Dumnezeu, atunci cand vom zice: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" (Matei 6, 12).
Inchei acest cuvant despre iertare cu indemnul Sfantului Apostol Pavel catre toti crestinii si deci catre fiecare dintre noi: "Fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, pre¬cum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos" (Efeseni 4, 32). Amin!

IERTAREA

                                                                       "IERTAREA
Iertarea este o cale de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a fi ca El. Iertarea este un proces conştient şi din convingerea inimii prin care nu-i mai considerăm
vinovaţi pe cei care ne-au greşit şi nu ne mai simţim vinovaţi faţă de cei cărora le-am greşit.

     Este o lucrare, un act voluntarşi liber, nu un sentiment. Este un proces liber care şi aduce libertate. Este o problemă a inimii, în sensul biblic al cuvântului, nu al psihismului. Reînnoieşte relaţia rănită. Întrerupe avalanşa reacţiilor produse de durerea simţită în actele vătămătoare. Oferă puterea de a nu mai fi copleşit de sentimentele sau emoţiile negative care întreţin
durerea. Este mai curând o problemă între om şi Dumnezeu.  Este izvor de Har şi de eliberare de sub robia puterilor negative ale: mâniei,ţinerii de
minte a răului, autocompătimirii, amărăciunii, comportamentelor defensive, baricadării
dincolo de zidul de protecţie, ascunderii adevăratei identităţi. Dumnezeu este gata mereu să ne ierte şi să ne iubească fără nici o condiţie.

Dificultatea
vine din partea noastră, din partea neputinţei noastre de a ne lăsa iubiţi.

                              PENTRU A ÎNŢELEGE IERTAREA ESTE NECESAR:
Să ne dăm seama ce convingeri sau presupuneri avem despre identitatea noastră în Dumnezeu.

Să devenim conştienţi că suntem oameni, ceea ce înseamnă că:
Suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu Cel Unul în Treime, adică suntem ca
Dumnezeu, subiect în relaţie cu alte subiecte,
suntem făptură, adică altfel decât Dumnezeu  şi dependenţi de El şi
suntem chemaţi să devenim asemenea Lui lucrând împreună cu Harul Lui. Omul există numai în relaţie:
Cu Dumnezeu
Cu sine
Cu semenii.

 Pentru omul căzut, relaţia este locul în care:
Este iubit şi iubeşte,
Este rănit şi răneşte,
Poate creşte şi se poate vindeca iertând ca Dumnezeu şi primind iertarea cu recunoştinţă.
 Să fim conştienţi de existenţa binelui şi a răului şi că suntem înconjuraţi de efectele răului
existent înainte de a fi noi.  Să realizăm că latura noastră întunecată face presiuni asupra noastră,
  presiuni faţă de care putem fi liberi numai cu Harul lui Dumnezeu. Să descoperim că Dumnezeu ne iartă şi ne dăruieşte iertarea ca pe un mijloc de vindecare a rănilor suferite şi de reparare a relaţiilor destrămate, făcând posibilă trecerea dincolo de greşelile noastre şi ale celorlalţi.

                                        OMUL ESTE ALTFEL DECÂT DUMNEZEU

      DUMNEZEU  Este Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute
      OMUL   Este făptură, creaţia lui Dumnezeu
Dumnezeu
Este desăvârşit în mod absolut
Omul
Are un dor nestins de Absolut şi de desăvârşire
Dumnezeu
Iubeşte desăvârşit
Omul
Iubeşte nedesăvârşit
Dumnezeu
Iubeşte necondiţionat
Omul
Iubeşte condiţionat
Dumnezeu
Intră în relaţie de intimitate personală cu fiecare om în parte
Omul
Nu intră în armonie cu toţi oamenii, dar tinde spre aceasta
Dumnezeu
Nu-şi calcă făgăduinţele
Omul
Îşi calcă făgăduinţele
Dumnezeu
Urmăreşte interesul fiecărui om
Omul
Este egoistşi abuziv

IMPORTANŢA IERTĂRII:
Vindecă inimile şi reface relaţiile. Este cheia sănătăţii integrale a omului. Este leacul neaşteptat şi revelat al dragostei împotriva durerii nedrepte. Deschide uşa spre noi posibilităţi de viaţă. Eliberează emoţiile  şi sentimentele. Dă putere prin eliberarea unor energii blocate de ură, mânie şi îngrijorare.  Ajută să te confrunţi cu realitatea vieţii şi să-i faci faţă. Nu mai ai nevoie de mânie şi ură pentru că, renunţând la luptă, nu mai ai nevoie de arme.

Când te-ai hotărât să ierţi: Nu te opri: după ce ai hotărât să ierţi, vei constata că simţi altceva decât credeai că vei simţi. Nu te speria: supărarea poate continua şi după ce ai iertat, pentru că sentimentelor de mânie şi durerii le trebuie timp pentru a se stinge.
 Trăieşte-le iertând. Cere iertare pentru „partea” ta de vină. Gândeşte-te că problema este mai degrabă între tine şi Dumnezeu, decât între tine şi cel care te-a rănit.
E nevoie de primirea şi înţelegerea propriilor sentimente, fără a te lăsa condus de ele.Începe de unde poţi şi lasă iertarea să-şi facă lucrarea în procesul de vindecare cu harul lui Dumnezeu.

Temă
1. Faceţi o listă cu lucruri pe care le-aţi iertat celor care v-au rănit de-a lungul vieţii.
2. Faceţi o listă cu lucruri pe care vi le-au iertat cei cărora le-aţi greşit şi le sunteţi recunoscători
pentru asta.
3. Faceţi o listă cu lucruri pe care nu le puteţi ierta. Dacă vă e greu să le numiţi simbolizaţi-le
printr-un semn oarecare.
4. Faceţi o listă cu lucruri care credeţi că nu vă pot fi iertate.
5. Faceţi o listă cu lucruri pe care credeţi că nu vi le puteţi ierta.
6. Ce credeţi că vă împiedică să iertaţi când nu puteţi ierta?

CE NU ESTE IERTAREA

Iertarea nu este uitare Rănile aşa zis uitate au fost alungate în inconştient şi, de acolo, continuă să-i
 chinuie pe oameni. Pentru a le trata şi vindeca este nevoie să fie readuse în conştient. Iertarea cicatrizează rănile emoţionale. Atunci ne putem aminti evenimentul fără resentimente.
Nu mai suferim. Mântuitorul a înviat cu urmele cuielor, dar nu mai simte durerea.
Iertarea nu este doar un act imediat al voinţei  Mulţi se simt vinovaţi, sau îi învinovăţesc pe ceilalţi, pentru că nu iartă imediat.
 Dar iertarea nu este un act eroic de voinţă în care ne suprimăm emoţiile, ci este un act al întregii noastre fiinţe.
Si cere participarea tuturor puterilor noastre sufleteşti: inimă, inteligenţă, voinţă. Cine sare peste etapele transformării emoţionaleşi ale vindecării nu face decât să panseze o rană infectată.
 Aceasta va sfârşi prin a se infectaşi mai rău. Simţirea mânieişi simţirea lăuntrică a nedreptăţii face parte din procesul iertării. Este nevoie de timp şi pentru vindecare şi pentru iertare; nu trebuie să bruscăm ceea ce se
petrece în noi. E nevoie să discernem între simţirea mânieişi dorinţa de răzbunare, fantasmele legate
de   „dreptatea” pe care trebuie să ne-o facem singuri etc. Mânia (iuţimea) este o emoţie sănătoasă, o putere a sufletului pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca   să ne putem apăra integritatea.
           Nu mânia este păcatul, ci ura şi patimile pe care le poate stârni.
"Mâniaţi-vă şi nu greşiţi," spune Domnul. Important este să luăm decizia de a nu ne mai răzbuna, în nici un fel. Răzbunarea este inutilă şi devastatoare. E nevoie să facem pace lăuntrică, pace emotivă.
          Iertarea nu înseamnă scuzare A scuza, înseamnă a nu-l considera responsabil pe cel care ne-a ofensat. Când cineva ne face un rău fără să vrea, sau fără să ştie, nu are de ce să ne ceară iertare, dar trebuie să ne   ceară scuze.
             
Dar dacă cineva a voit să ne facă rău, a vrut să ne rănească, nu mai e vorba de scuze. Tendinţa
de a-l scuza pe cel care ne-a ofensat se bazează pe circumstanţele atenuante oferite de trecutul său sau de alte circumstanţe. Dar nici o vină, fieşi explicabilă, nu poate fi scuzabilă. Ea poate fi doar iertată. Când Moise Îl ruga pe Dumnezeu să ierte poporul Său, Acesta îi răspunde descoperindu-i că este „Iahve, Iahve, Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv, îndelung răbdător, plin de îndurare şi de dreptate.

Care păzeşte adevărul şi arată milă la mii de neamuri: care iartă vina şi răzvrătirea şi păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel ce păcătuieşte” (Ieşire 34, 6-7).

Iertarea nu este sinonimă cu împăcarea

Iertarea se referă la fapta care a rănit relaţia. Împăcarea este o urmare a iertării, dar poate să nu
aibă loc. Dacă după acordarea iertării, simţim că prin împăcare relaţia noastră nu ar creşte în profunzime, e mai bine să renunţăm pur şi simplu la ea pentru păstrarea păcii
. Pacea înseamnă să nu te răzbuni şi să nu doreşti să te răzbuni.
Pacea şi iubirea de vrăjmaşi nu presupune prietenie.
              Din nefericire, mulţi oameni se împacă fără a-şi ierta unii altora ofensele, ca să nu „mai
dezgroape morţii”, dar fără recunoaşterea şi numirea suferinţelor pe care le-am produs sau pe
Împăcarea presupune iertare, iar iertarea presupune rostirea adevărului.
care le-am suferit, nu există împăcare adevărată.
Adevărul trebuie rostit.
Iertarea nu se impune Iertarea este o lucrare a iubirii.
Persoana care iartă trebuie să-şi asume în mod liber alegerea pe care a făcut-o, fără a pretinde ceva de la cel pe care îl iartă.

Putem să ne dorim să fim iubiţi de cei din jurul nostru în ciuda faptelor noastre rele, dar nu le
putem pretinde acest lucru.
 Iertarea se dă, se cere, dar nu se pretinde."