PELERINAJ 2013 -MĂNĂSTIREA FRĂSINEI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

A treia zi de pelerinaj ...a fost mai deosebită putin , parcă nu mai voiam sa mergem spre casă , ne invațasem cu drumurile , cu locuri noi, nemaivăzute,binecuvăntate de Dumnezeu ,am fi vrut să mai avem căteva zile de pelerinaj, dar asta este.... ce e frumos trece repede, nici nu stiu pe unde au trecut cele trei zile, parca a fost un ceas...Așa ,cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii sale am ajuns la Mănastirea  Frăsinei ,bineinteles femeiile au rămas la Mănăstirea de femei si bărbații au urcat sus la Mănăstirea bărbaților ...Este un drum cam periculos pentru autocare , mergi cam pe marginea prăpastiei , mie imi era frică să mă uit in jos, dar am ajuns cu bine...

În biserica Mănăstirii Frăsinei se află părticele din Moaştele a 8 mari sfinţi: Sf. Ierarh Calinic, ctitorul mânăstirii, Sf. Mc. Calinic, Sf. Mc. Trifon, Sf. Mc. Pantelimon, Sf. Cuv. Pahomie, Sf. Cuv. Atanasie al Atonului, Sf. Cuv. Dionisie Areopagitul, Sfânta Cuv. Muceniţă Paraschevi. Scurt istoricBiserica Mănăstirii Frăsinei, zisă şi Biserica Mare, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cu întreg ansamblul de clădiri, în formă de cetate, este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, care a construit-o între anii 1860-1863, an în care o şi sfinţeşte. Pictura, făcută în ulei de pictorul ardelean Mişu Pop, în stilul lui Tăttarăscu, a fost spălată în anul 1968 de pictorul Aritium Avachian. Această biserică este monument istoric.Biserica schitului vechi, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul”, a fost construită din lemn de călugării bulgari Ilarion şi Ştefan, în anul 1710 şi reconstruită din zid în anii 1762-1763 de Cârstea Iovipali şi Damian Iovipali, fraţii hagii din Râmnic, împreună cu Nicoliţă Iovipali, fiul lui Cârstea, având binecuvântarea episcopului de Râmnic, Filaret.În jurul acestui schit au existat chilii care însă nu s-au păstrat. Din anul 1787, din timpul războiului ruso-turc, schitul este pustiit şi rămâne părăsit până în anul 1848, când este refăcut de călugărul cernican Acache, cu învoirea lui Gheorghe Iovipali, urmaşul primilor ctitori. Acesta închide pridvorul bisericii cu cărămidă, transformându-l în pronaos, îl zugrăveşte şi reface încăperile chiliilor. Biserica veche păstrează pictura din anul 1763, executată de Teodor Zugravul, cât şi pe cea din tinda din anul 1848.


Paraclisul cu hramul ”Sfinţii Trei Ierarhi”, clădirile de locuit dinspre miazăzi şi răsărit, au fost făcute de episcopul Gherasim Safirim al Romanului (1910-1911), fost arhimandrit de scaun al Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, care completează şi aripa de miazăzi şi răsărit a cetăţii monastice, pe partea de zid, care rămăsese necompletată de Sfântul Calinic în anul 1888.Viaţa monahală de aici se aseamănă cu cea de la Muntele Athos: în mânăstire nu au voie să intre femei (numai în biserica de sus, în cea de jos au voie şi femeile) şi nu se găteşte cu carne. În acest sens, Sfântul Calinic a aşezat în anul 1867 o piatră de legământ la circa 2 kilometri de mânăstire, unde este astăzi o biserică şi dependinţe pentru cazarea femeilor. Pe piatra de legământ sunt gravate cu litere chirilice atât binecuvântări, pentru cele care vor păstra acest legământ, cât şi blesteme, pentru cele ce vor călca hotărârea sfântului. Pentru a dovedi cele spuse iată ce spune textul gravat pe piatra de legământ:„Acest sfânt lăcaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum : sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smerenie noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867”.Legământul Sfântului Calinic se respectă cu stricteţe. Chiar în timpul păstoririi sale, cei care l-au călcat au fost pedepsiţi aspru. Este cunoscut episodul tinerei păstoriţe din satul Muereasca, care din greşeală a trecut hotarul şi s-a îmbolnăvit de epilepsie, fiind nevoită să ceară ajutorul Sfântului Calinic, pentru a fi iertată şi în acelaşi timp tămăduită.Este singura mănăstire din ţară care nu a fost secularizată, păstrându-şi tot terenul agricol până în zilele noastre.

 

Iată că am vizitat si mănastirea femeiilor de la Frăsinei , si am trimis pomelnice și la mănăstirea bărbaților...aici scria că nu este bine să pui pomelnic de vii , fără a pomeni si mortii...si chiar călugărul spunea să dăm si pentru morti si să punem căti bani dorim noi, nu era taxă...Am gasit aici iconițe si suveniruri foarte ieftine ,tămăie si tot felul de lucruri sfințite aproape la jumătate de preț fața de alte biserici.
Au coborăt si bărbații de sus si am pornit spre mănastirea Turnu ,iar pănă jos am coborăt iarasi cu frică ...dar bunul Dumnezeu si Sfăntul Calinic a fost cu noi , bineințeles că nu i-am incălcat poruncile...

Pelerinaj 2013 - MĂNĂSTIREA COZIA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Iată -ne ajunsi la Mănăstirea Cozia ,incă puțin si se inserează...am fost cazați in chiliile mănăstirii apoi am mers la slujba de seară si la masă...totul a fost ireproșabil , am fost inconjurați de vorbe bune, frumusețe ,curățenie si credința...mulțumim Doamne! 

                                      Colegul nostru ne-a scris pe loc si o poezie...

PELERINAJ 2013 -MĂNĂSTIREA TURNU -VĂLCEA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Am ajuns si la ultima Mănăstire din cele 12 pe care le-am avut de vizitat...ce să vă spun acolo unde este Dumnezeu este si liniște si frumusețe ...MĂNĂSTIREA TURNU...

Mănăstirea Turnu este aşezată pe frumoasa Vale a Oltului, între Cozia şi Cornet, dar de cealaltă parte a Oltului.

                                    Pelerinii noștrii se indreaptă spre Mănăstire...

Niste peisaje așa frumoase care te indeamnă mereu sa faci poze ,sa iti amintești mereu de aceste locuri minunate ,oricum iți rămăne bucuria in suflet si nu uiti asa ușor

                                                   Frumoasa făntănă din curtea Mănăstirii 

Părintele Călugăr ne vorbește despre mânăstire

Sfanta icoana făcătoare de minuni

Aici sănt ingropați Episcopul Nichita w,Duma 

    si Episcopul Gherasim Timuș

Aici sănt foarte multe icoane vechi si deosebite cum nu am mai văzut pănă acum

                             Am vazut multe afișe care ne arată multe despre frumoasa mănăstire

       In jurul Mănăstirii Turnu se păstrează urme încă din timpul stăpânirii romane în Dacia (106-271). Astfel, puţin mai sus de Mănăstirea Cozia, pe stânga Oltului, în Poiana Bivolari, se mai văd încă rămăşiţele zidurilor unui castru, care s-a dovedit că avea băi termale. în vechime, locul acesta s-ar fi numit Arutela.
       In anul 1887 s-au făcut aici săpături şi s-au descoperit ruinele băilor romane. Castrul se spune că ar fi fost făcut în anul 138 după Hristos pe timpul împăratului Adrian, iar după inscripţiile găsite aici de învăţatul Grigore Tocilescu, a fost ridicat prin îngrijirea lui Constans, procuratorul Daciei în acea vreme. Tot aici s-au găsit monede vechi din vremea împăratului August şi două plăci de argint cu inscripţii latine.
       Nu se ştie cât timp au dăinuit castrul roman şi băile aflate în Poiana Bivolari, însă izvorul cu apă termală s-a păstrat până către sfârşitul veacului trecut, fiind folosit în chip rudimentar de către localnici. Piatra de la ruinele castrului roman a fost luată de locuitorii satelor din împrejurimi, ori sfărâmată şi întrebuinţată când s-a lucrat linia ferată.
       La vreo două sute de metri mai sus de Poiana Bivolari, despărţită de stânca muntelui prin calea ferată, se află un tăpşan de piatră numit Masa lui Traian, deasupra căreia se află o cruce având următoarea pisanie:" Acesta Sfântă Cruce după memoria de la Masa lui Traian, s-a ridicat după cum se vede cu osârdia şi cheltuiala Preasfinţitului Episcop al Argeşului D.D. Ghenadie II, pentru conservarea acestui loc istoric şi spre pomenirea fericitului Mitropolit Varlaam, fondatorul schitului Turnu ". în apropiere de Masa lui Traian, pe malul drept al Oltului, nu departe de şosea se găseau ruinele Coziei Vechi -în prezent fiind ridicată o mică biserică.
         Când s-a clădit biserica Cozia Veche nu se ştie. în documente i se mai spune şi Schitul de Piatră. Considerând că pe pomelnicul ctitoresc al Coziei, unde stă scris Radu, deducem că această bisericuţă cu hramul Sf. loan Botezătorul a fost ctitorită de Radu, tatăl lui Mircea cel Bătrân, în care se crede că a stat acesta din urmă în vremea când s-a zidit ctitoria lui de pe malul Oltului.
       Puţin mai la vale de aceste ruinine se află Mănăstirea Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân, din care au ieşit mulţi ierarhi de seamă ai bisericii româneşti.
       Valea aceasta de munte, care se lasă în Olt, aici lângă ruine, s-a mai numit cândva şi Postea Veche unde schimbau poştaşii caii, sau îi odihneau ca să pornească apoi mai departe spre Transilvania. Se mai spune că voievozii au făcut Mănăstirii Cozia multe danii şi schituri tocmai pentru că se îngrijeau şi de drumul spre Transilvania. Valea Poştei va fi fost în vremurile grele un bun adăpost pentru călugării cozieni şi al avutului mănăstirii.
       Numele de Turnu şi-l trage de la turnul de observaţie ce exista pe promontoriul muntos din apropiere. La început i se spunea Mănăstirea de după turn.
       Varlaam, care înainte de a fi mitropolit a condus Eparhia Râmnicului, a zidit aici întâia biserică, cea mică de azi şi primele chilii pentru călugări. Biserica este aproape după modelul Coziei Vechi.
       Aşezarea aceasta de munte cu faţa la soare, cu primăvara mai timpurie şi iarnă târzie şi uşoară, s-a dovedit prielnică vieţii sihăstriei. De aceea multă vreme a fost căutată şi cercetată de cei aprinşi de focul râvnei călugăreşti şi care îşi doreau o viaţă duhovnicească liniştită. Atât Mănăstirea Cozia cât şi schiturile din împrejurimile ei sunt socotite din început pentru frumuseţea şi rodnicia locului unde sunt aşezate, drept Pământul făgăduinţei.
       Era firesc aşadar, ca în aceste părţi să ia fiinţă încă din vechime obşti călugăreşti la locuri mai deschise sau schituri de pustnici prin văile ascunse.
       Viaţa monahală la noi a început prin aceea a sihastrilor singuratici, pe care primii voievozi sau vlădici i-au găsit prin pustiul pădurilor şi i-au îndemnat să se adune în viaţă de obşte. Aşa s-au întemeiat primele mănăstiri. De-a lungul veacurilor însă şi chinovia a odrăslit schimnici.
       Dintr-o lavră mare cum era de pildă Cozia, se desprindea la un moment dat un călugăr care-şi descoperea vocaţia singurătăţii şi avea blagoslovenia stareţului să se retragă undeva într-o pustietate.
       Pistele de foc ale sfintelor desăvârşiri se făceau totuşi în chinovie mediu în care funcţionează permanent veghea egumenului, autoritatea duhovnicului şi controlul reciproc al membrilor comunităţii. Viaţa în singurătate solicită un stadiu de maturitate duhovnicească. în astfel de condiţii s-a produs mişcarea de la chinovie la sihăstrie, iar peşterile de la Turnu au primele şi cele mai apropiate locuri de retragere a schimnicilor ce se desprindeau de Cozia.

       Nu se poate stabili cât de vechi sunt aceste peşteri în funcţionalitatea lor. Este posibil ca ele să fi preexistat Coziei Vechi şi Coziei actuale iar sihastrii lor să fi răspuns la chemarea primilor voievozi şi a Sfântului Nicodim.
       Peşteri de acest fel se spune că au fost mai multe prin împrejurimi ca de pildă peştera pustnicului Teofil din muntele dinspre sud, însă cu vederea spre mănăstirea de unde putea să audă clopotele şi toaca de la slujbele de zi şi de noapte, de la Cozia, care pe timpul voievozilor era numită şi Lavra cea Mare a Ţării Româneşti.
       Oricum e sigur că mitropolitul Varlaam a găsit aici sihastrii. Mănăstirea Cozia de care atârna schitul Turnu a fost poate cea mai căutată de ardelenii fugiţi în Ţara Românească din pricina prigonirilor catolice şi calvine. Dar nu este mai puţin adevărat că prin aşezarea sa pe drumul cel mare al văii Oltului, Cozia a fost adeseori şi cea mai primejduită.
       Un schit ca Turnu, sărac şi dosădit, aşezat pe proprietatea Mănăstirii Cozia, cu călugări sărmani şi nevoiaşi, n-a putut avea la începutul vieţii lui averi şi hrisoave domneşti ca alte ctitorii din împrejurimi. Pe aceşti călugări sihastrii, de bună seamă, că i-a cunoscut şi evlaviosul mitropolit Varlaam, încă de pe vremea cînd era tânăr începător al vieţii călugăreşti în Mănăstirea Cozia.
       Vlădica Varlaam a fost un mare ctitor de locaşuri sfinte, căci lui i se datoresc mănăstirile: Trivale, lângă Piteşti, Turnu lângă Călimăneşti, precum şi schitul Fedeleşoiu (Argeş).
       Schitul Turnu a luat fiinţă prin veacurile al XV-lea - al XVI-lea, cu câţiva călugări veniţi de la Mănăstirea Cozia, care au trăit la început într-o desăvârşită sărăcie, mai întîi prin bordeiele săpate în pământ, ori adăpostiţi în peşteri, apoi în colibe şi case din lemn făcute de ei, mulţumindu-se cu bucatele ce li se aduceau de la Mănăstirea Cozia pentru hrană.
       Gospodăria întemeiată acum în schit şi agonisirea de averi au fost bine cugetate pentru că Mănăstirea Cozia era destul de bogată, totuşi fiind aşezată lîngă drum şi în calea năvălirilor putea fi oricând prădată, iar călugării de aici se adăposteau la fraţii lor de la Turnu.
       Sfântul locaş se află aşezat pe o stâncă de granit care coboară din munte şi se afundă în pârâul de lângă biserică. Planul este simplu şi este luat după cel al Bisericii de peste Olt - Cozia Veche. Are formă de corabie, cu turlă, acoperită cu tablă, cu un zid de 80 cm, făcut din piatră şi cărămidă tencuită, cu pictura executată în frescă.
       Vatra mănăstirii e atât de strâmtă încât după marele incendiu din februarie 1932 când monahii au refăcut toată aşezarea, ei au trebuit să taie o parte din stâncă spre a-i da curţii o oarecare deschidere.
       La fondarea bisericii, în 1676, Varlaam a fost ajutat şi de marele negustor din Piteşti - Ene Lipscanu, al cărui tablou se găseşte în pronaos - în părţile laterale ale uşii de la intrare, ţinând biserica pe. mâini şi oferind-o Maicii Domnului în dar. Toate acestea ies din pisania bisericii unde spune: Din mila şi harul lui Dumnezeu, Părintelui şi ai Fiului şi al Duhului Sfânt, s-au ridicat şi s-a înălţat acest sfânt locaş întru cinstirea şi lauda aducerii în biserică a Preasfmtei şi Preablagoslovitei Stăpânei Noastre şi de Dumnezeu Născătoarea Măria cu nevoinţa şi cu cheltuiala părintelui Chir Varlaam, mitropolitul Ţării Româneşti, în zilele lui loan Duca Voievod, 14 iulie 1676.
       In acest timp a dăinuit biserica până în anul 1932 când un foc năpraznic a nimicit-o împreună cu chiliile, rămânând doar zidurile goale. între anii 1898 -1901 episcopul de Argeş, Gherasim Timus zideşte corp de case spre răsărit, alegându-şi aici reşedinţa de vară. Acest corp de case este compus din chilii, pivniţă, trapeză şi biserica de la etaj, cu hramul "Schimbarea la faţa a Domnului nostru lisus Hristos" (6 August) devenind hramul principal al mănăstirii. O împrejurare nefericită a făcut ca arhitectul angajat pentru întocmirea planurilor să fie polonez, care s-a oferit să ia apoi asupra sa şi să clădească acest corp de case, executat într-un chip cu totul străin de stilul bisericii vechi.
       Nu se ştie dacă Turnu a avut de la început o clopotniţă de zid sau de lemn. Poate că pe vremea aceea a fost numai un clopot şi o toacă de fier atârnate undeva la adăpost.
       Despre o clopotniţă nouă avem ştiri că s-a zidit în anul 1895, odată cu chiliile de lângă ea.
       Clopotniţa aceasta a ars şi ea în 1932 rămânând doar zidurile. într-un inventar din anul 1919 se spune că mănăstirea avea cinci clopote în greutate totală de o mie de kilograme. Ele au fost însă luate în 1917 de armatele germane şi nu ne-a mai rămas nici o însemnare de pe ele. După războiul din 1916-1918, când mănăstirea a fost devastată de nemţi, s-au făcut alte două clopote din care unul s-a topit când a ars clopotniţa în anul 1932, iar celălalt fiind căzut a scăpat ca prin minune. Acest clopot în greutate de 215 kg, este singurul pe care-l mai avea mănăstirea. Pe el se află următoarea pisanie: "Acest clopot s-a cumpărat de robul lui Dumnezeu Serafim monahul pentru Sf. Mănăstire Turnu, jud. Argeş în 1929".
       La început, călugării schitului luau apa de băut din cele două pâraie care coboară din munte şi se întâlnesc lângă biserică. Dar pentru că apa nu era mereu limpede şi curată, stareţul Ambrozie a captat apa unui izvor aflat la 300 m depărtare dinspre munte şi a adus-o prin ţevi în curtea mănăstirii, unde a făcut cişmeaua de piatră, îndestulând astfel chinovia cu apă rece şi limpede. Pentru pomenirea acestui lucru a aşezat la cişmea următoarea pisanie săpată pe o lespede de piatră de marmură.



       "Această fântână s-a făcut în zilele P.S. Episcop al Argeşului, D.D. Gherasim Timus, fiind egumen al Mănăstirii Turnu, protosinghelul Ambrozie Tănăsescu, anul 1911".
       Pâraiele care trec pe lângă mănăstire, unite primăvara şi toamna când se topeşte zăpada sau sunt ploi, mânau o roată de moară şi un joagăr pentru lemne care erau de mare trebuinţă călugărilor din acea vreme.
După cum am arătat mai înainte, mănăstirea a fost refăcută după incendiul din 1932 şi noile clădiri fondate din temelie de episcopul Nichita Duma al Argeşului.
       In anul 1934 s-a refăcut şi clopotniţa pe vechea temelie (însă mai mare şi mai înaltă decât cea arsă).
       In anul 1975 P.S. losif al Râmnicului şi Argeşului, văzând că mănăstirea rămâne aproape fără vieţuitori, a dat-o în seama Coziei (cum fusese înainte pe vremea vlădicului Varlaam sub stăreţia P.C. Arhimandritul Gamaliil Vaida).
       Astăzi, pe când în scaunul episcopal de la Râmnic se află vrednicii episcopi Gherasim Cristea şi Irineu Slătineanul, obştea Mănăstirii Turnu a sporit iar lucrările de refacere şi îmbunătăţire continuă fiind coordonate cu o sârguinţă duhovnicească deosebită de smeritul stareţ Preacuviosul Părinte Protosinghelul loanichie Trifa. Alături de părintele stareţ loanichie, la Mănăstirea Turnu vieţuiesc în prezent sub directa ascultare a acestuia peste 25 de călugări şi fraţi.
       Mănăstirea Turnu a fost şi va rămâne un puternic centru al monahismului românesc, loc de linişte şi rugăciune şi de înţeleaptă reculegere unde orice creştin poate resimţi cu sufletul dacă poposeşte aici doar într-un scurt pelerinaj.
sursa
http://www.manastireaturnu.ro/

Am părăsit frumoasa Mănăstire TURNU ,admirănd aceste monumente ale naturii  ,cu părere de rău căci, pelerinajul nostru se apropia de sfărșit...ne indreptăm spre Sibiu unde vrem să vizităm orașul , catedrala si alte locuri frumoase... 

                                                                        Doamne ajuta!
De aici am plecat spre casă ,veseli si totodată intristați că s-a sfărsit pelerinajul nostru ...ne-am oprit la Sibiu si am văzut si acolo multe clădiri interesante si impunătoare...
Vă atasez si vouă căteva poze

 Am urcat in autocar  si am plecat spre Timisoara , am ajuns la Biserica destul de tărziu pentru că drumul a fost foarte aglomerat...la biserică ne astepta PREOTUL PAROH ,MARIUS SFERCOCI DEOARECE NU A PUTUT SĂ NE INSOȚEASCĂ ERA INGRIJORAT PENTRU NOI , ca să afle cum a fost in pelerinaj...Multumim Doamne pentru tot...si părintelui SORIN LUNGOCI care a fost tot timpul alături de noi !