Un crestin odinioara
Tot se caina mereu:
Grea mai este Crucea asta
Ce mi-a dat-o Dumnezeu!
Cum o dau nu-mi merge bine,
DE NECAZURI NU MAI SCAP,
Si muncesc din greu ca boul,
Pana cad langa “protap”!
Iaca, altii sunt mai lenesi
Si traiesc mai in belsug,
Numai mie (vorba ceea)
“Boii nu-mi mai trag la jug”!
Si ofta crestinul nostru
Si mereu era cartind:
Nimeni nu putea odata
Sa-l auda multumind.
Insa cel de sus Parinte
Care ajuta pe “misel”
Cautand din cele sfinte
Cercetatu-l-a pe el
Noaptea cand dormea trudit
Si, luand pe om de mana,
L-a urcat pe deal la Schit.
Se facea ca este ziua
Si erau numai ei doi
Intre niste cruci frumoase,
Felurite dupa soi.
Unele erau de aur,
Altele de fier si lemn,
De argint si de arama,
Fiecare cu un semn.
“Ia-ti o cruce care vrei!
Numai potriveste-o bine
Si te intoarce la bordei!”
Lacom el apuca in graba
Cea de aur mai intai,
Incepand s-o tabarceasca
Pe voinicii umerii sai.
De prea multa stralucire
Nu te poti uita la ea.
Dar voind ca sa o ridice,
Vede ca-i nespus de grea.
Se mai uita dar, incearca,
Pana ce isi ia de seama
Sa-si aleaga alta cruce-
Tot frumoasa de arama.
Dar in ciuda lui si aceea-
Pentru dansul- este grea,
Cea de marmura mai tare
Cea de fier cam tot asa.
Langa ele mai la vale
Vede sub un copacel
Cruce de stejar usoara,
Numai buna pentru el.
O ridica deci si pleaca,
Iara ingerul pe drum
Il intraba pentru cruce,
Daca-i multumit acum.
“ Slava Domnului raspunde,
Tare-s multumit de ea,
Ca din toate numai asta
Este dupa vlaga mea!”
“Omule nemultumit!
Pentru crucea vietii tale
Totdeauna ai cartit!
Astazi te-am adus anume
Ca sa-ti fie tie semn
Ca nici una nu poti duce,
decat crucea cea de lemn.
Asta este “Crucea Vietii”
Data tie de cand esti,
Deci lui Dumnezeu da slava
Si de-acum sa nu cartesti.
Cele de metaluri scumpe
Sunt a oamenilor sfinti
Care sufar pana la sange
Intre grele nevointi.
Iara tu cu saracia
Lesne te vei mantui
Daca vei pazi credinta
Si rabdand, vei multumi!”
Sfantul Ioan Hozevitul de la Neamt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu