4 decembrie 2022

.ÎN POSTUL SFÂNTULUI CRĂCIUN.. de Preot Sorin Croitoru

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..


În postul Sfântului Crăciun
Voi știți ce-aș vrea să vă propun?..
Să ne-mpăcăm cu Dumnezeu,
Cum a făcut acel Zaheu..

Și dacă am nedreptățit,
Să-ntoarcem totul împătrit,
Apoi să plângem la Hristos,
Udând covorul de pe jos

Precum femeia cea cu mir,
Încovoiați sub patrafir..
Să zicem: "Doamne, nu mai fac
Acele lucruri ce nu-Ți plac

Și o să-ncerc să nu mai zic
De rău de alții chiar nimic,
Ba nici urât n-o să gândesc,
Ci cum vrei Tu o să trăiesc"!

Apoi, de patimi dezlegați
Și de păcat fiind iertați,
Să mergem să ne-mpărtășim
Și Betleem să devenim!

Căci iată, Bunul Dumnezeu,
Așa cum face El mereu,
Va coborî din nou din cer
În doină blândă de oier

Și iarăși îngeri vor veni
Și Nașterea I-o vor vesti
Păstorilor înmărmuriți,
De slava Cerului uimiți..

Iar craii de la Răsărit
Ajunși la staul în sfârșit
După călătoria grea,
Conduși de minunata stea,

Vor adora Pruncuțul Sfânt,
Punându-și frunțile-n pământ
Și daruri iar I-or dărui,
Și Pruncul iar va gânguri..

În Postul Sfântului Crăciun,
Voi știți ce-aș vrea să vă propun?..
Un dram de omenie-n plus,
CĂ-I POSTUL PRUNCULUI IISUS!

Niciun comentariu:

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ