11 octombrie 2022

JUGUL CEL FRUMOS

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


de Preot Sorin Croitoru

Pe umeri port un jug frumos
Și o povară minunată:
E jugul Domnului Hristos,
Credința cea adevărată,

Credința-n Dumnezeul meu
Ce-a coborât la nevoință
Ca eu să pot urca mereu,
De voi trăi în pocăință,

Credința-n Domnul nostru blând,
Ce până astăzi ne învață
Că devenim ai Săi doar când
Ne asumăm o cruce-n viață,

Credința-n Cel ce-a ascultat
Tăcând ocări nenumărate,
Credința-n Cel ce a răbdat
În trup dureri nemeritate,

Credința-n Cel ce a primit
De dragul mântuirii mele
Supliciul nemaiauzit
Al făcătorilor de rele,

Credința-n Cel ce a știut
Să biruie prin ascultare,
Credința-n Cel ce a făcut
Din Crucea Sa o armă tare,

Credința-n Cel ce a deschis
Prin lacrimi calea bucuriei,
Credința-n Vița Care-a zis
Că noi suntem mlădița Viei,

Credința-n Pâinea cea de sus
Ce pentru lume vine-n lume,
Credința-n Domnul meu Iisus,
Slăvit să-I fie Sfântul Nume!

Eu port un jug, dar e ușor
Și-atâta dragoste-mi aduce,
Că Bunului Mântuitor
I-aș cere o a doua cruce

Ca să-I arăt că Îl iubesc
Nu în confort și-n leneveală,
Nu în belșug împărătesc,
Ci-n lipsuri și în osteneală.

Iisuse-“al meu”, așa Îți spun,
Deși iubești pe orișicine,
Dar ești atât de blând și bun,
Că lăcrimez, privind spre Tine,

Iisuse-al meu, Îți plâng și eu
Și-Ți spăl preasfintele picioare
Și le usuc cu părul meu,
Apoi le dau o sărutare,

Iisuse-al meu, Te rog smerit,
Primește-mă ca pe tâlharul,
Iar dacă am păcătuit,
Iisuse, prisosește-mi harul!
Amin

Niciun comentariu:

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ