de Eliana Popa
Dacă am avea iubire, toate le-am răbda ușor
N-am lovi nici prin cuvinte, nici prin fapte care dor,
Nu ne-am tulbura cu duhul, n-am răspunde mânios
Dacă am vedea în oameni, chipul Domnului Hristos!
Dacă am avea iubire, ar înmuguri surâsul
Ce ar șterge de pe gene și tristetea dar și plânsul,
Dacă am avea iubire, n-am trăi doar pentru noi
Am întinde-un colț de pâine și o haină celor goi!
Dacă am avea iubire, sufletul ni s-ar sfinți
Am fi îngeri de lumină ce pășesc spre veșnicii,
Am aduce bucurie și un strop de pace-n toate
Și-am tămădui cu-n zâmbet, sufletele întristate.
Dacă am avea iubirea, cea lăsată de Hristos
Am vedea în cei din jur, numai ce este frumos!
Dumnezeu a pus în oameni, un talant sau chiar mai mult,
Dar robiți de patimi multe, l-am ascuns sau l-am pierdut!
Dacă am avea iubire, am fi buni samarineni
Și am ridica pe umeri, toți bolnavii ăstei vremi,
Am primi în casa noastră pe toți Lazării sărmani
Nu ne-am strânge-n punga noastră spre osandă, gologani!
Dar nu mai avem iubire..alergăm vânând păcate,
Ne oprim pentru o clipă și-apoi mergem mai departe
Și uitam că timpul nostru într-o zi se va sfârși
Și în viața viitoare ce am dat, vom dobândi!
( din volumul : ,, CU HRISTOS PE DRUMUL CRUCII)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu