"Iată Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăși pe carele îl va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții, și afară de împărăție să te încui. Ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi."
Cinstitele patimi au răsărit lumii în această zi, ca niște lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa.
Cel ce cuprinde toate cu palma, primește a Se răstigni pe lemn, ca să mântuiască pe om.
Pe Mirele IISUS HRISTOS , fraților, să-L iubim, candelele noastre să le grijim, întru bunătăți strălucind și în dreapta credință; ca să intrăm împreună cu Dânsul la nuntă gătiți, cu fecioarele cele înțelepte ale Domnului. Că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor dar cunună nestricăcioasă.
Deci, Sfânta noastră Biserică ne învață, să fim cu luare aminte la noi înșine, la datoriile noastre, să așteptăm pe Mirele ceresc cu inimă iubitoare și cu fapte bune, ca și întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri.
Săptămâna Patimilor este, aşadar, o săptămână plină de durere, plină de întristare sufletească.
O săptămână în care Biserica ne mijloceşte retrăirea acelor momente şi înțelegerea sensurilor acestei înalte jertfe a lui Hristos prin slujbele din aceste zile.
Prin aceste slujbe, avem posibilitatea să participăm duhovniceşte la taina mântuirii noastre care s-a realizat prin Iisus Hristos, Dumnezeul Care a luat asupra Sa păcatele noastre şi moartea pe care noi o meritam. Prin participarea noastră la suferința lui Hristos mărturisim cu inima udată de lacrimile pocăinței, că păcatele noastre devin astăzi cuiele răstignirii şi durerile cumplite ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Şi într-o astfel de stare, mărturisim Domnului prin Taina cea mântuitoare a Sfintei Spovedanii şi prin Împărăşirea de Trupul şi Sângele Lui, putem şi noi să-L însoțim pe Hristos pe Calea suferinței Cruci spre bucuria Învierii, de care să umplem sufletele în ziua cea minunată a Sfintelor Paşti.
VENIȚI LEPROȘI AI LUMII,MURDARI DE-A EI ȚĂRÂNĂ;IISUS VĂ SPALĂ IARĂȘI CU PROPRIA SA MÂNĂ !
VENIȚI VOI CE-N PĂCATE NĂDEJDEA VI SE FRÂNGE !
IISUS VĂ SPALĂ IARĂȘI CU PROPRIUL SĂU SÂNGE!
S-A APROPIAT LIMANUL ÎNVIERII,SĂ NU LĂSĂM ÎN JOS PÂNZELE RÂVNEI ,PÂNĂ NU VOM AJUNGE ÎN PORTUL ACESTA,AL BUCURIEI VEȘNICE.
Săptămâna patimilor este o săptămână cu o intensitate deosebită din punct de vedere duhovnicesc. Acele evenimente au avut și au un efect de lumină și bucurie asupra întregii omenirii.
AMIN.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu