![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEihyvEK5om2OZA4RDZxXhqTOzBdF6JPxxjL1tf94HhL8aQ81eDk9qwuqeyZ4n3AQySY8_1SlqEBd-Nf_A_iLx52JJl4DRuwuOndhZaRq_SN7DYVYpaNHaDJEMybDmWKnEccJ42HrfOM6Js/w640-h634/29512667_1840975882867219_3632577633611158490_n.jpg)
de Preot Sorin Croitoru
Mă doare inima gândind
Că dacă tot trăiesc greșind
Și mor de-odată, negrijit,
Mă duc în iadul nesfârșit!
O, Doamne, miluiește-mă
Și din păcat trezește-mă
La pocăință și oftat,
Să mor cu Tine împăcat..
Mi-e dor de Cer,
Nu vreau să pier,
Mă tem de iad
Și totuși cad!
Mă doare inima gândind
La ce-am lăsat în urma mea..
Făcându-mi două socoteli,
Eu nu găsesc decât greșeli..
Nu reușesc
Să mă ridic,
Din câte vreau,
Nu pot nimic..
O, Doamne, întărește-mă,
Cu harul Tău sfințește-mă,
Căci mântuirea Tu o dai,
Pe cine vrei îl duci în Rai..
amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu