DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Cele 500 de nume ale Maicii Domnului şi semnificaţiile lor
Nenumărate sunt numele, Theotokonimia – cum se spune, pe care poporul le-a atribuit Maicii Domnului. Până în prezent, se apreciază că depăşesc 500. Unele sunt culese din cântări, unele sunt date de locul în care se găseşte o anumită biserică sau mănăstire iar altele se datorează modului de reprezentare.
„De obicei, numirea se realizează în funcţie de loc sau de modul în care s-a efectuat zugrăvirea icoanei” afirmă doctorul în Teologie Alexandros Kariotoglu.
Maică, apărătoare, preacinstită, chip sfânt, Maica Domnului are întâietate în cinstirea şi preţuirea creştinilor din orice colţ al Greciei. Maicii Domnului i s-au afierosit biserici măreţe şi modeste paraclise. Este numită Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), dar i s-au dat şi alte nenumărate apelative. În orice colţ al Greciei, fie insular, fie continental, se întâlnesc nume neobişnuite si atipice.
Domnul Alexandros Kariotoglu, doctor în teologie şi profesor asistent la Universitatea din Thessalia, prezintă dimensiunea ştiinţifică a multitudinii acestor nume.
„Există două principii de bază după care se formulează numele Maicii Domnului. După locul sau după modul în care s-a efectuat zugrăvirea icoanei”. Aşa cum adaugă dl. Kariotoglu, „poate exista şi un al treilea criteriu de numire – cel al relaţiei lui Hristos cu maica Sa.”
Dl. Kariotoglu semnalează următoarele: „În afară de Maica Domnului – Dulcea Sărutare - în care Hristos atinge obrazul maicii Sale, în toate celelalte reprezentări există o relativă distanţă care simbolizează relaţia echilibrată ce trebuie să existe între mamă şi copil”.
Bineînţeles că se poate ca Maica Domnului să fie înfăţişată în sute de feluri, dar în fiecare biserică, în altar, se află Maica Domnului- Împărăteasa Cerurilor, „reprezentată cu braţele deschise, şi având în centrul ei pe Hristos”, notează dl. Kariotoglu.
Dintre cele mai cunoscute reprezentări ale Maicii Domnului, care au primit numele după zona geografică sau după localitatea în care se găsesc bisericile de provenienţă, sunt următoarele: Maica Domnului Kanala din Kythnos, Maica Domnului Sumela, Maica Domnului Limnia (a lacului) din Evia, Maica Domnului Kikku din Cipru, Maica Domnului Ierusalimita, Maica Domnului Aghiasotissa din Aghiaso şi Maica Domnului Fodeliotissa din Fodele- Heraklion, Creta.
Exista, însă, şi alte reprezentări ce determină locul în care este zidită biserica, precum: Maica Domnului Spiliani (de la peşteră) din Pitagoria – Samos dar şi din Nisiro, Maica Domnului Gremiotissa, aflată în Ios, Maica Domnului a celor patruzeci de trepte (Sarandaskaliotissa) din Marathocampo – Samos, Maica Domnului Thalassini (de la mare) din insula Andros – construită pe o stâncă, în largul mării, Maica Domnului Kremasti (Atârnata) din Ilia, mănăstirea fiind suspendată pe o stâncă.
Se va prelua doar cu specificarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos
Doamne ajuta ! am gasit aceasta frumoasa postare pe un blog si tare m-am bucurat , o postez aici sa o vada cat mai multa lume...multumesc sursei ...

Apelativele Maicii Domnului sunt redate şi de modul în care este zugrăvită icoana ei.
Aşa cum aminteşte dl. Kariotoglu, Maica Domnului este numită şi Dulcea Sărutare, Milostiva, purtătoare de prunc, Megalomata (cu ochi mari), Thrinusa (jeluitoarea), Dreapta (Dexia), chiar şi cu trei mâini (Triherusa). Icoana Maica Domnului cu trei mâini
se află în Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte. Reprezentarea Maicii
Domnului cu trei mâini este redată de următoarea întâmplare: „Sfântul
Ioan Damaschin ţinându-şi mâna dreaptă, tăiată de prigonitorii
iconoclaşti, a rugat-o pe Maica Domnului să nu rămână invalid. Prin
minunea Maicii Domnului, mâna i-a fost alipită, iar acesta i-a dăruit
ofrandă de argint în formă de mână. Locul ei în cadrul icoanei o face să arate ca o a treia mână a Maicii Domnului.”
O altă accepţiune a atribuirii unui apelativ Maicii Domnului este corelaţia ei cu evenimente sau fenomene ale naturii.
O foarte cunoscută reprezentare a Maicii Domnului este cea numită Fidusa
(cu şerpi) din Kefalonia. În fiecare an, aproape de 15 august, în satul
Markopulo din Kefalonia, apar şi circulă pe icoanele din bisericile
satului şerpi mici şi inofensivi.
De asemenea, în Samos, întâlnim Mănăstirea Maicii Domnului Vrondiani
( a tunetului), care se numeşte aşa, pentru că la înălţimea la care se
află, vântul sufla puternic producând zgomot mare ( ca de tunet).
Thalassomahusa (Biruitoarea mării)
În Zakynthos – la Mănăstirea Strofadon, se găseşte icoana Maicii Domnului Thalassomahusa (Biruitoarea mării). Conform tradiţiei, icoana, furată odată, a luptat cu valurile şi a ajuns la mănăstire fără ca marea să o distrugă.
În alte
cazuri, Maica Domnului e numită de momentul la care se sărbătoreşte.
Astfel, în Santorini, întâlnim – Maica Domnului Tritiani (3) ce se
prăznuieşte în a treia zi de Paşti, iar în Sifnos – Maica Domnului
Dekapentusa (15) – prăznuită la 15 august.
„Existenţa
acestei bogăţii onomatologice nu arată doar o legătură afectivă a
poporului cu Maica Domnului, dar, în principal, faptul că în această
abundenţă de apelative este evidenţiată însemnătatea persoanei în
procesul de mântuire a lumii: Maria a devenit vasul ales pentru ca Dumnezeu să se întrupeze şi să mântuiască lumea şi neamul omenesc din stricăciunea morţii”.
De altfel, praznicul Adormirii sale chiar aceasta semnifică – biruinţa asupra morţii, fapt pentru care este cinstit ca ”Paştele de vară”.
În urmă cu
câţiva ani, elevii Liceului Keraţini nr. 3, sub îndrumarea doamnei
profesoare Garefalaki Maria au încercat să adune cât mai multe din
numele pe care tradiţia şi credinţa populară le-au dăruit Maicii
Domnului.
Rezultatul este cel puţin impresionant.
- Angheloctistos (zidită de îngeri)
- Agia Skepi (Sfântul Acoperământ)
- Agiassou (din Agiaso)
- Agiodektini (Sfânta Primitoare)
- Agioiliotissa
- Agiolousena
- Agiou orous (A Sfântului Munte)
- Agni (Preacurata)
- Agridiotissa (din Agridia)
- Agriliotissa (din Agrili)
- Aeimakaristos (pururea fericită)
- Aeimesitevousa (pururea mijlocitoare)
- Athiniotissa (din Atena)
- Aigiptia (egipteanca)
- Aimatousa (însângerată)
- Aimialou (de la Mănăstirea Emialon)
- Airkotissa
- Akathi (Maica Domnului cu pruncul reprezentat „în picioare”)
- Akatavlitos (de neînvins)
- Akataflekti (a rugului aprins)
- Akirasi (neatinsă)
- Akrotiriani (din Akrotiri)
- Alaniotissa
- Alexandriani
- Alexiou Komninou (a lui Alexios Komnenos)
- Alepini
- Alithini (cea adevărată)
- Alloiotissa (schimbătoare)
- Alohi
- Amatiţi
- Amemptos (fără de păcat)
- Ametathetos (neschimbătoare)
- Amoliani
- Amolintos (neîntinată)
- Ampelakion (din Ampelakia)
- Ampelokipissa
- Amomi (nevinovată)
- Anassa (Doamnă)
- Anafonitria
- Antinitissa
- Antifonitria (strigătoarea)
- Anomeritissa
- Axion Esti (vrednică este)
- Apeirandros (neispitită de bărbat)
- Apeirogamos (neispitită de nuntă)
- Aprositos
- Arakiotissa
- Arapissa
- Arvanitissa
- Areias
- Armenokratousa
- Arsana
- Artakis
- Arhangeliotissa (cu Sfintii Arhangheli)
- Arhisporitissa
- Asprangelou
- Asprovouniotissa
- Aspropanagia
- Asingriti (fără de asemănare)
- Avgoustiani
- Afentrika
- Afthoros (fără stricăciune)
- Afroditissa
- Aheiropiitos
- Ahrantos (preacurata)
- Apsidiotissa
- Valoukliotissa
- Vaniotissa
- Varangiotissa
- Vardianiotissa
- Varkou
- Vasilissa (Împărăteasa)
- Vasiligeneteira (născătoare de prunc împărătesc)
- Vatopedini (Vatopedina)
- Vatousaina
- Velanidia
- Velestinou
- Vella
- Vergoupouliani
- Vimatarissa
- Vigliotissa
- Vidiani
- Virgiomeni
- Vlasarou
- Vlaherna (din Vlaherne)
- Vlepousa (văzătoarea)
- Vlihiorika
- Voitheia (Ajutor)
- Voreini (nordică)
- Voulista
- Vounarkotissa
- Vounogiatrissa
- Vounou (muntelui)
- Vourniotissa
- Vrahou (din stâncă)
- Vresthenitissa
- Vrefokomousa (ocrotitoarea pruncilor)
- Vrefokratousa (cu pruncul)
- Vrefourgisasa
- Vrehousa
- Vrontiani (a tunetului)
- Vrontou
- Vrohis (a ploii)
- Vrisiani
- Galaktinis
- Galaktotrofousa (care alăptează)
- Galani
- Galanousa
- Galatiani
- Galatousa
- Galahtotrofia
- Galahtoforousa
- Galouhiotissa
- Genesiou Theotokou Savathianon (Naşterea Maicii Domnului)
- Gennas
- Gerontissa (Stareţa)
- Gesthimanitissa
- Ginatou
- Giromeriou
- Gialousa
- Giatrissa (vindecătoarea)
- Gavi
- Gizilkiziotissa
- Gouverniotissa
- Glikiotissa (Cea dulce)
- Glikokimatousa
- Glikofilousa (dulcea sărutare)
- Glossa
- Goirdelaki
- Gorgona (sirena- apărătoarea pescarilor)
- Gorgoepikoos (grabnic ascultătoare)
- Goumenissa
- Goumera
- Gouniotissa
- Gounta
- Gourlomata (cu ochii larg deschişi)
- Grafiotissa
- Grigoritsa
- Grigorousa
- Gipseni
- Gonia
- Dadiou
- Dadiotissa
- Dakrirroousa (plângătoare)
- Damasta
- Deisi
- Dekapentousa (care se sărbătoreşte pe 15 august)
- Dendrou (din copac)
- Dexiokratousa
- Deomeni (rugătoare)
- Dermata
- Despoina (Sfântă Fecioară)
- Dimokrania
- Diakonousa
- Diasozousa (izbăvitoarea)
- Dikaiokritos
- Dikaiotati
- Diotissa
- Dovra
- Domnianitissas
- Doxarissa
- Douvergaina
- Dakrivrehtos
- Engitria
- Ekatontapiliani (100 de uşi)
- Ekklisiarhousa
- Eikonistria
- Eleimonitria (miluitoare)
- Elaia
- Elaiovritissa (Izvorâtoare de untdelemn)
- Elimonitria
- Eleovritis
- Eleous
- Eleousa (Milostiva)
- Elevtherotria
- Elpidofora
- Elpis piston (nădejdea credincioşilor)
- Elona
- Enthroni (pe tron)
- Exakousti (ascultătoare)
- Exohiki (Stăpână a toate)
- Epakouousa
- Epanohoriani
- Episkopiani
- Epouranios (cerească)
- Epouranios pili (stâlp ceresc)
- Eptavimatousa (a celor 7 altare)
- Eripiani
- Esfagmeni (Înjunghiata)
- Evangelistria (a Buneivestiri)
- Evreti
- Evsplahnos (preamilostivă)
- Zalakiotissa
- Zerahiotissa
- Zerihiotissa
- Zerbtiţis
- Zili
- Zoarkeia
- Zoirritos
- Zoiforos (de viata purtătoare)
- Zoodoteira
- Zoodotra
- Zoodohos (dătătoare de viaţă)
- Zoopigi (izvor de viaţă)
- Zooporos
- Zootokos (Maica Vieţii)
- Igitria
- Igoumeni (Egumena)
- Idipnous
- Iliokali
- Iliotokos (Maica Soarelui)
- Thalassini (de la mare)
- Thalassitra
- Thalassomahisa
- Thalassomahousa (biruitoarea mării)
- Thareini
- Thealekti (aleasă de Dumnezeu)
- Theodidahti (de Dumnezeu învăţată)
- Theodoxasti (de Dumnezeu slăvită)
- Theokliti (de Dumnezeu chemată)
- Theoknitor
- Theokosmiti
- Theoliptos (de Dumnezeu aleasă)
- Theomana (Maica Domnului)
- Theomitroprepestera
- Theoskepasti (de Dumnezeu apărată)
- Theotimiti (cinstită de Dumnezeu)
- Theotokos (de Dumnezeu născătoare)
- Theourgia (lucrare dumnezeiască)
- Theofrastos (de Dumnezeu cuvântătoare)
- Theofron (de Dumnezeu cugetătoare)
- Thermiani
- Thevagestati
- Thrinousa (jeluitoarea)
- Thrinodousa
- Thomiani
- Iama (vindecare)
- Iasi (vindecare)
- Ierovlastos
- Ieromitis
- Ierosolimitiki
- Ierosolomitissa (Ierusalimita)
- Ilarotati
- Imeroesa
- Isigoria (grăitoarea)
- Kagia
- Kathariotissa (curăţia)
- Katharon
- Kathreptis
- Kakaviotissa
- Kalathi
- Kalamiotissa
- Kalamou
- Kaligou
- Kallitokos (bună născătoare)
- Kalou Nerou (din Kalo Nero)
- Kaliviani (situată în vecinătatea satului Kalivia)
- Kamaraki
- Kamateros
- Kameni
- Kampiotissa
- Kampou
- Kanala
- Kandixi
- Kantariotissa
- Kapnikaraia
- Kardiovastazousa (aprinderea inimii)
- Kardiotissa
- Karpoforousa (aducătoare de rod)
- Karipi
- Kastriani
- Kastrou
- Kastroulerou
- Katakarpos
- Kataloniki
- Katapavsi (odihna)
- Katapoliani
- Katafigi (scăpare)
- Kapsodermatousa
- Kera
- Kerniţa
- Keharitomeni (primitoare)
- Kehariniotissa
- Kipouraion
- Kissiotissa
- Kitiou
- Kleidi tou Paradeisou (cheia raiului)
- Kleisouras
- Kleftopanagia
- Koimitirion
- Kokkini
- Kolokithiotissa
- Koliviani
- Korkodeilia
- Korifi
- Korfiatissa
- Kosmopothitos
- Kosmosoteira (mântuitoarea lumii)
- Kosifinissa
- Kotsika
- Koukouzelissa (kukuzelita, a Sf. Ioan Kukuzel)
- Koumpelidiki
- Kounopiotissa
- Kouriou
- Kourotrofos
- Kouţouro
- Koufi
- Koufi Petras
- Kofini
- Kremasti (atârnata)
- Kommidiotissa
- Ktisti
- Ktitorissa
- Kikkotissa
- Kipaiotissa
- Kira Xeni kai Kiria ton Angelon (Doamna Străină şi Doamna Îngerilor)
- Komi
- Lagoudiani
- Lamprotati (strălucitoare)
- Lamproforia
- Laodigitria
- Laou
- Larniotissa
- Lavriotissa
- Lahni
- Lesiniotissa
- Lefena
- Lehousa
- Livadiotissa
- Liosa
- Longovarda
- Loimiotissa
- Louvara
- Likodimou
- Likoiresi
- Magaziotissa
- Magdalini
- Maditou
- Makelaria
- Malevi
- Mandalaki
- Manedi
- Mantilousa
- Marathounda
- Maria
- Maston
- Mavri (neagră)
- Mavriotissa
- Mavrommata (cu ochi negri)
- Mahairomeni
- Me tous Krinous (cu crinii- din Andros)
- Megalomartiros
- Megalohari (cea plina de dar)
- Mesosporitissa (prăznuită în perioada semănatului)
- Megalospiliotissa
- Mitera (mamă)
- Mitera Theou epi ton throno (Maica Domnului pe tron)
- Mikra
- Mogronisi
- Molivdoskevasti
- Monarka
- Mirovlitissa (izvoratoarea de mir)
- Mirteni
- Mirtidiotissa
- Mifelaiotissa
- Napa
- Nassa
- Nea
- Negron
- Neofaneissa (noua înfăţişare)
- Neroforousa (aducătoare de ploaie)
- Nikitatou
- Nikopoios (aducătoare de biruinţă)
- Dalliani
- Nimfotokos (Maica mirelui)
- Xenovlitis
- Xenon (a străinilor)
- Xesclavotra
- Xesporitissa
- Xirokampitissa
- Xiroreitissa
- Xinigoros
- Odighitria (îndrumătoarea)
- Oikeiotati
- Oikonomissa (iconoama)
- Olviodoras
- Olimpiotissa (din Olimp)
- Omotheos
- Omonousa
- Orthokosta
- Osiotati (preasfântă)
- Ouranou kai Gis (a cerului şi a pământului)
- Pangaiotissa
- Pathous
- Paidevsasa
- Palaiokastritissa
- Paleologina
- Palatiani
- Palinou
- Pammakaristos
- Panagiohorto
- Panahrantos
- Pantanassa
- Pantevlogiti
- Pantimos
- Pantohara
- Panton xara (bucuria tuturor)
- Paramithia
- Parigoritra (mângâietoare)
- Parthena (fecioară)
- Pammakaristos
- Pavsolipi
- Peiraiotissa
- Pelagonitissa
- Pepeliniţis
- Perivlepttos
- Perligou
- Petraida
- Plagia
- Plataniotissa
- Platitera (mai cuprinzătoare decât cerurile)
- Politissa
- Polisporitissa
- Ponolitria (vindecatoarea durerii)
- Ponou
- Portaitissa
- Portiani
- Poulati
- Presveira
- Proanangellomeni
- Propili
- Prosigoria
- Prosistissa
- Prostatria
- Prosfigia
- Prousiotissa
- Piriotissa
- Pirovolitheissa (împuşcata)
- Ragiou
- Rahopidi
- Rodo to amaranto (trandafirul neveştejit)
- Romvi
- Roumeliotissa
- Samakiotissa
- Septemvriani
- Simaou
- Skala tou Ouranou (scara către Cer)
- Skaloti
- Skiadeni
- Skopiotissa
- Soiriza
- Sotomvriani
- Soumela
- Spiliotissa (a peşterii)
- Stefana (a cununii)
- Somata
- Sotira (izbăvitoarea)
- Taxidiara
- Tatarnotissa
- Tinou
- Tis Vatou (a rugului)
- Timia Skepi (Cinstitul Acoperământ)
- Timiotera (preacinstită)
- Toplou
- Tou Harou (a morţii)
- Tourliani
- Triherousa (cu trei mâini)
- Trovatou
- Trouli
- Tripiti
- Triferousa
- Ţampika
- Ţikotissa
- Ipermahos
- Psili (a munţilor)
- Fanerouliotissa
- Faneromeni (care s-a arătat)
- Farmakolitra (izbăvitoare de otravă)
- Fidiotissa (cu şerpi )
- Fidototamiani
- Fidousa
- Fidos
- Flevariani
- Fovera prostasia (Tare Apărătoare)
- Hairetismon
- Halkoprateion
- Helidonou
- Hilionomatousa
- Hogoviotissa
- Hrisafitissa
- Hrisovalanti
- Hrisogalousa
- Hrisodafniotissa
- Hrisokastriotissa
- Hrisokellaria
- Hrisopigi (izvor de aur)
- Hrisoskalitissa (treapta de aur)
- Hrisospiliotissa (peştera de aur)
- Psihosostria (mântuirea sufletului)
- Psihosotria
Se va prelua doar cu specificarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu