DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Părintele Cleopa
La toate păcatele ne-a smerit şi ne-a supus pe noi diavolul, ca să ne cunoaştem robia noastră. Deci, câţi se cunosc pe sine şi starea lor, aceia biruiesc pe satana cel ce i-a zdruncinat (Avva Zosima).
Era un călugăr pustnic, mare sihastru în pustie în părţile Alexandriei, cu numele Ilarion. Avea aproape o sută de ani. S-a rugat lui Dumnezeu câţiva ani de zile: "Doamne, să-mi arăţi mie cum înşeală diavolul pe oameni, ca eu, când vin oamenii aici să le spun : „Oameni buni, păziţi-vă, uite aşa, aşa”. Care-i meşteşugul lor şi metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea bună, pentru a-i face robi păcatului, şi a-i duce în iad. Cum câştigă ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii păzitori pentru împărăţia cerului?" S-a rugat părintele un an, doi, trei şi nu i-a răspuns Dumnezeu.
Într-o noapte, stând el la rugăciune, în puterea nopţii fiind, afară era lună ca ziua, s-a deschis uşa singură şi a intrat îngerul Domnului. Un tânăr, frumos foarte. Cu o cunună de aur pe cap şi avea o tichie de aur la frunte. Cu toiag de aur în mână şi cu veşmintele ca fulgerul pe el.
Şi a întrebat : „Părinte, ce te rogi mata?” „Să-ţi spun drept, eu mă rog la mântuitorul să-mi arate cum îi înşeală dracul pe oameni şi-i duce la iad”.
„Uite, părinte, ia Sfânta Cruce în mână, ia toiagul tău, fă semnul Sfintei Cruci, ieşi din chilie şi mergi până în poiana din apropiere şi, când vei ajunge în poiană, stai lângă un copac, acolo. Dar să nu te temi de ce vei vedea! Eu sunt cu mata şi ce vei vedea noaptea asta în poiană şi ce vei auzi, ai să scrii, ca să rămână la neamurile din urmă, ca să ştie cum înşeală diavolul pe oameni. Să nu te temi, că ai să vezi lucruri înfricoşate”. Şi îngerul a dispărut.
El, când a auzit că l-a învăţat să se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut că este de la Dumnezeu chemarea şi s-a dus, zicând în minte rugăciuni, şi a ajuns în poiana. Era linişte mare; nu bătea vântul în noaptea aceea. Numai luna şi stelele se vedeau. S-a dus bătrânul lângă un copac şi stătea luând aminte.
Deodată, vede că în mijlocul poienii apare un jilţ, un tron împărătesc. Parcă era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a apărut şi s-a minunat. După aceea vede că vine satana şi se aşează pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Cu patru perechi de coarne, un codârlău de vreo 70 de metri. Ochii ca luceferii, din gura lui ieşea o pară de foc de un metru. Avea o coroană făcută numai din şerpi, şi ţinea în mână un toiag în chip de balaur.
Când l-a văzut, bătrânul s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a aşezat pe scaunul acela şi a bătut de trei ori din palme. Când a bătut, s-a umplut văzduhul de cete drăceşti. Au apărut milioane de detaşamente, regimente, batalioane de draci. Erau pe deasupra pădurii până la cer, poiana plină. Lângă dânsul erau nişte generali mari, cu câte trei perechi de coarne, cu o spinare de doi-trei metri, cum n-a mai văzut nimeni.
Când a văzut călugărul atâta amar de iad acolo şi atâţia diavoli, şi-a adus aminte de cuvântul îngerului care i-a zis "să nu te temi", s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci şi stătea atent. Atunci, după ce s-au adunat cât nisipul marii, în toate părţile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare şi a zis: - Atenţiune, draci, v-am adunat aici în miez de noapte, că vreau să fac un examen cu voi. Trebuie să daţi un examen greu. Ştiţi voi de ce v-am chemat? Şi a zis unul:
- Stăpâne, nu ştim!
- Iată de ce v-am chemat aici. Sa iasă la raport fiecare din voi : care ştie cel mai bun meşteşug de a înşela oamenii şi a-i aduce în împărăţia mea? Şi să-mi arate cum înşeală el lumea şi cum îl prosteşte pe om şi-l înşeală de-l aduce la munca cea veşnică şi la împărăţia noastră. Care-i metoda, care-i meşteşugul vostru, că voi în toata lumea, această treabă aveţi, să înşelaţi sufletele oamenilor? Să vă văd cât de iscusiţi sunteţi voi în a înşela sufletele oamenilor! Cel ce mă loveşte în gândire, dacă are să-mi spună un sfat cum înşeală lumea aşa cum gândesc eu, iată îi voi da să conducă trei minute iadul, îl voi pune împărat trei minute în locul meu, şi-l voi face mare general peste ceilalţi.
Toţi tremurau, erau urâţi groaznic. Stăteau şi tremurau înaintea lui şi prin văzduh şi pe jos. Atunci a ieşit unul slăbuţ, cu o barbă sură, două corniţe ca la căpriorul cel din pădure. Ochii holbaţi, nas cârligat ca un şarpe.
- Să trăieşti, întunecimea ta!
- Cum te cheamă, băiete?
- Aghiuţă mă cheamă.
- Măi aghiuţă, cum înşeli tu pe oameni şi îi duci în iad? - ------0 Întunecimea ta, eu îi spun omului aşa: "Măi omule, mai hai şi la biserică, mai hai şi la mănăstire, mai posteşte, dar nici cu dracul nu te strica, mai hai şi la nunţi cu lăutari, mai hai şi la jocuri cu lăutari, hai la meciuri, hai la baluri, hai la bufet, hai la crâşmă, hai la televizor, o ţigară trebuie să mai fumezi, mai fă cutare. Eşti om, măi, trebuie să trăieşti viaţa asta. Mai fă şi ale lui Dumnezeu, dar nici cu dracul nu te strica.
Cu această metodă am înşelat pe foarte mulţi. Le dau în gând, că altă putere n-am! Din iad altă putere nu ni s-a dat nouă. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai să-i dea în gând omului să facă bine. Noi avem putere numai să-i dăm în gând omului să facă rău. Dar ca să-l silim, nu putem, că omul are de sine stăpânirea lui dată de Dumnezeu. Nu putem cu sila să-l facem să păcătuiască; numai dacă-i prost şi ne ascultă ce-i dăm în gând.
Şi aşa am amăgit pe foarte mulţi. Când ies de la biserică, unii se opresc la cârciumă. Acolo fiecare se întâlneşte cu neamuri, cu prieteni. Iar eu îi dau în gând omului şi crede că e gândul lui : „Să mai iau o bere, să mai iau o ţuică”. Unul mai ia o ţigară, mai vine un lăutar cu scripca sa-i mai cânte. „Hai noroc, cumătre! Haida, bă, dă-l pe gât cu noroc!” Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic că a fost dimineaţa la biserica, căci seara s-a întors de la slujba noastră. Şi tot aşa fac cu fiecare.
Şi a întrebat satana:
- Pe mulţi ai înşelat?
- Să trăieşti, întunecimea ta, pe mulţi!
- Ai înşelat pe cei mai proşti decât tine, dar n-ai făcut nicio ispravă. - De ce, întunecimea ta?
- Tu îi spui omului să mai meargă şi la biserică, să mai meargă şi la cârciumă, să meargă şi la petreceri, să meargă şi la locuri sfinte, să mai citească, să se mai roage, pe urmă să meargă la distracţii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! Sau de unul vei asculta şi de altul te vei lepăda. L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregătit sufleteşte şi se duce de câteva ori, dar după o vreme vine îngerul şi-i dă în gând: "Măi omule, nu poţi umbla pe două cărări; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu". Şi omul, fiind certat de frica lui Dumnezeu, se lasă. "Măi, mă ţin de una, că nu este mântuire umblând pe două căi!". Merge el oleacă aşa, dar… Gata, nu mai bea la crâşmă, se duce, se spovedeşte la popa. Şi n-ai câştigat multe, nu mi-ai făcut mare ispravă. Ai păţit aşa?
- Am păţit şi aşa!
- Vezi! Ţi-am spus eu că tu ai înşelat pe cei mai proşti decât tine. Deci să ştii că n-ai răspuns bine.
Şi i-a spus la unul cu spinarea lată, că era unul cu o spinare de vreo trei-patru metri, cu patru perechi de coarne : „Ia-l în spate. Altul cu o jarpă de foc : „Dă-i, dă-i, şi trimite-l în gheenă”. Gheena este un potop de foc negru, de miliarde de ori mai fierbinte decât focul de pe pământ. I-o dat şi bătaie şi l-o trimis în gheenă. L-a bătut, în loc să-i mulţumească! Nu i-a plăcut sfatul lui. Căuta altul mai bun. Acum tremurau ceilalţi.
- Altul, bă, să iasă la raport, să spuie cum înşeală. Iese unul cărunt, cu două perechi de coarne, urâcios şi acela, cu urechile ca la măgar, picioarele strâmbe, cu un codârlău… Iese înaintea lui şi dă raportul : - Sa trăieşti, întunecimea ta!
- Cum te cheamă, moşule?
- Scărăbuţă mă cheamă.
- Măi, scărăbuţă, cum înşeli tu pe oameni?
- Iată cum, măria ta. Eu îi spun omului aşa: Măi omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este muncă veşnică, nu este slavă veşnică, totul este aici în lumea asta! Dacă ai ce mânca şi ce bea şi ai si bani mulţi, dacă ai cinste de la oameni, casă şi bogăţii multe, aici este raiul. Şi dacă n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i tot, cât îi pe lumea asta.
- Şi te-or ascultat mulţi?
- Foarte mulţi.
- Măi tâmpitule, prostule, mai prost decât cel dintâi. Şi tu ai înşelat pe cei mai proşti decât tine. Ştiu eu că ai înşelat, dar pe cei proşti, că pe cei ce ştiu Scripturile nu poţi să-i înşeli. Pentru că Scriptura îi spune omului că este Dumnezeu, că este drac, că este înger, este iad, este rai, este munca veşnică, este slavă veşnică, este pedeapsă pentru păcat, este răsplată pentru fapta bună în ceruri. Ce săi spui tu? Când toate scripturile spun, şi apostolii, şi proorocii, poţi tu să-l înşeli pe om şi să-i spui nebunii de-ale tale că nu-i Dumnezeu, că nu-i drac? Scriptura este plină de acest fel de învăţături şi cei care o citesc, nu te cred pe tine.
Ba şi mai mult. Dumnezeu, când l-a sădit pe om a pus în sufletul şi trupul lui simţirea de Dumnezeu. Cât de păgân ar fi cineva, simte că este o putere nevăzută în sufletul lui şi aceasta este conştiinţa. Conştiinţa îl mustră când face rău şi-l bucură când face bine. Şi glasul conştiinţei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, că-i de natură nevăzută. Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în om şi, îndată ce a greşit, îl mustră: "De ce ai făcut aşa? Poate să nu-l mustre nimeni când face păcatul. Oricând greşeşte, această lege pusă de Dumnezeu lui Adam întâi, numită şi legea firii sau a conştiinţei, îl mustră imediat.
Uneori aşa de tare în mustră, dacă este păcatul mare, încât îl dă aproape în deznădejde. Se împlineşte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om şi ai subţiat ca pânza de păianjen sufletul său (Psalm 38, 14-15). Adică se subţie nădejdea ca pânza unui păianjen şi, de mare mustrare de cuget, mai că-şi pierde nădejdea.
Conştiinţa, dacă se pătează cu multe păcate, aşa de tare îl mustră pe om uneori, că se face lui această mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza conştiinţei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Conştiinţa roade, roade ca şi cariul în lemn. "De ce ai făcut şi de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea păcate?"
Deci, degeaba îi spui tu că nu-i Dumnezeu, căci conştiinţa îi spune şi, după conştiinţă, îi spune şi Scriptura. Tu zici că-l înveţi pe om că nu-i Dumnezeu, că nu-i drac, că nu-i înger, că nu-i iad, că nu-i rai, dar conştiinţa îi spune că este şi Scriptura este plină de mărturii din care se arată că există Dumnezeu, că este înger, este muncă veşnică, este slavă veşnică.
Deci şi tu - i-a zis satana la acel cu raportul, care se lăuda că prin acest sfat înşeală multă lume
- eşti prost şi nu aduci mare aport pentru împărăţia iadului; nu aduci mare folos! N-ai lucrat, scărăbuţă, bine. Ia-l, bă, cel cu spinarea lată. Dă-i, dă-i. Dă-l în gheenă că-i prost, n-o câştigat mulţi pentru împărăţia mea. Altul!
Deci a păţit şi acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a păţit şi cel dintâi care învăţa pe om să meargă şi la biserică, şi la crâşmă şi să facă şi de-ale lui Dumnezeu şi de-ale satanei. Adică în loc să-l laude, să-l facă mai mare peste multe cete de draci, l-a bătut şi cu ruşine l-a trimis în fundul iadului, că-i prost şi nu ştie să înşele pe oameni. A înşelat, dar a înşelat prea puţin şi prea puţine suflete a dus la iad!
Satana stătea pe scaun şi aştepta să mai iasă vreo unul la raport, zicând:
- Dacă cel ce iese a treia oară, mă loveşte în gândire, adică îmi spune un plan de a câştiga suflete pentru împărăţia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe oştiri drăceşti şi-l voi pune să stea pe scaunul meu de împărat al iadului trei minute.
După ce-a zis satana aşa, din polcurile cele nenumărate de draci n-a vrut să mai iasă nimeni, pentru că se temeau să nu păţească ce au păţit ceilalţi doi, că, în loc de laudă, îi bate şi îi trimite în fundul iadului. Şi era o tăcere între polcurile dracilor, că erau milioane de demoni în jurul pădurii şi a poienii aceleia.
Totuşi după un timp iese un moşneag ghebos, cu trei perechi de coarne, un nas cârligat, un picior de raţă, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lungă, de nu ştiu câţi metri în urmă. Şi când a ieşit, s-a dus înaintea satanei, cum stătea pe scaun acolo în mijlocul poienii, şi i-a spus:
- Să trăieşti, întunecimea ta!
Satana îl întreabă:
- Cum te cheamă?
- Sarsailă, mă cheamă!
- Ehei, te văd bătrân şi grebănos.
Mi se pare că ştii tu ceva meşteşuguri de a înşela suflete, să le aduci la împărăţia mea.
- Nici întunecimea ta nu ştii ce ştiu eu!
- Să te vad, moşnege! Mi se pare că eşti mare meşter de-a câştiga suflete.
- Nici tu nu ştii ce ştiu eu! Eu am un meşteşug, că am îmbătrânit în luptă cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad iarna fulgii de zăpadă, aşa dobor suflete în iad suflete în fiecare zi. - Şi cum ai reuşit să aduci atâtea suflete la împărăţia mea?
- Ehe!? Crezi că eu sunt prost ca aghiuţă să-i spun omului: "Mai hai şi la biserică, mai hai şi la crâşmă", sau ca celălalt nebun să zic : "nu e Dumnezeu, nu e drac". Doar ştiinţa de Dumnezeu e sădită în om, în conştiinţă.
Eu atât îi spun omului: "Măi omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este muncă veşnică pentru păcat şi slavă veşnică pentru fapta bună, dar mai ai vreme! Eşti prost? Chiar de azi începi fapta bună?"
Dacă-i copil îi spun: "Las, când ai fi mai mare". Dacă îi flăcău: "Măi băiete, tu de acum ai de trăit! Vine tinereţea, trebuie să te căsătoreşti, trebuie să petreci în lume!" Vine îngerul şi-i spune: "Mai roagă-te!"
Eu îi zic: "Nu cumva să-ţi pierzi tinereţea aşa degeaba, doar viaţa trebuie trăită! După ce te vei căsători şi îţi vei face o gospodărie, după aceea ai să începi fapta bună. Acum mănâncă, bea, distrează-te, fă toate răutăţile, că doar eşti tânăr. Te va ierta Dumnezeu, că El ştie neputinţa omului. Pentru pocăinţă mai lasă pe mâine, lasă pe poimâine, lasă pe la anul, mai încolo!" Îl învăţ pe om să amâne pocăinţa de azi pe mâine, de mâine pe poimâine!
Îngerul îi spune când vede un sărac: "Dă-i, măi, ceva". Eu îi zic: "Lasă băi, acesta nu-i sărac. Dai banii la toţi golanii? O să-i dai mai încolo, când o să ai. Ce milostenie vrei să faci acum? Taci din gură! Lasă, când o să vină unul mai sărac o să dai şi tu milostenie". Iar cel sărac nu mai vine la el.
Îngerul îi spune : "Pocăieşte-te, lasă, măi, păcatul". Eu îi zic : "Te pocăieşti aproape de moarte! Vrei să te pocăieşti acum, să râdă lumea de tine? Vrei să zică că ai înnebunit, ca babele? N-ai văzut la biserică că sunt numai babe? Vrei să te rogi? Să pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu?
Apoi acum ai treabă. Iată, ai de crescut copii, ai de făcut casă şi zestre la fete, ai de însurat şi măritat. Ai atâtea! " Şi-l încurc cu grijile vieţii şi tot îi spun : "Lasă pe altă dată".
Sau vine îngerul şi-i spune: "Măi omule, spovedeşte-te şi lasă păcatul, lasă desfrâul, lasă beţia, lasă tutunul, lasă înjurăturile!" "Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, mă va dezlega şi gata. Doar cartea spune să te apuce sfârşitul cel bun, dar până atunci poţi petrece aşa!"
Când îngerul îi spune: "Măi, omule, fă şi tu un praznic pentru morţi!". Eu îi spun: "Dar eşti prost? Acum ai de îmbrăcat copiii, ai de făcut nuntă, ai de făcut cutare!".
Îngerul vine şi-i spune: "Măi, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea şi vinerea!". Eu îi spun: "Nu posti că îţi pierzi sănătatea! Tu trebuie să munceşti, să aduni averi, ai de crescut copii! Când o să ieşi la pensie, atunci o să posteşti".
Tot aşa le zice, fie la bărbaţi, fie la femei, că au obicei şi unii şi alţii să mai tragă câte o ţigară, şi zice îngerul: "Frate, mai lasă ţigara, tutunul, o să te îmbolnăveşti, nu vezi că-n casă e fum, duhoare. Îmbolnăveşti copiii, cheltuieşti banii în zadar; nu vezi că totul e scump?".
Dar vin eu şi îi zic: "Da, omule, o să te laşi de fumat, da vezi pachetul acesta, doar n-o să-l arunci. Ai dat bani pe el, trebuie să-l termini".
Tot aşa îi şopteşte îngerul şi la cel beţiv: "Măi, omule, lasă crâşma, du-te acasă, te aşteaptă femeia, copiii". Dar eu vin şi îi zic: "Da, o să laşi băutura, dar uite, tocmai te-ai întâlnit cu cumătrul şi el face cinste, nu poţi să pierzi ocazia". Şi se mai duce o zi.
Dimineaţa, îi şopteşte îngerul păzitor: "Frate, scoală-te şi tu cu o jumătate de oră sau cu o oră mai devreme, citeşte rugăciunile de dimineaţă, ba mai ai timp să faci şi Acatistul Maicii Domnului. Vezi că eşti tânăr şi în putere, poţi să faci şi câteva metanii, sau câteva închinăciuni, ba chiar mai ai timp să mai citeşti şi din Psaltire vreo catismă".
Dar vin eu şi îi şoptesc pe cealaltă parte: "Ştii ce dulce e somnul de dimineaţa? Cinci minute să mai stai şi apoi o să te scoli". Şi el se întoarce pe cealaltă parte, şi când se scoală zice: "Vai ce târziu e! trebuie să merg la serviciu, la şcoală, la facultate, trebuie să dau la găini, la porci, la raţe". Eu zic: "Nu-i nimic, lasă, te rogi când vii de la şcoală, de la treabă, lasă, că ai timp".
Iar când vine acasă, iarăşi îi zice îngerul: "Frate, nu te-ai rugat azi dimineaţă, măcar acum stai vreo jumătate de oră la rugăciune". Şi vin eu şi-i şoptesc: "Ştii că ţi-e foame, mănâncă să te întăreşti." Apoi îi zic : "Cu burta plină nu te poţi ruga, ba eşti şi obosit. Odihneşte-te şi după aceea ai să te rogi". El mănâncă, se odihneşte şi când se trezeşte : "Vai de mine că-i târziu, trebuie să spăl, să fac curat, vine femeia, vin copiii. Am de reparat maşina, am de învăţat." Iar eu îi zic: "Nu-i nimic, măi, lasă, ai să te rogi diseară".
Seara, când a terminat cu treaba, iar îi spune îngerul : "Frate, nu te-ai rugat toată ziua, măcar acum să te rogi şi tu vreo oră-două sau să mai citeşti o carte sfântă". Şi vin eu, Sarsailă, şi zic: "Da, omule, ai să te rogi, dar mai întâi vezi ce e la televizor, nu cumva să pierzi ceva important. Poate este ceva de folos". Iar dacă l-a pornit, îi şoptesc: "Aaa, este film, este meci, este discotecă…" "Ia să văd ce o mai fi la televizor, iar după aceea termin şi rugăciunea".
Şi trece o jumătate de oră, o oră, două, trei, patru, cinci, şi se face miezul nopţii. „Cât e ceasul? Văleu, doisprezece! Păi la ora asta se roagă numai călugării prin mânăstiri, lasă că te scoli dimineaţă…”
Şi dimineaţă o ia de la capăt. Iar când e sărbătoare, numai vezi că-i spune îngerul păzitor: „Frate, azi e duminică, e sărbătoare, vino şi tu la biserică, la fel ca tot creştinul!” Iar eu vin şi-i şoptesc: „Săracul de tine, toată săptămâna ai muncit, ai învăţat, eşti obosit, stai şi te odihneşte, stai la televizor, mai repară maşina, nu vezi ce aglomeraţie e la biserică, aer greu, închis, trebuie să stai în picioare, acasă stai pe un fotoliu, mai o ţigară, mai o cafea, dar nu-i nimic, o să mergi şi la biserică duminica viitoare, mai la Paşti, mai la Crăciun, lasă că ai mers destul”.
Aşa mă ascultă toţi şi fapta buna tot o amână de azi pe mâine. Sfânta Scriptură spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeşte pe oameni, zicând: Astăzi de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre (Evrei 37,8). Glasul lui Dumnezeu în om este conştiinţa, care-l mustră pentru păcat şi-i spune: "Omule, părăseşte păcatul! Lasă-te de furat, lasă-te de curvit, lasă-te de înjurat, lasă-te de beţie, lasă-te de fumat, lasă-te de lucruri rele, de zavistie, de pizmă, de ceartă".
Dumnezeu îi porunceşte azi, iar noi îi spunem lui: "Nu astăzi, ci mâine, poimâine, la bătrâneţe!" Şi-i zicem aşa: "Da-mi mie ziua de azi şi tu ia-o pe cea de mâine!"
Şi aşa, zice, este păcatul la om, cum ai lua un cui mare şi cu un ciocan începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Dacă-i dai un ciocan, două, trei, cuiul îl poţi scoate uşor. Dacă-l baţi pe jumătate, este mai greu, iar dacă îl baţi de tot, trebuie să crapi lemnul!
Aşa-i şi păcatul! Se bate în fire prin obişnuinţă. Şi după ce-l învăţ cu lenevia şi cu păcatul, stau deoparte şi râd.
N-am nevoie să mai fac ceva. Se obişnuieşte cu păcatul, se bagă în fire şi obişnuinţa e a doua natură. Singur se duce la păcat. Eu stau numai şi râd, dar mi-e greu până îl învăţ să amâne fapta bună pe mâine, poimâine. La bătrâneţe, la anul morţii, cutare. Şi el amânând aceea, se învaţă cu păcatul.
Şi dacă omul nu lasă azi păcatul, când este proaspăt, cu cât se învecheşte, cu atât mai greu se poate dezobişnui de dânsul. Văzut-ai în aramă rugină verde? Arama, dacă o curăţai în fiecare zi, strălucea ca aurul! Însă, dacă s-a lăsat ani de zile, a prins rugină verde, n-o mai poţi spăla cu nimic în lume, numai dacă o topeşti. Aşa-i sufletul când îmbătrâneşte în păcat. Dacă nu a lăsat azi păcatul, să nu creadă că mâine sau poimâine îl lasă mai uşor. Că, pe măsură ce trece vremea, păcatul se învecheşte, se bate în fire şi obiceiul devine a doua natură; obişnuinţa se face a doua fire şi omul face păcatul vrândnevrând, şi cu mare nevoie se mai dezbară omul de păcat, după ce s-a învechit în el!
Obişnuinţa, după legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a păcatului, că de aici urmează deznădejdea, penultima treaptă. Şi când l-am văzut pe om ca s-a obişnuit cu păcatul, un an, doi, zece, nu ştiu câţi, este al meu pentru totdeauna! Şi aşa reuşesc eu să-i înşel, că mii şi milioane de oameni amână pocăinţa de azi pe mâine, şi toţi se robesc de păcat; căci păcatul care nu l-a lăsat azi, mâine-poimâine tot prinde rădăcini şi este tot mai greu.
Iar când vrea omul să lase păcatul, păcatul se ridică cu mare putere asupra lui: "Eşti prost, măi? Cu mine ai trăit! Cum să te laşi de mine? Ce mai este? Să trăieşti cum te învăţ eu şi cum te-ai obişnuit cu mine!"
Aşa, cum ţi-am spus mai înainte, am învăţat şi înşelat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: "Oameni buni, pentru fapta bună mai este vreme; nu fiţi proşti să începeţi chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!".
Deci îţi spun, întunecimea ta, acesta-i sfatul şi meşteşugul meu şi am o ceată în iad de mii şi sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care iam învăţat aşa, şi-i trimit în tot pământul să şoptească omului la ureche: "Omule, pentru fapta bună mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la bătrâneţe". Şi am reuşit şi reuşesc. Du-te şi vezi în iad câţi am pogorât şi pogor cu acest sfat! Atunci satana s-a sculat de pe tron şi a bătut din palme :
- Asta-i mai bună, asta a lui sarsailă. Atenţie, asta-i cea mai bună : a-l învăţa pe om să amâne fapta bună de pe azi pe mâine şi să facă întâi păcatul. Că pe urmă se învaţă cu păcatul şi fapta bună nu o mai face. Deci uite ce-i…
S-a dat satana de pe tron şi l-a suit pe sarsailă. I-a dat coroana cea cu balauri şi a spus :
- Atenţiune, toate gloatele, hai să-i cântăm cu toţii că acesta a găsit cel mai bun sfat : omul să amâne fapta bună pe mâine, pe poimâine. Să-i cântăm cu toţii „Mulţi ani trăiască!”. Şi s-au pus să cânte „Mulţi ani”. Huiau munţii, cutare. Şi a luat cununa şi a zis : - Brava, moşnege sarsailă, că ne-ai spus cel mai bun sfat.
Mergeţi, gloatele drăceşti, cu sfatul lui sarsailă, ca să aduceţi cât mai multe suflete în împărăţia mea, ca să se chinuiască cu noi în vecii vecilor. Spune unul : „Este Dumnezeu!” Tu îi zici : „Da, este, dar mai lasă fapta bună. Mâine. Mâine. Poimâine. La bătrâneţe. Chiar azi vrei să te spovedeşti? Chiar azi vrei să te împărtăşeşti? Chiar azi vrei să faci milostenie? Nu vezi că n-ai timp? Lasă pe mâine!". Că dacă-l înveţi aşa el te ascultă şi se învaţă cu păcatul şi pe urmă se duc toţi în iad.
Călugărul, după ce-a văzut şi auzit toate acestea, a văzut pe satana că a bătut de trei ori din palme şi ca o scânteie s-a stins în văzduh şi n-a mai văzut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Şi el a rămas uimit de cele ce a auzit, cum instruieşte satana pe ucenicii lui şi pe cei fără număr draci din iad, ca să-i înveţe pe oameni să amâne pocăinţa.
Atunci a venit îngerul Domnului şi i-a zis:
- Ai văzut părinte? Te-ai rugat atâţia ani ca să-ti arate Dumnezeu cum înşeală diavolul pe oameni şi cum îi duce în împărăţia iadului! Iată ai văzut cu ochii tăi şi ai auzit cu urechile tale cum! Ai văzut că unul îi spune : Hai şi la mănăstire, dar hai şi la crâşmă, altul zice că nu-i Dumnezeu, dar ai văzut cel mai bun sfat, cel al lui sarsailă. Să amâne fapta bună de azi pe mâine şi să facă păcatul.
Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei şi scrie tot ceai văzut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, să rămână pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest meşteşug al satanei. Căci trebuie să ştie toată lumea, că cel mai bun sfat al dracilor de-a câştiga suflete pentru împărăţia iadului, este de a-l învăţa pe om să amâne fapta bună de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinereţe la bătrâneţe, pe patul morţii, şi aşa să-i ducă pe toţi în iad!
* Şi aşa s-a scris sfatul dracilor pentru a câştiga sufletele. Eu eram copil de 13-14 ani când citeam aceasta. Şi am ţinut-o minte de atunci, iar acum a ajuns până la urechile voastre, aşa a vrut Dumnezeu, ca să ţineţi minte că atunci când gândul ne învaţă să lăsăm păcatul, să-l lăsăm mai încolo, să nu facem fapta bună acum, ci mai încolo, e treaba lui sarsailă.
„Văzut-ai în aramă rugină verde?” întreabă Sfântul Efrem. „Arama când rugineşte cu rugină verde nu o mai poţi curăţa, aşa-i păcatul când se învecheşte în om. Cu cât se învecheşte, cu atât mai tare ne înrobeşte şi ne duce la pierzare vremelnică şi veşnică”.
Deci când vei vedea că ţi-a spus îngerul : „Măi, omule, hai la mărturisire”, atunci să te duci. Dacă zici că o să te duci altădată, ei, gata, te-a câştigat sarsailă. Când vezi că-ţi spune gândul : „Spune păcatele toate din copilărie, nu cumva să mori şi să rămâi nespovedit” şi apoi vine alt gând : „Nu, mai lasă”. Acela-i sarsailă, sfatul lui sarsailă. Îţi spune gândul : „Măi, omule, măi, uite ce-i, lasă tutunul, sau hoţia, sau beţia, cutare”. Dar vine alt gând : „Eh, trebuie să mai trăiesc şi viaţa asta, mai pot lua un pahar, mai pot fuma o ţigară”. Ăsta-i sfatul lui sarsailă. Când îţi spune îngerul : „Măi, scoală-te la miezul nopţii şi zi Tatăl nostru măcar de vreo şapte ori şi vreo şapte metanii”. Însă îţi vine în minte : „Eh, tocmai când e somnul mai dulce, o să fac mâine noapte, poimâine”. E sarsailă acolo. Deci să luăm aminte : de câte ori ne învaţă să amânăm fapta bună, acela e sfatul lui sarsailă, cu care se umple tot iadul.
CUM NE DEPRINDEM SĂ LUCRĂM FAPTA BUNĂ
- cuvânt de la Avva Zosima
– Vine cineva să înveţe un meşteşug. La început se osteneşte, strică materialul şi de multe ori îl aruncă, dar nu lasă lucrul, ci iar îl începe. Şi deşi de multe ori îl strică, dar nu încetează lucrând, arătându-i meşterului lui buna sa voinţă. Iar dacă s-ar fi supărat de ceva şi ar fi fugit, nu poate învăţa acel meşteşug. Dar dacă va răbda, ostenindu-se şi lucrând, şi nu va fugi, deşi va fi certat şi îndreptat de multe ori, cu ajutorul lui Dumnezeu se obişnuieşte şi pe toate le face fără osteneală şi cu odihnă.
Aşa şi în cele duhovniceşti. Dacă cineva vrea să facă fapta bună, să nu creadă cu mintea sa că o va lucra îndată, căci este cu neputinţă, ci să înceapă. Şi cu toate că la început o va strâmba de multe ori, să no lase lenevindu-se, că aşa nu va isprăvi nimic, ci să înceapă iarăşi; precum face şi cel ce vrea să înveţe vreun meşteşug. Şi dacă va răbda de multe ori şi nu se va lenevi, atunci şi Dumnezeu va privi la voinţa lui cea bună şi la osteneala sa şi-i va da lui să facă totul precum am spus. Şi totul stă în asta : Când va cădea să nu se împuţineze cu sufletul, ci să înceapă iarăşi.
Astfel este lucrarea celor ce voiesc să câştige fapta bună. Toată fapta bună are nevoie de osteneală şi de vreme multă. A vrea şi a iubi ostenelile stă în voinţa noastră, însă avem trebuinţă şi de ajutorul lui Dumnezeu. Căci dacă Dumnezeu nu ar ajuta voinţa noastră cea bună, ne-am osteni în zadar; la fel ca şi cu lucrătorul de pământ, care lucrează ţarina sa şi o seamănă, dar dacă Dumnezeu nu va da ploaie peste semănătura lui, în zadar este toată osteneala sa.
Aşa şi rugăciunea şi osteneala noastră are trebuinţă de ajutorul lui Dumnezeu, pe care-l atragem, spre folosul nostru. Iar dacă ne vom lenevi de rugăciune, sau ne vom supăra dându-ne în lături (de la osteneală) cum va privi Dumnezeu spre lucrarea noastră, de vreme ce nu aducem nimic cu osteneală, pentru care nici nu vom lua ceva? Căci Dumnezeu priveşte la voinţa noastră cea bună şi, pe măsura ei, ne dăruieşte şi darurile.
Părintele Cleopa
La toate păcatele ne-a smerit şi ne-a supus pe noi diavolul, ca să ne cunoaştem robia noastră. Deci, câţi se cunosc pe sine şi starea lor, aceia biruiesc pe satana cel ce i-a zdruncinat (Avva Zosima).
Era un călugăr pustnic, mare sihastru în pustie în părţile Alexandriei, cu numele Ilarion. Avea aproape o sută de ani. S-a rugat lui Dumnezeu câţiva ani de zile: "Doamne, să-mi arăţi mie cum înşeală diavolul pe oameni, ca eu, când vin oamenii aici să le spun : „Oameni buni, păziţi-vă, uite aşa, aşa”. Care-i meşteşugul lor şi metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea bună, pentru a-i face robi păcatului, şi a-i duce în iad. Cum câştigă ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii păzitori pentru împărăţia cerului?" S-a rugat părintele un an, doi, trei şi nu i-a răspuns Dumnezeu.
Într-o noapte, stând el la rugăciune, în puterea nopţii fiind, afară era lună ca ziua, s-a deschis uşa singură şi a intrat îngerul Domnului. Un tânăr, frumos foarte. Cu o cunună de aur pe cap şi avea o tichie de aur la frunte. Cu toiag de aur în mână şi cu veşmintele ca fulgerul pe el.
Şi a întrebat : „Părinte, ce te rogi mata?” „Să-ţi spun drept, eu mă rog la mântuitorul să-mi arate cum îi înşeală dracul pe oameni şi-i duce la iad”.
„Uite, părinte, ia Sfânta Cruce în mână, ia toiagul tău, fă semnul Sfintei Cruci, ieşi din chilie şi mergi până în poiana din apropiere şi, când vei ajunge în poiană, stai lângă un copac, acolo. Dar să nu te temi de ce vei vedea! Eu sunt cu mata şi ce vei vedea noaptea asta în poiană şi ce vei auzi, ai să scrii, ca să rămână la neamurile din urmă, ca să ştie cum înşeală diavolul pe oameni. Să nu te temi, că ai să vezi lucruri înfricoşate”. Şi îngerul a dispărut.
El, când a auzit că l-a învăţat să se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut că este de la Dumnezeu chemarea şi s-a dus, zicând în minte rugăciuni, şi a ajuns în poiana. Era linişte mare; nu bătea vântul în noaptea aceea. Numai luna şi stelele se vedeau. S-a dus bătrânul lângă un copac şi stătea luând aminte.
Deodată, vede că în mijlocul poienii apare un jilţ, un tron împărătesc. Parcă era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a apărut şi s-a minunat. După aceea vede că vine satana şi se aşează pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Cu patru perechi de coarne, un codârlău de vreo 70 de metri. Ochii ca luceferii, din gura lui ieşea o pară de foc de un metru. Avea o coroană făcută numai din şerpi, şi ţinea în mână un toiag în chip de balaur.
Când l-a văzut, bătrânul s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a aşezat pe scaunul acela şi a bătut de trei ori din palme. Când a bătut, s-a umplut văzduhul de cete drăceşti. Au apărut milioane de detaşamente, regimente, batalioane de draci. Erau pe deasupra pădurii până la cer, poiana plină. Lângă dânsul erau nişte generali mari, cu câte trei perechi de coarne, cu o spinare de doi-trei metri, cum n-a mai văzut nimeni.
Când a văzut călugărul atâta amar de iad acolo şi atâţia diavoli, şi-a adus aminte de cuvântul îngerului care i-a zis "să nu te temi", s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci şi stătea atent. Atunci, după ce s-au adunat cât nisipul marii, în toate părţile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare şi a zis: - Atenţiune, draci, v-am adunat aici în miez de noapte, că vreau să fac un examen cu voi. Trebuie să daţi un examen greu. Ştiţi voi de ce v-am chemat? Şi a zis unul:
- Stăpâne, nu ştim!
- Iată de ce v-am chemat aici. Sa iasă la raport fiecare din voi : care ştie cel mai bun meşteşug de a înşela oamenii şi a-i aduce în împărăţia mea? Şi să-mi arate cum înşeală el lumea şi cum îl prosteşte pe om şi-l înşeală de-l aduce la munca cea veşnică şi la împărăţia noastră. Care-i metoda, care-i meşteşugul vostru, că voi în toata lumea, această treabă aveţi, să înşelaţi sufletele oamenilor? Să vă văd cât de iscusiţi sunteţi voi în a înşela sufletele oamenilor! Cel ce mă loveşte în gândire, dacă are să-mi spună un sfat cum înşeală lumea aşa cum gândesc eu, iată îi voi da să conducă trei minute iadul, îl voi pune împărat trei minute în locul meu, şi-l voi face mare general peste ceilalţi.
Toţi tremurau, erau urâţi groaznic. Stăteau şi tremurau înaintea lui şi prin văzduh şi pe jos. Atunci a ieşit unul slăbuţ, cu o barbă sură, două corniţe ca la căpriorul cel din pădure. Ochii holbaţi, nas cârligat ca un şarpe.
- Să trăieşti, întunecimea ta!
- Cum te cheamă, băiete?
- Aghiuţă mă cheamă.
- Măi aghiuţă, cum înşeli tu pe oameni şi îi duci în iad? - ------0 Întunecimea ta, eu îi spun omului aşa: "Măi omule, mai hai şi la biserică, mai hai şi la mănăstire, mai posteşte, dar nici cu dracul nu te strica, mai hai şi la nunţi cu lăutari, mai hai şi la jocuri cu lăutari, hai la meciuri, hai la baluri, hai la bufet, hai la crâşmă, hai la televizor, o ţigară trebuie să mai fumezi, mai fă cutare. Eşti om, măi, trebuie să trăieşti viaţa asta. Mai fă şi ale lui Dumnezeu, dar nici cu dracul nu te strica.
Cu această metodă am înşelat pe foarte mulţi. Le dau în gând, că altă putere n-am! Din iad altă putere nu ni s-a dat nouă. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai să-i dea în gând omului să facă bine. Noi avem putere numai să-i dăm în gând omului să facă rău. Dar ca să-l silim, nu putem, că omul are de sine stăpânirea lui dată de Dumnezeu. Nu putem cu sila să-l facem să păcătuiască; numai dacă-i prost şi ne ascultă ce-i dăm în gând.
Şi aşa am amăgit pe foarte mulţi. Când ies de la biserică, unii se opresc la cârciumă. Acolo fiecare se întâlneşte cu neamuri, cu prieteni. Iar eu îi dau în gând omului şi crede că e gândul lui : „Să mai iau o bere, să mai iau o ţuică”. Unul mai ia o ţigară, mai vine un lăutar cu scripca sa-i mai cânte. „Hai noroc, cumătre! Haida, bă, dă-l pe gât cu noroc!” Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic că a fost dimineaţa la biserica, căci seara s-a întors de la slujba noastră. Şi tot aşa fac cu fiecare.
Şi a întrebat satana:
- Pe mulţi ai înşelat?
- Să trăieşti, întunecimea ta, pe mulţi!
- Ai înşelat pe cei mai proşti decât tine, dar n-ai făcut nicio ispravă. - De ce, întunecimea ta?
- Tu îi spui omului să mai meargă şi la biserică, să mai meargă şi la cârciumă, să meargă şi la petreceri, să meargă şi la locuri sfinte, să mai citească, să se mai roage, pe urmă să meargă la distracţii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! Sau de unul vei asculta şi de altul te vei lepăda. L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregătit sufleteşte şi se duce de câteva ori, dar după o vreme vine îngerul şi-i dă în gând: "Măi omule, nu poţi umbla pe două cărări; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu". Şi omul, fiind certat de frica lui Dumnezeu, se lasă. "Măi, mă ţin de una, că nu este mântuire umblând pe două căi!". Merge el oleacă aşa, dar… Gata, nu mai bea la crâşmă, se duce, se spovedeşte la popa. Şi n-ai câştigat multe, nu mi-ai făcut mare ispravă. Ai păţit aşa?
- Am păţit şi aşa!
- Vezi! Ţi-am spus eu că tu ai înşelat pe cei mai proşti decât tine. Deci să ştii că n-ai răspuns bine.
Şi i-a spus la unul cu spinarea lată, că era unul cu o spinare de vreo trei-patru metri, cu patru perechi de coarne : „Ia-l în spate. Altul cu o jarpă de foc : „Dă-i, dă-i, şi trimite-l în gheenă”. Gheena este un potop de foc negru, de miliarde de ori mai fierbinte decât focul de pe pământ. I-o dat şi bătaie şi l-o trimis în gheenă. L-a bătut, în loc să-i mulţumească! Nu i-a plăcut sfatul lui. Căuta altul mai bun. Acum tremurau ceilalţi.
- Altul, bă, să iasă la raport, să spuie cum înşeală. Iese unul cărunt, cu două perechi de coarne, urâcios şi acela, cu urechile ca la măgar, picioarele strâmbe, cu un codârlău… Iese înaintea lui şi dă raportul : - Sa trăieşti, întunecimea ta!
- Cum te cheamă, moşule?
- Scărăbuţă mă cheamă.
- Măi, scărăbuţă, cum înşeli tu pe oameni?
- Iată cum, măria ta. Eu îi spun omului aşa: Măi omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este muncă veşnică, nu este slavă veşnică, totul este aici în lumea asta! Dacă ai ce mânca şi ce bea şi ai si bani mulţi, dacă ai cinste de la oameni, casă şi bogăţii multe, aici este raiul. Şi dacă n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i tot, cât îi pe lumea asta.
- Şi te-or ascultat mulţi?
- Foarte mulţi.
- Măi tâmpitule, prostule, mai prost decât cel dintâi. Şi tu ai înşelat pe cei mai proşti decât tine. Ştiu eu că ai înşelat, dar pe cei proşti, că pe cei ce ştiu Scripturile nu poţi să-i înşeli. Pentru că Scriptura îi spune omului că este Dumnezeu, că este drac, că este înger, este iad, este rai, este munca veşnică, este slavă veşnică, este pedeapsă pentru păcat, este răsplată pentru fapta bună în ceruri. Ce săi spui tu? Când toate scripturile spun, şi apostolii, şi proorocii, poţi tu să-l înşeli pe om şi să-i spui nebunii de-ale tale că nu-i Dumnezeu, că nu-i drac? Scriptura este plină de acest fel de învăţături şi cei care o citesc, nu te cred pe tine.
Ba şi mai mult. Dumnezeu, când l-a sădit pe om a pus în sufletul şi trupul lui simţirea de Dumnezeu. Cât de păgân ar fi cineva, simte că este o putere nevăzută în sufletul lui şi aceasta este conştiinţa. Conştiinţa îl mustră când face rău şi-l bucură când face bine. Şi glasul conştiinţei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, că-i de natură nevăzută. Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în om şi, îndată ce a greşit, îl mustră: "De ce ai făcut aşa? Poate să nu-l mustre nimeni când face păcatul. Oricând greşeşte, această lege pusă de Dumnezeu lui Adam întâi, numită şi legea firii sau a conştiinţei, îl mustră imediat.
Uneori aşa de tare în mustră, dacă este păcatul mare, încât îl dă aproape în deznădejde. Se împlineşte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om şi ai subţiat ca pânza de păianjen sufletul său (Psalm 38, 14-15). Adică se subţie nădejdea ca pânza unui păianjen şi, de mare mustrare de cuget, mai că-şi pierde nădejdea.
Conştiinţa, dacă se pătează cu multe păcate, aşa de tare îl mustră pe om uneori, că se face lui această mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza conştiinţei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Conştiinţa roade, roade ca şi cariul în lemn. "De ce ai făcut şi de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea păcate?"
Deci, degeaba îi spui tu că nu-i Dumnezeu, căci conştiinţa îi spune şi, după conştiinţă, îi spune şi Scriptura. Tu zici că-l înveţi pe om că nu-i Dumnezeu, că nu-i drac, că nu-i înger, că nu-i iad, că nu-i rai, dar conştiinţa îi spune că este şi Scriptura este plină de mărturii din care se arată că există Dumnezeu, că este înger, este muncă veşnică, este slavă veşnică.
Deci şi tu - i-a zis satana la acel cu raportul, care se lăuda că prin acest sfat înşeală multă lume
- eşti prost şi nu aduci mare aport pentru împărăţia iadului; nu aduci mare folos! N-ai lucrat, scărăbuţă, bine. Ia-l, bă, cel cu spinarea lată. Dă-i, dă-i. Dă-l în gheenă că-i prost, n-o câştigat mulţi pentru împărăţia mea. Altul!
Deci a păţit şi acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a păţit şi cel dintâi care învăţa pe om să meargă şi la biserică, şi la crâşmă şi să facă şi de-ale lui Dumnezeu şi de-ale satanei. Adică în loc să-l laude, să-l facă mai mare peste multe cete de draci, l-a bătut şi cu ruşine l-a trimis în fundul iadului, că-i prost şi nu ştie să înşele pe oameni. A înşelat, dar a înşelat prea puţin şi prea puţine suflete a dus la iad!
Satana stătea pe scaun şi aştepta să mai iasă vreo unul la raport, zicând:
- Dacă cel ce iese a treia oară, mă loveşte în gândire, adică îmi spune un plan de a câştiga suflete pentru împărăţia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe oştiri drăceşti şi-l voi pune să stea pe scaunul meu de împărat al iadului trei minute.
După ce-a zis satana aşa, din polcurile cele nenumărate de draci n-a vrut să mai iasă nimeni, pentru că se temeau să nu păţească ce au păţit ceilalţi doi, că, în loc de laudă, îi bate şi îi trimite în fundul iadului. Şi era o tăcere între polcurile dracilor, că erau milioane de demoni în jurul pădurii şi a poienii aceleia.
Totuşi după un timp iese un moşneag ghebos, cu trei perechi de coarne, un nas cârligat, un picior de raţă, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lungă, de nu ştiu câţi metri în urmă. Şi când a ieşit, s-a dus înaintea satanei, cum stătea pe scaun acolo în mijlocul poienii, şi i-a spus:
- Să trăieşti, întunecimea ta!
Satana îl întreabă:
- Cum te cheamă?
- Sarsailă, mă cheamă!
- Ehei, te văd bătrân şi grebănos.
Mi se pare că ştii tu ceva meşteşuguri de a înşela suflete, să le aduci la împărăţia mea.
- Nici întunecimea ta nu ştii ce ştiu eu!
- Să te vad, moşnege! Mi se pare că eşti mare meşter de-a câştiga suflete.
- Nici tu nu ştii ce ştiu eu! Eu am un meşteşug, că am îmbătrânit în luptă cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad iarna fulgii de zăpadă, aşa dobor suflete în iad suflete în fiecare zi. - Şi cum ai reuşit să aduci atâtea suflete la împărăţia mea?
- Ehe!? Crezi că eu sunt prost ca aghiuţă să-i spun omului: "Mai hai şi la biserică, mai hai şi la crâşmă", sau ca celălalt nebun să zic : "nu e Dumnezeu, nu e drac". Doar ştiinţa de Dumnezeu e sădită în om, în conştiinţă.
Eu atât îi spun omului: "Măi omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este muncă veşnică pentru păcat şi slavă veşnică pentru fapta bună, dar mai ai vreme! Eşti prost? Chiar de azi începi fapta bună?"
Dacă-i copil îi spun: "Las, când ai fi mai mare". Dacă îi flăcău: "Măi băiete, tu de acum ai de trăit! Vine tinereţea, trebuie să te căsătoreşti, trebuie să petreci în lume!" Vine îngerul şi-i spune: "Mai roagă-te!"
Eu îi zic: "Nu cumva să-ţi pierzi tinereţea aşa degeaba, doar viaţa trebuie trăită! După ce te vei căsători şi îţi vei face o gospodărie, după aceea ai să începi fapta bună. Acum mănâncă, bea, distrează-te, fă toate răutăţile, că doar eşti tânăr. Te va ierta Dumnezeu, că El ştie neputinţa omului. Pentru pocăinţă mai lasă pe mâine, lasă pe poimâine, lasă pe la anul, mai încolo!" Îl învăţ pe om să amâne pocăinţa de azi pe mâine, de mâine pe poimâine!
Îngerul îi spune când vede un sărac: "Dă-i, măi, ceva". Eu îi zic: "Lasă băi, acesta nu-i sărac. Dai banii la toţi golanii? O să-i dai mai încolo, când o să ai. Ce milostenie vrei să faci acum? Taci din gură! Lasă, când o să vină unul mai sărac o să dai şi tu milostenie". Iar cel sărac nu mai vine la el.
Îngerul îi spune : "Pocăieşte-te, lasă, măi, păcatul". Eu îi zic : "Te pocăieşti aproape de moarte! Vrei să te pocăieşti acum, să râdă lumea de tine? Vrei să zică că ai înnebunit, ca babele? N-ai văzut la biserică că sunt numai babe? Vrei să te rogi? Să pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu?
Apoi acum ai treabă. Iată, ai de crescut copii, ai de făcut casă şi zestre la fete, ai de însurat şi măritat. Ai atâtea! " Şi-l încurc cu grijile vieţii şi tot îi spun : "Lasă pe altă dată".
Sau vine îngerul şi-i spune: "Măi omule, spovedeşte-te şi lasă păcatul, lasă desfrâul, lasă beţia, lasă tutunul, lasă înjurăturile!" "Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, mă va dezlega şi gata. Doar cartea spune să te apuce sfârşitul cel bun, dar până atunci poţi petrece aşa!"
Când îngerul îi spune: "Măi, omule, fă şi tu un praznic pentru morţi!". Eu îi spun: "Dar eşti prost? Acum ai de îmbrăcat copiii, ai de făcut nuntă, ai de făcut cutare!".
Îngerul vine şi-i spune: "Măi, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea şi vinerea!". Eu îi spun: "Nu posti că îţi pierzi sănătatea! Tu trebuie să munceşti, să aduni averi, ai de crescut copii! Când o să ieşi la pensie, atunci o să posteşti".
Tot aşa le zice, fie la bărbaţi, fie la femei, că au obicei şi unii şi alţii să mai tragă câte o ţigară, şi zice îngerul: "Frate, mai lasă ţigara, tutunul, o să te îmbolnăveşti, nu vezi că-n casă e fum, duhoare. Îmbolnăveşti copiii, cheltuieşti banii în zadar; nu vezi că totul e scump?".
Dar vin eu şi îi zic: "Da, omule, o să te laşi de fumat, da vezi pachetul acesta, doar n-o să-l arunci. Ai dat bani pe el, trebuie să-l termini".
Tot aşa îi şopteşte îngerul şi la cel beţiv: "Măi, omule, lasă crâşma, du-te acasă, te aşteaptă femeia, copiii". Dar eu vin şi îi zic: "Da, o să laşi băutura, dar uite, tocmai te-ai întâlnit cu cumătrul şi el face cinste, nu poţi să pierzi ocazia". Şi se mai duce o zi.
Dimineaţa, îi şopteşte îngerul păzitor: "Frate, scoală-te şi tu cu o jumătate de oră sau cu o oră mai devreme, citeşte rugăciunile de dimineaţă, ba mai ai timp să faci şi Acatistul Maicii Domnului. Vezi că eşti tânăr şi în putere, poţi să faci şi câteva metanii, sau câteva închinăciuni, ba chiar mai ai timp să mai citeşti şi din Psaltire vreo catismă".
Dar vin eu şi îi şoptesc pe cealaltă parte: "Ştii ce dulce e somnul de dimineaţa? Cinci minute să mai stai şi apoi o să te scoli". Şi el se întoarce pe cealaltă parte, şi când se scoală zice: "Vai ce târziu e! trebuie să merg la serviciu, la şcoală, la facultate, trebuie să dau la găini, la porci, la raţe". Eu zic: "Nu-i nimic, lasă, te rogi când vii de la şcoală, de la treabă, lasă, că ai timp".
Iar când vine acasă, iarăşi îi zice îngerul: "Frate, nu te-ai rugat azi dimineaţă, măcar acum stai vreo jumătate de oră la rugăciune". Şi vin eu şi-i şoptesc: "Ştii că ţi-e foame, mănâncă să te întăreşti." Apoi îi zic : "Cu burta plină nu te poţi ruga, ba eşti şi obosit. Odihneşte-te şi după aceea ai să te rogi". El mănâncă, se odihneşte şi când se trezeşte : "Vai de mine că-i târziu, trebuie să spăl, să fac curat, vine femeia, vin copiii. Am de reparat maşina, am de învăţat." Iar eu îi zic: "Nu-i nimic, măi, lasă, ai să te rogi diseară".
Seara, când a terminat cu treaba, iar îi spune îngerul : "Frate, nu te-ai rugat toată ziua, măcar acum să te rogi şi tu vreo oră-două sau să mai citeşti o carte sfântă". Şi vin eu, Sarsailă, şi zic: "Da, omule, ai să te rogi, dar mai întâi vezi ce e la televizor, nu cumva să pierzi ceva important. Poate este ceva de folos". Iar dacă l-a pornit, îi şoptesc: "Aaa, este film, este meci, este discotecă…" "Ia să văd ce o mai fi la televizor, iar după aceea termin şi rugăciunea".
Şi trece o jumătate de oră, o oră, două, trei, patru, cinci, şi se face miezul nopţii. „Cât e ceasul? Văleu, doisprezece! Păi la ora asta se roagă numai călugării prin mânăstiri, lasă că te scoli dimineaţă…”
Şi dimineaţă o ia de la capăt. Iar când e sărbătoare, numai vezi că-i spune îngerul păzitor: „Frate, azi e duminică, e sărbătoare, vino şi tu la biserică, la fel ca tot creştinul!” Iar eu vin şi-i şoptesc: „Săracul de tine, toată săptămâna ai muncit, ai învăţat, eşti obosit, stai şi te odihneşte, stai la televizor, mai repară maşina, nu vezi ce aglomeraţie e la biserică, aer greu, închis, trebuie să stai în picioare, acasă stai pe un fotoliu, mai o ţigară, mai o cafea, dar nu-i nimic, o să mergi şi la biserică duminica viitoare, mai la Paşti, mai la Crăciun, lasă că ai mers destul”.
Aşa mă ascultă toţi şi fapta buna tot o amână de azi pe mâine. Sfânta Scriptură spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeşte pe oameni, zicând: Astăzi de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre (Evrei 37,8). Glasul lui Dumnezeu în om este conştiinţa, care-l mustră pentru păcat şi-i spune: "Omule, părăseşte păcatul! Lasă-te de furat, lasă-te de curvit, lasă-te de înjurat, lasă-te de beţie, lasă-te de fumat, lasă-te de lucruri rele, de zavistie, de pizmă, de ceartă".
Dumnezeu îi porunceşte azi, iar noi îi spunem lui: "Nu astăzi, ci mâine, poimâine, la bătrâneţe!" Şi-i zicem aşa: "Da-mi mie ziua de azi şi tu ia-o pe cea de mâine!"
Şi aşa, zice, este păcatul la om, cum ai lua un cui mare şi cu un ciocan începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Dacă-i dai un ciocan, două, trei, cuiul îl poţi scoate uşor. Dacă-l baţi pe jumătate, este mai greu, iar dacă îl baţi de tot, trebuie să crapi lemnul!
Aşa-i şi păcatul! Se bate în fire prin obişnuinţă. Şi după ce-l învăţ cu lenevia şi cu păcatul, stau deoparte şi râd.
N-am nevoie să mai fac ceva. Se obişnuieşte cu păcatul, se bagă în fire şi obişnuinţa e a doua natură. Singur se duce la păcat. Eu stau numai şi râd, dar mi-e greu până îl învăţ să amâne fapta bună pe mâine, poimâine. La bătrâneţe, la anul morţii, cutare. Şi el amânând aceea, se învaţă cu păcatul.
Şi dacă omul nu lasă azi păcatul, când este proaspăt, cu cât se învecheşte, cu atât mai greu se poate dezobişnui de dânsul. Văzut-ai în aramă rugină verde? Arama, dacă o curăţai în fiecare zi, strălucea ca aurul! Însă, dacă s-a lăsat ani de zile, a prins rugină verde, n-o mai poţi spăla cu nimic în lume, numai dacă o topeşti. Aşa-i sufletul când îmbătrâneşte în păcat. Dacă nu a lăsat azi păcatul, să nu creadă că mâine sau poimâine îl lasă mai uşor. Că, pe măsură ce trece vremea, păcatul se învecheşte, se bate în fire şi obiceiul devine a doua natură; obişnuinţa se face a doua fire şi omul face păcatul vrândnevrând, şi cu mare nevoie se mai dezbară omul de păcat, după ce s-a învechit în el!
Obişnuinţa, după legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a păcatului, că de aici urmează deznădejdea, penultima treaptă. Şi când l-am văzut pe om ca s-a obişnuit cu păcatul, un an, doi, zece, nu ştiu câţi, este al meu pentru totdeauna! Şi aşa reuşesc eu să-i înşel, că mii şi milioane de oameni amână pocăinţa de azi pe mâine, şi toţi se robesc de păcat; căci păcatul care nu l-a lăsat azi, mâine-poimâine tot prinde rădăcini şi este tot mai greu.
Iar când vrea omul să lase păcatul, păcatul se ridică cu mare putere asupra lui: "Eşti prost, măi? Cu mine ai trăit! Cum să te laşi de mine? Ce mai este? Să trăieşti cum te învăţ eu şi cum te-ai obişnuit cu mine!"
Aşa, cum ţi-am spus mai înainte, am învăţat şi înşelat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: "Oameni buni, pentru fapta bună mai este vreme; nu fiţi proşti să începeţi chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!".
Deci îţi spun, întunecimea ta, acesta-i sfatul şi meşteşugul meu şi am o ceată în iad de mii şi sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care iam învăţat aşa, şi-i trimit în tot pământul să şoptească omului la ureche: "Omule, pentru fapta bună mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la bătrâneţe". Şi am reuşit şi reuşesc. Du-te şi vezi în iad câţi am pogorât şi pogor cu acest sfat! Atunci satana s-a sculat de pe tron şi a bătut din palme :
- Asta-i mai bună, asta a lui sarsailă. Atenţie, asta-i cea mai bună : a-l învăţa pe om să amâne fapta bună de pe azi pe mâine şi să facă întâi păcatul. Că pe urmă se învaţă cu păcatul şi fapta bună nu o mai face. Deci uite ce-i…
S-a dat satana de pe tron şi l-a suit pe sarsailă. I-a dat coroana cea cu balauri şi a spus :
- Atenţiune, toate gloatele, hai să-i cântăm cu toţii că acesta a găsit cel mai bun sfat : omul să amâne fapta bună pe mâine, pe poimâine. Să-i cântăm cu toţii „Mulţi ani trăiască!”. Şi s-au pus să cânte „Mulţi ani”. Huiau munţii, cutare. Şi a luat cununa şi a zis : - Brava, moşnege sarsailă, că ne-ai spus cel mai bun sfat.
Mergeţi, gloatele drăceşti, cu sfatul lui sarsailă, ca să aduceţi cât mai multe suflete în împărăţia mea, ca să se chinuiască cu noi în vecii vecilor. Spune unul : „Este Dumnezeu!” Tu îi zici : „Da, este, dar mai lasă fapta bună. Mâine. Mâine. Poimâine. La bătrâneţe. Chiar azi vrei să te spovedeşti? Chiar azi vrei să te împărtăşeşti? Chiar azi vrei să faci milostenie? Nu vezi că n-ai timp? Lasă pe mâine!". Că dacă-l înveţi aşa el te ascultă şi se învaţă cu păcatul şi pe urmă se duc toţi în iad.
Călugărul, după ce-a văzut şi auzit toate acestea, a văzut pe satana că a bătut de trei ori din palme şi ca o scânteie s-a stins în văzduh şi n-a mai văzut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Şi el a rămas uimit de cele ce a auzit, cum instruieşte satana pe ucenicii lui şi pe cei fără număr draci din iad, ca să-i înveţe pe oameni să amâne pocăinţa.
Atunci a venit îngerul Domnului şi i-a zis:
- Ai văzut părinte? Te-ai rugat atâţia ani ca să-ti arate Dumnezeu cum înşeală diavolul pe oameni şi cum îi duce în împărăţia iadului! Iată ai văzut cu ochii tăi şi ai auzit cu urechile tale cum! Ai văzut că unul îi spune : Hai şi la mănăstire, dar hai şi la crâşmă, altul zice că nu-i Dumnezeu, dar ai văzut cel mai bun sfat, cel al lui sarsailă. Să amâne fapta bună de azi pe mâine şi să facă păcatul.
Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei şi scrie tot ceai văzut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, să rămână pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest meşteşug al satanei. Căci trebuie să ştie toată lumea, că cel mai bun sfat al dracilor de-a câştiga suflete pentru împărăţia iadului, este de a-l învăţa pe om să amâne fapta bună de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinereţe la bătrâneţe, pe patul morţii, şi aşa să-i ducă pe toţi în iad!
* Şi aşa s-a scris sfatul dracilor pentru a câştiga sufletele. Eu eram copil de 13-14 ani când citeam aceasta. Şi am ţinut-o minte de atunci, iar acum a ajuns până la urechile voastre, aşa a vrut Dumnezeu, ca să ţineţi minte că atunci când gândul ne învaţă să lăsăm păcatul, să-l lăsăm mai încolo, să nu facem fapta bună acum, ci mai încolo, e treaba lui sarsailă.
„Văzut-ai în aramă rugină verde?” întreabă Sfântul Efrem. „Arama când rugineşte cu rugină verde nu o mai poţi curăţa, aşa-i păcatul când se învecheşte în om. Cu cât se învecheşte, cu atât mai tare ne înrobeşte şi ne duce la pierzare vremelnică şi veşnică”.
Deci când vei vedea că ţi-a spus îngerul : „Măi, omule, hai la mărturisire”, atunci să te duci. Dacă zici că o să te duci altădată, ei, gata, te-a câştigat sarsailă. Când vezi că-ţi spune gândul : „Spune păcatele toate din copilărie, nu cumva să mori şi să rămâi nespovedit” şi apoi vine alt gând : „Nu, mai lasă”. Acela-i sarsailă, sfatul lui sarsailă. Îţi spune gândul : „Măi, omule, măi, uite ce-i, lasă tutunul, sau hoţia, sau beţia, cutare”. Dar vine alt gând : „Eh, trebuie să mai trăiesc şi viaţa asta, mai pot lua un pahar, mai pot fuma o ţigară”. Ăsta-i sfatul lui sarsailă. Când îţi spune îngerul : „Măi, scoală-te la miezul nopţii şi zi Tatăl nostru măcar de vreo şapte ori şi vreo şapte metanii”. Însă îţi vine în minte : „Eh, tocmai când e somnul mai dulce, o să fac mâine noapte, poimâine”. E sarsailă acolo. Deci să luăm aminte : de câte ori ne învaţă să amânăm fapta bună, acela e sfatul lui sarsailă, cu care se umple tot iadul.
CUM NE DEPRINDEM SĂ LUCRĂM FAPTA BUNĂ
- cuvânt de la Avva Zosima
– Vine cineva să înveţe un meşteşug. La început se osteneşte, strică materialul şi de multe ori îl aruncă, dar nu lasă lucrul, ci iar îl începe. Şi deşi de multe ori îl strică, dar nu încetează lucrând, arătându-i meşterului lui buna sa voinţă. Iar dacă s-ar fi supărat de ceva şi ar fi fugit, nu poate învăţa acel meşteşug. Dar dacă va răbda, ostenindu-se şi lucrând, şi nu va fugi, deşi va fi certat şi îndreptat de multe ori, cu ajutorul lui Dumnezeu se obişnuieşte şi pe toate le face fără osteneală şi cu odihnă.
Aşa şi în cele duhovniceşti. Dacă cineva vrea să facă fapta bună, să nu creadă cu mintea sa că o va lucra îndată, căci este cu neputinţă, ci să înceapă. Şi cu toate că la început o va strâmba de multe ori, să no lase lenevindu-se, că aşa nu va isprăvi nimic, ci să înceapă iarăşi; precum face şi cel ce vrea să înveţe vreun meşteşug. Şi dacă va răbda de multe ori şi nu se va lenevi, atunci şi Dumnezeu va privi la voinţa lui cea bună şi la osteneala sa şi-i va da lui să facă totul precum am spus. Şi totul stă în asta : Când va cădea să nu se împuţineze cu sufletul, ci să înceapă iarăşi.
Astfel este lucrarea celor ce voiesc să câştige fapta bună. Toată fapta bună are nevoie de osteneală şi de vreme multă. A vrea şi a iubi ostenelile stă în voinţa noastră, însă avem trebuinţă şi de ajutorul lui Dumnezeu. Căci dacă Dumnezeu nu ar ajuta voinţa noastră cea bună, ne-am osteni în zadar; la fel ca şi cu lucrătorul de pământ, care lucrează ţarina sa şi o seamănă, dar dacă Dumnezeu nu va da ploaie peste semănătura lui, în zadar este toată osteneala sa.
Aşa şi rugăciunea şi osteneala noastră are trebuinţă de ajutorul lui Dumnezeu, pe care-l atragem, spre folosul nostru. Iar dacă ne vom lenevi de rugăciune, sau ne vom supăra dându-ne în lături (de la osteneală) cum va privi Dumnezeu spre lucrarea noastră, de vreme ce nu aducem nimic cu osteneală, pentru care nici nu vom lua ceva? Căci Dumnezeu priveşte la voinţa noastră cea bună şi, pe măsura ei, ne dăruieşte şi darurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu