3 ianuarie 2014

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE Firul de busuioc


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE

                                   Preot Ioan

                             Iubiţi credincioşi,



De sărbătoarea Bobotezei se leagă şi tradiţia răspândită în rândul
fetelor de măritat de a lua o crenguţă din mănunchiul de busuioc al
preotului, cu care acesta stropeşte prin casă, crenguţă pe caremai apoi sa o puna sub perna pentru a le ajuta sa-l viseze pe viitorul sot 

Aici este vorba despre un amestec de vrăjitorie şi evlavie şi de
aceea am obişnuit să atrag atenţia credincioşilor şi să le spun foarte
clar ca nu trebuie să ne punej nădejdea într-un fir de busuioc, mai
mult decat in Dumnezeu. Hristos-Dumnezeul nostru este ajutorul nostru şi nu un fir de 
busuioc! Am povăţuit, de asemenea pe tineri şi le-am spus că o  căsătorie se realizează prin multă rugăciune. Tinerii se caută unii pe alţii, dar se găsesc numai prin multă rugăciune iar relaţia lor de prietenie se întemeiază numai pe rugăciune. De asemenea trăinicia viitoarei lor  căsătorii depinde de credinţa lor în Dumnezeu şi de puterea rugăciunii lor.
 Aşadar, în ajunul Bobotezei, seara, la culcare, tinerii nu trebuie să-
îi  pună busuioc sub pernă în spereanţa găsirii unei perechi, ci trebuie să se roage mult pentru aceasta, să facă un acatist, să se înarmeze cu Sfânta Cruce şi să ceară ajutorul lui Dumnezeu.
Apa care curge de la robinet nu este sfinţită 
Există în popor credinţa unei false învăţături că în ziua de Bobotează
şi 9 zile după Bobotează, toate apele din râuri, din fântâni sau din
 
alte locuri sunt sfinţite şi de aceea nu trebuie să folosim această apă pentru a spăla.
Harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat şi nu peste toate
locurile unde există apă. Aşa cum la Sfânta Liturghie Harul lui
Dumnezeu nu se pogoară peste toată pâinea care este în Biserică,  
pentru  a o preface în Trupul Domnului şi aşa cum Harul nu se pogoară peste tot vinul care este adus la Biserică pentru a-l preface în Sângele Domnului, ci doar asupra darurilor consacrate, pregătite special pentru aceasta, acelaşi lucru se întâmplă şi-n cazul Aghiasmei Mari. Harul lui Dumnezeu se pogoară în timpul slujbei de sfinţire a apei doar peste apa pregătită din timp pentru acest lucru şi nu peste toată apa care există în Biserică, pe lângă Biserică, şi cu atât mai mult în fântâni, în râuri, în lacuri, ori în alte locuri. Toate oraşele au şi canale colectoare de ape reziduale, pline de toate mizeriile... Cum am putea spune că în ziua de Bobotează 
apa din canalul colector este vreme de 9 zile Aghiasma 
Mare???
Este adevărat că în cadrul slujbei de sfinţire a Aghiazmei Mari
 apare formula astăzi firea apelor se schimbă“, dar aici este vorba
  
de cu totul   altceva. Este vorba despre o revenire a Duhului Sfânt în sânul Creaţiei, sau faptul că noi simţim din nou prezenţa Duhului Sfânt în Creaţie.
Duhul Sfânt S-a ascuns în momentul în care omul a păcătuit şi
 
lucrul  acesta s-a răsfrânt asupra întregii Creaţii. Or, odată cu Boboteaza, începe o nouă etapă în istoria sfântă a omenirii şi în relaţia lui Dumnezeu cu făptura. Sfânta Scriptură se referă la această prezenţă a Duhului Sfânt în sânul Creaţiei: Duhul Sfânt se purta deasupra apelor“. La  Bobotează se întâmplă din nou acelaşi lucru; o revenire a Duhului Sfânt în sânul   Creaţiei. Prezenţa Duhului Sfânt la Bobotează are şi altă semnificaţie, pe care o
 desprindem din Troparul care se cântă în această zi la slujbă,
tropar care spune: În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea
Treimii S-a arătat... Şi Duhul în chip de porumbel a întărit adevărul
cuvântului... Cu alte cuvinte, la Bobotează Duhul Sfânt a întărit
 
ceea ce  a spus Tatăl despre Fiul, adevărul că Acesta este Fiul Meu   Cel iubit,   întru care am binevoit“.
          Conştiinţa oamenilor de a nu spăla în această perioadă are un
  
anumit suport real. În vechime, sfinţirea apelor se făcea la râuri ori la fântâni sau lacuri şi acea apă se sfinţea într-adevăr, pentru că asupra ei se pogora Duhul Sfânt. Evlavia şi credinţa oamenilor au dus la practica de a nu spăla până la sfârşitul praznicului, adică 9 zile după Bobotează, considerându-se că apa era sfinţită în toată această perioadă. Apa din acele râuri ori lacuri era într-adevăr sfinţită pentru că Duhul Sfânt se pogora asupra ei şi o sfinţea.                           Astăzi noi folosim în ziua de Bobotează  
vase mari în care se face Aghiasma Mare, şi din care credincioşii iau şi duc în casele lor. Apa din fântâni, râuri, lacuri ori cea care curge la robinet, nu este sfinţită, nu este aghiasmă, ci este apă obişnuită, întrucât peste ea nu s-a pogorât Duhul Sfânt, aşa cum s-a întâmplat cu vasele special pregătite în ziua de Bobotează. Aşa că se poate spăla cu apa obişnuită începând cu ziua de 8 ianuarie, când a trecut ziua praznicului Bobotezei, cât şi sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan.
Din ziua bobotezei  păna in 14 ianuarie , se bea dimineata pe nemancate in fiecare dimineata , apa sfintita , se spune o rugaciune ...pentru sanatate..

Niciun comentariu:

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ