Încă de la începuturile existenţei Sale, Biserica a mărturisit şi a întărit adevărul revelat că Fecioara Maria este Născătoarea de Dumnezeu, ocupând astfel locul central în planul mântuirii şi devenind povăţuitoare către Hristos. Recunoscându-i mijlocirea şi ajutorul ei pentru noi, Biserica Ortodoxă i-a închinat, din cele mai îndepărtate timpuri, laude, rugăciuni şi diferite denumiri ca: „Împărăteasă“, „Stăpână“, „Doamnă“, „Mireasă, pururi fecioară“, „Biserică Sfinţită“, „Stâlp al fecioriei“, „Rai cuvântător“, „Rug nears“, „Scară a Raiului“ şi altele. Mai mult, pe parcursul anului, îi sunt închinate patru sărbători mari - praznice împărăteşti - şi anume: Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (15 august), Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (8 septembrie).
Dar locul pe care-l ocupă Maica Domnului atât în dogmă şi în viaţa liturgică, cât şi în inimile credincioşilor este recunoscut de Biserică, în special prin marea varietate de icoane închinate ei. Icoana Maicii Domnului ocupă locul imediat următor după icoana Mântuitorului Hristos.
Învăţătura despre Maica Domnului este la fel de veche ca şi creştinismul. La început, mulţi creştini care veneau în catacombe, se adunau în case şi în biserici pentru rugăciune împreună, nu ştiau să citească şi de aceea istorisirile biblice li se înfăţişau prin picturi, ajutându-i, astfel, să înţeleagă tainele mântuirii lumii. La jumătatea secolului al IV-lea, Biserica începe să iasă din catacombe, construindu-şi propriile bazilici.
Împrejurările şi necesităţile diferitelor perioade istorice au evidenţiat progresiv caracterul sacru al imaginii, au dus la dispariţia simbolurilor primitive şi au detaşat arta creştină de elementele străine, care îi mascau conţinutul. Tradiţia Bisericii menţionează existenţa unei icoane a Mântuitorului încă din vremea vieţii Sale pe pământ - imaginea de pe năframa Veronicăi -, iar a icoanelor Sfintei Fecioare pictate nu mult după aceea, mai exact după Pogorârea Sf. Duh.
Reprezentări din secolul al II-lea
Cele mai vechi şi cele mai numeroase fresce reprezentând-o pe Maica Domnului s-au descoperit în catacombele Romei, care erau folosite de creştini la începuturi pentru a-şi îngropa morţii, în cimitirele obişnuite interzicându-li-se acest lucru.
De asemenea, reprezentări ale Maicii Domnului aflăm şi pe pereţii catacombei Domitillei (proorocul Isaia şi Fecioara cu Pruncul - secolul al III-lea), pe pereţii catacombei Sfinţilor Petru şi Marcelin (Fecioara cu Pruncul, încadrată de doi magi - secolul al III-lea) şi pe pereţii Cimitirului Ostrian (Fecioara Orantă cu Pruncul - secolul al IV-lea).
Adesea, Maica Domnului era reprezentată singură, ca Orantă (rugătoare). Pe numeroase vase liturgice, găsite în catacombe, erau reprezentaţi alături de ea şi Apostolii Petru şi Pavel sau mama ei, Sfânta Ana.
În secolul al Vl-lea, icoanele Sf. Fecioare deveniseră foarte răspândite. Şi în Apus se aflau, în acest timp, câteva reprezentări ale Sfintei Marii, cum este Fecioara Orantă (rugătoare) din cimitirul „Sf. Agnes“ din Roma şi din biserica „Sf. Maria Maggiore“ sau de pe porţile Sf. Sabina. O astfel de icoană se află la Muntele Athos, la Mănăstirea Vatopedu sau Iviron.
Sfântul Evanghelist Luca, primul iconograf Prima reprezentare în icoană a Maicii Domnului aparţine Sfântului Evanghelist Luca.
Tot părintele Adrian Dinu, a cărui lucrare de doctorat s-a referit la cultul Maicii Domnului, ne-a explicat că potrivit Tradiţiei, sunt trei icoane ale Maicii Domnului pictate de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, după Pogorârea Sfântului Duh:
Maica
Domnului Odighitria - „Îndrumătoarea“, în care este reprezentată cu
pruncul în braţe, amândoi stând cu faţa spre cel care priveşte la
icoană; 
Maica
Domnului Eleusa - „Mângâietoarea“ (dulce-iubitoare). Pruncul este
strâns lipit cu faţa lângă obrazul Maicii Domnului, pe care o
îmbrăţişează. Chipul mamei este îndurerat, prevestind suferinţele
viitoare ale Fiului. 
A
treia icoană este Maica Domnului Oranta - „Rugătoarea“, fără pruncul
Iisus. Apare în Deisis rugându-se Mântuitorului pentru omenire.Se pare că Sf. Ev. Luca a pictat aceste icoane în urma unor revelaţii. Potrivit Tradiţiei, el n-a pictat numai icoanele Maicii Domnului, ci şi icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi poate şi altele. Alţi iconografi l-au urmat apoi, pictând pe Maica Domnului, însă aceştia sunt aproape necunoscuţi.
Originalele picturilor realizate de Sf. Ev. Luca nu s-au păstrat până astăzi, însă ele au devenit prototipuri pentru iconografia bizantină de mai târziu.
Afirmaţiile, potrivit cărora Sf. Evanghelist Luca este primul iconograf se fundamentează pe mărturia lui Theodor Studitul (sec.VI), care spune că împărăteasa Eudoxia ar fi trimis Pulheriei un portret al Maicii Domnului, Theotocos, pictat de evanghelistul Luca. Şi textele liturgice confirmă tradiţia că Sf. Ev. Luca este primul care a pictat icoanele Maicii Domnului, pomenindu-l adesea: „Zugrăvind prea cinstitul tău chip, dumnezeiescul Luca, scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei lui Hristos, a înfăţişat pe Ziditorul a toate pe braţele tale“.
De asemenea, în Biserica Patimilor (Martyrion sau Martyrium), construită de Constantin cel Mare pe Golgota, pelerinii din secolele IV-VI puteau admira, printre alte relicve sfinte, şi o frumoasă icoană a Sfintei Fecioare, devenită celebră prin rolul determinant pe care l-a avut în convertirea Sfintei Maria Egipteanca.
O icoană pictată la începuturi, probabil din secolul al V-lea, se păstrează şi astăzi în biserica Santa Maria Maggiore din Roma.
Cea mai veche icoană a Maicii Domnului
Cea mai veche dintre reprezentările Maicii Domnului, cunoscute nouă, se află în catacomba Sfânta Priscila din Roma şi este socotită ca datând din veacul al II-lea. Pentru că în această catacombă au fost foarte multe reprezentări ale Maicii Domnului, ea a fost numită Catacomba sau Cimitirul Mariei.
Pr. lect. dr. Adrian Dinu, preot spiritual la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, ne-a arătat că, pentru a indica faptul că femeia zugrăvită este Maica Domnului, alături de ea este zugrăvit un prooroc din Vechiul Testament, care ţine în mâna stângă sulul cu proorocia privitoare la Maica Domnului, iar cu mâna dreaptă arată la steaua zugrăvită deasupra capului Maicii Domnului. Acestă reprezentare a Maicii Domnului este, în acelaşi timp, un chip simbolic şi istoric.
Alături de această frescă, mai sunt două reprezentări ale Sfintei Fecioare: Buna Vestire şi Închinarea magilor. În prima scenă, Maria stă pe scaun, iar lânga ea, în picioare, se află Sfântul Arhanghel Gavriil, sub chipul unui tânăr fără aripi. În a doua, Maria este aşezată pe un tron, ţinând Pruncul pe genunchi, iar magii îi oferă daruri. Reprezentările acestei scene din urmă erau foarte frecvente, datând din perioada secolelor II-IV.
Icoana nefăcută de mână omenească
În Biserica Ortodoxă cinstim icoana nefăcută de mână omenească a Maicii Domnului. Despre „icoana cea nefăcută de mână“, a cărei copie se află, printre altele, în Rusia în oraşul Kazan, aflăm din slujba zilei de 22 octombrie, când se cinsteşte praznicul icoanei numită Kazanskaia.
Sfinţii Petru şi Pavel, aflaţi în oraşul Lida, lângă Ierusalim, au rugat-o pe Sf. Fecioară să vină la sfinţirea bisericii de aici. Ea le-a promis că va fi acolo şi i-a trimis înapoi la Lida. Întorşi la biserica ce urma a fi sfinţită, sfinţii apostoli au găsit, pe un perete, zugrăvit chipul Maicii Domnului. În timpul prigoanei iconoclaste, patriarhul Constantinopolului a trimis la Roma o copie a acestei icoane, ceea ce a făcut ca astăzi să poată fi încă cunoscută în întreaga lume creştină. De aceea, icoana Maicii Domnului din Lida s-a mai numit şi „romană“, fiind sărbătorită la 26 iunie.
De-a lungul timpului, tradiţia a reţinut mai multor tipuri de icoane ale Sfintei Fecioare Maria: cele trei amintite, la care se adaugă „Cea care tronează“ - Pantanassa; „Dulcea sărutare“ - Glikofilousa, „Fecioara alăptând“ - Galaktorophousa etc. Tipul de icoană Galaktorophousa - „hrănitoarea cu lapte“ - se află pe pereţii catacombei Sfânta Priscila din Roma.
Cele mai frecvente icoane
Încă din epoca lui Constantin cel Mare, iconografia închinată Fecioarei s-a orientat spre tipul impunător al Împărătesei (ca urmare şi în paralel cu chipul de Împărat al Domnului Hristos). După Sinodul de la Efes (431) Fecioara Maria a fost recunoscută „oficial“ ca Maica Domnului, dezvoltându-se iconografia ei cea mai cunoscută: „Fecioara cu Pruncul“. Fecioara Maria mai apare în icoane şi singură: Îndurerata de la Diveevo, a Sf. Serafim de Sarov, Ocrotitoarea Athosului - Gherontiţa (Athos), Călugărinţa (Rohia), Oranta, Acoperământul Maicii Domnului (Pokrov-ul). Unele icoane poartă numele localităţilor din care provin: Kazan, Vladimir, Smolensk, Prodromiţa etc.
Tot de la începuturi, unele dintre icoanele Maicii Domnului au dovedit puteri miraculoase, devenind astfel cunoscute icoane făcătoare de minuni. Cea dintâi icoană „făcătoare de minuni“ se pare că aparţine tot Sfântului Luca. Despre aceasta s-a spus, de exemplu, că în secolul al X-lea a fost apărătoarea Constantinopolului, ori a polonezilor în luptă împotriva suedezilor din 1662.
La noi, cea mai vestită dintre icoanele făcătoare de minuni de astăzi este icoana de la Mănăstirea Neamţ. În „Viaţa Preasfintei Fecioare Maria“, monahul Gamaliil Păvăloiu redă istoria acestei icoane. În jurul anului 35, pe când Sfântul Apostol Petru se afla la Lida, credincioşii au ridicat o sfântă biserică. Au făcut icoane simbolice: semnul crucii (ca simbol al credinţei), ancora (speranţa creştină) etc. Minunea nu a întârziat şi, pe stâlpul bisericii, a apărut chipul Fecioarei Maria, cu toate că în acele timpuri Fecioara trăia în Ierusalim. Auzind despre această minune, ea a venit la Lida şi a binecuvântat icoana creştină, aceasta primind astfel darul de a face minuni. Prima copie a acestei icoane a ajuns în Moldova fiind dăruită pe la 1400 de împăratul Ioan Paleologul Mitropolitului Iosif al Moldovei. Mai apoi Alexandru Muşat Vodă a dăruit-o Mănăstirii Neamţ, unde se află şi astăzi. Alte icoane ale Prea Sfintei Fecioare cunoscute ca fiind făcătoare de minuni sunt la Mănăstirea Hotin (1672), Mănăstirea Dintr-un lemn, Nicula, Bistriţa (Neamţ) ş.a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu