Undeva, în părţile Lombardiei, trăiau odată doi soţi foarte credincioşi şi cu mare evlavie către Maica Domnului. De aceea au pictat pe un zid al casei lor o icoană mare şi frumoasă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi de fiecare dată când treceau pe lângă icoană, spuneau rugăciunea îngerească "Bucură-te, Marie". Maica Domnului, văzându-le credinţa şi evlavia, le-a dăruit multe faceri de bine. Iar cei doi soţi vieţuiau cu multă bucurie, având înţelegere cu toată lumea.
Ei aveau un prunc de 3 ani care îi vedea mereu pe părinţii lui cum stau la rugăciune înaintea acestei icoane. Şi astfel a luat şi el acest obicei şi ori de câte ori trecea prin faţa icoanei se închina aşa cum vedea că fac mama şi tatăl lui. Când copilul a început să vorbească, părinţii l-au învăţat şi rugăciunea. Şi de fiecare dată când trecea pe lângă icoană, se oprea şi se ruga. El gândea că Maica Domnului, cum stătea aşa pe scaun, este Stăpâna casei lor.
Într-o zi, băiatul se juca la râu cu copiii şi a căzut în apă. Ceilalţi copii au mers repede şi i-au spus mamei lui că acesta s-a înecat. Femeia, auzind acestea, a început să plângă şi a alergat la râu împreună cu toţi vecinii. Pentru că râul era foarte adânc, doi bărbaţi au început să înoate şi să se scufunde pentru a găsi copilul. S-au străduit mult, însă nu au reuşit să îl găsească. Mama lui a mers pe malul râului, mai la vale. Acolo l-a văzut pe copil în mijlocul râului, deasupra apelor, ca şi cum ar fi şezut pe un scaun. Văzând aceasta, l-a strigat şi a zis:
- Copilul meu, eşti bine?
Iar pruncul i-a răspuns:
- Sunt bine, mamă, pentru că Stăpâna mă ţine şi nu mă tem.
Femeia, bucurându-se nespus că şi-a găsit fiul teafăr, nu a mai înţeles despre ce Stăpână vorbea copilul, ci a alergat repede să îi cheme pe cei doi oameni pentru a-l ajuta. Aceştia au venit, l-au scos din apă şi l-au dat mamei lui. Aceasta l-a luat în braţe şi a mers la casa ei cu mare bucurie. Ajungând şi bărbatul ei acasă şi auzind cele petrecute, l-a întrebat pe copil cum de a scăpat de înec. Iar pruncul i-a răspuns aşa:
- După ce am căzut în râu, Stăpâna casei noastre (şi copilul arătă) a alergat, m-a luat din apă şi m-a ţinut până au venit şi m-au luat cei doi bărbaţi.
Toţi cei care au auzit acestea s-au minunat şi au căzut în genunchi, închinându-se la icoana Maicii Domnului. Apoi au făcut priveghere de toată noaptea.
Şi când cineva îl întreba pe prunc despre cele întâmplate, acesta vorbea clar, dar dacă spunea altceva, vorbea ca orice copil de vârsta lui, adică nu pronunţa corect cuvintele.
Iată, dragi copii, câtă iubire are Maica Domnului pentru copii şi cum nu lasă nici o rugăciune neascultată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu