Teodor Castrişanu
Copilaşi din toată lumea, ştiţi voi cum se roagă mama
Pentru voi în orice seară? Nu ştiţi? Sigur! N-aţi luat seama
Când cu ochii plini de lacrimi, la icoana Maicii sfinte
Îşi şopteşte-n blânde şoapte rugăciunea ei fierbinte.
Uite-aşa grăieşte dânsa: " Maică sfântă, Preacurată,
Vezi-i ce frumos dorm dânşii?...Ei îmi sunt averea toată.
Pentru ei din greu mă zbucium, pentru ei trăiesc în lume
Şi îndur atât noianul de dureri fără de nume!
I-am culcat şi-acum spre tine vin ca ei să nu mă vază
Şi te rog, Măicuţă sfântă, să cobori o blândă rază,
Raza bunătăţii tale, pe frumoasele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele şi nici pleoapele muiete.
Şi le-adu în suflet raiul liniştit al vieţii tale
Şi mi-i fă ca-n zori de ziuă, când o fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminţi şi veseli, îndreptând spre mine paşii
Cum i-ndreaptă către tine, colo-n cer, sus, îngeraşii"