Viaţa şi săculeţul cu pietre

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                                     (aranjament preot Ioan)

Umblând odată pe ţărmul mării, un om a găsit un săculeţ cu pietre

negre şi mărunte.

               Mergând încet pe drum şi neavând ce face, scotea pietre din

săculeţ şi arunca în păsări cu ele. A zvârlit aşa toate pietrele în afară de

una, pe care a dus-o acasă. Acolo i-a arătat-o unui vecin care, văzândo,

l-a întrebat cu mirare:

- Unde ai găsit-o? Piatra aceasta este de mare preţ.

Aflând aceasta, omul acela nepriceput s-a întors pe ţărmul

mării să caute pietrele aruncate, dar n-a mai găsit nimic.

Aşa facem şi noi cu zilele vieţii noastre. Fiecare an, fiecare

lună, fiecare zi sau ceas al vieţii noastre sunt tot atâtea comori pe

care ni le dă Dumnezeu ca să le folosim pentru mântuirea noastră

şi ajutorarea semenilor, iar noi adesea le mistuim pe lucruri

deşarte. Iar vremea trece şi întoarcere n-are, aşa că pătimim şi noi

ca omul care arunca zadarnic pietrele găsite pe ţărmul mării.

Să crezi

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                                          (aranjament preot Ioan)

                    Noi românii suntem un popor credincios. Ni se pune

eticheta asta după ce în urma unor sondaje, foarte puţini se

declară atei.

         Credinţa celor mai mulţi dintre noi, însă, e doar declaraţie,

sau un soi de calcul interesat: „n-am ce pierde dacă cred în

Dumnezeu“. Dar proba credinţei nu este recensământul, ci o

situaţie limită. Spunea cineva că ajungi să crezi cu adevărat în

ceva, doar atunci când eşti gata să mori pentru crezul tău.

Se spune că odată un om a căzut într-o prăpastie şi s-a agăţat de

un arbust rămânând suspendat deasupra hăului. A început să se

roage cum n-o mai făcuse vreodată: „Doamne scapă-mă!“.

Dumnezeu i-a răspuns întrebându-l: - Ai mers în fiecare duminică

la Biserică la Sfânta Liturghie? - Am mers ori de câte ori am

putut, dat promit să nu lipsesc în nicio duminică dacă mă scapi de

aici.

- Eşti un milostiv? Îţi ajuţi semenii?

- Da, cred că da, dar voi dărui şi mai mult în viitor, numai

scapă-mă de pe această stâncă?

- Crezi în Mine, l-a întrebat în fine Dumnezeu?

- Da, Doamne, cred în Tine.

- Atunci, dă drumul crengii de care te ţii cu mâinile!!!

    Trebuie s-o recunoşti că nu eşti atât de credincios încât să

renunţi la toate punctele de sprijin şi să te agăţi doar de…

Dumnezeu.