Da-mi lacrimi

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
O ICOANA FOARTE FRUMOASA CU BUNA VESTIRE

Da-mi lacrimi in ochi,
Doamne prea plin de dragoste,
Te rog,da-mi lacrimi cand mijlocesc
Da-mi lacrimi cand ingenunchez la tronul Tau in fiecare zi,
Da-mi lacrimi pana cand invat sa mijlocesc...
Doamne, Tu Cel ce-ai fost strapuns,
sfarma aceasta inima rece, de piatra din mine
Incalzeste-mi inima cu Focul Tau cel Sfant
Inunda-mi sufletul cu pasiunea dragostei divine;
Fa-ma sa tanjesc dupa voia Ta.

Nepasarea-mi din inima indeparteaz-o din nou,
Pana ce flamanzesc, insetez si tanjesc...
Pana cand dorinta dupa sufletele oamenilor ruinati de pacat,
Se va mistui in mine, facandu-ma sa ard...

Umple-mi inima cu lacrimile Tale;
dezvaluie-mi acolo Crucea Ta
Pana cand voi socoti ca mort orice altceva din aceasta lume,
Pana cand voi socoti un gunoi orice altceva din aceasta lume,
In afara de crucea Celui Rastignit.

Fa ca inima mea sa fie o inima rastignita mereu,
Sangerand pentru sufletele oamenilor...
Povara pentru ele sa-mi moaie sufletul in fiecare zi,
Pana cand voi fi partas din nou durerii Tale...

Da-mi lacrimi cand spun despre Iubirea-Ti ce s-a dat la moarte;
Da-mi lacrimi cand ma rog pentru oameni...
Da-mi lacrimi cand privesc in sus spre tronul Tau.
Iubire a lui Dumnezeu, zideste in mine o inima curata !
AMIN

SURSA ..mail

Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă,
Cu inima tot frântă ca şi ieri.
M-am adunat şi astăzi din cenuşă,
Ca să fiu martor altei Învieri.

Iar am ucis, iar Te-am văzut pe pâine!
Ia-mi bolovanul ăsta, tare-i greu!
Şi mai îngăduie-mă până mâine,
Că nu mai sunt stăpân pe mine, eu!

Să nu mă spui la oameni că-Ţi fac rugă
Şi nici că stau cu Tine noaptea-n prag.
Mi-a încăput măgarul ăsta slugă,
Tocmit la carul morţii, pe ciomag.

Şi n-aş mai vrea ca oamenii să ştie
Că înnoptez cu Tine pe furiş.
Ar fi să-njunghi o nouă liturghie
În rostogolul meu pe povârniş.

Le-am spus că nu mai ştiu nimic de Tine,
Că m-ai trăzni-ntr-o clipă dac-ai fi;
Şi-n ochii lor, neputincios, vezi bine,
Te răstignesc în fiecare zi.

Însângerând în ghimpii remuşcării,
Mă înhăitez de mână cu cei răi
Şi stau de frică-n praştia vânzării,
Bolovăniş pentru trimişii tăi.

De groază-mi creşte-o gheară nevăzută
Şi râcâiesc icoane pe obraz,
Să fie-n cale toată munca slută.
Cum mă mai milui, Doamne, cu răgaz.

Să fi avut o cruce mai uşoară,
Eram şi eu cu ceilalţi la ospăţ
N-aş mai avea azi rană să mă doară,
Nici n-aş fi stat la Nichipercea-n hăţ.

Aş vrea să-ţi spun o vorbă la ureche:
„Am smuls o pană de heruv cândva
Şi-o am aici, într-o cămară veche,
Ţi-aş da-o Ţie, dacă m-ai ierta!?”

N-am altceva, primeşte-mă de milă,
Că tare mai sunt singur şi sărac,
Aprinde-mi iar în suflet o feştilă,
Să mă ridic din zgura-n care zac.

Şi cată de-mi trimite mai degrabă
Un oaspe megieş cu cerul Tău,
Să-mi târnosească calea pe tarabă
Peceţile părerilor de rău.

Poate că mâine-am să-ţi străpung iar coasta
Şi-am să-ţi mai bat în palmă încă-un cui,
Dar Te-oi căta din nou ca-n seara asta:
„Auzi. Nu mă mai spune nimănui!”

de Măgirescu Eugeniu