4 Septembrie
Cinstirea icoanei Maicii Domnului "Rugul aprins"
icoana ocrotitoare a familiei şi gospodăriei
Rugul Aprins face trimitere la un eveniment din Vechiul Testament, anume acela în care Moise, aflat pe Muntele Horeb, vede o lucrare a lui Dumnezeu, un rug arzând care nu se mistuie, din care izvora o lumină. Acea lumina este comparată cu lumina de pe chipul și hainele Mântuitorului, la Schimbarea la Față şi este considerată lumina necreată.
La nivel simbolic, această imagine a rugului aprins care nu se mistuie duce cu gândul la Maica Domnului, care a primit în pântecele ei pe Creatorul tuturor.
Icoana Maicii Domnului "Rugul Aprins" este ușor de recunoscut, ea fiind lucrată în formă unei stele cu opt colțuri. Aceste colțuri ale stelei închipuie rugul ce ardea și nu se mistuia. Biserica Ortodoxă a văzut întotdeauna în Rugul Aprins pe Maica Domnului, care a dat naștere Mântuitorului Iisus Hristos, rămânând nevătămată și pururea fecioara.
Icoana "Rugul Aprins" este mult cinstită de credincioși, aceștia văzând-o pe Maica Domnului zugrăvită pe aceasta drept ocrotitoarea de incendii. Aceasta se datorează unei minuni a Maicii Domnului, petrecută astfel: Un incendiu a cuprins mai multe case. Oamenii au început să fugă alarmați, doar o femeie stând în genunchi în fața casei și ținând în mână o icoană a Maicii Domnului Rugul Aprins. Casa îi ardea în întregime. A doua zi, deși casele cuprinse de incendiu erau scrum, casă bătrânei era neatinsă nici de cea mai mică flacără.
Există credinţa că această icoană ocroteşte gospodăriile de incendii, de trăsnete şi este icoana profeţiilor împlinite. Credincioşii se pot ruga la această icoană sau pot rosti acatistul pentru protejarea de cele rele a gospodăriilor şi a familiilor.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu