2 iunie 2012

2 iunie - MOŞII DE VARĂ sau MOSII DE CIRESE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Dupa Inaltarea Domnului, credinciosii ortodocsi ii pomenesc pe cei raposati, pe mosii si stramosii neamului, la Mosii de vara.
Prin rugaciune la biserica , se cere odihna in Imparatia cerurilor pentru cei adormiti dupa atatea suferinte, nelinisti si neimpliniri.
Mosii de vara urmeaza intotdeauna dupa Inaltarea Domnului, pentru ca Pogorarea Sfantului Duh sa se faca si asupra celor adormiti.
Drept recunostinta si dragoste pentru cei ce nu mai sunt cu noi, este bine sa daruiesti din ceea ce ai. Da de pomana copiilor, saracilor si rudelor cani si strachini cu cirese sau alte fructe, colaci, coliva si haine.
Tot ceea ce pregatesti trebuie sa fie proaspat iar hainele curate si pe cat posibil calcate.

În Ajunul (sâmbăta) Rusaliilor se ţin Moşii de Vară pentru care se organizează târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar şi prilejul de a se întâlni. Se crede că sufletele morţilor (moşilor), după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor) , se preumblă printre cei vii, iar în Ajunul Rusaliilor revin în lumea lor. Pentru spiritele acestora oamenii săvârşesc rituri de îmbunare, împodobesc gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei sau nuc (acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh) şi fac pomeni fastuoase, practici care s-au păstrat până astăzi. Caracterul precreştin al acestei sărbători se regăseşte în mitologia românească în cultul Rusaliilor, despre care se spune că semnifică sufletele fetelor moarte de tinere, iar după alţii, fiicele lui Rusalim împărat.

REŢETA DE COLIVĂ
Ingrediente:
1 kg grau/arpacas,
500 g zahar,
500 g miez nuca macinat,
1 lingurita coaja de lamaie rasa,
1 lingurita coaja de portocale rasa,
1 linguirta zahar vanilat,
1 varf cutit scortisoara macinata,
sare dupa gust,
zahar pudra , cacao, nuca
Mod de preparare:
Graul se spala in 9 ape reci , eu spun la fiecare apa tatal nostru...
Se fierbe in 2 l apa, la foc mic.
Se clatina vasul sa nu se lipeasca graul.
Se raceste foarte incet 3-4 ore, cu un capac pus
Abia dupa racire se adauga zaharul, coaja de lamaie si de portocala, nuca. cacao
Se framanta cu mana. Cand se face moale ca o pasta se pune pe platou, si se pudreaza.
Se da intai cu pesmet fin, ca sa nu se puna zaharul pudra direct pe umed, sa faca crusta.
In zaharul pudra se amesteca si putina scortisoara sau nuca macinata fin.
Se face o cruce din bomboane sau se decupeaza o cruce din carton si se foloseste ca poncif, se presara cacao si iese o cruce pe coliva.
PREGĂTIREA ŞI MERSUL LA BISERICĂ
Se întocmeşte lista cu numele de botez al celor răposaţi din familie, listă care poartă denumirea de POMELNIC.
Se ia o sticlă cu vin roşu bun. un prosop pentru preot , prescura si colacul lui Dumnezeu...
Eu am facut pachete, in care am pus un colacel, un pahar cu coliva, cirese, visine, capsuni, caise, un mar, o bucata de branza topita..
Într-un coş se pune un prosop  curat peste care se aşază platoul cu colivă, o lingură, câteva pahare de unică folosinţă, câteva farfurii şi linguriţe de unică folosinţă, sticla cu vin căreia i s-a scos dopul şi a fost pus în aşa fel încât să poată fi desfăcut uşor, lumânări, chibrit.

În aceleaşi pungi se pot pune în vase de împărţit diferite gustări proaspete (brânză, caşcaval, şuncă presată, pâine), fructe, prăjituri.
Se pleacă la Biserică într-o ţinută decentă cu toate cele de mai sus la noi.
După găsirea unui loc la o masă se scoate platoul cu colivă şi sticla cu vin şi se depun pe masă având grijă să aşezăm coliva cu crucea îndreptată spre altar şi să destupăm sticla cu vin.
Se pune o candelă pe colivă şi se aprinde când începe slujba.
Pachetele le lăsăm sub masă în punga sau cos...Ducem pomelnicul la preot  şi o sumă de bani, după cum se obişnuieşte.
Mergem şi ne închinăm rostind câteva rugăciuni la icoane şi raclele cu moaşte (dacă sunt).
Ne întoarcem în dreptul colivei aduse de noi şi rămânem acolo până la terminarea slujbei.
Înainte ca preotul să termine de citit pomelnicele punem o lumânare înfiptă în colivă şi o aprindem.
Când preotul termină pomenirea tuturor răposaţilor ridicăm platoul cu colivă şi sicla cu vin pentru veşnica pomenire.
Aşteptăm cu răbdare ca preotul să vină să sfinţească pachetele de împărţit şi coliva.
Este bine ca lucrurile de împărţit să fie date unor persoane care au cunoscut răposaţii, iar pachetele să fie însoţite fiecare de câte o lumânare aprinsă. Putem împărţi colivă şi vin şi la alte persoane decât cele care au cunoscut pe răposaţi, dar avem grijă să oprim şi pentru acasă din acestea pentru că au fost sfinţite.
Mergem acasă şi servim masa, apoi un pic de colivă şi vin cu gândul la răposaţii din familia noastră.
Iată şi câteva rugăciuni pe care trebuie să le rostim:

RUGACIUNE CÂND INTRI ÎN BISERICĂ

Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru mulţimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; inchina-mă-voi în biserica Ta cea Sfântă, Doamne, povăţuieşte-mă cu dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să preaslăvesc o Dumnezeire: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.

RUGĂCIUNEA LA ICOANA MÂNTUITORULUI

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşalelor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de bună voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce ca să scapi din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumită strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, care ai venit să mântuieşti lumea. Amin.

RUGĂCIUNEA LA ICOANA MAICII DOMNULUI

Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvorul milei, învredniceşte-ne şi pe noi milostivirii tale. Caută spre robul tău cel păcătos. Arată-ţi puterea ta, ca totdeauna. Căci nădăjduind întru tine îţi strigăm, cum oarecând ţi-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fără de trup: Fecioară bucură-te!
Amin.
Pomelnicul va fi însoţit de următoarea rugăciune:

RUGĂCIUNEA PENTRU CEI ADORMIŢI

Pomeneşte, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii şi a vieţii celei ce va să fie au adormit, părinţi şi fraţi ai noştri, şi pe toţi cei care întru dreapta credinţă s-au săvârşit, şi iartă-le lor toate greşalele pe care cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul le-au săvârşit şi-i aşază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri cu verdeaţă, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea şi unde cercetarea feţei Tale veseleşte pe toţi sfinţii Tăi cei din veac. Dăruieşte-le lor şi nouă împărăţia Ta şi împărtăşirea bunătăţilor Tale celor negrăite şi veşnice şi desfătarea vieţii Tale celei nesfârşite şi fericite.
Că Tu eşti învierea şi odihna adormiţilor robilor Tăi (numele de botez al morţilor), Hristoase, Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cu sfinţii odihneşte Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

Astazi la noi la biserica au fost 4 preoti, lume multa ..atasez cateva poze facute cu telefonul...





DUMNEZEU SA LE PRIMEASCA POMENIREA TUTUROR CE AU FOST POMENITI...

Niciun comentariu:

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ