DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Ce putem face pentru ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile?
Cum să ne rugăm... în aşa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile
Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în Dumnezeu din toată
inima? Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga
adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o
dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui
Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru
neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea
săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie
nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu
mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”...
Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele? Motivul
principal: fiindcă ea avea o relaţie cu El şi voia să facă voia Lui. Şi,
într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are
dreptul de a o îndruma în viaţă şi ea chiar se bucura că aşa stau
lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri,
făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la
Dumnezeu cu toată încrederea şi-I vorbea despre nevoile, despre
îngrijorările ei şi despre orice altceva se întâmpla în viaţa ei. În
plus, din ceea ce citise în Biblie, se convinsese că Dumnezeu dorea ca
ea să se bizuie pe El în acest mod.
Mai exact, viaţa ei demonstra ceea ce spune versetul acesta din Sfânta
Scriptură: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva
după voia Lui, ne ascultă.”1 „Căci ochii Domnului sunt peste cei
neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor...”2
Atunci cum se face că Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile tuturor oamenilor?
Poate deoarece nu toţi oamenii au o legătură personală cu El... Or fi
ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când.
Cât despre cei care nu par să primească niciodată răspuns la
rugăciunile lor... probabil că lucrurile stau astfel din cauză că nu au o
relaţie personală cu Dumnezeu şi, mai mult, niciodată nu au primit de
la Dumnezeu iertarea completă pentru păcatele lor. Te întrebi ce
legătură are una cu alta?! Îţi explic imediat. „Nu, mâna Domnului nu
este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să
audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi
Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să
v-asculte!”3
Este destul de normal să simţim această despărţire de Dumnezeu. Ce se
întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Îşi
încep rugăciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie să mă ajuţi cu problema
asta...” Apoi fac o pauză şi reiau: „Sunt conştient de faptul că nu
sunt o persoană perfectă... că, de fapt, nu am nici un drept să Te rog
acest lucru...” Iată, oamenii îşi dau seama că sunt păcătoşi... şi îşi
mai dau seama că nu doar ei îşi dau seama de acest lucru, ci şi
Dumnezeu! Şi atunci se gândesc: „Hei, pe cine caut eu să păcălesc?” Însă
ceea ce s-ar putea să nu ştie ei... este cum pot primi de la Dumnezeu
iertarea pentru toate păcatele. E posibil să nu ştie că pot începe o
relaţie cu Dumnezeu şi că atunci Dumnezeu îi va auzi... Va lua aminte la
rugăciunile lor.
Pe ce se bizuie rugăciunile noastre?
Mai întâi trebuie să ai o relaţie cu Dumnezeu. Închipuie-ţi că un
student se duce la rectorul universităţii sale (pe care nici nu-l
cunoaşte, de altfel) şi îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar.
Ce şanse de reuşită ar avea? ZERO. (Bine, pornim de la premiza că
rectorul nu este un iresponsabil!) Dar dacă fiica rectorului şi-ar ruga
tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce?
Fiindcă se cunosc şi, mai mult chiar, au o relaţie. Relaţiile pe care le
avem cu ceilalţi schimbă totul.
Cum stau lucrurile cu Dumnezeu? Ei bine, când persoana respectivă este
un copil al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu o cunoaşte şi ia aminte la
rugăciunile sale. Iisus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc
oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine... Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu
le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor
pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”4
Aşadar, Îl cunoşti pe Dumnezeu cu adevărat? Dar El te cunoaşte? Ai o
relaţie cu El, care să îţi garanteze că ia aminte la rugăciunile tale?
Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel
teoretic decât practic? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu
eşti sigur(ă) că Îl cunoşti, citeşte aici cum poţi începe o relaţie cu
El chiar acum: Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.
Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?
Iisus Hristos le face o ofertă extrem de generoasă acelora care Îl
cunosc cu adevărat şi se bizuie pe El: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă
rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”5
Sintagmele „a rămâne” în El şi „dacă rămân în voi cuvintele Mele”
înseamnă să ne ducem viaţa luându-L şi pe El în calcul, bizuindu-ne pe
El, ascultând ce are să ne spună. Atunci putem să-L rugăm orice dorim.
Iată o altă condiţie: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă
cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice
I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”6
Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura
înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.).
Ştii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că ştim
ce vrea Dumnezeu... fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este
foarte firesc! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un
singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit
de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică. Noi, oamenii, nu suntem
stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite
informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o
anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne
înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită
acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul istoriei. Iar scopurile Sale
s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe.
Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă
am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea.
Ce doreşte Dumnezeu să facă pentru noi?
Aş putea umple pagini întregi cu intenţiile lui Dumnezeu în ceea ce ne
priveşte. Toată Biblia ne descrie ce fel de relaţie doreşte Dumnezeu să
aibă cu noi şi ce fel de viaţă vrea să ne dăruiască. Iată mai jos doar
câteva exemple:
„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă
dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce
nădăjduiesc în El!”7 Ai auzit? „Domnul aşteaptă să Se milostivească de
tine.” „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite... El este un scut pentru
toţi cei ce aleargă la El.”8 Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe
cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.”9
Şi totuşi, cea mai mare dovadă de dragoste şi de devotament pe care ne-a
arătat-o Dumnezeu este aceasta, descrisă de Iisus: „Nu este mai mare
dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”10 - adică
exact ceea ce a făcut Isus pentru noi. Şi atunci: „Dacă Dumnezeu este
pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar
pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată,
împreună cu El, toate lucrurile?”11
De ce unele rugăciuni nu sunt „ascultate”?
Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare;
alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face
atunci?
Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o
situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările
voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”12 Chiar dacă situaţia pare
scăpată de sub control, totuşi nu este... Chiar atunci când lumea
întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în
picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl
cunoaşte pe Dumnezeu.
„Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru,
aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi
cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice
pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”13
Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema
respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă.
Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar
putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu
se îmbunătăţeşte, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu
ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea.
Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se
înspăimânte.”14
În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere
să ne încredem în El în continuare - să „umblăm prin credinţă, nu prin
vedere”, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinţă oarbă. Ci
este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Maşina care merge pe
un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu
contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de
lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului
datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun
început.
În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea şi în
caracterul Său... în îndurarea, în dragostea, în înţelepciunea Sa. El
spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea
Mea.”15 „Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile
înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”16
În concluzie... Cum să ne rugăm
Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi (adică ale acelora care L-au
primit în viaţa lor şi caută să-L urmeze). El ne roagă să aducem în
rugăciune orice ne preocupă şi El se va ocupa de problema respectivă cât
mai bine, potrivit voii Sale. Când ne confruntăm cu dificultăţi,
trebuie să ne aruncăm îngrijorările asupra Sa şi vom primi pace de la
El, în ciuda situaţiei neprielnice. Credinţa şi nădejdea noastră se
bizuie pe caracterul lui Dumnezeu: cu cât Îl cunoaştem mai bine, cu atât
ne putem încrede mai mult în El.
.
Motivul pentru care ne rugăm este acela că ne încredem în caracterul
lui Dumnezeu. Iar prima rugăciune la care ia aminte Dumnezeu este
rugăciunea prin care începi o relaţie cu El.
AMIN!