Toate trebuie făcute cu măsură

După slujbă, un tânăr s-a apropiat de preot şi l-a întrebat: - Părinte, îmi daţi binecuvântare să mă duc mâine cu colegii mei la un film? Am terminat sesiunea şi vreau să mă relaxez puţin. - La ce film vreţi să mergeţi? - La o comedie SF. - Dacă ţii mult să mergi, du-te. Tânărul s-a îndepărtat. Paraclisierul, care în tinereţea sa fusese frate de mânăstire, auzind cuvintele părintelui, s-a smintit: - Vai, părinte, cum îl lăsaţi să îşi piardă timpul? - Nu e treaba ta. - Totuşi, nu vă e frică de Dumnezeu? - Nu eşti tu duhovnicul lui, ci eu. De câteva luni vine la biserică şi e din ce în ce mai râvnitor. Nu trebui să privească credinţa ca pe un jug sufocant. Trebuie să urce pe fiecare treaptă, nu poate ajunge direct la capătul drumului. Peste câţiva ani sau poate chiar peste câteva luni poate că va renunţa de bună-voie să meargă la astfel de filme. Se va folosi mai mult dacă va urca pe treapta următoare la momentul potrivit, nu când îi impun eu. - Nu vă înţeleg. - Uite, îţi dau un exemplu. Tu asculţi la tine acasă muzică religioasă? - Da, cum să nu. Uneori ascult până suprasolicit casetofonul. - Aici vroiam să ajung. Şi atunci, îţi mai pui muzică? - Nu, să nu-l stric. - Aşa e şi cu sufletul. Cum să-ţi explic mai simplu? Sufletul e ca un stomac. Dacă îi dai hrană duhovnicească tot timpul, fără să îi dai timp să digere ce mănâncă, face indigestie. Toate trebuie făcute cu măsură. (Patericul Mirenilor - Danion Vasile)