Într-o călduroasă zi de vară, un ţăran se întorcea de la câmp. Era mare arşiţă şi omul se simţea tare obosit.
Văzând la marginea drumului un stejar mare şi umbros, se opri să se
odihnească puţin. Se aşeză jos, la poalele copacului, cu spatele
rezemat de trunchi. Îşi ridică privirea în sus şi văzu mulţimea de
ghindă tânără care atârna de crengile lui.
- Vai, vai, ce de ghindă, îşi zise săteanul. Dar oare de ce un copac
aşa mare şi puternic, cum e stejarul, are un fruct aşa mic şi uşor
ca ghinda? Crengile lui ar putea susţine chiar şi dovleci. Ei, da,
un stejar plin de dovleci, ce bogăţie!
Şi tot gândind şi socotind, iată că îl luă somnul şi aţipi. Dormi un
pic şi...iată că, deodată se trezi! Ce se-ntâmplase? O ghindă se
desprinsese din copac şi căzuse drept pe nasul omului nostru. Acum,
ţăranul se tot freca, căci, deşi mică, ghinda venind de sus, îl
lovise cu putere şi îl durea un pic.
- Măi, îşi zise ţăranul. Vezi, toate lucrurile cu rostul şi tâlcul
lor... Ei, na! Ce s-ar fi ales de nasul şi de capul meu dacă din
stejar ar fi căzut un dovleac şi nu o ghindă?!
Omul îşi luă haina şi îşi văzu mai departe de drum.
(după
La Fontaine)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu