Se afișează postările cu eticheta NASTEREA MAICII DOMNULUI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta NASTEREA MAICII DOMNULUI. Afișați toate postările

7 septembrie 2022

Nasterea Maicii Domnului, prima sarbatoare cu cruce rosie din anul bisericesc

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Nasterea Maicii Domnului, prima sarbatoare cu cruce rosie din anul bisericesc

Pe 8 septembrie praznuim Nasterea Maicii Domnului, nastere despre care Sfanta Scriptura tace. Lipsa informatiilor legate de nasterea si viata Maicii Domnului ne descopera discretia si smerenia Fecioarei Maria. Este prima sarbatoare cu cruce rosie din noul an bisericesc, an care incepe pe 1 septembrie. Informatiile despre Nasterea Maicii Domnului sunt luate din scrieri necanonice sau apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din secolul al II-lea. Din aceasta scriere

Informatiile despre Nasterea Maicii Domnului sunt luate din scrieri necanonice sau apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din secolul al II-lea. Din aceasta scriere aflam ca Ioachim si Ana erau inaintati in viata si lipsiti de copii. Desi batrani, staruie in rugaciune ca Dumnezeu sa le daruiasca un copil.

Indraznesc sa ceara ceea ce noi numim a fi imposibil: parinti la o varsta foarte inaintata. Dumnezeu le asculta rugaciunea si astfel Ana, femeie stearpa, o naste pe Maica Domnului.

Mentionam ca si alte femei sterpe din Vechiul Testament se invrednicesc sa nasca copii in mod minunat. Insa toate au nascut baieti, numai Ana, sotia lui Ioachim, va naste o fata, pe care Fiul lui Dumnezeu si-o alege sa-I fie mama.

Sfantul Ioan Damaschin ne ofera urmatoarul raspuns la intrebatrea: De ce Fecioara s-a nascut dintr-o femeie stearpa? Fiindca trebuia ca singurul lucru nou sub soare, incepatura minunilor, sa fie preintampinat de minuni si incet-incet, din cele mai smerite sa se nasca cele mai mari. Dar ar mai fi un lucru. Prin nasterea Mariei, firea s-a biruit prin har si a ramas supusa, necutezand sa o ia inainte. Firea a asteptat neroditoare, pana cand harul a inflorit rodul.

Nasterea Maicii Domnului aduce bucurie la toata lumea dupa cum vesteste troparul inchinat acestei sarbatori. Daca Eva a adus in lume blestemul, Maria a adus binecuvantarea; daca Eva a adus in lume moartea, Maria a adus Viata cea adevarata; daca Eva s-a facut pricinuitoare a caderii, Maria, prin ascultare si smerenie, a devenit pricina a binecuvantarii si a bucuriei.

                                                      Icoana Nasterii Maicii Domnului

In icoana Nasterii Maicii Domnului, Sfanta Ana isi sprijina capul pe mana stanga, semn al neintelegerii tainei petrecute. Priveste catre fiica sa si nu-si poate explica minunea. Ea este reprezentata stand pe pat, inconjurata de cateva femei tinere care se grabesc sa-i dea de mancare.



In unele icoane este redata si intalnirea lui Ioachim si a Anei dupa vestirea ingerului ca vor dobandi prunc. Cei doi parinti se imbratiseaza si se saruta in usa casei lor. Sfanta Ana spune barbatului ei, potrivit Protoevangheliei: "Acum am cunoscut ca Domnul Dumnezeu mult m-a binecuvantat…".

Daca in partea stanga a icoanei este redata Sfanta Ana, in partea dreapta este reprezentat Ioachim in stare de rugaciune. In acest moment sfant l-a gasit ingerul, care i-a adus vestea cea de bucurie.

Culorile vesmintelor si ale elementelor arhitecturale sunt vioaie, chipurile luminoase, dupa cum se si cuvenea la nasterea unui prunc dupa multi ani de asteptare.

                                               Scurt istoric despre sarbatoarea Nasterii Domnului

Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului este prezenta si la coptii egipteni si la iacobitii sirieni, separati de Biserica Ortodoxa dupa Sinodul al patrulea ecumenic (451). De aici reiese ca sarbatoarea era deja in uz si la ei inainte de aceasta despartire. Inceputul ei trebuie statornicit deci intre Sinodul III ecumenic (431) si Sinodul IV ecumenic (451).

In Apus, sarbatoarea a fost adoptata in timpul papei Serghie I (687-701). In secolul al VI-lea, Sfantul Roman Melodul a compus condacul si icosul acestui praznic, iar in secolul al VIII-lea, Sfantul Ioan Damaschin a alcatuit Canonul ce se canta la slujba Utreniei. Data de 8 septembrie, aleasa pentru praznuire, reprezinta ziua sfintirii unei biserici inchinata Maicii Domnului la Ierusalim, de catre imparateasa Eudoxia, la inceputul secolului al V-lea.

                                                         Talcuirea numelui Maria

Numele de "Maria" provine din ebraicul "Aia", care inseamna "Domn" si se talcuieste "Doamna", deoarece ea domneste si stapaneste peste cele ceresti si pamantesti ca Maica a lui Dumnezeu.

                                         Troparul Praznicului Nasterii Maicii Domnului

Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie a vestit la toata lumea; ca din tine a rasarit Soarele dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru. Si, dezlegand blestemul, a dat binecuvantare; si, stricand moartea, ne-a daruit noua viata vesnica.

Adrian Cocosila


13 decembrie 2018

Nasterea Maicii Domnului


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Fecioara Maria este „temelia lumii” „centrul” întregului sistem planetar, născând „Soarele Dreptății”.
Naşterea Maicii Domnului a însemnat începutul operei de mântuire care, în raport cu întunericul dinaintea venirii Mântuitorului, este numită şi „ziua harului”. Ea semnifică totodată actul recreerii sau al răscumpărării omului, care marchează începutul bucuriei în lume şi înseamnă naşterea nădejdii noastre.
Ioachim şi Ana au aşteptat venirea pe lume a copilului lor cu rugăciune şi slavă şi cu imne către Dumnezeu. într-o astfel de atmosferă s-a aşteptat naşterea Maicii lui Iisus Hristos. Şi a trecut luna martie, mai şi a venit septembrie. Şi pe 8 septembrie, într-o luni din anul al XV-lea î.Hr., Ana a născut-o pe fiica ei, „cea pe care a sădit-o Hristos, floarea vieţii noastre" (Cântarea a 5-a din Canonul al 2-lea, 9 septembrie). Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au pregătit copilei cameră frumoasă, deosebită. Micuţa creştea şi la numai 6 luni a făcut primii paşi. Ana s-a bucurat, văzând-o că stă pe picioarele ei. A făcut cinci paşi şi-a căzut în braţele mamei sale. „Iată, i-a spus mama, bine ar fi ca primii paşi să-i faci mergând spre templu!" Iar Ana, de atunci, a lăudat-o în taină pe fericita lor fiică. S-a abţinut să-şi arate bucuria cea mare. Când micuţa a împlinit primul an au sărbătorit, chemând preoţi şi oameni de vază din Ierusalim, şi au pus masă mare pentru toţi. Au adus-o şi pe micuţă din camera ei curată, sfinţită, şi au arătat-o preoţilor pentru a primi binecuvântarea lor. Mai apoi s-a întors în binecuvântatul sălaş, crescând în atmosfera psalmilor, în tămâieri şi în lumina lumânărilor. „Neînţeleasă este naşterea ta, neînţeles şi felul creşterii tale, neînţelese sunt toate ale tale, de Dumnezeu nuntită" (Cântarea a 5-a, 21 noiembrie).
Aşteptare în rugăciune. Ana se căsătorise la 20 de ani şi dobândise copilul la 60 de ani, după 40 de ani de aşteptare. Atâţia ani s-a rugat lui Dumnezeu pentru a primi un copil, în timp ce noi aşteptăm răspuns de la Dumnezeu pe loc şi, dacă nu-l primim, ne împotrivim Lui, căci pentru noi întârzie minunea. Starea noastră ne aminteşte de o întâmplare: Un om bolnav a coborât dintr-un sat de munte în oraş, pentru a merge la medic. Doctorul i-a spus: „Trebuie să faci 20 de zile baie în mare!", însă bolnavul nu vroia să-şi părăsească satul, deşi căuta şi sănătate. Se găsea într-o situaţie grea. Şi, tot gândindu-se, a găsit soluţia. A coborât până la mare şi într-o singură zi a intrat de 20 de ori în apă. S-a întors în sat şi a aşteptat să se vindece. Dar nu s-a vindecat şi, cu siguranţă, s-a supărat rău pe doctor. Aşa facem şi noi. Când ne rugăm pentru vreo pricină de-a noastră, încercăm să grăbim lucrurile cât de tare. Şi aşteptăm de la Dumnezeu ca pe loc să facă minunea pentru noi. Iar dacă nu o face, noi - puţin credincioşii - ne răzvrătim împotriva Lui. Insă unei astfel de inimi Dumnezeu nu-i răspunde. El aşteaptă să răbdăm şi să insistăm în rugăciune (v. Luca 18, 1-7). Cu cât insistăm şi răbdăm mai mult, cu atât şi nădăjduim. Dumnezeu mai întârzie, dar nu trece pe nimeni cu vederea.
Alegerea Preacuratei Fecioare pleacă de la Set şi continuă până la împăratul şi profetul David şi apoi, prin urmaşii acestuia, până la Ioachim şi Ana din casa şi spiţa lui David, care erau fără copii, dar convieţuiau în cuminţenie fiind superiori în virtute tuturor celor ce-şi raportau la David nobleţea neamului şi a purtării lor. În acest sens, Sf. Grigorie Palama spune că dintre copiii lui Adam a fost ales de către Dumnezeu minunatul Set, care prin podoaba purtărilor, buna rânduială a simţirilor şi bunăcuviinţa virtuţilor s-a arătat un „cer însufleţit” şi de aceea a dobândit alegerea din care avea să odrăslească Fecioara Maria – „car al lui Dumnezeu suprafiinţial”, ca să-i recheme pe oameni la înfierea cerească. Set este o prefigurare a învierii şi începutul neamului fiilor lui Dumnezeu, de aceea tot neamul său s-a numit „fii ai lui Dumnezeu” (cf. Fc. 6, 2. 4), întrucât din seminţia acestuia, Fiul lui Dumnezeu avea să se facă fiu al omului. „Set” se tâlcuieşte sculare din morţi sau înviere, prefigurând în acest fel pe Mântuitorul Iisus, Cel care făgăduieşte şi dăruieşte celor ce cred în El viaţă veşnică, (Ibidem, p. 384-385). Set s-a născut din Eva, precum ea însăşi spune, „în locul lui Abel” (Fc. 4, 25), pe care Cain l-a omorât din pizmă, iar Hristos S-a născut cu firea din Fecioara Maria, în locul firii lui Adam, pe care, din invidie, l-a „ucis” începătorul răutăţii. Dar Set nu l-a înviat pe Abel, pentru că el era numai o prefigurare a învierii, în schimb, Domnul nostru Iisus l-a înviat pe Adam, întrucât El este adevărata Viaţă şi învierea oamenilor. Prin Hristos şi cei din neamul lui Set, după nădejde, au fost învredniciţi de dumnezeiasca înfiere, fiind numiţi „fii ai lui Dumnezeu” (Sf. Grigorie Palama). Iar primul care a fost chemat şi a primit alegerea a fost Enos, fiul lui Set, care, potrivit celor scrise de Moise, a sperat primul să fie chemat cu numele Domnului Dumnezeu (Fc. 4, 26).
Primele două capitole din Epistola către Evrei a Sf. Apostol Pavel merg spre aceeaşi concluzie, semnalând evenimentul extraordinar că Dumnezeu nu S-a întrupat într-un înger, ci într-un om „Căci într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat” (Evr. 2, 16). Voinţa lui Dumnezeu a fost ca această mântuire să ia forma unei înnoiri a naturii umane învechite, prin unirea intimă a Sfintei Fecioare cu Dumnezeu în persoana Fiului Său. Această înnoire trebuia să aibă loc pornind de la om, Dumnezeu Însuşi având nevoie de o făptură atotcurată care să slujească tainei Întrupării Lui, procurându-I o natură umană neîntinată. Prin urmare, aceasta nu putea fi aleasă de Dumnezeu din mulţimea oamenilor la întâmplare, ci doar dintr-o linie umană alcătuită din oameni aleşi şi cunoscuţi prin credinţa, înţelepciunea şi virtuţile lor.
Fecioara Maria este laudata ca "cer tainic in care Dumnezeu, luand trup, a coborat pentru a locui in ea", "vas in care dumnezeiasca mana este pastrata", "munte umbrit al Mantuitorului", "masa care poarta indestularea milostivirilor", "candela de aur si luminoasa a Raiului", "rug aprins care arde fara mistuire", "temelia lumii", "mladita iesita din radacina lui Iesei", "scara cereasca", "odrasla pomului celui de viata purtator", "adancul milelor", "picatura care risipeste mania lui Dumnezeu". 

Aceste expresii ne descopera rolul de mijlocitoare al Maicii Domnului. Maica Domnului este cunoscuta si sub numele de "Mireasa" a Fiului lui Dumnezeu, indicand disponibilitatea totala si delicatetea iubirii feciorelnice, cu care ea il primeste in sine. Astfel "Fecioara nu e numai Maica, ci si Mireasa Lui. Are astfel o indoita iubire in ea. Ea se face Maica Creatorului dar numai pentru ca se face Mireasa Lui si crede ca El a iubit-o asa de mult, ca a binevoit sa se faca Mirele ei."
Despre această tainică lucrare dumnezeiască, Sf. Grigorie Palama spune: „Căci pe aceasta Dumnezeul nostru o alesese dintre cei din veac şi o prehotărâse înainte de veci spre mântuirea şi rechemarea neamului nostru omenesc, nu simplu dintre cei mulţi, ci dintre cei aleşi, minunaţi şi vestiţi din veac pentru bună credinţă şi pricepere, ca şi pentru obiceiurile, cuvintele şi faptele lor de folos comun şi iubite de Dumnezeu”. Toate acestea arată rolul deosebit al Sfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii noastre, precum și semnificațiile adânci ale praznicului Nașterii Maicii Domnului, exprimate și în Troparul sărbătorii: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.”
Unindu-se firea dumnezeiasca a Mantuitorului Iisus Hristos cu firea lui omeneasca, luata din Fecioara Maria prin lucrarea Duhului Sfant, se savarseste unirea omului cu Dumnezeu si prin aceasta se sfinteste si se indumnezeieste firea omeneasca. Nici ingerii din ceruri nu au putut intelege modul in care Dumnezeu Cel Vesnic devine Om in timp si Dumnezeu Cel Necuprins devine cuprins in umanitatea pe care Si-o inpropriaza. Sfinţii Părinţi, vorbind despre legătura intimă dintre Maica Preacurată şi dumnezeiescul ei Fiu, adeseori o aseamănă cu legătura dintre aurora dimineţii şi soare. Deși aurora e produsă de soare, totuşi soarele răsare din coapsele ei.
Tot aşa, din „coapsele” Sfintei Fecioare se naşte Însuşi Creatorul ei. Și precum aurora, încă înainte de răsăritul soarelui, oglindeşte şi revarsă în lume o parte din frumuseţea şi strălucirea soarelui, tot aşa şi Fiul lui Dumnezeu a purtat grijă ca, încă înainte de naşterea Sa în lume, râuri de har şi de sfinţenie să se reverse în sufletul aceleia ce avea să-I fie Maică. Pentru aceasta a curăţit-o şi a sfinţit-o, învrednicind-o astfel să primească spre întrupare Cuvântul lui Dumnezeu.

De aceea, Pururea Fecioara Maria este „centrul” întregului sistem planetar, fiindcă ea n-a născut un soare, ci a născut „Soarele tuturor sorilor”, pe Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Nu numai că lumea cea gândită şi simţită a fost creată pentru Născătoarea de Dumnezeu, iar Ea, la rândul ei, a fost creată pentru Domnul nostru Iisus Hristos, ci, facerea întregii lumi a fost hotărâtă mai înainte de veci pentru acest scop (Sf. Nicodim Aghioritul ). Fecioara Maria este prima şi singura care a arătat ce este de fapt natura omenească, fiind totodată modelul ideal al umanităţii, întrucât numai Ea a realizat pe deplin „ideea divină” de om. Pentru aceasta ziua de naştere a Preacuratei, e ziua de naştere a întregii lumi şi, în acelaşi timp, momentul în care ni se descoperă omul adevărat (Sf. Nicolae Cabasila). Prin nașterea Sfintei Fecioare s-a arătat o „lume nouă” şi un „rai străin”, din care s-a zămislit un Adam nou Care replămădeşte vechiul Adam şi înnoieşte lumea. Era nevoie de o „nouă rădăcină” în mijlocul umanităţii, de un „om nou” care să poată iarăşi îndrepta libertatea noastră spre Dumnezeu. Această rădăcină nouă și acest om nou este Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care Se întrupează devenind astfel pentru omenire noua rădăcină, noul început, „aluatul cel nou” (Arhim. Gheorghe Kapsanis). Prin nașterea Preacuratei Fecioare s-a pregătit pe pământ o „carte” uimitoare, care este vrednică să poarte nu numai întipărirea unor cuvinte, ci în chip negrăit pe Însuşi Cuvântul viu, Născut înainte de veci din Dumnezeu Tatăl, şi Care poate să mântuiască pe cei ce se apropie de El (Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”). Pururea Fecioara Maria, născută din părinţi sterpi, este „lumea nouă”, acea „carte paradoxală”, „cortul însufleţit”, precum şi „chivotul cuvântător” al lui Dumnezeu, despre care Sf. Grigorie Palama spune: Astăzi a fost văzut cortul însufleţit al lui Dumnezeu, nefăcut de mână omenească, şi chivotul cel înţelegător şi duhovnicesc al Celui Care cu adevărat este pentru noi, pâinea lui Dumnezeu cea care coboară din cer şi care dă viaţă lumii (In. 6, 33) (Sf. Grigorie Palama)
„Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit” (Ps. 84, 12). Fecioara-Mamă este „Adevărul care din pământ a ieşit”, așa cum Iisus Hristos este „Dreptatea care din cer a răsărit”.
Maica Domnului este cea care l-a scos afară pe însuşi stăpânul nedreptăţii, l-a legat pe cel tare în răutate, i-a răpit vasele, le-a transformat şi le-a arătat în stare să primească dreptatea dumnezeiască; şi aşa pe captivii păcatului i-a luat să fie veşnic împreună cu Ea însăşi îndreptăţindu-i prin credinţa în Iisus Hristos, iar pe stăpânitorul păcatului strângându-l în lanţuri, din care nu se poate scăpa, îl va preda unui foc veşnic şi lipsit de lumină. Astăzi din rădăcina lui Iesei s-a născut „toiag”, din care va răsări în lume „floarea cea cu chip dumnezeiesc”. Sfânta Fecioară este „toiagul” mult lăudat al lui Iesei, cel care a răsărit o „floare neveştejită”, după cum grăieşte proorocul Isaia: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcina lui va da” (Isaia 11, 1). Maica Domnului este cea care recheamă firea noastră ce-şi pierduse „floarea”, şi care căzuse din locul „neveştejit al desfătării”. Ea este cea care o readuce la bună-înflorire, şi dăruindu-i înflorire veşnică, o urcă la cer şi o aduce în rai.
Pururea Fecioara Maria este „toiagul” prin care Bunul Păstor a dus turma cuvântătoare la păşuni veşnice. Un „toiag” de care firea noastră rezemată fiind, leapădă „vechimea şi bătrâneţea neputincioasă” şi păşeşte uşor spre cer, lăsând jos pământul celor ce sunt purtaţi spre cele de jos, ca unii care nu au reazem.
Maica lui Dumnezeu a venit ca un cer însuflețit purtând în brațe pe soarele dreptății, ca să-i lumineze și să-i încălzească pe credincioșii care aleargă la scăparea ei. Și dacă soarele cel sensibil a știut să lumineze și să încălzească, să usuce și să ardă, cu cât mai mult a știut să facă acestea soarele dreptății cel mai înainte de soare. A venit ca o tărie, purtând în brațe steaua cea din Iacob, pentru ca și noi, precum magii, lepădând toate plăcerile cele trupești să-i urmăm Lui în curăție și să I ne închinăm cu credință. A venit ca o scară avându-L pe Domnul întărit în ea, ca să întărească și să izbăvească din stricăciune firea omenească. A venit ca un nor dătător de ploaie mântuitoare, purtând în sânul ei dumnezeiasca ploaie, ca să ude și să adape pământurile cele cuvântătoare. A venit ca o brazdă dumnezeiască ținând ca un snop spicul cel dătător de viață, ca să hrănească inimile care flămânzesc de El. A venit ca un hambar care avea în sânul ei grâul vieții, ca să-l reverse celor care aveau nevoie de acest grâu. A venit ca o masă având pe ea pâinea vieții, din care mâncând unii cu vrednicie vor trăi în veac. A venit ca o vie purtând strugurele, ca să adape cu vinul cel dulce pe credincioși și să-i îmbete pe ei din grăsimea casei Lui. A venit ca un car condus de Cuvântul, pentru ca din necuvântare să-i slobozească pe cei cuvântători, ca Dumnezeu și Cuvânt. A venit ca o juncă fără de pată și ca o mielușea preanevinovată purtând pe mielul „Cel ce ridică păcatul lumii” și „pe vițelul cel îngrășat”, jertfit pentru fiul cel risipitor, poporul cel omorât de desfrânare și pierdut de necurăție și iarăși aflat prin pocăință și întoarcere. A venit ca un clește ținând cărbunele aprins, ca să ardă din temelii spinul păcatelor și să-i lumineze pe iubitorii de curăție ca un Iubitor de curăție și ca Unul născut în curăție. A venit ca un sfeșnic cu totul de aur cu șapte făclii purtând deasupra ei candela, ca să lumineze în chipul cel mai strălucit tot pământul de sub soare. A venit ca un chivot având în ea dreapta Tatălui cea prin care au fost date lui Moise tablele scrise ale legii mozaice, ca prin această dreaptă să fie scriși în cartea vieții cei vrednici de viață. A venit ca un palat și ca un scaun al Împăratului și ca o împărăteasă preaînfrumusețată, ținând ca o maică pe Împăratul slavei, ca să cheme la Împărăția lui Dumnezeu pe iubitorii acesteia.
Intr-un text al unui vechi fragment liturgic referitor la Maica Domnului, se mentioneaza: "Tu ai nascut pe Fiul fara tata, pe acest Fiu pe care Tatal mai inainte de veci l-a nascut fara mama". Fecioara Maria a devenit Mama lui Dumnezeu, cea care L-a primit pe Cel necuprins in pantecele ei. Nimeni nu s-a bucurat de aceasta demnitate si din acest motiv nicio persoana omeneasca nu poate fi pusa pe aceeasi treapta cu Maica Domnului.
Zamislirea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioara Maria a inceput atunci cand ea a rostit cuvintele: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!". Asadar, Intruparea Mantuitorului s-a facut cu acordul si cu invoirea ei, ceea ce ne descopera ca Dumnezeu respecta libertatea omului, ca nu impune absolut nimic, ca harul lui Dumnezeu lucreaza impreuna cu vointa omului.
Intrucat nu naste ca urmare a unei legaturi firesti cu un barbat si pentru ca Cel care Se naste din ea nu este o persoana obisnuita, ea devine Mama ramanand Fecioara. Ca orice mama, ea L-a alaptat, L-a crescut si L-a ingrijit pe Fiul ei cu o iubire nesfarsita. Trebuie marturisit acest lucru, pentru a scoate in evidenta ca Hristos nu a avut un trup aparent, ci unul real.
Sfantul Maxim Marturisitorul vorbind despre Nasterea Domnului, spune: "Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima ei, nu numai pe cele ale pastorilor, dar si tot ceea ce vazuse si auzise de la inceput in Templu, si dupa Templu: vestirea ingerului si zamislirea fara samanta, nasterea fara durere si fecioria dupa nastere si faptul ca nu numai ca a ocolit durerile femeii si s-a aratat maica fiind pastrata fecioria, dar si faptul ca n-a cunoscut nasterea insasi. Iata randuielile lucrurilor dumnezeiesti si mutarea firii lor, caci Fiul Cel minunat n-a facut cunoscuta maicii cunostinta nasterii, si intr-o clipa fara sa o stie, El S-a aflat in afara pantecelui ei, si a sezut pe tronul bratelor sale, pentru ca asa cum zamislirea fusese facuta fara samanta si fara stiinta, tot asa si nasterea sa fie fara stricaciune si fara cunostinta".

In sfintele icoane, Maica Domnului este nedespartita de Fiul ei. In majoritatea reprezentarilor, Hristos este tinut pe bratul stang al Maicii Domnului, iar cu bratul drept Maica Domnului Il arata lumii zicand: "Faceti tot ceea ce va spune El". Intrucat ea este cea care L-a umanizat pe Fiul lui Dumnezeu, L-a incaput pe Cel neincaput, Maica Domnului se bucura de o cinstire deosebita din partea noastra. In cultul Bisericii Ortodoxe, Maica Domnului este socotita cea dintai si mai mare decat toti sfintii, "mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii".
Într-adevăr, bucurie mare s-a vestit o dată cu Naşterea Maicii Domnului, bucurie pe care noi nu o putem dezvălui, n-o putem desluşi, n-o putem înţelege și explica, n-o putem cuprinde nici cu mintea, nici cu cuvântul nostru, căci cum ar putea cineva să laude pe aceea pentru care, după cum spune Sfântul Grigorie Palama, Dumnezeu a făcut și zidirea văzută şi cea nevăzută, cea pentru care Dumnezeu a pregătit toate acestea, cea care este încununarea întregii creaţii a lui Dumnezeu, cea care este mai slăvită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, cea în care S-a sălăşluit Însuşi Fiul lui Dumnezeu?
,,O, prea frumoasă şi prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăţia cu preoţia s-au îmbogăţit!"
Toate acestea se arată luminos întru Preacurata Fecioară, pentru că ea este floarea ce a răsărit din pomul cel uscat, din pântecele cel neroditor şi sterp şi a înnoit firea noastră cea uscată; floarea cea neveştejită, care înfloreşte pururea prin feciorie, floarea cea cu bun miros care a născut mirosul cel frumos, pe singur Împăratul; floarea care a adus rod pe Hristos Domnul, ceea ce singură a răsărit mărul cel cu bun miros; este sfinţită cu darul Sfântului Duh, cel ce a venit spre dânsa şi a umbrit-o. Şi este mai sfântă decât toţi sfinţii, pentru că a născut pe Cuvântul, cel mai sfânt decât toţi sfinţii. Ea este deosebită de păcătoşii pământeşti, căci nici un păcat în toată viaţa sa n-a cunoscut.
"S-a adus lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune, ca şi cu o haină de aur şi înfrumuseţată cu darul Duhului Sfânt, a cărei slavă este înăuntru. Că precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară, aşa slavă Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pântecelui ei". "Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfântă a lui Dumnezeu, pe care acel începător de lume, Solomon, a zidit-o, şi în dânsa a pietruit, nu cu aur împodobită, nici cu pietre neînsufleţite, ci, în loc de aur, strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avându-l pe Hristos mărgăritarul cel de mult preţ" ,,Din cea neroditoare rădăcină, mlădiţă de viaţă purtătoare ne-a odrăslit nouă pe Maică Să, Dumnezeul minunilor".




Icoana „Maica Domnului cu Pruncul“ de la Ploiesti a fost donată de ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei, în timpul războiului ruso-româno-turc, în 1877, după ce împăratul a petrecut Paştele la Ploieşti, înainte de a merge pe frontul Războiului de Independenţă, şi a fost impresionat de credinţa românilor şi de slujbele preoţilor. Icoana este realizată dintr-o combinaţie de aur şi argint, iar cea de-a treia mână apare în colţul din dreapta jos al icoanei. „Ferecătura este din anul 1805 şi, se pare, icoana de dedesubt este mult mai veche. Este o valoare a întregului neam românesc“. Legendele referitoare la icoană adâncesc aura de mister. Se spune că artizanul ei a făcut-o cu trei mâini pentru a-i proteja pe cât mai mulţi credincioşi cu puterea ei sau că pictorul a visat că mâna i-a fost retezată în război şi, sub impresia unui sentiment foarte puternic, a pus o mână în plus în tablou, pentru a nu rămâne niciodată fără ea. Eminescu a venit de două ori să se roage În faţa ei au îngenuncheat, de-a lungul timpului, nume importante precum Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, actorul Toma Caragiu, istoricul Nicolae Iorga şi poetul Nichita Stănescu. „Se pare că Eminescu a auzit de faima acestei icoane şi a vrut să o vadă, în 1878. Nu ar fi prima dată când poetul a ajuns la Ploieşti pentru a se ruga în biserica noastră. Poetul a mai venit în oraş şi în 1881, la înmormântarea unui prieten. Kogălniceanu a locuit o vreme chiar vizavi de biserică, iar din ceea ce a rămas consemnat, alte personalităţi care s-au rugat în biserică sunt Iorga, Nichita şi Toma Caragiu“, spune părintele paroh. Biserica ce adăposteşte icoana cu trei mâini este unul dintre cele mai însemnate monumente religioase, istorice şi de artă din judeţul Prahova, aparţinând patrimoniului local şi naţional. A fost reparată şi restaurată de mai multe ori, actualul edificiu, conform pisaniei de deasupra uşii, fiind construit în vremea domnitorului Ioan Alexandru Şutu, la 10 mai 1820. România este numita Gradina Maicii Domnului !

 „Când Dumnezeu a împărţit neamurilor teritoriile ca moştenire a sa, românii, cu bunul lor simţ caracteristic au dat întâietate tot altora. Când au ajuns şi ei, în sfârşit, la mila Domnului, nu mai era nimic de împărţit. Sfântul Petru a dat din umeri şi atunci, văzând smerenia românilor, Dumnezeu a spus: “Petre, dă-le un colţ din Grădina Raiului”.
Sa ne rugam Maicii Domnului sa ne ocroteasca, sa ne ajute si sa ne aduca pace in suflete. Amin (postat pe fb de ioan monahul)

8 septembrie 2018

Obiceiuri si traditii de Sfanta Maria Mica

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Aceasta zi marcheaza, in calendarul arhaic, sfarsitul verii. In data de 8 septembrie randunelele isi iau deja zborul spre tarile calde, iar insectele si reptilele incep sa se ascunda in pamant ceea ce inseamna ca e timpul lucrarilor agricole de toamna.
- la aceasta data, romanii nu aprind focul in vatra deoarece se spune ca acest lucru ar aduce ghinion si boala.
Aceasta zi marcheaza, in calendarul arhaic, inceputul toamnei
- in unele zone ale tarii, femeile care isi doresc copii, se duc la Biserica si se roaga la icoana Fecioarei Maria. Chiar si femeile insarcinate fac acest lucru, pentru ca Maica Domnului sa le ajute sa nasca usor.
- de ziua Fecioarei, crestinii aprind o candela care arde intreaga zi.
- in perioada dintre Sfanta Maria Mare si Sfanta Maria Mica inca se mai pot culege ierburile si florile care ar fi bune de leac.
- in aceasta zi nu se lucreaza.
- dupa aceasta data se incep muncile agricole: semanatul graului, secarei si al orzului; culesul viilor; batutul nucilor, pentru ca se spune ca asa la anul fac din nou rod; jupuirea cojii de pe ulmi (ce va fi folosita primavara la legatul vitei-de-vie).
Acum incep muncile agricole
- se organizeaza diferite targuri si iarmaroace.
Se zice ca dupa Sfanta Marie Mica vremea incepe se se strice, anuntand capriciile toamnei, iar frigul isi face tiptil simtita prezenta, de altfel exista si vorba: "O trecut Santamarie, leapada si palarie!" - adica palariile se agata in cui, fiind inlocuite, desigur, de caciuli.
- in ziua de Sfanta Marie Mica se impart struguri si prune de sufletul mortilor.
- se mai zice ca femeile care isi doresc prunci e musai sa mearga in ziua de sarbatoare la biserica si sa se roage din tot sufletul, precum au facut-o Ioachim si Ana; la fel si femeile deja insarcinate intrucat Maica Domnului le va ajuta sa aiba nastere usoara.
- in aceasta zi este dezlegare la peste, astfel ca multe gospodine urmeaza traditia si pregatesc mancaruri exclusiv pe baza de peste.
Fecioara Maria este cea mai indragita divinitate feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descanta­toare pentru vindecarea bolilor etc.
Ea are trasaturile Nascatoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc.
In unele traditii, Maica Domnului - adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul - se roaga de Dumnezeu sa nu prapa­deasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele pe care le aduc acestea oamenilor.
Fecioara Maria in invatatura ortodoxa este:
- Pururea Fecioara.
Termenul pururea-fecioara - apare pentru prima oara la Sfantul Ignatie (Epistola catre Efeseni XIX, 1), de unde va fi preluat de intreaga traditie patristica pentru a desemna zamislirea fara prihana a lui Hristos din sanul Fecioarei, fara interventia omului. Fiul lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfant, este Cel care isi asuma trup omenesc adevarat din trupul Fecioarei: "intelepciunea si-a zidit casa" (Pilde 9, 1). Maica Domnului a zamislit fara samanta si a nascut in chip negrait pe Dumnezeu Cuvantul, astfel incat mai inainte de nastere a fost fecioara, in nastere fecioara si dupa nastere a ramas fecioara.
- Nascatoare de Dumnezeu. Titlul de Nascatoare de Dumnezeu - a fost adoptat de catre al III-lea Sinod ecumenic (Efes, 431), impotriva ereziei lui Nestorie, ca o dezvoltare a invataturii ortodoxe despre unirea celor doua firi in Hristos. Apelativul Nascatoare de Dumnezeu - pune in evidenta legatura unica dintre Maica Domnului si Hristos. Asa este invocata in Sfanta Liturghie, in marea majoritate a ecteniilor, sau la Utrenie, dupa peasna a 8-a a canonului: "Pe Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii intru cantari cinstindu-o, sa o marim".
Fecioara Maria nu a nascut un simplu om, ci pe Fiul lui Dumnezeu insusi, care Si-a luat din ea firea omeneasca desavarsita.
- Cea plina de har (Lc. 1, 28). Vechiul Testament vorbeste de preaslavirea Maicii Domnului (Ps. 44). Ea este identificata cu scara dintre cer si pamant, din visul lui Iacov (Fac. 28, 12), prin care Dumnezeu a luat firea noastra umana, pe care ingerii lui Dumnezeu se suie si se pogoara. In traditia patristica, Maria este comparata cu Eva, fiind chipul unei noi umanitati.
Preacinstirea Maicii Domnului
Biserica Ortodoxa acorda Sfintei Fecioare Maria, in cadrul cul­tului, o cinstire deosebita care izvoraste din prerogativele ei, de Nasca­toare de Dumnezeu si Pururea-fecioara, aceasta cinstire fiind sporita de curatia trupeasca si sufleteasca a Sfintei Fecioare. Toate acestea indreptatesc pe deplin Biserica Ortodoxa de a denumi pe Sfanta Fecioara drept "Prea Sfanta" si "Preacurata".
Prin cuvintele "fie mie dupa cuvantul tau" (Luca, 1, 38) - are loc zamislirea de la Sfantul Duh, ince­putul intruparii si al mantuirii, ca la "plinirea vremii" sa nasca dupa trup pe Cel care avea sa restabileasca comuniunea harica dintre om si Dumnezeu, intrerupta prin pacat. Ea este cea mai apropiata de Iisus Hristos, prin aceasta unitate stransa dintre Maica si Fiu, ceea ce indreptateste cinstirea ei mai presus decat sfintii ingeri si decat toti sfin­tii, exprimata si in cuvintele imnului liturgic : "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii".
Maica Domnului - Rugatoare si mijlocitoare
Atributul de rugatoare vine din solidaritatea Maicii Domnu­lui cu Biserica si cu toti cei infiati ei prin Hristos. Trebuie sa consemnam ca acest atribut vine in sprijinul ideii ca, in fata lui Dumnezeu, nu ne prezentam ca insi izolati ci in comuniune, in solidaritate, prin rugaciunile unora pentru altii si a sfintilor pentru noi. Mijlocirea Maicii Domnului este bine inteles dife­rita de cea a lui Hristos. Ea mijloceste pe langa Hristos. Mesajul ei teolo­gic, cu prilejul nuntii din Cana Galileei : "Faceti tot ce va va spune El" (Ioan II, 3-5), ne descopera ca ea nu are o invatatura a sa, caci ea este om ca toti ceilalti oameni. Ea trimite la Hristos, nu se opreste la sine, nu face din sine un centru, ci indruma spre unicul centru, Hristos.
sursa
Artă si Religie- Marian Pios


NASTEREA MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                                                                               ~8 septembrie
🙏O,Preacurata Maica a Domnului,a puterilor de sus,Imparateasa cerului si a pamantului,atotputernica aparatoare si tarie a noastra,primeste aceasta cantare de lauda si de multumire de la noi,nevrednicii robii tai.Inalta rugaciunile noastre la tronul lui Dumnezeu,si Fiului tau,ca sa fie milostiv nedreptatilor noastre.Sa adauge harul Sau tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tau,si cu credinta si cu dragoste,se inchina facatoarei de minuni,icoanei tale.Ca nu suntem vrednici sa fim miluiti de Dansul,si pentru aceasta nazuim la tine,ca esti acoperitoarea nostra si grabnica ajutatoare.Pe cei rataciti,povatuieste-i pe calea cea buna,pe cei batrani ii sprijineste,pe prunci ii pazeste si pe noi,pe toti,ne apara si ne ocroteste cu milostivirea ta.Pe toti,scoate-ne din adancul pacatului si ne lumineaza ochii inimii noastre spre cautarea mantuirii.Milostiva fii noua aici,in aceasta viata,iar la Infricosatoarea Judecata,sa te rogi pentru noi,catre Fiul tau si Dumnezeul nostru.Ca tu,Doamna,esti slava celor ceresti si nadejdea pamantenilor.Tu esti,dupa Dumnezeu,nadejdea si aparatoarea noastra,a tuturor celor ce ne rugam tie cu credinta.Deci,ne rugam tie,Atotputernica ajutatoarea noastra,si tie ne predam pe noi insine,unul pe altul,si toata viata noastra,acum si pururea si in vecii vecilor.Amin🙏
🙏Imparateasa mea cea preabuna si nadejdea mea,Nascatoare de Dumnezeu,primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor,bucuria celor mahniti si acoperitoarea celor necajiti,vezi-mi nevoia,vezi-mi necazul,ajuta-mi ca unui neputincios,hraneste-ma ca pe un strain;necazul meu il stii,deci,dezleaga-l precum voiesti,ca n-am alt ajutor afara de tine,nici alta mangaiere buna,ci numai pe tine Maica lui Dumnezeu,ca sa ma pazesti si sa ma acoperi,in vecii vecilor.Amin🙏

28 septembrie 2015

INTRE THRENOS SI PIETA IN PICTURA ITALIANA IN SECOLUL AL XIV-LEA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Acum inainte de marea srbatoare a crestinatatii m-am descis sa scriu un articol cu un subiect mai putin discutat
______Exista fara indoiala o bogata literatura de specialate in care cercetatori prodigiosi au incercat sa stabileasca o relatie intre cele doua imagini: Threnos si Pieta, abordand implicit si problema originilor.

THRÉNOS s. n. cântec de jale la funeralii, în special din epoca homerică. (< fr. threnos)

PIETÁ s.f. Pictură sau sculptură care o reprezintă pe Madona ținându-și fiul mort pe genunchi sau în brațe. [Pr.: pi-e-] – Din fr., it. pietà.

Diversele ipoteze sustinute la inceputul sec.al XX-lea – unele infirmate de cercetari ulterioare - nu au reusit sa inlature o anumita incertitudine ce persista inca in privinta raportului dintre Threnos si Pieta.Studii mai recente au demonstrat ca intre cele doua scheme iconografice se intercaleaza imagini simbolice ale lui Isus Hristos sau a Maicii Domnului cu Pruncul.Astfel, pe de o parte incercarea de reconstituire a unei filiatii de tipul celei indicate de Weitzmann, G.Millet si Panofsky e posibila doar in cazuri izolate in care aluzia la o descendenta directa sau mediata e evidenta.Pe de alta parte, aparitia in Bizant, la sfarsitul secolului al XII-lea, aproape simultan, a Threnosului (in manuscrisul ilustrat care se afla la Bibl.Vaticana 1156, considerat de catre biserica imaginea canonica a Plangerii, preluata imediat in pictura murala Nerezi, Sf.Panteleimon 1164) a tipului Hristos Om al Durerii, arhetip al lui Imago Pietatis (icoana Kastoria, sfarsitul sec.al XII-lea) si a Maicii Domnului de tip Eleusa (Vladimir, sf.sec.XII, Gal.Tretiakov) este un fenomen care poate clarifica originea Pieta.Destinatia acestor imagini cat si functia lor originara (bizantina), sunt esentiale pentru a surprinde metamorfozele lor in Occident.



Maica Domnului de tip Eleusa,din Vladimir

Curand dupa 1204, biserica San Marco din Venetia si San Pietro din Roma devin depozitare ale unor relicve si icoane bizantine.La Santa Croce din Roma e semnalata prezenta unei icoane in mozaic de provenienta bizantina reprezentandu-l pe Hristos Om al Durerii.

In jurul lui 1237, regele Baldwin al Constatinopolului daruieste o icoana a Sfintei Fete (Mandylion) catedralei din Chartres. Pictura italiana era mostenitoarea unei indelungate traditii de pictura bizantina, aceste contacte fiind reanoite si intensificate la mijlocul sec.al XIII-lea, cand ultimul val de bizantinism se raspandea in nord. Plangerile lui Giotto si Duccio, derivate din Threnosul bizantin, se opune solemnitatii rigide a reprezentarilor gotice similare. Patosului paganei conclamatio care supravietuieste in Threnosul bizantin, i se adauga imprumuturi directe din arta antichitatii.Vitalitatea pagana este filtrata prin drama liturgica in care experienta spirituala transcende realitatea existentei terestre printr-un dialog al sufletelor. Problema preluarii de catre Giotto a unui limbaj gestual din zona ritualului si a dramei liturgice a fost studiata in profunzime de catre M.Barasch.



Biserica Sfantul Pantelimon - Nerezi-Plangerile

Compozitia Coborarii de pe Cruce este una dintre cele mai reprezentative pentru aceasta estetica. Din atitudinile personajelor, demne in durerea care le copleseste, din chipurile lor nobile care lasa sa se banuiasca o emotie ce nu le desfigureaza, se desprinde un sentiment de doliu profund. Intensitatea expresiei vine si de la punerea in pagina concentrata, care face sa culmineze compozitia cu capul lui Iosif din Arimateea si in care personajele sunt atat de strans legate incat nu s-ar putea scoate nici unul fara a rupe echilibrul ansamblului.

Durerea este insa sfasietoare in Threnos, scena bocetului, in care Maria si Ioan jelesc trupul lui Iisus care va fi asezat in Mormantul sapat in stanca. Maica Domnului primeste in poala de unde se nascuse, cadavrul Fiului ei intins pe un lintoliu. Pentru ultima data il saruta pe obraz. Ioan, cu bustul adanc plecat, tine mana Mantuitorului, pe cand Iosif si Nicodim ii cuprind picioarele. In spatele lor, una dintre Mironosite participa la scena. Figurile Mariei si lui Ioan sunt crispate de durere.

In Plangerea maestrului Sf.Francisc aflata la Pinacoteca din Perugia, cele doua personaje sunt izolate de grupul principal intr-un fel asemanator cu cele ale lui Giotto, pozitionate de aceasta data in partea stanga. Limbajul gestual in acest caz nu are o semnificatie speciala. Exista, in schimb, o relatie emotionala intre Fecioara si Fiu, identica cu cea existenta in Plangerile lui Giotto si Duccio.



Plangerea lui Giotto,capodopera,priviti fata Feciorei si ochii Mantuitorului

Interesul acestei imagini consta in reprezentarea lui Hristos mort, trupul Lui rigid si aproape perfect orizontal fiind foarte apropiat de reprezentarile lui Hristos de pe epitafurile bizantine. Semnificatia euharistica la care se face trimitere in ambele cazuri, e analoga. Epitaful de la Samari,din Messenia, poarta deasupra trupului lui Hristos inscriptia “ Somnul cel de viata datator“.
Este stiut faptul ca acest epitaf era purtat in procesiunea care avea loc in Vinerea Mare, in restul anului fiind acoperamant de mormant (adica de altar).

Imaginea care apare pe retablul perugian trimite la jertfa euharistica intr-un mod analog reprezentarile pe epitaf, Hristos mort si in acelasi timp insufletit. Inscriptia de pe epitaful bizantin concentreaza o gandire teologica ce coboara in timp pana in secolul al-VI-lea si este revalorizata in Bizant in timpul asa-numitei renasteri macedonene.



Sfantul Maxim Marturisitorul raspunzand ereziilor monoenergiste si monoteiste, care anulau lucrarea si vointa create, supunindu-le vointei si lucrarii divine, isi concentreaza discursul asupra tainei intruparii, a in– omenirii lui Dumnezeu. Lucrarea si vointa creata, actioneaza impreuna cu lucrarea si vointa divina intr-o sinergie care este insasi iconimia mintuirii, iar divinitatea lui Hristos apare in profunda sa autoumilire. Aceasta gandire antinomica, aprofundata si filtrata in decursul secolelor, devine comuna atat teologiei, literaturii omiletice si imnologice cat si imaginilor in secolul XII in Bizant. Dialectica anamnesis – prolípsis este, in esenta, o manifestare a acestei gandiri antinomice. Acum apar noile scheme iconografice care au, pe de o parte suport biblic, iar pe de alta parte, sunt expresii simbolice ale unor texte mistagogice ( exemplul tipului Hristos Om al Durerilor poate fi elocvent: Isaia 53:2-5 care se conjuga cu texte din Omilia Sfantului Gheorghe al Nicomediei care se citea incepand cu aceasta perioada in Vinerea Mare: “…veniti sa ne inchinam Celui care a fost rastignit pentru noi“, si mai ales cu texte din imnul “Nobilul Iosif” – Condacul I “ in mormant, Viata, pus Ai fost Hristoase …“ ).

anamnesis-ANAMNÉZĂ2 s.f. 1. (La Platon) Amintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat în existența sa antepământeană. 2. Rugăciune care se face în timpul unei mise la catolici. [< fr., gr. anamnesis].


prolípsis (-suri), s. n. – Prejudecată, superstiție. Ngr. πρόληψις (Gáldi 239). Sec. XVIII, înv., este dubletul lui prolepsă, s. f.

antinomíe, antinomii s. f. Contradicție aparent insolubilă între două texte, două legi sau două principii care se exclud reciproc și care pot fi totuși demonstrate fiecare în parte la fel de concludent. ♦ (Teol.) Exprimare dialectică sub forma a două afirmații contradictorii din punct de vedere rațional, dar adevărate și egale ca importanță în materie de credință, care trebuie afirmate simultan ca fiind corecte – de ex. Dumnezeu este incognoscibil (după lucruri); Dumnezeu este unul (după ființă) și întreit (după persoane). – Din fr. antinomie, lat. antinomia. (‹ gr. antinomia).

Aceste texte au o mare incarcatura emotionala, descriind in detaliu contemplarea lui Hristos pe cruce, coborarea de pe cruce, plangerea si punerea in mormant.

Cea mai veche icoana a lui Hristos Om al Durerilor care a ajuns pana la noi provine din Kastoria si prezinta doua imagini fata-verso in care apare Hristos ca Om al Durerilor, in pozitie verticala, reprezentat bust, sustinindu-se prin propria forta in mormant. Pe verso, Fecioara, cu privirea melancolica, isi tine pruncul in brate cu mana dreapta, iar cu cea stanga indica printr-un “ gest care graieste “. Aceasta reprezentare a Hodighitriei este prototipul Maicii Domnului Umilenie care apare pentru prima data intr-o icoana aflata astazi la Galeria Tretiakov. Pe verso, aceeasi icoana avand reprezentate instrumentele patimilor. Aceeasi relatie anamnesis – prolepsis se afla in reprezentarile icoanei de la Vladimir, intre Epitaf si tipul Fecioarei Eleusa, intre Threnos si Hristos Omul Durerilor, intre Maica Domnului a durerilor si Hristos Omul Durerilor alaturate in Bizant de cate ori se ivea ocazia ( in timpul procesiunilor ).



Maica Domnului "Umilenia"

In jurul lui 1300 e atestata in Italia prima icoana reprezentandu-L pe Hristos Om al Durerilor, de tipul icoanei bizantine considerata in epoca o adevarata relicva, ea fiind legata de viziunea Sf.Grigorie cel Mare si investita cu puteri miraculoase. Pastrata la Santa Croce din Roma, ea va fi multiplicata, adaptata, va suferi metamorfoze dintre cele mai interesante in spatele carora se poate citi un background cultural. Acest fenomen propriu devotiunii populare, incurajata de catre ierarhia ecleziastica, e paralel cu o revalorizare a antichitatii printr-un recurs la sculptura antica in mediul toscan, si cu mistica sieneza. Evolutia imaginii devotionale din Italia secolului XIV se poate urmari pe cel putin 3 nivele:1) cel al devotiunii populare, sustinuta de papalitate in masura in care ea se incadra in limitele impuse de biserica, se conjuga intr-un anumit fel cu un al doilea nivel: 2) cel al misticii propovaduite de grupul de lideri religiosi sienezi; 3) cel al rationalismului speculativ toscan.

Inainte de a trece la o scurta analiza a acestor zone spirituale diferite, e necesar pentru demonstratia pe care o voi incerca, un ultim excurs in gandirea bizantina a secolului al-XII-lea, prezentand o descriere de tip ekphrastic al lui Mihail Psellos asupra unei icoane a Rastignirii aflate la Sinai. Acest ekphrasis in esenta lui, cred ca poate fi un comentariu generic la orice imagine care-L reprezinta pe Isus patimind, in Bizant, dar nu numai: “Icoana include un timp dublu, acum si atunci, evenimentul si reprezentarea lui. Pictorul Il reprezinta pe cat e posibil pe Hristos traind ultima clipa a vietii lui pamantesti, Dumnezeu trebuie sa-i ghideze mana astfel ca sa ajunga sa-l reprezinte pe Hristos impotriva regulilor artei, ca unul care a trait impotriva regulilor naturii …Hristos inclina capul intr-o pozitie care poate fi asemanata cu una dorminda, prin rana Lui curge sange si apa, ceea ce explica simultaneitatea vietii si a mortii, dumnezeirea si umanitatea lui Hristos “.

Concluzia care se poate trage este aceea ca Psellos situeaza imaginea pe un alt plan ontologic, in care, fara sa nege traditia icoanelor aheiropiite in care prototipul nu mai este o icoana sau o alta imagine, ci evenimentul in sine – prezentarea lui. O astfel de prezentare apare si in Plangerea lui Giotto.



Detaliu Duccio-Plangerile

Cele doua personaje la care m-am referit deja, devin modele de contemplatie ale credinciosului. Mainile incrucisate sau mana ridicata in dreptul inimii, care simbolizeaza supunerea tacuta in fata tainei divine ( a iconimiei divine ), care s-a intamplat intr-un alt timp si intr-un alt spatiu, se conjuga cu starea de melancolie, singura posibila pentru a pastra echilibrul in contemplarea Patimilor, traind speranta Invierii. Printr-o translatie in timp, modelul de contemplare devine Maica Domnului. Schema anamnesis – prolepsis, adica suferinta indusa de rememorarea patimilor, echilibrata prin anticiparea dobindirii vietii vesnice este reprezentata in Plangerea lui Giotto sub forma unei secvente dramatice. Pe de alta parte relatia cu sculptura din zona toscana implica o tehnica diferita si o alta abordare a imaginii. Figurile reprezentate au viata atunci cand reveleaza emotii, durere, suferinta, dragoste si cand acestea sunt sustinute de gestica. Astfel, un accent emotional suplimentar e introdus si prin exploatarea sculpturii antice:exemplul Sf.Ioan inspirat de o figura din sarcofagul lui Meleagru.

Acest surplus de emotie este in totdeauna temperat, imaginile devotionale reprezentandu-L pe Hristos in diferite ipostaze, avand un echilibru si o demnitate, El fiind mai putin afectat de moartea fizica: cazul Dipticului de la Florenta, Muzeul Horne ( Maica Domnului, a umilintei, cu Pruncul in brate si cu privirea melancolica privind cealalta imagine in care e reprezentat Hristos Omul Durerilor devind, ca in cazul Dipticului de la Meteora – secolul al-XIII-lea – prototip al privitorului ).



Reprezentarea lui Hristos Om al Durerilor incadrat de Fecioara, Maria Magdalena, Sf.Dominic si Sf.Caterina a Alexandriei in stanga ( predela, altar, Museo dell’Opera di’S Croce, Florenta ). Este o schimbare de iconografie, poate prima de acest fel, in care Hristos Om al Durerilor apare cu mainile desfacute, iar in partile laterale deasupra mainilor, in stanga si in dreapta se afla o inscriptie - un comentariu facut de Dante in Vita Nova: Isaia 53:2-5. Aceste imagini si scheme noi sunt in general contaminari ale artistilor toscani cu arta sieneza, patetica si lirica, in care elementul de persuasiune este dialogul direct al imaginii cu privitorul. Predela altarului de la Santa Croce provine din atelierul lui Orcagna si prezinta aceste caracteristici: Hristos cu mainile departate, aratandu-si ranile, ca si inscriptia care se adreseaza imperativ privitorului, e o invitatie activa de a contempla imaginea in mod direct. Sienezii mai putin interesati de dogme, aspectul institutionalizat al credintei, exprima in pictura sentimente spontane si o imediata raportare la experienta religioasa imediata. Aceasta orientare a artistilor sienezi a fost intretinuta in buna masura de lideri religiosi adunati in jurul Cenacole Sf.Ecaterina.


Coborarea de pe cruce -Duccio

Treptat, se dezvolta un dialog mai intim si mai direct cu Hristos care face ca experienta religioasa sa devina personala, dogmele fiind mai putin importante. Imaginea dezvolta in sine un dialog cu privitorul oferindu-i o libertate sporita si posibilitatea unei participari intense. Nevoia de vizualizare si contemplare a patimilor creste, iar legatura dintre text si imagine e mai puternica decat oricand: viziunea Sf.Bridget care-L vede pe Isus “… cu respiratia taiata, cu capul cazut peste umarul Fecioarei si cu privirea indreptata spre cer “. Astfel de reprezentari sunt frecvente mai ales in zona Sienei: Simone Martini, Coborarea de pe Cruce, Plangerile, Pietro Lorenzetti



Pietro Lorenzetti-Coborarea de pe cruce

Expresia patetica a trupului lui Isus care se fragmenteaza in bratele Fecioarei, capul cazand pe spate, introduce un lirism, inca temperat, care va fi preluat insa in imaginile de tip Andachtsbilds din Germania, avand ca o ultima consecinta imaginea “sacra negativa” a lui Holbein.Conceptia unui Christ demn, independent si puternic in arta, a facut loc unui patetism in care Cristos e sustinut de Fecioara, chiar si la Florenta la mijlocul sec.al XIV-lea., in panoul lui Vitale da Bologna (1350).Schema a fost preluata si imbunatatita in cercul lui Altichieri, Maicii Domnului alaturandu-I-se Sf.Ioan, care sustine mana dreapta intr-un fel asemanator reprezentarii din Threnosul de tip bizantin.

Cele mai cunoscute scrieri ale literaturii acestei perioade sunt considerate a fi Meditationes Vitae Christi, care cunosc anumite variante.Structura scrierilor are corespondenta in relatia dintre Fecioara Umilitatii si tipul Pieta.M.Meiss considera ca aceste imagini au originea, in cele mai multe cazuri, in Plangerea si Nasterea lui Simone_Martini.In ambele cazuri Fecioara sta asezata pe pamant fiind modelul umilitatii, virtutea crestin-esentiala (Augustin – Confesiuni).



Simone_Martini

Monologurile din Meditationes oscileaza intre bucuria lui Hristos in bratele Fecioarei, si suferinta Maicii Domnului in fata Fiului ei mort, inceputul si sfarsitul vietii pamantesti.Fecioara Umilitatii si Pieta fac de multe ori pereche cum e cazul in Dipticul aflat la muzeul Horne, atribuit atelierului lui Barna, in care Fecioara cu Pruncul si Hristos Omul Durerilor.Cele doua reprezentari difera de cele care apar in dipticurile bizantine: Pruncul apare cu picioarele incrucisate, aluzie la Patimi, lipindu-se de trupul mamei, Fecioara priveste catre cealalta imagine a lui Hristos cu o expresie melancolica, anticipand patimile.Mainile incrucisate ale lui Hristos, sprijinite pe pseudorama, introduc o cezura intre privitor si panou (precedentul se afla in panoul pictat de un ucenic al lui Bernardo Daddi in 1334: Madona cu Sfinti).Tema ferestrei ca spatiu transcendent a fost introdusa in sec.X in gandirea occidentala de catre Wolbero Abbas (Cantica 2:2) “Hristos ii priveste pe muritori prin fereastra divinitatii Lui, aparand nu intru totul vizibil, dar nici invizibil.Panoul de altar de la Avignon il reprezinta pe Dumnezeu Tatal in spatele unei ferestre deschise, prin fereastra patrunde Sf.Duh iar in incaperea intunecata, asemenea cu mormantul, Hristos Om al Durerilor.Fereastra e simbolica, perceputa ca o alta lume, Duhul Sfant cu aripile desfacute demonstreaza dogma filioque, aceasta fereastra este “credinta noastra”, iar Hristos nu e reprezentat in mormant, ci in picioare, cu mainile incrucisate avand deasupra inscriptia “Muritor insufletit asezat in mormantul sau”.



Meditationes devin cele mai populare scrieri cunoscand in Franta si Italia, in sec.XIV, mai multe versiuni in care Patimile lui Hristos sunt descrise in detaliu, de la Urcarea pe Cruce pana la Punerea in Mormant.Unele monologuri din Meditationes pot fi izolate de contextul narativ, devenind autonome, avand corespondenta in Andachtsbilds.Imaginea in sine dezvolta un dialog intim cu privitorul, oferindu-i acestuia posibilitatea unei participari mai intense.Pe de alta parte, ritualurile publice implicau o suferinta colectiva in care Hristos pe cruce devine model iar Sf.Francisc recunoscut ca intruparea imitatiei perfecte a Mantuitorului.Antrenandu-si imaginatia, in acest fel, unul dintre oamenii oraselor se retrageau pentru o scurta perioada de timp ducand o viata asemanatoare cu cea a monahilor, meditatia si contemplarea in fata unei imagini ajungand sa fie o activitate care-l transpunea pe credincios chiar si numai pentru o clipa in postura de sfant.
Aceasta a implicat un cult pentru imaginile folosite de sfinti: Hristos Om al Durerilor – viziunea Sf.Grigorie cel Mare, Pieta (dupa Meiss, Sudarium) – Sf.Caterina, Pieta – Sf.Bridget, care devin in scurt timp imagini emblema fiind multiplicate si transformate care le fac functionale pentru miniatura, vase liturgice, panouri de altar aparand chiar pe mitre sau in icoane de dimensiuni foarte mici, acestea fiind investite cu valoarea apotropaica sau taumaturgica.



La mijlocul sec.al XIV-lea sunt semnalate cateva comenzi din partea ordinelor calugaresti de mici icoane reprezentand Sudariumul care apare in chip miraculos in timpul jubileului crestin, imediat dupa ciuma neagra, indiciu al faptului ca noul Andachtsbild inlocuieste vechiul Mandylion.

Sudarium este un cuvânt latin, sensul literal "cârpă transpiratie", folosit pentru stergerea fata curata. cârpe mici de diverse tipuri, pentru care sudarium este un termen general, a jucat un rol considerabil în Ancient maniere Roman formale şi foloseşte instanţă ceremoniale, şi multe astfel transferate de utilizare liturgice creştine şi de artă. termeni diferiţi greceşti sunt folosite în bisericile ortodoxe de Est, dar în Biserica Romano-Catolică şi alte biserici de Vest, "sudarium" termenul a fost folosit pentru mai multe obiecte din materiale textile:-nu am gasit o traducere mai buna,dar se intelege

O cronica engleza de secol al XIV-lea contine o rugaciune introdusa de Papa care vorbeste despre icoana Veronicai ca despre un memento pe care Hristos a lasat-o omenirii: “Cine a vazut aceasta imagine Il va ruga intr-o zi sa I se arate, fata catre fata.Tot in aceasta perioada, acelasi fenomen de expansiune se intampla cu imaginea lui Hristos Om al Durerilor, dobandind functii noi: M.Meiss identifica o singura icoana, apartinand lui Fra Filippo Lippi (Muzeul Horne) care poarta inscriptia - Ioan 14:27- considerata a fi obiect liturgic folosit in celebrarea sarutului pacii transmis laicilor de catre clerici. Meiss emite ipoteza prezentei, inca din sec.al XIV-lea, a acestui tip de obiect liturgic.

Deoarece netlogul nu ne permite decat un numar limitat de postari foto aveti mai jos link-ul unde puteti viziona toate cele 50 foto ale temei tratate.In speranta ca am reusit sa va informez asupra unui subiect atat de vast va doresc sa va fie de folos cunostintele cumulate

http://ro.netlog.com/go/manage/photos/view=edit...-


8 septembrie 2015

Nasterea Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




                                                       Sarbatoare luminoasa cu multa pace !

Ziua de astăzi a sosit la noi cu lumină duhovnicească, cu bucurie sfîntă, fiindcă astăzi se naşte Maica luminii şi a bucuriei. Astăzi se vesteşte mila şi izbăvirea neamului omenesc, căci s-a născut Maica milei şi a milostivirii. Nu prăznuim astăzi naşterea vreunui sfînt, ci naşterea aceleia ce este mai sfîntă decît toţi sfinţii. Nu sobor de îngeri se cinsteşte astăzi, ci naşterea Împărătesei îngerilor. Nu maică de împărat pămîntesc se naşte, ci însăşi Maica Domnului şi Dumnezeului slavei. Astăzi, Împărăteasa făpturii şi Doamna lumii, din pîntece sterp şi neroditor a răsărit. Şi cine va putea, după vrednicie, să cinstească naşterea ei? Însăşi Biserica lui Hristos arată că este cu neputinţă acest lucru, zicînd: "Nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie, căci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume a cînta ţie, de Dumnezeu Născătoare" (Axionul din ziua Botezului Domnului).-- fragment din predica rostita de Parintele Cleopa la aceasta mare sarbatoare

Rugaciune rostita la Nasterea Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



O, Preasfanta, Preacurata si Preanevinovata dumnezeiasca Prunca si Fecioara Maria, care te-ai nascut din parinti drepti si fara prihana, spre bucuria si mantuirea a toata lumea. O, Preasfanta Fecioara, floarea firii omenesti, preafrumoasa si preainteleapta, care din tulpina uscata si neroditoare ai rasarit si care, prin a ta nastere, intristarea preafericitilor tai parinti si a toata lumea ai risipit-o; nu ne lasa pe noi, pacatosii si nevrednicii, care intru intristari si scarbe ne aflam din pricina pacatelor noastre. O, roada preasfintita a rugaciunii si a infranarii, asculta rugaciunea neputinciosilor robilor tai si, cu darul preasfintelor tale rugaciuni, ajuta-ne noua si ne invata a ne ruga lui Dumnezeu din inima, fara de raspandire si fara de forma.

Pe tine, chemarea lui Adam celui cazut, te rugam sa mijlocesti pentru noi catre Dumnezeu, ca sa ne cheme cu darul Sau la adevarata pocainta. Pe tine, Maica bucuriei, te rugam, veseleste cu darul tau sufletele noastre cele mahnite si cuprinse de intristare. Tu, Maica Luminii, mijloceste la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea mintilor si a inimilor noastre. Tu, raiule cuvantator, ajuta-ne cu darul rugaciunilor tale sa ne curatim de intinaciunea pacatelor noastre, ca sa ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel insufletit al Cuvantului, ajuta-ne noua sa vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfanta si cu totul fara de prihana a lui Dumnezeu, ajuta-ne ca sa vedem si noi, cei neputinciosi, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului si Maica celor intai-nascuti. Tu, caruta Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este stralucitoare celor drepti si sfinti. Tu, norul cel in chipul porfirei cu raze de aur, umbreste-ne pe noi de acea fierbinteala a poftelor trupesti si de aprinderea maniei si a iutimii. Pe tine, ceea ce esti starea fulgerului dumnezeirii si raza cea stralucita a Soarelui celui de gand, te rugam, lumineaza-ne cu darul tau, ca sa nu uitam ca si noi suntem biserici ale lui Dumnezeu si sa nu intristam cu pacatele noastre Duhul lui Dumnezeu, Care locuieste in noi. Tu, noian al darurilor celor duhovnicesti, ajuta-ne sa dobandim si noi, nevrednicii, darul lui Dumnezeu in veacul de acum si in cel viitor. Tu, salas al Duhului Sfant, mijloceste cu darul tau la Dumnezeu, ca inima curata sa zideasca in noi si cu duh drept sa innoiasca cele dinlauntru ale noastre.

Pe tine, Maica indurarii si a mangaierii, te rugam, cu adanca umilinta a inimii, sa stai langa noi in ceasul cel mai de pe urma al vietii noastre, ca sa ne ajuti si sa ne mangai sufletele in vremea despartirii de acest trup stricacios si de veacul acesta trecator. Pe tine, porumbita intelegatoare cu aripi de aur si cu straluciri de fulger, te rugam din toata inima sa calatoresti cu noi pana ce vom trece toate vamile cele infricosatoare ale vazduhului si toata puterea intunericului celui de sub cer. Pe tine, usa vietii, a luminii si a bucuriei, te rugam sa ne ajuti sa intram pe portile cele sfinte ale imparatiei cerurilor si sa ajungem, cu darul preasfintelor si preaputemicelor tale rugaciuni, la lumina veseliei celei neasemanate si neapropiate.

Pe tine, Imparateasa cerului si a pamantului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi si care ai nascut pe Ziditorul Serafimilor si i-ai intrecut intru cinstire pe Heruvimi, te rugam, noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, sa stai aproape de sufletele noastre in ziua cea mare si infricosatoare a Judecatii de apoi si sa imblanzesti mania cea sfanta si dreapta a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca sa miluiasca si sa mantuiasca sufletele noastre. Amin.

9 martie 2015

NASTEREA MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




O, Maică sfântă Tu eşti taină.
Tu ești minune, ești putere,
Ești dar ceresc, ești om și merit,
Ești cale către înviere.

Tu ești smerenia umana,
Ce împlinește ascultarea.
Ești împlinire prin virtute,
Și dar ce’a comfirmat valoarea.

Tu eşti potir al veşniciei.
Tu eşti chivot . Tu eşti altar
Cupa umană ce–a dus focul
Dumnezeirii întru Har.

Tu porţi la piept nemărginirea.
Tu duci pe braţe ce-i mai sfânt
Din slava slăvilor divine,
Pe Iisus Domnul pe pământ.

Tu eşti puterea neprihanei,
La maximum . Tu porţi iubirea ,
Tu mângâi pruncul ce prin cruce,
Oferă lumii mântuirea.

Ești dragostea înomenită
Prin har, prin cugetul supus.
Ești unica dragoste de mamă,
Purtată veșnic lui Iisus.

O, Maică,dar divin şi taină,
Şi ce-i mai sfânt de pe pământ,
Cu ce cuvinte şă te laud ?
Cu ce putere să Te cânt ?

Numai credinţa şi iubirea
În lupta pentru înviere,
Şi Domnului, Maică şi Ţie ,
Pot să vorbească cu putere.

Orice’nchinare adusă Ţie,
E recunoaştere firească,
E închinare către Domnul,
E dragoste dumnezeiască.

Lui ne’nchinăm.Lui îi aducem
Şi slavă şi recunoştinţă,
Şi Ţie imn de preamărire
Şi preţuire în credinţă.



8 septembrie 2014

NASTEREA MAICII DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


O, Maică sfântă Tu eşti taină.
Tu ești minune, ești putere,
Ești dar ceresc, ești om și merit,
Ești cale către înviere.

Tu ești smerenia umana,
Ce împlinește ascultarea.
Ești împlinire prin virtute,
Și dar ce’a comfirmat valoarea.

Tu eşti potir al veşniciei.
Tu eşti chivot . Tu eşti altar
Cupa umană ce–a dus focul
Dumnezeirii întru Har.

Tu porţi la piept nemărginirea.
Tu duci pe braţe ce-i mai sfânt
Din slava slăvilor divine,
Pe Iisus Domnul pe pământ.

Tu eşti puterea neprihanei,
La maximum . Tu porţi iubirea ,
Tu mângâi pruncul ce prin cruce,
Oferă lumii mântuirea.

Ești dragostea înomenită
Prin har, prin cugetul supus.
Ești unica dragoste de mamă,
Purtată veșnic lui Iisus.

O, Maică,dar divin şi taină,
Şi ce-i mai sfânt de pe pământ,
Cu ce cuvinte şă te laud ?
Cu ce putere să Te cânt ?

Numai credinţa şi iubirea
În lupta pentru înviere,
Şi Domnului, Maică şi Ţie ,
Pot să vorbească cu putere.

Orice’nchinare adusă Ţie,
E recunoaştere firească,
E închinare către Domnul,
E dragoste dumnezeiască.

Lui ne’nchinăm.Lui îi aducem
Şi slavă şi recunoştinţă,
Şi Ţie imn de preamărire
Şi preţuire în credinţă.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ