17 octombrie 2019

Icoana Maicii DOMNULUI „Intru Naștere Fecioria ai Păzit”


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...





Icoana Maicii DOMNULUI „Intru Naștere Fecioria ai Păzit” Este Prăznuită pe
17 Octombrie .

Icoana Maicii DOMNULUI „Intru Naștere Fecioria ai Păzit” a fost adusă la Mănăstirea Nikolaev-Peskovsk din Moscova de negustorul moscovit Alexie Grigorievici Mokeev .
In jurul anului 1780 , Alexie s-a alăturat monahilor din mănăstire .
Atunci , el a donat toată averea sa mănăstirii , păstrând în chilie doar Icoana Maicii DOMNULUI .

După moartea monahului Alexie , Icoana a fost dusă la egumenul Macarie , care observând că Icoana nu are o valoare prea mare (fiind pictată în ulei pe pânză , prinsă pe o bucată de lemn) a așezat-o pe ușa de ieșire din Paraclisul Sfântului Metodie , care se afla nu departe de mănăstire.

Preamărirea Icoanei a început în 1827 , când căpitanul Platon Osipovici Șabașev trecea pe lângă paraclis într-o noapte , a văzut că din Icoana Preasfintei Născătoare de DUMNEZEU radia O Lumină extradordinară .
Altădată , când avea o ispită, Icoana i-a Apărut în vis . In acest vis , Platon a văzut Icoana Maicii DOMNULUI Strălucind printre nori deasupra paraclisului Sfântului Metodie și a auzit O Voce Spunându-i :
„Dacă vrei să scapi de ispită, roagă-te înaintea Acestei Icoane .”
Ascultând îndrumarea din vis , ispita a trecut .
Paton a mers și i-a mărturisit egumenului Minunile Săvârșite , care a mutat Icoana în biserica mănăstirii .
Monahii dorind să îmbrace Icoana într-un veșmânt de argint împodobit cu pietre scumpe au scos-O de pe lemn , descoperind că sub chipul Preasfintei Născătoare de DUMNEZEU pictat pe pânză era ascunsă O Icoană a Maicii DOMNULUI de o frumusețe nemaiîntâlnită , zugrăvită pe scândura de lemn .

Sunt consemnate numeroase Minuni Săvârșite înaintea Acestei Sfinte Icoane .
Cea mai cunoscută este cea din anul 1848 , în timpul epidemiei de holeră, când cei mulți care s-au rugat înaintea Icoanei au fost vindecați .

Această Icoană a Maicii DOMNULUI Este de tip „Hodighitria”, și se aseamănă cu:
+ Icoana Maicii DOMNULUI „Arapet” sau „din Arabia”, + 6 Septembrie;
+ Icoana Maicii DOMNULUI „Cea de toți Fericită” (Ovsepetaia), + 6 Octombrie și
+ Icoana Maicii DOMNULUI „Muntele netăiat” - Icoana de pe iconostasul catedralei Schimbării la Faţă din Solovki , +24 Martie .

http://www.doxologia.ro/…/Icoana-maicii-domnului-intru-nast…

.Icoana Maicii DOMNULUI „Izbăvitoarea”, numită și „Eliberatoarea”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..


Icoana Maicii DOMNULUI „Izbăvitoarea”, numită și „Eliberatoarea” este Prăznuită pe 17 Octombrie .

Icoana Maicii DOMNULUI „Izbăvitoarea” a fost adusă la Muntele Athos de schimonahul Martinian († 1884), care O primise cu mare evlavie de la pustnicul Teodul .


In anul 1841 , locuitorii din Sparta (Grecia) s-au rugat înaintea acestei Icoane și au fost Izbăviți de invazia lăcustelor.
De atunci , Icoana a fost numită „Izbăvitoarea” sau „Eliberatoarea” și a început să fie căutată de mulți pelerini .

Dorind să fugă de lume , bătrânul Martinian a luat Icoana și s-a retras într-o sihăstrie athonită . Acolo , Maica DOMNULUI i S-a Arătat , Poruncindu-i să se întoarcă la mănăstire și să nu ascundă Icoana de cei aflați în nevoi .
Intorcându-se , mulți demonizați și bolnavi au primit vindecare prin rugăciunile rostite înaintea Sfintei Icoane .

După ce schimonahul Martinian a murit († 1884), Icoana Maicii DOMNULUI „Izbăvitoarea” a rămas în Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos .
Egumenul Macarie , a lăsat cu limbă de moarte ca Icoana să fie Dăruită Mănăstirii Simono-Kananitsk (Noul Athos) din Kaucaz , fapt ce s-a petrecut pe 20 Iulie 1889 .

In ziua Primei Prăznuiri a Icoanei Maicii DOMNULUI „Izbăvitoarea”, o furtună a aruncat la țărmul de lângă mănăstire peste o tonă de pește .

Icoana este de tip „Hodighitria”. Fecioara Maria ține Pruncul pe brațul stâng și arată spre El cu mâna dreaptă , iar Pruncul Hristos Binecuvântează cu Mâna Dreaptă .

http://www.doxologia.ro/…/icoana-maicii-domnului-izbavitoar…

16 octombrie 2019

RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI,,ÎNTRU NAȘTERE FECIORIA AI PĂZIT”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



O, PREASFÂNTĂ și Preacurată Maica Domnului, tu, zorii si leaganul MÂNTUIRII noastre, chipul nostru de smerenie și ascultare, ocrotitoarea și mijlocitoarea noastră înaintea tronului lui Dumnezeu, ROAGĂ-TE neîncetat pentru noi.
Neamurile toate te fericesc pe tine, una, de Dumnezeu NĂSCĂTOARE ! Biruiescu-se hotarele firii întru tine, Curată FECIOARĂ , ceea ce ești după naștere FECIOARĂ și după moarte – vie. Mântuiește pururea, NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU , moștenirea ta!
Întru naștere fecioria ai păzit, și după ridicarea Ta la ceruri lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viața veșnică ,fiind Maica vieții, cu rugăciunile tale izbăvești din moartea cea veșnică ,sufletele noastre.
O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, fii mie, Maică a lui Dumnezeu, zid nebiruit și păzitoare puternică, nu mă depărta pre mine, păcătosul și nevrednicul, care alerg înaintea chipului Tău preasfânt și mă rog,căci tu ești nădejdea creștinilor și adăpostirea păcătoșilor. Izbăvește-mă de toată primejdia, bântuiala, nevoia și neputința și dăruiește-mi pocăința mai înainte de sfârșit . Ca prin mijlocirea și ajutorul Tău , mântuindu-mă în viața aceasta de acum de tot vrăjmașul văzut și nevăzut , umblând cu placere de Dumnezeu în voia iubitului Tău Fiu și Dumnezeului nostru, iar la ziua cea înfricoșătoare a judecății izbăvindu-mă de veșnica și grozava muncă , să mă închin , să mulțumesc și să slăvesc întru tot SFÂNT NUMELE TĂU ÎN VECII VECILOR . AMIN.

1 octombrie 2019

TOȚI SUNTEȚI AI NOȘTRI!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Se uitau ortodocșii la catolici cu un aer de superioritate și, plini de trufie, vorbeau între ei: "Ce, ăștia îndrăznesc să creadă că Maria este Maica lor?? A noastră este, a ortodocșilor, pentru că noi ne-am ocupat de vrednicia ei dumnezeiască în istorie! Dacă nu organizam NOI al treilea Sinod ecumenic de la Efes, cine ar mai fi știut azi că Fecioara Maria este "Născătoare de Dumnezeu", Theotokos?.. Noi am preacinstit-o încă din primele veacuri și ne-am îngrijit de dogmele cele adevărate, propovăduind întregii lumi că Maria este PURUREA FECIOARĂ, înainte de naștere, în timpul nașterii și după momentul nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Oare cine o mai zugrăvește pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca noi, ortodocșii, în minunatele noastre icoane?.. Noi i-am învățat pe toți să picteze cele trei steluțe pe veșmântul Maicii Domnului, ca simbol al întreitei sale feciorii! Noi i-am compus paraclise și acatiste pe care i le cântăm în biserici și i le citim acasă cu smerenie.. Fără îndoială, Maria este Maica noastră, a ortodocșilor, nu a catolicilor"!
În grupul celălalt, al catolicilor, se vorbea cu voci la fel de iritate: "Ce, ortodocșii aceștia primitivi cred că Fecioara Maria este Maica lor?? Nu merită cinstea aceasta nici în ruptul capului! Noi o numim pe Mama lui Cristos "Regina cerului", noi îi facem statui și îi punem rozariul în mâini! Ba chiar îi așezăm pe frunte coronițe cu steluțe colorate, care îi pun în evidență și mai mult chipul divin.. Noi i-am dedicat atâtea momente de sărbătoare în timpul anului și îi purtăm statuia în procesiuni lungi prin sate și prin orașe! Noi i-am închinat biserici minunate! Atât de mult o cinstim noi pe Maria, că i-am atribuit o concepere imaculată, lipsită de unirea trupească a părinților ei. Tot noi i-am atribuit o triumfală înălțare la cer, scutind-o de moarte! Cine o mai iubește pe Fecioara Maria ca noi?.. Este Maica noastră, nu a ortodocșilor"!
Din ceruri Fecioara Maria îi privea pe toți.. În ochii ei se puteau citi încântarea și tristețea, în același timp. Încântarea, pentru că vedea cât de mult era iubită de ortodocși și de catolici, în același timp.. Tristețea, pentru că vedea cum copiii săi iubiți se ceartă între ei la nesfârșit.. Și deodată, de pe tronul ei ceresc strigă atât de puternic, încât se clătinară cerurile și se zguduiră galaxiile Universului: "Opriți-vă din ceartă! Terminați cu ura! TOȚI SUNTEȚI AI MEI! Toți cei care mă cinstiți pe mine și Îl iubiți pe Fiul meu Cel dumnezeiesc"..
Dragii mei, bineînțeles că rândurile de mai sus nu sunt decât o simplă ficțiune născută din imaginația mea cea bogată.. M-am gândit că așa ar putea reacționa Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, văzând acest dispreț perpetuu care dăinuie și astăzi între creștinii celor două emisfere ale credinței, cea apuseană și cea răsăriteană.. Ortodox convins fiind, dar trăind în contact direct cu creștinismul catolic occidental de șaisprezece ani, am descoperit cu surprindere în decursul acestui timp că și în Occident este iubit Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, că și în Occident este iubită și preacinstită Maica Domnului. Am descoperit un univers duhovnicesc într-adevăr, destul de diferit de cel ortodox, dar nu suficient de diferit de al nostru încât să îl considerăm noi ne-creștin, sau străin de duhul Evangheliei.. Am descoperit în Occident la catolicii cu adevărat practicanți - pentru că au și ei ne-practicanții lor, așa cum îi avem și noi pe ai noștri, din păcate - o luptă plină de tristețe pentru păstrarea credinței creștine.. Când vezi în jurul tău cum se răcește credința tuturor, cum scade în fiecare zi numărul celor care mai cred în Fiul lui Dumnezeu și în Maica Lui, oare cum te poți simți, decât trist și dezamăgit?.. Și totuși tu lupți mai departe, nu vrei să fii absorbit de acest vârtej al idolatriilor moderne! Tu vrei să Îl mărturisești în continuare pe Iisus Hristos, Mântuitorul tău!..
Cât de superficiali suntem noi, ortodocșii.. Nu știm altceva decât să condamnăm la veșnică repudiere de la fața Domnului Hristos pe cei care nu s-au născut în spațiul Ortodoxiei.. Dar nu știm nimic despre lupta săracului occidental CARE ÎNCĂ MAI CREDE de a-și menține această fărâmă de credință.. Și cât de mult mai prețuiește în ochii lui Dumnezeu firmitura de credință într-un ocean de necredință!..
Anul acesta eram în Săptămâna Patimilor Bisericii Catolice, cu o săptămâna înaintea celei ortodoxe.. Și vizitând eu un orășel italian, chiar în Vinerea Patimilor la ei ("Venerdi Santo"), mi s-a întâmplat să intru într-o biserică catolică. Așa facem noi pe-aici, intrăm în bisericile italiene, facem crucea ortodoxă și câteva închinăciuni înaintea Sfintelor lor Altare, privim iconografia lor bi sau tri-dimensională, iar atunci când recunoaștem pe pereți personajele biblice cunoscute sau sfinții perioadei creștine dinaintea Schismei, murmurăm câte o scurtă rugăciune. Apoi "cu pace ieșim", ca să parafrazez îndemnul Sfintei noastre Liturghii de dinaintea Rugăciunii amvonului. Așadar am intrat în ziua aceea în biserica despre care vă spuneam. Când colo, ce mi-e dat să văd?.. După tradiția catolică, crucifixul, adică Hristos mort pe Cruce, era așezat pe pardoseala bisericii, spre a fi plâns de credincioși. Acest ritual seamănă foarte mult cu sărutarea Sfântului Epitaf de la noi. Iar noaptea și ei la fel ca noi Îl îngroapă pe Domnul. Ei bine, ceea ce m-a mișcat foarte mult nu era faptul că Domnul era acolo, mort, ci faptul că Îl plângeau numai trei persoane!.. Trei creștini se aflau acolo, lângă El, și își spuneau rugăciunile lor cu inima frântă.. Mi-a venit atunci în minte întrebarea pe care Domnul a pus-o leprosului samarinean vindecat de El: "Dar CEILALȚI UNDE SUNT"?.. Pentru prima dată în viața mea am simțit un sentiment de jale, mă durea inima că Domnul nostru era părăsit în halul acela.. Aș fi vrut să fie mulți în biserică, să-L plângă sute de persoane, dar nu erau.. Și atunci am privit cu lacrimi în ochi spre cei trei creștini catolici care, iată, erau acolo, la datorie, și i-am iubit foarte mult în inima mea.. I-am iubit, pentru că în acel ocean de ne-iubire, ei Îl iubeau pe Fiul lui Dumnezeu! Și am înțeles că și aceasta este tot o ortodoxie, chiar dacă nu se exprimă în forme bizantine, este ortodoxia iubirii de Hristos în mijlocul celor care nu Îl iubesc! Ortodoxia celor care Îl mărturisesc pe Fiul lui Dumnezeu în fața celor care s-au lepădat de mult timp de El..
De aceea mi-au venit acele idei de la începutul acestei meditații. Noi nu ar trebui să prigonim credința cea slabă și puțină, ci ar trebui să o premiem, deoarece această palidă credință este o pâlpâire în mijlocul unei bezne adânci, o pâlpâire care le arată calea spre Dumnezeu celor care au pierdut-o cu totul. Sunt convins că dacă noi nu vrem să premiem această credință, Domnul Hristos și Maica Sa din ceruri o vor premia cu prisosință! Și sunt convins că din ceruri ei ne privesc cu blândețe pe toți cei care încă mai credem, murmurând în sinea lor: "TOȚI SUNTEȚI AI NOȘTRI"! (Preotul Sorin Croitoru de la Mantova - Italia)

SFÂNTUL ACOPERĂMÂNT

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


de Preot Sorin Croitoru

De câte ori în tulburări,
În întristări și în dureri
Eu te-am chemat, Măicuța mea,
Tu m-ai umplut de mângâieri
Și am uitat că viața-i grea
Și că această lume-i rea..

De câte ori eram mâhnit,
Strivit de-al vieții mult necaz
Și ale inimii dureri
Înlăcrimau al meu obraz,
M-ai alinat cu mângâieri
În adieri de primăveri..

Iar când eram nepăsător,
Lăsând păcatul cel viclean
Să muște rău din trupul meu,
Apoi plângeam fără alean,
Tot tu mă întăreai mereu
Cu harul de la Dumnezeu..

De câte ori eu te-am rugat,
Plângându-mă că nu mai pot
Din ape tulburi să mai ies
Și din mocirlă să mă scot
(Căci am căzut atât de des..)
Tu, Maica mea, m-ai înțeles..

Și n-au fost zile să mă simt
De tine, Maică, nepăzit
Decât atunci când uneori
Prea tare eu m-am lenevit
Și parcă niște reci fiori
Mă înghețau adeseori..

Am înțeles când mă rugam
În întristări și-n mari nevoi
Că Domnul, Fiul tău Cel Sfânt,
Te-a pus Stăpână peste noi,
Să ocrotești acest pământ
Cu Sfântul Acoperământ..
amin

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ