Se afișează postările cu eticheta ICOANE FACATOARE DE MINUNI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ICOANE FACATOARE DE MINUNI. Afișați toate postările

7 august 2018

Icoane Făcătoare de minuni de la Manastirea Vatoped





nului Antifonítria (Împotrivă glăsuitoarea) 1, Maica Domnului „Ktitorissa – Vimatarissa” 2, Icoana Maicii Domnului Paramythia, Mângâietoarea și Mijlocitoarea 3.
Despre această mănăstire, Vatoped, închinată Bunei Vestiri a Maicii Domnului, se spune că a fost construită de împăratul Teodosie cel Mare. Aceasta s-a petrecut astfel:
Fiind furtună pe mare și fiul împăratului, Arcadie, călătorind cu o corabie, pe când se afla pe punte, a fost luat de un val și aruncat în mare. După multe căutări zadarnice, cei care îl însoțeau s-au deznădăjduit de a-l mai găsi și, întristați, au tras corabia la un liman care se afla în apropiere, chiar în locul în care se află astăzi mănăstirea. Când au coborât pe uscat l-au aflat pe copil dormind liniștit sub o tufa de rugi. Plini de bucurie l-au trezit și l-au întrebat cum a ajuns acolo. Atunci el le-a spus că, atunci când a căzut în mare, a văzut o femeie frumoasă, în haine strălucitoare, care l-a luat de mână și i-a spus să nu-i fie frică. După ce l-a scos la uscat, s-a făcut nevăzută. Au înțeles cu toții că a fost Maica Domnului.
Aflând împăratul Teodosie despre toate acestea, s-a hotărât să zidească, drept mulțumire, o mănăstire în cinstea Maicii Domnului. Numele mănăstirii de „Vatopedu" vine tot de la această minune, căci „Vatopedu", în traducere, înseamnă „copilul din tufe".
Dincolo de interesul pe care îl pot prezenta sub aspect istoric sau artistic, imaginile religioase au și o importanță aparte în cult, în măsura în care, prin intermediul acestora, este arătat ipostasul persoanelor zugrăvite. Puterea icoanei rezidă, prin urmare, în harul celui închipuit de iconar, har ce își are izvorul în Dumnezeu. Deși însușirea de a fi purtătoare de har este comună tuturor icoanelor, unele sunt considerate făcătoare de minuni, întrucât, la un moment dat, lucrarea harului lor a fost mai simțită, fie în vremuri grele, de strâmtorare pentru creștini, fie în împrejurări în care necinstirea lor a atras lucrarea harului spre pedepsire.
Între multele icoane făcătoare de minuni ce întregesc tezaurul mănăstirilor aghiorite, cele mai mult aparțin, desigur, Maicii Domnului, dată fiind importanța deosebită a Născătoarei de Dumnezeu pentru Sfântul Munte. În Mănăstirea Vatoped sunt păstrate cele mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului [din Sfântul Munte], cunoscute sub diferite denumiri.
Domnul Panagiotis a trebuit să meargă la Muntele Athos şi a fost primit cu ospitalitate de către părinţii de la Sfânta Mare Mănăstire Vatopedu. Pe 26 octombrie 2014 a solicitat părinţilor, în mod repetat, să meargă la Spovedanie, iar părinţii i-au spus că în dimineaţa următoare, luni, el ar putea merge.
La 27 octombrie 2014, la ora 04.00, când Utrenia începuse, domnul Panagiotis a mers la biserică şi, după ce s-a închinat la icoane, s-a așezat. Mai erau şi alte persoane în biserică. Așadar, s-a dus şi a luat loc într-o strană, şi era un om lângă el, în timp ce următoarea strană era goală.
A aşteptat cu răbdare, dar timpul a trecut şi călugărul nu și-a făcut apariția pentru a-l duce la duhovnic. În jurul orei 04.20, s-a întors şi a văzut o maică așezată în strana ce în prealabil fusese goală, alături de omul care se afla, ca și până atunci, lângă el. Maica s-a apropiat de el şi i-a spus: „Așteaptă, totul va merge bine, te vei spovedi, nu îți face griji, așteaptă puțin”. El a crezut că, probabil, mănăstirile mari au o anumită maică pentru a ajuta în biserică.
A trecut ceva timp şi omul nerăbdător s-a gândit să plece pentru a găsi pe cineva la care să meargă să se spovedească. Era ora 04.45 când se pregătea să plece. A făcut un pas şi a văzut maica venind din nou la el. Aceasta, luându-l de umeri, l-a împins uşor înapoi în strana sa, spunându-i: „Ţi-am spus să ai răbdare şi să aştepți. Acum cei șase Psalmi se termină, şi un călugăr va veni şi te va duce la un duhovnic să te mărturisești”.
Într-adevăr, două minute mai târziu, un călugăr a venit şi l-a însoţit la duhovnic. Domnul Panagiotis nu i-a spus nimic călugărului care îl însoţea, pentru că nu a vrut să pară suspect.
A ajuns la duhovnic şi, după ce a vorbit cu el un pic, domnul Panagiotis a spus:
- Din fericire, aveţi aici o maică care m-a încurajat să am răbdare, aşa că am aşteptat.
- Ce maică, binecuvântatule? Nu avem maici aici. Acesta este Sfântul Munte. Femeilor nu le este îngăduit aici, nici chiar maicilor!
- Dar cum, din moment ce am vorbit cu ea de două ori?
- Ai vorbit cu Preasfânta noastră şi nu ai înţeles asta, fiul meu.
Duhovnicul i-a cerut să o descrie, iar domnul Panagiotis a spus:
- Era înaltă, în jur de 30 până la 35 de ani, şi foarte frumoasă.
Cele de mai sus au fost scrise pe pagina de Facebook „Sfântul Nectarie”, în limba greacă, și traduse de către John Sanidopoulos [din limba greacă în limba engleză – n.t.]. Moderatorului paginii i s-a spus la telefon despre acest eveniment de către un bun prieten de-al său. Evenimentul a fost confirmat în secţiunea de comentarii de către un pelerin care era la Mănăstirea Vatopedu atunci când minunea a avut loc, care nu a văzut călugăriţa, dar a auzit povestea în timp ce se afla acolo şi a fost mișcat de ea.
Mănăstirea Vatoped se află la mijlocul țărmului de nord al peninsulei Athos, pe o colină la capătul de est al golful Strymonic. La est se învecinează cu zona Mănăstirii Pantocrator, la sud-est cu cea a Mănăstirii Xenofont, la sud cu zonele Mănăstirilor Konstamonitu și Dohiar, la sud-vest se învecinează cu zona Mănăstirii Zografu, iar la nord-vest cu cea a Mănăstirii Esfigmenu.
Data exactă a înfiinţării Mănăstirii Vatoped nu este cunoscută. În locul mănăstirii de astăzi, în antichitate se afla oraşul Dion, de la care se păstrează diferite urne, statui şi sculpturi.
Tradiţia îl menţionează ca fondator al Vatopedului pe împăratul Constantin cel Mare (361-363). Biserica ctitorită de Marele Constantin a fost distrusă de Iulian Apostatul şi a fost reconstruită de Teodosie cel Mare (379-395), drept recunoştinţă pentru minunata izbăvire a fiului său, Arcadie.
În acea perioadă, Plachidia, fiica Marelui Teodosie, a vizitat Mănăstirea Vatoped, dar glasul Maicii Domnului a împiedicat-o să intre în biserică.
Μaica Domnului Antifonítria (Împotrivă glăsuitoarea)
Este vorba de o frescă amplasată în pridvorul („mesonyktikó”) katholikon-ului. Denumirea a fost dată ca urmare a glasului ce s-a auzit din această icoană (gr. anti-fonó, a glăsui împotrivă). Potrivit tradiției, pe vremea când împărăteasa Plakídia, fiica lui Theodosie cel Mare, a vizitat Mănăstirea, îndreptându-se spre intrarea în katholikon, prin mica ușă din partea laterală a clădirii, auzi un glas venind dinspre icoană: „Oprește-te și nici un pas să nu mai faci! Cum ai îndrăznit, femeie fiind, să vii în acest loc?”. Cutremurată, împărăteasa ceru iertare Maicii Domnului și părăsi îndată Sfântul Munte. De altfel, în amintirea acestei minuni, Plakídia ridică, cu propriile sale cheltuieli, Paraclisul Sfântului Dimitrie, anexă a bisericii mari a Mănăstirii.
Sfinţii Atanasie, Nicolae şi Antonie
Mănăstirea a fost reconstruită de nobilii Atanasie, Nicolae şi Antonie, din Adrianopol, la îndemnul Sfântului Atanasie Athonitul. Deşi în Tipicul din anul 972 al lui Ioan Tzimiskis Mănăstirea Vatoped nu este menţionată, în anul 985 se cunoaşte ca stareţ al ei un anumit Nicolae, în timp ce între anii 1020-1048 se vorbeşte despre un succesor al lui, cu numele Atanasie, iar în anul 1142, de Antonie. Plecând de la aceste date istorice, reînfiinţarea mănăstirii este datată între anii 972-985.
În al doilea Tipic al Sfântului Munte (1045), mănăstirea este menţionată pe locul al doilea în ierarhia mănăstirilor din Sfântul Munte, loc pe care îl deţine până astăzi, primul loc fiind ocupat de Mănăstirea Marea Lavră.
Maica Domnului „Ktitorissa – Vimatarissa” – Manastirea Vatoped
Aceasta icoana a Maicii Domnului este pusa in legatura cu o incercare prin care a trecut Manastirea Vatoped. In vremea unui raid al arabilor asupra manastirii, diaconul calugar responsabil cu sfintele vase si obiecte din biserica, a reusit sa ascunda intr-o nisa de sub Sfantul Altar, o nepretuita icoana a Maicii Domnului si o cruce, asezand in fata lor o lumanare aprinsa.
Manastirea Vatoped a fost jefuita, iar calugarii dusi prizonieri in Insula Creta. Dupa mai bine de 70 de ani, calugarul diacon, care era inca viata, fiind eliberat, s-a intors in manastire. Ajuns in locul unde se afla sfanta manastire, el a destupat fantana, acoperita cu o lespede de piatra. El a gasit cele lasate plutind deasupra apei, iar lumanarea inca ardea in fata lor. Icoana se pastreaza si astazi, fiind numita „cea gasita, intemeietoarea”. Icoana este pusa in legatura cu intemeierea manastirii, de catre trei frati calugari: Atanasie, Nicolae si Antonie, care au vietuit in manastire spre sfarsitul secolului al X-lea.
Maica Domnului Vimatárissa sau Ktitórissa este cea mai renumită icoană găzduită de Mănăstirea Vatoped, considerată a fi protectoarea acestui lăcaș. Este așezată în katholikón-ul Mănăstirii, pe scaunul arhieresc din interiorul Sfântului Altar. Potrivit tradiției, naufragiind corabia în care se afla Arcadie, fiul împăratului Theodosie cel Mare, acesta a fost izbăvit prin ajutorul minunat al Maicii Domnului, care l-a adus pe uscat, fiind aflat într-un tufiș (gr. vátos), în locul unde mai târziu avea să fie construită Mănăstirea Vatoped [gr. vátos, tufiș + pais, copil] și unde acesta a găsit icoana Născătoarei de Dumnezeu. De această icoană este legată o minune petrecută în secolul al X-lea. În vremea unui atac al piraților arabi asupra mănăstirii, ierodiaconul Sava apucase să ascundă icoana Maicii Domnului, aruncând-o în fântâna Sfântului Altar, împreună cu Crucea lui Constantin cel Mare și cu o făclie aprinsă ce ardea întotdeauna înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Nu reuși, însă, să scape și el însuși de urgia cotropitorilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta. Când după șaptezeci de ani, în vremea împăratului Nikiphóros Phokás, Creta s-a izbăvit de pirați, și-a recăpătat libertatea și Cuviosul Sava care, fiind acum la adânci bătrâneți, s-a întors în Mănăstirea sa de metanie. Aici îi arătă Egumenului Nicolae locul unde trebuia săpat pentru a descoperi vechea fântână a Altarului, în care, o, minune, găsiră icoana și Crucea plutind drepte deasupra apei, iar lumânarea încă aprinsă, așa cum fusese lăsată cu șatezeci de ani în urmă! Cu alte cuvinte, se petrecuse o îndoită minune – sfintele odoare aruncate în apă nu suferiseră vreo stricăciune, prin minunea și purtarea de grijă a Maicii Domnului, iar lumânarea ardea de șaptezeci de ani fără a se mistui! De atunci, în amintirea minunii, în fiecare luni seara se cântă Paraclisul Maicii Domnului, iar în fiecare zi de miercuri se săvârșește în katholikon-ul Mănăstirii Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul procesiunilor Mănăstirii, această icoană a Maicii Domnului ocupă locul de cinste. În ziua prăznuirii sale, în marțea din Săptămâna Luminată, are loc, în cinstea acesteia, procesiune cu Sfânta icoană în jurul Mănăstirii
Mănăstirea Vatoped a cunoscut apoi o înflorire duhovnicească şi materială, fiind ajutată cu danii împărăteşti.
Sfinţii Simeon şi Sava
Din secolul al XII-lea cunoaştem puţine lucruri în legătură cu Vatoped, din pricina lipsei izvoarelor. La sfârşitul acestei perioade, un ajutor considerabil pentru mănăstire a fost adus de Sfinţii sârbi Sava şi Simeon, care s-au închinoviat aici şi au zidit şase paraclise înăuntrul mănăstirii, înainte de a merge la Hilandar. În acea vreme, numărul monahilor ajunsese la 800. Dar viața duhovnicească a mănăstirii a fost întreruptă de incursiunile piraţilor catalani şi de prigonirile unioniştilor din timpul împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul şi al Patriarhului Ioan Vekkos.
Icoana Maicii Domnului Paramythia, Mângâietoarea, este o icoana facatoare de minuni pastrata in Manastirea Vatopedi. Aceasta este legata de amintirea minunii in care Maica Domnului si Pruncul si-au schimbat fetele si pozitia corpurilor. In momentul in care piratii au coborat pe tarmul marii si s-au ascuns acolo, spre a astepta deschiderea portilor manastirii, care avea loc in fiecare dimineata, staretul manastirii a primit cuvant de la Maica Domnului.
Terminandu-se slujba si iesind toti calugarii, staretul a mai ramas in biserica, in spate, spre a-si continua rugaciunea. La un moment dat, el aude dinspre icoana Maicii Domnului urmatoarele cuvine: „Nu deschideti portile manastirii astazi, ci urcati-va pe zidurile manastirii si alungati mai intai pe piratii cei ascunzi pe tarm.”
In timp ce parintele isi indrepta ochii spre icoana Maicii Domnului, el L-a vazut pe Prunc intinzandu-si mana si acoperind gura Maicii Sale, spunandu-i: „Nu, Mama, lasa-i sa fie pedepsiti, precum si merita.” Insa Maica Domnului, luandu-I mana de o parte, si departandu-si putin capul, a repetat aceleasi cuvinte. Aceasta pozitie a corpurilor celor Sfinte a ramas pana astazi, spre amintirea ajutorului primit prin Maica Domnului.
Calugarii, feriti astfel de viclenia piratilor, au dat slava Maicii Domnului si au numit aceasta icoana „Paramythia”, care inseamna „mijlocitoarea” sau „ocrotitoarea”. Aceasta icoana este o pictura de perete, in fresca, aflata in strana dreapta a capelei manastirii.
Exista în trecut obiceiul ca părinții Mănăstirii, ieșind din katholikon, să sărute această icoană a Maicii Domnului, după care Egumenul încredința cheile mănăstirii călugărului ce îndeplinea ascultarea de portar al sfântului lăcaș.
Potrivit acestei tradiții, pe vremea Bizanțului, într-una din zile când egumenul înmâna cheile portarului, auzi un glas venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați pe ziduri și izgoniți-i pe pirați”. Aceleași glas răsună și a doua oară. Îndreptându-și privirea spre icoană, egumenul văzu cum Pruncul din brațele Născătoarei de Dumnezeu își întinde mâna, acoperind buzele Maicii Sale și spunând: „Nu te milostivi, Maica Mea, de acești păcătoși. Lasă-i să fie pedepsiți prin năvălirea piraților, după cum merită”. Maica Domnului, însă, luând mâna Pruncului Hristos și întorcând ușor capul, repetă aceleași cuvinte. Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale.
O nouă încercare de a îmbunătăţi starea materială a mănăstirii a fost făcută de împăratul Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328), prin generoasele lui danii. Atunci a avut loc ridicarea Vatopedului la rangul de mănăstire împărătească. De atunci, acest titlu însoţeşte permanent numele ei.
Perioada de înflorire din secolul al XIV-lea
Veacul al XIV-lea constituie „epoca de aur” a mănăstirii, timp în care a fost ajutată prin donaţii importante venite de la diferiţi membrii ai aristocraţiei bizantine şi a dobândit un mare prestigiu.
În 1347 împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1354) a închinat Mănăstirii Vatoped Mănăstirea Psihosostrias din Constantinopol. Apoi a vizitat Mănăstirea Vatoped dăruindu-i mai multe manuscrise şi un epitaf brodat. Tradiţia spune că el s-a călugărit la Vatoped sub numele de Ioasaf. În mănăstire s-a retras de asemenea şi guvernatorul Tesalonicului, Andronic Paleologul, care s-a călugărit primind numele de Acachie.
Ocupaţia otomană şi dărnicia românească
În 1423-1424 Sfântul Munte şi Vatoped intră, pentru aproape cinci veacuri, în mâinile turcilor. Imperiul Otoman a păstrat autonomia Athosului, dar a pus grele biruri asupra mănăstirilor, ce au fost plătite cu ajutorul țărilor române şi al imperiului ţarist. Ocupaţia otomană (1424-1830) avea să însemne pentru Vatoped pierderea celei mai mari părţi a posesiunilor din afara Athosului ‒ deşi pe unele le-a mai recuperat ulterior.
La stăruinţa egumenului Chiril, din porunca şi cu sprijinul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, s-a zidit arsanaua cu paraclis de pe malul mării.
Pe zidul acestei construcţii din piatră cu trei etaje se observă până astăzi un basorelief în marmură (94 x 91 cm), reprezentându-l pe Ştefan cel Mare încoronat, închinând o bisericuță Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. În partea de jos se consemnează stema Moldovei, capul de zimbru şi anul 7004 (1496).
Şi Sfântul Neagoe Basarab a făcut danii însemnate şi lucrări „în lăudata mănăstire Vatoped”. În anul 1526, voievodul Ţării Româneşti a refăcut turnul Maicii Domnului, din colţul de nord-est al Mănăstirii Vatoped, apoi a zidit Paraclisul Cinstitului Brâu. La acestea s-au adăugat vinăria, hambarele de grâu, bucătăria şi cămări pentru pâine. În Viaţa Sfântului Nifon ni se mai spune că Neagoe Basarab a dăruit Mănăstirii Vatoped un măr de aur cu pietre preţioase, pentru Icoana Maicii Domnului Vimatarissa, care însă nu s-a mai păstrat până în zilele noastre.
Vlad Vintilă de la Slatina şi Alexandru Lăpuşneanu au ajutat şi ei cu mari danii şi moşii. În anul 1606, văduva Ana Golia (Golăi) şi fiului ei, Mihai, au închinat Vatopedului ctitoria lor din Iaşi ‒ Mănăstirea Golia, dimpreună cu toate proprietăţile. Mai apoi, domnitorul Vasile Lupu a închinat lavrei Vatopedului Mănăstirile Precista (1646) şi Sfântul Dumitru (l1650) din Galaţi, iar în anul 1669 urmaşii vornicului Bărboi închină Vatopedului Mănăstirea Bărboi din Iaşi.
Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a sprijinit mănăstirea în trei rânduri – în 1692 (cu 20000 de aspri), în 1696 (cu aceeaşi sumă) şi în 1702.
În 1729 Constantin Racoviţă înzestrează lavra aghiorită cu Mănăstirea Răchitoasa şi multe moşii din preajma Tecuciului.
Sfinţi vatopedini
În mănăstire a fost tuns monah Sfântul Grigorie Palama şi a rămas trei ani lângă stareţul său, Sfântul Nicodim, după care s-a stabilit la Mănăstirea Lavra. Tot aici s-au închinoviat Sfântul Ioasaf al Meteorelor, Sfântul Sava Vatopedinul, Sfântul Teofan de Perietoriu şi Sfântul Ghenadie Chelarul, martor al minunii săvârşite de Icoana Maicii Domnului „Eleovritissa” (Izvorâtoarea de untdelemn). De asemenea, aici s-au nevoit Sfântul Neofit, căruia Maica Domnului i s-a arătat şi i-a adăugat un an de viaţă, Sfântul Macarie Macris (†1431) şi Sfântul Maxim Grecul (1556).
În mănăstire s-au nevoit de asemenea Cuvioşii Mucenici Macarie (†1507) şi Ioasaf (†1536), fii duhovniceşti ai Sfântului Nifon al Constantinopolului, precum şi Cuviosul Ioachim Papoulakis din Ithaca. Printre Sfinţii Vatopedini se numără şi Sfântul Agapie de la Colciu.(postat pe fb de ioan monahul)

2 iulie 2018

Maica Domnului Tricherousa – Manastirea Hilandar – Icoana cu 3 maini

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                   Maica Domnului Tricherousa – Manastirea Hilandar – Icoana cu 3 maini
Aceasta este Icoana amintita in viata Sfantului Ioan Damaschin. Ca aparator infocat al cinstirii Sfintelor Icoane, acesta a fost aspru pedepsit de catre iconoclasti: i-au taiat mana dreapta, spre a nu mai scrie in apararea Sfintelor Icoane.
Punand in fata Icoanei mana taiata, acesta se ruga cu lacrimi Maicii Domnului sa nu-l treaca cu vederea, ci sa-l ajute.
Maica Domnului, cunoscand iubirea si credinta lui Ioan cel din Damasc, i-a vindecat rana, mana cea taiata lipindu-se la locul ei si luand din nou viata.
In cinstea acestei minuni, Icoana din Manastirea Hilandar pastreaza o copie de argint a mainii Sfantului Ioan Damaschin.
Pana in secolul al XII-lea, Icoana a fost pastrata in Lavra Sfantului Sava.
Aceasta a fost oferita mai apoi Sfantului Sava, Arhiepiscopul Serbiei si intemeietorul Manastirii Hilandar, cu ocazia unei vizite in Tara Sfanta. Acesta a luat Icoana in Serbia, iar mai apoi, in chip minunat a ajuns in Sfantul Munte Athos.
In vremea unei rascoale civile din Serbia, in timpul domniei Regelui Urosh al V-lea, catarul care purta Icoana in fata armatei s-a pierdut, ajungand in chip necunoscut la Hilandar.
Una dintre minunile Maicii Domnului, savarsite in Manastirea Hilandar, a avut loc in momentul in care calugarii au inceput sa se certe pentru a ocupa postul de staret. In acel moment, Icoana Maicii Domnului Tricherousa a plecat singura, de unde era pusa mai inainte, si s-a asezat in scaunul de staret. Un calugar pustnic, cu viata sfanta, a venit la Manastire si a spus celor de aici urmatoarele: “De acum inainte, pentru a evita mahnirea si cearta, nici un staret nu va mai fi ales in Manastirea Hilandar, din moment ce insasi Maica Domnului ocupa aceasta pozitie si conduce manastirea.” Manastirea Hilandar, cu viata de obste, se conduce astazi dupa principii idioritmice, fiecare calugar ingrijindu-se de ale sale.

4 iunie 2018

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Igorevskaia”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


In acest caz, numele Icoanei Igorevsk a Maicii Domnului, sarbatorita la 5 iunie, provine de la un print, Igor Olegovici, mult-patimitorul, care a fost martirizat exact In fata Icoanei, In timpul Sfintei Liturghii, pe cand se ruga, la 19 septembrie 1147. Originile icoanei sunt grecesti, avand In plus o inscriptie apartinand Sfantului Igor.
Traditia pune astfel In legatura aceasta Icoana a Maicii Domnului cu Printul Igor Olegovici de Chernigov si Novgorod-Severskii. Printul Igor a fost una din victimele luptei princiare pentru tron, din Rusia. El a fost mai Intai Intemnitat de marele Duce Iziaslav II Mstislavici In manastirea Vidubitskii a Sfantului Mihail de langa Kiev si mai apoi, sub stricta supraveghere, In manastirea Pereiaslavl a Sfantului Ioan. Aici a fost obligat sa se calugareasca, sub numele de Gavriil, fiind chiar bolnav. Ulterior a fost Insa ucis, de teama unei parti a populatiei Kievului ca va accede la ducat. De fapt, printul nu mai avea niciun gand de domnie, dedicat postului, rugaciunii, Intr-un proces de pocainta. 
Dar nimeni nu credea acest lucru. Icoana martora la evenimente este cunoscuta drept una dintre cele facatoare de minuni si cinstita la 5 iunie, zi In care sfintele moaste ale Printului Igor au fost Inmormantate cu toata cinstea (1150). Icoana este o varianta a Icoanei Maicii Domnului din Vladimir, Insa cu mai putine detalii, Infatisand doar partea superioara a corpului Maicii Domnului, din Icoana Vladimir. Aceasta reflecta o practica straveche de copiere a Icoanelor facatoare de minuni, In marime mai mica si cu mai putine amanunte. Icoana Igor a circulat prin mai multe copii, chiar Inainte de a fi foarte cunoscuta Icoana Vladimir. 
La fel ca si In celelalte Icoane de tip Eleousa (sau Milostiva), atentia se concentreaza pe chipurile Maicii si Pruncului. Acest tip de Icoana indica semnul dragostei lui Dumnezeu pentru oameni, prin Intruparea Sa. In timpul ocupatiei Kievului, in 1941, icoana a disparut, dar memoria si cinstirea ei s-au pastrat.
Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!
SURSA

ICOANA MAICII DOMNULUI IMPUSCATA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




               ICOANA MAICII DOMNULUI IMPUSCATA CU 55 DE GLOANTE - PANAGIA                                                                 MELIKIOTISSA _ ESTE FACATOARE DE MINUNI . .

Aceasta icoana se afla in Biserica Sf. Nicolae , din satul Melikis , in regiunea Imathia din Grecia . Pe data de 17 martie 1947 , in timpul razboiului civil din Grecia , aceasta Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului a salvat satul si sute de persoane de la moarte . 55 de suflete impreuna cu femei si copii s -au refugiat din calea militarilor in aceasta biserica , pentru a se salva , dar au fost tradati . In dimineata zilei de 17 martie cativa zeci de militari au incercat sa sparga usa bisericii , dar nereusind au inceput sa traga in ea , pana au terminat cartusele . Apoi , au reusit sa sparga usa , si intrand in biserica i -au vazut pe toti cei ce s-au baricadat aici , vii si nevatamati . Toate gloantele trase de ei in usa bisericii , s -au oprit in icoana Maicii Domnului , fara sa -i afecteze chipul Ei frumos si al Mantuitorului Hristos . Avand in vedere faptul ca aceasta Icoana reaparuse in acest loc in acele vremuri grele , de razboi , a fost un semnn clar ca Bunul Dumnezeu nu i-a parasit , iar Maica Domnului le -a salvat viata . Peste tot pe Icoana , cu exceptia chipurilor , sunt urmele celor 55 de gloante . Indiferent de situatiile in care ne vom gasi in viata noastra , sa nu disperam , ci sa cerem imediat ajutorul Maicii Domnului , care nu ne va lasa . Cu Sfintele rugaciuni ale Preasfintei Nascatoare de Dumnezu , Doamne miluieste - ne pe noi pacatosii . 
AMIN 

SA AVEM O SEARA LINISTITA , SUB ACOPERAMANTUL MAICII DOMNULUI . AMIN                                                                                                                 

6 octombrie 2017

PE 6 OCTOMBRIE PRAZNUIM:

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea de toți fericită"
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Odighitria” de la Xenofont.



Maica Domnului este reprezentată purtând coroană și strângând la piept Pruncul Sfânt cu ambele mâini. Iisus Hristos este ținut în brațul stâng și se sprijină pe umărul Maicii Sale. El privește spre Maică și își îndreaptă mâinile spre gâtul Ei.
În loc de cele trei stele care apar în mod normal pe mantia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (care semnifică pururea fecioria Maicii Domnului), pe veșmânt apar trei medalioane cu reprezentările a trei chipuri de îngeri. De asemenea, pe mantie sunt pictați nori.
Icoana Maicii Domnului „Cea de toți fericită” (Ovsepetaia) este o reprezentare a Împărătesei cerurilor pornind de la condacul al XIII-lea din Acatistul Buneivestiri: „O, Maică prealăudată, care ai născut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toţi sfinţii…” și este prăznuită pe 6 octombrie.


Maica Domnului Indrumatoarea "Hodeghetria / Odighitria" - Manastirea Xenofont (Icoana Sora cu cea de la Manastirea „Mihai Voda-Bucuresti”):
Aceasta icoana a stat mult timp in biserica centrala din Manastirea Vatoped, pe o coloana din strana stanga. In anul 1730, in orice caz, aceasta a disparut brusc de la locul sau, cu toate ca portile manastirii erau incuiate, si a aparut in chip minunat la Manastirea Xenofont. Toata lumea a crezut ca icoana a fost furata si dusa in Manastirea Xenofont. Drept aceea, calugarii au luat icoana inapoi si au pus-o sub o mare purtare de grija. La scurta vreme, icoana a disparut din nou din Lavra Vatoped si a aparut in cea de la Xenofont. Calugarii au inteles ca aceasta este o lucrare a Maicii Domnului si au lasat-o acolo. Ei au trimis multa vreme ulei si ceara la Manastirea Xenofont, pentru cinstirea Maicii Domnului.

Icoana [facatoare de minuni] "Odighitria" originala, pictata de Sf Ap Luca se afla la Biserica "Sf Irina" din Constantinopol.
Pt a multumi Maicii Domnului [sub/in acest aspect al Ei] pt ajutorul dat in imprejurari ingrozitoare pt cetatea Constantinopolului [i-a scapat de o navalire ucigasa], s-a compus Imnul Acatist "Aparatoare Doamna" (din Acatistul "Bunei Vestiri" de ex.).
O copie (si ea facatoare de minuni) a ajuns la Manastirea Vatoped Mt Athos, de aici la Manastirea Sf Xenofont Mt Athos, iar o copie (facatoare de minuni si ea) dupa aceasta copie (de la Vatoped, apoi Xenofont) a ajuns, prin Minastirea Rusicon/Sf Pantelimon Mt Athos in Romania, fiind icoana de la Minastirea Mihai Voda (cca 1666).
Unii specialisti spun ca dateaza de la cca1450, fiind, de fapt, prima copie dupa originalul Sf Luca.

Cele 2 icoane, cea de la Man. Xenofont Mt Athos si cea de la Man. Mihai Voda Bucuresti sunt icoane surori.

http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/sarbatoarea-icoanei-facatoare
http://bdi2.wordpress.com/2010/11/30/manastirea-mihai-voda-din-bucu...

28 martie 2017

Icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”



Până la sfârşitul veacurilor, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se smerească şi să-şi schimbe viaţa, iar acest proces (metanoia) este indispensabil intrării noastre în împărăţia cerurilor.

„De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi la Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit Crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.” (Evrei 12, 1-2)

Povestea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată este legată tocmai de procesul de pocăinţă.

Icoana „Bucurie Neaşteptată” a PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu înfăţişează acestea: într-o cameră se află o icoană a Maicii Domnului, iar lângă ea se observă un tânăr îngenuncheat la rugăciune. Tradiţia despre vindecarea unor tineri cu diverse boli prin intermediul acestei icoane este amintită în cartea Sfântului Dimitrie al Rostovului, „Ploaia pe lână” .

Un tânăr stăpânit de un păcat greu, care totuşi avea evlavie către Maica Domnului, s-a rugat într-o zi înaintea icoanei Preacuratei Fecioare, înainte să se ducă şi să păcătuiască din nou. Rugăciunea sa de fiecare zi cuprindea şi cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!” În ziua aceea, după ce a rostit cuvintele, când era pe punctul de a pleca, el a văzut că Pruncului i-au apărut răni la mâini şi la picioare, cu sânge care curgea din ele. Dar şi chipul Maicii din icoană se mişca, fiind ca şi viu. Îngrozit, a exclamat, căzând cu faţa la pământ: „Stăpână, cine a făcut asta?”

Maica Domnului din icoană a răspuns: „Tu şi alţi păcătoşi, prin păcatele voastre, Îl răstigniţi din nou pe Fiul meu. Tu îmi spui mie milostivă, iar după aceea mă insulţi cu faptele tale.” Mişcat profund, omul acela s-a rugat Maicii: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!”

Maica Domnului a rostit de două ori o rugăciune către Pruncul Hristos, vreme în care El a rămas neclintit, dar după aceea a răspuns rugăciunii stăruitoare a Maicii Sale: „Voi îndeplini cererea voastră. Pentru rugăciunea voastră, păcatele acestui om sunt iertate. Lasă-l, în semn de iertare, să-mi sărute rănile.”

Astfel, păcătosul iertat, în faţa căruia s-a arătat inepuizabila milă a Maicii Domnului, într-un chip minunat, s-a ridicat şi a sărutat rănile Mântuitorului cu o bucurie nespusă. Din acel moment, el a dus o viaţă curată şi cucernică. El a primit BUCURIA NEAŞTEPTATĂ a iertării păcatelor sale.

Acest eveniment, consemnat de Sfântul Dimitrie al Rostovului, a inspirat pe un credincios să realizeze icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”, în care să apară şi un bărbat îngenuncheat în faţa Icoanei. De obicei, în josul icoanei sunt scrise cuvintele de la începutul istorisirii: „A fost cândva un om păcătos…”.

Una dintre aceste icoane (Bucurie Neaşteptată) se află la Moscova, în biserica Sfântului Ilie (după ce a fost mutată prin multe biserici, din cauza ateilor care ardeau / distrugeau bisericile respective), în zilele de vineri cântându-se aici, de regulă, Acatistul Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”. De altfel, legat de toate Icoanele renumite ca fiind făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, s-au alcătuit Acatiste, ce sporesc rugăciunea înaintea icoanelor respective.

Foarte multe minuni s-au petrecut şi se petrec în legătură cu această Icoană, atât vindecări de boli (fizice şi psihice), cât şi alungare a tristeţii şi ajutor pentru despătimire.

Rugăciune de la sfârşitul Acatistului Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată

„O, Prea Sfântă Fecioară, Prea Bună Maică, acoperământul a toată lumea creştină, credincioasă solitoare şi sprijinitoare a tuturor celor ce sunt în păcate, necazuri, nevoi şi dureri. Primeşte această cântare de rugăciune, ce se înalţă de la noi nevrednicii robii tăi şi precum de demult pe cel păcătos, care în fiecare zi de mai multe ori se ruga înaintea cinstitei tale icoane, nu l-ai trecut cu vederea, ci i-ai dăruit lui bucuria cea fără de veste a pocăinţei şi l-ai plecat pe Fiul tău cu multă stăruitoare rugăciune spre iertarea acestui păcătos şi rătăcit, aşa şi acum nu trece cu vederea rugăciunea noastră a nevrednicilor robilor tăi şi roagă-L pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru ca şi nouă tuturor, celor ce ne închinăm cu credinţă şi umilinţă înaintea icoanei tale celei de vindecări purtătoare, să dăruiască BUCURIE NEAŞTEPTATĂ după trebuinţa fiecăruia:

bucuria-neasteptata2Păcătoşilor celor afundaţi în adâncul răutăţilor şi al păcatelor şi al patimilor, înţelepţeşte a tot lucrătoare pocăinţă şi mântuire;

Celor din necazuri şi întristări mângâiere;

Celor ce se află în nevoi şi asupriri desăvârşită scăpare de acestea;

Celor slăbiţi cu duhul şi deznădăjduiţi, nădejde şi răbdare;

Celor ce trăiesc în bucurie şi belşug, neîncetată mulţumire Binefăcătorului;

Celor nenorociţi, îndurare;

Celor din boli şi neputinţe îndelungate şi celor părăsiţi de doctori, vindecare neaşteptată şi întărire a celor cu mintea pierdută din boală;

Întoarcerea şi reînnoirea minţii celor ce pleacă la viaţa cea veşnică şi nesfârşită;

Amintire a morţii, umilinţă şi zdrobirea minţii pentru păcate, duh treaz şi nădejde tare spre îndurarea Judecătorului.

O, Doamnă Preasfântă, milostiveşte-te spre toţi cei ce cinstesc întru tot Sfânt numele tău şi tuturor arată-le atotputernicul tău acoperământ şi sprijineală. Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor cel mai de pe urmă vieţuiesc în dreaptă credinţă şi arată cinstită petrecere, pe cei răi, buni îi fă, pe cei rătăciţi, pe calea cea dreaptă povăţuieşte-i, la orice lucru bun şi plăcut Fiului tău, ajută-i; orice lucru rău şi potrivnic lui Dumnezeu strică-l, celor ce se află în nedumerire trimite-le lor din cer ajutor nevăzut şi înţelepţire, de ispite, sminteli şi pierzare scapă-i; de toţi oamenii cei răi şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi apără-i şi păzeşte-i, cu cei ce călătoresc, împreună călătoreşte; celor din lipsuri şi din foamete, fii hrănitoare, celor ce nu au acoperământ şi adăpost, fii acoperământ şi scăpare, celor goi dă-le îmbrăcăminte, celor obijduiţi pe nedrept şi prigoniţi sprijineală; pe cei ce rabdă clevetire, batjocură şi hulă, îndreptează-i în chip nevăzut, pe clevetitori şi hulitori mustră-i înaintea tuturor, celor ce se duşmănesc cu înverşunare dăruieşte-le pace fără de veste şi nouă tuturor dragoste unuia către altul, pace, evlavie şi sănătate cu îndelungare de zile.

Căsniciile în dragoste şi unire le păzeşte, pe soţii care se află în duşmănie şi despărţire împacă-i, uneşte-i unul cu altul şi pune-le lor dragoste nestricată, maicilor născătoare de fii dăruieşte-le grabnică dezlegare, pe prunci îi creşte, pe cei tineri înţelepţeşte-i şi deschide-le lor mintea spre primirea oricărei învăţături folositoare, povăţuieşte-i spre frica de Dumnezeu, înfrânare şi iubire de osteneli; pe cei de un sânge, prin pace şi dragoste îi izbăveşte de ceartă şi de vrăjmăşii, pentru orfanii cei fără de mamă fii Maică; de tot păcatul şi de toată spurcăciunea îi îndepărtează şi spre toate cele bune şi plăcute lui Dumnezeu îi învaţă, iar pe cei înşelaţi şi căzuţi în păcat şi necurăţie, curăţindu-i de spurcăciunea păcatului, scoate-i din adâncul pierzării; văduvelor fii mângâietoare, toiag bătrâneţilor fii, de moartea cea fără de veste şi fără de pocăinţă pe noi, pe toţi, ne izbăveşte şi ne dăruieşte nouă tuturor sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de durere, neruşinat, cu pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos.

Pe cei mutaţi întru credinţă şi pocăinţă, din viaţa aceasta a noastră, fă-i să locuiască împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, pentru cei ce s-au sfârşit de moarte năpraznică, roagă-L pe Fiul tău, milostiv să le fie şi pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul tău pentru odihna lor, singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca toţi, în cer şi pe pământ, să te cunoască pe tine ca pe o sprijinitoare neînfruntată a neamului creştinesc şi, cunoscându-te, să te slăvească pe tine şi prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Cel de o fiinţă Duhul Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

 BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Saidnaya”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


       Slava Damascului nu sunt marile râurilor Avana şi Farfar, nici faptul că prin Damasc au trecut mari prooroci ai Vechiului Israel, nici slăvitele războaie care au avut loc în jurul lui cu popoarele vecine, ci măreţia acestui oraş se datorează prezenţei vechii icoane făcătoare de minuni a Preaslăvitei Maicii lui Dumnezeu, numită „Saidnaya” (Doamna Noastră).

Chipul Maicii Domnului din această icoană făcătoare de minuni are un har deosebit, o seninătate şi o dulceaţă negrăită. Are ochii mari şi expresivi, iar chipul îi este totdeauna împodobit cu smerenia şi cu acea tristeţe plină de Har. Chipul Maicii Domnului din această icoană seamănă cel mai mult cu adevăratul chip al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Această icoană a Maicii Domnului este cea mai renumita din Orient.

Istoricul acestei icoane a Maicii Domnului «Saidnaya» şi minunile ei sunt scrise în limba latină şi se păstrează în biblioteca Vaticanului într-o lucrare cu titlul : «Minunile icoanei Pururea Fecioarei Maria de lângă Damasc».

Această icoană se află în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului situată la 25 de kilometri, la nord de Damasc. Mănăstirea este zidită pe cel mai înalt munte dintr-un şir de munţi lipsiţi de copaci şi de orice fel de verdeaţă. Mănăstirea este închinată Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi este cea mai vizitată si respectată mănăstire din Orient, mai ales datorită Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Referitor la istoria mănăstirii, există următoarele date:

Împăratul Iustinian a hotărât să facă în anul 546 un pelerinaj la Sfintele Locuri ca să se închine ca un creştin de rând şi să păşească pe pământul sfinţit de picioarele sfinte ale Domnului, ale Maicii Domnului şi ale Apostolilor. În drumul său, acolo unde se odihnea împăratul construia mănăstiri şi biserici.

Vedenia Maicii Domnului. În drumul său, împăratul a poposit şi în satul Saidnaya. Chiar de lângă sat începe un şir de munţi pleşuvi care urcă treptat şi se sfârşesc la un loc unde se află un han, care era aprovizionat cu apă dintr-un jgheab de piatră. Împăratul a găzduit aici împreună cu suita sa.

Într-o seară s-a îndreptat spre colinele dimprejur ca să vâneze. Deodată a fost luminat de o lumină cerească, dumnezeiască, care venea din vârful muntelui de piatră. Fiindcă împăratului îi plăcea să cerceteze, a pornit spre vârful muntelui ca să se încredinţeze ce a fost acea lumină şi de unde a izvorât. Pe drum a întâlnit o cerboaică. Când s-a apropiat de ea, aceasta s-a preschimbat, într-un chip minunat, într-o Femeie distinsă înconjurată de lumină. Atunci acea Femeie i-a vorbit :

– Iustiniane, pe cine vrei să omori cu săgeata ta ? Poţi să o omori pe Pururea Fecioara Maria, care îi ocroteşte pe păcătoşi ? Să ştii că ai venit aici cu dumnezeiască purtare de grijă ca să-mi zideşti o mănăstire, a cărei ocrotitoare voi fi eu.

Atunci când împăratul s-a întors la locul unde se aflau bărbaţii şi femeile din suita lui, le-a povestit vedenia pe care o văzuse. Cu toţii s-au bucurat de acest fapt dumnezeiesc şi au slăvit pe Dumnezeu şi pe Maica Lui, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru deosebita ei bunăvoinţă pe care a arătat-o împăratului lor.

Planul ceresc al mănăstirii. Iustinian, după vedenia pe care a avut-o, a chemat îndată pe arhitectul său şi i-a poruncit să înceapă construirea mănăstirii cât de repede se poate, în locul pe care i l-a arătat Maica Domnului.

Constructorii au avut de înfruntat o mare dificultate : cum să pună temelia pe stâncile muntelui, pentru a sprijini pe ea construcţia mănăstirii ? Într-o noapte s-a arătat Maica lui Dumnezeu pe vârful muntelui şi le-a arătat planul mănăstirii. Constructorii au început clădirea bisericii mănăstirii chiar de a doua zi, cu multă bucurie şi cu râvnă, potrivit planului Maicii Domnului.

De îndată ce mănăstirea a fost terminată, a dobândit o deosebită faimă, deoarece Maica Domnului a început să săvârşească aici multe minuni. Atunci au început să vină monahi din toate părţile Siriei, Egiptului, Libanului şi Palestinei, întemeindu-se astfel repede prima obşte a mănăstirii.

Venirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului în mănăstirea ei. Spre sfârşitul secolului al VIII-lea a fost aleasă egumenă a mănăstirii monahia Marina, căci era împodobită cu o mare şi fierbinte credinţă în Domnul şi în Maica Domnului. Numele egumenei Marina este strâns legat de istoria sfintei icoane a Maicii Domnului « Saidnaya », pentru că evlavia ei faţă de Maica Domnului era nemăsurată. De aceea şi Maica Domnului a binevoit să lege numele egumenei de istoria icoanei sale.

Într-o vreme, a vizitat mănăstirea unionistul egiptean Teodor, care călătorea spre Ierusalim. Aici a fost găzduit cu obişnuita ospitalitate călugărească.

Când trebuia să plece din mănăstire spre Sfintele locuri, egumena Marina l-a rugat să-i cumpere o icoană a Maicii Domnului de la Ierusalim. I-a dat încă şi banii necesari. Teodor a făgăduit bucuros că-i va împlini dorinţa.

După ce s-a închinat la Locurile Sfinte, Teodor a pornit de la Ierusalim spre patria sa. Uitase ceea ce îi făgăduise egumenei Marina. Nu s-a depărtat mult de Ierusalim când, amintindu-şi de făgăduinţă, s-a întors îndată în oraş şi a cumpărat icoana.

Harul dumnezeiesc al sfintei icoane. De îndată ce a cumpărat icoana, Teodor a fost impresionat de strălucirea ce o înconjura. Vedea cum Maica Domnului dăruise acestei icoane putere cerească şi Har dumnezeiesc şi de aceea prin mintea lui treceau tot felul de gânduri. Mai târziu, această icoană făcătoare de minuni l-a izbăvit de tâlhari şi de atacul diferitelor fiare sălbatice.

Aceste minuni ale Maicii Domnului l-au băgat în ispită pe Teodor şi s-a gândit să ţină pentru el icoana. Astfel, de la Ierusalim a trecut prin Nazaret şi prin Aka ca să ajungă la mare. De acolo cu corabia ar fi ajuns în Egipt evitând mănăstirea. Bucuria lui era mare, deoarece până la portul Aka nu a întâlnit nicio piedică în înfăptuirea planurilor lui.

S-a îmbarcat în corabie cu vistieria cea nepreţuită, cu sfânta icoană a Maicii Domnului. Nu a apucat să-şi aranjeze bine lucrurile, când un vânt înfricoşător a început să tulbure marea atât de mult, încât toţi cei din corabie nu mai nădăjduiau să scape cu viaţă. Marea mugea ca o fiară sălbatică, care era gată să înghită toată lumea.

Pocainţa păcătosului. În faţa acestei primejdii, Teodor şi-a dat seama de greşeala sa. A văzut în aceasta furtună mânia Maicii Domnului, care acum nu-l mai ocrotea, aşa cum o făcuse de multe ori, ci îl condamna la cea mai înfricoşătoare moarte, înecul. […] Corabia s-a întors de unde a pornit, iar Teodor a coborât şi călătorind pe uscat, a ajuns la binecuvântata mănăstire a Maicii Domnului. A fost găzduit în mănăstire, dar aici din nou ispititorul l-a atacat cu mai multă putere, voind să surpe înlăuntrul său încrederea în Maica Domnului. I-a venit iarăşi gândul să păstreze sfânta icoană pentru el. Timp de patru zile, cât a fost găzduit în mănăstire, se ascundea de privirea egumenei, temându-se să nu fie recunoscut de ea.

Când s-a pregătit să plece pe ascuns şi a ajuns la poarta mănăstirii, l-a cuprins o slăbiciune cu transpiraţie rece. Se mira de ce nu poate ieşi din mănăstire. Parcă un zid de piatră îi împiedica ieşirea.

Văzând acestea, Teodor s-a pocăit cu adevărat şi întorcându-se, a dat egumenei icoana Maicii Domnului. Totodată i-a povestit toate minunile pe care icoana le făcuse de la plecare lui de la Ierusalim şi până a ajuns la mănăstire.

Faima icoanei s-a răspândit repede atât printre creştini, cat şi printre musulmani. Aceştia din urmă au început să ceară ocrotirea Maicii lui Dumnezeu şi sa afle la aceasta icoană mângâiere în bolile şi ispitele lor. Mănăstirea a ajuns repede cunoscută datorită nenumăratelor minuni savârşite de sfânta icoană.

Patericul Maicii Domnului, Arhimandrit Teofilact Marinakis – Ed. Evanghelismos

27 martie 2017

Icoana Beetlemita

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din icoana „Betleemita” debordează de nesfârşită afecţiune şi linişte, iar zâmbetul uşor de pe faţa ei veseleşte sufletele pelerinilor. Multe femei au fost dăruite cu prunci după ce s-au rugat cu credinţă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Icoana este unică în lume atât pentru că Maica Domnului este reprezentată zâmbind, cât şi pentru faptul că Pruncul său binecuvântează cu mâna credincioşii. Chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în această icoană debordează de nesfârşită afecţiune şi linişte, iar zâmbetul uşor de pe faţa ei veseleşte sufletele pelerinilor.
Nu există date precise despre originea icoanei. După tradiţie, icoana a fost zugrăvită de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca.
Icoana este îmbrăcată într-o ferecătură din aur şi argint deosebit de frumoasă, împodobită cu pietre preţioase dăruite de ţarina Ecaterina ruşilor în urma unei minuni pe care a făcut-o Născătoarea de Dumnezeu cu ea. Când a vizitat Ţara Sfântă, ţarina a dăruit veşmintele ei ca să fie „îmbrăcată” Stăpâna lumii întregi. A oferit chiar şi bijuteriile personale, ca să fie aşezate în icoană şi a hotărât ca pe viitor ţarinele să nu mai poarte rubine, încât acest lucru să rămână un privilegiu exclusiv al Maicii Domnului.
De-a lungul timpului, Icoana Maicii Domnului din Betleem a fost dusă în procesiuni atât în Ţara Sfântă, dar şi Grecia şi Rusia.
Icoana Maicii Domnului Betleemita este prăznuită pe 26 decembrie, odată cu Soborul Maicii Domnului.




13 mai 2013

Minunatele icoane pe lemn din Muzeul Catedralei Ortodoxe din Cluj

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Maica Domnului cu Pruncul - Luca din Iclod (1673)

O sărbătoare spirituală

Iubirea cea veşnică

Maica Domnului îşi strânge Pruncul la piept. Stă cu obrazul lipit de obrazul Lui. Îi simte mireasma fra­ge­dă şi respiraţia caldă. Ţine mâ­na micului Iisus cu delica­teţe şi sfioşenie, abia îndrăz­nind să-L atingă. Chipul ei ira­diază o lumină misterioasă cum­va, bucu­rie, dar şi o umbră de teamă, de parcă aşteaptă să se în­tâm­ple ceva nedorit. Ochii îi sunt fericiţi. Par să îm­păr­tă­şească lumii bucuria uriaşă pe care o trăieşte, îm­pli­nirea ma­ter­nităţii, fericirea vieţii iz­vo­dite din trupul ei. Sprân­ce­nele îi sunt ridicate a mirare sau mai de­gra­bă a uimire, în faţa mi­racolului cu care a fost dăruită de Dum­nezeu: pruncul sfânt. Poate de asta este şi un pic îmbujorată în obraz şi buzele ei par a zâmbi smerit. Dar Mai­ca Domnului nu-i priveşte în faţă pe cei ce se opresc să-i con­tem­ple chipul negrăit de fru­mos. Pri­veş­­te undeva într-o parte, departe, spre ceva nevăzut. Pa­re dusă pe gânduri, într-un mo­ment de melancolie, ţesut îm­preună cu bucuria negrăită a clipei. Ca şi cum acest răgaz în care îşi ţine pruncul în braţe e unic, nu doar prin bucurie, ci şi prin tristeţea ce va urma. Sfânta Fecioară îşi strânge în braţe nu doar copilul, ci şi du­rerea suferinţei viitoare. Ea ştie! Are deja adevărul în suflet şi în această contopire cu pruncul ei, pe care nu l-ar da niciodată din braţe. Micul Iisus îşi lipeşte şi el obrazul, parcă a ocrotire, de Maica Sa. Îşi lasă mâna lui mică în mâna ei. Are şi el sprâncenele ridicate a ui­mi­­­re, dar şi a îngrijorare pentru ce va urma. În privirea lui serioasă şi gravă, teama biruie bucuria. Ştie prin ce durere va trece Maica Sa cea iubită, ştie prin ce chinuri va trece chiar el. De altfel, pe pi­ciorul său se vede deja rana viitoare a cu­ielor care îl vor crucifica. O iubire ne­sfâr­şită este această îmbrăţişare, care cu­prinde în ea şi viaţa, şi suferinţa, şi mân­tuirea. O iubire nepă­mân­­­teană, fiindcă Maica Domnului şi Prun­cul Iisus fac par­te şi din viaţa aceas­ta, dar şi din cea de apoi. Sunt mult mai pre­­­sus de moarte. Tră­iesc în iubire, îm­bră­­­ţi­şaţi întru eternitate. Iubirea cea veşnică.

Icoana care a plâns de două ori



Interiorul muzeului
Toate acestea, şi mai mult decât pot spune cu­vintele, se află într-o singură icoa­nă: Maica Domnului cu Pruncul, pictată la 1673, de vestitul Luca din Iclod, cel care a făcut şi celebra icoană de la Mânăstirea Ni­cula. Chiar şi astăzi sunt voci care susţin că adevărata icoană de la Nicula ar fi de fapt aceasta aflată în Muzeul din Cluj, iar cea aflată în mâ­năs­tirea de lângă Gherla, doar o copie a ace­luiaşi autor. Cele două icoa­ne sunt "su­rori": sunt făcute de acelaşi meşter şi au lă­­cri­mat amândouă, în anii negri de do­minaţie austro-un­gară a Transil­­vaniei. Aceasta despre care vorbim a plâns în 1717, apoi în 1729, şi se află acum la Cluj, într-un loc magnific, un adevărat tezaur al artei şi ortodoxiei ro­mâneşti: Muzeul Mitropolitan al Clujului. În­tr-o laterală a Catedralei Or­todoxe din ca­pitala Ardealului există o uşă, deasupra căreia scrie simplu, Muzeu. O in­trare mi­că şi cumva ascunsă către subsolul clă­dirii, încât, într-o zi de primăvară stră­lucitoare, poţi trece pe lângă ea, fără să o observi. Dar ce noroc s-o gă­seşti! În câ­teva săli amenajate impecabil, se află o extraor­dinară comoară a credinţei în Dumnezeu: pes­te 500 de icoa­ne vechi, româneşti, pictate în majoritate pe lemn, de o fru­museţe ce îţi taie răsuflarea. Până ajungi la icoana Fe­cioa­rei fă­cută de Luca din Iclod, treci prin câteva camere în care ochii a zeci de sfinţi îţi în­căl­zesc inima şi sufletul. Zeci de chipuri ale lui Hris­tos te cer­­cetează de fiecare dată di­fe­rit şi de fie­care dată la fel. Sunt icoane făcute de meşteri popu­lari geniali, cu o ex­pre­­sivitate neobiş­nui­tă, cum doar sim­pli­tatea ţă­ra­nu­lui o poate avea. Por­trete în linii simple, însu­fleţite de o magie colo­ris­tică ire­ală: nuan­ţe aprinse de roşu, por­to­caliu, verde sau auriu, com­­­binate cu nuanţe de lemn şi pă­mânt, de brun şi roşcat. Aici apa­re un Sfânt Nicolae uri­aş, într-o icoană împără­teas­­că, făcută în subtile nu­an­­ţe de auriu, dincolo Sfântul Gheor­­­ghe, în culori vii şi bi­ruitoare, alături un Hris­tos cu pri­vi­re blajină şi părul îm­pletit în coadă, pe spate, ca ve­chii ţă­rani din Ardeal. Din unele icoane, de la 1600 sau 1700, ace­laşi Hris­tos te priveşte cu ochi oblici şi po­­meţii înalţi, în­vă­luit parcă în şi mai mult mister. Şi tot trecând pe lângă aceste mărturii ne­şti­ute ale cre­dinţei şi artei ţărăneşti pe lângă aceste icoa­ne super­be, cum poate nu­mai în unele în­că­peri ale Er­mi­ta­jului mai poţi ve­dea, a­jungi, în cele din ur­mă, la icoa­na Fecioa­rei cu Prun­cul. După ce sufletul îţi este cu­tre­murat de pu­terea şi frumuseţea Criştilor, în faţa aces­tei icoane rămâi ca a­tras de forţa unui mag­­net. Puterea ei este şi astăzi la fel de mare ca atunci când făcea mi­nuni! Adusă de la Mânăstirea Nicula, în satul Ilişua, din apro­piere de Năsăud, apoi la Biserica Pia­riş­tilor din Cluj şi de acolo aici, în acest mu­zeu, oame­nii merg pe urmele ei ca vrăjiţi. O ur­­mează oriunde. O află şi vin du­pă ea din toate col­ţurile Ar­dea­lu­lui. Deşi este ex­pusă într-un mu­zeu, deşi pare doar un "ex­ponat" frumos lu­minat şi pus în valoare, oa­me­nii vin întruna să se roage şi să în­genuncheze în faţa ei, cu o ar­doare nestră­mu­tată. Potopiţi de necazuri şi de du­reri, roşi de să­ră­cie şi boală, se închină la icoana atot­puternicei Fecioare cu prun­cul, lăsându-şi ini­ma să se înlă­cri­me­ze cu în­credere neclin­tită că le va uşura, şi lor, sufletul şi viaţa, aşa cum a făcut, sute de ani la rând.

"Adevărata poveste a credinţei româneşti"



Directorul muzeului, aca­d. Marius Po­rumb
Despre povestea aces­tui loc mi­raculos, am stat de vor­bă cu di­rec­torul Mu­­­zeului Mitropolitan din Cluj, domnul aca­de­mi­cian Marius Po­rumb, u­nul dintre cei mai de sea­­mă iubitori şi cerce­tători ai icoanei transil­vă­nene.

- Domnule aca­de­mician, aveţi un mu­zeu unic, prin fru­mu­seţea artistică extraor­dinară şi prin va­loa­rea lui pentru creş­ti­nis­mul românesc. Este, fără nicio îndoială, un reper major al artei europene, dar mai ales al orto­doxiei. Care este po­ves­tea acestui loc?

- Timp îndelungat, românii nu au avut voie să-şi construiască biserici în interiorul zidurilor cetăţii. Îm­prejurul Clujului, creştinismul ortodox era foar­te vechi şi majoritar, însă în interiorul oraşului, este o singură biserică veche, Biserica Bob. Aceasta a fost construită abia la 1810, cu mare greutate. Autori­tăţilor li s-a spus că se construieşte un depozit, pe urmă a fost sfinţit şi aşa au avut românii aici prima biserică. De aceea am con­siderat necesar un ase­me­nea muzeu, care să spună adevărata poveste a credinţei româneşti, să fie un reper, în primul rând, pentru istoria şi arta românilor. În­ceputurile sale aparţin episcopului Nicolae Ivan, un


Sf. Împăraţi Constantin şi Elena - Centrul Nicula (sf. sec. XIX)
ve­ritabil vizionar şi un om de ex­cep­ţie. El a hotărât, la 1924, în­fiinţarea unui muzeu orto­dox. La 1938, muzeul s-a mu­tat în reşedinţa episcopală şi, în cele din urmă, Mi­tropolitul Barto­lo­meu Anania a iniţiat stabi­lirea mu­ze­ului în acest spa­ţiu, sub Ca­te­drală. Ne-am deschis por­ţi­le muzeului, aşa cum îl ve­deţi astăzi, în 2011. Şi am fă­cut-o cu mare bucu­rie, pen­tru că îl con­sider drept un loc foarte im­por­tant pen­tru clujeni. Acum puteţi vedea în Cluj splen­­­dide icoane româneşti din toate col­ţurile Transil­va­niei, pictate pe lemn sau pe sticlă. Patri­mo­niul Mu­zeului Mitropoliei Clujului cu­prinde şi obiecte de cult, potire, manuscrise liturgice din secolele XV-XIX şi ti­pă­rituri din secolele XVII-XIX, ce provin din di­ferite centre tipografice româ­neşti. Acestea din ur­mă ne arată o continuă circu­laţie a cărţii, de o parte şi de al­ta a Car­paţilor şi, în plus, este clar că ele au con­tribuit hotărâtor la unitatea limbii în întreg spaţiul lo­cuit de ro­mâni.

- Cum aţi reuşit să adunaţi într-un singur loc toa­te aceste comori? Cum aţi reuşit să aduceţi icoa­nele aici?

- Asta se datorează, în primul rând, generozităţii celor ce au înţeles demersul nostru. Sunt, în majoritate, ţă­ranii români, sunt sate întregi care au acceptat să se despartă de cele mai dragi obiecte ale sufletului lor. Dragostea lor pentru aceste icoane a rămas neştirbită: şi astăzi, ei vin şi se roagă la ele, chiar aici, în muzeu, într-un extraordinar gest de credinţă. Datorită lor am câştigat în plus dragostea şi admiraţia celor ce ne vi­zitează muzeul. Bunătatea acestor oameni simpli a fost dublată, în anii din urmă, de sprijinul Mitropolitului Bar­tolomeu Anania. Trebuie spus că fără ajutorul aces­tui mare teolog şi cărturar, muzeul nu ar fi fost posibil, aşa cum îl vedeţi astăzi, la un nivel european. Dincolo de aceste lucruri, a fost o muncă uriaşă de căutare în fie­care sat transilvănean şi de identificare a valorilor de patrimoniu. Ce vedeţi aici este munca de zeci de ani a câtorva generaţii de cercetători şi iubitori de artă.



Adormirea Maicii Domnului - zugrav anonim din Moldova (înc. sec. XVI)
- Toate aceste icoane, de o frumuseţe cutre­mu­ră­toare, au fost realizate de pictori ţărani? Puteau meş­terii populari să ajungă la un asemenea rafi­na­ment şi o asemenea expresivitate?

- Pentru a vă răspunde la această întrebare, voi face recurs la Lucian Blaga. El a spus că artă populară exis­tă în mod firesc, la toate popoarele, însă estetica artei populare româneşti este, fără îndoială, una dintre cele mai rafinate. Nu ai cum să nu tresari când vezi creaţiile româneşti, nu ai cum să nu fii impresionat de calitatea lor artistică de exceptie. De exemplu, în spaţiul de sub pronaosul Catedralei, se află expuse numeroase icoane de pe la 1700, semnate sau atribuite unor pictori ca Ra­du Munteanu din Ungureni, Ale­xan­dru Ponehalschi, Ne­chita Zugravul, Popa Ivan din Ră­şinari, Andrei din Corneşti, Iacov din Răşinari, Ştefan Popa, Gheorghe, fiul lui Iacov, Tudor Zugravul sau David de la Curtea de Argeş. Sunt icoane superbe, ce ar putea rivaliza cu ta­blourile marilor pictori occiden­tali ai vremii. Sigur că atunci când cineva îţi arată într-un atelier cum să faci un lucru, aceea nu mai este artă populară pură, în­să majoritatea acestor ateliere erau şcoli de meşte­şugari. Totuşi, majoritatea acestor pictori erau oameni sim­pli, porniţi din sate, erau, după cum le spune câteo­dată numele, "zugravi". Mai avem aici şi două săli dedicate icoanelor pe sticlă, un mare număr de icoane ilustrând diferite faze ale celui mai vechi cen­tru tran­silvănean de pictură pe sticlă, care a fiinţat la Mâ­năs­tirea Nicula şi în satul din apropiere. De o valoare de­osebită sunt icoanele da­tate în secolul XVIII, pictate la Nicula,


Maica Domnului cu Pruncul - Gheorghe Zugravul (1773)
muzeul având una din colec­ţiile cele mai bo­ga­te din România. Şi acestea sunt rea­lizate tot de meşteri populari, însă au o distincţie in­confundabilă.

- Icoanele acestea pot fi expuse în orice mare mu­zeu al lumii. Există o ex­pli­caţie pentru frumuseţea lor?

- "Se va picta în mod cu­viincios, precum în Ţara Românească." Aşa spune contractul dintre biserica ce a comandat o icoană şi Şte­fan Zugravul. Cuviinţa era pro­babil smerenia, împreu­nă cu postul şi rugăciunea. Fru­museţea acestor icoane este poate frumuseţea cre­dinţei celor ce au pictat. Dar, cu siguranţă, şi credinţa celor ce s-au închinat la ele a pus pe chipul sfinţilor o lu­mină ce nu poate fi ex­pli­cată sau înţeleasă.
 SURSA
 http://www.formula-as.ro/2013/1067/spiritualitate-39/minunatele-icoane-pe-lemn-din-muzeul-catedralei-ortodoxe-din-cluj-16365

13 aprilie 2013

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului „Cernigov – Ilinsk” (cu dată de serbare la 16 aprilie)

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Icoana Maicii Domnului Cernigov a fost pictată în anul 1658 de către zugravul de icoane Grigorie Dubenski (Ghenadie, cu numele de călugăr). În vremea când Arhiepiscop de Cernigov era Lazăr Baranovich, iar Zosima era egumenul mânăstirii Sfântului Ilie, din icoană au curs lacrimi, în perioada 16 - 24 aprilie, în semn de milă.

Aproape toţi locuitorii din Cernigov au fost martori ai minunii. Curând, în acelaşi an, tătarii au atacat Cernigovul şi au devastat toate satele din împrejurimi. Cu toate acestea, călugării de la mânăstire nu ştiau nimic despre pericolul iminent. Noaptea, ei au aflat vestea şi au alergat în grabă la biserică, cu lacrimi, rugându-se Stăpânei Îngerilor, după care s-au ascuns în peştera Sfântului Antonie. La miezul nopţii, tătarii au intrat în mânăstire jefuind-o, însă Icoana făcătoare de minuni şi toate podoabele ei au rămas neatinse.

O putere nevăzută nu a permis barbarilor să atingă Sfânta Icoană. Aceeaşi putere nevăzută i-a ţinut pe năvălitori, ca să nu poată intra în peştera unde erau ascunşi călugării, deşi tătarii au încercat de mai multe ori să pătrundă acolo, cu torţe aprinse şi cu săbii în mâini. Dintr-o dată, înspăimântaţi de o viziune neînţeleasă, ei au fugit.
Sfântul Dimitrie al Rostovului, după ce descrie 24 de minuni petrecute în legătură cu Sfânta Icoană „Ilinsk", concluzionează în cartea sa „Ploaia pe lână" („Runo Oroshennoe"): „Sfârşitul acestei cărţi, dar nu şi al minunilor Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, pe care cine le poate număra?"

Mai apoi, Sfântul Ioan de Tobolsk a scris de asemenea despre Icoana de la Cernigov.

O copie după icoana făcătoare de minuni de la Cernigov a fost dăruită şi ea cu darul facerii de minuni, fiind aflată în schitul Ghetsimani din Lavra Sfânta Treime - Serghiev, prima minune fiind în anul 1869.

Despre o copie a Icoanei „Cernigov - Ilinsk", numită „Cernigov - Ghetsimani" (cu celebrare la 16 aprilie şi 1 septembrie)

Icoana Cernigov - Ghetsimani a Maicii Domnului este o copie a renumitei Icoane Cernigov - Ilinsk a Născătoarei de Dumnezeu din mânăstirea Sfânta Treime - Sfântul Ilie (pe dealul Boldina, lângă Cernigov), loc în care Sfântul Antonie de la Lavra Peşterilor a petrecut un răstimp din lupta sa spirituală. Harul revărsat prin această Icoană s-a manifestat şi prin copiile făcute după ea.

Icoana Cernigov - Ghetsimani a Maicii Domnului a fost pictată pe pânză, în sec. XVIII. A fost dăruită în 1852 lavrei Sfânta Treime - Sfântul Serghie, de către Alexandra Grigorievna Filipova, care a avut-o în grijă pentru un sfert de secol. Icoana îi fusese dată acesteia ca binecuvântare de către preotul Ioan Alexeev, din oraşul Khodkov. La rândul său, acesta o primise de la unul din călugării lavrei Sfânta Treime - Sfântul Serghie. Cu binecuvântarea Arhimandritului Antonie, administrator al lavrei, Icoana a fost amplasată în biserica nou construită din peştera Sfântului Arhanghel Mihail, sfinţită în data de 27 octombrie 1851 de mitropolitul Filaret al Moscovei, care a jucat un rol activ şi în construirea schitului Ghetsimani.

Icoana este legată de mari Sfinţi ruşi, precum Sfântul Antonie al Peşterilor, Cuviosul Serghie de Radonej, de părinţii acestuia Kiril şi Maria, de luptătorii sfinţi ai sec. XIX.

Prima minune la această Icoană s-a petrecut pe 1 septembrie 1869, când Tecla Adrianova, o femeie simplă de 28 de ani, din provincia Tula, a fost vindecată de paralizie generală, pe care aceasta o avea de 9 ani. Tecla a rămas într-o pensiune de lângă Peşteri, apoi a locuit chiar în lavră, până la 25 septembrie, zi marcând trecerea la Domnul a Sfântului Serghie, când ea s-a vindecat total. Sfântul Ierarh Inocent, mitropolitul Moscovei, a întrebat-o pe Tecla despre toate detaliile cu privire la vindecare, chiar în data de 25 sept. 1869. Apoi, acesta a vizitat pe 26 sept. schitul Ghetsimani, dând binecuvântare spre a se înălţa rugăciuni înaintea Icoanei recunoscute oficial, astfel, drept făcătoare de minuni, el însuşi rugându-se înaintea ei cu lacrimi.

Înainte de 26 sept. se mai petrecuseră şi alte vindecări miraculoase la Icoană, mulţi alţii au venit şi în luna noiembrie a aceluiaşi an, rugându-se să fie miluiţi în bolile şi suferinţele lor. Vestea despre aceste minuni s-a răspândit cu repeziciune, încât oameni din diferite clase sociale, mulţi dintre ei chinuiţi de suferinţe şi boli, însetaţi de vindecare trupească şi sufletească, au venit înaintea Icoanei, cu credinţă puternică. Mila lui Dumnezeu nu i-a părăsit pe aceştia. La începutul sec. XX, peste 100 de minuni au fost consemnate cu date precise.

La început, data de prăznuire a Icoanei a fost la 16 aprilie, odată cu a Icoanei Cernigov - Ilinsk. Însă mai târziu a fost transferată la 1 sept., data manifestării puterii sale. În prezent, există copii făcătoare de minuni şi după Icoana Cernigov - Ghetsimani, pictate de bătrâni din schitul Ghetsimani şi din aşezământul Sfântul Zosima, din lavra Sfânta Treime - Sfântul Serghie.

Copie a Icoanei Cernigovskaya - Ilinskaya a Maicii Domnului:



Aceasta (de mai sus) este din 1749, realizare în tempera cu ou, cu frunze de aur pe panou de lemn şi argintată, în colecţia lui James şi Tatiana Jackson. În colţul din stânga, în partea de jos a Icoanei, este reprezentat Îngerul păzitor, iar în colţul din dreapta - jos, Cuvioasa Parascheva.

O copie după Icoana Cernigov - Ghetsimani:
sursa

http://lacasuriortodoxe.over-blog.com/article-30656669.html

Maica Domnului Paramythia

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Icoanele făcătoare de minuni ale Vatopedului: Paramythia, Vimatarissa, Esphagmeni, Elaiovrytissa, Pantanassa, Antiphonitria, Pyrovolitheisa

Această icoană-frescă se află în stânga katholikonului, într’un paraclis dedicat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (unde se tundeau odinioară călugării în monahism) şi a fost strămutată aici după minunea ce a făcut’o în veacul al XIV-lea, când a salvat obştea şi mănăstirea de la pieire, împotrivindu’se chiar pruncului Iisus! Este singura icoană din lume a Maicii Domnului, care a rămas într’o altă poziţie decât cea în care a fost pictată! (Se mai cunosc minuni în care Pracurata Fecioară a vorbit din icoană, dar zugrăvirea ei rămânea neschimbată!). Într’o dimineaţă devreme, după Utrenie, pe când obştea se împrăştiase spre puţina odihnă, iar egumenul rămăsese singur să’şi plinească rugăciunile sale (mai pe urmă voind a’i da unui frate cheile ca să deschidă porţile mănăstirii), a auzit o voce rostind: „Nu deschideţi astăzi porţile mănăstirii, ci urcaţi’vă pe ziduri şi alungaţi tâlharii!”. Care tâlhari erau corsari, ce se furişaseră în noapte pe lângă fortficaţii şi aşteptau ca monahii vatopedini să deschidă porţile la mijirea zorilor pentru a putea năvăli în lavră. Când stareţul a privit la fresca de unde venea glasul, L’a văzut pe pruncul Iisus încruntat şi cu mâna întinsă ca să oprească glăsuirea Maicii Sale, zicându’i: „Lasă’i Maică, să le fie îngăduită pedeapsa aceasta pentru păcatele lor!”. Preacurata Fecioară însă a îndepărtat mâna Fiului ei de la gură şi a repetat înştiinţarea către stareţul rămas uimit de aşa minune, până când acesta şi’a încunoştinţat obştea de primejdia de moarte în care se aflau. Atacatorii au fost siliţi să plece şi mănăstirea a fost salvată în acest chip miraculos de către Theotokos Paramythia! De secole vatopedinii slujesc Sfânta Liturghie în fiecare zi de vineri în cinstea ei şi’i cântă Paraclisul Maicii Domnului la sfârşit.

Cuviosul Neofit Prosmonarul, care grijea de acest paraclis, fiind trimis odată cu ascultare la Evvia, s’a îmbolnăvit foarte şi, simţindu’şi sfârşitul aproape, s’a rugat fierbinte Maicii Domnului Mângâietoarea (Paramythia) să’l învrednicească a muri în Vatopedou. A auzit atunci glasul Fecioarei care i’a spus să meargă la mănăstire şi să fie gata într’un an de zile de plecarea din astă lume! Şi la vremea sorocită, pe când urca scările spre paraclis, a auzit acelaşi glas spuindu’i: „Neofit, vremea plecării tale s’a apropiat!”. Ajuns la chilie, Neofit şi’a încredinţat sufletul Domnului, după cuvântul Preacuratei.

Maica Domnului Vimatarissa

Aşezată pe un synthronon în altarul bisericii Bunei Vestiri, de această icoană, „dăruită de împărăteasa Plaquidia (Aelia Galla Placidia), fiica împăratului Theodosie cel Mare şi sora lui Arcadie”, este legată o întâmplare mai presus de legile firii, din veacul al X-lea. Într’o vreme se nevoia în sfânta monastire a Vatopedului un tânăr paracliser pre numele său Sava ierodiaconul, care purtând de grija odoarelor bisericii, a fost nevoit a tăinui, într’o mică şi numai de puţini ştiută fântână din altar, crucea lui Constantin cel Mare (care avea în ea şi parte din lemnul Sfintei Cruci) şi această preacinstită icoană a Maicii Domnului, numită şi „Ctitoriţa” (pentru că s’a aflat în vremea ctitorilor Athanasie, Nicolae şi Antonie. De cutremurare a aruncat şi o lumânare aprinsă în puţ, până ce l’au prins arabii şi l’au dus rob în Creta pentru multă vreme. La bătrâneţe, recăpătându’şi libertatea, el s’a întors în mănăstirea sa de metanie, unde nimenea din noua obşte nu ştia de acea fântână din altar. Însă atunci când monahii vatopedini au îndepărtat lespezile de piatră ce acopereau ascunzătoarea, au căzut în genunchi de uimire: după 72 de ani, icoana Maicii Domnului stătea deasupra apei, dimpreună cu crucea şi lumânarea arzând încă!

Maica Domnului Esphagmeni

Această icoană se află în paraclisul sfântului Dimitrie, „în unghiul cel dinspre răsărit” şi este de fapt o frescă din secolul al XIV-lea înfăţişând’o pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Numele de „Înjunghiata” vine de la o înfricoşată întâmplare, când un eclesiarh (paracliser) care, datorită ascultării la „trebuinţele bisericeşti; adică mai cu osebire la curăţenie”, a întârziat odată la mâncare, fiindcă „mergea la trapeză când cu vreme, când fără vreme, însă totdeauna pe urma tuturor”(cum mărturiseşte şi părintele Irinarh Şişman). S’a întâmplat că trapezarului nu’i mai rămăsese în acea zi nimic dintr’ale gurii, iar paracliserul „flămând, aprinzându’se de mânie, a ieşit ca un lunatec din trapeză” şi s’a dus la icoana Preacuratei zicându’i: „Până când îţi voi sluji ţie Născătoare de Dumnezeu? Pentru care osteneală, nu numai că nu am nimic pe lângă mine, dar nici o fărâmă de pâine măcar!”. Întunecat la minte fiind atunci, a apucat cuţitul cu care mai ’nainte curăţise ceara de pe „sfejnice şi cu iuţimea cea mai puternică a lovit în umărul obrazului” Fecioarei. „Şi îndată sângele ca din carne a început a curge din rană…iar pe ucigătorul de icoane, pe loc l’a trântit cutremurul la pământ”. Şi ajungând acesta „ca ieşit din minte”, pe loc a şi orbit, iar pe când a venit stareţul, încă mai curgea sânge din chipul Maicii Domnului. Şi cu toate c’au făcut fraţii privegheri şi cu rugăciuni fierbinţi s’au rugat pentru izbăvirea eclesiarhului, vreme de trei ani acesta a rămas tot în „a tot trupului tremurare şi a ochilor orbire”. Iar după acest soroc, Preacurata Născătoare de Dumnezeu i s’a arătat „aievea” în vis egumenului şi i’a spus că l’a iertat pe paracliser, însă „mâna lui, cu care a îndrăznit a’şi bate joc de chipul ei, va fi judecată la a doua venire a lui Hristos”. Şi într’adevăr de a doua zi nefericitul monah se’nţepleţi, iar vederea îi reveni ca mai ’nainte şi „toată viaţa lui a petrecut’o înaintea acelei icoane, întru oftări şi căinţă simţitoare”. După ce a trecut la cele veşnice şi „când svetagoreţii…au dezgropat oasele lui după trei ani…s’au cuprins de spaimă văzând că…dreapta lui mână …a rămas neputrezită şi neagră ca tăciunele, pre care puind’o într’o cutie, o au păstrat’o înaintea sfintei icoane, tot astfel de neagră până în ziua de azi”. (De fapt, nu de multă vreme mâna neputrezită a paracliserului a fost luată din spatele strănilor, unde stătea, şi a fost dusă la loc tainic, pentru că neştiutori creştini, de multe ori o luau drept sfântă relicvă!). Povesteşte mai departe monahul prodromit că „în urmă cu vreo câţiva ani” , un „preot voiajor viind spre închinare” şi îndoindu’se de această minune, a pus mâna pe obrazul Maicii Domnului şi „pe dată sângele din ea l’a stropit” şi „l’a ajuns năpraznica moarte…în advonul bisericii”.

Maica Domnului Antiphonitria

„Spun istoriile” că, pe la anii 382-383, viitoarea împărăteasa romană Aelia Galla Placidia (390-450), fiica marelui Theodosie I şi soţia lui Constantius (din 417), a voit a merge către Constantinopole, ca să se întâlnească cu fratele ei, Arcadius (383-395-408) – care tocmai fusese declarat Augustus pentru jumătatea de răsărit a imperiului, cea de apus revenindu’i mai târziu, în 393, lui Honorius – iar în drum să se abată şi pe la sfânta mănăstire a Vatopedului, ctitoria tatălui ei. Pesemne că la vremea aceea, nu se ştia de interdicţia femeilor de a intra în Athos, de vreme ce împărăteasa a fost întâmpinată „cu mare paradă şi ţeremonie”. Însă, cu toate că era o creştină „plină de umilinţă şi adâncă smerenie”, atunci când a pătruns în pridvorul bisericii celei mari, glasul Maicii Domnului, venit de la icoana zugrăvită pe perete, a înspăimântat’o când i’a spus: „Opreşte’te femeie! Şi să nu cutezi a mai intra vreodată pe acest pământ sfânt!”. Înfricoşată, Galla Placidia a plecat din mănăstire şi, se spune că mai târziu, din porunca ei s’ar fi zidit prima dată paraclisul închinat sfântului Dimitrie, lipit chiar de peretele din care i’a vorbit Maica Domnului Antiphonitria(adică „Împotrivă-Glăsuitoarea”). Luând seamă de dorinţa Preacuratei Fecioare Maria, de a nu călca „parte femeiască” în grădina ei, din vremea aceea s’a ţinut legea de a nu îngădui femeilor să pătrundă în Sfântul Munte.

Maica Domnului Elaiovrytissa

Această mică icoană (are doar 28 x 22 centimetri) din secolul XIV, se află în docheion (chelărie, încăperea în care se păstrează, între altele, uleiul de măsline şi vinul) şi de aceea i se mai spune şi icoana Maicii Domnului Docheiarissa. În timpurile în care cuviosul Ghenadie, avea ascultarea de chelar al mănăstirii, s’a întâmplat o strâmtorare încât se împuţinase uleiul iar părintele, om cu viaţă îmbunătăţită, l’a oprit a se mai folosi la mâncare, „lipsind pre fraţi de untdelemn” şi păstrându’l doar pentru candele. Egumenul aflând de toate acestea, „având nădejde tare spre adjutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Sale”, i’a poruncit cuviosului să folosească uleiul ca şi mai ’nainte zicându’i că se va milostivi Preacurata şi’i va îndestula încât să nu sufere lipsă. Şi, într’una din zile, când smeritul părinte Ghenadie a intrat în chelărie, uleiul de măsline… se scurgea pe jos din amforele de piatră ce se găseau în faţa icoanei Maicii Domnului – ce de atunci a fost cunoscută ca Elaiovrytissa, adică „Izvorâtoarea de mir”! Un dreptcredincios mirean, având evlavie mare la această icoană, a împodobit’o cu o frumoasă „broderie” din argint, astfel că ea a devenit mai mare prin această adăugire. În vinerea din Săptămâna Luminată, când este prăznuirea ei, icoana Maicii Domnului Elaiovrytissa, este dusă cu mare cinste în biserica mare a mănăstirii şi aşezată spre închinare.

Maica Domnului Pyrovolitheisa

În aprilie 1822, pe când armata turcească intrase în Sfântul Munte, căutând revoluţionari eterişti, a existat un ostaş turc, pre numele lui Hussein, nepot al comandantului oştilor ce împrejmuiseră mănăstirea Vatopedou, care a tras în icoana Maicii Domnului ce se află chiar la intrare, lovind chiar mâna dreaptă a Fecioarei. Şi ieşid pe poartă, „din orbiciunea sa, s’a spânzurat într’un măslin al grădinii”, chiar în faţa intrării în mănăstire. De n’ar fi stat lucrurile astfel, unchiul spânzuratului ar fi pierdut mănăstirea cu totul, căci îi stătea în putinţă s’o facă, dar el a mărturisit că „la o asemenea moarte l’a osândit însuşi Maica lui Dumnezeu”. Pentru aceasta icoana se numeşte „Împuşcata”, sau Pyrovolitheisa.

Maica Domnului Pantanassa

Această icoană zugrăvită în veacul al XVII-lea, se află pe proschinitarul din partea stângă a katholikonului şi este numită adeseori „Vindecătoarea de cancer”, pentru că de multe chinuri şi boale a izbăvit pre cei ce cu credinţă au rostit Paraclisul Maicii Domnului dinaintea ei. Atotîmpărăteasa (Pantanassa) s’a luminat odată în chip minunat în faţa unui tânăr, care a căzut atunci cu faţa la pământ, mărturisindu’şi necredinţa şi păcatul vrăjitoriei în care căzuse.

George Crasnean

Notă: Imaginile aparțin autorului articolului.

Pentru mai multe detalii despre una sau alta dintre Icoanele athonite, urmați categoria Icoane făcătoare de minuni
SURSA

Icoana Maicii Domnului Indrumatoarea de la Manastirea Xenofont - Hodighitria

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR

AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE


http://www.crestinortodox.ro/icoane-facatoare-minuni/icoana-maicii-...

Maica Domnului Hodighitria

Icoana Maicii Domnului "Indrumatoarea" este una dintre renumitele icoane ale Maicii Domnului, facatoare de minuni, pastrate in Sfantul Munte Athos. Numele icoanei vine de la cuvantul grecesc "hodigos", care inseamna "calauza", ori "aratatoare a caii", adica "povatuitoare". Exista mai multe icoane ale Maicii Domnului Indrumatoarea, dintre care una se afla si la Manastirea Mihai Voda, in Bucuresti.

Manastirea Xenofont este una dintre marile manastiri athonite din Sfantul Munte Athos. Fiind asezata intre Manastirea Dochiariu si Manastirea Sfantul Pantelimon, Manastirea Xenofont a fost contruita in secolul al X-lea, de catre Sfantul Cuvios Xenofont, unul dintre ucenicii Sfantului Atanasie Athonitul.



Manastirea Xenofont pastreaza, cu mare evlavie si bucurie, trei mari icoane facatoare de minuni: icoana Maicii Domnului numita "Hodighitria", adica "Indrumatoarea", icoana Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si icoana Sfantului Mare Mucenic Dimitrie.

Icoana Maicii Domnului "Indrumatoarea" de la Manastirea Xenofont

"Hodighitria" este denumirea data tipului iconografic in care Fecioara Maria tine pruncul pe bratul stang si arata spre El, cu mana dreapta, ca spre Acela de care sa ascultam si pe care sa-L iubim. Pruncul Iisus tine in mana un sul de hartie, simbolizand Evanghelia, adica vestea cea buna adusa lumii prin venirea Sa. Fecioara Maria indruma spre Iisus cu mana dreapta.



Prima asrtfel de icoana se spune ca a fost zugravita de Sfantul Apostol Luca, inca din vremea in care Maica Domnului traia. Se spune ca, vazand icoana, Maica Domnului a binecuvantat-o. Mai apoi, Sfantul Apostol Luca a trimis icoana la Antiohia, unui anume Teofil, impreuna cu Evanghelia sa (Luca 1, 3). Dupa moartea acestui Teofil, icoana a fost adusa in Ierusalim, iar de aici a fost trimisa la Constantinopol, unde a fost asezata in Manastirea Hodegon.

In secolul al IV-lea, potrivit traditiei, se spune ca icoana a fost dusa la Roma, iar in secolul al VI-lea, Sfantul Grigore cel Mare Dialogul o aseaza in Biserica Sfantul Petru. Copii transmise dupa aceasta icoana se crede ca sunt pastrate pana azi. O astfel de icoana, chiar una dintre cele mai vechi, este considerata a fi cea din Manastirea Xenofont. Potrivit traditiei locului, aceasta este chiar una dintre mai multele icoane zugravite de Sfantul Apostol Luca.



La sfarsitul Acatistului Nascatoarei de Dumnezeu, in rugaciunea "Pe Tine te marim", citim urmatorul tropar: "Muta sa fie gura paganilor, care nu se inchina icoanei tale celei zugravite de Sfantul Apostol Luca, ceea ce se cheama Povatuitoarea."

Teodor Danalache


ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ