E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi
gânditori la mine… Parcă aţi vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun ?
Simţiţi bucurie în suflet ?
În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard.
Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar
două posibilităţi:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu
aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.
A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă
jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos
decât sa rămân rece şi fără rost.
Si voi oamenii sunteţi la fel.
Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul.
Dar dacă dăruiţi lumina şi căldura, atunci aveţi un sens. Pentru
asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva: dragostea, adevărul, bucuria,
încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le purtaţi în inimă. Să
nu vă temeţi că deveniţi mai mici… Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e
mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare
aprinsă.
Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai
puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult
mai puternice.
Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult…