28 aprilie 2013

Puterea rugăciunii


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin. "O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .
"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobâl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.
Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist.
Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa "Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)
Am deosebita rugăminte la dumneavoastră, să multiplicaţi prezenta şi să o oferiţi cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor.


FLORIILE !

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Tot ce-n lume este floare, azi aparte e simţită
Strai divin de sărbătoare îmbrăcat spre-a fi Sfinţită
Evanghelii să-'mplinească, cu-al naturii strai sublim
Pe IIsus ca să-l primească, la Templu -n Ierusalim

Ca pe-un Rege peste Toate, care -n Toate n-au hotar
Stând umil intru dreptate, pe-un blând spate de măgar
Să arate la mulţimea, ce-n ovaţii l-A primit
Că spre mare a fi -i Micimea, mai întâi de împlinit

Înspre Patimi cu ştiinţă, a venit să se Jertfească
Îmbrăcat în Umilinţă, nu în Haina-'mpăratească
Cu stâlpari făcuţi din finic, precum haine puse -n Cale
Împlinind decorul tainic, prin strigări şi Osanale

L-au primit pe Cel Ce Vine, Stăpân Vieţii şi al Morţii
Prunci cu răutăţi puţine, negresiti în fata sorţii
Copii fără prihănire, purtând ramuri de măslin
Să-I arate -a lor iubire, Domnului de Slava-i Plin

Slava a cuprins şi cerul, într-o tainică cântare
Parcă întărind Misterul, fiind totul ca şi-o floare
Cer pământ şi omenire, într-o strânsa legătură
Vieţuind toate -n iubire, ce nu-şi cunoşteau măsură

Numai EL ştia cum toate, îl vor duce spre jertfire
Rugând Tatăl, dacă Poate, din Înalta Lui Iubire
Să nu-i dea Să bea paharul, ce-i umplut cu Suferinţă
Spre a nu-I simţi Amarul..., cu venin şi Nefiinţă

Pornim astăzi împreuna, către Săptămâna Mare
Cu ramuri şi flori în mâna, în aleasa sărbătoare
Şi în minte fiecare, spre alint sau Pomenire
Să avem câte o Floare, căreia să-i dăm iubire

Mai întâi spre mama rândul, las să-i fie Pomenire.
Că prin ea - mi vine Cuvântul, ce-l rostesc spre omenire
Ea mi-a pus condeiu-n mâna, şi mi-a dat Credinţa-i mare
Ca în mintea-mi să-i rămână, veşnic numele-i de Floare

Şi spre voi îndrept urarea, toţi acei cu nume sfinte
Flori, Florini şi Floricele, cu acelaşi gând fierbinte
Ori spre-a cei ce fără ele, că nu-s scrise -n calendar
Nume tot de floricele, vi se-aduc astăzi în dar

Să puteţi primi urarea, de noroc şi sănătate
Şi-n tihnire sărbătoarea, s-o petreceţi cu dreptate
La mulţi ani! Cu bucurie, azi vă spun, ca şi-alte ori
Viaţa bună să vă fie, toţi ce sunteţi astăzi FLORI!

Cu drag şi bucurie: Vouă!.....   

ANDREI BOTOŞANU --SLEVOACĂ-- 


http://ro.netlog.com/ANDEI_BOTOSANU

27 aprilie 2013

Iisuse, nu ma osandi

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



În faţa Ta, o, scumpul meu Iisus,
Iar am greşit şi regret nespus.
Păcătuit-am Doamne în fiecare zi
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Am păcătuit cu fapta şi cu gândul,
Am păcătuit cu lucrul şi cuvântul
Şi câte am greşit, doar Tu Doamne ştii,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Am păcătuit şi îmi pare rău,
Cer iertare preasfânt Numelui Tău,
Merge-voi la preot şi mă voi spovedi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Voi face fapte vrednice de pocăinţă,
Îmbrăca-mă-voi întru umilinţă,
Voi merge la biserică, mă voi împărtăşi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Voi fi că porumbelul, pur, nevinovat,
Voi fi cinstit şi sincer, creştin adevărat,
Pe toţi vrăjmaşii mei îi voi iubi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Voi fi calm şi paşnic, şi inofensiv,
Voi fi cuminte, bun şi milostiv,
Aşa voi fi, o, Doamne, în fiecare zi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Căci cine poate oare suferi
Veşnicia iadului, de nu-l vei izbăvi,
Iisuse, Iisuse, milostiv îmi fii
Iartă-mă Iisuse şi nu mă osândi !

PRIMITA PRIN MAIL..

Sărbătoarea de Florii

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Sărbătoarea de Florii anunţă intrarea în Săptămâna Mare, premergătoare Paştelui. Duminica Floriilor este strâns legată, în tradiţia populară, de Sâmbăta lui Lazăr, zi de pomenire a morţilor, în care fetiţele colindau pe la case cu Lăzărelul sau Lăzăriţa.

În tradiţia populară, în Sâmbăta lui Lazăr avea loc comemorarea lui Lazăr cel sărac. „Totul începe din Sâmbăta Floriilor cu acel colind al fetiţelor numit «Lăzărelul». Grupuri de fete merg îmbrăcate în costumaţie vegetală confecţionată din frunze de salcie şi colindă din casă în casă. «Lăzărelul» este amintit de fetele care merg pe la casele oamenilor şi colindă, iar la sfârşit, sunt răsplătite cu ouă“, a menţionat Victor Munteanu, şef de secţie la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Colindul nu este foarte des întâlnit în Moldova, însă umblatul cu „Lăzărelul“ este un obicei răspândit în Muntenia şi în partea sudică a ţării. Unul din colindele cântate de fetele care umblau cu Lăzărelul era „Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii. Ce păcat de cel ce moare, fericiţi sunt cei ce-s vii!“. Acest obicei, întâlnit în ţara noastră în Muntenia şi Dobrogea este întâlnit într-o zonă mai vastă a sud-estului Europei.

Salcia sfinţită apără gospodăria

Salcia este nelipsită la sărbătoarea Floriilor, din satul tradiţional. Salcia este sfinţită la biserică, apoi este utilizată în gospodărie. „Se punea salcie la ferestrele caselor, apoi se punea la icoane, în nici un caz nu se arunca. De asemenea, mâţişorii care sunt la salcie în această perioadă erau foarte preţuiţi“, a precizat Victor Munteanu, şef de secţie la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Aşa cum arată muzeograful, „salcia este folosită în special în două mari obiceiuri de primăvară, de Blagoveştenie sau Buna Vestire şi de Florii. Este o plantă care se află în splendoarea ei tocmai în această perioadă şi care substituie palmierii care nu se găsesc în spaţiul nostru geografic“, a arătat Victor Munteanu care a adăugat că astfel de substituiri se regăsesc şi în alte zone geografice.

De asemenea, „un obicei care ce s-a păstrat şi este des întâlnit este împodobirea gospodăriei cu crenguţe de salcie care se agaţă la poartă sau în alte locuri, iar după ce trec sărbătorile pascale ele se pun la icoană, unde se pătrează pe tot parcursul anului“, a arătat Victor Munteanu.

După ce ramurile de salcie erau sfinţite la biserică, mâţişorii erau împărţiţi la oameni. Salcia era nelipsită din pomana care se face la Moşii de Florii: „Erau duse la biserică şi ramuri de salcie dar şi de răchită care erau duse apoi în cimitir“, după cum a menţionat muzeograful, care a adăugat că „în Moldova, din crenguţele de Salcie sfânţită se făceau coroniţe care se agăţau după Paşte în pomii fructiferi, pentru belşug“.

Un obicei întâlnit de Florii este ca persoanele sau copiii care nu au participat la slujba de la biserică să fie lovite, acasă, cu ramurile de salcie, de către cei care au fost la slujbă în timp ce se spune „Nu te pălesc eu, ci te pălesc mâţişorii ca să nu uiţi că de azi într-o săptămână e Paştele“.

Ajutor pentru Maica Domnului

Sunt mai multe legende privind salcia şi utilizarea acesteia în procesiunea de Florii. Una dintre legende povesteşte cum Maica Domnului, grăbindu-se spre locul unde era Fiul ei răstignit, a ajuns la malul unei ape curgătoare vijelioase. Acolo, ea s-a rugat la toate plantele din jur să o ajute să treacă apa, însă nici una dintre ele nu s-a îndurat de lacrimile ei, cu excepţia salciei care şi-a aplecat o creangă şi a ajutat-o să treacă pe malul celălalt. În semn de mulţumire, Maica Domnului a hotărât ca ramurile de salcie să fie duse la biserică, în ziua de Florii.

Ramurile de salcie erau utilizate şi de apicultorii care înconjurau cu ele stupii, în timp ce ţăranii îngropau mâţişorii în brazdă, pentru a asigura o recoltă bogată. Mâţişorii erau folosiţi şi pentru a împodobi icoanele, uşile, ferestrele, intrările în grajduri sau în orice altă anexă gospodărească. De asemenea, se puneau la fântâni, pentru a asigura prospeţimea apei.

Plăcinte sau pâine, pomana din Sâmbăta Floriilor

Tot astăzi se fac multe copturi, Sâmbăta lui Lazăr fiind o zi de comemorare a morţilor, de pomenire, în care se merge la cimitir. „Se fac copturi, fie plăcinte, fie azimă, pe care femeile le dau de pomană în Sâmbăta Floriilor. În unele zone se face câte o pâine specială pentru fiecare membru al familiei“, a spus Victor Munteanu, care a adăugat că înainte, familiile erau formate din mai mulţi membri, şapte, opt persoane, astfel că era o treabă migăloasă pentru stăpâna casei să pregătească pentru fiecare câte o astfel de pâine: „Acestea se făceau diferit pentru fiecare membru al familiei, în funcţie de statutul pe care îl avea. Într-un fel arăta pâinea pentru tată, capul familiei, într-un fel pentru mamă, sau pentru mezinul familiei. De asemenea, într-un fel arăta pâinea pentru flăcăi şi într-un fel arăta pentru fiice“.

La Moşii de Florii, femeile fac şi plăcinte pe care le împart mai ales săracilor, fiind pomenit astfel şi Lazăr. De asemenea, plăcintele mai erau date mamelor cu copii mici. În unele zone, se face, în Sâmbăta Floriilor, şi parastasul lui Lazar, aici fiind inclus şi colindul fetelor care primesc ouă şi pe care apoi le vor folosi la înroşit pentru Paşte. În unele zone, colindul fetelor era numit mersul cu „Vaiul“.

În Maramureş, se face din grâu o pâinică numită „floare de grâu“ care este împărţită tuturor membrilor familiei, în speranţa că toţi cei care mănâncă din ea se vor revedea şi pe cealaltă lume.

„Nu eu te lovesc, te loveşte salcia“

Diverse obiceiuri populare care se întâlnesc în ziua de Florii au loc pretutindeni, în locurile unde trăiesc creştini. În Anglia sunt folosite, ca peste tot în spaţiul european, ramuri de salcie ca substitut pentru ramurile de palmier cu care a fost primit Iisus în Iersualim, de aceea englezii mai numesc salcia şi palmierul englezesc. Tot pentru a înlocui ramurile de palmier erau folosite narcisele numite şi crinii Postului Mare.

În zona Rinului inferior, exista obiceiul de a decora mormintele cu ramuri sfinţite în Duminica Florilor.

În Roma erau împărţite credincioşilor ramuri de măsin, în loc de palmier, în timp ce în Bavaria, precum în toată Europa nordică, erau împărţite ramurile de salcie cu mâţişori. Atunci când timpul rece nu permitea utilizarea ramurilor de salcie, acestea erau înlocuite cu ramuri care erau ţinute în casă în vase cu apă, la căldură. Deşi nu lipsesc de nicăieri, substitutele ramurilor de palmieri sunt diferite de la regiune la regiune, predominând, în mod special, salcia.

În Lituania sau Polonia, atunci când ramurile de salcie nu erau înverzite, erau confecţionate ramuri din flori uscate şi pictate în culori vii.

Un obicei des întâlnit în mai multe regiuni europene este cel al bătăii simbolice cu ramurile de salcie, după ce acestea erau sfinţite. Această bătaie nu reprezenta o pedeapsă, ci era făcută cu cea mai bună intenţie. „Nu te bat eu, ramura de salcie (palmier) te loveşte“ spun polonezii. La fel, ca la români, aceste ramuri sfinţite erau păstrate cu grijă pe tot parcursul anului, de obicei lângă icoane. La fel ca şi românii, polonezii înghiţeau mâţişorii de salcie pentru a nu se îmbolnăvi.

Printre nordici, lituanienii confecţionează ramurile pentru Florii şi din ramuri de ienupăr, care este verde tot timpul anului.

De asemenea, se mai folosesc ramuri de afini, vâsc sau ramuri de stejar, ferigă, la care se mai adaugă şi plante crescute în interior. Şi aici este întâlnit obiceiul bătăii cu ramurile de salcie sau ramurile care substituiau palmierii. Astfel, cei care nu puteau ajunge la biserică, în special din motive medicale, erau loviţi cu aceste crenguţe sfinţite pe cap, umeri, strigându-se în mod repetat: „Ieşi, boală, întoarce-te sănătate!“. Apoi se cânta: „Nu sunt eu cel ce te loveşte/ Ramura de salcie (palmier) te loveşte / Nu tu eşti în suferinţă / Ramura este cea care suferă / În curând va fi Paştele“.

Se mai spunea că, dacă erau plantate crenguţele de salcie, sfinţită pe cele două maluri ale râului, la sfârşitul lumii, când toate apele vor seca, în locul unde au crescut sălciile va fi apă bună de băut.

Finlandezii nu fac excepţie în ceea ce priveşte obiceiul de a-i lovi pe cei apropiaţi, în Duminica Floriilor, cu crenguţele de salcie pentru a le asigura astfel sănătatea, acest obicei fiind întâlnit în special la finlandezii din est, la cei ortodocşi. Cu Duminica Floriilor începe, în tradiţia finlandeză, Săptămâna tăcută, care se termină cu Duminica Paştelui. În Duminica Floriilor, rudele sau vecinii îşi fac vizite şi îşi oferă daruri printre care, la loc de cinste, sunt ouăle, dulciurile sau câte o monedă.



Obiceiuri si superstitii din Duminica Floriilor

    in aceasta zi se fac pomeni pentru odihna celor morti;
    in zona vestica, in ajunul Duminicii Floriilor, fetele care erau fecioare isi puneau o oglinda si o camasa curata sub un par altoit , iar a doua zi, la rasarit erau tot acolo si oglinda urma sa fie folosita pentru farmecele din dragoste si sanatate;
    femeile gatesc la cuptor si impart bunatatile de pomana saracilor;
    se spune ca in aceasta zi se umple un ciubaras cu florile care vor fi folosite pentru decorarea oualor de Paste;

    Primirea lui Iisus in Ierusalim


    de asemenea, cei care se impartasesc in aceasta Duminica a Floriilor, isi puneau o dorinta cand treceau pe langa preot, dorinta despre care se zice ca s-ar indeplini;
    cei care se spalau pe cap in aceasta zi, daca foloseau apa care nu era descantata, urmau sa albeasca precum pomii;
    in unele zone se considera ca vremea care va fi in ziua de Florii va fi la fel si in prima zi de Paste;
    este perioada cand se aerisesc hainele;
    crengutele de salcie duse acasa nu sunt agatate doar la usi si geamuri, multi crestini isi impodobesc si icoanele cu aceste ramuri verzi;
    cand va fi furtuna, se vor pune pe foc mugurii de salcie de la Florii, pentru a se imprastia norii;
    apicultorii isi impodobesc stupii cu crengile de salcie, iar satenii vor ingropa mugurii sub brazde;
    numele acestei sarbatori vine de la Zeita romana a florilor, Flora;
    crestinii care tin Postul Pastelui au in aceasta zi dezlegare la peste.
    in Muntenia si Oltenia se strang grupuri de fete si merg cu Salcioara si Lazarea, un colind dedicat atat dramei lui Lazar, cat si zeitei vegetatiei;

26 aprilie 2013

Povestea unui înger

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



A fost odată un bebeluş încă nenăscut. Acesta fusese conceput cu săptămâni în urmă şi trăia de atunci în pântecele mamei sale. Se simţea bine în acel loc minunat şi creştea în fiecare zi din ce în ce mai mare. Vorbea zilnic cu Dumnezeu şi învăţa foarte multe lucruri de la El. Trăia, parcă, într-un balon plin cu apă înăuntrul unei fiinţe vii. Într-o bună zi, el a simţit că balonul de apă în care locuia s-a spart, iar apa care îi oferise confort în tot acest timp, a început să se reverse. S-a speriat atunci foarte tare, aşa că l-a întrebat imediat pe Dumnezeu:

- Doamne, spune-mi, te rog, ce se întâmplă cu mine?
- A sosit vremea, fiule, să te trimit pe pământ, i-a răspuns Dumnezeu.
- Vai, Doamne! a spus atunci bebeluşul, spune-mi, te rog, cum mă voi descurca acolo, fiind atât de mic şi neajutorat?
Dumnezeu i-a răspuns:
- Tu nu ai de ce să te temi, fiule. Dintre toţi îngerii care trăiesc pe pământ, Eu am ales unul pentru tine. Acest înger te va aştepta şi va avea grijă de tine.
- Dar, oare, mă voi descurca acolo, Doamne? Aici în Rai cu Tine, eu nu făceam nimic altceva decât să cânt şi să zâmbesc, iar acest lucru era destul pentru a fi fericit.
- De acum înainte, o să-ţi fie şi mai bine, a continuat Dumnezeu. Îngerul tău va cânta pentru tine, iar tu vei zâmbi în fiecare zi şi vei simţi iubirea îngerului tău. Vei vedea că
aceste lucruri te vor face şi mai fericit.
- Cum voi putea înţelege când oamenii vor vorbi cu mine, dacă nu ştiu limba pe care o vorbesc ei?
- Să nu-ţi fie frică, fiule. Îngerul tău de pe pământ îţi va spune cele mai frumoase şi mai dulci cuvinte pe care le vei auzi vreodată. Cu multă răbdare şi grijă, îngerul tău te va învăţa să vorbeşti.
- Spune-mi, te rog, Doamne, ce trebuie să fac când voi dori să vorbesc cu tine?
- Îngerul tău îţi va împreuna mâinile şi te va învăţa să te rogi.
- Am auzit că pe pământ sunt foarte mulţi oameni răi. Cine mă va proteja?
- Îngerul tău te va apăra, chiar dacă acest lucru va însemna să-şi rişte viaţa.
- Dar eu voi fi întotdeauna supărat pentru că nu Te voi mai putea vedea…
- Îngerul tău îţi va vorbi întotdeauna de Mine şi te va învăţa felul prin care tu vei veni la Mine, cu toate că Eu voi fi întotdeauna în preajma ta.
În acel moment se făcu o linişte deplină în Rai. Vocile de pe pământ începeau să se audă din ce în ce mai tare. Simţind aceste lucruri, micuţul a întrebat atunci în grabă, dar
cu o voce blândă:
- Oh, Doamne! Dacă a venit vremea să plec acum de lângă Tine, te rog, să-mi spui numele îngerului meu!
- Numele îngerului tău nu are nicio importanţă, dar tu vei numi acest înger… Mama!

24 aprilie 2013

ramura înflorită: ”Bucură-te, că rugându-se Domnului, ucenica ta a f...

 DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

”Bucură-te, că rugându-se Domnului, ucenica ta a fost peţită de tânărul pe care îl iubea„


Văzând cum vrăjmaşul diavol se luptă ca mirenii să ducă o viaţă cât mai pătimaşă, aducându-le tulburare în suflet şi şoptindu-le că numai în mănăstiri se poate duce o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, tu i-ai povăţuit să stea împotriva acestuia şi să ducă lupta cea bună, iar ei sporind în vieţuirea duhovnicească ţi-au cântat:
Bucură-te, că îi afli pe fiii risipitori şi te rogi pentru ei;
Bucură-te, că aduci pacea în familiile dezbinate;
Bucură-te, că le-ai descoperiţi celor căzuţi calea pocăinţei;
Bucură-te, că i-ai ajutat pe aceşti
Bucură-te, că i-ai învăţat pe părinţi să trăiască o viaţă sfântă pentru ca fiii lor să fie păziţi de ispite;
Bucură-te, că rugându-se Domnului, ucenica ta a fost peţită de tânărul pe care îl iubea;
Bucură-te, că domolind împotrivirile părinţilor lui, au reuşit să se căsătorească;
Bucură-te, că le-ai vorbit despre Hristos tinerilor care necunoscând lumina trăiau în patimi;
Bucură-te, că ei ţi-au sărutat picioarele cu dragoste;
Bucură-te, sprijin al celor ce vor să îşi întemeieze o familie;
Bucură-te, că Domnul ţi-a dat priceperea de a fi călăuză pentru cei căsătoriţi;
Bucură-te, blând duhovnic care cu iscusinţă ai vindecat rănile sufleteşti;
Bucură-te, apostol al sfinţeniei în vremuri de mare tulburare;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
a să ajungă fii credincioşi ai Bisericii;

(Fragment din Acatistul Preacuviosului PărintePorfirie, Noul făcător de minuni, Icosul 8)

TROPARUL PĂRINTELUI PORFIRIE
Nu trecuse mult timp din ziua adormirii părintelui Porfirie când, un nepot de-al său, de meserie educator, a văzut în vis o biserică uriaşă, scăldată în lumină, aflată în înaltul cerului, ce fusese ridicată în cinstea părintelui Porfirie şi în mijlocul căreia şedea însuşi părintele Porfirie. Totodată a văzut cum numeroşi oameni ai lui Dumnezeu, îmbrăcaţi în straie de lumină şi purtând cununi strălucitoare, se adunaseră înăuntrul dar şi în afara bisericii şi cântau cu glasuri melodioase un tropar, al cărui text şi a cărui muzică erau închinate părintelui Porfirie.
Nepotul părintelui a auzit de atâtea ori în vis acest tropar, încât l-a învăţat pe de rost! Şi, îndată ce s-a trezit, aducându-şi-l bine aminte, l-a scris şi l-a şi înregistrat! Acesta este troparul:

După cum pe pământ te rugai
pentru tămăduirea neputinţelor
şi pentru iertarea
păcatelor noastre,
tot astfel şi acum roagă-te în ceruri,
părinte Porfirie,
şi roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru
să mântuiască sufletele noastre.

Ghetsimani

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Picioarele spălate de plânsul Magdalenii
Se frânseră. Sub raza divinei milostenii
Iisus căzu în rugă cu faţa-nsângerată
Şi greu în pacea nopţii rosti cuvântul: ”Tată,
Îţi simt durerea sfântă şi grija părintească,
Mă doare mila caldă ce vrea să mă-nvelească,
Mă tulbură iubirea şi jalea de Părinte.
Când sângele va curge prinos al jertfei sfinte,
Când urletul mulţimii va cere de la Tine
Să osândeşti pe Domnul luminilor depline,
Când voi sorbi pe Cruce buretele cu fiere,
Când Fiul Tău cădea-va sub bici fără putere,
Când sfârtecându-mi trupul în drumul alb de ţară
Voi duce spre Golgota cereasca mea povară,
Părinte-al meu, în milă să nu-ţi uiţi legământul,
Mă lasă cu durerea să mântuiesc pământul.
Să nu-ţi aduni blestemul şi fulgerele toate,
Ca să opreşti mânia neputincioasei gloate;
Nu-i pedepsi pe dânşii cu ploaie de pucioasă,
În marea Ta iubire mă uită şi mă lasă,
Mă lasă, Doamne-al milei, să nu-ţi mai simt iubirea,
Să ştiu că nu-mi ajunge la Tine tânguirea.
Te-mbracă azi în haina lucirilor de stele
Cu bucuria sfântă a învierii mele.
Ca să nu ştiu cât suferi în lumile-Şi senine,
Părinte, fă să treacă paharul de la mine.”
Iisus ridică fruntea şi-ncepe să coboare.
O aripă de înger L-atinse cu răcoare.

sursa
poezii de Zorica Lat

UTILE ,PENTRU SANATATEA TA: Salvia, planta Maicii Domnului

UTILE ,PENTRU SANATATEA TA: Salvia, planta Maicii Domnului: "Îţi dau putere să vindeci oamenii de orice boală..." Dintr‑o frumoasă carte veche despre plante medicinale reiese cît de mult..
urmeaza lincul...
. BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

21 aprilie 2013

Codul de etica al amerindienilor

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




1. Trezeste-te impreuna cu Soarele si fa-ti rugaciunea. Roaga-te singur. Roaga-te des. Marele Spirit te va asculta; trebuie doar sa-i vorbesti.
2. Fii tolerant cu cei care s-au pierdut pe cale. Ignoranta, Inselatoria, Mania, Invidia/Gelozia si Lacomia - acestea izvorasc din instrainarea de Suflet.
Roaga-te pentru acesti oameni, ca si ei sa-si gaseasca indrumare.
3. Cauta-te pe tine, prin tine. Nu lasa ca altii sa-ti impuna pe ce cale sa mergi. Este calea ta si tu mergi pe ea. Altii pot sa mearga, eventual, alaturi de tine, insa nimeni altcineva nu poate sa traiasca viata ta.
4. Poarta-te cu oaspetii care iti intra in casa cu multa consideratie. Serveste-le mancarea cea mai buna, da-le patul cel mai bun si onoreaza-i cu bunavointa si respect.
5. Nu fura ceea ce nu este al tau, nici de la alta persoana, nici de la o comunitate, nici din natura. Daca nu ti-a fost oferit sau daca nu ai muncit pentru el, atunci nu-ti apartine.
6. Respecta toate lucrurile care se afla pe acest Pamant – toti oamenii, fiintele, toate plantele.
7. Onoreaza gandurile, dorintele si cuvintele oamenilor cu care intri in contact. Niciodata sa nu intrerupi pe altul care vorbeste, nici sa nu razi de el si nici sa nu ii copiezi comportamentul in batjocura. Permite-i fiecarui om dreptul la exprimare personala.
8. Nu-i vorbi niciodata de rau pe altii. Energia rautatii pe care o emiti catre Univers va veni inapoi catre tine, multiplicata.
9. Toti oamenii fac greseli. Si toate greselile pot fi iertate.
10. Gandurile rele produc imbolnavirea mintii, a trupului si a spiritului.
Practica Optimismul.
11. Natura nu este aici Pentru noi, ci este Parte din noi. Toti facem parte din Familia Planetara.
12. Copiii sunt semintele viitorului nostru. Planteaza iubirea in inimile lor si uda aceasta iubire cu intelepciunea si lectiile vietii. Copiii au nevoie de spatiu ca sa creasca; asigura-le acest spatiu.
13. Evita sa ranesti inimile altora; fii constient ca, ranind pe altul, otrava durerii se va intoarce inapoi la tine.
14. Fii cinstit intotdeauna. Corectitudinea este un test de Vointa in acest Univers.
15. Pastreaza-te echilibrat; incearca sa pastrezi puternice, pure si sanatoase, sinele tau mental, sinele tau spiritual, sinele emotional, sinele fizic. Activitatea fizica da forta mintii. Bogatia spirituala vindeca problemele emotionale.
16. Ia decizii constiente, legate de cine intentionezi sa fii si cum intentionezi sa reactionezi. Asuma-ti responsabilitatea pentru propriile actiuni.
17. Respecta spatiul personal al celorlalti. Nu te atinge de proprietatea altora, in special de obiectele de cult religios. Asa ceva este un lucru interzis.
18. Fii cinstit intai cu tine insuti. Nu poti sa ingrijesti sau sa ajuti pe altul, daca intai nu te ingrijesti si te ajuti pe tine insuti.
19. Respecta alte credinte religioase. Nu-ti impune credinta ta, altora.
20. Imparte din ceea ce ai. Participa la lucrul de Caritate.

sursa http://www.joculvietii.ro/index.php?option=com...



Vasul defect

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


O bătrână nevoiaşă dintr-un sat uitat, de munte,
Care vieţuia în pace în căsuţa de sub punte,
Îşi căra, cu trudă, apa, ce-i era de trebuinţă,
De departe, dintr-o vale, cu o biată cobiliţă.
Ea avea pe bătătură două vase bătrâioare,
Şi cu ele, bunicuţa, atârnându-le-n spinare,
Aducea, pe potecuţă, apă, zilnic, fericită,
Şi nu se plângea vreodată că e tare ostenită.
Dintre cele două vase, unul nu era perfect,
Căci avea o crăpătură, un vădit şi clar defect.
Şi, umplut fiind cu apă, când venea pe potecuţă,
Jumătate din aceasta, se scurgea prin poieniţă.
Pentru-a sa meteahnă, dânsul, se simţea neînsemnat
Şi era întotdeauna trist şi decepţionat,

Fiindcă treaba-ncredinţată, când era cărat în spate,
De bătrâna lui stăpână, o-mplinea pe jumătate.
Celălalt vas al bătrânei, nu era deloc defect,
Nu avea nicio fisură, şi avea un bun aspect.
Pentru asta vasul nostru era tare îngâmfat,
Socotindu-se destoinic şi râdea de cel crăpat.
Ani şi ani a dus bătrâna apă de izvor, în spate,
Către casa ei din munte…, doar un vas şi jumătate.
Într-o zi, fiind pe cale, vasul şubred şi crăpat,
Obsedat de-a lui meteahnă, zise tare ruşinat:
Să mă ierţi, te rog, stăpână că-ţi produc atât necaz,
Iar tu maică, fiind bună, nu îmi baţi al meu obraz,
Căci de ani, întotdeauna, apa ce-o aduci din vale,
Eu am risipit-o, zilnic, prin al meu defect, pe cale.
Dumneata, stăpână bună, nu mi-ai zis că sunt netrebnic,
Ci-mi acorzi aceeaşi cinste ca şi fratelui meu vrednic.
M-aşteptam demult stăpână să m-arunci peste vâlcele,
Să ajung hârb în gunoaie, să fiu oale şi ulcele.
Zâmbitoare, bătrânica, zise vasului crăpat:
Ia priveşte partea-n care, eu, pe tine te-am purtat!
Nu observi că este plină de flori vii şi colorate?
Ceea ce nu vezi pe cale, de priveşti cealaltă parte.
Eu, ştiind a ta meteahnă, că eşti şubred şi crăpat,
O grămadă de seminţe de garoafe-am semănat;
Şi zambile, şi lalele, şi crini albi şi micşunele…
Şi-mi împodobesc căsuţa cu aceste floricele!
Ba mai mult, o altă parte din flori, eu, o vând la piaţă
Şi cu preţul de pe ele mă hrănesc şi sunt în viaţă.
Asta pentru că, pe cale, când ne-ntoarcem de la apă,
Zilnic, tu le uzi pe ele, ca o mamă filantroapă.
De n-aveai această hibă, dacă nu erai aşa,
Nu ar mai fi fost atâta frumuseţe-n casa mea.
Nimeni nu e vas netrebnic, asta este o ispită!
Totul e să-ţi faci lucrarea care-ţi este rânduită.
Cine ştie, frăţioare, ce flori uzi tu pe cărare?
Mai ales când crezi, dar sincer, că nu eşti vas de onoare.

20 aprilie 2013

“Basmul din Carpaţi”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Fragment din textul “Basmul din Carpaţi”, publicat în cartea lui Dan Puric, “despre Omul Frumos”



Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. “Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. “Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă.. “Unde? Unde e Raiul?” , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat.. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi. “Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul. Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. “Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.” Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani. “Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul călător. “Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, şi cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: “Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai”.

Noaptea trecu repede.. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii deschişi, aşteptând ziua. Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf. “Ce este aceasta?”, întrebă copilul. Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca către Rai.”

Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuţul care nu ştia nimic de rosturile de acolo.. Şi ce-am să fac aici?”, întrebă copilul. “Deocamdată, să faci curat, ai să mături şi mai încolo om vedea”. Şi timpul trecea, trecea, copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate. Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă pe neaşteptate: Cum merge, cum îţi e?” “Mi-e foarte bine”, răspunse puştiul. “Am de toate.” Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrînul îi simţi liniştea şi îl iscodi în continuare. “Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut.. Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?” “Mie…, nimic, se hotărî într-un târziu puştiul să răspundă, dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, ce stă legat, întins pe o cruce, şi nu poate să se mişte, şi nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine şi el la masă?”, ridică puştiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată pătrunzător pe bătrân. Părintele simţi că trebuie să tacă.

Aşa că lăsă liniştea să vorbească. “Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie şi n-a făcut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere şi care auzise discuţia. Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru. “Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treabă cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.

Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului. Era primul pas către Rai, ce se numea iubire. Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce. “Hai, vino să mănânci!”, îi zice puştiul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. Hai, că nu ştie nimeni!” Şi Fratele coboară. Un zâmbet avea pe buze şi, mângâindu-l pe puşti pe frunte, acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru. Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă şi să glumească, cum nu mai făcuse puştiul niciodată în viaţa lui.

Era atât de fericit că-şi găsise un prieten! Dar el nu ştia că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia. Azi aşa, mâine aşa, însă fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: “Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?” Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; şi-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit. “Ce-ai făcut înăuntru?”, se repeziseră ei ca un stol de păsări negre asupra lui. “N-am făcut nimic”, răspunse puştiul tremurând. “Minţi! Spune ce-ai făcut?”, l-au întrebat din nou călugării furioşi. “Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce”, răspunse copilul înspăimântat. “Care Frate?”, au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii. “Cel ce stă legat de cruce şi nimeni nu-i dă de mâncare”, răspunse puştiul. “Şi ce-a făcut Fratele?”, au întrebat tulburaţi călugării. “A coborât şi-a mâncat”, răspunse dintr-o suflare puştiul. Şi, în clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului: “Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească şi pe mine la masă…” “Am să-i spun!, răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?” “Da, poţi să iei cât vrei”, răspunse tremurând egumenul.

Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică. “Hai să mănânci!”, îi strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului. “Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă”. Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos. “Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai puţine decît păcatele lui… Nu poate să vină”. “Nu poate să vină?”, rămase uimit copilul. “Nu!”, fu răspunsul scurt al Fratelui. Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând. “Ce-a zis Fratele?”, întrebă acesta, gâtuit de emoţie. “A zis că nu te poate primi!”, răspunse copilul. “De ce?”, întrebă înspăimântat egumenul. “Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă”. Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns. “Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu să mă ierte” Şi, cu un gest disperat, se agăţă de copilaş. Acesta îl privi surprins şi-i spuse: “Bine, am să-l rog din nou şi mâine!” Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri şi gemete de pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi se făceau că lucrează. Aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea. “Pot să iau mâncare?”, întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie. “Poţi”, îi spuse monahul, şi-i umplu cu mâna tremurândă vasul. Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică. “Hai să mâncăm!”, spuse el Fratelui cel Mare. “Hai!”, răspunse acesta, îndreptându-se spre el. Şi câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul îşi aduse brusc aminte: “Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti şi pe el la masă!…” Tristeţea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe. “Am înţeles…, spuse copilul, nu se poate…” “Da, nu se poate”, răspunse Fratele cel Mare. Şi atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului şi acesta îndrăzni. “Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară.

Şi sufletul Prietenului său mai mare fu mişcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună. “Bine, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…” Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul îi spusese! Şi cele opt zile trecură. Pentru el, pentru bătrân, în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă clopotele băteau. “De ce?”, întrebă nedumerit copilul. “Bătrânul a plecat la Domnul”, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare.

Şi atunci copilul văzu! Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nici o firimitură, Mântuitorul îl iertase. “Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah în parte. “Nu se poate! strigau aceştia. Cum arată?” “E plin de iertare”, murmura copilul.

Dupa ce recunoastem un crestin adevarat ?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Omul care are credinţă în Dumnezeu, este acela care dovedeşte acest lucru prin faptele bune pe care le face. Faptele bune ale credinţei sunt multe, dar mai principale sunt acestea: mergerea la biserică în duminici şi sărbători, spovedania şi împărtăşania, păzirea posturilor, rugăciuni şi milostenii, participarea la masluri, să crezi şi să te foloseşti de cele 7 taine ale Bisericii, să spui şi altuia de Domnul Hristos, să te lupţi cu răbdare să ajuţi pe cei ce nu cunosc credinţa, aducându-i la calea adevărului, să cinsteşti sfinţii şi pe Maica Domnului cu prinoase, să cinsteşti sfintele icoane şi să le ai în casă, să ajuţi biserica cu tot ce are ea nevoie, să cinsteşti persoanele bisericeşti şi să-ţi faci semnul Sf. Cruci drept, pe faţă.

Creştinul adevărat se poartă cuviincios în tot locul, are o vorbire sănătoasă şi folositoare, are dragoste şi milă de aproapele, sare în ajutorul celui lipsit şi necăjit, nu suferă păcatul, se roagă pentru vrăjmaşii lui şi nu ţine duşmănie pe nimeni.

Aşa trebuie să facă cel care vrea să fie plăcut lui Dumnezeu şi să nu piară ci să aibă viaţă veşnică, căci numai aceştia vor avea viaţă veşnică. Nu se poate deci fără fapte bune, dar nu se poate nici numai cu ele şi fără credinţă, pentru că fapte bune fac şi păgânii şi necredincioşii, dar fără credinţa în Dumnezeu aceste fapte nu sunt primite. Pot face cât de multe fapte, dacă nu sunt facute în numele Sfintei Treimi, al lui Dumnezeu şi al credinţei noastre ortodoxe, nu sunt primite. Luaţi seama, să ştiţi toate acestea, ca să nu se ostenească cineva în zadar.

Să nu mai pierdem timpul fraţi creştini, că poate puţin ne-a mai rămas. Să facem fapte bune şi să ne ferim de cele rele, urâte şi murdare. Să ne apropiem cu credinţă şi să arătăm şi noi dragostea noastră prin trăirea noastră, prin faptele noastre, acum până nu se închid uşile milei cereşti, până nu vine noaptea cu întunericul ei cel groaznic şi purtător de moarte, acum cât sufletul mai este în trup.

Ierod. Visarion Iugulescu

19 aprilie 2013

Dar de ce suntem datori sa iertam?

Dar de ce suntem datori sa iertam?:

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Sfintii Parinti ne spun ca iertarea este fiica mai mare a dragostei. Cine nu poate sa ierte, acela nu poate sa iubeasca. Cine nu poate iubi pe oameni nu poate iubi pe Dumnezeu. Iar ca sa putem iubi pe Dumnezeu, trebuie sa fim impacati cu semenii nostri. Deci, trebuie sa iertam, ca sa putem trai in buna intelegere si cu semenii si cu Dumnezeu, pentru ca noi, oamenii, nu putem trai izolati in societate. Avem nevoie unul de altul.

Asa cum fratii dintr-o familie, functionarii dintr-un birou sau muncitorii dintr-o sectie a unei fabrici au nevoie sa comunice unii cu altii, in diferite momente din viata lor, asa fiecare dintre noi avem nevoie sa comunicam cu celalalt, inchipuiti-va, insa, ca toti acestia, pe care i-am numit frati, functionari ori muncitori, ar fi certati intre ei, pentru ca din diferite motive si-ar fi spus cuvinte jignitoare unii altora sau cineva dintre ei ar fi semanat vrajba si ura. Fiind certati, toti tac. Muncesc cu ciuda. Se cearta in gand. Clocotesc de manie. Iar din cand in cand rabufnesc certuri, insulte, amenintari si chiar batai pana la sange si pana la crima. O asemenea viata este cumplit de apasatoare: o viata de chin, o viata de iad. Sunt familii in care sotii se urasc si nu vorbesc intre ei cu saptamanile. Sunt frati ori rude care au fost in bune relatii o vreme, iar apoi, din cauza unor intrigi sau a unor cuvinte jignitoare, s-au certat si, in loc sa se impace cat mai repede, au tacut si unii si altii si supararea si dusmania s-a adancit si s-a invechit si le vine foarte greu sa se mai impace.

Sunt vecini certati intre ei, care nu vorbesc unii cu altii zeci de ani, iar cand se intalnesc fara voia lor, nu stiu incotro sa se uite ca sa nu se vada unii pe altii. Ma intreb: asemenea oameni, care de obicei sunt crestini si au nevoie si de Dumnezeu, cum pot sa se roage si cum pot sa ceara iertare de la Dumnezeu, daca ei nu se pot ierta intre ei?

Omeneste vorbind, mai usor este sa te razbuni si sa lovesti, decat sa te stapanesti si sa ierti. Dar a te razbuna si a lovi dovedeste slabiciune si neputinta de a-ti stapani instinctele josnice ale firii omenesti.

A te stapani si a ierta este o dovada de marinimie fleteasca si o dovada ca in tine locuieste Duhul lui Dumnezeu Care este Duhul pacii. Cine se poate stapani la vreme, nu raspunde cu rau la rau si uita jignirea, a smuls din radacina orice urma de vrajba si rautate. Pentru ca cel iertat, in fond, se simte umilit si rusinat si nu mai indrazneste sa mai spuna cuvinte grele ori sa mai urasca. Sunt insa cazuri cand dintre doi impricinati deopotriva de vinovati unul fata de altul, la un moment dat unul se umileste si cere iertare celuilalt, insa acela nici nu vrea sa auda de iertare.

Ce se poate face intr-o asemenea imprejurare? In loc sa raspund direct, am sa va citesc mai intai o intamplare petre¬cuta in vechime la o manastire din Egipt, intamplare pe care am copiat-o din cartea numita Pateric.

Iata ce se spune in aceasta carte: ca un frate oarecare avea scarba asupra altui frate. Adica erau certati unul cu altul, dar acel frate, vrand sa-si ceara iertare, s-a dus sa se impace cu dansul. Deci, batand el in usa fratelui, acela n-a vrut nicidecum sa-i deschida si sa-l primeasca. Iar el, cand a vazut ca nu-i deschide, s-a mahnit si mai mult si, mergand la un batran, i-a spus ce a patit, cum s-a dus sa-si ceara iertare si sa se impace cu acel frate, care nu numai ca nu l-a primit ca sa stea de vorba cu el, dar nici usa nu i-a deschis. Iar batranul i-a zis: "Cauta, fiule, si-ti ia seama ca poate ai vreun gand in inima ta, cum ca tu nu esti cu nimic vinovat si nu i-ai facut nici un rau, ci el ti-a facut rau si numai el este vinovat. Si asa pe tine te indreptatesti, iar pe el il invinovatesti. Daca este asa, sa stii, frate, ca pentru aceea nu-i da lui Dumnezeu indemnare sa-ti deschida si sa te primeasca, pentru ca nu mergi la dansul cu adevar de pocainta, ci cu fatar¬nicie. Ci, mergi si pune in inima ta cum ca nu numai el a gresit, ci si tu esti vinovat, iar pe dansul, daca se poate, sa nu-l invinovatesti. Si asa Dumnezeu ii va da lui indemnare si umilinta si se va smeri si se va impaca cu tine."

Auzind acestea, fratele s-a umilit in inima lui si, fagaduind ca va face dupa cuvantul batranului, s-a dus iarasi cu smerenie la acel frate care era suparat pe el, sa se roage sa-l ierte. Batand la usa chiliei, indata a auzit acela si i-a deschis lui si mai inainte de a se inchina el si a-si cere iertare, acela s-a inchinat lui cu smerenie, zicand: "iarta-ma, frate, ca te-am suparat pe tine". Si asa, cu dragoste si din tot sufletul sarutandu-se unul cu altul, s-a facut mare bucurie intre dansii.

Prin aceasta istorisire simpla, suntem indemnati ca, daca cineva dintre noi are un asemenea dusman, care nu vrea sa-l ierte, sa faca asa cum a facut acel frate, care a urmat sfatul batranului. Adica, sa nu invinuim numai pe acela pe care il numim dusman, ci sa ne cautam si partea noastra de vina. Si, daca suntem cinstiti cu noi insine, ne vom aduce aminte ca si noi i-am facut vreun rau si noi l-am jignit sau l-am vorbit de rau catre altii, sau i-am pricinuit vreun necaz pe care noi l-am uitat, dar el il tine minte. Asa ne sfatuiesc si Parintii cei sfinti, ca in toate faptele noastre "sa ne smerim si noi, defaimandu-ne si ocarandu-ne pe noi insine si descoperind si vadind inaintea lui Dumnezeu pacatele noastre, nu ale fratelui nostru". Facand asa vom dobandi o deosebita pace in noi insine. Si mai spun batranii ca daca cineva nu vrea sau nu poate sa ierte sau sa se impace cu semenul sau, unul ca acela va fi parasit de ajutorul si de darul lui Dumnezeu.

In legatura cu asemenea cazuri, am sa va citez in conti¬nuare un alt cuvant, chiar daca unora va este cunoscut. Se spune ca in vremea prigoanelor impotriva crestinilor, cand paganii chinuiau si omorau pe crestini pentru credinta lor in Hristos, atunci au prins si pe doi crestini, care aveau vrajba intre dansii, si i-au aruncat in temnita, urmand ca a doua zi sa-i scoata, sa-i chinuiasca si sa-i omoare.

Aflandu-se ei in temnita pentru aceeasi credinta in Hristos dar fiind certati mai de multa vreme unul cu altul, acum unul dintre ei, umilindu-se in inima lui, a zis celuilalt: "Frate, iata maine ne vor scoate la judecata lor si ne vor chinui si ne vor omori si vom merge catre Domnul. Pentru aceea, dar, vrajba si pizma ce a fost si este acum intre noi se cade sa o lasam, sa ne impacam si sa ne iertam unul pe altul acum, mai inainte de moartea noastra, ca, fiind curati, sa primim chinurile si moartea pentru credinta si dragostea noastra in Hristos si asa ne vom invrednici a lua cununile mucenicesti din mainile Mantuitorului nostru si vom fi primiti in ceata mucenicilor. Si, zicand acestea, s-a plecat inaintea lui, graind: "Iarta-ma, frate, ca sa fii iertat si tu de Dumnezeu". Dar acela, fiind biruit de rautatea ascunsa in inima lui, n-a vrut nicidecum sa-l ierte.
Iar a doua zi, dupa ce s-a luminat de ziua, i-au scos pe amandoi din temnita sa-i chinuiasca si sa-i taie. Atunci, acela care n-a vrut sa se impace si sa ierte pe fratele sau, vazand ca vor sa-l taie, inspaimantandu-se, s-a lepadat de Hristos, iar pe fratele sau, crezand in numele Domnului, l-au taiat. Iar pe cel ce s-a lepadat de Hristos l-a intrebat calaul, zicand: "pentru ce ieri, cand ai fost batut si aruncat in temnita, nu te-ai lepadat de Hristos, ca sa nu te mai fi chinuit?" Si acela a raspuns: "cand am lasat eu pe Dumnezeul meu si nu m-am impacat cu fratele meu, atunci si pe mine m-a lasat si m-a parasit ajutorul Lui si, ramanand gol de dansul, iata acum m-am lepadat de Hristos".
Nu poate fi stare mai jalnica pentru un suflet omenesc decat aceasta: sa nu poti ierta pe fratele tau nici in cele mai grele clipe din viata ta.

Din nefericire, asemenea cazuri mai sunt si in zilele noastre, cand cineva, care s-a certat cu altul, vrea sa se impace, celalalt, in loc sa-l ajute si sa se poarte bland si delicat, isi hate joc de el si cu dispret ii intoarce spatele. In asemenea imprejurari trebuie sa ne cercetam constiinta si sa vedem daca nu cumva purtam si noi o mare parte de vina si este cazul sa biruim trufia din noi, sa ne smerim cu adevarat si sa facem asa curm a facut fratele din Pateric, dupa sfatul batranului.

Daca nu il imblanzim nici asa, sa ne straduim sa iertam din inima toate jignirile si nedreptatile pe care ni le-a pricinuit acela, sa ne rugam lui Dumnezeu sa-l imblanzeasca, iar pe noi sa ne ajute sa-l putem ierta cu adevarat, asa cum a iertat Sfan¬tul Arhidiacon Stefan pe cei care il ucideau cu pietre, rugandu-se pentru ei dupa exemplul Mantuitorului.

Iar ca regula de purtare fata de asemenea oameni ni se recomanda sa nu-i vorbim de rau catre nimeni, chiar daca ei ne barfesc, ci, dimpotriva, sa-i vorbim de bine, aratandu-le ca¬litatile, pentru ca orice om are si calitati, nu numai defecte. Si, pe cat se poate, sa le facem bine, direct sau indirect, si mai ales sa ne rugam pentru ei, ca Dumnezeu sa-i lumineze, sa-i im¬blanzeasca si sa-i ajute sa-si dea seama ca si ei gresesc, intrucat si ei sunt oameni.
eci cu blandete, cu smerenie si bunatate ne¬prefacuta cu toti cei din jurul nostru si pastrandu-ne cugetele curate de orice rautate si viclesug fata de dusmani si de toti semenii nostri, vom dobandi o pace deosebita in fiinta noas¬tra launtrica, o pace cum numai Dumnezeu ne-o poate da, iar pe langa aceasta pace a inimii ne vom putea invrednici si de o adevarata iertare din partea lui Dumnezeu, atunci cand vom zice: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" (Matei 6, 12).
Inchei acest cuvant despre iertare cu indemnul Sfantului Apostol Pavel catre toti crestinii si deci catre fiecare dintre noi: "Fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, pre¬cum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos" (Efeseni 4, 32). Amin!
Purtandu-ne deci cu blandete, cu smerenie si bunatate ne¬prefacuta cu toti cei din jurul nostru si pastrandu-ne cugetele curate de orice rautate si viclesug fata de dusmani si de toti semenii nostri, vom dobandi o pace deosebita in fiinta noas¬tra launtrica, o pace cum numai Dumnezeu ne-o poate da, iar pe langa aceasta pace a inimii ne vom putea invrednici si de o adevarata iertare din partea lui Dumnezeu, atunci cand vom zice: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" (Matei 6, 12).
Inchei acest cuvant despre iertare cu indemnul Sfantului Apostol Pavel catre toti crestinii si deci catre fiecare dintre noi: "Fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, pre¬cum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos" (Efeseni 4, 32). Amin!

13 aprilie 2013

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului „Cernigov – Ilinsk” (cu dată de serbare la 16 aprilie)

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Icoana Maicii Domnului Cernigov a fost pictată în anul 1658 de către zugravul de icoane Grigorie Dubenski (Ghenadie, cu numele de călugăr). În vremea când Arhiepiscop de Cernigov era Lazăr Baranovich, iar Zosima era egumenul mânăstirii Sfântului Ilie, din icoană au curs lacrimi, în perioada 16 - 24 aprilie, în semn de milă.

Aproape toţi locuitorii din Cernigov au fost martori ai minunii. Curând, în acelaşi an, tătarii au atacat Cernigovul şi au devastat toate satele din împrejurimi. Cu toate acestea, călugării de la mânăstire nu ştiau nimic despre pericolul iminent. Noaptea, ei au aflat vestea şi au alergat în grabă la biserică, cu lacrimi, rugându-se Stăpânei Îngerilor, după care s-au ascuns în peştera Sfântului Antonie. La miezul nopţii, tătarii au intrat în mânăstire jefuind-o, însă Icoana făcătoare de minuni şi toate podoabele ei au rămas neatinse.

O putere nevăzută nu a permis barbarilor să atingă Sfânta Icoană. Aceeaşi putere nevăzută i-a ţinut pe năvălitori, ca să nu poată intra în peştera unde erau ascunşi călugării, deşi tătarii au încercat de mai multe ori să pătrundă acolo, cu torţe aprinse şi cu săbii în mâini. Dintr-o dată, înspăimântaţi de o viziune neînţeleasă, ei au fugit.
Sfântul Dimitrie al Rostovului, după ce descrie 24 de minuni petrecute în legătură cu Sfânta Icoană „Ilinsk", concluzionează în cartea sa „Ploaia pe lână" („Runo Oroshennoe"): „Sfârşitul acestei cărţi, dar nu şi al minunilor Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, pe care cine le poate număra?"

Mai apoi, Sfântul Ioan de Tobolsk a scris de asemenea despre Icoana de la Cernigov.

O copie după icoana făcătoare de minuni de la Cernigov a fost dăruită şi ea cu darul facerii de minuni, fiind aflată în schitul Ghetsimani din Lavra Sfânta Treime - Serghiev, prima minune fiind în anul 1869.

Despre o copie a Icoanei „Cernigov - Ilinsk", numită „Cernigov - Ghetsimani" (cu celebrare la 16 aprilie şi 1 septembrie)

Icoana Cernigov - Ghetsimani a Maicii Domnului este o copie a renumitei Icoane Cernigov - Ilinsk a Născătoarei de Dumnezeu din mânăstirea Sfânta Treime - Sfântul Ilie (pe dealul Boldina, lângă Cernigov), loc în care Sfântul Antonie de la Lavra Peşterilor a petrecut un răstimp din lupta sa spirituală. Harul revărsat prin această Icoană s-a manifestat şi prin copiile făcute după ea.

Icoana Cernigov - Ghetsimani a Maicii Domnului a fost pictată pe pânză, în sec. XVIII. A fost dăruită în 1852 lavrei Sfânta Treime - Sfântul Serghie, de către Alexandra Grigorievna Filipova, care a avut-o în grijă pentru un sfert de secol. Icoana îi fusese dată acesteia ca binecuvântare de către preotul Ioan Alexeev, din oraşul Khodkov. La rândul său, acesta o primise de la unul din călugării lavrei Sfânta Treime - Sfântul Serghie. Cu binecuvântarea Arhimandritului Antonie, administrator al lavrei, Icoana a fost amplasată în biserica nou construită din peştera Sfântului Arhanghel Mihail, sfinţită în data de 27 octombrie 1851 de mitropolitul Filaret al Moscovei, care a jucat un rol activ şi în construirea schitului Ghetsimani.

Icoana este legată de mari Sfinţi ruşi, precum Sfântul Antonie al Peşterilor, Cuviosul Serghie de Radonej, de părinţii acestuia Kiril şi Maria, de luptătorii sfinţi ai sec. XIX.

Prima minune la această Icoană s-a petrecut pe 1 septembrie 1869, când Tecla Adrianova, o femeie simplă de 28 de ani, din provincia Tula, a fost vindecată de paralizie generală, pe care aceasta o avea de 9 ani. Tecla a rămas într-o pensiune de lângă Peşteri, apoi a locuit chiar în lavră, până la 25 septembrie, zi marcând trecerea la Domnul a Sfântului Serghie, când ea s-a vindecat total. Sfântul Ierarh Inocent, mitropolitul Moscovei, a întrebat-o pe Tecla despre toate detaliile cu privire la vindecare, chiar în data de 25 sept. 1869. Apoi, acesta a vizitat pe 26 sept. schitul Ghetsimani, dând binecuvântare spre a se înălţa rugăciuni înaintea Icoanei recunoscute oficial, astfel, drept făcătoare de minuni, el însuşi rugându-se înaintea ei cu lacrimi.

Înainte de 26 sept. se mai petrecuseră şi alte vindecări miraculoase la Icoană, mulţi alţii au venit şi în luna noiembrie a aceluiaşi an, rugându-se să fie miluiţi în bolile şi suferinţele lor. Vestea despre aceste minuni s-a răspândit cu repeziciune, încât oameni din diferite clase sociale, mulţi dintre ei chinuiţi de suferinţe şi boli, însetaţi de vindecare trupească şi sufletească, au venit înaintea Icoanei, cu credinţă puternică. Mila lui Dumnezeu nu i-a părăsit pe aceştia. La începutul sec. XX, peste 100 de minuni au fost consemnate cu date precise.

La început, data de prăznuire a Icoanei a fost la 16 aprilie, odată cu a Icoanei Cernigov - Ilinsk. Însă mai târziu a fost transferată la 1 sept., data manifestării puterii sale. În prezent, există copii făcătoare de minuni şi după Icoana Cernigov - Ghetsimani, pictate de bătrâni din schitul Ghetsimani şi din aşezământul Sfântul Zosima, din lavra Sfânta Treime - Sfântul Serghie.

Copie a Icoanei Cernigovskaya - Ilinskaya a Maicii Domnului:



Aceasta (de mai sus) este din 1749, realizare în tempera cu ou, cu frunze de aur pe panou de lemn şi argintată, în colecţia lui James şi Tatiana Jackson. În colţul din stânga, în partea de jos a Icoanei, este reprezentat Îngerul păzitor, iar în colţul din dreapta - jos, Cuvioasa Parascheva.

O copie după Icoana Cernigov - Ghetsimani:
sursa

http://lacasuriortodoxe.over-blog.com/article-30656669.html

Maica Domnului Paramythia

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Icoanele făcătoare de minuni ale Vatopedului: Paramythia, Vimatarissa, Esphagmeni, Elaiovrytissa, Pantanassa, Antiphonitria, Pyrovolitheisa

Această icoană-frescă se află în stânga katholikonului, într’un paraclis dedicat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (unde se tundeau odinioară călugării în monahism) şi a fost strămutată aici după minunea ce a făcut’o în veacul al XIV-lea, când a salvat obştea şi mănăstirea de la pieire, împotrivindu’se chiar pruncului Iisus! Este singura icoană din lume a Maicii Domnului, care a rămas într’o altă poziţie decât cea în care a fost pictată! (Se mai cunosc minuni în care Pracurata Fecioară a vorbit din icoană, dar zugrăvirea ei rămânea neschimbată!). Într’o dimineaţă devreme, după Utrenie, pe când obştea se împrăştiase spre puţina odihnă, iar egumenul rămăsese singur să’şi plinească rugăciunile sale (mai pe urmă voind a’i da unui frate cheile ca să deschidă porţile mănăstirii), a auzit o voce rostind: „Nu deschideţi astăzi porţile mănăstirii, ci urcaţi’vă pe ziduri şi alungaţi tâlharii!”. Care tâlhari erau corsari, ce se furişaseră în noapte pe lângă fortficaţii şi aşteptau ca monahii vatopedini să deschidă porţile la mijirea zorilor pentru a putea năvăli în lavră. Când stareţul a privit la fresca de unde venea glasul, L’a văzut pe pruncul Iisus încruntat şi cu mâna întinsă ca să oprească glăsuirea Maicii Sale, zicându’i: „Lasă’i Maică, să le fie îngăduită pedeapsa aceasta pentru păcatele lor!”. Preacurata Fecioară însă a îndepărtat mâna Fiului ei de la gură şi a repetat înştiinţarea către stareţul rămas uimit de aşa minune, până când acesta şi’a încunoştinţat obştea de primejdia de moarte în care se aflau. Atacatorii au fost siliţi să plece şi mănăstirea a fost salvată în acest chip miraculos de către Theotokos Paramythia! De secole vatopedinii slujesc Sfânta Liturghie în fiecare zi de vineri în cinstea ei şi’i cântă Paraclisul Maicii Domnului la sfârşit.

Cuviosul Neofit Prosmonarul, care grijea de acest paraclis, fiind trimis odată cu ascultare la Evvia, s’a îmbolnăvit foarte şi, simţindu’şi sfârşitul aproape, s’a rugat fierbinte Maicii Domnului Mângâietoarea (Paramythia) să’l învrednicească a muri în Vatopedou. A auzit atunci glasul Fecioarei care i’a spus să meargă la mănăstire şi să fie gata într’un an de zile de plecarea din astă lume! Şi la vremea sorocită, pe când urca scările spre paraclis, a auzit acelaşi glas spuindu’i: „Neofit, vremea plecării tale s’a apropiat!”. Ajuns la chilie, Neofit şi’a încredinţat sufletul Domnului, după cuvântul Preacuratei.

Maica Domnului Vimatarissa

Aşezată pe un synthronon în altarul bisericii Bunei Vestiri, de această icoană, „dăruită de împărăteasa Plaquidia (Aelia Galla Placidia), fiica împăratului Theodosie cel Mare şi sora lui Arcadie”, este legată o întâmplare mai presus de legile firii, din veacul al X-lea. Într’o vreme se nevoia în sfânta monastire a Vatopedului un tânăr paracliser pre numele său Sava ierodiaconul, care purtând de grija odoarelor bisericii, a fost nevoit a tăinui, într’o mică şi numai de puţini ştiută fântână din altar, crucea lui Constantin cel Mare (care avea în ea şi parte din lemnul Sfintei Cruci) şi această preacinstită icoană a Maicii Domnului, numită şi „Ctitoriţa” (pentru că s’a aflat în vremea ctitorilor Athanasie, Nicolae şi Antonie. De cutremurare a aruncat şi o lumânare aprinsă în puţ, până ce l’au prins arabii şi l’au dus rob în Creta pentru multă vreme. La bătrâneţe, recăpătându’şi libertatea, el s’a întors în mănăstirea sa de metanie, unde nimenea din noua obşte nu ştia de acea fântână din altar. Însă atunci când monahii vatopedini au îndepărtat lespezile de piatră ce acopereau ascunzătoarea, au căzut în genunchi de uimire: după 72 de ani, icoana Maicii Domnului stătea deasupra apei, dimpreună cu crucea şi lumânarea arzând încă!

Maica Domnului Esphagmeni

Această icoană se află în paraclisul sfântului Dimitrie, „în unghiul cel dinspre răsărit” şi este de fapt o frescă din secolul al XIV-lea înfăţişând’o pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Numele de „Înjunghiata” vine de la o înfricoşată întâmplare, când un eclesiarh (paracliser) care, datorită ascultării la „trebuinţele bisericeşti; adică mai cu osebire la curăţenie”, a întârziat odată la mâncare, fiindcă „mergea la trapeză când cu vreme, când fără vreme, însă totdeauna pe urma tuturor”(cum mărturiseşte şi părintele Irinarh Şişman). S’a întâmplat că trapezarului nu’i mai rămăsese în acea zi nimic dintr’ale gurii, iar paracliserul „flămând, aprinzându’se de mânie, a ieşit ca un lunatec din trapeză” şi s’a dus la icoana Preacuratei zicându’i: „Până când îţi voi sluji ţie Născătoare de Dumnezeu? Pentru care osteneală, nu numai că nu am nimic pe lângă mine, dar nici o fărâmă de pâine măcar!”. Întunecat la minte fiind atunci, a apucat cuţitul cu care mai ’nainte curăţise ceara de pe „sfejnice şi cu iuţimea cea mai puternică a lovit în umărul obrazului” Fecioarei. „Şi îndată sângele ca din carne a început a curge din rană…iar pe ucigătorul de icoane, pe loc l’a trântit cutremurul la pământ”. Şi ajungând acesta „ca ieşit din minte”, pe loc a şi orbit, iar pe când a venit stareţul, încă mai curgea sânge din chipul Maicii Domnului. Şi cu toate c’au făcut fraţii privegheri şi cu rugăciuni fierbinţi s’au rugat pentru izbăvirea eclesiarhului, vreme de trei ani acesta a rămas tot în „a tot trupului tremurare şi a ochilor orbire”. Iar după acest soroc, Preacurata Născătoare de Dumnezeu i s’a arătat „aievea” în vis egumenului şi i’a spus că l’a iertat pe paracliser, însă „mâna lui, cu care a îndrăznit a’şi bate joc de chipul ei, va fi judecată la a doua venire a lui Hristos”. Şi într’adevăr de a doua zi nefericitul monah se’nţepleţi, iar vederea îi reveni ca mai ’nainte şi „toată viaţa lui a petrecut’o înaintea acelei icoane, întru oftări şi căinţă simţitoare”. După ce a trecut la cele veşnice şi „când svetagoreţii…au dezgropat oasele lui după trei ani…s’au cuprins de spaimă văzând că…dreapta lui mână …a rămas neputrezită şi neagră ca tăciunele, pre care puind’o într’o cutie, o au păstrat’o înaintea sfintei icoane, tot astfel de neagră până în ziua de azi”. (De fapt, nu de multă vreme mâna neputrezită a paracliserului a fost luată din spatele strănilor, unde stătea, şi a fost dusă la loc tainic, pentru că neştiutori creştini, de multe ori o luau drept sfântă relicvă!). Povesteşte mai departe monahul prodromit că „în urmă cu vreo câţiva ani” , un „preot voiajor viind spre închinare” şi îndoindu’se de această minune, a pus mâna pe obrazul Maicii Domnului şi „pe dată sângele din ea l’a stropit” şi „l’a ajuns năpraznica moarte…în advonul bisericii”.

Maica Domnului Antiphonitria

„Spun istoriile” că, pe la anii 382-383, viitoarea împărăteasa romană Aelia Galla Placidia (390-450), fiica marelui Theodosie I şi soţia lui Constantius (din 417), a voit a merge către Constantinopole, ca să se întâlnească cu fratele ei, Arcadius (383-395-408) – care tocmai fusese declarat Augustus pentru jumătatea de răsărit a imperiului, cea de apus revenindu’i mai târziu, în 393, lui Honorius – iar în drum să se abată şi pe la sfânta mănăstire a Vatopedului, ctitoria tatălui ei. Pesemne că la vremea aceea, nu se ştia de interdicţia femeilor de a intra în Athos, de vreme ce împărăteasa a fost întâmpinată „cu mare paradă şi ţeremonie”. Însă, cu toate că era o creştină „plină de umilinţă şi adâncă smerenie”, atunci când a pătruns în pridvorul bisericii celei mari, glasul Maicii Domnului, venit de la icoana zugrăvită pe perete, a înspăimântat’o când i’a spus: „Opreşte’te femeie! Şi să nu cutezi a mai intra vreodată pe acest pământ sfânt!”. Înfricoşată, Galla Placidia a plecat din mănăstire şi, se spune că mai târziu, din porunca ei s’ar fi zidit prima dată paraclisul închinat sfântului Dimitrie, lipit chiar de peretele din care i’a vorbit Maica Domnului Antiphonitria(adică „Împotrivă-Glăsuitoarea”). Luând seamă de dorinţa Preacuratei Fecioare Maria, de a nu călca „parte femeiască” în grădina ei, din vremea aceea s’a ţinut legea de a nu îngădui femeilor să pătrundă în Sfântul Munte.

Maica Domnului Elaiovrytissa

Această mică icoană (are doar 28 x 22 centimetri) din secolul XIV, se află în docheion (chelărie, încăperea în care se păstrează, între altele, uleiul de măsline şi vinul) şi de aceea i se mai spune şi icoana Maicii Domnului Docheiarissa. În timpurile în care cuviosul Ghenadie, avea ascultarea de chelar al mănăstirii, s’a întâmplat o strâmtorare încât se împuţinase uleiul iar părintele, om cu viaţă îmbunătăţită, l’a oprit a se mai folosi la mâncare, „lipsind pre fraţi de untdelemn” şi păstrându’l doar pentru candele. Egumenul aflând de toate acestea, „având nădejde tare spre adjutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Sale”, i’a poruncit cuviosului să folosească uleiul ca şi mai ’nainte zicându’i că se va milostivi Preacurata şi’i va îndestula încât să nu sufere lipsă. Şi, într’una din zile, când smeritul părinte Ghenadie a intrat în chelărie, uleiul de măsline… se scurgea pe jos din amforele de piatră ce se găseau în faţa icoanei Maicii Domnului – ce de atunci a fost cunoscută ca Elaiovrytissa, adică „Izvorâtoarea de mir”! Un dreptcredincios mirean, având evlavie mare la această icoană, a împodobit’o cu o frumoasă „broderie” din argint, astfel că ea a devenit mai mare prin această adăugire. În vinerea din Săptămâna Luminată, când este prăznuirea ei, icoana Maicii Domnului Elaiovrytissa, este dusă cu mare cinste în biserica mare a mănăstirii şi aşezată spre închinare.

Maica Domnului Pyrovolitheisa

În aprilie 1822, pe când armata turcească intrase în Sfântul Munte, căutând revoluţionari eterişti, a existat un ostaş turc, pre numele lui Hussein, nepot al comandantului oştilor ce împrejmuiseră mănăstirea Vatopedou, care a tras în icoana Maicii Domnului ce se află chiar la intrare, lovind chiar mâna dreaptă a Fecioarei. Şi ieşid pe poartă, „din orbiciunea sa, s’a spânzurat într’un măslin al grădinii”, chiar în faţa intrării în mănăstire. De n’ar fi stat lucrurile astfel, unchiul spânzuratului ar fi pierdut mănăstirea cu totul, căci îi stătea în putinţă s’o facă, dar el a mărturisit că „la o asemenea moarte l’a osândit însuşi Maica lui Dumnezeu”. Pentru aceasta icoana se numeşte „Împuşcata”, sau Pyrovolitheisa.

Maica Domnului Pantanassa

Această icoană zugrăvită în veacul al XVII-lea, se află pe proschinitarul din partea stângă a katholikonului şi este numită adeseori „Vindecătoarea de cancer”, pentru că de multe chinuri şi boale a izbăvit pre cei ce cu credinţă au rostit Paraclisul Maicii Domnului dinaintea ei. Atotîmpărăteasa (Pantanassa) s’a luminat odată în chip minunat în faţa unui tânăr, care a căzut atunci cu faţa la pământ, mărturisindu’şi necredinţa şi păcatul vrăjitoriei în care căzuse.

George Crasnean

Notă: Imaginile aparțin autorului articolului.

Pentru mai multe detalii despre una sau alta dintre Icoanele athonite, urmați categoria Icoane făcătoare de minuni
SURSA

Icoana Maicii Domnului Indrumatoarea de la Manastirea Xenofont - Hodighitria

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR

AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE


http://www.crestinortodox.ro/icoane-facatoare-minuni/icoana-maicii-...

Maica Domnului Hodighitria

Icoana Maicii Domnului "Indrumatoarea" este una dintre renumitele icoane ale Maicii Domnului, facatoare de minuni, pastrate in Sfantul Munte Athos. Numele icoanei vine de la cuvantul grecesc "hodigos", care inseamna "calauza", ori "aratatoare a caii", adica "povatuitoare". Exista mai multe icoane ale Maicii Domnului Indrumatoarea, dintre care una se afla si la Manastirea Mihai Voda, in Bucuresti.

Manastirea Xenofont este una dintre marile manastiri athonite din Sfantul Munte Athos. Fiind asezata intre Manastirea Dochiariu si Manastirea Sfantul Pantelimon, Manastirea Xenofont a fost contruita in secolul al X-lea, de catre Sfantul Cuvios Xenofont, unul dintre ucenicii Sfantului Atanasie Athonitul.



Manastirea Xenofont pastreaza, cu mare evlavie si bucurie, trei mari icoane facatoare de minuni: icoana Maicii Domnului numita "Hodighitria", adica "Indrumatoarea", icoana Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si icoana Sfantului Mare Mucenic Dimitrie.

Icoana Maicii Domnului "Indrumatoarea" de la Manastirea Xenofont

"Hodighitria" este denumirea data tipului iconografic in care Fecioara Maria tine pruncul pe bratul stang si arata spre El, cu mana dreapta, ca spre Acela de care sa ascultam si pe care sa-L iubim. Pruncul Iisus tine in mana un sul de hartie, simbolizand Evanghelia, adica vestea cea buna adusa lumii prin venirea Sa. Fecioara Maria indruma spre Iisus cu mana dreapta.



Prima asrtfel de icoana se spune ca a fost zugravita de Sfantul Apostol Luca, inca din vremea in care Maica Domnului traia. Se spune ca, vazand icoana, Maica Domnului a binecuvantat-o. Mai apoi, Sfantul Apostol Luca a trimis icoana la Antiohia, unui anume Teofil, impreuna cu Evanghelia sa (Luca 1, 3). Dupa moartea acestui Teofil, icoana a fost adusa in Ierusalim, iar de aici a fost trimisa la Constantinopol, unde a fost asezata in Manastirea Hodegon.

In secolul al IV-lea, potrivit traditiei, se spune ca icoana a fost dusa la Roma, iar in secolul al VI-lea, Sfantul Grigore cel Mare Dialogul o aseaza in Biserica Sfantul Petru. Copii transmise dupa aceasta icoana se crede ca sunt pastrate pana azi. O astfel de icoana, chiar una dintre cele mai vechi, este considerata a fi cea din Manastirea Xenofont. Potrivit traditiei locului, aceasta este chiar una dintre mai multele icoane zugravite de Sfantul Apostol Luca.



La sfarsitul Acatistului Nascatoarei de Dumnezeu, in rugaciunea "Pe Tine te marim", citim urmatorul tropar: "Muta sa fie gura paganilor, care nu se inchina icoanei tale celei zugravite de Sfantul Apostol Luca, ceea ce se cheama Povatuitoarea."

Teodor Danalache


11 aprilie 2013

Cuvinte alese - Maica Gavrilia

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




1. Orice loc poate deveni locul Învierii. Este de-ajuns să trăiesti smerenia lui Hristos.

2. Cât despre somn, destul este să ne păstrăm trezvia.

3. Sunt oameni care au trezvie pentru unele lucruri, si sunt oameni care au trezvia în toate.

4. Aceasta e spiritualitatea ortodoxă: nu o cunoastere pe care o înveti, ci o cunoastere pe care o înduri.

5. Să nu vă doriti multe lucruri, mai multe decât aveti si care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiti-vă să sfintiti cele pe care le aveti.

6. Aceasta este educatia: să învătăm să-L iubim pe Dumnezeu.

7. Nimic nu este mai ieftin decât banii.

8. Mai bine iadul aici decât în lumea de dincolo.

9. Nu (contează) ceea ce spunem, ci cum trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.

10. Îmi pun rasa si nu mai spun nimic decât dacă sunt întrebată. Rasa vorbeste.

11. Dacă ai dragoste pentru toată lumea, întreaga lume e frumoasă.

12. A zis cineva: crestinul este acela care curăteste dragostea si sfinteste fapta.

13. Ne dorim libertatea. De ce? Ca să putem fi robii patimilor noastre.

14. Conferinta: un loc unde oameni de nimic se adună si hotărăsc că nu e nimic de făcut.

15. Scopul este ca, chiar si atunci cănd avem "paraziti" în cap... să-L avem pe Paraclet (Duhul Sfânt) în inimă.

16. Devenim o întruchipare a Cerului atunci când zicem "Facă-se voia Ta precum în cer, si pe pământ"

17. Omul care nu iubeste nu observă asta, cum omul nu îsi dă seama că respiră.

18. Când portile Raiului sunt deschise, si portile de pe pământ sunt deschise.

19. Când mintea (nous) nu este risipită în lucruri lumesti ti este unită cu Dumnezeu,chiar si când spunem "Bună ziua", cuvintele noastre devin o binecuvântare.

20. Orice respingere si orice lucru rău ne distruge lucrarea.

21. Nu trebuie să fiinţăm înaintea oricărui chip si asemănare a Celuilalt. (We must not exist before every image and likeness of the Other.)

22. La începutul vietii noastre, avem nevoie de prezenta altora pe care să-i iubim sau care să ne fie prieteni. Pe măsură ce înaintăm, cel Unul - Domnul - ne umple cu o asemenea dragoste si cu o asemenea bucurie, încât nu mai avem nevoie de nimeni (altcineva). Toată această tânjire a sufletului după un altul asemenea lui apare la început pentru că sufletul nu stie pe Cine iubeste, si de aceea crede că are nevoie de o anumită persoană (omenească).

23. De multe ori Dumnezeu nu vrea fapta, ci intentia. Îi este destul să vadă că doresti să-i împlinesti poruncile.

24. Iisus Hristos a dat regula de aur: singur si cu ceilalti.

25. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viată si a suflat Duhul Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipseste dragostea, rămânem doar trup si astfel suntem cu totul morti.

26. Crestinul trebuie să respecte taina existentei oricui si a oricărui lucru.

27. Dacă vrem să ajungem la lepădarea de sine, să iubim, să iubim si iar să iubim, si astfel să ne unim întru totul cu Celălalt, cu fiece "altul". Apoi, te întrebi la sfârsitul zilei: "Vreau ceva?" - "Nu" - "Îmi trebuie ceva?" "-Nu." - "Îmi lipseste ceva?" - "Nu". Asta e!

28. Omul înduhovnicit este cel care ajunge la deplina lepădare de sine si care a înteles pe de-a-ntregul că orice se întâmplă este din voia sau cu îngăduinta lui Dumnezeu.

29. Numai când omul încetează să citească orice altceva decât Scriptura poate să înceapă să se îmbunătătească duhovniceste. Numai atunci, unit cu Domnul prin rugăciune, poate să audă voia lui Dumnezeu.

30. Să nu doresti niciodată nimic altceva decât voia lui Dumnezeu si să primesti cu dragoste relele care ti se întâmplă.

31. Să nu răspunzi cuiva cu răul pe care ti l-a adus, ci vezi-L pe Hristos în inima lui.

32. Să nu zici niciodată: "De ce mi s-a întâmplat mie asta?" Sau când vezi pe cineva cu cangrenă sau cancer sau orb, să nu te întrebi "De ce li s-a întâmplat lor asta?" Ci roagă-L pe Dumnezeu să-ti dea să vezi de partea cealaltă a râului (vietii de aici- n.ed.). Atunci vei vedea cu îngerii cum sunt lucrurile e fapt: toate se fac conform planului lui Dumnezeu. Toate!

34. Dacă vrem să fim buni călugări, trebuie să ne gândim în fiecare clipă la Dumnezeu, înaintea monahismului. Altfel nu vom deveni buni călugări.

36. Punctul nostru cel mai slab sunt multele cuvinte si discutii.

38. Când te-ai gândit să critici... la judecarea celorlalti, roagă-L pe Domnul să te stăpânească în acel ceas, ca să poti iubi acea persoană asa cum Domnul o iubeste. Apoi Domnul te va ajuta să vezi în ce stare te afli. Dacă Hristos ar fi de fată, ai putea critica pe cineva?

42. Ceea ce spunem rămâne vesnic.

43. Numai când vei avea Dragoste desăvârsită vei putea să ajungi la nepătimire (apatheia).

48. Când va fi nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Suntem cu toţi împreună-mergători.

49. Limbajul lui Dumnezeu este tăcerea.

50. Oricine trăieste în trecut este ca si cum ar fi mort. Oricine trăieste în viitor în imaginatia lui este naiv, pentru că viitorul îi apartine doar lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găseste doar în prezent, în veşnicul Prezent al lui Hristos.

59. Mai bine zi Rugăciunea lui Iisus cu glas tare decât să n-o zici deloc.

66. Nelinistea si grija sunt pentru cei care n-au credintă.

67. Dragostea este mereu pe Cruce.

68. Dragostea nu se găseste altundeva decât pe Cruce.

69. O relatie este dificilă atunci când "Eu" este pus înaintea lui "Tu".

70. Precum Domnul te iubeste, asa îl iubeste si pe dusmanul tău.

71. Vrei să te rogi? Pregăteste-te să-I dai răspuns lui Dumnezeu în taină.

74. Ar trebui să facem în asa fel încât să trăim în lume ca uleiul si apa dintr-o candelă, care nu se amestecă si altfel trăiesc întru si pentru Dumnezeu: în lume, sau nu din lume.

75. Toti suntem vase, uneori ale Luminii, alteori ale Întunericului.

80. Numai când suntem linistiti, nu trupuri agitate... care se foiesc de colo-colo... prinsi în multe activităti... le îngăduim îngerilor să facă ceva.

81. Fă ceea ce trebuie să faci, si Domnul va face ceea ce trebuie să facă.

93. Ce minunată este Taina zilei de Mâine!

95. Domnul a zis: "Oricine ar vrea ceva, crezând, va primi acel lucru". Destul este ca acea rugă să fie în acord cu poruncile Domnului, adică: cu Dragostea.

100. Dacă ai sti că nu esti "aici", atunci ai fi "dincolo".

101. Ca să se întâmple minuni, destul este să iubim. Nici rugăciunea, nici siragul de mătănii nu are asemenea putere.

102. Experienta mea mă învată că nimeni nu poate ajuta pe altcineva, oricât de mult si-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărît de El.

103. Când Îl avem mereu pe Dumnezeu în minte, Domnul se gândeste si El mereu la noi.

105. Suntem de folos doar când nu existăm pentru noi însine; si invers.

106. Nu trebuie să luăm hotărâri în locul altora. Să îi lăsăm în seama Îngerilor si acestia vor găsi cea mai bună solutie.

107. Să nu uiti niciodată că esti al Lui.

108. Ca Simon din Cirene să fim gata să alergăm în ajutorul semenilor nostri.

109. Dacă ceri ajutor de la un om ocupat, el te va ajuta, nu omul lenes si nepăsător.

110. Vai mie, dacă nu iubesc!

111. Trei lucruri sunt de trebuintă: întâi, dragostea; cel de-al doilea: dragostea; si al treilea: dragostea.

112. Postul de mâncare e asa usor când cineva vrea să slăbească! si e asa de greu miercurea si vinerea, cănd e cerut de Biserică!

113. În Biserică ar trebui să stăm mereu în acelasi loc, pentru Îngeri.

114. După Liturghie, ar trebui să rămânem cât de mult se poate în Biserică, pentru Îngeri.

115. Când vorbim si cineva ne întrerupe, să nu mai continuăm. Înseamnă că nu va auzi ceea ce avem de spus. Îngerii fac asa.

116. Cel care nu vrea să vadă pe nimeni nu este om.

117. Nicăieri nu suntem "pentru totdeauna".

118. Orice ni se întâmplă este numai vina noastră.

119. În fiecare dimineată, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea.

120. Când ne rugăm, ar trebui să ne încuiem usa.

125. De nu vei ajunge în pragul deznădejdii, nu vei vedea nicicând Lumina.

136. Linisteste-te si cunoaşte... nu există scoală mai mare decât această linistire a mintii.

137. Singura adevărată bucurie este negrija (slobozirea de grijile vie?ii).

150. Hristos ne-a zis: "Mergând, învătati toate neamurile". si noi, care tăcem din gură, ce facem?

179. Cea mai puternică rugăciune este rugăciunea Epiclezei din Sfânta Liturghie.

183. Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.

192. Zilele trecute o doamnă m-a întrebat cum va fi după moarte trecerea prin 'vămile văzduhului'. I-am spus: "Le voi zice (dracilor) că Lumina lui Hristos pe Toate le luminează. Voi, însă, sunteţi în întuneric, iar eu nu vă văd!"

194. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este acum de multămire. Ce altceva să cer, dacă am totul?

199. Domnul a pus întelegerea în cap. stii de ce? Ca să nu ne vedem pe noi însine. Da! Ca să-l vedem doar pe celălalt si să-l iubim doar pe celălalt. si ca să ne vedem pe noi însine în ochii Celuilalt.

243. Unii vor să ajungă la Înviere fără să meargă pe drumul Golgotei.

244. Pentru că n-au putut înfăptui Evanghelia trăind în lume, crestinii au fugit. Asa au apărut cei dintâi monahi.

259. Orice om este "trimis".

267. Sufletul nostru este o răsuflare dumnezeiască. Trupul nostru este Zidirea Lui. Suntem întru totul chipul (icoana) lui Dumnezeu.

290. Ziua si noaptea să-L binecuvântăm pe Domnul pentru darurile pe care ni le dă!

291. Putine cuvinte, multă dragoste. Către toti. Oricine ar fi ei.

Din Apoftegmele Gherontissei

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ