Se afișează postările cu eticheta RUGACIUNEA SI VINDECAREA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta RUGACIUNEA SI VINDECAREA. Afișați toate postările

28 aprilie 2013

Puterea rugăciunii


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin. "O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .
"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobâl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.
Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist.
Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa "Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)
Am deosebita rugăminte la dumneavoastră, să multiplicaţi prezenta şi să o oferiţi cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor.


30 noiembrie 2012

Inaltarea gandului: Maica Pelaghia , de ce o rugaciune de la 12 seara e cat 40 rugaciuni spuse ziua

Inaltarea gandului: Maica Pelaghia , de ce o rugaciune de la 12 seara e cat 40 rugaciuni spuse ziua...urmeaza lincul...pentru a citi intreg articolul...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

6 octombrie 2012

Inaltarea gandului: Maica Pelaghia , de ce o rugaciune de la 12 seara ...


Maica Pelaghia s-a născut în satul Zaharovo, regiunea Reazani (Rusia) în anul 1890. Oarbă din naştere a primit de la Dumnezeu darul de văzătoare cu duhul. Din cauza unui tratament greşit al mamei sale care era însărcinată, fetiţa s-a născut oarbă. Ea ştia toată psaltirea pe de rost. A fost un om deosebit. În copilărie când avea cinci-şase ani, era vizitată de o călugăriţă care o învăţa despre credinţa adevărată. Îi citea fetiţei psalmi şi rugăciuni. Tânăra avea o memorie extraordinară, orice psalm putea să-l memoreze numai după ce i se citea de trei ori. După mărturiile contemporanilor cuvioasa Pelaghia nicicând nu mânca carne, iar în prima şi a şaptea săptămînă a postului Mare îşi întreţinea puterile doar cu o prescură şi puţină apă. Mulţi credincioşi au fost vindecaţi datorită rugăciunilor ei. Primeau de la ea îndrumări şi sfaturi. Ea însăşi se ruga şi cîte paisprezece ore pe zi, însoţind rugăciunea cu până la zece mii de metanii. 

4 iunie 2012

HRANA PENTRU SUFLET: DESPRE RUGACIUNE

HRANA PENTRU SUFLET: DESPRE RUGACIUNE ....URMEAZA LINKUL....




 BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...

2 iunie 2012

CUVINTE ADUNATE DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS ŞI PENTRU CEI CE VOR SA ÎNCEAPĂ ACEASTĂ SFÂNTĂ RUGĂCIUNE


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Mai întâi să cuvine a păzi lucrarea poruncilor şi a fi fără de grijă şi fără de gânduri şi
fără de păreri şi să avem dragoste frăţească şi nepătimaşă, întocmai şi de o potrivă, din
toată virtutea şi din tot sufletul nostru, atât către tot sufletul, cât şi către Dumnezeu.
Apoi, a avea şi smerita înţelepciune şi a fi paşnici cu toţi oamenii şi cu toată zidirea lui
Dumnezeu. Şi să ne curăţim de patimi şi de mândrie, iar în locul mândriei să ne
îmbrăcăm cu smerenia şi cu toate faptele cele bune. După ce vom împlini cu lucrul
toate cele mai sus zise, atunci să îndrăznim a începe şi a zice şi rugăciunea lui Iisus. Iar
rugăciunea lui Iisus să cuvine a o păzi, aşa precum zic Sfinţii Părinţi, cu mintea asupra
inimii, adică privind în inimă cu mintea. Şi atunci nimic să nu gândim şi să cugetăm, ci
numai şi numai pe singure cuvintele rugăciunii să le lucrăm şi să le zicem, adică
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Sfânţul Grigorie Sinaitul,
cercetând cu de-amănuntul şi socotind Vieţile Sfinţilor şi Scripturile şi meşteşugirea
cea duhovnicească a tuturor Sfinţilor, mai mult decât toţi, prin Sfântul Duh cel ce
locuia întru dânsul, hotărăşte a avea toată silinţa pentru rugăciune. Iar Sfântul
Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului, având acelaşi Duh şi dar, porunceşte şi sfătuieşte
şi îndeamnă la această sfântă lucrare a minţii pe arhierei şi pe preoţi şi pe călugări şi
încă şi pe toţi mirenii. Dar totodată îi şi înfricoşează pe cei ce cu neluare aminte şi fără
de sfătuire încep această sfântă lucrare, şi mai ales pe cei ce au râvnă spre această
lucrare a minţii dar sunt robiţi şi de dragostea cea pătimaşă spre oarecari feţe, dragoste
care este pricinuitoare a pierzaniei sufleteşti. Unii ca aceştia, chiar dacă se bucură că
au primit o oarecare mângâiere duhovnicească, în zadar o fac deoarece aceasta este
o adevărată înşelare, iar nu o bucurie sau o mângâiere duhovnicească. Căci ce putere
are întunericul de a se împărtăşi de lumină? Unii ca aceştia de nu vor avea trezvie şi de
nu să vor pocăi, nu numai că cu nimic din osteneala lor nu folosesc, ci încă şi ieşire din
minte pătimesc. Drept aceea, cei ce au început această sfântă şi duhovnicească lucrare a
minţii au nevoie de multă trezvie şi luare aminte. Ca nu prost şi oricum lucrând-o, săşi
câştige lor undiţe şi să se facă vânare viclenilor draci. Acestea nu s-au scris spre
împuţinarea lucrătorilor, adecă spre a noilor începători, ci s-au scris mai ales spre
întărirea şi iscusinţa lor, ca totdeauna şi în toate zilele prin citirea Sfintelor Scripturi şi
prin sfătuirea cea duhovnicească, să-şi cerceteze lucrarea lor şi să vadă de merge bine
sau nu. Că este cu neputinţă a nu se fura cel bun de cele rele pentru că înşelăciunea se
împleticeşte pe lucrarea minţii precum volbura pe copaci, pentru că vrăjmaşul nu
încetează întru cele dinăuntru ale mijlocului, adică întru cele fireşti, să închipuie cele
duhovniceşti precum voieşte. în locul căldurii celei duhovniceşti aduce a sa
înfierbântare şi în loc de veselie, aduce bucurie fără de treabă şi dulceaţă spurcată.
Şi, ca şi cum s-ar lucra darul, a sa înşelăciune încearcă a o socoti.
Rugăciunea cea curată este căldura inimii care porneşte cu săltare inima la
rugăciune! Pe care Sfântul Isaac Sirul o numeşte rugăciunea inimelnică. Deci bună
este fierbinţeala inimii şi rugăciunea ceea ce cu săltare se face din inimă, dar împreună
cu acestea cere trebuinţa ca şi mintea să fie lucrătoare căci de aceea se şi numeşte
lucrare a minţii; să se păzească încă şi respiraţia. Că dacă inima, din mângâierea aceea
care vine întru dânsa, se va porni cu săltare la rugăciune, iar mintea va fi vorbitoare
cu gândurile sau cu cugetele, atunci, precum s-a zis mai sus, prea cu lesnire se face
furare celui bun de cele rele pentru că vrăjmaşul nu încetează a se sârgui ca în locul
darului cei mai începători să-i primească înşelăciunea. Drept aceia, să cuvine ca
împreună cu rugăciunea, care vine din mângâierea aceia din inimă, ţinându-se respiraţia,
să fie şi mintea lucrătoare.

întrebare:
Cum şi în ce chip să fie mintea lucrătoare?

Răspuns:
Aşa precum zic Sfinţii Părinţi, adică mintea să se păzească deasupra inimii,
privind în inimă, nimic gândind sau cugetând, ci numai pe singure cuvintele
rugăciunii lucrându-le şi zicându-le, adică: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă”, astfel încât să se acopere mintea întru adâncul inimii, iar nu
în partea poftitoare. Că singură lucrarea cea neînşelată a celor ce au început de
curând la rugăciune este: în inimă a începe cu mintea şi în inimă cu mintea a o săvârşi.
Deci mult meşteşugăreţul, zavistnicul şi vicleanul diavol, se sileşte în tot chipul să-i
înşele pe cei ce au început să se roage mai ales prin acestea două viclenii: prin năluciri
să-i răpească şi prin partea poftirii să-i facă să curvească cu el. Pe cei mijlocii şi pe
cei desăvârşiţi, prin neascultare să-i arunce în prăpastia părerii şi a mândriei. Drept
aceia, pentru ca să nu te înşeli, ţine foarte tare ascultarea şi smerenia. Şi nu numai că nu
te vei înşela, ci încă şi pe toate măiestriile şi mrejele vrăjmaşului le vei sfărâma.
Deci când vei simţi dureri sau mişcare sau fierbinţeală de-a dreapta sau în piept sau
sub piept, sub inimă, la cap, în frunte, între ochi, la urechi, la mână, la spată sau la
picior, nici la una dintre acestea să nu gândeşti. Ci numai la singure cuvintele
rugăciunii să privească mintea ta, deasupra inimii unde ţi-am arătat, după cum zice
Sfântul Diadoh: „cu cât se lucrează poruncile, (pe atât) şi darul se înmulţeşte”.
întrebare:

Şi prin ce se lucrează poruncile şi darul se înmulţeşte?
Răspuns:

Numai şi numai prin credinţa cea adevărată, neîndoită, după cuvântul Domnului, Care
a zis lui Petru: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” De ce nu i-a zis:
„necredinciosule”, ci i-a zis: „puţin credinciosule?” Deoarece mulţi se văd a fi
credincioşi, dar însă puţini, şi prea puţini, sunt credincioşi. Deci când şi în ce vreme
zisa aceia a Domnului a fost pentru îndoirea şi pentru necredinţa lui Petru? Fiind în
corabie şi văzând pe Domnul venind pe mare ca pe uscat, i se părea că este o nălucă şi
a strigat, zicând: „Doamne, de eşti Tu, porunceşte să vin la Tine”. Iar Domnul a zis
către dânsul: „Eu sunt, vino la Mine”. Şi sărind Petru din corabie, mergea pe mare ca
pe uscat. Dar văzând vânt tare şi valurile mării ridicându-se şi înălţându-se, şi
aflându-se întru împuţinarea credinţei, se afunda pentru îndoirea şi împuţinarea credinţei
lui. Şi a strigat către Domnul, zicând: „Doamne, nu mă lăsa că pier”. Atunci Domnul,
apucându-1 de mână, i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit”? Aşa şi
acum: cei ce au început a călători în călătoria cea duhovnicească, adică la rugăciunea lui
Iisus, pentru împuţinarea credinţei lor se îndoiesc şi nu călătoresc pe cale pentru că
toată mintea şi grija lor o au pironită spre agoniselile cele vremelnice şi putrede
şi se biruiesc de slava lumii celei deşarte, iar pentru lucrarea poruncilor nici o purtare
de grijă nu au. Şi acestea li se întâmplă lor numai pentru împuţinarea credinţei, adică
se biruiesc de slava cea deşartă şi se îngrijesc de agoniselile cele vremelnice. Iar mai
vârtos şi cei ce s-au învrednicit mângâierii celei duhovniceşti, de se vor afla întru
împuţinarea credinţei unii ca aceştia lesnicioşi sunt a se învoi cu gândurile şi cu
cugetele necuvioase care spurcă şi întunecă mintea. Unii ca aceştia, chiar de s-ar fi
învrednicit mângâierii celei duhovniceşti şi li se pare a călători pe cale, rătăcesc însă
întru neumblat drum şi nu în cale. Pentru că mare păcat este a se învoi cineva cu
cugetele şi cu gândurile cele necuvioase. Şi precum pruncul cel mic, nehrănindu-se de
doică, nu poate să fie viu, ci moare, tot aşa nu este cu putinţă a fi cineva rob al
păcatului şi a călători cu Dumnezeu. Şi cât urăşte Dumnezeu păcatul! Pentru păcatul
unui singur om au căzut în moarte, într-o clipită, douăzeci şi cinci de mii din fii lui
Israel, poporul cel întâi născut al lui Dumnezeu. Oare nu era hărăzit de la Dumnezeu
norodului acesta, adică fiilor lui Israel, ca să meargă în pământul făgăduinţei? Dar
pentru necredinţa inimii şi necurăţia lor, patruzeci de ani au umblat rătăcindu-se prin
pustie pe căi neumblate. Şi nu numai că nu s-au învrednicit a ajunge în pământul
făgăduinţei, ci încă nici al vedea nu s-au învrednicit. Numai Moise l-a văzut atunci,
aproape de adormire, adică când era să se ducă din viaţă. Atunci a zis Domnul lui
Moise: „încredinţează pe norodul acesta lui Iisus al lui Navi căci tu vei adormi”. Şi
iarăşi a zis Dumnezeu lui Moise: „Iată Pământul Făgăduinţei. Vezi-1 pe el, dar nici tu
nu vei merge într-însul pentru că nu M-ai cinstit înaintea fiilor lui Israel şi n-ai lovit
piatra pentru curgerea apei cu toiagul tău după porunca care ţi-am poruncit Eu, ci ai
lovit-o cu trufie şi cu mânie”. Vedeţi iubiţilor câtă depărtare de Dumnezeu se face
pentru nelucrarea poruncilor! Moise, căruia îi strălucea faţa mai mult decât soarele,
încât fii lui Israel nu putea să caute la ea pentru strălucirea darului Preasfântului Duh
care locuia într-însul, pentru o poruncă mică la prima vedere, nu s-a învrednicit a
merge în pământul Făgăduinţei. Deci depărtarea de Dumnezeu nu s-a zis pentru Moise
căci Moise era plin de credinţă şi de strălucirea darului Celui Preaînalt! ci s-a zis
pentru învârtoşarea şi necredinţa cea plină de necurăţie a norodului care, după ce a
intrat în pustie, cârtea şi răpşea asupra lui Moise. De aceea, nu numai că nu s-a
învrednicit a ajunge în pământul Făgăduinţei [poporul, adică- n.n.], ci nici chiar a-1
vedea nu 1-a văzut, ci numai a umblat rătăcindu-să întru neumblată cale şi nu în cale,
după cuvântul Domnului, Care a zis: ,,Că m-am jurat întru mânia mea, nu vor intra în
odihna mea”. Asemenea sunt şi cei ce îndrăznesc a începe rugăciunea lui Iisus dar vor
avea puţină credinţă. Adică, de vor fi puţin credincioşi, puţină purtare de grijă vor
avea pentru lucrarea acestei sfinte rugăciuni şi multă silinţă şi sârguinţă vor arăta spre
lucrurile şi agoniselile cele pământeşti şi vremelnice. Unora ca acestora li se pare că
merg pe calea cea bună, dar ei rătăcesc pe drumuri neumblate şi nu pe cale. Că
singură gura Domnului grăieşte, zicând: „Nu vă îngrijiţi ce veţi mânca şi ce veţi bea
sau cu ce vă veţi îmbrăca. Vedeţi păsările cerului că nici seamănă, nici seceră şi nici
în jitniţă nu adună şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte pe ele. Şi căutaţi mai întâi
împărăţia cerului şi toate se vor adăuga vouă”. Şi chiar şi cei care s-au sfinţit lui
Dumnezeu, dacă se vor pleca puţin câte puţin spre gândurile sau spre cugetele cele
pătimaşe şi se vor învoi cu ele, care spurcă şi întunecă mintea, de la acestea [adică de
la feţele sfinţite- n.n.] să depărtează Dumnezeu şi rămân de batjocura vrăjmaşilor,
adică a viclenilor draci. Căci Samson cel tare cel deosebit între oameni, adică mai ales
decât toţi oamenii şi sfinţit lui Dumnezeu din pântecele maicii sale, cel învrednicit a
avea multă putere şi întru mari minuni şi mai înainte de naştere prin îngeri vestit ca şi
Ioan, fiul Zahariei au nu pentru că şi-a pângărit sfintele sale mădulare spre plecarea
păcătuirii s-a îndepărtat Dumnezeu de la dânsul şi l-a lăsat pe el vrăjmaşilor lui?
Vedeţi iubiţilor, câtă stricăciune, sufletească şi trupească, se face din cauza
împuţinării credinţei? Dintru aceasta se face lenevirea spre lucrarea poruncilor, din
aceasta plecare spre a păcătui. Din aceasta a fi iubitor de agoniselile cele pământeşti şi
de slava lumii celei deşarte. Deci iubitorilor de cele duhovniceşti: să nu fim
iubitori de agoniselile cele vremelnice, care sunt stricătoare de suflet şi pierzătoare, ci
să fim sârguitori şi iubitori la lucrul lui Dumnezeu, slujindu-I Lui şi cinstindu-L pe El
prin lucrarea sfintelor Lui porunci. Şi să ne aprindem cu dorul cel către Dânsul din zi în
zi, cu credinţă şi cu smerenie, căci aceasta este calea cea adevărată şi neînşelată.
Fierbinţeala la rugăciune este fie de la draci, fie din fire. Cea din fire este atunci când
cineva are vreo rudenie îndepărtată şi jeleşte dorind să o vadă pe ea, şi nu are nici o
înlesnire spre aceasta. Se face şi când are cineva dragoste pătimaşă spre oareşicare
faţă, care este pricinuitoare de pierzare de suflet, şi doreşte să se întâlnească ea dar nu
are nici o înlesnire spre aceasta. Această fierbinţeală se naşte şi la cei ce îşi împlinesc
dorirea lor cu agonisirea aurului şi argintului, care agonisire, după cuvântul Sfântului
Apostol Pavel, este rădăcina a toată răutatea. Lucru care este jalnic şi vrednic de
nemângâiată plângere căci această patimă i-a aruncat pe cei mai mulţi în prăpastia
pierzării! Şi încă şi acum unii dintre cei ce sunt biruiţi de acea patimă aicea de faţă
sunt şi aud ei prea bine aceste cuvinte înfricoşătoare! Dar ce fac? Cugetă cu inima lor
zicând: „Cine ştie, poate nu va fi aşa precum spun aceste cuvinte înfricoşătoare! Poate
lucrurile se vor întâmpla întru alt chip”. Şi astfel, nu numai că nu se pocăiesc, ci încă
şi pe cei ce au ei lesnire asupra lor îi asupresc şi îi necăjesc, făcând iconomie spre a-şi
păstra aurul şi argintul lor, ca nu cumva să cheltuiască dintr-însul. Şi acestea li se
întâmplă lor a nu crede cu inima şi a nu înţelege cu mintea numai şi numai din
împuţinarea credinţei lor. Căci şi Iuda cel rău credincios a auzit înfricoşatele
cuvinte a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Carele îi zice că mai bine ar fi
fost a nu se fi născut omul acela care va să dea la vânzare pe Fiul Omului pentru
agonisirea argintului. Acestea, rău credinciosul Iuda, toate le auzea bine dar nu
înţelegea şi nici nu credea cu inima, fiindu-i mintea întunecată cu turbarea iubirii de
argint. Şi n-a înţeles până când şi-a agonisit lui şi spânzurare şi pogorâre în prăpastia
iadului! Aşa şi în vremea de acum: cei întunecaţi la minte cu turbarea iubirii de
agoniseală, aud şi ei prea bine aceste înfricoşate cuvinte dar întunecarea minţii nu-i
lasă să înţeleagă sau să se pocăiască. Ci încă se sârguiesc ca şi pe cei mai mici să-i
asuprească şi să-i necăjească. Unii ca aceştia îşi agonisesc lor însuşi pogorâre în
prăpastia pierzării, iar cei ce înţeleg şi cred cu inima şi să pocăiesc cu adevărată
pocăinţă, vor fi îmbrăţişaţi şi primiţi de Dumnezeu, la fel ca şi vameşul şi curva şi fiul
cel curvar pe care l-a îmbrăţişat, în ceata drepţilor rânduiţi. Că ştie Domnul a face
pe curva, care s-a pocăit cu adevărată pocăinţă, mai curată şi decât pe fecioară. Dar nu
cu prelungire să-i fie pocăinţa, zicând: că ne vom pocăi mâine sau poimâine, căci
mulţi sunt în iad dintre acei ce zic că se vor pocăi mâine sau poimâine. Noi nu ştim
ziua sau ceasul ducerii noastre din viaţă.
Dulceaţa în rugăciune să face şi de la doctorii cei amari, adică de la vicleni draci. Cea
de la draci pricinuieşte tulburare, iar cea adevărată, din rugăciune, aduce pace şi
smerenie. Iar fierbinţeala cea din rugăciune, suspină cu zdrobire dintru adâncul
inimii şi ca din şipote izvorăsc lacrimi din ochi, lacrimi pentru dragostea şi dorul cel
către Dumnezeu. Atunci şi mintea, cu mare strigare, strigă: „Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă" şi pe toţi oamenii îi vede înaintea lui ca
pe îngerii lui Dumnezeu, iară pe sine se vede praf şi cenuşă şi îi vine a să tăvăli pe supt
picioarele tuturor oamenilor pentru dragostea Domnului. Şi încă şi de multe ori îi vine şi
a se ascunde de vederea oamenilor. Cei ce au ajuns la măsurile acestea, aceia s-au
învrednicit de mila lui Dumnezeu, adică de rugăciunea cea adevărată şi neînşelată care
de-a pururea se lucrează cu mintea în inimă. Şi ori şezând sau dormind, ea să lucrează. Şi
chiar şi la deşteptarea din somn o află pe ea, foarte cu mare liniştire lucrându-se. Şi nici
un cugeţel nu se atinge atunci de minte, ci numai singure cuvintele rugăciunii se
lucrează, cu dulceaţă, în inimă. Acestei sfinte lucrări a minţii îi ajută, precum s-a zis
mai sus , după lucrarea poruncilor şi a tuturor faptelor celor bune, străinătate
a.
întrebare:Ş i ce este străinătatea?
Răspuns:

Străinătatea este ca oriunde se va afla lucrătorul ori la linişte sau între fraţi sau în
altă parte, să se aibă pe sine ca un străin nemernic şi ca mai micul tuturor. Zice
Sfântul Calist, Patriarhul: mai întâi decât toate înţelegerile, râvnitorul la cele
duhovniceşti trebuie să ştie, încă de la început, că atenţia minţii nu trebuie să-i fie la
jumătatea inimii mai ales în ceasul rugăciunii şi nici în josul inimii, ci deasupra ei să
păzească mintea.
Deci aceste dumnezeieşti scurte cuvinte care sunt adunate din Sfintele Scripturi s-au
scris prea prost, adică cu prostime. Dar ele sunt uşor de înţeles chiar şi de pruncii cei
mici. Pentru că multe sunt noianurile învăţăturilor dumnezeiştilor Părinţi prin
Sfintele Scripturi, dar cu anevoie de înţeles pruncilor, adică noilor începători. Pentru că
noii începători sunt ca şi pruncii cei mici care primesc, în micile şi slabele lor mânuţe,
în loc de peşte, şarpe, şi în loc de pâine, cărbune de foc, neştiind ce fac. Aşa sunt noii
începători. Iar mai vârtos sunt aşa cei care nu iau aminte la Sfintele Scripturi şi nici
sfătuire duhovnicească nu au. Unii ca aceştia, în loc de cele bune, primesc cele rele şi în
loc de dar, înşelăciune. Şi încă se şi bucură, neştiind ce fac, socotind că primesc daruri.
Pentru aceasta, în această sfântă lucrare a minţii trebuie multă sfătuire
duhovnicească şi citirea Sfintelor Scripturi cu înţelepciune şi cu multă luare aminte, iar
nu atenţie spre agoniselile şi lucrurile cele vremelnice, ca să nu ne înşelăm. Pentru că
vrăjmaşul nu încetează a se sârgui să înşele nu numai pe cei noi începători sau pe cei
mijlocii, ci încă şi pe cei desăvârşiţi. Stăpânitorul lumii acesteia, cu mare sârguinţă caută
ca nu numai pe unul sau pe doi să-i piardă, ci, răcnind ca un leu, se sârguieşte ca pe
toată lumea să o înghită. Deci, precum s-a zis mai sus, smerenia şi mărturisirea
dreaptă sfărâmă toate înşelăciunile şi mrejele vrăjmaşului. Dar mai vârtos smerenia,
după cuvântul Sfinţilor îngeri care l-au zis către Sfântul Grigorie, ucenicul Sfântului
Vasile cel Nou, atunci când a fost răpit în vedenie până la Sfânta Cetate a Ierusalimului
cel de sus. Că după multe soboare de drepţi ce au venit şi s-au rânduit în Sfânta Cetate,
au mai venit şi un sobor mare de mireni şi s-a rânduit şi acesta în Sfânta Cetate. După
aceştia, mai veni la judecată şi un soboraş mic de călugări şi se rândui în muncile
cele veşnice. Iar Sfântului Grigorie, fiindu-i cam ruşine pentru că cinul călugăresc se
numeşte neam sfânt! a zis către Sfinţii îngeri care îl duceau că erau doi, unul îl ţinea
de o suptsuoară şi celălalt de cealaltă: „Ce poate fi lucrul acesta, domnii mei? Că
soborul cel mare de mireni se rândui în Sfânta Cetate, iar soboraşul acesta mic de
călugări se rândui în muncile cele veşnice”. Atunci Sfinţii îngeri au răspuns, zicând:
„Fiule, la vremea de apoi, tot neamul călugăresc şi duhovnicesc se va porni spre
pierzare!” Şi iarăşi îndrăznind Sfântul Grigorie, a întrebat pe Sfinţii îngeri, zicând: „Dacă
aşa este domnii mei, apoi cine să va mântui?” Răspuns-au lui Sfinţii îngeri: „Acela ce va
iubi sărăcia de bună voie şi prigoana şi smerenia. Acela se va mântui”.
Deci, iubitorilor de Hristos, să ne sârguim şi noi a iubi smerenia, sărăcia de bună voie şi
prigoana. Că şi Domnul nostru Iisus Hristos, când pe pământ s-a pogorât şi cu
oamenii împreună a petrecut pentru dragostea noastră, multă smerenie a arătat şi sărăcie
de bună voie a primit. Şi de cei cu arme şi cu furci fiind gonit, nu s-a tăinuit, ci bătăi şi
scuipări a primit şi cu moarte de ocară pe cruce a fost răstignit şi omorât. Şi prin
vărsarea sfântului şi scumpului Sângelui Său şi prin slăvită învierea Lui cea de-a treia
zi, a dăruit învierea la toată lumea şi bucurie. Deci, dacă Domnul Izbăvitorul şi
Mântuitorul nostru, toate acestea de bună voia Sa a primit a le pătimi şi din blestemul
strămoşului Adam, cel venit prin călcarea poruncii, bine a voit a ne mântui, apoi cu cât
mai vârtos, nouă păcătoşilor, ni se cuvine a ne smeri şi toate durerile şi scârbele aici,
în veacul acesta, a le primi şi a le pătimi pentru dragostea Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, Celui preadulce şi iubitor de oameni, izbăvindu-ne de pierzarea aceia pe
care au zis-o Sfinţii îngeri şi de muncile cele veşnice, şi împărăţiei Cerului
învrednicindu-ne, ştiind că toate acestea de aici sunt schimbăcioase şi nestatornice şi
viaţa noastră puţină este, iar zilele noastre degrab trec ca umbra norului înaintea
soarelui şi ca floarea câmpului. Deci acestea văzându-le noi cum că sunt adevărate, să
rugăm cu multă zdrobire, din adâncul inimii, pe milostivul Dumnezeu, să ne dea
umilinţă şi vreme de pocăinţă. Că acum este vremea pocăinţei şi a lucra poruncile.
Acum este vremea a ne smeri. Acum este vremea plângerii. Deci să plângem dar; să
plângem acum ca să nu plângem atunci, adică acolo unde nu foloseşte plângerea sau
lacrimile. Că singură gura Domnului grăieşte, zicând: „Fericiţi sunteţi care plângeţi
acum, căci veţi râde”. Şi nu numai cu Sfânta şi dumnezeiasca sa gură ne-a învăţat, ci şi
cu însuşi lucrul ne-a arătat. Că treizeci şi trei de ani pe pământ a petrecut şi cu oamenii
a vieţuit şi nimenea din oameni nu l-a văzut niciodată râzând, dar plângând de multe
ori. Şi pentru ce plângea Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce singur este fără de păcat şi
pentru noi, fără de păcat, s-a făcut om? Plângea Iubitorul de oameni, şi oare pentru ce
plângea, fără de păcat fiind, fără numai şi numai pentru noi păcătoşii, arătându-ne cu
lucrul că se cuvine a ne smeri şi a plânge pentru păcatele noastre şi a dori lumea cea de
acolo, căci aicea în pământ străin ne aflăm? Deci să ne silim cu sârguinţă, şi să ieşim
din pământul cel străin, şi să mergem în patria noastră cu cucernicie, cu smerenie şi cu
cinstirea de Dumnezeu. Adică să cinstim pe Dumnezeu prin lucrarea Sfintelor Lui
porunci ca să fim şi noi următori dumnezeieştilor Părinţi celor de demult care,
prin lucrarea Sfintelor Lui porunci ziua şi noaptea, cu smerenie şi cu multă dragoste, au
slujit Domnului şi au călătorit pe calea cea strâmtă. Că singură gura Domnului a zis:
„strâmtă este calea care duce la împărăţia Cerului şi largă este calea care duce în
pierzare”. Da! Până ce duce în pierzare largă este dar după ce ai intrat acolo, vai şi
iarăşi vai! Cine va putea să spună strâmtoarea şi plângerea şi scrâşnirea dinţilor! Şi
viermele cel neadormit şi putoarea cea nesuferită care iese de acolo! Deci tot
credinciosul şi creştinul cel pravoslavnic, auzind de aceste înfricoşate munci, nu este cu
putinţă a nu se umili şi a nu plânge cu multă zdrobire din adâncul inimii. Asemenea
este şi cu calea cea strâmtă. Până ce duce la împărăţie este strâmtă, dar după ce s-a
învrednicit cineva a intra în ea cine va putea spune desfătarea şi mângâierea care este
acolo şi bucuria cea neasemănată şi nedumerită de mintea omenească a celor ce s-au
învrednicit a vedea frumuseţea îngerilor celor străluciţi şi luminaţi? Şi mirosul florilor
raiului celor cu dumnezeiască mireasmă? Şi cu rugăciunile acelora, adică a Sfinţilor
îngeri şi ale tuturor plăcuţilor lui Dumnezeu, să fim şi noi păcătoşii umbriţi şi acoperiţi
de mrejele şi de cursele vrăjmaşului. Iar cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu,
Prea Sfintei Stăpânei noastre Fecioarei Maria, să ne învrednicim milei Domnului,
Fiului Sfinţiei Sale şi Cuvântul Tatălui, Căruia se cuvine mărirea, cinstea şi
închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al lui Părinte şi cu Preasfântul şi
bunul şi de viaţă făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Să mai facem puţină descoperire şi pentru norodul care nu s-a învrednicit a merge în
pământul Făgăduinţei [poporul iudeu- n.n.], ci numai a umblat rătăcindu-se întru
neumblată şi nu în cale. Şi calea cetăţii de locuit n-au aflat; flămânzind şi însetând,
sufletul lor într-înşii se sfârşea. în pământul Făgăduinţei acel norod; pe care
Dumnezeu cu minuni prin toiagul lui Moise l-a trecut Marea Roşie şi l-a dus în pustie
izbăvindu-1 pe el din robia lui Faraon, nu s-a învrednicit a merge. Şi nu numai că nu
s-a învrednicit a merge în pământul Făgăduinţei, ci încă nici al vedea pe el nu s-a
învrednicit, ci au rămas oasele lor în pustie, după cuvântul Domnului carele a zis că:
,,M-am jurat întru mânia Mea, nu vor intra întru odihna Mea pentru necredinţa şi
învârtoşarea inimii lor”. Şi numai doi din tot norodul acela s-au învrednicit merge
în pământul Făgăduinţei, adică Isus a lui Navi şi Halev. Aceştia au băgat adunarea în
pământul pe care Dumnezeu l-a dat lor, adică pe norodul ce se pornise după ce a intrat
în pustie, că erau patruzeci de mii cu numărul. Şi a grăit Domnul către Moise, zicând:
„Ia toiagul tău şi adună adunarea. Tu şi Aaron, fratele tău, grăiţi către piatră înaintea lor
şi va da piatra apele sale şi veţi scoate apă din piatră şi veţi adăpa adunarea şi
dobitoacele lor”. Şi a luat Moise toiagul de dinaintea Domnului, după cum i-a
poruncit lui Domnul, şi a adunat Moisi şi Aaron, fratele său, adunarea înaintea pietrei,
şi au zis către ei: „Ascultaţi-mă cei neascultători, a doua oară din piatră voi scoate
vouă apă”. Şi rugându-să Moisi, mâna sa a lovit piatra cu toiagul său de două ori şi a
ieşit apă multă şi a băut adunarea şi dobitoacele lor. Şi a zis Domnul către Moisi şi către
Aaron, fratele său: „Pentru că nu aţi crezut şi pentru necredinţa voastră nu M-aţi cinstit,
adică nu aţi vrut să Mă sfinţiţi înaintea fiilor lui Israil, pentru aceasta nu veţi băga voi
adunarea în pământul pe care l-am dat Eu lor”. Şi a fost prin voia lui Dumnezeu
povăţuit şi dus norodul acesta de Isus a lui Navi şi de Halev în pământul Făgăduinţei. Şi
după ce le-a dat Dumnezeu în stăpânire cetatea, a poruncit lui Isus a lui Navi ca pe toţi
cei ce locuiau în cetate să-i taie cu sabia. Şi aşa s-a împlinit porunca Domnului, că
i-au tăiat de la mic până la mare, iar pe împăratul cetăţii, adică pe stăpânitorul
pământului aceluia, a poruncit Dumnezeu să-1 spânzure pe lemn, poruncă care s-a
împlinit şi cu lucrul. Şi l-au spânzurat pe un lemn strâmb, iar pe Isus al lui Navi, pentru
credinţa şi curăţenia inimii lui, l-a proslăvit Dumnezeu a fi stăpânitor al cetăţii şi
pământului aceluia.
Deci acestea nu s-au scris pentru altceva, ci numai şi numai pentru aceasta s-au scris ca
să înţelegem şi să vedem luminos cât iubeşte şi întăreşte şi de câte-i învredniceşte
Dumnezeu pe cei ce iubesc poruncile Lui şi le lucrează pe ele. Şi iarăşi, cât urăşte şi
pedepseşte Dumnezeu pe cei necredincioşi şi nesupuşi poruncilor Lui. Căci pentru
nelucrarea poruncilor pedepseşte, şi pogorâre în iad se face precum şi cu acest
necredincios împărat al cetăţii din pământul Făgăduinţei pe care Dumnezeu prin
Isus a lui Navi l-a pedepsit şi pogorâre la iad i s-a făcut lui. Aşa şi în vremea de acum:
cei necredincioşi şi nesupuşi poruncilor lui Dumnezeu, chiar dacă toate li se fac lor
deplin şi după voia lor mănâncă şi beau, dar pedeapsa lui Dumnezeu şi pogorârea în iad
îi aşteaptă pe ei. Precum de demult în ziua ispitirii, ispititorii de Dumnezeu mâncau şi
beau şi încă şi mâncarea fiind în gura lor, mânia lui Dumnezeu s-a suit peste dânşii şi a
ucis pe cei mai mulţi ai lor. Iar pe cei ce iubesc poruncile lui Dumnezeu şi le lucrează
pe ele, îi aşteaptă suirea la Ierusalimul cel de sus şi mângâierea cea necuprinsă de
mintea omenească.
Fericit este călugărul care a murit lumii acesteia căci viu este lumii celei de dincolo. Iar
călugărul care n-a murit lumii acesteia, mort este lumii celei de dincolo şi viu
muncilor celor veşnice unde nu este răsuflare sau alinare de iuţimea durerilor celor de
acolo. Călugăr este cel ce de toate s-a despărţit şi cu toate s-a împreunat, adică s-a
despărţit de cele vremelnice şi s-a împreunat cu cele veşnice. Fericiţi sunt tinerii
călugări care din pruncie s-au afierosit pe sine a fi ostaşii lui Hristos. Fericiţi sunt
cei ce au păzit întreagă fecioria căci aceia sunt pârgă bine primită Mielului lui
Dumnezeu şi ei sunt mai aproape decât toţi de scaunul dumnezeirii. Fericiţi sunt şi cei
bătrâni, şi încă şi cei ce au avut însoţire şi au lăsat pe soţiile lor şi pe fii lor şi au urmat
Sfintei Evanghelii, căci şi aceia feciorelnici vor fi şi lăcaşuri ale Preasfântului Duh
numai de vor împlini cu lucrul ceia ce au făgăduit la primirea îngerescului chip prin
care darul Celui Preaînalt să ne umbrească şi să ne păzească de toată răutatea ce se
numeşte răutate veche! Fericit este călugărul care s-a asemănat turturelei aceleia ce şia
pierdut soţia sa. Căci după pierderea soţiei sale, de multă jale şi mâhnire este
cuprinsă! Nu mai bea apă limpede, ci mai întâi o turbură pe ea şi apoi o bea, nici pe
ramură verde nu mai stă, ci sade pe crenguţă uscată, tânguindu-se şi jelind pe dorita ei
soţie. Şi nu se poate a se mângâia de nimic, ci numai umblă, rătăcind prin munţi şi
prin văi, căutându-şi pe dorita ei soţie. Călugărul cu adevărat călugăr, este
asemenea acestei tânguitoare şi jalnice turturele. Pentru că el, după ce a lăsat slava
lumii celei deşarte şi s-a îmbrăcat cu cinstitul şi cerescul chip, de-a pururi este
arzându-şi inima lui cu multă jale şi dorind pe Cel despre care Filip striga cu mare
glas, zicând: „Veniţi de vedeţi, aflat-am pe cel dorit adică pe Hristos Cel preafrumos,
Mieluşelul lui Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre”. Iar de cele vremelnice ale
veacului acestuia nu se bucură şi nici nu se mângâie, ştiind că toate sunt schimbătoare
şi nestatornice, ci mai vârtos plânge şi se mâhneşte pentru păcatele sale. Căci omul,
măcar numai o zi de va fi în viaţă, nu este cu putinţă să fie fără de păcat. Şi nici un
păcătos nu poate a merge către Cel dorit şi Milostiv de nu-şi va spăla păcatele cu
lacrimile sale, cu pocăinţa şi cu mărturisirea cea adevărată. Căci din cauza milostivirii
lui Dumnezeu fugea Iona proorocul de la faţa Lui şi nu vroia să propovăduiască
pierzarea cetăţii, după porunca pe care a primit-o, ci zicea: „Doamne, ştiu că eşti
milostiv şi că, văzând plângerea şi lacrimile lor, Te vei milostivii spre dânşii şi nu vei
pierde cetatea, iertându-le lor păcatele, iar propovăduirea mea va rămânea
mincinoasă”. Căci plângerea şi lacrimile nu numai de pierzare izbăvesc pe cei ce plâng,
ci încă şi lăcaşuri ale Preasfântului Duh îi fac pe ei, precum şi pe sfinţii cei mari i-au
făcut, care, cu curgerile lacrimilor, nerodirea pustiului au lucrat şi cu suspinurile cele
dintru adânc spre însutite osteneli o făceau roditoare, luminând toată lumea cu
strălucirea minunilor.

A Sfântului Nil Sinaitul, cap. 3

,,Chiar dacă ţi se pare a fi cu Dumnezeu, păzeşte-te de dracul curviei pentru că este
foarte înşelător şi prea pizmaş, voind a fi mai iute decât mişcarea şi trezvia minţii tale
şi de la Dumnezeu a o smulge pe ea [adică pe minte- n.n.] când stă lângă Dânsul cu
bună cucernicie. Dacă porţi grijă de rugăciunea cea curată, pregăteşte-te a-i întâmpina
pe draci şi aşteaptă venirea lor, răbdând cu vitejie bătăile de la dânşii. Căci că fiarele
cele sălbatice vor năvăli asupra ta şi tot trupul tău îl vor răni. Cei puţin credincioşi se
înfricoşează auzind de năvălirea şi de rănile dracilor şi se îndoiesc a se îndeletnici cu
rugăciunea cea tainică. Iar cei binecredincioşi, nu numai că nu se îndoiesc şi de
vicleniile şi rănirile viclenilor draci nu se înfricoşează, ci încă şi cu mare bucurie să
înarmează asupra lor, îndeletnicindu-se cu rugăciunea cea curată şi gonind toate taberele
viclenilor draci cu mare goană, le alungă cu puterea lui Hristos, a Domnului şi
Mântuitorului nostru Cel mult milostiv. Călugărul, prin rugăciunea cea curată, simte
căldura inimii. Şi dacă va fi căldura inimii cea adevărată şi neînşelată, semnul
neînşelăciunii este dat de locul unde este căldura, adică în adâncul inimii. Iar de va fi
căldura adusă în inimă de la viclenii draci, atunci mintea nu este lucrătoare, adică nu
se adună în inimă, ci se poartă ca o oarbă pretutindeni prin toate nimicurile. Aşadar,
să înţeleagă fiecare că acesta este semnul înşelăciunii: când mintea este nelucrătoare.
Deci acestea nu s-au scris spre împuţinarea celor ce lucrează rugăciunea cea din
inimă, ci s-au scris pentru iscusinţa şi folosul lor, ca adică să se silească să-şi facă şi
mintea lucrătoare, adunându-o pe ea acolo unde este căldura, adică în adâncul inimii.
Dreptul care are şi înţelepciune este asemenea lui Dumnezeu şi semnul înţelepciunii
acesta este că înţeleptul este sfetnic bun tuturor. Înţeleptul niciodată nu grăieşte cu
asprime şi nici nu se iuţeşte. Toate cuvintele lui sunt line şi cu bună primire, veselind
inimile tuturor celor ce le aud pe ele. Înţeleptul, chiar de va fi şi în treaptă, nu se
trufeşte şi nici nu se mândreşte, ci mai mult se smereşte, urmând Mielului lui
Dumnezeu, adică Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, silindu-se a împlini
poruncile Lui. Dreptul cel înţelept, chiar de se va afla şi în treapta judecătoriei, adică
de va fi judecător, cele ce i se spun lui de la pârâşi nu le crede pe ele imediat şi nici nu
rânduieşte grabnic la pedepse pe cei pârâţi, ci mai întâi, cu mare înţelepciune şi cu
bună luare aminte, cercetează, pentru ca luminos, adică cu bună adeverinţă, să afle
pricina. Şi după ce a aflat-o pe ea, atunci, prin dreaptă judecată, pune la cale
cuviincioasa sa rânduială, păzind cuvintele Domnului Care a zis: „Cu ce judecată veţi
judeca, cu aceia veţi fi şi voi judecaţi. Şi cu ce măsură veţi măsura, cu aceea şi vouă
se va măsura”. De asemenea, păzeşte şi cuvintele Apostolului, care zice: „De va
cădea cineva în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi pe unul ca acela cu
duhul blândeţii, păzindu-vă pe sine să nu cădeţi şi voi în ispită”. Şi aşa, înţeleptul ce
se afla întru stăpâniri, toate lucrările sale cu bună socotinţă şi cu mare înţelepciune le
face, silindu-se şi sârguindu-se a fi plăcute Stăpânului a toată zidirea, adică Domnului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dreptul de auzul cel rău nu se va teme şi orice i se va
grăi lui împotrivă, el nu să tulbură, nici se scârbeşte, ci zice: „De s-ar rândui asupra
mea tabără nu se va înfricoşa inima mea. De s-ar scula asupra mea război întru aceasta
eu nădăjduiesc. Una am cerut de la Domnul, aceasta o voi căuta, ca să locuiesc în casa
Domnului în toate zilele vieţii mele”.

A Sfântului Petru Damaschin
„Ce se cuvine a face cel ce este biruit de orice fel de patimă?

Se cuvine a se împotrivi
ei cu mare sârguinţă, dacă vrea să scape de muncile cele veşnice şi de iuţimea focului
nestins şi a se învrednici de mila lui Dumnezeu. Să zicem, de pildă, pentru patima
curviei. Dacă cineva se bântuieşte de patimă spre o oarecare faţă, i se cuvine unuia ca
acesta a se îndepărta cu totul de acea faţă şi de vorbirea împreună cu ea şi de atingerea
hainelor şi încă şi de mirosire căci, în toate acestea de nu se va păzi, împlineşte toată
patima şi preacurvia şi locaş al dracilor se face; lucru jalnic şi vrednic de
nemângâiată plângere din cauza întunecării minţii unora ca acestora! Cum de nu-şi aduc
ei aminte de cugetarea aceia pe care au avut-o atunci când au ieşit din lumea cea
deşartă [se referă la monahi- n.n.] şi au călătorit la această duhovnicească călătorie
şi îngerească vieţuire? Cum de nu-şi aduc aminte de osârdia pe care o aveau când au
intrat prin poarta mănăstirii atunci, în vremea venirii lor? Cum de nu-şi aduc aminte de
făgăduinţa aceia pe care au făcut-o la primirea cinstitului şi îngerescului chip? Dintre
cei ce sunt biruiţi de acea patimă, unii şi acum sunt aici de faţă şi aud şi ei prea bine de
înfricoşatele munci! Iar de cei ce se pocăiesc, nu numai că toate cetele cereşti se bucură,
ci încă şi Domnul îi aşteaptă pe ei cu braţele deschise, primindu-i şi îmbrăţişându-i.
Iar pe cei ce cu nebăgare de seamă petrec şi nu se pocăiesc, îi aşteaptă pogorârea în
prăpăstiile iadului şi viermii cei neadormiţi. [Mai pe larg despre acestea a se vedea
Filocalia, vol.5-n.n.].

A Sfântului Ioan Gură de Aur

„Omul ce va greşi şi va păcătui înaintea lui Dumnezeu, iar mai pe urmă se va căi şi
se va îngreţoşa de păcatele sale şi va părăsi acele pângărite păcate ale lui şi va conteni
de a mai păcătui înaintea lui Dumnezeu şi va începe a posti cu multă înfrânare şi îşi va
veşteji trupul său şi îşi va usca oasele sale cu foamea şi cu setea şi cu plângerea şi cu
vărsarea lacrimilor celor din toate zilele, cu nimic nu se va folosi de aceste multe
osteneli ale lui până când nu-şi va spune şi nu-şi va mărturisi toate păcatele
sale duhovnicescului său părinte, luând de la dânsul dezlegare şi iertare de păcate.
Pentru că lui [adică duhovnicului- n.n.] i s-a dat pe pământ dumnezeiasca putere de a
lega şi a dezlega şi a ierta păcatele oamenilor, precum şi Proorocul zice: ,,întâi, spuneţi
tu şi mărturiseşte toate păcatele tale şi atunci vei lua îndreptare şi iertare şi uşurare de
sarcina cea grea a păcatelor tale”. Iar cel ce se numeşte răutate veche, vrăjmaşul
nostru diavolul, ştiind aceasta, că prin spunerea şi mărturisirea păcatelor la
duhovnicescul părinte omul ia dezlegare şi iertare şi uşurare de toată sarcina cea grea
a păcatelor sale, foarte se sileşte şi se nevoieşte ca să smintească şi să oprească şi
nicidecum să nu lase pe om, nici măcar cu gândul, să se gândească la mărturisire.
Aşa au ieşit mulţi din această lume amăgitoare fără mărturisire şi dezlegare şi iertare
pentru cele ce au păcătuit întru petrecerea vieţii celei vremelnice, lucru care este
preaînfricoşat! Mult jalnică şi vrednică de nemângâiată plângere este această despărţire
şi ducere din lumea aceasta a acestora, necâştigându-şi ei câtuşi de puţină uşurare de
sarcina cea grea a păcatelor lor. Iar pe cei ce cu adevărată mărturisire se mărturisesc
şi cu multă osârdie se pocăiesc şi canonul cel ce li s-a dat de la duhovnicescul lor
părinte bine îl păzesc, pe aceia în vremea ducerii din lumea această amăgitoare,
adică la darea sufletului, îngerii îi întâmpină pe ei, făcându-le lor mângâiere şi
preaslăvită cinste, cu multă dragoste primindu-i pe ei ca şi pe nişte doriţi prieteni ai lor,
bucurându-se şi veselindu-se, şi cu multă dragoste călătoresc împreună cu dânşii la
Ierusalimul cel de sus. Cu ale căror rugăciuni, să ne învrednicim şi noi păcătoşii
acelei preaslăvite fericiri şi sfinte mângâieri. Amin


16 februarie 2012

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE ÎNGERUL PĂZITOR AL VIEŢII OMULUI

DOAMNE AJUTA!
Inger PazitorFacerea lui Ioan Mavropos Monahul – al cărui acrostih, în greceşte, este acesta: Pe tine, Îngerul meu păzitor, te laud.
Zicând Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, noi zicem: Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru… Doamne, miluieşte. (de 12 ori) Slavă… Şi acum… Veniţi să ne închinăm… Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea… Şi îndată: Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de 3 ori)
Deci, Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta Şi începem: Cântarea întâi, Glas 8
Irmos:    Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, Israiliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Pe tine, păzitorul sufletului meu, cel neadormit, şi folositorul, şi îndreptătorul vieţii mele, pe care te-am dobândit de la Dumnezeu, te laud, Dumnezeiescule Îngere al lui Dumnezeu cel atotstăpânitor.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Vrând ca toţi oamenii să se mântuiască, Cuvinte, pus-ai pe Sfinţii Îngeri îndreptători şi luminaţi povăţuitori oamenilor, care ne povăţuiesc pe noi la frica Ta.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
De noaptea cea întunecată fiind cuprins şi cu negura cea împâclită a patimilor fiind acoperit, cu lumina pocăinţei luminează-mă, îndreptătorule, şi folositorule, şi păzitorul meu.
Slavă…
Întunecat de gânduri de ruşine, despărţind de la Dumnezeu mintea mea, potop cu tină întru mine izvorăsc; pe care usucă-l, ajutătorul meu.
Şi acum… Al Născătoarei:

T
u eşti, Stăpână, linişte şi adăpostire celor învăluiţi în marea păcatelor. Pentru aceasta alerg către a ta adăpostire, învăluit fiind cu viforul a multe feluri de patimi.
( Continuare ) »

18 decembrie 2011

Maica Domnului, mijlocitoarea noastra si ajutor grabnic

DOAMNE AJUTA!

"Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mantuitorului Hristos.
O mama este foarte sensibila fata de copilul sau. Orice i se intampla copilului, mama este foarte usor si repede miscata. Daca este intr-o cumpana grea fiul ei, chiar de s-a purtat mai rau pana atunci, ea degraba se ingrijoreaza si nu stie cum sa-l ajute mai repede sa scape din acel impas; mama pamanteasca.(...)
Mama Mantuitorului Hristos este o mare exceptie. Fiind pe cruce, i-a dat Maicii Sale aceasta ascultare: "Femeie, iata fiul tau"! Prin aceasta incredintare de catre Mantuitorul in cel mai greu moment al Sau, cand era rastignit, Maica Domnului devine Maica noastra, a pamantenilor.
Ea se roaga cu adevarat, si impreuna cu Sfantul Ioan Botezatorul sunt mari mijlocitori inaintea lui Dumnezeu, acesti doi martori ai Mantuitorului avand multa trecere inaintea Lui.
Cand ne adresam Maicii Domnului neavand curajul sa vorbim cu Domnul Hristos din cauza faptelor noastre de rusine, ea mijloceste pentru noi:" Doamne, eu care Te-am purtat in bratele mele, care Te-am crescut in viata Ta pamanteasca, Te rog ajuta-ma in rugaciunea mea si ajuta acestuia care se roaga mie" ! In Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului este acest loc, intr-un icos, unde Maica Domnului se roaga Mantuitorului spunand : "Imparate ceresc, primeste pe tot omul ce se roaga Tie si cheama numele meu intru ajutor..."!
Cu adevarat , rugaciunea Maicii Domnului este primita de Fiul sau, caci El este Dumnezeu, plin de dragoste.
Sa va spun o mica istorioara, din inchisoare. Cuiva care a fost inchis si a stat de douazeci de ani in temnita, unui tanar imbatranit acolo, intr-o ancheta extraordinar de grea, i s-a terminat rabdarea. Atunci si-a pus in gand sa gaseasca un mijloc prin care sa-si curme viata. Dar cugetand el aceasta, si-a adus aminte ca, afara cand era, bunica ii spunea sa se roage Maicii Domnului la vreme de necaz mare.
Spunea el : "Catre Mantuitorul n-aveam curaj sa ma rog, din cauza greselilor mele, dar catre Maica Domnului, care a fost si ea pamanteana ca si noi , m-am rugat "; scurt, o rugaciune la disperare : " Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile si presiunile care mi se fac aici. Ajuta-ma! "
Rugandu-se in ceula, peste cateva clipe a vazut intrand prin usa inalta, o faptura in alb cu un prunc in brate : "M-ai chemat, am sa te ajut. Fii in pace" , si a plecat mai departe. Dupa aceea, pe tanar l-au chemat la ancheta si l-au mutat in alt loc, undeva la Polul Nord, insa toata perioada de inchisoare pe care a mai facut-o a fost foarte linistit in sufletul lui desi suferintele din afara erau destul de grele. Maica Domnului l-a ajutat neintarziat dupa rugaciunea sa.
Aceasta intamplare o stiu de la cel care a patit-o; el mi-a spus-o. In inchisoare nu se minte, spune fiecare ce are curat in inima lui.
Asa poate fi Maica Domnului grabnic ajutatoare, insa rugaciunea sa fie cu tot dorul, cu toata fiinta, cu toata puterea si increderea, la disperare facuta. Uneori rugaciunea se implineste atunci, nu trebuie timp si rugaciuni prea lungi.
E nevoie de ani lungi ca sa ne potolim si sa ne adunam in noi, sa ne putem concentra catre Dumnezeu. Dar in momentele acestea grele ti se raspunde pe loc."

Nota:
Fragment extras din cartea "Parintele Sofian"

21 iulie 2011

„Parintele Arsenie Papacioc:

DOAMNE AJUTA!
„Parintele Arsenie Papacioc: Un oftat din inimă face mai mult decât orice rugăciune”
"Suspinarea nu iti ia timp, este la indemana si angajeaza toata fiinta ta. Zici: "Of, Doamne!”. Nici ca se poate mai grozav lucru decat un oftat din adancul sufletului! Un simplu oftat face mai mult decat orice rugaciune, mai mult decat a zice repede, de zeci de ori, "Tatal nostru”.

Parinte, ce ne sfatuiti sa facem atunci cand avem in fata o carte de rugaciuni, iar gandurile ne zboara la cele lumesti?

[i]Eu sunt pentru rugaciunea din inima.
Momente de suisuri si coborasuri exista chiar si-n lumea sfintilor. si la ei pot exista momente de vid. Daca in timp ce te rogi o sa vina duhuri rele sa-ti schimbe mintea de la rugaciune, nu trebuie sa te temi. Nu exista mirean sau monah, care sa nu fie ispitit atunci cand se roaga. Cand sunt astfel de treceri, de la o traire la alta, nu trebuie sa incetam a ne ruga macar cu gandul.

Puterea rugaciunii este grozava. In timp ce unora li se intampla sa piarda din calitatea rugaciunii, altii, care se roaga cu inima smerita, simt cum le vine asa, ca o mangaiere. si ei se roaga din nou, la fel de sarguitori, se roaga numai sa le vina mangaieri, dar astfel de mangaieri pot sa vina si de la diavol. Nu va dati seama cat de bucurosi sunt diavolii sa te tina in starea aceasta de falsa linistire, ca tu sa ramai insensibil fata de adevarata mangaiere a unei rugaciuni rupte din inima, fara interes, fara oprire. imi spunea o fetita, o studenta la medicina: "Parinte, mi-am cumparat toate cartile de rugaciuni, acatistiere si pe toate le citesc, dar cu cat citesc mai mult, cu atat gandurile lumesti navalesc peste mine. si simt ca pierd firul rugaciunii”.

Rugati-va smeriti, sa-L aduceti pe Dumnezeu in inimile voastre, decat sa te inalti cu mintea si sa te ratacesti cumva pe sus, mai bine sa nu fii nimic. Eu nu sunt pentru rugaciunile din carti, sunt pentru cele simple, sincere si traite. Smeriti-va si iar smeriti-va !

Care este masura rugaciunii noastre sau altfel spus, cand trebuie sa constientizam ca cerem prea mult de la Dumnezeu si Maica Domnului?

Nimic nu este prea mult atunci cand vine dintr-o inima smerita. Masura de curatire a inimii este masura de izbucnire a simtirii catre Dumnezeu. Nu va mai fi iubire de sine, adica mandrie, cand veti vedea cat de mare este mila lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii. De Maica Domnului ce sa mai vorbim, ea este stapana Cerului si a Pamantului.

Eu unul, daca indraznesc sa mai cer zile de trait de la Dumnezeu este numai ca sa pot slavi pe Maica Domnului. Cum sa spui ca ii ceri prea mult, trebuie sa-i cerem cu totii lucruri mari, pentru ca iubirea ei nu are margini. Am tot spus-o de multe ori, Maica Domnului este foarte suparata pe toti care nu-i cer nimic. Dumnezeu se arata nu atat celor care se ostenesc, cat celor simpli si smeriti. Oricarui ostenitor in Hristos si Maica Domnului ii putem spune: "Smereste-te, ca ai pentru ce!”.

29 iunie 2011

Puterea rugaciunii pentru altul

DOAMNE AJUTA!
In Filocalie am gasit urmatoarele: 'Rugaciunea in izolare nu are efect deplin; daca ma rog singur pentru mine si nu vreau sa cer si rugaciunea altora pentru mine dau dovada de mandrie si ''Dumnezeu celor mandri le sta impotriva''. Daca nu ma rog pentru altii dau iarasi dovada de egoism, iar daca rugaciunea pentru altul nu este insotita si de rugaciunea aceluia iarasi ramane fara rezultat. Aceasta in cazul cand acela mi-a cerut sa ma rog pentru el, dar el nu insoteste rugaciunea mea cu a lui. Cand insa eu ma rog pentru altul care este inca in valurile necredintei, poate sa aiba efect asupra lui, dar cumva el trebuie sa afle ca ma rog pentru el si sa fie cat de cat transpus intr-o sensibilitate de dragostea mea pentru el. Numai insotita de iubirea a doi sau a mai multor insi, rugaciunea are efect. Rugaciunea are si un rost de unificare a persoanelor, un rost de extensiune si de sustinere a Bisericii ca o comuniune de dragoste in Dumnezeu.

Cine crede in Dumnezeu, Il are pe Dumnezeu langa el. Credinta si rugaciunea sunt semnul lucrarii lui Dumnezeu in om. Cand te gandesti la cineva esti in comunicare cu el, cu atat mai mult esti in comunicare cu Dumnezeu cand te gandesti la Dumnezeu cu incredere in El si cand ii adresezi cererile tale de ajutor.

Cine se roaga pentru altul castiga el insusi caci savarseste un act de iubire si sporeste in ea ridicandu-se la o stare superioara. Apoi se roaga si pentru sine caci prin insasi faptul ca se roaga, se pune in legatura cu Dumnezeu de la Care vine bunatate si putere. Deci rugandu-te pentru altul continuu, te rogi si pentru tine continuu si cati pot sa faca aceasta? Apoi cine poate sa-i aiba mereu in minte pe toti in mod continuu? Dar cel desavarsit ii poate avea virtual pe toti in gand. In orice caz rugaciunea cuiva pentru altul il uneste cu acela in cugetul lui. Astfel rugaciunea este un mijloc de unire intre oameni pentru ca este un mijloc de unire intre ei.'


Cat de puternica poate fi rugaciunea pentru altul? De ce anume este influentata? Cunoaste-ti exemple?
Reply With Quote


Celor care se roagă li se poate întâmpla uneori ca să simtă o dorinţă irezistibilă de a se ruga pentru cineva. M-am întrebat adeseori de ce şi iată care este răspunsul pe care cu ajutorul lui Dumnezeu l-am aflat: pentru că Dumnezeu vrea să miluiască acel suflet!


"De la aproapele vine si viata, si moartea. Caci, daca aducem folos duhovnicesc aproapelui, pe Dumnezeu dobandim si daca gresim aproapelui, lui Hristos gresim." (Sf. Antonie cel Mare)

"Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună." (Sfantul Apostol Pavel, II Corinteni)

7 mai 2011

RUGACIUNEA

   DOAMNE AJUTA!


 * Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
* Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea. * Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.  

14 decembrie 2010

Rugaciunea de la miezul noptii

Dragii mei nu sunt un om invatat, dar va pot spune in urma experientei – ceea ce m-a invatat viata – ca la vreme de noapte te poti ruga mai bine.Ingerul Domnului ne vegheaza din frageda pruncie,ne spune: crestinule tu dormi eu nu dorm,tu mananaci eu nu mananc...tu bei eu nu beau ...eu stau si te veghez...

Rugaciunea ,ca sa dam un exemplu mai modern ,este ca un telefon, o legatura fara fir, prin care cineva comunica direct cu Dumnezeu. Formezi numarul credintei la telefonul rugaciunii ca sa vorbesti cu Dumnezeu, si El iti raspunde. Il auzi limpede, il simti foarte aproape.
Rugaciunea se duce catre creier si apoi coboara catre inima. Si apoi fantani, lacrimi vin catre ochi. De acolo, nu mai este nimic de spus. E adevarat ca la inceput, vei avea greutati. Vei incerca sa te rogi si uneori nu vei putea, alteori vei avea ganduri desarte si ispite, si alteori nu vei putea sa te trezesti noaptea. Dar trebuie sa perseverezi. Domnul, vazandu-ti dispozitia, te va intari si te va izbavi de toate ispitele. Nu trebuie sa irosim in somn intreaga noapte, caci atunci Satan face cu noi tot ce doreste.Nu l-am asezat pe Hristos inlauntrul nostru si pentru aceasta nu stim ce este dragostea, pacea, intelegerea . Am vazut multe lucruri in viata mea, unul dintre ele fiind ca rugaciunile, inchinaciunile si Dumnezeiestile Liturghii i-au facut pe multi sa se intoarca in turma Bisericii.
Il implor pe Dumnezeu si pe Sfintii Lui sa-i lumineze pe toti cei rataciti, ca sa poate crede si sa se intoarca la sanul Bisericii, care sta mereu cu bratele deschise si ii asteapta. Aceasta e tot ce stiu sa zic si ii bat la cap pe Dumnezeu, pe Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, pe Arhangheli si pe toti Sfintii pentru cei care vin si imi spun necazurile lor,si isi pun atata speranta in Dumnezeu. De vreme ce nu pot propovadui, lasati-ma macar sa plang pentru pacatele mele si pentru cei ce s-au ratacit.Rugaciunea de noapte este de mare pret. Oamenii dorm si Dumnezeu asculta.AMIN
Parintele Marius Ungureanu

Înţelepciune biblică: Răbdând până la sfârşit



"Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda." (I Corinteni 10, 13)

Ispita reprezintă un pas foarte important spre înfăptuirea păcatului, dar care poate fi benefică pentru suflet atunci când este depăşită şi când nu duce la pierzanie. De aceea, Dumnezeu permite ca noi să fim ispitiţi. Pentru a ne încerca credinţa, pentru a ne deschide ochii spre păcat şi pentru a ne întoarce spre calea cea bună. În cazul unei ispite, omul trebuie să dea dovadă de tărie, dar mai ales de răbdare. "Răbdaţi spre înţelepţire: Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?" (Evrei 12, 7)

Având în faţă o ispită, trebuie să-L avem în gând pe Dumnezeu. Şi nu ca pe cel ce trimite ispita, ci ca pe cel ce ne poate izbăvi de aceasta. Tot aşa, trebuie să privim ispita ca pe o şansă de curăţire şi eliberare a sufletului, nicidecum ca pe o povară. În acest sens ne îndeamnă şi Sfântul Apostol Iacob în Epistola sa: "Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea." (Iac. 1, 2-3)

Chiar dacă ni se pare greu de înfruntat, nu trebuie să găsim scăparea în păcat. Scăparea vine numai de la Dumnezeu, însă doar atunci când testul credinţei şi al răbdării a fost trecut cu bine. Doar atunci putem fi siguri că rugăciunea noastră a fost ascultată: "Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean" (Lc. 11, 4).

8 decembrie 2010

RUGACIUNEA PUTERNICA



Rugăciunea este atât de tare şi de puternică încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei, căci rugăciunea te va povăţui spre o lucrare adevărată şi dreaptă.

Pentru ca să fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti – “iubeşte şi fă ce vrei”, spune Fericitul Augustin – căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut fiinţei iubite… cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu este nevoie de nimic altceva decât de rugăciunea neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea (odihnirea Duhului Sfânt în tine)!…

Pentru ca să putem desfăşura mai amănunţit înţelesul acestei chestiuni o vom lămuri prin pilde:

1. Roagă-te şi gândeşte ce vrei, şi gândurile tale se vor curăţi prin rugăciune. Rugăciunea îţi va lumina mintea, va izgoni şi va linişti toate gândurile necuviincioase. Asta o întăreşte Sf. Grigorie Sinaitul: “Dacă vrei – ne sfătuieşte el – să-ţi alungi gândurile şi să-ţi cureţi mintea, atunci izgoneşte-le cu rugăciunea, căci în afară de rugăciune, cu nimic nu putem opri gândurile.” Sfântul Ioan Scărarul spune în această privinţă acelaşi lucru:“Caută să biruieşti vrăjmaşii ce ţin de gânduri prin Numele lui Iisus. Afară de această armă nu vei găsi alta.”

2. Roagă-te şi fă ce vrei, şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare.

Rugăciunea deasă, chiar şi atunci când nu ţine seama de cererea ce o faci, nu va rămâne fără rod (Marcu Ascetul), pentru că în ea însăşi se află o putere plină de dar. “Sfânt este Numele Lui, şi oricine va chema Numele Domnului se va mântui.” Aşa de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtă vre-o îmbunătăţire în viaţa lui vicioasă a primit in cele din urma, prin rugăciunea lui, o înţelepţire şi o chemare la pocăinţă.

3. Roagă-te şi nu prea te trudi să birui patimile prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma în tine: “Căci Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume”, spune Sfânta Scriptură, iar Sf. Ioan Carpatinul învaţă că dacă tu nu ai darul înfrânării să nu te întristezi, ci să ştii că Dumnezeu cere de la tine silinţă spre rugăciune, şi rugăciunea te va mântui.

Bătrânul descris în Pateric, care “căzând a biruit”, adică poticnindu-se de păcat nu s-a deznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi s-a ridicat în picioare, slujeşte drept dovadă printr-o pildă.

4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te spăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, le va înlătura. Adu-ţi aminte de puţin-credinciosul Petru care se îneca, de Pavel care se ruga în temniţă şi de alte cazuri asemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcută în Numele lui Iisus Hristos.

5. Roagă-te oricum, numai mereu, şi nu te nelinişti de nimic. Fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea va rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte că despre puterea rugăciunii vorbesc Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că: “Rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini de păcate, ne curăţă numaidecât” iar al doilea vorbeşte astfel: “Ca să te rogi într-un fel oarecare stă în puterea noastră, dar ca să te rogi curat este un dar de sus.” Prin urmare jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stă în putere, adu-I la început măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni şi puterea lui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta, devenind o deprindere şi făcându-se una cu firea, va ajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, şi aşa cum se cuvine.

6. Apoi, în sfârşit îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune atunci, în chip firesc, nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru faptele păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.

Vezi câte idei adânci sunt înmănunchiate în această înţeleaptă vorbă: “iubeşte şi fă ce vrei”. Roagă-te şi fă ce vrei!… Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătos, îngreuiat de slăbiciuni, pentru cel ce geme apăsat de povara patimilor care îl luptă!…

Rugăciunea, iată totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător ce duce la mântuirea şi desăvârşirea sufletului? Aşa e! Dar cu numele rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: “neîncetat vă rugaţi” porunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele numai atunci când va fi rostită des, neîncetat, căci repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţa noastră slobodă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca si curăţia rugăciunii este un dar de sus.

Ne vom ruga prin urmare, cât mai des cu putinţă, vom închina întreaga noastră viaţă rugăciunii, chit că ea va fi risipită la început. Practica repetată des de tot ne va învăţa să fim cu luare aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate.

Ca sa învăţăm să facem un lucru bun trebuie să-l săvârşim cât mai des.



DOAMNE IISUSE HRISTOASE , FIUL LUI DUMNEZEU , MILUIESTE -NE PE NOI PACATOSII!


CITESTE SI AICI..CLIK  PE LINC


            Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 

   „Împărăteasa mea cea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniţi, acoperirea celor necăjiţi, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei, că nu am alt ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor.
Amin!“


O rugăciune e "puternică" și e adevărată când e din adâncul sufletului, când încerci să pui în ea toată credința, toată nădejdea şi toată dragostea pentru Dumnezeu...Cred Doamne, ajută necredinței mele!


Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta, Marire Tie !

Părintele Gherontie

Lasati-ma …

Lasati-ma pe mine sa fiu asa cum sunt !
Eu am facut cu cerul un vesnic legamânt
Si n-am sa-l calc, chiar daca m-ati arunca la fiare
Sau mi s-ar asterne o lume la picioare.

Lasati-ma pe mine sa cred cum voiesc eu !
Eu am crezut de veacuri si-oi crede-n Dumnezeu.
Nu ma sili cu biciul sa cred cum tu îmi spui,
Lasati pe fiecare sa aiba crezul lui.

De ce sa-mi vând credinta ? Ce-ai tu sa-mi dai în loc ?
Aur, argint, avere sau lemne pentru foc ?
De ce mi-L vrei pe Domnul ? Ce vrei sa faci cu El ?
Sa-L mai omori o data ? Ma crezi asa misel ?

Dupa o viata-ntreaga de lupta si de truda,
Crezi c-am sa-mi scriu vreodata pe frunte-aceasta: “ Iuda “ ?
Omoara-ma pe mine, daca asa socoti,
Dar pe Hristos din suflet sa stii ca nu mi-L scoti !


si pe maicuta lui cea sfanta o iubesc
caci ea m-ajuta,sa am tot ce doresc
si zi de zi la ea si sfiinti ma rog,
 sa mijloceasca pentru mine..un pacatos..
 


"Într-o noapte, pe când dormeam", povesteşte părintele Gherontie, stareţul mânăstirii Caraiman – o mânăstire din Buşteni, judeţul Prahova, "m-am trezit cu un bileţel în mână. N-am ştiut niciodată cine l-a scris şi cum a ajuns la mine. Era dintr-o hârtie obişnuită, dar scrisul nu era desluşit; de-abia am putut să-l descifrez, de parcă erau litere chinezeşti. Si după ce l-am desluşit, am găsit în el scrisă o rugăciune. Aceasta: "Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei". AMIN! Şi mai scria acolo că trebuie spusă, cu credinţă, de 30 de ori pe zi, vreme de 40 de zile, şi că îndeplineşte orice dorinţă a celui ce o rosteşte. Şi aşa s-a întâmplat! Aşa că de-atunci, am tras biletul cu rugăciunea asta, la xerox, şi l-am dat la toată lumea. Iar aceluia sau aceleia care
are ceartă ori scandal în casă cu soţia sau cu soţul, le dau rugăciunea aşa: "Doamne, întoarce-o pe soţia mea (sau întoarce-l pe soţul meu) la bunătate şi la rugăciune, asupra mea". Şi care m-au ascultat şi s-au rugat, s-au împăcat şi au venit la mine zâmbind de la poartă, de mână. Au venit perechi de tineri şi mi-au spus că au făcut rugăciunea şi nu s-au mai certat... sursa:Cinstitul Parinte Gherontie Puiu,staretul Manastirii Caraiman.

15 iulie 2010

Rugaciunea si vindecarea



Iarta timpul si trecutul,
viitorul si prezentul,
iarta-te chiar si pe tine,
ca sa ma poti ierta pe mine ...
Invata ce este iubirea,
ca sa poti atinge fericirea,
nu lasa nimic sa te atinga
si dragostea din suflet sa iti stinga.
Iubeste si vei fi iertat,
de-a pururi binecuvantat,
iubeste si fi intelept,
caci nu exista om perfect.
Dumnezeu sa iti daruiasca iubire!

Rugaciunea si vindecarea
Mesaj pentru cel ce citeste: Sa fie azi pace in sufletul tau!.Foloseste-ti darurile ce ti s-au dat,în slujba celorlalti si în numele adevarului.Multumeste-te de felul cum esti, asa cum esti si ai încredere ca esti la locul si momentul potrivit.Daruieste fara sa astepti rasplata.Si mai ales fa totul din Iubire!
„ Fenomenele mistice” cum erau denumite pâna de curând, au suport stiintific dat de ultimele cercetari în domeniu. Tot mai multi cercetatori din întreaga lume, s-au axat în ultimul timp pe experiente si cercetari specifice.
Oamenii pot sa se vindece într-adevar în biserici atunci când ating sfintele moaste sau sanctuarele. Oamenii de stiinta din Petersburg au dovedit-o si au descoperit si mecanismul "material" al acestui fenomen divin..
"O rugaciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, seful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare si Dezvoltare Psihoneurologica Bekhterev din Petersburg .
"Rugaciunea nu numai ca regleaza toate procesele din organismul uman, dar ea repara si structura grav afectata a constiintei." Profesorul Slezin a facut ceva de necrezut - a masurat puterea rugaciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor calugari în timp ce se rugau si a captat un fenomen neobisnuit - "stingerea" completa a cortexului cerebral.
Aceasta stare poate fi observata numai la bebelusii de trei luni, atunci când se afla lânga mamele lor, în siguranta absoluta. Pe masura ce persoana creste, aceasta senzatie de siguranta dispare, activitatea creierului creste si acest ritm al biocurentilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugaciunii, asa dupa cum a dovedit omul de stiinta. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscuta "trezie usoara, în rugaciune" si a dovedit ca are o importanta vitala pentru orice persoana.
Este un fapt cunoscut ca bolile sunt cauzate mai ales de situatii negative si afronturi care ne ramân înfipte în minte. În timpul rugaciunii, însa, grijile se muta pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibila atât vindecarea psihica si morala cât si cea fizica.
Slujbele bisericesti ajuta si ele la ameliorarea sanatatii.
Inginera si electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicala si Biologica a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sanatatii unor enoriasi înainte si dupa slujba. A rezultat ca slujba în biserica normalizeaza tensiunea si valorile analizei sângelui.
Se pare ca rugaciunile pot sa neutralizeze chiar si radiatiile. Se stie ca dupa explozia de la Cernobîl, instrumentele de masura pentru radiatii au aratat valori care depaseau capacxitatea de masurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însa, aflata la patru km de reactoare, valoarea radiatiilor era normala.
Oamenii de stiinta din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, ca apa sfintita, semnul Crucii si batutul clopotelor pot sa aiba, de asemenea, proprietati vindecatoare.. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoara virusii de gripa, hepatita si tifos.
Proteinele virusilor se încovoaie si nu mai poarta infectia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect si mai semnificativ : omoara microbii patogeni (bacilul de colon si stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci si în râuri si lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfectie cu radiatie magnetica.
Laboratorul stiintific al Institutului de Medicina Industriala si Navala a analizat apa înainte si dupa sfintire.
A rezultat ca daca se citeste rugaciunea Tatal Nostru si se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentratia bacteriilor daunatoare va fi de o suta de ori mai mica. Radiatia electromagnetica da rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandarile Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau bautura nu au numai o valoare spirituala, ci si una preventiva.
Apa sfintita nu este numai purificata, ci ea îsi schimba si structura, devine inofensiva si poate sa vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indica o densitate optica mai mare a apei sfintite, ca si cum aceasta ar fi înteles sensul rugaciunilor si l-ar fi pastrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
Singura limita este ca vindeca numai pe cei credinciosi.
"Apa "distinge" nivelul de credinta al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinteste apa, densitatea optica este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfintirea este efectuata de o persoana credincioasa laica, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat si necredincios, fara cruce la gât, schimbarile au fost nesemnificative.
De fapt, au fost capabili sa masoare unele efecte, dovedind cu mijloacele stiintifice actuale ceea ce Sfintii Parinti stiu, prin experinta, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omenesti.
Nu sunt cuvintele mele.Am primit acest mesaj prin mail, mi s-a parut interesant, si mi-am zis sa-l împartasesc cu voi,cei ce veti citi...  

30 mai 2010

Icoana Maicii Domnului izbăvitoare de beţie

La mânăstirea Visoţki din Serpukov se adună în pelerinaj mulţi credincioşi. Nu întâmplător, majoritatea au neputinţe privind patima alcoolismului. Aici se află Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Potirul nesecat”, renumită mai ales din sec. XIX.


Icoana se afla din vechime în mânăstirea Visoţki, dar nu se ştia de darul ei, până în anul 1878. Atunci un soldat în rezervă din Tula, care era alcoolic şi ajunsese olog, a avut o viziune: Sfântul Varlaam i-a apărut în vis şi i-a indicat să meargă la mânăstirea din Serpukov, să caute Icoana Potirul Nesecat, să solicite citirea unei dezlegări (molifte) înaintea ei, că va primi vindecarea şi de patimă, şi de boala picioarelor

Viziunea s-a repetat de trei ori, iar soldatul tot nu era hotărât să se ducă la mânăstire. În sfârşit, s-a hotărât să meargă, chiar şi târându-se. Pe măsură ce mergea, picioarele se înzdrăveneau. Ajuns la mânăstire, a întrebat de Icoana Potirul Nesecat. Călugării nu cunoşteau o asemenea denumire. Gândindu-se că s-ar putea să fie vorba de o Icoană pe care era pictat un Potir, unul dintre călugări i-a arătat-o pe aceea. Verificând pe spatele Icoanei, a găsit inscripţia „Potirul Nesecat” (Niéoupivaïemaïa Tchecha). I s-a citit molitva înaintea Icoanei şi soldatul s-a întors acasă pe picioarele sale, scăpat şi de asuprirea alcoolismului. Icoana a devenit renumită şi foarte mulţi oameni au venit înaintea ei, din aceeaşi pricină. Peste puţin timp ei veneau din nou, să mulţumească pentru vindecare. La Icoană a început să se citească în mod regulat molitfa şi Acatistul Potirul Nesecat, în fiecare duminică şi ori de câte ori există solicitarea.
Icoana aparţine tipului de reprezentare a Maicii Domnului „A Semnului”, fiind unul dintre cele mai cunoscute tipuri iconografice. Pruncul apare în Icoană în Sfântul Potir, binecuvântând. Este vorba de Potirul pentru Împărtăşanie. Într-adevăr, este un Potir nesecat, cel al Sfintei Împărtăşanii, căci Mielul - Hristos este mâncat dar niciodată consumat.
Maica Domnului, ca un mare preot la mijlocire, cu sfintele sale mâini ridicate la cer, oferă lui Dumnezeu jertfa sa: chiar pe Fiul Său, Cel jertfit. Ea vesteşte că Potirul nesecat al milei şi ajutorului Dumnezeiesc este disponibil pentru fiecare persoană care are nevoie şi cere. Nenumărate copii ale Icoanei s-au răspândit în toată Rusia şi în lume, împreună cu Acatistul Icoanei, tradus în diferite limbi, inclusiv în limba română.

„Harul lui Dumnezeu, care este dăruit prin Icoana ta, Potirul Nesecat, îi apropie de ea, Stăpână, pe toţi cei întristaţi şi oropsiţi: văduve, bătrâne, şi mai ales pe toţi cei cuprinşi de boala beţiei, care niciodată nu pleacă deşerţi de la tine, Preacurată, de la Potirul Nesecat al darurilor tale dumnezeieşti, o, Preamilostivă, ci vindecare deplină primind de la chipul tău făcător de minuni, îi cântâm cu mulţumire Domnului: Aliluia!” (condacul al 12-lea, din Acatistul Maicii Domnului „Potirul Nesecat” – în cinstea Icoanei Maicii Domnului izbăvitoare de beţie)Aceasta este rugaciunea la care trebuie sa va rugati cu ravna si credintaAuzind Domnul mâhnirea adâncă, vaietele şi plânsul soţiilor, mamelor, copiilor şi al rudelor celor tulburaţi cu firea de patima beţiei, le-a dăruit, Stăpână, icoana ta, prin care toţi cei care se apropie, capătă mângâiere sufletească şi îţi grăiesc cu lacrimi unele ca acestea:
Bucură-te, potir, care pentru noi te umpli de bucurie din izvorul Cel fără de moarte;
Bucură-te, că eşti mângâierea mamelor celor cuprinse de mâhnire;
Bucură-te, nădejdea celor fără de nădejde;
Bucură-te, apărătoarea plină de har a celor ce vin la tine;
Bucură-te, bucuria şi înveselirea celor necăjiţi;
Bucură-te, ceea ce potoleşti patimile izvorâte din beţie;
Bucură-te, că întinzi mâna celor ce au nevoie de ajutorul tău;
Bucură-te, Stăpână, "Potir Nesecat", care ne potoleşti setea cea duhovnicească!

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ