DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Preot Ioan
Într-o zi, ăştia de la cablu mi-au tăiat accesul la imagini. Nu pot să vă spun ce zbatere interioară în căutarea drogului vizual
am avut.
Societatea noastră este cert una centrată pe imagine. De la spoturile uriaşe care te agresează la semafor până la telefonul care
a devenit de fapt un televizor mini, de la cablul atotstăpânitor din casă până la calculatorul de tot mai
varii dimenisuni, care intră oriunde, chiar şi în suflet, totul arată că ne-am convertit fiinţa în
vehicol vizual şi că totul trece
prin
ochi pentru
a
ajunge la rămăşiţele de suflet. Un părinte duhovnicesc spunea că în vremurile din urmă,
diavolul nu
va mai sta la uşă, ci se va
înstăpâni în casă, cu capul pe masă şi cu
coarnele pe acoperiş.
Realitatea se vizualizează tot mai mult. Spionajul a devenit urmărire vizuală, guvernele se schimbă la televizor, revoluţiile se
vizionează acerb, credem ce spun câţiva varani creatori de opinie,
islamismul vine prin facebook, reţetele de mâncare sunt privite atent şi nu mâncate pe nerăsuflate (cât de ridicol este să-i vezi pe
alţii cum mănâncă
cu poftă!), pornografia a devenit una dintre cele mai rentabile industrii generatoare de păcat, călătoriile se fac călare pe pixeli, birourile sunt sălaşele unor animale cibernetice,
conectate la internet. Trăim prin reprezentanţi, mai precis trăiesc aceia din lumina reflectoarelor şi
noi ingurgităm reziduri alterate imaginativ de realitate, pentru a simula o viaţă în care vedem prin lentila diformă ceea ce ar
trebuie respirat cu inima. Ne-am
obişnuit să valorizăm persoanele după felul cum arată, angajarea se face pe criterii de look, iubim pe cei frumoşi şi
fardaţi şi uităm pe cei banali. Pleşu concurează din ce în ce mai greu cu Tonciu.
Analiza şi gândirea au fost înlocuite cu imaginile aberante,
generatoare de şocuri pe termen scurt. Ceahlăul se urcă la televizor şi aerul Bucegilor se respiră din garsonieră (sic!).
Universul nostru intim a fost invadat cu succes de imagini dintre cele mai năucitoare, şi obişnuinţele noastre fundamentale,
de fiinţe umane, s-au vizualizat total. Totul este pe ecran, într-o
avalanşă infinită
de
imagini care pătrund şi asimilează
fiinţa umană, digerând-o.
Ceea ce am
uitat în această cursă
a
înarmării ochilor cu
imagini este
faptul că omul are
nevoie
totală de
tihna ochilor pentru a-şi deschide privirea lăuntrică spre universul nevăzut dar
evident al credinţei. Cerurile lui Dumnezeu sunt inaccesibile
oricărui telescop, dar văzute de omul pătruns de rugăciune. Poate cineva să se roage privind la televizor? Eu zic că
nu, ochii noştri
privind mereu altceva, într-o mişcare haotic dispersatoare, pun o
ceaţă pe privirea raiului nevăzut, pătruns de şoaptele rugăciunii inimii sau de îngenuncherea tainică din fapt de seară. Un e-book
ne poate ajuta, purtând în el mii de cărţi cu milioane de
informaţii. Însă o carte mică
de rugăciuni, pitită în colţul genţii, este poarta de intrare a lui Dumnezeu
în lăuntrul chipului
tău.
Fericirea se gustă în taină, primul sărut se face cu
ochii închişi, iar
taina bucuriei şi unirii cu Mirele ceresc se consumă în întunericul supraluminos (de care vorbea Dionisie
Areopagitul) al cămării de
nuntă a inimii.
Într-o zi ăştia de la cablu mi-au tăiat accesul la imagini. Nu pot să vă spun ce zbatere interioară în
căutarea drogului vizual
am avut. Altă zi mi-am uitat
telefonul
acasă.
Gânduri
negre despre telefoane vitale, persoane care pot muri fără ca eu să ştiu, ca şi cum aş fi putut împiedica asta cumva, şefi omniprezenţi
care
mă pot căuta în zadar, un ghemotoc de gânduri
de panică au umplut
sufletul
meu până
am pus din nou
mâna pe cutia
cu butoane. Un sentiment de pierdere iremediabilă care nu poate fi
eradicat din suflet
decât printr-un antrenament sistematic
de limitare a dependenţei noastre de media. Supravieţuim din
internet. Însă o citire a lui Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici,
poate da diagniosticul corect al dependenţei noastre de tehnologie
moartă şi al înstrăinării noastre de Izvorul vieţii. Suntem noi mai inteligenţi decât Sfântul Isaac Sirul? Eu cred că nu.
