30 septembrie 2022

SPOVEDANIA, NE DESCHIDE PORTILE CERULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


“Unui calugar pustnic i s-a aratat diavolul intr-o noapte si a inceput sa-i aminteasca pacatele: „Ai facut asta, asta si asta, … aceia, aceia si aceia..., vai si amar de sufletul tau!”. “Numai atata?”, a intrebat pustnicul? “Ba, ai mai facut si multe alte pacate si destule, ca sa ai parte de focul iadului nostru! “Te rog, scrie-mi-le pe o hartie, ca sa nu le uit!”, i-a zis călugărul pustnic. Cand au fost gata, pustnicul a luat hartia de la diavol, a facut peste ea semnul Sfintei Cruci si a scris cuvintele: Pacatele acestea, toate mi-au fost iertate de Dumnezeu Iisus Hristos, in Duhul Sfant prin parintele meu duhovnic in Taina Sfintei Spovedanii! Iar, apoi, cu binecuvantarea duhovnicului, am primit Sfanta Impartasanie, adica, Cinstitul Trup si Scumpul Sange al Domnului nostru Iisus Hristos, si prin aceste doua Sfinte Taine, PACATELE MELE AU FOST ACHITATE, (mi-au fost sterse faradelegile mele si de tot pacatul am fost curatit. Pustnicul, i-a intins hartia diavolului, spunandu-i: „Mi-ai dat nota de plata, poftim aici chitanta!”. Atunci, crapand de furie si de necaz, diavolul indata s-a facut nevazut”.
Bucuria mea, daca acestui pustnic spovedit si impartasit i-a amintit diavolul toate pacatele, atunci ce va fi cu cel care merge la judecata particulara sufletul negru, ca un tuci, catranit??? Osanda vesnica il asteapta si-i va spune Mantuitorul: “Prietene, cum ai intrat aici fara haină de nunta? El insa a tacut. Atunci Imparatul a zis slugilor: Legati-l de picioare si de maini si aruncati-l in intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Caci multi sunt chemati, dar putini alesi. (Matei 22:12-14). Cine are minte, sa ia aminte! Amin si Aliluia!
                                                                                                                            Preot Ioan .


O MINUNE CU SFANTA ICOANA A MANTUITORULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Am sa va spun o istorioara, ca sa vedeti ca taina Crucii s-a mai repetat uneori si in chip vazut. Iata ce s-a intamplat.
Intr-o casa oarecare bolea un biet crestin sarac si era aproape de moarte. Neavand cui sa vanda casa, a lasat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunandu-i:
- Uite, ramai in casa mea, ca eu acum mor si la urma va ramane la niste nepoti ai mei.
Cand a murit crestinul acela, a ramas in casa aceea o icoana a Mantuitorului Iisus Hristos. Evreul acela, nefiind cu ura catre crestini, a lasat icoana pe perete si isi vedea de treburile lui. Dar a venit intr-o zi la dansul alt evreu si i-a zis:
- Cum stai tu, mai, cu icoana in casa? Uite icoana lui Hristos!
Iar el a raspuns:
- Asa am gasit casa cand am venit si n-am indraznit sa iau icoana de la locul ei, ca am auzit ca acela-i lucru sfant. Este Hristos!
Insa evreul acela, fiind rau si necredincios, a cerut icoana, si nu s-a lasat pana ce nu i-a dat-o. Si a luat icoana Mantuitorului de acolo, a dus-o la el acasa, departe, a chemat si pe altii si le-a zis:
- Sa facem si noi cu icoana lui Hristos, cum au facut parintii nostri!
Si au pus icoana pe un stalp si au rastignit-o cu cuie. Unde erau mainile Mantuitorului pictate au batut cuie si dupa ce au pus sfanta icoana acolo au inceput a o lovi in fata, batandu-si joc de ea. Unii Il scuipau, altii strigau: Hoo, coboara-Te de pe cruce! Si in fel si chip ziceau. Dupa cum au facut parintii lor, asa au facut si icoanei Mantuitorului, ca sa faca macar simbolic din ceea ce au facut parintii lor, sa le urmeze rautatea. Iar unul din ei a zis:
- Eu am auzit ca unul L-a impuns cu sulita in coasta!
Si in batjocura, cum radeau ei acolo, au luat o sulita si au impuns icoana. Dar deodata, cand au impuns-o, a inceput sa curga sange mult, incat i-au cuprins spaima pe toti, si au fugit la scoala lor si au spus rabinului:
- Iata ce am facut noi! Am rastignit icoana lui Iisus Hristos si, cand am impuns-o, a curs sange!
Si a venit invatatorul lor, rabinul, si a vazut adevarul. Apoi a zis:
- Vedeti? Acum s-a stabilit mai tare si mai clar decat toate ca parintii nostri au fost ucigatori de Dumnezeu Cel Viu si de Omul Iisus Hristos! Deci, daca a curs sange din icoana aceasta uscata de lemn, suntem toti vinovati de sangele Lui si trebuie sa ne botezam!
Si, ducandu-se la scoala cu icoana insangerata, s-au botezat toti aceia, toata scoala lor, si mult popor evreiesc a trecut la dreapta credinta, vazand sangele lui Hristos curgand din Preasfantul Sau Trup zugravit pe icoana, dupa atatea sute de ani de la rastignirea Sa pe Golgota.


29 septembrie 2022

POCAINTA si SMERENIA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Bucuria mea, iata ce zice Sfantul Ignatie Briancianinov: "Daca omul nu pune POCAINTA si SMERENIA ca radacina la toate faptele, gandurile si cuvintele lui, chiar de ar si face fapte bune, nu se va mantui, ci se va asemana din ce in ce mai mult cu duhurile cazute (diavolii), avand aceeasi soarta, lepadarea vesnica”.

Iar Starețul Tadei de la Manastirea Vitovnita, ne indeamna asa: "Nu mai dati atata insemnatate intamplarilor din afara. Fiti mai mult in launtrul vostru, in inima, cu Domnul, iar pe celelalte lasati-le! Trebuie doar sa fiti cuviinciosi, linistiti si buni fata de toti”. Sfantul Serafim de Sarov zice:  "De vei trai dupa trup, iti vei pierde si sufletul, si trupul; iar daca vei trai dupa Dumnezeu, pe amandoua le vei mantui”. Asadar, sa ne pocaim, sa ne smerim si sa ne rugam cat mai mult posibil. 

🙏 Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!

 🙏 Miluieste-ma, Maica Luminii!

 🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau. 

                                                                                                                                          Amin si Aliluia! 

18 septembrie 2022

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Vindecătoarea” (Țelitelnița)

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...18 Septembrie



Minunea care a inspirat zugrăvirea acestei Icoane a fost consemnată de Sfântul Dimitrie al Rostovului, în cartea sa referitoare la o serie de Icoane făcătoare de minuni ale Maicii
Mântuitorul nostru, Domnul Dumnezeu!”

În afară de aceasta, preotul Vincent avea o evlavie deosebită pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Într-o vreme, el s-a îmbolnăvit grav la limbă. Nu numai că nu mai putea sluji, ci avea dureri îngrozitoare, zăcând la pat, aproape de a-şipierde minţile datorită suferinţei. Acum nu se mai putea ruga în biserică, dar se închina cu rugăciunea obişnuită, către Dumnezeu şi Maica Domnului, în patul său.
La sfârşitul unei rugi fierbinţi, a văzut că la capul patului său a apărut un tânăr foarte frumos. A înţeles îndată că e îngerul său păzitor. Acela l-a privit cu milă neţărmuită şi cu dragoste, chemând-o el însuşi pe Maica Domnului, să-l vindece pe bolnav. Atunci în camera preotului a intrat chiar Împărăteasa îngerilor, care l-a tămăduit.
Ridicându-se complet vindecat, preotul a mers îndată la biserică, slujind din nou. Enoriaşii săi, care îi cunoşteau situaţia, au fost mai mult decât uimiţi să-l audă cântând.
Se pare însă că minunea aceasta nu este unică, pentru că Icoana cu numele „Vindecătoarea” („Tselitelnissa”, „The Healer”) era cunoscută dinainte, cu aceeaşi reprezentare a unui bolnav, pe patul suferinţei, lângă care a venit Maica Domnului, alinându-i suferinţa.
Cea mai veche Icoană „Vindecătoarea”, cunoscută, datează din sec. IV, aflându-se în biserica Tsilkan (Kartali – Georgia), din timpul Sfintei Nina, cea asemenea cu Apostolii.

O copie a Icoanei Tselitelnissa a Maicii Domnului, ea însăşi făcătoare de minuni, se află la Moscova, în mânăstirea Alexeev.
Icoana este pomenită în sinaxarele ruse, la 18 septembrie.

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecare de boli

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi( numele) şi vindecă- ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de boli , de suferinte. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!



16 septembrie 2022

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „ajutătoarea celor smeriți”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...16 Septembrie 


Icoana Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” a apărut în anul 1420, în apropierea lacului Stonii din ținutul Pskovului.

Icoana a plâns cu lacrimi de sânge în septembrie 1426, fapt corelat cu evenimente ulterioare, precum: foamete, incendiu de proporții și invazia unui prinț lituanian aliat cu tătarii, toate din zona Pskovului. La 16 septembrie 1426 a avut loc mutarea icoanei în catedrala din Pskov, fapt comemorat până astăzi în Biserica Rusă.

În icoană, Maica Domnului e zugrăvită şezând. Capul îi este încununat de o coroană. În mâna dreaptă ţine sceptrul, iar cu stânga Îl ţine pe Dumnezeiescul Prunc. Pruncul este zugrăvit cum stă în picioare pe genunchii Maicii. Cu mâna dreaptă se atinge de obrazul ei, iar în stânga ţine globul pământesc ‒ simbol al stăpânirii asupra lumii. Această minunată icoană s-a aflat o perioadă îndelungată în catedrala din Pskov, dar în anul 1917 icoana a dispărut.

Una dintre copiile acestei icoane „care plânge pentru lume” se află la Kiev. Această copie a icoanei Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” datează din secolul al XIX-lea.

În toamna anului 1992, această icoană a fost dăruită Mănăstirii Vvedensky (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) din Kiev, de către monahia Teodora (†1994).

Icoana a atras imediat atenția credincioșilor, încă dinainte de a face minuni cărora să li se ducă vestea, nu doar prin frumusețea exterioară și strălucirea deosebită a culorilor, dar și fiindcă toți cei ajunși înaintea ei se simțeau îndemnați a se ruga vreme îndelungată acolo, spunând Maicii Domnului toate durerile lor.

Într-o zi a anului 1993, starețul Damian a observat că icoana Maicii Domnului, care era așezată într-un baldachin de lemn prevăzut cu geam de sticlă, devenise mai întunecată. Îndepărtând geamul, starețul a observat din nou culorile luminoase ale icoanei. Pe sticla situată în fața icoanei apăruse imprimată o copie identică a icoanei Maicii Domnului, argintată, care în urma cercetărilor științifice s-a dovedit ca fiind „nefăcută de mână omenească”. Sticla cu oglindirea argintată a icoanei a fost așezată lângă icoană, spre închinare.

Minunea vizibilă a fost doar începutul. Au urmat multe vindecări, prima minune consemnată este cea a tămăduirii minunate a unei femei însărcinate, care era în pericol să piardă sarcina, din cauza unei hepatite confirmate prin analize medicale.

Icoana a fost purtată în pelerinaj prin diferite locuri ale lumii, printre care și la Mănăstirea Danilovsky din Moscova. Aici, în Catedrala „Sfânta Treime”, preoții au săvârșit înaintea icoanei făcătoare de minuni paraclisul icoanei Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți”.

Sărbătoarea din 16 septembrie a fost stabilită în Rusia, cinstindu-se astfel mutarea în catedrala din Pskov a icoanei originale a Maicii Domnului „Prizni na smirenie”.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, milu­iește-ne pe noi.

15 septembrie 2022

Rugăciunea vindecătoare

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


„Fie ca Dumnezeu, Domnul nostru să-mi dea harul de a vedea cu lumina clară a credinței. Că El este întotdeauna de partea mea, ca un Tată iubitor. Și niciodată nu mă va abandona. Să mă ajute să înțeleg că El este Dragostea. Și că îmi dorește binele mai mult decât oricine din lume. Și să mă ajute să am încredere în Medicul divin, Iisus Hristos. Care îmi poate da sănătatea corpului și liniște sufletească. Dacă aceasta este voința Sa sfântă.

Fie ca ajutat de harul Duhului Sfânt, să crească în mine, zi de zi, credința în rugăciune. Cu convingerea că Dumnezeu mă ascultă mereu. El care ascultă rugăciunile smerite și stăruitoare ale fiilor lui. Și care niciodată nu ne lasă fără harurile cele mai trebuincioase pentru sfințirea și mântuirea noastră. Atunci când îi cer lui Isus vindecarea, să fiu încredinţat că, dacă este spre binele meu, mi-o va dărui.

Ia-mă în grija Ta, Doamne!

Fie ca Dumnezeu să-mi acorde harul de a mă bucura de minunea veseliei creștine, pe care Isus ne-o dă, ca rod al Duhului Sfânt. Atunci când îmbrățișăm durerile, bolile și necazurile acestei vieți cu un abandon total în brațele lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Și să mă ajute să înțeleg că bucuria vine din iubire, iar iubirea devine autentică – la fel ca aurul purificat prin foc – în mijlocul încercărilor și al Crucii.

Fie ca Domnul Dumnezeul nostru să mă învețe să văd durerea, suferința și boala, nu ca o pedeapsă, ci ca o participare sfântă la Crucea lui Hristos. Astfel încât să știu să iubesc Crucea așa cum a iubit-o El. Și să învăț s-o îmbrățișez și s-o ofer lui Dumnezeu fără revoltă sau plânset. Și ca, în același timp, să nu încetez a mă ruga cerând Domnului, cu credință, – întotdeauna supusă Voinţei sale – harul vindecării mele. Amin!”

.. CINSTIREA SFINTEI ICOANE A MAICII DOMNULUI - "Novonichita”...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




🙏"Pe data de 15 septembrie, a doua zi dupa praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, sarbatorim o veche icoana a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, Care tine in mana o Sfanta Cruce mare, cu care binecuvanteaza credinciosii crestin ortodocsi. Aceasta icoana poarta numele Sfantului Mare Mucenic Nichita Gotul.

🙏 Atat de mare este cinstea acordata acestui Sfant, incat numele sau a devenit foarte comun ca nume de botez pentru unii crestini ortodocsi.

🙏 Sfantul Nichita s-a nascut si a crescut pe malurile Dunarii, pe actualul teritoriu al Romaniei. El era de neam got (un trib germanic) si ucenic al episcopului got Teofil, luminator al gotilor, care a participat la Sinodul I Ecumenic (din anul 325), si inaintea căruia Sfanta Elena, mama Sfantului imparat, Constantin cel Mare, a descoperit Sfanta Cruce a Domnului Iisus Hristos, la Ierusalim.

🙏 Sfantul Nichita, al carui nume provine de la cuvantul grecesc care se talcuieste „biruinta”, a primit Botezul de la Teofil, dupa ce o tanara crestina, Iuliana, l-a auzit cum povesteste un vis misterios pe care-l avusese, in care un copil cu o cruce i-a zis sa-si priveasca pieptul. Cand s-a trezit si a facut acest lucru, a descoperit icoana pe care o pomenim astazi, impreuna cu Sfantul Nichita.
Sfantul Nichita, a avut o lucrare importanta de raspandire a crestinismului printre discipolii sai goti. Prin propriul exemplu si prin cuvintele sale pline de duh, a adus multi pagani la credinta crestina.

🙏 Sfântul Nichita a devenit liderul spiritual al goților crestini, devenind chiar episcop. El l-a mustrat pe Atanaric, regele pagan al gotilor, pentru cruzimea sa si pentru faptul ca persecuta crestinii.

🙏 Sfantul Nichita a indurat multe chinuri din partea regelui got pagan si a murit dupa ce a fost aruncat in foc, la 15 septembrie 372. Trupul sau a ramas nevatamat de flacari si a fost iluminat cu o minunata stralucire. Noaptea, un prieten al mucenicului, un crestin pe care il chema Marian, a recuperat trupul Sfantului Nichita. O parte din moastele Marelui Mucenic Nichita se gasesc la Manastirea Vsokie Decani în Serbia.

Sfanta Cruce, pe care Copilul Hristos o tine in icoana ne aminteste de biruinta Domnului nostru, care nu a fost castigata prin mijloace militare. El le-a interzis celor care il urmau ca sa-L apere cu sabia. In schimb, El a imbratisat de buna voie Pătimirile Sale si Crucea, increzandu-Se in Tatal Ceresc, de a folosi acest lucru pentru binecuvantarea lumii pe care a venit sa o salveze datorita iubirii Sale nemasurate. Murind pe Cruce, El a biruit moartea pentru totdeauna si daruieste aceasta biruinta tuturor celor care-L slujesc. El i-a aratat soldatului Nichita ca adevarata izbanda nu vine din faptele sale eroice de pe campul de lupta, ci din urmarea lui Dumnezeu, a vietii si a patimirilor Sale.

Sfantul Nichita a castigat intr-adevar o victorie de durata. Creștinii ortodocsi considera aceasta victorie finala, sarbatorindu-l pe Sfantul Nichita si prin icoana sa, precum si prin insemnarea prescurilor folosite pentru Euharistie cu "IC. XC. NI. KA.” care inseamna „Iisus Hristos, Biruitorul”.

🙏 Doamne, ajuta-ne sa traim zilnic acesta biruinta, sa ne intoarcem catre Domnul, sa-I multumim, sa-L ascultam cu umilinta si sa ne pocaim pentru greselile si pacatele noastre."
 
🙏 Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, milu­ieste-ne pe noi!

🙏 Sfinte Mare Mucenice Nichita Gotul, ca unul care ai indrazneala inaintea lui Dumnezeu, roaga-te si pentru noi pacatosii robii Lui, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin si Aliluia!

                                                                                                                             Preot Ioan 🙏.


13 septembrie 2022

SFÂNTĂ CRUCE A DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                         

Eliana Popa

Sfântă Cruce-a Domnului,
Pod spre Viață omului
Peste lemnul tău a curs
Sfântul sânge-al lui Iisus

S-au jertfit pe lemnul tău
Plăcuții lui Dumnezeu!
Și-ai condus către izbândă
Împărați creștini în luptă!

Cruce armă preacurată
De la iad spre rai ne poartă,
Că-ți străluce în toți porii
Sângele răscumpărării!

Lângă tine-și află locul
Crinul și cu busuiocul,
La piciorul tău se-adună
Om și înger împreună!

Cruce Sfântă sărutată
Și de Maica Preacurată
Când în giulgiu i L-au pus
Pe Iubitu-i Fiu, Iisus.

Stai în casă de român,
Și la margine de drum
În Biserici să ții vie
Sfânta noastră ORTODOXIE


9 septembrie 2022

Viata și minunile Maicii Domnului!!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                  AŞA NE VORBEȘTE SFÂNTA SCRIPTURĂ DESPRE MAICA DOMNULUI !!!
 
Nu toate Bibliile sunt la fel, nu este o Biblie bogată şi una săracă, Mântuitorul a lăsat o singură Sfântă Scriptură. Biblia ortodoxă este singura Biblie așa cum a lăsat-o Dumnezeu prin insuflare, nu a scos, nici n-a adăugat nimic la ceea ce a dat Duhul Sfânt . Luaţi în mână o Biblie ortodoxă şi una sectară şi veţi vedea că nici limbajul lor nu este la fel. Sectele au scos afară 14 cărţi ale Scripturii, au modificat versete şi le-au dat sensul convenit lor, mare păcat este acesta:,,Iar de va scoate cineva din cuvintele cărții acestei prorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieții şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta" (Apoc. 22, 19). Biblia ortodoxă are 80 de Cărți în total, iar cea sectară numai 66 de Cărți, se poate oare să te atingi de cuvântul lui Dumnezeu, oare tu ești autorul lui?
Vechiul Testament ortodox are 53 de Cărți, iar cel sectar numai 39 Cărți. Dacă se numeşte Testament, înseamnă că nu poate fi schimbat în niciun fel fără a greși, față de Cel ce a lăsat Testamentul Lui şi mai ales că Testamentul este al lui Dumnezeu şi nu este al oamenilor. La Judecată vom vedea ce vor răspunde cei ce au făcut acest păcat fără de
iertare. În Noul Testament, au făcut schimbări de cuvinte după bunul plac, au adăugat, au şters, oare Dumnezeu a greşit, cînd a alcătuit prin insuflarea Duhului Sfânt , Noul Testament?
Au schimbat cuvintele pentru a o putea înjosi pe Maica Domnului, pentru a-i putea lua ceia ce i s-a dat de Dumnezeu, pentru a o coborî la nivelul oamenilor de rînd, făcind-o egală cu orice femeie. Oare ați mai găsit undeva în lume, o femeie ca şi aceasta să nască un Dumnezeu?
De ați găsit-o aceia este egală cu Maica Domnului, dar fiindcă nu este, Fecioara Maria este persoană Unică şi fără egal în omenire. Să naşti un Dumnezeu şi apoi să treci la păcate, se pare că este un gol în rațiunea, care susține aşa ceva. Îngerii i se închină şi o slăvesc, iar oamenii fără rațiunea întreagă o batjocoresc. Intreaga Scriptură se concentrează asupra ei, de la primele file ale Cărții Facerii: ,,Atunci... a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam" (Facere, 2, 21-22). Oare nu la fel s-a întrupat Iisus Hristos din Fecioara Maria? Eva se naşte din Adam fără de bărbat prin coastă, iar Hristos se naşte din Fecioara Maria fără de bărbat, rămânând Maica Domnului fecioară şi după naştere. Naşterea Evei din Adam este chipul Naşterii lui Hristos din Fecioara Maria. Aici Eva, acolo Maria, aici Adam Feciorelnic, acolo Hristos Dumnezeu, aici Eva fecioară, acolo Maria pururea Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu. Aceasta este prima mențiune Biblică despre Maica Domnului Fecioară, este o preînchipuire a Naşterii lui Hristos din Maica Domnului.
A doua mențiune biblică, despre Maica Domnului o găsim în Biblie, tot în Cartea Facerii, atunci când au căzut în păcat Adam şi Eva, iar Dumnezeu îi dă pedeapsă şarpelui.,,Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămînţa ta și sămînţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul" (Facere, 3, 15). Cuvântul femeie, ca gen, se referă la o femeie prin care şarpele, adică diavolul a fost biruit, i s-a luat puterea. Femeia prin care am căzut este Eva, iar femeia prin care diavolul este biruit este Fecioara Maria. Femeia dărimătoare este Eva, iar femeia salvatoare este Maica Domnului. Duşmanie între diavol şi Maica Domnului a existat atunci cind Irod a vrut să-l omoare pe lisus, iar Maria fuge cu lisus in Egipt. Duşmanie a existat pe Golgota când diavolul se arăta biruitor, iar Maria plângea la poalele Crucii, era o biruință aparentă, căci Iisus îl biruie prin Cruce. Deci, femeia de care vorbeşte Scriptura este Fecioara Maria, iar duşmanul este diavolul. Duşmănia,,între sămînţa ta şi sămînţa ei", aici ni se arată lupta dintre Hristos şi diavol. După trup, Hristos este sămânță din trupul Maicii Domnului, iar după Dumnezeire este Fiul lui Dumnezeu. Având trup din Fecioara Maria înseamnă că lupta lui Hristos prin trupul său este şi lupta continuă a Maicii Domnului cu diavolul. A existat această dușmănie între Hristos şi diavol și va exista pînă la sfîrşitul lumii. Cuvintul,,aceasta îți va zdrobi capul" arată că lisus Hristos prin moartea pe Crucea Golgotei a zdrobit capul diavolului, l-a legat, numai are atîta putere diavolul pe cât a avut până la venirea lui Hristos. Unde se rosteşte numele lui Hristos, puterea diavolilor se topeşte. Cuvintele,,iar tu îi vei înţepa călcâiul " arată că va avea diavolul o putere mică şi aceasta numai asupra trupului, căci Dumnezeu fiind, diavolul a fost biruit de El prin ceea ce se părea că diavolul biruie. Femeia a biruit, prin Nașterea lui Hristos, Maica Domnului a biruit pe diavol, iar Hristos l-a legat în Gheena, pentru a nu mai putea chinui pe oameni. Că diavolul îi chinuie, aceasta se datoreşte acceptării de bunăvoie de către oameni a stăpînirii diavolului asupra lor.
A treia mențiune biblică, despre Maica Domnului o avem în Biblie, tot în Cartea Facerii:,.Iată, la anul pe vremea asta am să vin iar pe la tine și Sarra, femeia ta, va naşte un fiu. Iar Sarra a auzit din uşa cortului de la spatele lui. Avraam şi Sarra însă erau bătrîni, înaintați în vîrstă, şi Sarra nu mai era în stare să zămislească" (Facere, 18, 10-11). Sarra este chipul Maicii Domnului. Căci Sarra îl va naște pe Isaac, la adînci bătrînețe, şi această naștere este dar de la Dumnezeu şi nu prin puterea naturală. Sara stearpă naște pe Isaac, iar Maria Fecioară naşte pe Iisus Hristos. Darul lui Dumnezeu acolo şi darul lui Dumnezeu aici.
A patra mențiune biblică, despre Maica Domnului este următoarea: ,, Și a visat că era o scară, sprijinită pe pămînt, iar cu vîrful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe ea" (Facere, 28, 12).
Scara aceasta văzută de Iacob pe care se urcau şi se coborau îngerii, iar in vârful ei era Dumnezeu, nu cumva o reprezintă pe Maica Domnului? Oare în Nazaret n-a coborît Gavriil arhanghelul la această scară să-i vestească întruparea lui Hristos? Oare la Betleem ce au văzut păstorii, nu cumva îngerii urcau şi coborau prin Maica Domnului la Cel născut? Ea este Scara pe care s-a coborît Dumnezeu la noi, ea a legat cerul cu pământul , Dumnezeu s-a întrupat în ea, a venit la noi, ea este unirea noastră cu Hristos Dumnezeul nostru. Iacov patriarhul îi mai dă un nume foarte frumos: ..Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta este poarta cerului" (Facere, 28, 17). Oare n-a locuit Dumnezeu în Maica Domnului ca într-o casă timp de 9 luni? Da, El a locuit, ea este casa lui Dumnezeu. Dar de ce este poartă? Maica Domnului, prin naşterea Domnului nostru Iisus Hristos s-a făcut poartă de intrare în ceruri. Ea a deschis ușa cerului, ea ne deschide prin Naşterea ei porțile Raiului. Iisus intră în Maica Domnului, ia trup de acolo, intră în Iad şi apoi de acolo duce trupul la ceruri și-l aşază pe Tronul Treimii. Scara este Maica Domnului, iar poarta o deschide ea însăşi . Deci prin vedenia lui lacob s-a arătat Maica Domnului în ipostas de Scară de coborîre si de urcare a lui Dumnezeu, iar prin poartă ne-a arătat intrarea noastră în ceruri.
Domnului, aşa ne cheamă Scriptură. Viața ei ne cheamă să ne dăm viața noastră ca şi ea, în slujba lui Dumnezeu, Minunile ne cheamă să cerem sprijinul ei, ea poate face şi minuni, Urmarea ei ne cheamă s-o urmăm şi noi pe ea, iar Cuvântul Maicii Domnului către Biserica ortodoxă este cuvântul Fiului ei, suntem români, să-i cântăm cu poeții în dulcea limbă românească, apoi să începem să ne rugăm ei citindu-i Brâul , Prohodul şi cântându-i Psalmii ei şi s-ar putea ca străbătînd acest drum al cărții,,,Maica Domnului ocrotitoarea României" să ajungem în Calendarul Bisericii ortodoxe trecind în rândul Sfinților noştri români.
Pe coperta cărții vei găsi Grădina Maicii Domnului, România este aceasta, așa cum arăta ea sub brațele milostive ale Maicii Domnului. Mulți au numit România, ca fiind grădina Maicii Domnului şi aşa este, că mulți au trăit urmind-o pe ea. Florile ei sunt sfinții de pe pămîntul românesc, iar urmaşii fiului ei sunt episcopii puşi pe această hartă, episcopii care au slujit Altarul ortodoxiei româneşti, printre ei au fost și mulți martiri, unul fiind episcopul Nicolae Popovici, martirul Oradei, care în anul 1951 a fost scos din scaunul de episcop al Oradei, petrecând într-o mănăstire, era prea bun orator, prea român, un mare creştin. Apoi vom găsi martirii de dincolo de Prut până la Nistru, mulți episcopi au fost omorâți de prigonitorii ortodoxiei românești și ai ortodoxiei ruse. În Hristos nu este deosebire, toți sunt una, fie român, fie rus, fie grec, fie latin, ori de ce neam ar fi, toți au un suflet dat de Dumnezeu, toți sintem creaţi de Dumnezeu, că din fiecare neam sunt şi buni şi răi, aceasta este o realitate. Domnul nostru lisus Hristos este Dumnezeul tuturor neamurilor şi vrea mântuirea tuturor. Maica Domnului este mijlocitoarea întregii lumi şi se roagă Fiului ei pentru noi păcătoşii, ca să ne mântuim . În carte te va întîmpina Icoana Maicii Domnului, prin care vei vedea frumusețea acestei Mame, care se roagă pentru noi. Icoanele aproape toate sunt de la Muntele Athos, locul unde petrece Maica Domnului, multe sunt Icoane făcătoare de Minuni. Să ne rugăm Maicii Domnului să primească acest dar şi să ne ia cu ea în ceruri lângă Fiul ei.
Amin!
Oradea, 2 iulie, 1990
diaconul GHEORGHE BABUT. nemonah, păcătosul.

MAICA DOMNULUI, NADEJDEA MANTUIRII SUFLETELOR NOASTRE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Bucuria mea, pentru noi crestinii ortodocsi, Maica Domnului este Prea Sfanta, Prea Curata, Pururea Fecioara Maria si marea nadejde a mantuirii sufletelor noastre. Despre aceasta, Sfantul Parinte Arsenie Papacioc spune: ”Cu toate Cerurile, cu toata creatia lui Dumnezeu, daca n-ar fi Maica Domnului, n-ar fi atat de frumos. Ea este stapana Cerului si a pamantului! Cu toate ca este atata loc in Imparatia lui Dumnezeu in care sa stea ca o imparateasa, Maicii Domnului ii convine mai mult sa stea la capataiul nostru! Ii place sa stea la capataiul celor in dureri, la capataiul celor in suferinta, desi, stapaneste intreg Cerul si Pamantul. Este o enorm de mare greseala sa nu-i ceri nimic! E foarte suparata pe toti aceia care nu-i cer nimic. Nu va temeti de judecata, daca aveti pe Dumnezeu si pe Maica Domnului! In noi sta toata fericirea vesnica. Luati lucrurile asa cum sunt si incercati fratilor, incercati sa va iubiti! Daca nu va sta in putere a va iubi unul pe celalalt, cu toate ca Insusi Hristos ne-a poruncit aceasta, atunci macar sa nu va dusmaniti, sa nu va omorati unul pe celalalt!”.

Maica Domnului, Pururea Fecioara Maria, ca una care poti cu rugaciunea, cat poate Dumnezeu cu puterea, roaga-te Fiului tau si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca sa mantuiasca sufletele noastre!

                                                                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                                                                    Preot Ioan .

7 septembrie 2022

Nasterea Maicii Domnului, prima sarbatoare cu cruce rosie din anul bisericesc

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Nasterea Maicii Domnului, prima sarbatoare cu cruce rosie din anul bisericesc

Pe 8 septembrie praznuim Nasterea Maicii Domnului, nastere despre care Sfanta Scriptura tace. Lipsa informatiilor legate de nasterea si viata Maicii Domnului ne descopera discretia si smerenia Fecioarei Maria. Este prima sarbatoare cu cruce rosie din noul an bisericesc, an care incepe pe 1 septembrie. Informatiile despre Nasterea Maicii Domnului sunt luate din scrieri necanonice sau apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din secolul al II-lea. Din aceasta scriere

Informatiile despre Nasterea Maicii Domnului sunt luate din scrieri necanonice sau apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din secolul al II-lea. Din aceasta scriere aflam ca Ioachim si Ana erau inaintati in viata si lipsiti de copii. Desi batrani, staruie in rugaciune ca Dumnezeu sa le daruiasca un copil.

Indraznesc sa ceara ceea ce noi numim a fi imposibil: parinti la o varsta foarte inaintata. Dumnezeu le asculta rugaciunea si astfel Ana, femeie stearpa, o naste pe Maica Domnului.

Mentionam ca si alte femei sterpe din Vechiul Testament se invrednicesc sa nasca copii in mod minunat. Insa toate au nascut baieti, numai Ana, sotia lui Ioachim, va naste o fata, pe care Fiul lui Dumnezeu si-o alege sa-I fie mama.

Sfantul Ioan Damaschin ne ofera urmatoarul raspuns la intrebatrea: De ce Fecioara s-a nascut dintr-o femeie stearpa? Fiindca trebuia ca singurul lucru nou sub soare, incepatura minunilor, sa fie preintampinat de minuni si incet-incet, din cele mai smerite sa se nasca cele mai mari. Dar ar mai fi un lucru. Prin nasterea Mariei, firea s-a biruit prin har si a ramas supusa, necutezand sa o ia inainte. Firea a asteptat neroditoare, pana cand harul a inflorit rodul.

Nasterea Maicii Domnului aduce bucurie la toata lumea dupa cum vesteste troparul inchinat acestei sarbatori. Daca Eva a adus in lume blestemul, Maria a adus binecuvantarea; daca Eva a adus in lume moartea, Maria a adus Viata cea adevarata; daca Eva s-a facut pricinuitoare a caderii, Maria, prin ascultare si smerenie, a devenit pricina a binecuvantarii si a bucuriei.

                                                      Icoana Nasterii Maicii Domnului

In icoana Nasterii Maicii Domnului, Sfanta Ana isi sprijina capul pe mana stanga, semn al neintelegerii tainei petrecute. Priveste catre fiica sa si nu-si poate explica minunea. Ea este reprezentata stand pe pat, inconjurata de cateva femei tinere care se grabesc sa-i dea de mancare.



In unele icoane este redata si intalnirea lui Ioachim si a Anei dupa vestirea ingerului ca vor dobandi prunc. Cei doi parinti se imbratiseaza si se saruta in usa casei lor. Sfanta Ana spune barbatului ei, potrivit Protoevangheliei: "Acum am cunoscut ca Domnul Dumnezeu mult m-a binecuvantat…".

Daca in partea stanga a icoanei este redata Sfanta Ana, in partea dreapta este reprezentat Ioachim in stare de rugaciune. In acest moment sfant l-a gasit ingerul, care i-a adus vestea cea de bucurie.

Culorile vesmintelor si ale elementelor arhitecturale sunt vioaie, chipurile luminoase, dupa cum se si cuvenea la nasterea unui prunc dupa multi ani de asteptare.

                                               Scurt istoric despre sarbatoarea Nasterii Domnului

Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului este prezenta si la coptii egipteni si la iacobitii sirieni, separati de Biserica Ortodoxa dupa Sinodul al patrulea ecumenic (451). De aici reiese ca sarbatoarea era deja in uz si la ei inainte de aceasta despartire. Inceputul ei trebuie statornicit deci intre Sinodul III ecumenic (431) si Sinodul IV ecumenic (451).

In Apus, sarbatoarea a fost adoptata in timpul papei Serghie I (687-701). In secolul al VI-lea, Sfantul Roman Melodul a compus condacul si icosul acestui praznic, iar in secolul al VIII-lea, Sfantul Ioan Damaschin a alcatuit Canonul ce se canta la slujba Utreniei. Data de 8 septembrie, aleasa pentru praznuire, reprezinta ziua sfintirii unei biserici inchinata Maicii Domnului la Ierusalim, de catre imparateasa Eudoxia, la inceputul secolului al V-lea.

                                                         Talcuirea numelui Maria

Numele de "Maria" provine din ebraicul "Aia", care inseamna "Domn" si se talcuieste "Doamna", deoarece ea domneste si stapaneste peste cele ceresti si pamantesti ca Maica a lui Dumnezeu.

                                         Troparul Praznicului Nasterii Maicii Domnului

Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie a vestit la toata lumea; ca din tine a rasarit Soarele dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru. Si, dezlegand blestemul, a dat binecuvantare; si, stricand moartea, ne-a daruit noua viata vesnica.

Adrian Cocosila


5 septembrie 2022

Maică Fecioară, căci tu singură între femei ai fost aleasă şi preafericită...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                         

In glas de cântări sfinte, laudă cu mulţumire după datorie cant ţie, Născătoare de Dumnezeu, pentru care mântuieşte-mă pe mine şi pe toţi cei ce te au pe tine ajutor căci tu Stăpână, după Dumnezeu, eşti mie scăpare.

Din toată tulburarea neaşteptată, numai când rostesc numele tău, mă slobozesc de frică. Aşa de mare este harul tău şi aşa de mare este nemăsuratul tău ajutor, prin care oricine aleargă la tine, Stăpână, cu dinadinsul din nevoi se izbăveşte.

Căzând în valul ispitelor, când te-am căutat pe tine şi nu ai potolit îndată valul? Când nu ai liniştit mintea mea? Din toată ocara m-ai smuls. Pentru aceasta te laud pe tine, Stăpână, şi laud puterea ta.
Deznădăjduindu-mă de mulţimea chinurilor, plâng şi te aflu pe tine apărătoare şi izbăvitoare din nevoi. Eşti mie ajutor neîncetat, pentru aceea, te binecuvintez, Stăpână, şi laud puterea ta.

Cine dintre pământeni poate să te laude pe tine după vrednicie, 
Maică Fecioară, căci tu singură între femei ai fost aleasă şi preafericită.

Cerul te cântă pe tine şi pământul te laudă, 
împreună cu care şi eu aduc datornicele rugăciuni, 
pentru care te-ai arătat mie mântuitoare, Născătoare de Dumnezeu.

Prin credinţa în tine fiind izbăvit din ispite,
 ţie îţi strig din adâncul sufletului:
 Tu eşti acoperământul meu cel tare, de Dumnezeu dăruită.

Pe mine, cel înconjurat de chinuri, cel ce am deznădăjduit de viata mea, miluieşte-mă, nădejdea muritorilor, scoţându-mă din rele cu ajutorul tău Stăpână.

Înfricoşatul tău nume, ori de câte ori îl aude mulţimea demonilor, fuge înspăimântată ca de foc, pentru aceea, când rostesc, auzi-mă, Născătoare de Dumnezeu, nu mă trece cu vederea.

Numele cel mult dorit în icoana ta îl văd, Doamna tuturor căci prin acesta faci minuni izvorând harul şi robul tău care se apropie de tine cu credinţă îl izbăveşti din chinuri, Născătoare de Dumnezeu.

Mi-am întinat cu patimi trupeşti sufletul meu, eu, ticălosul, la tine, nevinovată Fecioară, alerg cu credinţă, pentru aceea nu mă trece cu vederea, auzi plângerea mea şi primeşte dorirea sufletului meu.

Tu eşti puterea inimii mele celei slabe, cu dreptate te laud pe tine, Curată.

Lipindu-mă de tine, am nădăjduit, ajutor împotriva vrăjmaşilor fii mie, 
Stăpână, căci rugăciunea ta este cuvioasă şi puterea ta nebiruită.

În chinuri fiind eu, pe tine te-am căutat să mă ajuţi; fii mie părtinitoare, 
Stăpână, căci tu eşti nădejdea mântuirii celui ce se roagă tie, 
Născătoare de Dumnezeu.

Adâncul păcatului scufundă cu totul nenorocitul meu suflet,
 Preacurată Stăpână, întinde-mi mână de ajutor.

Adâncul milei fiind, Născătoare de Dumnezeu, 
din noroiul patimilor în care am căzut,
 ridică-mă la înălţimea nepătimirii.

În chip cuvenit, strigăm tie, preanevinovată Fecioară, cântarea îngerului: 
,,Bucură-te”. Bucură-te, îngrădire a robilor tăi, zid de apărare nesurpat.

În chin cu multe suspine, ca într-un cuptor de foc, eram eu, slujitorul tău, 
Născătoatre de Dumnezeu, şi m-am izbăvit cu rugăciunile tale din munca cea veşnică, 
precum tinerii din văpaie.

Cântări de mulţumire, ca un prinos de duminică, îţi aduc ţie, robul tău, 
Născătoare de Dumnezeu, laud apărarea ta şi înfricoşătoarea ta ocrotire cu care pururea mă acoperi.

Tu eşti leac alinător, pentru preaîntristatul meu suflet, ca o milostivă, Preasfântă Marie, fă lumină în cugetele mele cele întunecate şi , păzindu-mă, mântuieşte-mă.

Cu dumnezeieşti cântări împletesc lauda ta Curată pentru doritul tău acoperământ ,
Căci pe tine te-am aflat în focul ispitelor rouă a vieţii, 
răcorindu-mi ostenelile şi îndemnându-mă să cant: Toate lucrurile lăudati pe Domnul.

Tu eşti nădejdea mea, scăpare puternică al celui care a ajuns în lupte nenorocite. 
Căci întru tine încrezându-mă, fiind întărit, ocolesc uneltirile duşmanilor şi cu mulţumire strig:
Toate lucrurile lăudati pe Domnul.

Departe alungă mulţimea cea rea a demonilor, fiindcă mare putere luptă cu mine, tu însuţi Maica lui Dumnezeu, întinzând laţurile tale, pe mine mă păzeşte ca pe o pasăre din laţ, ca să strigfără încetare:Toate lucrurile lăudati pe Domnul.

Cine dintre pământeni nu îţi va împleti laudă sau cine nu va spune măririle tale căci mijlocitoare eşti către Dumnezeu pentru toţi, 
împreună cu care sunt şi eu, rugătorul tău, pentru aceea cant şi în cântări,
 Născătoare de Dumnezeu ,Marie te măresc.

În necazuri şi nenorociri, mai strălucitoare decât soarele fulgeră lumina puternicului tău ajutor, risipind norii deznădejdii din sufletul meu.

Bucură-te, izvorul cel veşnic, cu unde strălucite şi dumnezeieşti; 
bucură-te apărarea şi ocrotitoarea muritorilor;
 bucură-te, sălajul cel sfânt al Stăpânului tuturor, vasul cel preacurat, mirul cel de mult preţ.

Pe robul tău, cel purtat de valuri pe marea primejdiilor şi bătut de vântul nenorocirilor Fecioară, miluieşte-l şi îl mântuieşte, ceea ce ai născut noianul cel nemăsurat al milelor.”

(Sfântul Teodor Studitul)
(Culegere selectivă)

MAICA DOMNULUI INSĂRCINATĂ ...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


🙏 Bucuria mea, iata o icoana foarte rara, facatoare de minuni a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, "Maica Domnului Insarcinata". Aceasta minunata icoana a Maicii Domnului, a fost gasita intr-una din Sfintele Manastiri de maicute din vestul Georgiei. In timpul renovarii a fost ridicata podeaua sub care se afla un depozit cu o serie de icoane unice. Printre altele a fost descoperita aceasta icoana a Maici Domnului, Fecioara Maria purtand pe Hristos in pantece.

🙏 "Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-Te, ceea ce esti plina de dar, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul o pantecelelui Tau, ca ai nascut pe Hristos, Mantuitorul sufletelor noastre."

🙏 Prea Sfanta Marie, roaga-te si pentru noi pacatosii acum si in ceasul mortii noastre si in ceasul judecatii noastre. Amin!

🙏 Kyrie, Iisu Hriste soson me! (Doamne, Iisuse Hristoase, mantuieste-ma!).

🙏 Panaghia Theotoke, eleison me,! (Maica Domnului, miluieste-ma!).

                                                                                                                           Preot Ioan 🔔.

4 septembrie 2022

Cinstirea icoanei Maicii Domnului "Rugul aprins"

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                                                                             4 Septembrie
                                                  Cinstirea icoanei Maicii Domnului "Rugul aprins"
                                                        icoana ocrotitoare a familiei şi gospodăriei 

Rugul Aprins face trimitere la un eveniment din Vechiul Testament, anume acela în care Moise, aflat pe Muntele Horeb, vede o lucrare a lui Dumnezeu, un rug arzând care nu se mistuie, din care izvora o lumină. Acea lumina este comparată cu lumina de pe chipul și hainele Mântuitorului, la Schimbarea la Față şi este considerată lumina necreată.

La nivel simbolic, această imagine a rugului aprins care nu se mistuie duce cu gândul la Maica Domnului, care a primit în pântecele ei pe Creatorul tuturor.

Icoana Maicii Domnului "Rugul Aprins" este ușor de recunoscut, ea fiind lucrată în formă unei stele cu opt colțuri. Aceste colțuri ale stelei închipuie rugul ce ardea și nu se mistuia. Biserica Ortodoxă a văzut întotdeauna în Rugul Aprins pe Maica Domnului, care a dat naștere Mântuitorului Iisus Hristos, rămânând nevătămată și pururea fecioara.

Icoana "Rugul Aprins" este mult cinstită de credincioși, aceștia văzând-o pe Maica Domnului zugrăvită pe aceasta drept ocrotitoarea de incendii. Aceasta se datorează unei minuni a Maicii Domnului, petrecută astfel: Un incendiu a cuprins mai multe case. Oamenii au început să fugă alarmați, doar o femeie stând în genunchi în fața casei și ținând în mână o icoană a Maicii Domnului Rugul Aprins. Casa îi ardea în întregime. A doua zi, deși casele cuprinse de incendiu erau scrum, casă bătrânei era neatinsă nici de cea mai mică flacără.

Există credinţa că această icoană ocroteşte gospodăriile de incendii, de trăsnete şi este icoana profeţiilor împlinite. Credincioşii se pot ruga la această icoană sau pot rosti acatistul pentru protejarea de cele rele a gospodăriilor şi a familiilor. 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Evlavie la Maica Domnului ...cu părintele Ilie Cleopa

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..."




Să aveţi mare evlavie, fraţilor, la Fecioara Maria şi fericită este casa şi familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului"


Dintre toţi sfinţii, pe care trebuie să-i cinstiţi, să cinstiţi mai tare pe Maica Domnului ! Auziţi cum laudă Biserica pe Maica Domnului ? Scaun de Heruvimi, Fecioară. Ai auzit axionul Marelui Vasile ? Aţi auzit "că pântecele tău mai desfătat decât cerul a lucrat !" Comoara şi vistieria tuturor darurilor Duhului Sfânt a fost Maica Domnului !
Prin Maica Domnului, Dumnezeu S-a pogorât până la noi şi firea noastră s-a ridicat până de-a dreapta măririi întru cele înalte, până de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Firea cu care este îmbrăcat Hristos astăzi, adică firea omenească fără de păcat, a luat-o din preacuratele sângiuri ale Maicii Domnului.
Iată, ea este scara lui Iacov pe care, ai văzut, se pogorau şi se suiau îngerii lui Dumnezeu, pe care a văzut-o Iacov când dormea, când mergea spre Laban Sirianul. Că Dumnezeu S-a pogorât pe această scară prin întrupare până la noi, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din preacuratele sângiuri ale Fecioarei Maria şi a ridicat firea noastră până de-a dreapta măririi întru cele înalte, de unde era căzută toată firea lui Adam în fundul iadului, cu toţi patriarhii şi proorocii.
Să aveţi mare evlavie, fraţilor, la Fecioara Maria şi fericită este casa şi familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului şi în fiecare dimineaţă îi citeşte Acatistul şi cinstitul ei Paraclis şi toţi ştiu rugăciuni către Maica Domnului.
Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar nici unul cât Maica Domnului. Dacă nu era Maica Domnului în ceruri, între Sfânta Treime şi noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi.
Ea este a patra față duhovnicească din ceruri. Întâi este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, adică Sfânta Treime, apoi a patra este Maica Domnului.
Auziţi cum cântă Biserica: Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărita fără de asemănare decât serafimii... Aţi auzit? De ce? Ea a purtat în pântecele ei pe cel ce a zidit serafimii şi heruvimii din nefiinţă. Ea n-a purtat un sfânt în pântecele ei; ci pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce a făcut heruvimii şi serafimii numai cu gândirea, pe care L-a purtat în pântecele ei. Şi ea n-are împărtăşire de Dumnezeu cu participare, cum au heruvimii sau serafimii sau preafericitele tronuri.
Dumnezeu se odihneşte pe tronuri (pe îngeri) cu darul, nu cu fiinţa. Iar în preacuratele sângiuri, adică în pântecele Maicii Domnului şi în braţele ei preasfinte, Dumnezeu nu se odihneşte cu darul, ci cu fiinţa. Toată dumnezeirea S-a unit cu toată omenirea din preacuratele sângiuri ale Maicii Domnului!
Pentru că Cel ce era în braţele ei nu era numai om, era Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit. De aceea Biserica înţelege că "... pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât toate cerurile". Dumnezeu nu încape în toate cerurile, că nu-L cuprinde nici o fiinţă dar a încăput în pântecele Preacuratei Fecioare.
Ştiţi voi cine-i Maica Domnului?
Ea este Împărăteasa Heruvimilor, împărăteasa a toată făptura; cămara întrupării lui Dumnezeu Cuvântul! Uşa Luminii, că lumina cea neapropiata gânditoare prin ea a venit în lume. Uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat! Poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel (cap. 44, 2).
Scara către cer, pod către cer; porumbiţa care a încetat pierderea sau potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Cădelniţa dumnezeiască, că a primit focul dumnezeirii şi Biserica a Preasfântului Duh.
Cine este Maica Domnului?
Este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului, şi Biserica Duhului Sfânt.
Ştiţi voi cine-i Maica Domnului?
Când auzi un blestemat de sectar că nu crede în Maica Domnului, fugi, că acesta este fiu al iadului. Vor vedea în ziua judecăţii ceea ce spune la Psalmul 44: "De faţă a stătut împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haina aurită şi prea înfrumuseţată" (vers. 11).
Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului, câtă milă are de cei care au crezut în ea şi au lăudat-o, şi câtă urgie are să vină peste cei care n-au crezut în ea!
Ce vor face sectele care nu cred în Maica Domnului şi popoarele care n-o cinstesc? Când ea stă de-a dreapta măririi, sta de-a dreapta Sfintei Treimi! Şi câte miliarde de suflete care au credinţă şi nădejde în Maica Domnului vor trece uşor vămile văzduhului şi din moarte la viaţă, pentru că au cinstit-o pe Maica Domnului. Deci, vă rog să nu lipsească din casa Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul şi alte rugăciuni către Maica Domnului! Şi la icoana ei să ardă candela permanent.
Când vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în braţe, tu ştii ce vezi acolo? Cerul şi pământul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului şi al pământului; şi Maica Domnului reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe faţa pământului, că ea este din neamul nostru. Este din seminţie împărătească şi arhierească.
Braţele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor şi ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine ţine Fecioara Maria în braţe? Voi ştiţi pe cine ţine? Pe Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute.
Ştiţi voi cine este Maica Domnului şi câtă cinste, câtă putere şi câtă milă are? Este mama noastră, că are milă şi de săraci şi de văduve şi de creştini. Pururea se roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toţi.
De când i-a spus arhanghelul puterilor cereşti, Gavriil, care venise în Nazaret la ea cu crin, cine este Cel Care se va naşte, zicându-i: Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine (Luca 1, 28), ea fiind fecioară, neştiind de bărbat, l-a întrebat pe arhanghel: Cum va fi aceasta să nasc, că eu nu ştiu de bărbat? Şi i-a spus chipul zămislirii, că prin auz va fi. Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceasta şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema (Luca 34, 35).
Ea s-a umplut de toate darurile Duhului Sfânt devenind cămară. Dacă un om credincios înţelege tainele mari dumnezeieşti, cu atât mai mult Maica Domnului. Ea şi-a dat seama că este cămara lui Dumnezeu-Cuvantul. Şi gândiţi-vă, când Îl purta în braţe pe Hristos şi-L alăpta, să sugă laptele de la ea: " Pe cine m-am învrednicit eu să nasc şi să port în braţe?" De aceea ea s-a numit "roabă" (Luca 1, 38).
Iată cât har avea Maica Domnului! Şi fecioria, că era de neam împărătesc, al lui David, şi arhieresc, al lui Aaron, şi nu făcea nimic, dacă nu era smerită. Când a văzut ce misiune are ea pe pământ, i-a spus îngerului: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! S-a numit "roabă".
Dar a proorocit, când s-a dus ea la Ierusalim: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile! (Luca 1, 48) Ea îşi dădea seama. A devenit maică după trup a lui Dumnezeu-Cuvântul. "Toate popoarele şi îngerii şi heruvimii, toate mă vor slăvi de-acum. Aşa a voit Dumnezeu să mă aleagă din toate fecioarele de pe faţa pământului".
Şi atunci, cum spune istoria, când Mântuitorul era mic, ea îl alăpta, îl punea într-o faşă curată, albă şi începea a face sute de metanii la El şi-I sărută picioruţele. Că ea îşi dădea seama: "Acesta pe care Îl vezi prunc, este Dumnezeu cel mai înainte de veci", cum cântă Biserica: Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră, Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci. Îşi dădea seama pe cine naşte şi pe cine poartă în braţe.


(preluat din "Ne vorbește Părintele Cleopa", Editura Sihăstria)

3 septembrie 2022

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Pisidia

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                                                    3 Septembrie
                              Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Pisidia 

Icoana Maicii Domnului din Pisidia a fost proslăvită prin minuni în orașul Sozopol, dar originea sa este necunoscută. Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, pomenește de „icoana Maicii Domnului din Pisidia” în scrisorile sale despre venerarea icoanelor, care au fost citite la cel de-al Șaptelea Sinod Ecumenic. El a spus că „din mâinile Născătoarei de Dumnezeu curgea mir înmiresmat” și a descris icoana ca fiind „din vechime”.

Minuni săvârșite de icoana Maicii Domnului din Pisidia au fost înregistrate încă din secolul al VI-lea.

Una dintre multele minuni a fost consemnată de preotul Eustațiu, care a fost contemporan cu Patriarhul Eutihie (6 aprilie). La Amasea, în apropiere de Sozopolis, era o familie ai cărei copii se nășteau morți. Îndurerați de nenorocire, ei au mers la Patriarhul Eutihie, pentru povățuire. Sfântul Eutihie s-a rugat și i-a uns cu untdelemn sfințit de la Sfânta Cruce a Mântuitorului și de la icoana Maicii Domnului, spunând: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos! Botează-ți copilul tău, Petru, și el va trăi”. Curând soția a dat naștere unui fiu pe care l-au numit, într-adevăr, Petru. Mai apoi au avut un al doilea fiu, pe care l-au numit Ioan. Oamenii din oraș I-au dat slavă lui Dumnezeu când au auzit de această minune.

Timp de aproape 600 de ani, din icoana Maicii Domnului din Pisidia a curs mir înmiresmat. Eleusie, un ucenic al Sfântului Ierarh Teodor Sicheotul (22 aprilie), a dat mărturii despre aceasta.

O copie a acestei vechi icoane făcătoare de minuni a fost făcută în Rusia în anul 1608, la Mănăstirea Novospasky din Moscova (noua Mănăstire a Schimbării la Față a Mântuitorului). Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este înfățișată ținându-L pe Pruncul Hristos pe brațul stâng, iar cu mâna dreaptă binecuvântând. 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

2 septembrie 2022

Icoana „Kaluga”, în care Maica Domnului nostru, călugăriţă de taină, ţine în mână o carte.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Kaluga” (Rusia) a apărut, în anul 1748, în casa unui om bogat din din satul Tinkova, în apropiere de Kaluga. Două slugi, prietene de altfel, făceau ordine în cerdac, iar una din ele a găsit un pacheţel în care se afla o imagine care amintea de icoană. Ea, însă, a crezut că este fotografia unei călugăriţe şi a hotărât să i-o prezinte celeilalte.
După ce a rostit mai multe cuvinte de ocară, respectiva a scuipat pe chipul din imagine. „Îndrăzneaţa” a căzut, a pierdut vederea şi darul vorbirii. Prietena a alergat la boier şi i-a spus totul. Sluga abia de mai putea respira, iar noaptea Maica Domnului a apărut în visele părinţilor şi le-a spus despre „isprava” fetei lor: „Fata voastră a făcut o blasfemie, scuipând icoana mea din pod; să se sfinţească agheasmă înaintea Icoanei. Iar ea, dacă o vet stropi, îşi va reveni.

Părinţii au anunţat preoţii ca acestea să se roage, apoi fata a fost stropită cu apă care venea de sub biserică.
Au urmat multe minuni, unii şi-au recăpătat auzul, alţii au scăpat de boli grele. Văzând aceste lucrări miraculoase ale icoanei, boierul hotărăşte să o dăruiască bisericii „Naşterea Domnului” din Kalujke. Oamenii de la Kaluga au cerut binecuvântarea arhimandritului pentru a face un drum al crucii cu această icoană. Datorită credinţei şi rugăciunilor puternice creştinii din Kaluga au scăpat în anul 1771 de o ciumă teribilă.
În 1812, la invazia francezilor, oraşul a fost salvat la fel datorită acestei icoane, aflăm din cartea „Icoane făcătoare de minuni din Rusia”, semnată de Natalia Grişecikina.
Icoana se află acum la Biserica de la Kalujke, iar o copie a ei la Catedrala de la Kaluga.

Icoana este sărbătorită la 18 iulie, 2 septembrie şi 12 octombrie – momente în care s-au petrecut doar câteva din faptele minunate mijlocite de Maica Domnului.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ