Se uitau ortodocșii la catolici cu un aer de superioritate și, plini de trufie, vorbeau între ei: "Ce, ăștia îndrăznesc să creadă că Maria este Maica lor?? A noastră este, a ortodocșilor, pentru că noi ne-am ocupat de vrednicia ei dumnezeiască în istorie! Dacă nu organizam NOI al treilea Sinod ecumenic de la Efes, cine ar mai fi știut azi că Fecioara Maria este "Născătoare de Dumnezeu", Theotokos?.. Noi am preacinstit-o încă din primele veacuri și ne-am îngrijit de dogmele cele adevărate, propovăduind întregii lumi că Maria este PURUREA FECIOARĂ, înainte de naștere, în timpul nașterii și după momentul nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Oare cine o mai zugrăvește pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca noi, ortodocșii, în minunatele noastre icoane?.. Noi i-am învățat pe toți să picteze cele trei steluțe pe veșmântul Maicii Domnului, ca simbol al întreitei sale feciorii! Noi i-am compus paraclise și acatiste pe care i le cântăm în biserici și i le citim acasă cu smerenie.. Fără îndoială, Maria este Maica noastră, a ortodocșilor, nu a catolicilor"!
În grupul celălalt, al catolicilor, se vorbea cu voci la fel de iritate: "Ce, ortodocșii aceștia primitivi cred că Fecioara Maria este Maica lor?? Nu merită cinstea aceasta nici în ruptul capului! Noi o numim pe Mama lui Cristos "Regina cerului", noi îi facem statui și îi punem rozariul în mâini! Ba chiar îi așezăm pe frunte coronițe cu steluțe colorate, care îi pun în evidență și mai mult chipul divin.. Noi i-am dedicat atâtea momente de sărbătoare în timpul anului și îi purtăm statuia în procesiuni lungi prin sate și prin orașe! Noi i-am închinat biserici minunate! Atât de mult o cinstim noi pe Maria, că i-am atribuit o concepere imaculată, lipsită de unirea trupească a părinților ei. Tot noi i-am atribuit o triumfală înălțare la cer, scutind-o de moarte! Cine o mai iubește pe Fecioara Maria ca noi?.. Este Maica noastră, nu a ortodocșilor"!
Din ceruri Fecioara Maria îi privea pe toți.. În ochii ei se puteau citi încântarea și tristețea, în același timp. Încântarea, pentru că vedea cât de mult era iubită de ortodocși și de catolici, în același timp.. Tristețea, pentru că vedea cum copiii săi iubiți se ceartă între ei la nesfârșit.. Și deodată, de pe tronul ei ceresc strigă atât de puternic, încât se clătinară cerurile și se zguduiră galaxiile Universului: "Opriți-vă din ceartă! Terminați cu ura! TOȚI SUNTEȚI AI MEI! Toți cei care mă cinstiți pe mine și Îl iubiți pe Fiul meu Cel dumnezeiesc"..
Dragii mei, bineînțeles că rândurile de mai sus nu sunt decât o simplă ficțiune născută din imaginația mea cea bogată.. M-am gândit că așa ar putea reacționa Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, văzând acest dispreț perpetuu care dăinuie și astăzi între creștinii celor două emisfere ale credinței, cea apuseană și cea răsăriteană.. Ortodox convins fiind, dar trăind în contact direct cu creștinismul catolic occidental de șaisprezece ani, am descoperit cu surprindere în decursul acestui timp că și în Occident este iubit Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, că și în Occident este iubită și preacinstită Maica Domnului. Am descoperit un univers duhovnicesc într-adevăr, destul de diferit de cel ortodox, dar nu suficient de diferit de al nostru încât să îl considerăm noi ne-creștin, sau străin de duhul Evangheliei.. Am descoperit în Occident la catolicii cu adevărat practicanți - pentru că au și ei ne-practicanții lor, așa cum îi avem și noi pe ai noștri, din păcate - o luptă plină de tristețe pentru păstrarea credinței creștine.. Când vezi în jurul tău cum se răcește credința tuturor, cum scade în fiecare zi numărul celor care mai cred în Fiul lui Dumnezeu și în Maica Lui, oare cum te poți simți, decât trist și dezamăgit?.. Și totuși tu lupți mai departe, nu vrei să fii absorbit de acest vârtej al idolatriilor moderne! Tu vrei să Îl mărturisești în continuare pe Iisus Hristos, Mântuitorul tău!..
Cât de superficiali suntem noi, ortodocșii.. Nu știm altceva decât să condamnăm la veșnică repudiere de la fața Domnului Hristos pe cei care nu s-au născut în spațiul Ortodoxiei.. Dar nu știm nimic despre lupta săracului occidental CARE ÎNCĂ MAI CREDE de a-și menține această fărâmă de credință.. Și cât de mult mai prețuiește în ochii lui Dumnezeu firmitura de credință într-un ocean de necredință!..
Anul acesta eram în Săptămâna Patimilor Bisericii Catolice, cu o săptămâna înaintea celei ortodoxe.. Și vizitând eu un orășel italian, chiar în Vinerea Patimilor la ei ("Venerdi Santo"), mi s-a întâmplat să intru într-o biserică catolică. Așa facem noi pe-aici, intrăm în bisericile italiene, facem crucea ortodoxă și câteva închinăciuni înaintea Sfintelor lor Altare, privim iconografia lor bi sau tri-dimensională, iar atunci când recunoaștem pe pereți personajele biblice cunoscute sau sfinții perioadei creștine dinaintea Schismei, murmurăm câte o scurtă rugăciune. Apoi "cu pace ieșim", ca să parafrazez îndemnul Sfintei noastre Liturghii de dinaintea Rugăciunii amvonului. Așadar am intrat în ziua aceea în biserica despre care vă spuneam. Când colo, ce mi-e dat să văd?.. După tradiția catolică, crucifixul, adică Hristos mort pe Cruce, era așezat pe pardoseala bisericii, spre a fi plâns de credincioși. Acest ritual seamănă foarte mult cu sărutarea Sfântului Epitaf de la noi. Iar noaptea și ei la fel ca noi Îl îngroapă pe Domnul. Ei bine, ceea ce m-a mișcat foarte mult nu era faptul că Domnul era acolo, mort, ci faptul că Îl plângeau numai trei persoane!.. Trei creștini se aflau acolo, lângă El, și își spuneau rugăciunile lor cu inima frântă.. Mi-a venit atunci în minte întrebarea pe care Domnul a pus-o leprosului samarinean vindecat de El: "Dar CEILALȚI UNDE SUNT"?.. Pentru prima dată în viața mea am simțit un sentiment de jale, mă durea inima că Domnul nostru era părăsit în halul acela.. Aș fi vrut să fie mulți în biserică, să-L plângă sute de persoane, dar nu erau.. Și atunci am privit cu lacrimi în ochi spre cei trei creștini catolici care, iată, erau acolo, la datorie, și i-am iubit foarte mult în inima mea.. I-am iubit, pentru că în acel ocean de ne-iubire, ei Îl iubeau pe Fiul lui Dumnezeu! Și am înțeles că și aceasta este tot o ortodoxie, chiar dacă nu se exprimă în forme bizantine, este ortodoxia iubirii de Hristos în mijlocul celor care nu Îl iubesc! Ortodoxia celor care Îl mărturisesc pe Fiul lui Dumnezeu în fața celor care s-au lepădat de mult timp de El..
De aceea mi-au venit acele idei de la începutul acestei meditații. Noi nu ar trebui să prigonim credința cea slabă și puțină, ci ar trebui să o premiem, deoarece această palidă credință este o pâlpâire în mijlocul unei bezne adânci, o pâlpâire care le arată calea spre Dumnezeu celor care au pierdut-o cu totul. Sunt convins că dacă noi nu vrem să premiem această credință, Domnul Hristos și Maica Sa din ceruri o vor premia cu prisosință! Și sunt convins că din ceruri ei ne privesc cu blândețe pe toți cei care încă mai credem, murmurând în sinea lor: "TOȚI SUNTEȚI AI NOȘTRI"!
(Preotul Sorin Croitoru de la Mantova - Italia)
