Se afișează postările cu eticheta Cine a fost Fecioara Maria?. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cine a fost Fecioara Maria?. Afișați toate postările

11 ianuarie 2015

Cine a fost Fecioara Maria?

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



           A fost o fecioara din seminţia lui David, din care trebuia, după
făgăduinţa dumnezeiasca, să se nască Mântuitorul. Ea trăise în curăţie
desăvârşită şi era logodită cu Iosif, un bărbat bătran din aceeaşi
seminţie, dar ea avea de gând să trăiască în feciorie, căci se făgăduise
lui Dumnezeu să ducă o viaţă de fecioară. De aceea, când îngerul îi
aduce vestea că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, ea întreabă: «Cum vă
fi mie aceasta, de vreme ce nu ştiu de bărbat?» (Luca 1:54). Deşi
îngerul nu spusese cum va naşte, că să poată înţelege că aceasta se va
întâmpla în viitor, ea totuşi se mira, pentru că era hotărâtă ca şi în
viitor să nu ştie de bărbat.
Această zămisleşte pe Fiul lui Dumnezeu că fecioară. Sfânta
Scriptura ne spune ca după ce «S-a aflat având în pântrece», Iosif se
gandea s-o părăsească, dar îngerul Domnului i s-a arătat în vis
spunându-i să nu-i fie teama să ia pe femeia lui, «căci ceea ce s-a
zămislit într-însă din Duhul Sfânt este» (Matei 1:20).

 Aşadar, Sfânta Maria a rămas totdeauna fecioară?

          Da. Ea a rămas fecioară totdeauna, deci atât la naştere cât şi
după aceea. De aceea Biserica noastră îi zice «pururea Fecioară».

Avem temeiuri pentru adevărul acesta în Sfânta
Scriptură, şi în Sfânta Tradiţie?

          Da. Că fecioria ei a rămas nestricată si la naştere, învăţăm de la
proorocul Iezechiil care spune: «Şi m-a întors pe mine la calea uşii
Sfintelor cei mai dinafară ce caută către răsăit şi aceasta era
încuiată. Şi a zis Domnul către minei: Uşa aceasta încuiată va fi şi
nu se va deschide şi nimeni nu va trece printr-însă. Că Domnul
Dumnezeul lui Israil va trece printr-însă şi va fi încuiată» (Iezechil
44:1-3).
              Dacă n-ar fi rămas fecioara şi la naştere, ea n-ar mai fi fost
«pururea Fecioară». Sfântul Maxim Mărturisitorul zice: «Cu
adevărat zămislirea şi naşterea au fost cu totul curate şi neatinse
de sămânţă şi de stricăciune şi de aceea Maica Celui născut din ea
e Fecioara şi după naştere, rămânând prin naştere şi mai
nepătimitoare, ceea ce e cu totul străin firii şi mai presus de
raţiune... Lucru şi auzire cu adevărat minunată e ca s-a făcut
naştere şi iesire de prunc, închizătorile mădularelor de naştere ale
celei ce a născut nedeschizându-se».
          Iar ca Sfânta Maria a rămas fecioară şi după naştere se vede de
acolo că Iisus, pe când se afla pe cruce, a încredinţat-o în grija
Apostolului Ioan, spunând Maicii Sale: «Femeie iată Fiul tă, iar
Apostolului Ioan «Iată mama ta» (Ioan 19:20-27), Dacă Sfânta
Maria ar fi avut si alţi fii, ar fi lăsat-o în grija lor. Dar eşi la mintea
omului, că după ce s-a petrecut cu ea lucruri atât de minunate, ea nu se
mai putea gândi să se coboare la o viaţa de rând. Dacă Apostolii şi-au
închinat viaţa lor întreaga lui Iisus, îndată ce L-au cunoscut, primind
chiar moartea pentru El, putem socoţi oare ca Sfânta Maria, Maica
Lui, aleasă, pentru curăţia ei dintre toate femeile pământului, ca să se
nască din ea Domnul, ar fi mai prejos de ei ?

 De ce cinstim pe Sfânta Fecioară Maria şi-i închinăm  zile
de sărbătoare ?

             Pentru că însuşi Dumnezeu a învrednici-o de cinstea cea mai
mare, de a naşte pe Mesia şi a vesti lucrul acesta prin profeţi (Facere
3:15; Isaia 7:13; Ieremia 31:4 si urmatoarea.). A cinstit-o îngerul
buneivestiri, închinându-i-se şi numind-o: «plină de har" şi
«binecuvântată între femei» (Luca 1:28-29). A cinstit-o Elisabeta,
mama lui Ioan Botezătorul numind-o: «binecuvântată între femei»
(Luca 1: 40-43). A cinstit-o Fiul ei, care în copilarie îi era supus (Luca
2: 51), iar mai apoi, pe Cruce fiind, s-a îngrijit de ea, dând-o în seama
Apostolului Ioan (Ioan 19:26-27). Au cinstit-o oamenii din mulţime,
fericind-o pentru a fi născut pe Fiul lui Dumnezeu. Iar Fiul ei a întărit
această cinstire, zicând: «aşa este» (Luca 11:27-28). Ea însăşi a grăit
sub însuflarea Duhului Sfânt, ca« l-a făcut mărire cel puternic» şi că
de acum «o vor ferici toate neamurile» (Luca 1:48-49). Iată de ce se
cuvine ca şi noi, cu atât mai mult, sa cinstim pe Sfânta Fecioara
Maria.

 Este mai mare cinstirea Sfintei Fecioare Maria decât
cinstirea adusă altor sfinţi?

        Da, este mai mare, pentru ca ea este cea dintâi între sfinţi. Iată
de ce cinstirea adusă ei o numim preacinstire, iar pe ea Preacinstită.

 De ce Sfânta Fecioară Maria este cea dintâi între toţi
Sfinţii?

               Este cea dintâi între ei, pentru ca a primit de la Dumnezeu
cinstea cea mai mare, de a naşte pe Mesia, Zămislind în pântecele ei
pe Mesia, din Sfântul Duh, ea a fost curăţită de păcat, că niciun alt om,
oricât de sfânt ar fi fost acesta.
               Ea a fost apoi vestită de Dumnezeu şi de profeţi că va avea o
deosebită cinste cum nu s-a mai spus despre nici un alt sfânt. Despre
Ioan Botezătorul ştim că a fost cel mai mare între profeţi (Luca 7:28),
deoarece însăşi venirea lui a fost profeţită de alţi profeţi (Matei 3:1;
Isaia 44:3).Sfânta Fecioara Maria este însă cea dintâi între sfinţi de
aceea şi cinstirea ei este preacinstire.

 Dar în Sfânta Scriptură se vorbeşte de nişte «fraţi» ai
Domnului. Cine sunt aceştia?

               Este adevărat că în Sfânta Scriptură se vorbeşte de astfel de
«fraţ.Sfânta Evanghelie ne spune că, odată când predica Iisus:
«încă grăind El către noroade, iată mama Lui şi fraţii:Lui stăteau
afară, cautând să vorbească cu Dânsul» (Matei 12: 46; Luca 8:19).
Altădată când predica în sinagogă din Nazaret, Iudeii se mirau
întrebând: «Au nu este acesta feciorul teslarului ? Au nu se
numeşte mama Lui Maria şi fraţii Lui Iacov şi Iosi şi Simon şi
Iuda? Şi surorile Lui au nu sunt toate la noi?» (Matei 13:55-56;
vezi şi Marcu 6:3, alte locuri despre «fraţii» Domnului: Ioan 2:12
si 7:3; Faptele Apostolilor 1:14; 1 Corinteni 9:5 ; Galateni 1:19).
Aici sunt daţi chiar cu numele de «fraţii»Domnului.
         Dar lucrul sigur ca aceştia n-au fost fii Sfânta Fecioare Maria,
ci ai unei alte Marii, numita în Sfânta Scriptură uneori «cealaltă
Marie» sau «Maria lui Cleopa». Despre aceasta se spune că era
mama lui Iacov şi Iosi, doi din pomeniţii fraţi ai Domnului. «Şi acolo
erau multe femei, privind de departe..., între care era Maria
Magdalena şi Maria mama lui Iacob şi a lui Iosif» (Matei 27:55-
56; Marcu 15:40-47; Marcu 16:1; Luca 24:10; Matei 28:1; Ioan
29:25). Aceşti aşa zişi «fraţai Domnului, erau nişte veri sau alte
rude ale Lui, căci în Sfânta Scriptura se numesc «fraţşi alte rude
mai apropiate. Aşa, Avraam numeşte pe Lot «frate», deşi îi era nepot
de frate (Facere 11:27).

 Dacă Mântuitorul n-a avut după El fraţi, în ce înţeles
se numeşte El «Întâiul născut» (Matei 1:24)?

        În Vechiul Testament «întâiul născut», atât dintre oameni cât
şi dintre animale era închinat lui Dumnezeu (Iesire 13:2). De aceea,
chiar dacă nu mai erau după el alţi născuţi, se numea tot «întâiul
născut» şi nu «singurul născut», pentru că «întâiul născut»
înseamnă sfinţit, închinat lui Dumnezeu. Prin el se câştigă mila de la
Dumnezeu pentru oameni. La oameni primul născut era ca un fel de
preot pentru fraţii săi în faţa lui Dumnezeu, iar la animale era adus ca
jertfa lui Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos a primit numele de
«Întâiul născut», deşi a fost singurul născut, ca să se arate ca El, ca
om, e înâiul născut la viaţa cea nouă dintre toţi fraţii «ca să fie El
întâi născut între mulţi fraţ(Romani 8:29). Pe de altă parte El a
fost atât preotul adevărat cât şi jertfă adevărată pentru toţi oamenii,
ştigând de fapt iertarea pentru toţi.

 De ce numim pe Sfânta Maria nu numai «Pururea
Fecioară» ci şi «Prea Curată»?

           Pentru că ea n-a săvârşit niciun păcat, nici cu gândul, nici cu
cuvântul, nici cu lucrul. Acest dar i s-a dat printr-un har deosebit de
mare, de care vorbeşte îngerul când îi vesteşte că va naşte pe Fiul lui
Dumnezeu: «Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu
tine» (Luca 1:22). Mărturisirea lui Mitrofan Critopol spune: «Fiindcă
a fost rânduită de Dumnezeu spre un scop mare şi cu totul
deosebit... i s-a dat de Dumnezeu un mare şi deosebit dar, acela de
a nu păcătui». Desigur darul acesta s-a întâlnit cu străduinţa ei cu
totul deosebită de a trăi în curăţie deplină. Ea e Prea Curată însă şi
pentru că în acelaşi timp, în care i s-a dat putere de a primi pe Fiul lui
Dumnezeu spre a-L naşte, a fost «curăţită» de păcatul strămoşesc.
Sfântul Ioan Damaschin zice: «Deci, după consimţamântul
Fecioarei, Duhul cel Sfânt s-a pogorat peste ea potrivit cuvântului
Domnului, pe care i-a spus-îngerul, curăţind-o şi dându-i in
acelaşi timp şi puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului şi
puterea de a naşte».
                      Fecioara nu s-a zămislit fără păcatul strămoşesc, cum susţin
unii, căci îngerul îi spune: «Nu te teme Maria, că ai aflat har la
Dumnezeu» (Luca 1:30), deci harul acesta l-a primit în timpul vieţii
ei, iar nu de la zămislirea ei. Altfel unde ar mai fi fost strădania ei
după curăţie, pe care luând-o în seama Domnul, a hotărât să se
întrupeze din ea ?


 De ce numim pe Fecioara şi «Născătoare de
Dumnezeu», sau «Maica lui Dumnezeu»?

            Pentru că Cel ce s- a născut din ea, după firea omenească, e
înşuşi Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Iisus Hristos e o singură
persoana în două firi: e persoana lui Dumnezeu Cuvântul, care ca
Dumnezeu, sau că persoana a firii dumnezeieşti, e născut dinainte de
veci din Tată, iar ca om, sau ca persoană a firii omeneşti, e născut în
timp din Fecioara Maria. Una şi aceeaşi persoană s-a născut şi din
Tatăl şi din Maria: din Tatăl după firea dumnezeiască, din Maria două
firea omenească. Deci, tot Fiul lui Dumnezeu s-a făcut şi Fiul Mariei.
Nu se poate spune că din Fecioara s-a născut numai firea omenească a
lui Hristos, căci nu se naşte o fire, ci se naşte o persoană prin acea fire.
Iar persoana firii omeneşti a lui Iisus Hristos era însuşi Fiul lui
Dumnezeu.
                   Dacă n-am recunoaşte că Fecioara Maria e Născătoare de
Dumnezeu, n-am socoti persoana născută din ea şi Dumnezeu ci
numai om. Iar dacă Iisus ar fi fost numai om, nu ne-ar fi putut mântui.
Întreaga noastră mântuire îşi are deci temelia în faptul că Sfânta Maria
a fost Născătoare de Dumnezeu. Cine nu crede in aceasta, nu crede ca
a fost mantuit, caci nu crede ca Iisus Hristos, nascut din Maria, este
Fiul lui Dumnezeu. De aici se vede cat de mult gresesc cei ce nu
cinstesc pe Fecioara Maria. Ei nu cred ingerului Gavriil, care spune
Fecioarei: «Acesta va fi mare si Fiul celui de sus se va chema.»
(Luca 1:32); nici Sfântul Apostol Pavel, care spune ca la plinirea
vremii «a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau cel nascut din femeie»
(Galateni 4:4). Sfânta noastră Biserică cinsteşte pe Fecioara ca
născătoare de Dumnezeu în cântări neasemanat de frumoase: «Primitai
în pântece pe Cuvântul şi ai purtat pe Cel ce poartă toate şi ai
hrănit cu lapte, ceea ce eşti curată, pe Cela ce hrăneşte toată
lumea». S-au iarăşi: «Taina cea din veci se descoperă astăzi!
Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face».
 Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om deplin, om întru
toate asemenea nouă, de ce S-a întrupat de la Duhul Sfânt
şi din Fecioară şi nu S-a născut ca orice om pe cale
firească?
               Din două motive S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu din Duhul
       Sfânt şi din Fecioară: Întâi ca să se arate că venirea Fiului lui
Dumnezeu pe pământ ca om şi mântuirea noastră nu putea atârna de
puterea omenească, ci de hotărârea lui Dumnezeu.
               Al doilea, pentru ca, deşi S-a făcut om întru toate asemenea
nouă, El S-a zămislit fără păcatul strămoşesc cu care se zămislese toţi
oamenii. Dar zamislirea fără de păcatul strămoşesc nu s-ar fi putut
face fără lucrarea Duhului Sfânt, care a păstrat-o pe Sfânta Fecioara
curată de orice întinare. Astfel, Iisus Hristos S-a născut fără de păcat
strămoşesc. Dar El n-a săvârşit păcat nici după aceea. Şi nu numai că
n-a săvârşit păcat, dar nici nu putea săvârşi.

                                                                                          PREOT IOAN


ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ