14 august 2020

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu «Floarea Smereniei»

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




Preasfântă Fecioară, Floare a Smereniei, a Bunătăţii şi a Dragostei curate, ştim că nu avem fericirea inimii curate, pentru a-L vedea pe Dumnezeu, şi nici fericirea celor smeriţi, pentru a fi mângâiaţi de Harul necreat, şi nu ne-am apropiat nici de celelalte Fericiri, propovăduite de Fiul Tău.

Singuri suntem vinovaţi de nefericirea noastră şi strigăm către Tine, Maică şi Învăţătoare a noastră, să ne ajuţi să urcăm pe cele nouă trepte ale Fericirilor către Fiul Tău Dumnezeiesc, de care nu vrem să ne lipsim nici aici, nici în veşnicie. Cere pentru noi mila Lui Dumnezeu şi să ne dea puterea de a ne recunoaşte şi a ne spovedi cu sinceritate păcatele, cele de voie şi pe cele fără de voie, ca să ne putem împărtăşi cu Sfintele Taine, cele dăruite nouă spre viaţa veşnică!

 Nu ne uita Maică a creştinilor, Maică a noastră, bucuria noastră în întristări şi sprijinitoarea noastră în necazuri, şi dă-ne curajul mărturisirii dreptei-credinţe prin fapte bune, în toate zilele vieţii noastre!

Îţi mulţumim pentru ajutorul văzut şi nevăzut, Preasfântă Maică a Împăratului făpturii! Îţi mulţumim cu smerenie, înaintea icoanei Tale, în fiecare zi a vieţii noastre, cu gândul plin de iubire şi de recunoştinţă! Slavă Lui Dumnezeu pentru toate! Amin!

Niciun comentariu:

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ